Arhiva

Archive for the ‘Cuvînt Bun’ Category

Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

24 iunie 2019 Lasă un comentariu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire. Citește mai mult…

Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

27 mai 2019 Lasă un comentariu

 

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfînta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

Citește mai mult…

Adormirea Maicii Domnului și jidovii

27 august 2015 Lasă un comentariu

Fragment din povestirea cea despre slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos care se prăznuiește mîine, 15/28 august de Biserica lui Hristos:

Acestea toate făcîndu-se aşa, s-a început petrecerea primitorului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfîntul Apostol Petru era la început cu Sfîntul Pavel, iar Sfîntul Iacov, ruda [verișorul, pe linia mamei] Domnului, şi cu ceilalţi mari Sfinţi Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfîntul Ioan [Teologul] ducea înaintea patului acea stîlpare strălucitoare de lumină [dată din rai Maicii Domnului de Arhanghelul Gavriil atunci cînd a înștiințat-o de apropierea Adormii ei]. Apoi venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului, cu lumînări şi cu cădiri împrejur, înainte mergînd şi urmînd şi cîntîndu-se cîntarea cea de moarte. Sfîntul Petru începea, iar ceilalţi după dînsul cîntau cu un glas psalmul lui David: Întru ieşirea lui Israel din Egipt…, şi la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cîntau şi alţi psalmi de prăznuire, de mulţumire şi de laude precum lucra Duhul Sfînt în gurile celor ce cîntau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani [unde erau înmormîntați și părinții Maicii Domnului – Ioachim și Ana]. Deasupra patului şi deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare şi luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobişnuită rază; iar prin nori se auzeau dulci cîntări îngereşti de uimire, care umpleau văzduhul şi totul se lucra pe pămînt în auzul poporului. Citește mai mult…

Memento mori vs Vanitas vanitatum 

16 aprilie 2013 Lasă un comentariu

Vremurile în care trăim sînt atît de înșelătoare, încît am uitat cu desărvîrșire ce înseamnă viața cu adevărat, pentru ce ne-a fost dată de Milostivul Ziditor, am făcut din aceasta un scop în sine. Atitudinea omului postmodern față de moarte este și mai lipsită de conținut. Atît de lipsită, încît ea nu mai există ca atitudine. De aceea, socotesc de mare folos pentru orice creștin să mai parcurgă din cînd în cînd aceste fragmente din Rînduiala Înmormîntării pe care o găsim în orice Molitfelnic ortodox. Doamne, ajută, la luare aminte:

Văzându‑mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi‑a venit înfricoşătorul ceas al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă sărutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Judecătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi mă cucernicesc vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos‑Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii. Citește mai mult…

CARTE în PREMIERĂ pentru MOLDOVA: ”GARDA de FIER în BASARABIA – DOCUMENTE”

16 aprilie 2013 Lasă un comentariu

Preluare de pe blogul istoricului și arhivistului Alexandru Moraru

Nu demult  la Editura Iulian din Chişinău a apărut într-un tiraj modest primul volum al culegerii de documente de arhivă “Garda de Fier în Basarabia”semnată de Alexandru Moraru în colaborare cu Benedict Ciubotaru. Lucrarea este tipărită în format A4 şi are 384 de pagini. Coperta a fost realizată de cunoscuta deja Laura Moraru, elevă la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri” din Chişinău, autoare a mai multe volume de carte.

Din start vreau să vă informez că la apariţia acestui volum nu a contribuit nici o organizaţie  politică sau nonguvernamentală, cartea a văzut lumina tiparului datorită banilor celor doi prieteni, care sunt şi autorii acestei cărţii.
În primul volum au fost incluse  următoarele:
1. Cuvânt înainte 2. Despre arhive şi arhivistică 3. Prefaţa 4. Cronologia Mişcării legionare 5. Rezumatul documentelor 6. Bibliografia Mişcării legionare 7. Cuprinsul
În prezenta culegere au intrat 300 de documente inedite de arhivă depistate în Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Deşi nu sunt menţionate în cuprins, cartea conţine peste 20 de ilustraţii – copii de pe originalele documentelor. Citește mai mult…

De ce și-a tăiat acest tînăr limba sa ? 

29 ianuarie 2013 2 comentarii

Fraților creștini dreptmăritori, în ziua de ieri (15/28 ianuarie) Biserica lui Hristos l-a prăznuit pe Cuviosul Părintele nostru Pavel Tebeul, cel pe care s-a învrednicit a-l vedea Sfîntul Antonie cel Mare, a cărui prăznuire Biserica o va săvîrși mîine (17/30 ianuarie). Viața mult folositoare a acestui sfînt o puteți citi aici: http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-15-cv_pavel_tebeul.html

Iar luării noastre aminte socotesc de cuviință a scoate la lumină un fragment din viața sfîntului, în care se grăiește despre cazul unui tînăr ortodox care a suferit prigoană în sec. III. Inima mi s-a cutremurat și întărit atunci cînd a înțeles cît de viclean este dracul curviei și, totodată, cît de slab este acesta atunci cînd avem credință adevărată în Hristos Mîntuitorul nostru:

Iar Sfîntul Pavel a început a-i spune [sfîntului Antonie cel Mare, care venise la el]: „Eu m-am născut în Tebaida şi am avut o soră, pe care părinţii, fiind încă vii, au însoţit-o cu bărbat; iar pe mine m-au învăţat carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă, singuri ei fiind drept-credincioşi. Dar sfîrşindu-şi nevrednica viaţă, ne-au împărţit averea, care era foarte multă; iar după moartea lor, bărbatul sorei mele, fiind lacom, a poftit şi partea mea, şi gîndea să mă dea ca pe un creştin la păgînul voievod spre chinuire, ca astfel prăpădindu-mă din acestă viaţă, să-mi ia moştenirea. Atunci erau împăraţii Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), care chinuiau pe toţi cei ce mărturiseau pe Hristos, şi era frică mare prin toată Tebaida, de vreme ce erau cumplite chinuri.

În acea vreme a fost prins de păgîni un tînăr creştin, pe care l-au chinuit mult; dar după ce n-au putut să-l întoarcă de la credinţa lui Hristos, mai pe urmă l-au pus într-o grădină mult înflorită şi frumos mirositoare, întinzîndu-l pe un pat frumos, cu faţa în sus; apoi i-au legat mîinile şi picioarele cu frînghii moi şi ducîndu-se toţi, au trimis la dînsul o fecioară tînără, ca să-l poată înşela spre amestecarea necurată; iar necurata fecioară cuprinzîndu-l şi sărutîndu-l, ba încă lucrul cel mai de ruşine, ce mi-e greu a-l spune, căutînd părţile cele ascunse ale trupului său, îl îndemna spre păcatul cel necurat; dar ce a făcut viteazul pătimitor, care suferise atîtea chinuri?

Văzîndu-se amăgit de patimă şi simţînd tulburarea trupului întru sine, a strîns tare cu dinţii limba sa, a tăiat-o şi a aruncat-o în obrazul desfrînatei şi îndată cu durerea cea mare a potolit patima; iar cu sîngele a umplut obrazul şi hainele acestei femei şi astfel, cu darul lui Hristos, a biruit amăgirea.

Iară noi ce facem (eu cel dintîi) ca să biruim patima desfrînării cea pierzătoare?

Unica osîndire îngăduită 

22 iunie 2011 4 comentarii

A. Delimitarea între scăderile morale şi păcatele împotriva credinţei

În istorisirile de demult citim: Un sihastru a văzut pe un oarecare frate al său că greşea şi a început să se tînguiască: „Vai mie! Cum fratele meu greşeşte acum, poate şi eu voi gre­şi mîine!” După aceasta, întorcîndu-se către ucenicul său, a adăugat: „În orice greu păcat ar cădea în prezenţa ta vre­un frate, tu să nu îl osîndeşti! Ci chiar trebuie să fii încredinţat că tu păcătuieşti mai mult decît el, chiar dacă aces­ta ar fi un om din lume. Ca o excepţie de la această pravilă trebuie să fie situaţia în care auzi pe cineva că aduce hulă lui Dumnezeu ori că vorbeşte ceva eretic.”

Această povestire de la Sfinţii Părinţi ilustrează în chip minunat răspunsul ortodox despre cum trebuie să fie relaţionarea noastră către cele două posibi­le chipuri de oameni păcătoşi: 1) cei ce păcătuiesc în comportarea lor morală şi 2) cei ce păcătuiesc împotriva credinţei.

Către primii trebuie să avem îngădu­inţă şi să nu-i osîndim, deoarece şi su­fletele noastre sînt păcătoase, iar prin osîndire devin şi mai păcătoase. Însăşi Biserica cu mărinimie rabdă şi lecuieşte asemenea păcătoşi, aşteptînd pocăinţa şi îndreptarea acestora. La astfel de păcătoşi se referă dumnezeieştile cuvinte că trebuie întotdeauna să-i iertăm dacă se căiesc, şi nu doar de şapte ori pe zi, ci pînă la de şaptezeci de ori cîte şapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4). Citește mai mult…