Arhiva

Archive for the ‘Cuvînt Bun’ Category

Cum să (nu) facem pravila de rugăciune

11 iulie 2019 Lasă un comentariu

 

Sf. Ignatie Brianceaninov. Fragment din cartea „Experiențe ascetice”, vol. 2, cap. 12

 

Intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns, şi Tatăl tău Cel Ce vede întru ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare (Mt. VI, 6). Iată instituirea de către Domnul însuşi a rugăciunii însingurate de chilie.

Domnul, Carele a poruncit rugăciunea însingurată, adeseori petrecea El însuşi întru dînsa în vremea pribegiei Sale pămînteşti, după cum povesteşte Evanghelia. El nu avea unde să-Şi plece capul – şi, de aceea, pentru El chilia tăcută, liniştită, o înlocuiau adeseori tăcutele înălţimi ale munţilor şi grădinile umbroase. Înainte de a merge la pătimirile prin care trebuia să fie cumpărată mîntuirea neamului omenesc, Domnul S-a rugat în însingurată grădina Ghetsimani de la marginea cetăţii. În vremea rugăciunii, Dumnezeu-Omul Şi-a plecat genunchii; din pricina încordării cu care Se nevoia în rugăciune, sudoarea îmbelşugată curgea în picături de sînge de pe faţa Lui pe pămînt. Grădina Ghetsimani era alcătuită din măslini seculari. Şi ziua, la lumina razelor soarelui, acolo era o umbră deasă – iar atunci era lăsată asupra ei noaptea întunecată a Palestinei. Nimeni nu împărţea cu Domnul rugăciunea Lui: departe de Dînsul se aflau ucenicii adormiţi, în jur – firea adormită. Într-acolo a venit cu făclii şi cu gloată înarmată vînzătorul: vînzătorul ştia locul şi vremea îndrăgite ale rugăciunilor lui Iisus.
Citește mai mult…

De ce să ne rugăm cu gura

9 iulie 2019 Lasă un comentariu
una din puținele icoane canonice ale Sf. Ignatie Brianceaninov

una din puținele icoane canonice ale Sf. Ignatie Brianceaninov

 

fragment din cartea „Experiențe ascetice”, vol. 2, cap. 14

Nimeni din cei ce vor să sporească în rugăciune să nu cuteze a cugeta şi a judeca în chip uşuratic cu privire la rugăciunea cea rostită cu gura şi cu glasul întru luarea aminte a minţii, socotind-o lucrare de puţină însemnătate, care nu merită cinstire. Dacă Sfinţii Părinţi vorbesc de sterpiciunea rugăciunii cu gura şi cu glasul care nu e împreunată cu luarea-aminte, de aici nu trebuie trasă încheierea că ei ar fi lepădat sau ar fi defăimat această rugăciune în sine. Nu! Ei doar cer luare-aminte în timpul acestei rugăciuni. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvîrşită întru luare-aminte e temeiul şi pricina rugăciunii minţii. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvîrşită întru luare-aminte e, totodată, şi rugăciune a minţii. Să ne deprindem mai întîi a ne ruga întru luare aminte cu rugăciunea gurii şi glasului: atunci vom deprinde cu înlesnire a ne ruga doar cu mintea întru liniştea cămării lăuntrice.

Rugăciunea cu gura şi cu glasul ne este arătată de Sfînta Scriptură; pildă atît a ei cît şi a cîntării cu glas tare ne-a dat însuşi Mîntuitorul, ne-au dat şi Sfinţii Apostoli, urmînd predaniei Domnului. Şi cîntînd, după terminarea Cinei celei de Taină, ne povesteşte Sfîntul Evanghelist Matei despre Domnul şi Apostolii Lui, au ieşit în muntele Măslinilor (Mt. XXVI, 30). Domnul S-a rugat în auzul tuturor înainte de a-l învia pe Lazăr cel mort de a patra zi (In. XI, 41-42). Sfîntul Apostol Pavel şi tovarăşul său Sila, închişi fiind în temniţă, se rugau lui Dumnezeu şi-I înălţau cîntare în miez de noapte: ceilalţi întemniţaţi luau aminte la ei. Fără de veste, la auzul cîntării lor, s-a făcut cutremur mare, de s-au clătit temeliile temniţei: şi numaidecît s-au deschis toate uşile, şi legăturile tuturor s-au dezlegat (Fapte XVI, 26). Rugăciunea Sfintei Ana, maica proorocului Samuil, adeseori dată de Sfinţii Părinţi ca pildă a rugăciunii, nu era doar rugăciune a minţii. Ea, spune Scriptura, grăia întru inima sa: doar buzele ei se mişcau, iar glasul nu se auzea (1 Împ. 1,13). Rugăciunea aceasta, cu toate că nu era făcută cu glas tare, era rugăciune a inimii şi totodată a gurii. Sfîntul Apostolul Pavel a numit rugăciunea cu gura roadă buzelor – îndeamnă pe creştini să aducă jertfă de laudă pururea lui Dumnezeu, adică roadă buzelor ce se mărturisesc numelui Lui (Evr. XIII, 15); le porunceşte să vorbească între ei în psalmi şi laude şi cîntări duhovniceşti, lăudînd şi cîntînd în inimile lor Domnului (Ef. V, 19), rugăciunea şi cîntarea avîndu-le totodată şi în gură. El dojeneşte neluarea-aminte în rugăciunea cu gura şi cu glasul. Trîmbiţa de va da glas fără de semn (necunoscut, neînţeles), spune el, cine se va găti la război? Aşa şi voi: prin limbă de nu veţi da cuvînt cu bună înţelegere, cum se va cunoaşte ceea ce veţi grăi? (1 Cor. XIV, 8, 9). Deşi Apostolul a zis cuvintele acestea pentru cei ce se roagă şi vestesc însuflările Sfîntului Duh în limbi străine, Sfinţii Părinţi pe bună dreptate le aplică şi celor ce se roagă fără luare-aminte. Cel ce se roagă fără luare-aminte, şi ca atare nu înţelege cuvintele pe care le rosteşte, ce este altceva faţă de sine însuşi decît un străin? Citește mai mult…

„Despre Viața în Hristos” – carte de căpătîi

3 iulie 2019 Lasă un comentariu

Astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea unui sfînt teolog, filosof, liturghist, mistic, scriitor, savant și diplomat bizantin, reprezentant autentic al isihasmului (isihasm = Ortodoxie, în sensul în care fără isihasm nu există Ortodoxie, adică mîntuire). Nicolae Cabasila (1322-1391) a fost un apropiat al împăratului bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino, împreună cu care s-a retras la mănăstire. În disputa isihastă a luat partea monahilor atoniți, fiind apropiat cu sf. Grigorie Palama (1296-1359).

Lucrarea de căpătîi a sa este „Despre viața în Hristos” pe care o pun la dispoziție aici. Esența acesteia este în ideea că unirea cu Hristos este actualizată și desăvîrșită prin trei dintre tainele Bisericii, anume botezul, mirungerea și euharistia. Este structurată în șapte „Cuvinte”, după cum urmează:

  1. VIAŢA IN HRISTOS SE DOBÎNDEŞTE PRIN SFINTELE TAINE
  2. ROLUL SFÎNTULUI BOTEZ ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
  3. ROADELE SFÎNTULUI MIR ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
  4. ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ
  5. CE ROADE ADUCE ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TÎRNOSIREA SFÎNTULUI ALTAR?
  6. CUM PUTEM PĂSTRA ROADELE VIEŢII DUHOVNICEŞTI DOBÎNDITE PRIN SFINTELE TAINE
  7. CUM SE SCHIMBĂ SUFLETUL CREŞTINULUI DACĂ PE LÎNGĂ HARUL SFINTELOR TAINE SE ADAUGĂ ŞI STRĂDANIA PROPRIE

În lucrarea sa, Sf. Nicolae Cabasila „afirmă tranşant că nu este creştin decât acela care a realizat hic et nunc experienţa vie, conştientă a prezenţei Domnului. Cuvântul este înfricoşător pentru cei ce se străduiesc în Hristos fără a fi ajuns la o asemenea experienţă, şi scandalos pentru cei obişnuiţi – în spirit secular – să denunţe mărturiile sfinţilor ca basme ale unor veleitari. Însă afirmaţia sfântului trebuie acceptată ca mărturie a unei experienţe, a unui fapt trăit, şi nu ca o concluzie interesantă, “teoretică”, a unei antropologii hristologic-pneumatologice. Trebuie reţinut, de asemenea, că perspectiva sfântului Nicolae Cabasila nu este aceea a unui călugăr şi că, potrivnic ideii obişnuite (comode) despre privilegiile căii monahale în privinţa vieţii duhovniceşti, este o perspectivă spirituală realizabilă de orice credincios, în sfintele taine şi în viaţa comunităţii eclesiale.” (sursa) Citește mai mult…

Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

24 iunie 2019 Lasă un comentariu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire. Citește mai mult…

Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

27 mai 2019 Lasă un comentariu

 

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfînta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

Citește mai mult…

Adormirea Maicii Domnului și jidovii

27 august 2015 Lasă un comentariu

Fragment din povestirea cea despre slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos care se prăznuiește mîine, 15/28 august de Biserica lui Hristos:

Acestea toate făcîndu-se aşa, s-a început petrecerea primitorului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfîntul Apostol Petru era la început cu Sfîntul Pavel, iar Sfîntul Iacov, ruda [verișorul, pe linia mamei] Domnului, şi cu ceilalţi mari Sfinţi Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfîntul Ioan [Teologul] ducea înaintea patului acea stîlpare strălucitoare de lumină [dată din rai Maicii Domnului de Arhanghelul Gavriil atunci cînd a înștiințat-o de apropierea Adormii ei]. Apoi venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului, cu lumînări şi cu cădiri împrejur, înainte mergînd şi urmînd şi cîntîndu-se cîntarea cea de moarte. Sfîntul Petru începea, iar ceilalţi după dînsul cîntau cu un glas psalmul lui David: Întru ieşirea lui Israel din Egipt…, şi la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cîntau şi alţi psalmi de prăznuire, de mulţumire şi de laude precum lucra Duhul Sfînt în gurile celor ce cîntau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani [unde erau înmormîntați și părinții Maicii Domnului – Ioachim și Ana]. Deasupra patului şi deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare şi luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobişnuită rază; iar prin nori se auzeau dulci cîntări îngereşti de uimire, care umpleau văzduhul şi totul se lucra pe pămînt în auzul poporului. Citește mai mult…

Memento mori vs Vanitas vanitatum 

16 aprilie 2013 Lasă un comentariu

Vremurile în care trăim sînt atît de înșelătoare, încît am uitat cu desărvîrșire ce înseamnă viața cu adevărat, pentru ce ne-a fost dată de Milostivul Ziditor, am făcut din aceasta un scop în sine. Atitudinea omului postmodern față de moarte este și mai lipsită de conținut. Atît de lipsită, încît ea nu mai există ca atitudine. De aceea, socotesc de mare folos pentru orice creștin să mai parcurgă din cînd în cînd aceste fragmente din Rînduiala Înmormîntării pe care o găsim în orice Molitfelnic ortodox. Doamne, ajută, la luare aminte:

Văzându‑mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi‑a venit înfricoşătorul ceas al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă sărutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Judecătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi mă cucernicesc vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos‑Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii. Citește mai mult…