ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 

---

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta.

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (3)

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

---

Aici capitolul 1 și capitolul 2.

---

Capitolul III

Semnificaţia ecleziastică a calendarului

Este binecunoscut faptul că Sfintele Canoane – sub pedeapsa cu caterisirea şi afurisirea – interzic participarea la tainele ereticilor sau schismaticilor şi chiar simpla rugăciune împreună cu aceştia. Creştinii ortodocşi nu pot fraterniza cu ereticii, nu doar în acele chestiuni care privesc cele sfinte, ci nici măcar, dacă este cu putinţă, în expresia vieţii obişnuite de zi cu zi, de exemplu:

1. Sfîntul Ioan Evanghelistul şi Teologul a refuzat să intre în băile publice în care era prezent Cerint, faimosul eretic al antichităţii.

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (2)

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

---

Aici capitolul 1.

---

Capitolul II

Calendarul praznical ca Predanie a Bisericii

Dacă înainte de 1924 Biserica nu ar fi luat poziţie faţă de problema calendarului, ar fi fost posibilă acceptarea unei discuţii pe marginea acestui subiect. Cu toate acestea, Biserica a analizat argumentele adversarilor ei cu mult timp în urmă şi cunoştea pe deplin neajunsurile astronomice ale calendarului său; însă, chiar aşa, a refuzat cu fermitate să-l schimbe. Biserica nu a exprimat doar un punct de vedere sau a lăsat chestiunea ca o teologumenă (o învăţătură teologică care poate fi dezbătută), ci, mai exact, ea a luat o poziţie clară, nu numai interzicînd utilizarea calendarului papal, ci chiar anatematisindu-l prin sinoade pan-ortodoxe. Prin urmare, cum putem noi, fără nici un motiv valid şi fără a încălca Predania, să revenim asupra acestei chestiuni care a fost deja analizată de Biserică şi în privinţa căreia ea și-a dat deja verdictul?

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

Publicăm, pe capitole, cartea „Problema Calendarului” (The Calendar Question) care a fost scrisă de părintele Vasile Sakkas în 1973. Această carte este de folos creștinilor care sînt sincer interesați să se lămurească din perspectivă ortodoxă în privința controversei stil nou – stil vechi, care este mai mult decît o simplă controversă; este o problemă ce ține de mîntuire, de rai și iad.

---

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

Capitolul I

Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc

Calendarul ,,nu este dogmă” – susţin adversarii noştri, lăsînd astfel să se înţeleagă că oricine poate să facă cu el ce doreşte. Este chestiunea calendarului o problemă cu adevărat dogmatică? Fireşte, aceasta depinde de perspectiva din care examinezi problema. Barba şi rasa mea nu constituie cu siguranţă o dogmă, pentru că existenţa lor nu creşte sau micşorează numărul Persoanelor Sfintei Treimi. Cu toate acestea, dacă desconsider însemnele preoţiei mele cu care m-a onorat Biserica lui Hristos – pe care ea le socoteşte mai preţioase decît purpura împărătească – nu voi jigni astfel Biserica însăşi? Chiar dacă rasa şi barba mea nu constituie prin ele însele o dogmă, dacă le lepăd fără nici un motiv, nu necinstesc Biserica care m-a cinstit pe mine şi care este temelia tuturor dogmelor? Prin urmare, cum este cu putinţă să izolez dogmele de restul vieţii şi trăirii Sfintei, Soborniceştii Biserici Ortodoxe a lui Hristos?

Mărturii despre preotul Cleopa Ilie

fragment din cartea „Viața, pătimirile și minunile sfîntului Ierarh Glicherie Mărturisitorul”,

Ed. Schimbarea la Față, 2012

„Născut în anul 1912, părintele Cleopa a ţinut rînduiala sărbătorilor după calendarul iulian, alături de părinţii lui trupeşti, pînă la vîrsta de 12 ani (anul 1924). Cu toate acestea însă, el a fost cel mai cunoscut preot al stilului nou care a tunat şi fulgerat împotriva „stiliştilor” din România. Încă din anii ’50 ai secolului trecut, generaţii de oameni cu sau fără studii teologice îşi alimentau, din propovăduirile sale, ura şi atitudinea faţă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi de credincioşii ei. Toate aceste minciuni au fost adunate de către ucenicii săi şi publicate în seria de cărţi intitulate „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.

CELE DOUĂ CALENDARE: ASPECTE RELEVANTE

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta ? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băutirii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută!” ?

Cheful de pe 25 și prohodul lui Filat

articol scris acum un an

Ne apropiem de ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe data de 12 decembrie după calendarul bisericesc, dată ce corespunde zilei de 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic. Cu toate acestea, o parte dintre cei care se declară creştini ortodocşi afirmă că în această zi sărbătoresc o sărbătoare pe care o numesc convențional “Crăciun”. În ritualul prăznuirii acestei sărbători intră shoppingul pe la mall-uri cu promoţii, împărţire de cadouri pe la cunoscuţi şi necunoscuţi, chef cu familia şi neamurile şi urarea încărcată de o adîncă profunzime metafizică – ”Crăciun fericit!”. Aceasta se referă la muritorul mediu. Pe cine însă nu l-a apucat (încă) criza – îşi permite să se distreze prin diferite localuri fierbinţi. O parte dintre cei care se distrează “creştineşte” pe 25 se arată indignaţi şi surprinşi că ortodocşii „fundamentalişti” desconsideră sărbătoarea lor. Ca argument pe masa dezbaterilor superficiale se aduce de către aceştia axioma cu care ne-a obişnuit deja ideologia apusă a demonocraţiei: ”Fiecare are dreptul să sărbătorească cînd vrea!” sau ceva de felul – “Trebuie să fim şi noi, în sfîrşit, în rînd cu lumea!”. Împăcaţi cu senzaţia că aceste argumente zdrobitoare în favoarea Crăciunului apus sînt mai mult decît suficiente pentru a pune capac “polemicii” cu ortodocşii „închistaţi” (de altfel, conform sondajelor, Moldova se pare a fi o ţară general „închistată”), 25-chefliii se retrag în vîltoarea cumpărăturilor ce însoţesc obligatoriu ritualul din ziua respectivă, lăsînd pe seama mass-media iluminate să continue „polemica” cu „înapoiatul” popor ortodox.

Statul care nu stă nici o clipă pe meditat mai profund la sensuri şi meta-sensuri decide că Biserica nu mai este capabilă să aibă grijă de creştinii păstoriţi de 2000 de ani şi hotărăşte să declare ziua Sfîntului Spiridon ca zi liberă pentru a cinsti “Crăciunul”, şi nu pe Sfîntul Ierarh (care, pesemne, a fost cinstit de 25-chefliii cu 13 zile înainte, în acelaşi fel european în care este cinstit şi „Crăciunul” lor). Predania Bisericii – aşa numesc creştinii ortodocși legislaţia Civilizaţiei Ortodoxe – este socotită a fi un fleac în treburi atît de importante cum sînt cele de “asigurare a drepturilor fiecărui cetăţean”, pentru care actualii guvernoizi şi-au “asumat anumite angajamente” în fața unor zeificați „parteneri externi”, pe care vom fi onoraţi să le aflăm pe parcursul guvernării nou instaurate prin careva “exerciţii democratice”. Astfel, vedem cum înţeleg noii cîrmaci ai titanicului moldovenesc principiul “separării Bisericii de stat”: Biserica nu este formată din popor, doar statul este format din popor, care mai înseamnă pe deasupra şi cetăţeni-alegători; deci Biserica rămîne separată cu Naşterea Mîntuitorului Ei, dar noi, aleşii electoratului cuvîntător, le dăm “pîine şi Crăciun” noilor moldoveni, gata de integrat într-un nou Soiuz care-şi zice, excitat, UE. Nu ne pasă că moldovenii se încred cel mai mult în Biserică, nu ne pasă că Naşterea Domnului este un eveniment strict bisericesc (deci, separat de stat) în care nu trebuie să ne băgăm coada sau că noi, guvernatorii Basarabiei Saudite, am apărut după un mileniu şi ceva din momentul în care toţi creştinii au început să prăznuiască Naşterea Mîntuitorului lor în ziua a şaptea a lunii ianuarie.

Făcuţi din acelaşi aluat din care a fost plămădit şi masonul Meletie Metaxakis (cel care se pretindea pe la începutul sec. XX patriarh a toată lumea) care a hotărît aruncarea la gunoi a calendarului Bisericesc şi primirea invenţiei catolice ca măsurariu corect pentru Trupul lui Hristos, elitele cu şorţuleţe de prin parlament şi guvern au purces, într-un ritm năucitor, la izibirea cu piciorul în ţepuşa care se cheamă Hristos, piatra din capul unghiului, de care n-au ţinut şi nu ţin seama ziditorii Babilonului. Dar să ne amintim cu ce cuvinte şi-a sfîrşit viaţa pomenitul Meletie, căzut la pat de boală: “Sufăr pentru că am scuipat Biserica!” Deşi Filat va dori să fie prohodit ca unul din cei 93,4% de creştini din această ţară, Biserica pe care deja a început s-o scuipe nu-i va putea îndeplini dorinţa, de nu se pocăieşte. Întrucît pe prigonitorii Ei Biserica îi dă anatemei, nu îi prohodeşte. Nu-i așa, mitropolite Vladimir?

Noua Martiră Ecaterina Routis (†1927), cea omorîtă de schismaticii nou-calendarişti

Noi, cei din ziua de astăzi adeseori nu ştim, nu ne dăm seama sau poate nici nu ne închipuim cât de mulţi au fost cei care au suferit pentru păstrarea dreptei credinţe, după schimbarea calendarului Bisericii. Iată o istorie menită să ne aducă mai aproape de ce s-a întâmplat din 1924 încoace şi ce se va întâmpla, probabil, într-o bună zi, chiar cu noi.

Sfânta Nouă Muceniţă Ecaterina Routis s-a născut în anul 1900 într-un mic sat grecesc, Mandra, din Attica (Grecia), din părinţi săraci, dar credincioşi. Asemenea părinţilor ei, Ioan şi Maria Peppas, Ecaterina a fost un copil evlavios, gata să-şi ajute familia şi pe cei apropiaţi în orice fel. La vârsta de 22 de ani, Ecaterina Peppas s-a căsătorit cu Constantin Routis, din acelaşi sat. Mântuitorul Hristos le-a dăruit lor doi copii, Hristos şi Irina (n.tr.: Hristos este un prenume des întâlnit la greci).

Devotata familie Routis s-a alăturat rezistenţei ortodoxe, luând parte la toate slujbele şi manifestaţiile publice pentru apărarea dreptei credinţe, chiar atunci când acest lucru era primejdios – toate de dragul Tradiţiei Sfinţilor Părinţi.

Pe 7 noiembrie 1927 [la 3 ani de la schimbarea forţată a calendarului bisericesc, săvîrşită de „patriarhul” mason Meletie în 1924], în ajunul praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, câteva femei evlavioase din Mandra, împreună cu Ecaterina cea curajoasă, au făcut curat în biserică şi au pregătit-o, astfel ca nimic să nu lipsească în praznicul ce urma să vină. De asemenea, ele au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a găsi un preot credincios calendarului Părinţilor, pentru că în acea vreme clericii de stil vechi, foarte puţini la număr, erau extrem de solicitaţi de către credincioşi. Ca urmare, credincioşii din Mandra l-au primit cu multă căldură pe părintele Hristofor Psallidas.

„Stilul nou” şi evlavia oamenilor

Ierarh al Bisericii Oficiale Bulgare închinîndu-se Papei, 2009

Cu neputinţă este să nu vină smintelile,

dar vai aceluia prin care vin !

Mai de folos i-ar fi lui, de s-ar lega

o piatră de moară de grumajii lui

şi să se arunce în mare,

decât să smintească pe unul

dintr-aceşti mai mici (Luca 17, 1-2)

Printre credincioşii ortodocşi din Bulgaria a existat din vremuri străvechi o tradiţie religioasă, comună în multe alte culturi ortodoxe, de a boteza un copil cu numele sfântului prăznuit în ziua în care s-a născut el. Şi astăzi, această tradiţie este încă păstrată sub diferite forme. Dar după ce calendarul bisericesc a fost ,,reformat” atât de grosolan şi brutal, respectarea populară a acestei tradiţii a fost în mare măsură abandonată. Creştinii au încetat să cinstească amintirea sfinţilor ale căror nume le poartă. Pierderea unui obicei atât de necesar identităţii ortodoxe a poporului bulgar a cutremurat sufletele celor care nu aveau cunoştinţă despre caracterul politic al reformei calendarului, ispitindu-i să se îndoiască chiar de însăşi sfânta taină a botezului. Această ispită a apărut adeseori printre laici, provocând opoziţie faţă de cler; de exemplu, un mirean pe nume ,,Ştefan” i-ar putea reproşa cu smerenie, însă cu asprime, preotului său nou calendarist: ,,Tu, un preot, îmi spui acum că nu mă mai numesc Ştefan fiindcă, deşi m-am născut de Sfântul Ştefan, mă sileşti să-l prăznuiesc pe sfântul meu protector în cu totul altă zi !”