„Gură de Aur îi vădește cu glas tare nu numai pe eretici, ci și pe cei care sînt în părtășie cu ei ca vrăjmași ai lui Dumnezeu.” (Sf. Teodor Studitul)

„De cei care arată că mărturisesc credința ortodoxă, dar sînt în părtășie cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această părtășie, de aceia trebuie nu numai să te desparți, dar nici frați nu se cuvine să-i mai numești.” (Sf. Vasile cel Mare)

„Oricine vorbește altceva decît cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinței, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ți fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor.” (Sf. Ignatie Teoforul)

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 4)

3 decembrie 2017 Lasă un comentariu

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR

Ultimul alineat al „Mărturisirii …” arată chintesenţa acestui document:

„Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învaţă o învăţătură străină Bisericii Ortodoxe, preoţii acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învaţă erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol. Deaceea, noi, cler şi popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia, cu dragoste, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuţi în înşelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism şi erezie.”

Trezeşte uimire structura logică a acestui alineat: „preoţii […] pot întrerupe pomenirea episcopului […]. Deaceea noi […] îi mustrăm pe [….] episcopii ….”. Din posibilitatea (inexistentă, de fapt, în Canon, după cum vom vedea în această secţiune) întreruperii pomenirii poate să rezulte ori acceptarea pomenirii, ori acceptarea nepomenirii: doar, potrivit autorilor, posibilitatea nu este nici negaţia absolută, nici acceptarea absolută. A putea face ceva înseamnă că de latitudinea celui care poate să facă ceva ţine să hotărască să facă ceea ce poate face, sau să nu facă.

Dar, în contradicţie cu această logică elementară, autorii ne spun: dat fiind că noi putem întrerupe pomenirea, noi nu o vom întrerupe, ci, în schimb, îi vom mustra. În schimb la ce? În schimb la întreruperea pomenirii celor care învaţă eresul. Adică, mustrarea vine să înlocuiască întreruperea pomenirii. Mustrarea ca echivalent al ruperii părtăşiei cu propovăduitorii eresului? Care este, atunci, rostul recurgerii la acest Canon a autorilor-sprijinitorilor dacă ei nu au deloc de gînd să-l folosească, adică nu au de gînd să întrerupă pomenirea despre care vorbeşte Canonul? Canonul vorbeşte de întreruperea pomenirii, iar autorii „Mărturisirii …” vorbesc despre mustrare. Pe ce cale logică autorii-sprijinitorii deduc mustrarea din „posibilitatea” (de altfel, inventată de către autori în locul obligativităţii) nepomenirii? Acest hiat de logică are, bineînţeles, o explicaţie, dar o vom da-o în partea a VI-a, deoarece ea rezultă din întregul mesaj implicit al documentului. Citește mai mult…

Reclame

Două aspecte esențiale pentru mîntuirea omului

26 iunie 2017 Lasă un comentariu

 

Sfîntul Grigorie Sinaitul ne învaţă:

„Nici o lucrare trupească şi duhovnicească nu dă roadă, dacă nu e săvîrşită cu durere sau cu osteneală. Fiindcă «împărăţia Cerurilor se ia cu sila şi cei ce se silesc o răpesc pe ea» (Matei 11, 12). Iar «silă» a numit simţirea dureroasă a trupului în toate. Căci altfel, sînt, poate, mulţi cei ce au lucrat sau lucrează ani îndelungaţi, dar fiindcă nu au pus osteneală şi durere prin rîvna fierbinte a inimii, s-au lipsit de curăţie şi de împărtăşirea Sfîntului Duh, lepădînd asprimea durerilor. Cei ce lucrează fără grijă şi cu moleşală, ostenesc, poate mult, la arătare, dar niciodată nu vor culege roadă, din pricină că nu au pus durere în ea, rămînând în adîncul lor lipsiţi de ea.”

Filocalia românească, vol. 7, Despre liniştire şi despre cele două feluri de rugăciune, cap 14, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp, 185-186.

 

***

 

În cuvîntul său despre dreapta socoteală, Cuviosul Petru Damaschinul zice:

Omul înţelept se nevoieşte cu pricepere să-şi micşoreze, pe cît se poate, micile trebuinţe ale trupului, ca prin aceasta să ajungă să se îngrijească de puţine, sau să nu aibă grijă deloc, ca să păzească poruncile. Fiindcă, în grija de multe, nici pe sine însuşi nu se poate vedea cineva. Cum poate să vadă atunci cursele vrăjmaşului, gătite înainte de vreme? Căci vrăjmaşul nu obişnuieşte totdeauna să facă războiul la arătare, cum zice Gură de Aur. Dacă ar face aşa, nu am cădea uşor mulţi în cursele lui, ca să fie puţini cei ce se mîntuiesc, cum zice Domnul. De aceea, cînd vrea să-l arunce pe cineva în cele mari, îl face să nesocotească întîi cele mai mici şi arătate:

  • înainte de curvie, privirea deasă şi neînfrînată;
  • înainte de ucidere, mînia uşoară;
  • înainte de întunecarea cugetării, împrăştierea scurtă

şi înainte de acestea, iarăşi, aşa-zisa trebuinţă neapărată a trupului. Pentru aceea, Domnul, ştiind mai înainte toate, ca Unul Care este înţelepciunea Tatălui, luînd-o înaintea uneltirilor diavolului, porunceşte oamenilor să taie dinainte de vreme pricinile, ca nu cumva, socotind că cele mici sînt fără de primejdie, să cadă jalnic în păcatele cele mari şi înfricoşate”.

Filocalia românească, vol. 5, Despre dreapta socoteală, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 119-120.

 

 

 

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

27 aprilie 2017 Lasă un comentariu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 


Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat: Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 3)

24 aprilie 2017 2 comentarii

<< Partea 2

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei absurde sub aspect ecleziologic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 2)

24 aprilie 2017 Lasă un comentariu

<< partea 1 

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 1)

24 aprilie 2017 Lasă un comentariu

Am primit pe poșta electronică următorul material ortodox de o actualitate mare, în contextul controverselor ecleziologice iscate de-a lungul anilor în privința îngrădirii de erezie, a Canonului 15, a validității tainelor ș.a., iscate cu precădere în perioada de după „sinodul de la Creta”. În acest material este analizată în lumina învățăturii Bisericii lui Hristos două mărturisiri de credință scrise acum 3 ani în Grecia și muntele Atos, dar bine cunoscute creștinilor interesați de mîntuire din România și din alte țări. Unul din protagoniștii acestor mărturisiri este pr. Teodor Zissis, cel care recent a întrerupt pomenirea episcopului său pe motiv de ecumenism, continuînd însă să împărtășească o ecleziologie nu tocmai patristică, rădăcinile unei asemenea abordări fiind vădite în mărturisirea sa de credință de acum 3 ani, analizată cu atenție în materialul de mai jos. La fel, în lucrarea de față se poate găsi și o analiză de folos a mult-pomenitului în ultima vreme Canonul 15 de la Sinodul de la Constantinopol. 

Pentru o impresie de ansamblu asupra materialului care are 124 de pagini, vă propunem să vedeți structura acestuia. Vom publica lucrarea pe părți.


CUPRINS

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: 
I. CONTEXTUL ECLEZIOLOGIC: SEMNATARII „MĂRTURISIRILOR …” DESPRE BISERICA OFICIALĂ ŞI ERES. 
„Membri deplini ai Bisericii” şi „cuprinşi de erezii”.
Starea ecleziologică „de aproape 100 de ani” a Bisericii
II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL 
Cînd erezia se răspîndeşte nestingherit ?
„Aproape 100 de ani” de eres în Biserică ?
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ruperea categorică şi imediată a părtăşiei de potir cu ereticii
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: împărtăşirea dintr-un potir cu ereticii este împărtăşire cu diavolul
III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului
„Respingerea ereziei” şi „disocierea de ea” ca negare a osîndirii ei
„Mustrarea ereticilor” – o abordare nouă în ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR.
IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR  
CANONUL 15 despre falsitatea statutului de „episcop” al celui care propovăduieşte vreun eres
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: episcopul ortodox prin definiţie „învaţă cuvîntul Adevărului lui Dumnezeu”, dar nu minciuna.
CANONUL 15: dimensiunea ECLEZIOLOGICĂ ŞI SOTERIOLOGICĂ.
CANONUL 15: dimensiunea JURIDICĂ.
CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR  împotriva răstălmăcirilor din „Mărturisiri …” 
V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …”ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi
TEZA ÎNTÎI.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: Propovăduitorii ereziei nu sînt eretici. Ereticii se află în legătură organică cu Duhul Sfînt.
Biserica oficială şi Biserica lui Hristos.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: cripto-ecumenismul de expresie „ortodoxă”.
TEZA A DOUA.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: diversitatea „ortodoxo”-ecumenistă în unitate de potir
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: euharisto-centrismul
TEZA A TREIA: „mustrarea” ca părtăşie necondiţionată cu ereticii Bisericii oficiale.
VI. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: eresurile ei de căpătîi
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: unitate corporativă în locul unităţii de credinţă, al unităţii întru HRISTOS.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”:eresul „luptei din interior” – serghianismul
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: momeala pentru creştinii rîvnitori din Biserica oficială. 
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: pregătirea unui popor destoinic a-l primi pe Antihrist 
De la ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” înapoi  la ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: bariere şi capcane  
Anexa 1. 
Anexa 2. 

Citește mai mult…

Despre legătura dintre prezența Harului și Adevăr

25 martie 2017 Un comentariu

Găsim în viața Sfîntului Paisie cel Mare (secolul 5) următoarea întîmplare cu sens foarte actual pentru creștinii vremurilor de pe urmă:

Un monah foarte simplu cu socoteala minţii era ucenic al Sfîntului Paisie cel Mare şi asculta bine de toate poruncile lui. Acesta, ducîndu-se odată în Egipt să vîndă nişte lucruri de mînă, s-a găsit în cale cu un jidov (iudeu) şi mergea împreună cu dînsul. Iar jidovul, cunoscînd simplitatea monahului, cu pîngărita lui limbă a vărsat într-însul veninul şarpelui cel stricător de suflete care-l avea în inima sa, zicîndu-i:

„O, monahule, pentru ce credeţi voi aşa, la întîmplare, în Cel Răstignit, fiindcă nu este El Mesia cel aşteptat, ci altul! Pentru că altul este acela, iar nu acesta în Care credeţi voi, creştinii!” Citește mai mult…