Arhiva

Posts Tagged ‘apostazie’

UNDE și CUM a murit „mitropolitul” Nicodim Rotov, tatăl duhovnicesc al „patriarhului” Kiril

6 martie 2018 Lasă un comentariu
Pagini 106 1

”Mitropolitul” Nicodim Rotov şi iezuitul Miguel Arranz

Metaniile ortodoxe și cele catolice folosite de „mitropolitul” Nicodim Rotov

Pagini 106 2

Slujba de pomenire a ereticului Nicodim Rotov la Vatican

Notă „Popas Alternativ”: 

Nicodim Rotov s-a născut în 1929 și a murit pe 5 septembrie 1978. În 1960, la „recomandarea” KGB-ului sovietic, a fost numit șef al Departamentului Relații Bisericești Externe al „Patriarhiei Moscovei” (PM), funcție în care s-a aflat pînă în 1972. A fost reprezentantul oficial al PM la „Consfătuirile panortodoxe” de la Rodos din 1961, 1963, 1964 și la cea din Chambesy din 1968 care au pregătit terenul pentru „Sinodul Panortodox”. Este cunoscut ca cel mai ecumenist „ierarh” al PM din secolul 20, o bună parte din biografia sa fiind jertfită pe altarul întîlnilor și conslujirilor ecumeniste cu Vaticanul – a 2-a casă a „mitropolitului” Nicodim Rotov. Ilustrativ este cazul cînd pe 14 decembrie 1970, în catedrala „Sfîntul Petru” din Vatican, Rotov i-a împărtășit pe „preoții” catolici – faptă vădit anti-canonică și eretică. Pe lîngă acestea, Rotov a susținut că „ateismul de tip comunist” nu este rău, întrucît „conține în sine principii morale care nu contravin normelor creștine”. Lucrarea ecumenistă intensă a lui Nicodim Rotov nu constituie o excepție, o particularitate personală a acestuia, ci reprezintă o urmare firească sau, altfel spus, faza a doua a serghianismului (relevant despre serghianism aici) – erezia pe baza căreia fost formată (de către Stalin în septembrie 1943) actuala „Patriarhie a Moscovei” – condusă în prezent de eresiarhul Kiril Gundeaiev. Înainte de și pe vremea cînd era arhiepiscop de Vîborg, actualul „patriarh” Kiril a fost ucenicul favorit al „mitropolitului” Nicodim, fiind tuns de către acesta în monahism în 1969.

Moartea subită a lui Nicodim Rotov a avut loc în contextul vizitei acestuia în fruntea delegației PM cu ocazia intronizării papei Ioan Paul I. 

„Mitropolitul” Nicodim Rotov cu actualul „patriarh al Moscovei” Kiril Gundeaiev

Imagine similară

(de la stînga la dreapta) Kiril Gundeaiev (actualul „patriarh” Kiril), Nicodim Rotov, Alexei Osipov

FRAGMENT din interviul cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morții lui Nicodim Rotov, prezent la întrevederea acestuia cu papa, ca interpret pentru limba rusă al papei. Interviul a fost acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

Citește mai mult…

Reclame

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

27 aprilie 2017 Lasă un comentariu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 


Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat: Citește mai mult…

Unica osîndire îngăduită 

22 iunie 2011 4 comentarii

A. Delimitarea între scăderile morale şi păcatele împotriva credinţei

În istorisirile de demult citim: Un sihastru a văzut pe un oarecare frate al său că greşea şi a început să se tînguiască: „Vai mie! Cum fratele meu greşeşte acum, poate şi eu voi gre­şi mîine!” După aceasta, întorcîndu-se către ucenicul său, a adăugat: „În orice greu păcat ar cădea în prezenţa ta vre­un frate, tu să nu îl osîndeşti! Ci chiar trebuie să fii încredinţat că tu păcătuieşti mai mult decît el, chiar dacă aces­ta ar fi un om din lume. Ca o excepţie de la această pravilă trebuie să fie situaţia în care auzi pe cineva că aduce hulă lui Dumnezeu ori că vorbeşte ceva eretic.”

Această povestire de la Sfinţii Părinţi ilustrează în chip minunat răspunsul ortodox despre cum trebuie să fie relaţionarea noastră către cele două posibi­le chipuri de oameni păcătoşi: 1) cei ce păcătuiesc în comportarea lor morală şi 2) cei ce păcătuiesc împotriva credinţei.

Către primii trebuie să avem îngădu­inţă şi să nu-i osîndim, deoarece şi su­fletele noastre sînt păcătoase, iar prin osîndire devin şi mai păcătoase. Însăşi Biserica cu mărinimie rabdă şi lecuieşte asemenea păcătoşi, aşteptînd pocăinţa şi îndreptarea acestora. La astfel de păcătoşi se referă dumnezeieştile cuvinte că trebuie întotdeauna să-i iertăm dacă se căiesc, şi nu doar de şapte ori pe zi, ci pînă la de şaptezeci de ori cîte şapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4). Citește mai mult…

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

4 noiembrie 2010 4 comentarii

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti


Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi. Citește mai mult…

Cine este patristic

29 iulie 2010 Un comentariu

de Părintele Patric Ranson

Termenul de “patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia ortodoxă a Adevărului: «Sfîntul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci cînd a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfîntului Duh. Acest termen de “patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfîrşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfîrşit, pornind de la alte metode decît cele ale Părinţilor. Citește mai mult…

(V) Un profet contemporan al apostaziei: „Aceştia trăiesc cu adevărat fără conştiinţă!”

26 iunie 2010 3 comentarii

fragmentul precedent

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit ?
Şi cu numele Tău draci am scos? Şi cu numele Tău multe minuni am făcut? (Matei 7, 22)

Al treilea nivel [al apostaziei]

Interpretarea de roluri

Arhiepiscopul Averchie a identificat un alt semn că Bisericile Ortodoxe, chiar atunci când aderau la toate formele exterioare, pierdeau savoarea Ortodoxiei. Acesta consta în faptul că ocârmuitorii şi reprezentanţii ortodocşi erau nevoiţi să interpreteze ,,roluri”. Interpretarea de roluri apare atunci când, din ambiţie lumească, oameni mici vor să ocupe poziţii care au fost rânduite în Biserică pentru oameni de un calibru duhovnicesc înalt. În cele mai multe cazuri, cei care interpretează roluri, neavând ei înşişi nici o autoritate duhovnicească autentică, trebuie să dobândească această autoritate din afară, recurgând la ceea ce arhiepiscopul Averchie numea ,,a face pe plac oamenilor”.

Despre aceasta a vorbit Sfântul Apostol Pavel, care, în primii ani ai creştinismului, trebuia să arate diferenţa dintre adevăraţii reprezentanţi ai lui Hristos şi ,,cei ce fac pe plac oamenilor”: ,,Că de aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi slugă lui Hristos” (Galateni 1, 10). ,,Ci precum ne-am adeverit de la Dumnezeu a fi credincioşi a primi Evanghelia, aşa grăim; nu ca şi cum am plăcea oamenilor, ci lui Dumnezeu, celui ce cearcă inimile noastre. Că niciodată întru cuvânt de măgulire am fost la voi, precum ştiţi, nici prin prilej de lăcomie; Dumnezeu este martor; nici căutând de la oameni slavă …” (I Tesaloniceni 2, 4-6). Citește mai mult…

[no comment] 2 afişe ale filmului „2012”

4 decembrie 2009 11 comentarii