Archive

Posts Tagged ‘apostazie’

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

27 Aprilie 2017 Lasă un comentariu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 


Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat: Citește mai mult…

Unica osîndire îngăduită 

22 Iunie 2011 3 comentarii

A. Delimitarea între scăderile morale şi păcatele împotriva credinţei

În istorisirile de demult citim: Un sihastru a văzut pe un oarecare frate al său că greşea şi a început să se tînguiască: „Vai mie! Cum fratele meu greşeşte acum, poate şi eu voi gre­şi mîine!” După aceasta, întorcîndu-se către ucenicul său, a adăugat: „În orice greu păcat ar cădea în prezenţa ta vre­un frate, tu să nu îl osîndeşti! Ci chiar trebuie să fii încredinţat că tu păcătuieşti mai mult decît el, chiar dacă aces­ta ar fi un om din lume. Ca o excepţie de la această pravilă trebuie să fie situaţia în care auzi pe cineva că aduce hulă lui Dumnezeu ori că vorbeşte ceva eretic.”

Această povestire de la Sfinţii Părinţi ilustrează în chip minunat răspunsul ortodox despre cum trebuie să fie relaţionarea noastră către cele două posibi­le chipuri de oameni păcătoşi: 1) cei ce păcătuiesc în comportarea lor morală şi 2) cei ce păcătuiesc împotriva credinţei.

Către primii trebuie să avem îngădu­inţă şi să nu-i osîndim, deoarece şi su­fletele noastre sînt păcătoase, iar prin osîndire devin şi mai păcătoase. Însăşi Biserica cu mărinimie rabdă şi lecuieşte asemenea păcătoşi, aşteptînd pocăinţa şi îndreptarea acestora. La astfel de păcătoşi se referă dumnezeieştile cuvinte că trebuie întotdeauna să-i iertăm dacă se căiesc, şi nu doar de şapte ori pe zi, ci pînă la de şaptezeci de ori cîte şapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4). Citește mai mult…

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

4 Noiembrie 2010 4 comentarii

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti


Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi. Citește mai mult…

Cine este patristic

29 Iulie 2010 1 comentariu

de Părintele Patric Ranson

Termenul de “patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia ortodoxă a Adevărului: «Sfîntul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci cînd a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfîntului Duh. Acest termen de “patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfîrşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfîrşit, pornind de la alte metode decît cele ale Părinţilor. Citește mai mult…

(V) Un profet contemporan al apostaziei: „Aceştia trăiesc cu adevărat fără conştiinţă!”

26 Iunie 2010 3 comentarii

fragmentul precedent

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit ?
Şi cu numele Tău draci am scos? Şi cu numele Tău multe minuni am făcut? (Matei 7, 22)

Al treilea nivel [al apostaziei]

Interpretarea de roluri

Arhiepiscopul Averchie a identificat un alt semn că Bisericile Ortodoxe, chiar atunci când aderau la toate formele exterioare, pierdeau savoarea Ortodoxiei. Acesta consta în faptul că ocârmuitorii şi reprezentanţii ortodocşi erau nevoiţi să interpreteze ,,roluri”. Interpretarea de roluri apare atunci când, din ambiţie lumească, oameni mici vor să ocupe poziţii care au fost rânduite în Biserică pentru oameni de un calibru duhovnicesc înalt. În cele mai multe cazuri, cei care interpretează roluri, neavând ei înşişi nici o autoritate duhovnicească autentică, trebuie să dobândească această autoritate din afară, recurgând la ceea ce arhiepiscopul Averchie numea ,,a face pe plac oamenilor”.

Despre aceasta a vorbit Sfântul Apostol Pavel, care, în primii ani ai creştinismului, trebuia să arate diferenţa dintre adevăraţii reprezentanţi ai lui Hristos şi ,,cei ce fac pe plac oamenilor”: ,,Că de aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi slugă lui Hristos” (Galateni 1, 10). ,,Ci precum ne-am adeverit de la Dumnezeu a fi credincioşi a primi Evanghelia, aşa grăim; nu ca şi cum am plăcea oamenilor, ci lui Dumnezeu, celui ce cearcă inimile noastre. Că niciodată întru cuvânt de măgulire am fost la voi, precum ştiţi, nici prin prilej de lăcomie; Dumnezeu este martor; nici căutând de la oameni slavă …” (I Tesaloniceni 2, 4-6). Citește mai mult…

[no comment] 2 afişe ale filmului „2012”

4 Decembrie 2009 11 comentarii

(III) Un profet contemporan al apostaziei: „Cineva trebuie să fie cu totul străin de adevăratul creştinism ca să nu înţeleagă toate acestea !”

3 Decembrie 2009 11 comentarii

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău
am proorocit ? Şi cu numele Tău draci am scos ?
Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Trei niveluri de apostazie

Cercetând scrierile despre apostazie ale arhiepiscopului Averchie, se pot discerne trei niveluri despre care a vorbit, aceste niveluri avansând de la cel mai evident către cel mai greu de constatat.

Primul nivel

La primul nivel este pierderea ,,savoarei” creştinismului de către creştinătate în general. Rădăcinile acesteia se află în schisma dintre Răsărit şi Apus şi în formarea treptată în Apusul medieval a unui ,,nou creştinism”, în care raţiunea căzută a omului – mai degrabă decât tradiţia revelată dumnezeieşte – a devenit criteriul adevărului. În esenţă, această schimbare în perspectivă de la spiritual către natural a condus, prin Renaştere şi ,,Iluminism”, către materialismul arogant al vremurilor noastre – un materialism care a orbit duhovniceşte omul modern (11). ,,Poate fi zărită – scria arhiepiscopul Averchie – un fel de mână neagră care acţionează raţional, ce lucrează pentru a lega oamenii pe cât de strâns posibil de această viaţă pământească, temporară forţându-i să uite viaţa viitoare, viaţa veşnică care ne aşteaptă fără îndoială pe toţi” (12). Citește mai mult…