Arhiva

Posts Tagged ‘Apostoli’

Biserica lui Hristos: ascunsă, dar vie

5 iulie 2009 20 comentarii

continuarea fragmentului precedent

În haosul şi ipocrizia lumii contemporane nu este însă uşor să desluşeşti Biserica lui Hristos şi să te apropii de ea, deoarece nu este de ajuns ca o biserică să se numească ortodoxă pentru ca ea să fie literalmente aşa. Din păcate, apostazia există chiar şi sub sutana ortodoxă, şi sub cupolele ortodoxe, şi în rândul ortodocşilor practicanţi. Acesta nu este însă un lucru nou, Biserica îl cunoaşte de la începuturile ei; doar că acum a atins dimensiuni neobişnuite.

Trebuie să învăţăm să desluşim Biserica în spatele aparenţelor. În ceea ce priveşte aparenţele, astăzi în Biserica Ortodoxă prevalează confuzia şi haosul în exterior. Fiecare – instruit sau neinstruit, credincios sau necredincios – are propria sa opinie despre ceea ce este Creştinismul sau Ortodoxia, şi îşi susţine opinia cu fanatism. Or, în această furtună, este cu neputinţă să-ţi găseşti calea fără o busolă.

Există însă un criteriu infailibil: continuarea Tradiţiei (Sfintei Predanii). Pretutindeni unde Tradiţia este păstrată vie si nepângărită, fără perturbări sau modificări, aşa cum era pe vremea Apostolilor, căci mulţi credincioşi – episcopi, preoţi şi mireni – trăiesc şi transmit această Tradiţie, acolo este Biserica Ortodoxă, şi credincioşii ei, mulţi sau puţini, alcătuiesc Trupul lui Hristos. Citește mai mult…

De ce un ortodox nu poate fi ecumenist

13 august 2008 13 comentarii

~ 1 ~

Creştinii ortodocşi mărturisesc în Crez că sînt fii ai unei Singure Biserici Ortodoxe – cea Sfîntă, Sobornicească şi Apostolică, al cărei singur Cap este Hristos Dumnezeu-Omul. Nu pot fi alte „credinţe” mîntuitoare căci numai Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Nu pot fi două sau mai multe „biserici surori” precum nu sînt mai mulţi hristoşi, căci numai Unul Hristos S-a răstignit pe Cruce. Aşadar orice religie, cult, „consiliu ecumenic” sau „biserică” din afara Ortodoxiei sînt socotite de către Sfinţii Părinţi drept erezii; iar ereziile nu sînt biserică şi nici nu pot fi în veac biserici ale mîntuirii.

~ 2 ~

Ecumenismul, prin dorinţa sa de a strînge laolaltă toate religiile lumii, îl pune pe Hristos alături de ceilalţi dumnezei ai celorlalte (ne)credinţe. Prin „reconciliere” şi „toleranţă”, ecumenismul ignoră Sfînta Cruce, huleşte fecioria Maicii Domnului şi neagă făţiş Sfînta Treime, împotrivindu-se prin aceasta apostoleştilor cuvinte care mărturisesc că în Ortodoxie este doar un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez (Efeseni 4:5).

~ 3 ~

Ecumenismul înşeală pe ortodocşi chemîndu-i să se roage, sau să facă slujbe religioase, sau să se împărtăşească împreună cu netrebnicii eretici şi păgîni, ridicîndu-se astfel împotriva celor Şapte Soboare a Toată Lumea la care Sfinţii Părinţi au rînduit pentru veşnicie Sfintele Canoane ce mărturisesc: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul care numai s-a rugat cu ereticii – să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit ereticilor să lucreze ceva ca şi clerici, să se caterisească.” (Canonul 45 al Sfinţilor Părinţi)

~ 4 ~

Ecumenismul, prin întemeierea „Consiliului Ecumenic al Bisericilor”, doreşte să înghită în chip viclean Biserica lui Hristos, prin chemarea Ortodoxiei la falsa unire cu mincinoasele „biserici” apostate, religii păgîne şi culte eretice; ecumenismul împacă făţarnic toate „dumnezeirile” şi cutează să amestece în acest sincretism chiar învăţătura ortodoxă despre Hristos. Prin aceste înşelări, C.E.B. doreşte să se impună lumii ca o nouă „biserică” supra-naţională, supra-confesională şi universală, spre a înlocui în conştiinţa ortodocşilor adevărata Biserică şi adevărata învăţătură a lui Hristos.

~ 5 ~

Ecumenismul nesocoteşte şi desfiinţează Sfintele Taine ale Bisericii zicînd că şi catolicii, monofiziţii, armenii, copţii, protestanţii au aceleaşi „taine” ca şi ortodocşii. Fraţilor, numai în Biserica Ortodoxă lucraeză Duhul Sfînt pentru că numai Ortodoxia a păstrat învăţătura lui Hristos neschimbată şi are neruptă continuitatea Harului dăruit Sfinţilor Apostoli la Cincizecime. Numai la ortodocşi vine de înviere Sfînta Lumină la Ierusalim, numai în Ortodoxie sînt sfinţi cu sfinte moaşte.

~ 6 ~

Ecumenismul înşeală pe ortodocşi, zicîndu-le prin „teoria ramurilor” că fiecare credinţă, orice religie sau cult au aceeaşi rădăcină şi toate deţin o părticică de adevăr, iar prin unirea tuturor în ecumenism se va obţine „adevărata credinţă” cu adevărul „reîntregit”. Aceasta ar însemna că Hristos nu este singurul Dumnezeu, nu întrupează tot Adevărul şi că Biserica întemeiată de El nu poate călăuzi sufletul omului botezat la sfinţenie, la mîntuire, la viaţa veşnică în Împărăţia Cerurilor.

~ 7 ~

Ecumenismul trădează Ortodoxia voind s-o atragă într-o unire cu credinţele pe care Sfînta Biserică le-a osîndit acum sute de ani. Ortodocşii primind ecumenismul, alunecă încet în rele pogorăminte în care învăţăturile ortodoxe suferă schimbare – răstălmăcirea învăţăturilor de credinţă, cenzurarea Sfintelor Scripturi, schimbarea sfintelor slujbe şi rînduielilor bisericeşti, pentru a nu „supăra” celelalte credinţe apostate, eretice şi păgîne din „Consiliul Ecumenic”.

~ 8 ~

Ecumenismul vorbeşte despre o libertate fără de Cruce, propovăduieşte o „iubire” fără dreptatea  sfintelor porunci, plănuieşte unirea credinţelor în diversitatea dumnezeilor. Ecumenismul este o globalizare religioasă ce nu vede omul drept chip al lui Hristos, de aceea cînd vorbeşte despre Hristos, ecumenismul îl înfăţişează în chip tainic pe Antihrist.

~ 9 ~

Venirea ecumenismului a fost proorocită de Sfinţii Apostoli: „Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sînt înfieraţi în cugetul lor.” (1 Timotei 4:1) Ecumenismul nu arată celor din afara Bisericii Ortodoxe calea către adevărata pocăinţă, nu cheamă neortodcşii la Sfîntul Botez cel în numele Sfintei Treimi, ci îi întăreşte pe eretici şi păgîni a rămîne în necredinţa şi răzvrătirea lor, amăgindu-i că ar fi şi ei „biserici” şi că ar avea parte de mîntuire.

~ 10 ~

Ecumenismul, prin ereticele sale învăţături privind unirea „inter-religioasă” şi credinţa într-un „dumnezeu universal”, arată asemănare cu gîndirea şi lucrarea masoneriei. În fapt, amîndouă îmbrăţişează căderile umanismului, prin care se pregăteşte împărăţia şi ridicarea templului lui Antihrist; au aceiaşi conducători ce luptă pe dinlăuntru Biserica – prin depărtarea turmei lui Hristos de Adevărul credinţei – , iar pe dinafară ecumeniştii rup porţile Bisericii spre amestecarea ortodocşilor cu toţi nebotezaţii, cu schismaticii, cu ereticii şi păgînii.

~ 11 ~

Prin „iubirea” tolerantă faţă de „minorităţile sexuale” (sodomiţi, gomorence, transexuali) şi a impunerii preoţiei femeilor, ecumenismul se ridică împotriva rînduielilor Sfinţilor Apostoli, împotriva învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, împotriva a toată Ortodoxia. Aceasta este adevărata „înfrăţire”, aşa arată răzvrătirea pătimaşă cu care ecumenismul loveşte împotriva dragostei răstignite a lui Hristos.

~ 12 ~

Această erezie ce şade în spatele unirii tuturor credinţelor eretice – ecumenismul – se doreşte a fi crezut drept „biserică” deasupra „bisericilor”, cult peste toate cultele, religia religiilor, arătîndu-se a fi de fapt noua religie ce va sluji în noul templu din apropiata împărăţia a lui Antihrist. Ecumenismul prin lucrările sale este antiortodox, antibisericesc şi apostatic, pregătind venirea lui Antihrist. Iar amăgitorii care luptă dinlăuntru Biserica Ortodoxă sînt „ortodocşii” ecumenişti care se împotrivesc învăţăturilor Sfinţilor Apostoli şi predaniilor Sfinţilor Părinţi, căci „Cei ce sînt în Biserica lui Hristos aparţin adevărului, iar cîţi nu aparţin adevărului, nu sînt nici în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos”.

(din „Sfătuire duhovnicească în douăsprezece capete, unde se arată de ce un ortodox nu poate fi ecumenist”, alcătuire a ieromonahului Vasilisc Hristea)