Arhiva

Posts Tagged ‘ateism’

Murirea (epilog)

11 decembrie 2009 3 comentarii

continuarea primei părţi

Lumea reală este formată dintotdeauna de cea virtuală. La început apare ideea, gîndul sau dorinţa – toate acestea sînt produse virtuale. Apoi acestea sînt transpuse în realitate. Odată cu apariţia tehnologiilor informaţionale s-a făcut posibilă crearea unui nou tip de spaţiu virtual, fapt care a dus la creşterea considerabilă a dependenţei lumii reale de cea virtuală.

În lumea virtuală poţi face orice, chiar şi să tai capul cuiva. Pentru dauna adusă unei fiinţe virtuale nu va purta nimeni răspundere. Astăzi, băieţeii (şi nenii adulţi) se distrează cu jocurile „action”, ucigînd oameni virtuali. S-ar părea: ce e rău aici, e doar un joc… Băieţii se jucau mereu de-a războiul şi nimănui nu-i trecea prin cap să vadă ceva rău în aceasta.

Totul e însă foarte simplu – înainte, formatul jocului nu se apropia de realitate. Uciderea din joc şi uciderea din realitate se deosebeau enorm. Însă odată cu progresul tehnologiei calculatoarelor, realitatea şi virtualitatea se vor apropia foarte mult. Conştiinţa omului ajuns în spaţiul cibernetic se va schimba. Mizeria virtuală curge în lumea reală. Astăzi, această mizerie ucide oameni, dar nimeni nu observă relaţia cauză-efect. Citește mai mult…

Minunata convertire la Hristos a unui tînăr american

18 decembrie 2008 2 comentarii

Death to the World este un revistă americană creştin-ortodoxă, iniţiată în 1994 de nişte monahi (foşti punkeri) ai Mănăstirii Sfântului Gherman al Alaskăi din Platina, California, ca o modalitate de propovăduire către tinerii punk. Revista a avut un succes neaşteptat, atingând la un moment dat un tiraj de 50.000 de exemplare. Din 2003, editarea publicaţiei a fost preluată de un grup de tineri adunaţi în jurul bisericii ortodoxe antiohiene a Sfântului Varnava din Costa Mesa, California. Mărturia de mai jos este o traducere din DTTW şi apare în numărul 2 (decembrie 2008) al revistei OrthoGraffiti.

***

Părinţii mei au divorţat când aveam 4 ani. Eram cel mai mic copil al lor, şi am rămas să trăiesc cu mama şi cu sora mea într-o mică cabană din pădure. Am încercat să le fiu mângâiere când se certau. Aveam nevoie de mângâiere. Bunica mea, pictoriţă şi o descendentă directă a lui Abraham Lincoln, m-a învăţat cuvântul „compătimire”. Singura mea mângâiere era să stau tăcut în pădure, cugetând la compătimire până ce izbucneam în plâns.

Dacă simţeam întristarea, ştiam că trăiesc. O îndrăgeam. Era Adevărul. Profesorul meu de actorie mă iubea pentru că puteam plânge practic la comandă. Găseam în orice un motiv să jelesc. Plângeam Căderea, Depărtarea de Dumnezeu.

Căutam mereu să fiu batjocorit. Voiam să fiu persecutat, voiam ca lumea să mă urască. Lumea era necruţătoare, aşa că nu-mi păsa dacă mă tortura, sau mă spânzura, sau mă lăsa să mor.

Când aveam 19 ani, am încercat să merg la o biserică metodistă. Am plecat de acolo zăpăcit. Se părea că lumea se întinde pretutindeni. M-am întors după o săptămână purtând un tricou pe care scria „Keep the Faith – the Catacombs” („Păzeşte credinţa – Catacombele”), alături de un pumn. Nimeni n-a vrut să vorbească cu mine.

Am crescut în apropiere de New York. Mergeam tot timpul singur cu autobuzul până în oraş. Mama era mereu îngrijorată, aşa că o minţeam. Stăteam prin preajma vagabonzilor şi desenam peste tot graffiti. Tagul (1) meu era „Monk” („Călugăr”). Eram prieten cu oricine nu „ţintea spre ceva” în lumea asta, în mare măsură skinheaderi şi punkişti. Purtam zi de zi aceleaşi haine, uneori luni la rând, şi mă spălam rar.

Ştiam că nu mă potrivesc niciunde. Voiam să fiu singur şi să simt singur. Voiam ca toate să dispară, ca să pot asculta. Nu prea pot să explic ce înseamnă asta. Când mă aflam în preajma unor oameni care vorbeau, eu tăceam. Când îmi deschideam gura, toată lumea părea să se uite la mine fără să înţeleagă. Mereu m-am simţit ca şi cum îmi scăpa ceva. Eram incompatibil. Ascultam doar câteva selecţii de violoncel şi Morrissey (The Smiths) (2). Scriam cântece, aveam o trupă numită „Monk”. Prietenii îmi ziceau „monk”. Îmi doream să ştiu ce e un „călugăr”. Citește mai mult…

Credinţa ateistă într-o frază

22 noiembrie 2008 5 comentarii

De la Valeriu Gafencu (I)

21 iulie 2008 Lasă un comentariu

Un om politic cu convingeri liberale i-a spus lui Valeriu:

– Pentru mine credinţa este o instituţie pe care trebuie să o încurajăm pentru a fi un corectiv al egoismului şi abuzului omenesc. Dincolo de rolul ei socio-politic, ea nu mă interesează. Omul politic nu are nevoie de Dumnezeu. Credinţa trebuie îngrădită politic, pentru a evita un nou Ev Mediu obscurantist.

– Domnule, i-a răspuns Valeriu, pentru unul ca dumneavoastră suferinţa este salvatoare. Prin suferinţă veţi ajunge la lumina credinţei. Veţi înţelege atunci că sînteţi mic şi nedesăvîrşit, că lumina dumneavoastră este întuneric, că numai prin Dumnezeu poţi fi om adevărat, că numai prin credinţă sînt deschise orizonturile cunoaşterii şi, în fine, că lumea nu se poate mîntui fără credinţă. Sînteţi solul unei idei preconcepute despre Evul Mediu şi al unei falsificări a conceptului creştin. Mai mult decît oricine, credincios se cuvine a fi omul politic, căci orientînd lumea, el împlineşte voia lui Dumnezeu, şi-i revin mari responsabilităţi. În ceea ce priveşte Biserica şi rolul ei ca instituţie, ea nu este un corectiv, ci o integrare a lumii în Hristos şi nu priveşte o parte, ci întregul. Întrucît n-aţi voit a primi credinţa din pricina egoismului materialist, iată că vă vin suferinţa şi moartea prin ateismul materialist. Egoismul burghez e strivit de fiul său mai cumplit, orgoliul ateist-materialist. Nădăjduiesc din inimă ca înainte de moarte să ajungeţi la credinţă, dar asta ar însemna să-I urmaţi lui Hristos.

Şi omul acela a ajuns la credinţă.

Toma, fratele nostru geamăn…

3 mai 2008 Lasă un comentariu

“De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i se spunea Geamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva. Frate de credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el ramane obsesia noastra perpetua si intruparea neputintei noastre de a accepta Bucuria dintr-odata si fara echivoc. Exista nu numai o drama a Patimilor, ci si una – mai puternica – a Invierii, si ea se consuma, totodata, in sufletul lui Toma. In trei trepte se consuma, toate ale lui Toma: el afla si nu-i vine sa creada; vede si inca se indoieste; se infrange si biruie.

Nuantele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structura, ci mai degraba ipostaza omului care exclama: e prea frumos ca sa fie adevarat! El nu e un impietrit, cum devenise – de pilda – Iuda. El nu refuza sa creada; el e doar coplesit de obiectul credintei lui virtuale. Fenomenul Invierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieste implicatiile ei cosmice. Toma stie ca adevarul trebuie sa existe in sine, dar il implora sa-i devina certitudine, adica adevarul lui, personal. Cei zece ii spun: am vazut pe Domnul. El nu le pune la indoiala spusele, ci doar putinta ochilor lor de a nu se fi inselat. De aceea, el se hotaraste sa faca apel la simtul tactil, cel mai material dintre cele cinci. Aceasta, in ipoteza ca Domnul i se va arata si lui. Citește mai mult…

Cîteva mituri ateiste

23 noiembrie 2007 Lasă un comentariu

ateism_400x270jpg.jpgAteii sînt mai logici decat credinciosii.

Un mit asociat cu acesta este ca credinciosii ar fi mai logici decat ateii. De fapt, motivele pentru care oamenii devin atei sau credinciosi nu pot fi reduse la logica. Mai degraba o serie de experiente, observatii si stari emotionale imping pe cineva catre credinta sau negarea acesteia. Ideea ca exista un Dumnezeu atotputernic este inspaimantatoare pentru multi oameni. Decat sa fie supusi puterii unei asemenea fiinte, ei prefera sa fuga de El. Altii, probabil, au fost atat de raniti de credinciosi incat resping credinta acestora, nu doar comportamentul lor. Logica este adusa in discutie de atei pentru a se simti consolati cu rationalizari. Pe de alta parte, nu ajungem sa credem in Dumnezeu printr-un silogism, ci printr-o intalnire personala cu Hristos sau unul din apropiatii lui: frumusetea, adevarul si bunatatea. Citește mai mult…

Etichete:, ,