Patriarhia lui Daniel în cîrdăşie cu Veliar

„Basilica” ne aduce la cunoştinţă că patriarhia lui Daniel n-a uitat de „biserica” lui Satan, cea cu nume gîdilitor pentru ecumenişti – „Consiliul Mondial al Bisericilor”. Astfel, aflăm că:

În perioada 17-19 martie 2009, în Germania, are loc o întâlnire a reprezentanţilor Consiliul Mondial al Bisericilor. Scopul întrunirii care se desfăşoară la Schmitten, lângă Frankfurt, este pregătirea Adunării Generale a Consiliului care va avea loc în anul 2013. Din partea Patriarhiei Române la eveniment participă părintele Michael Tiţa [Se vede că numele „Mihail” nu sună prea ecumenist], consilier patriarhal al Sectorului relaţii bisericeşti şi intereligioase.

Ultima întâlnire a reprezentanţilor Consiliul Mondial al Bisericilor a avut loc în noiembrie 2008. În luna august a acestui an va înaintat Comitetului Central al acestui organism ecumenic [ecumenist, că n-are nimic cu ecumenicitatea (sobornicitatea) Bisericii lui Hristos] un raport de prezentare a concluziilor celor două întruniri.

• BORo pe site-ul Consiliului Mondial al putregailor (după cuvîntul părintelui Arsenie Boca: „Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni”)

• MEMORIU ASUPRA PARTICIPĂRII BISERICII ORTODOXE LA CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR

Ecumenistul Michael Tiţa, consilier patriarhial

„Basilica” lui Baal tresare

Trîmbiţa antihristică Basilica a organizaţiei clericaliste numită „Patriarhia Română” scrîşneşte de pe urma  hotărîrii primăriei oraşului Bucureşti cu privire la „includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt de acord cu paşapoartele biometrice”.

Fratele întru Hristos de la blogul „Apologeticum” (să-l întărească Dumnezeu!) atrage atenţia asupra scuipatului (al n-ălea la număr) din partea Patriarhiei (numit pompos „Comunicat de presă”) de care „s-a învrednicit” turma mică şi cuvîntătoare a ortodocşilor români.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Monahul Filotheu: „Nu sîntem medievali. Sîntem preistorici.”

Fraţilor întru Hristos,

Ştiu că voi fi acuzat de mentalităţi medievale scriind lucrurile de mai jos. Deja a devenit un leit-motiv acuza aruncată pe capul unora din cei care iubesc Biserica şi Tradiţia sa. Dar nu pentru cei din afara Bisericii lucrăm, ci pentru cei cu inima curată, care iubesc Adevărul.

Scandalul fostului mitropolit Nicolae Corneanu (mergînd mînă în mînă cu cel al fostului episcop Sofronie Drincec, primul ierarh ortodox care a numit un preot eretic într-o biserică de-a sa, plus celelalte gafe şi abuzuri) scoate la iveală ceea ce ne-am temut să nu fie adevărat: APOSTAZIA. Ce este apostazia? Lepădarea de credinţa ta.

Scandalul apostaziei celor doi ierarhi este definitoriu pentru un duh care bîntuie BOR de mai mulţi ani încoace. Cei ce s-au predat acestui duh al ‘înnoirii’ (citeşte ‘APOSTAZIE’) s-au declarat pe sine ortodocşi şi învăţători ai Bisericii şi se tulbură ori de cîte ori cineva le reaminteşte cum stau lucrurile. De la afirmaţii precum „Canoanele Bisericii s-au învechit, nu mai sînt valabile” ori „Vieţile Sfinţilor şi Patericul sînt fantezii pure” pînă la „nu regret că m-am împărtăşit cu romano-catolicii; eu sînt ortodox şi am să mor ortodox”, o plajă întreagă de rătăciri vin să otrăvească sufletele credincioşilor ortodocşi. Repet, ceea ce scriu este destinat lor, nu celor din afara Bisericii. Trăim în veacul în care eterodoxia şi kakodoxia au început să se numească pe sine ORTODOXE. Acordul de la Chambessy, semnat şi de BOR, dă dreptul comunităţilor monofizite copte, etiopiene, syriene şi armene să se numească ortodoxe. În clipa în care Bisericile Ortodoxe recunosc ortodoxia unor comunităţi care niciodată nu au renunţat la ereziile lor, e limpede că aceste Biserici Ortodoxe au încheiat orice legătură cu Ortodoxia. E adevărat, trăim veacul în care schizofrenia este socotită sănătate mintală, numai şi numai pentru că sînt boli mintale mai grave. Dar ce are de a face asta cu Biserica?

Cu durere spun că direcţia în care merg lucrurile, nu mult diferită de cea generală a politicii mondiale, globale (ceea ce implică globalizarea, integrarea în neant a singurului Adevăr, acela al Bisericii Ortodoxe), va determina ruperi şi răni foarte dureroase. De acum este vizibil cu ochiul liber că ierarhii Bisericii noastre au intrat şi ei într-o cursă contra cronometru a lui „scapă cine poate”. Pe de o parte sînt robiţi de relaţiile cu statul (căci cine te plăteşte te şi stăpîneşte) şi cu partenerii de discuţii externi, pe de altă parte încearcă să salveze cît se mai poate din tezaurul de 2000 de ani, enorm, al Bisericii. Sînt perfect conştienţi că pentru ca ei să fie episcopi a fost nevoie de sînge, de mult sînge, că sîngele acesta al Apostolilor şi al Mucenicilor adapă pînă astăzi Biserica, sînt perfect conştienţi că o Biserică fără integralitatea Sfinţilor Părinţi şi a învăţăturilor lor nu mai este Biserică, ci doar un ONG oarecare. Dar, ca întotdeauna în ultimii 2000 de ani, dincolo de această conştientizare a lor ei se împart în două tabere, remarcate din ce în ce mai clar de cîţiva ani încoace: Cei care cred că încă se mai pot negocia nişte lucruri, continuînd politica serghianistă de la Cuza încoace, pe de o parte, şi, pe de altă parte, cei care ştiu că dacă Biserica are de dat Viaţă lumii, nu poate primi în schimb nimic, afară de lacrimile rugăciunilor şi sîngele celor ce se jertfesc pentru ea. Acestea din urmă sînt singurele lucruri bine-plăcute pe care Biserica şi Hristos, Capul său, le pot primi, iar acestea nu se pot primi prin negocieri, ci doar prin jertfă de sine.