Arhiva

Posts Tagged ‘credinta’

Toma, fratele nostru geamăn…

3 mai 2008 Lasă un comentariu

“De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i se spunea Geamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva. Frate de credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el ramane obsesia noastra perpetua si intruparea neputintei noastre de a accepta Bucuria dintr-odata si fara echivoc. Exista nu numai o drama a Patimilor, ci si una – mai puternica – a Invierii, si ea se consuma, totodata, in sufletul lui Toma. In trei trepte se consuma, toate ale lui Toma: el afla si nu-i vine sa creada; vede si inca se indoieste; se infrange si biruie.

Nuantele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structura, ci mai degraba ipostaza omului care exclama: e prea frumos ca sa fie adevarat! El nu e un impietrit, cum devenise – de pilda – Iuda. El nu refuza sa creada; el e doar coplesit de obiectul credintei lui virtuale. Fenomenul Invierii i se pare colosal. Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieste implicatiile ei cosmice. Toma stie ca adevarul trebuie sa existe in sine, dar il implora sa-i devina certitudine, adica adevarul lui, personal. Cei zece ii spun: am vazut pe Domnul. El nu le pune la indoiala spusele, ci doar putinta ochilor lor de a nu se fi inselat. De aceea, el se hotaraste sa faca apel la simtul tactil, cel mai material dintre cele cinci. Aceasta, in ipoteza ca Domnul i se va arata si lui. Citește mai mult…

Viaţa de după naştere !

28 ianuarie 2008 Lasă un comentariu
4d-200.jpg Si tu crezi in viata de dupa nastere?

– Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

– Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa,probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.

– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.

– Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.

– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Sursa