Arhiva

Posts Tagged ‘crestini’

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

27 aprilie 2017 Lasă un comentariu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 


Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat: Citește mai mult…

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

24 mai 2010 14 comentarii

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

  • Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii. Citește mai mult…

ACTUAL: Ce înseamnă „Biserici canonice” ?

20 aprilie 2010 4 comentarii

Notă: Prin „Ortodoxia Mondială” înţelegem lanţul oficial format din acele Biserici care sînt parte a Consiliului Mondial al Bisericilor – juridic, instituţional, duhovniceşte – sau sînt în comuniune liturgică cu aceste Biserici ecumeniste. „Mondiale” sau „oficiale” mai sînt numite şi pentru că sînt recunoscute şi susţinute activ de statele iudeo-masonice în care „activează”. Exemple de Biserici ce fac parte oficial din Consiliul Mondial al Bisericilor, de fapt, Trupul lui Antihrist (antiTrupul lui Hristos): Patriarhia Română (Daniel Ciobotea), Patriarhia Moscovei (Kiril Gundeaiev), Patriarhia Constantinopolului (Bartolomeu), Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Bulgară Oficială, Biserica Greacă Oficială, Muntele Athos (cu excepţia cîtorva mănăstiri care ţin credinţa şi canoanele neschimbate, motiv pentru care sînt prigonite de „Ortodoxia Mondială”), Biserica Sîrbă Oficială, Biserica Americană Oficială, Biserica Finlandei,  etc.

În ultimii ani, o nouă definiţie s-a strecurat în sînul “Ortodoxiei Mondiale”. Ortodoxia Oficială a început să recunoască Bisericile ortodoxe pe baza „canonicităţii” lor. Conform acestei nou acceptate definiţii, pentru a fi canonică o biserică trebuie să fie în comuniune deplină cu Constantinopolul. Constantinopolul a devenit criteriul “Ortodoxiei Mondiale”. De fapt, apar ocazional şi comunicate de presă care descriu Patriarhia Constantinopolului ca pe un fel de Papalitate Răsăriteană sau “lider al Ortodoxiei Mondiale”. Ultimul patriarh – Dimitrie – l-a descris pe patriarhul ecumenic ca fiind cel mai de frunte episcop al Ortodoxiei. Dacă o biserică rupe comuniunea cu el, ea încetează să mai fie “canonică”.

Să ne punem o întrebare simplă: Cum s-a schimbat înţelegerea termenului “canonic”? Conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, vrednicul cuvînt “canonic” s-a referit întotdeauna la urmarea plină de evlavie a Sfintelor Canoane ale Bisericii, și, în mod sigur, a acelor Canoane referitoare la convingerile și rînduielile sfintei Biserici Ortodoxe. Citește mai mult…

JIDOVISM EXTREM: Vodka „Kabbala cu prunci creştini”

29 decembrie 2009 6 comentarii

De curînd, compania EZ Protocols [Elders of Zion Protocols] a anunţat lansarea brandului de vodcă „Kabbala (pe bază de prunci creştini)” – cel mai nou etalon al calităţii din acest segment super-premiu al pieţei ruseşti.

Un gust nobil de grîu.

Apa îmbogăţită cu ioni de argint, aur şi platină.

Design laconic şi stilat ne întoarce la cele mai bune tradiţii ale chefurilor ritualice.

În fiecare sticlă – cîte un prunc unic, lucrat manual din sticlă dură.

Predică: Despre ADEVĂRATA Biserică

13 decembrie 2009 34 comentarii

Ii invit pe cei sinceri in cautarea Adevarului sa citeasca cu atentie urmatorul material.

Predica in Duminica a 24-a dupa Rusalii
9/22 noiembrie 2009

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

Am calatorit peste tot in lume si am avut o buna ocazie sa observ Bisericile “Ortodoxe” Oficiale in actiune. Ele tin o noua credinta, anume aceea ca parohia si episcopul pomenit la Liturghie pot avea credinte diferite, se pot raporta diferit la Dumnezeu si la cele ce tin de mantuire. Acesta este ecumenismul!

O astfel de ecleziologie da dovada ca nu mai exista nici cea mai mica urma de intelegere asupra faptului ca Biserica Ortodoxa a lui Hristos este Trupul Sau Cel Viu.

Dar daca vrem sa aflam raspunsuri privitoare la mantuire sa mergem la Sfintii Parinti! Si astazi pentru toate problemele aparute vom merge la ei si-i vom ruga sa ne dea adevaratul raspuns, caci ei au totdeauna raspunsul, ei sunt in Adevar. Ei ne vor oferi adevarata intelegere asupra Bisericii lui Hristos.

Citește mai mult…

ZECE MOTIVE PENTRU CARE PATRIARHIA ECUMENICĂ NU ESTE ORTODOXĂ (I)

19 noiembrie 2009 9 comentarii

Citez întocmai de pe blogul theorya.wordpress.com

Ca un om interesat de adevăr şi mai ales de adevărul ortodox, îmi pun întrebări cu privire la acest adevăr, situat fiind în staulul BOR care de aproape 90 de ani nu-şi mai întreţine sfintele ziduri pecetluite cu asceza Sfinţilor Părinţi, ridicate la sinoadele a toată lumea, nu-şi mai triază păstorii, nu mai alungă lupii. Ba mai mult lupii sunt preferaţi a fi păstori, păstorii sunt alungaţi şi persecutaţi, zidurile batjocorite, clopotele spurcate la parastasele papilor, toate astea le ştim dar rămânem inerţi, cel puţin deocamdată. Aşteptăm. Ce? Nici noi nu ştim, ştim doar ca lumea fierbe, se fierbe ceva. Totuşi s-ar părea ca am rămas în urmă, că zeama e gata şi că deja a prins gust. Marea apostazie s-ar putea să ne fie servită proaspătă şi fierbinte, după ce ni s-a dat să gustăm câte puţin din ea în prealabil. Se pare că deja am devenit toleranţi la doza de mătrăgună, urmează o supradoză pentru unii iar pentru cei mai mulţi efectul unei pilule extasy, rezultatul mult dorit al câinilor cu mitră. Vom începe cu zece motive pentru care Patriarhia Ecumenică nu poate fi ortodoxă, traducere după Vladimir Moss. La final vom ajunge şi la întrebarea care mă roade cel mai tare: de ce trebuie să fie taină ceea ce nu ar trebui sa fie taină? Adică în ce fel lucrează Harul Duhului Sfânt în BOR, din moment ce după Sfinţii Părinţi ea nu mai poate fi considerată biserică?

  1. Enciclica eretică de la 1920.

În Ianuarie 1920, Mitropolitul Dorotei, locţiitorul scaunului patriarhal, împreună cu Sinodul său, au emis ceea ce avea să fie un statut al Ecumenismului. Era adresat “tuturor Bisericilor lui Hristos de pretutindeni” şi a declarat că “esenţial este să se reînvie şi să se întărească dragostea dintre Biserici, nu să se considere reciproc ca necunoscute şi străine, ci ca şi casnice întru Hristos şi împreună moştenitoare ale făgăduinţei lui Dumnezeu prin Hristos.”

S-a ajuns la: “Această dragoste şi înclinare binevoitoare a uneia către cealaltă poate fi exprimată şi dovedită, după părerea noastră, în special, prin:

“(a) primirea unui calendar unic pentru celebrarea simultană a marilor praznice creştineşti de către toate Bisericile; Citește mai mult…

Actual şi zguduitor: Ar trebui să fie Biserica ,,în pas cu vremurile” ? – de vlădica Averchie Tauşev (ROCOR)

11 august 2009 9 comentarii

Într-o vreme în care sub numele de creştinism, chiar creştinism ortodox, este oferit oamenilor orice fel de compromis şi surogat, oameni a căror sete duhovnicească poate fi ostoită doar cu Adevărul care nu cunoaşte compromisul, s-au împuţinat păstorii spirituali care vorbesc cu sinceritate cuvântul mântuitor. Arhiepiscopul Averchie, stareţul Mânăstirii Sfintei Treimi din Jordanville, New York, şi un ierarh conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, este unul dintre aceşti puţini. În paginile ziarului religios rus publicat de mânăstire, Orthodox Russia, vocea sa se face auzită neîncetat, chemând la credincioşia faţă de Sfânta Ortodoxie şi avertizând despre judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra acestei generaţii rele.

* * *

,,Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu”

Sfântul Atanasie cel Mare, Epistolă către Dracontie

În pas cu vremurile ! Iată lozinca tuturor acelora care, în vremurile noastre, se străduiesc atât de intens să conducă Biserica lui Hristos departe de Hristos, să conducă Ortodoxia departe de adevărata mărturisire a credinţei creştine ortodoxe. Probabil, această lozincă nu răsună întotdeauna, nici pentru oricine atât de tare, clar şi făţiş – dar aceasta ar putea îndepărta ceva, până la urmă ! Faptul important este urmarea practică a acestei lozinci în viaţă, strădania într-un fel sau altul, într-un grad mai mare sau mai mic, de a o pune în practică. Citește mai mult…

De la catolicism la Antihrist

24 iunie 2009 4 comentarii

Satan'sVicarContinuarea fragmentului precedent

Tragedia este că Mesia pe care îl aşteaptă iudeii are să vină. Acest lucru l-au spus Hristos şi Apostolii; se află scris în cărţile Noului Testament. Mesia iudeilor are să vină. Are să ofere pâinea pe care Hristos a refuzat s-o dea şi, o dată cu aceasta, toate lucrurile materiale pe care El a refuzat să le dea. Are să-i copleşească cu semne şi minuni care îi vor înfricoşa şi îi vor ului pe oameni de la un capăt la celălalt al pământului, şi ei vor veni târându-se să-i cadă la picioare. Are să unească toate naţiunile şi rasele şi împărăţiile lumii într-un singur stat. Are să umple de bucurie inimile cărturarilor legii şi ale fariseilor – inimile fiecărei rase de „evrei”. Da, Mesia iudeilor are să vină. Are să fie ceea ce Hristos nu este, şi nu are să fie ceea ce Hristos este. Are să fie Antihristul. „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist…” (IIoan 2, 18).[1] Citește mai mult…

hristosul dorit de lume: Antihrist

23 iunie 2009 6 comentarii

Continuarea fragmentului precedent

Dar de ce sunt creştinii noştri atât de uşor impresionaţi de predicile despre unirea bisericilor? Şi, în loc să fie plini de zelul de a răspândi adevărul în această lume care duce atât de mare lipsă de el, ei au iluzia păcii, încercând să vadă care lucruri cântăresc mai mult, cele care îi separă sau cele care îi unesc pe creştini. Explicaţia acestui fapt este că ei înşişi nu cunosc adevărul. Cei mai mulţi dintre ei fiind membri ai unor organizaţii şi fraternităţi social-creştine, au fost catehizaţi de timpuriu într-un sistem etico-filozofic cu spoială creştină, care i­-a făcut să creadă că scopul creştinismului este de a înfăptui coexistenţa paşnică a oamenilor în spiritul dragostei. Veşnicia şi Revelaţia lui Dumnezeu sunt noţiuni foarte îndepărtate pentru aceşti creştini, şi adesea lipsite de interes. Majoritatea dintre ei, fiind extravertiţi, sunt oameni de acţiune, care s-au alăturat creştinismului pentru a găsi un modus vivendi organizat şi îndrumat, un mod de viaţă în calitate de cetăţeni buni şi onorabili ai acestui pământ. Pentru asemenea oameni, Dumnezeu este Marele Slujitor al intereselor lor personale, iar viaţa veşnică este o speranţă de restaurare bună, dar, din păcate, îndepărtată. Citește mai mult…

,,Că trebuie să fie şi eresuri între voi …” (ICor. 11:19)

17 iunie 2009 Un comentariu

de arhiepiscopul Averchie (Tauşev) de Jordanville

Cum trebuie înţelese aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel ? Este el, într-adevăr, de acord cu neînţelegerile dintre creştini sau le recunoaşte pe acestea ca fiind necesare sau de dorit ? Face oare din ele o regulă ? Dacă ar fi aşa, atunci cum se împacă aceasta cu faptul că, în nenumărate locuri în epistolele sale, el îi cheamă atât de convingător şi stăruitor pe creştini către o deplină înţelegere şi conglăsuire ?

,,Aceeaşi unul către altul cugetând” (Romani 12, 16). Sau: ,,Pliniţi bucuria mea, ca aceeaşi să cugetaţi, aceeaşi dragoste având, un suflet fiind, una cugetând” (Filipiseni 2, 2).

Mai mult, nu numai Sfântul Apostol Pavel, ci şi alţi apostoli i-au îndemnat pe creştini să fie de un cuget. Astfel, Sfântul Apostol Petru scrie direct creştinilor în prima sa epistolă: ,,Toţi să fiţi cu un gând” (I Petru 3, 8).

Sfântul Apostol Pavel i-a chemat pe creştini la o unitate a cugetului, dar i-a avertizat, de asemenea, cu privire la oamenii ,,ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii, care voi v-aţi învăţat” (Romani 16, 17) şi îi îndeamnă să ,,se ferească de ei”, spunând că ,,unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor; şi prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti” (Romani 16, 18). Citește mai mult…

Despre gîndirea profund anticreştină a „creştinilor” ecumenişti

14 iunie 2009 5 comentarii

Continuarea acestui fragment

Aşa-zişii creştini joacă un rol important în încercarea lumii de a obţine pacea. Cu sloganul „Creştini, uniţi-vă!”, ei au pornit în căutarea bazarului unde are să se vândă adevărul. Odinioară, creştinii aveau credinţă şi erau gata să moară pentru credinţa lor. În ziua de azi, zelul lor pentru adevăr s-a domolit. Au început să-l considere ca fiind ceva secundar. Li se par lipsite de importanţă şi nedemne de a fi menţionate diferenţele dintre biserici, pentru care altă­dată martirii se sacrificau cu ardoare, Părinţii erau exilaţi, iar credincioşii prigoniţi şi mutilaţi pe capete.

Majoritatea dintre ei sunt sentimentali incorigibili, care cred că religia lui Hristos este un sistem etic privind relaţiile umane. Alţii urmăresc scopuri politice şi interese ascunse. Ei zidesc laolaltă cetatea Antihristului. Caută armonia, fiind indiferenţi faţă de adevăr; caută o reconciliere externă, ignorând disensiunile interne; caută litera, fiind indiferenţi faţă de duh. Citește mai mult…

Să ne ferim de duhul apostaziei

16 aprilie 2009 2 comentarii

Întâlneşti deseori în viaţă oameni care, îngrijoraţi doar de bucata de pâine şi de confortul familiei, îşi topesc zilele în dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu-şi ostenesc inima cu durerile altora, nu-şi pun întrebări dezmorţitoare, nu-şi frământă sufletul cu tainice zbateri: plutesc inert în toropeala traiului molcom şi fără probleme. Aceştia sunt creştinii zilelor noastre; oameni care au devenit creştini prin descendenţă, iar nu prin asumarea conştientă a ostenelilor sfinţitoare în viaţa personală şi socială. Oare generaţiile veacului nostru nu mai poartă într-însele germenii adevărului, nu-şi mai preţuiesc zestrea chemării la viaţa creştină ortodoxă, zestre scump apărată, pecetluită cu sânge de strămoşii noştri? S-a stins oare din firea neamului nostru scânteia sfintelor năzuinţe, izbucnirea mucenicească împotriva fărădelegii care ne sfărâmă puterile, cocoţată la tribuna dreptăţii? Oare ne-am uitat cu totul vocaţia sfinţeniei, puterile neşovăitoare în lupta cu păcatul? Oare am pierdut cu totul dorinţa unei alte ordini, alta decât cea impusă tuturor creştinilor ortodocşi din partea mai marilor lumii, cu sprijinul politicii vânzătorilor de neam şi ţară?

Unii oameni nedumeriţi se întreabă: „De fapt, care sunt primejdiile care ne pândesc, cum ne atacă, unde ţintesc, unde sfârşesc, etc. ?” Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi este apostazia. Astăzi există mai mult ca oricând o mentalitate şi o societate cu o uimitoare predispoziţie spre apostazie. Dar ce fel de apostazie? Este ea identică cu apostazia primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii şi în Vieţile Sfinţilor? Şi da, şi nu. De ce? DA, pentru că te dezbină tot de Hristos, tot de Biserică, tot de mântuire, folosind parţial aceleaşi mijloace exact ca în vremea marilor apostaţi. NU, pentru că apostazia vremurilor noastre, pe lângă formele clasice, prezintă şi unele forme noi, „simpatice”, „binevoitoare”, „umaniste şi ocrotitoare”. Ea ne pândeşte hoţeşte din fiecare ungher al societăţii, din fiecare loc de muncă, din fiecare prieten şi vecin, chiar şi prin casnicii noştri (mamă, tată, frate, soră), pătrunde răbdătoare precum cariul în lemn în minţile noastre, în inimile noastre, în sufletele noastre.

Trebuie să ştim că cei mai feriţi de apostazie sunt creştinii ortodocşi care permanent, zilnic, îşi hrănesc sufletele prin neîmpăcarea cu apucăturile şi cu rânduielile acestei lumi, prin citirea neobosită a Sfintei Evanghelii, a Vieţilor Sfinţilor şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, prin comunicare reală cu preotul duhovnic ortodox, care dau vigoare şi bărbăţie sufletului spre a se împotrivi prin înfrânare şi nevoinţă duhului apostaziei. Apostazia pătrunde în inimile noastre prin trup şi prin suflet, deci pe acestea se cuvine să le păzim. Această păzire creştinii ortodocşi o numesc înfrânare. Ne înfrânăm împotriva fiecărui păcat. Ne folosim de înfrânare împotriva tuturor păcatelor cu care ne ispiteşte societatea contemporană apostată. Hărţuiala creştinului ortodox al vremurilor de acum vine din toate direcţiile. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem încercuiţi de păcatele lumii.

Trebuie să recunoaştem că omul zilelor noastre, nu face diferenţa dintre social şi moral. Fiindcă, dacă un om săvârşeşte un act imoral dar necondamnat constituţional şi social, el nu sesizează că a păcătuit ca om creştin ortodox în faţa lui Dumnezeu, că a călcat porunca lui Hristos, că este în lepădare faţă de Biserica Ortodoxă şi faţă de legile mântuirii; el nu-şi sesizează apostazia. Pentru acest om, dumnezeu este Statul, dumnezeu este Guvernul, dumnezeu este Constituţia, dumnezeu este poporul, societatea şi legile ei, adică lumea aceasta, iar Dumnezeu nu mai este Dumnezeu. Acest soi de om săvârşeşte păcatul, iar apoi îşi ia liniştit dejunul, pleacă liniştit la serviciu, se întoarce liniştit acasă, se bucură liniştit de familie fără mustrări lăuntrice şi frământări sufleteşti. Este tipul celui care, săvârşind păcatul, e vesel, mulţumit, bine dispus că şi-a făcut conştiincios „datoria”. Este cel care în faţa mustrărilor răspunde senin şi candid: „am avut ordin”, „nu mi-am făcut decât datoria”, „sunt nevinovat, şeful răspunde”, „eram în misiune” etc. Acest gen de oameni au fost uneltele ideale ale democraţiei, comunismului şi ale tuturor regimurilor totalitare, acest soi de oameni mişună printre noi şi astăzi şi tot ei vor fi călăii noştri de mâine. Toată nesiguranţa, toată ezitarea, toată frica, teama de dragul lumii sunt fiice ale apostaziei; sunt lepădări de adevăr, lepădări de dreptate, lepădări de curaj, lepădări de mucenicie, lepădări de dragoste pentru sufletul omului, lepădări de neam, lepădări de credinţă, lepădări de Dumnezeu, lepădări de mântuire, de rai, de veşnicie.

Părintele Paisie Aghioritul, observând toate aceste răni ale societăţii de astăzi, numea lumea contemporană „GENERAŢIA NEPĂSĂRII”, adăugând că „Nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”. Într-adevăr, în nepăsarea faţă de Dumnezeu stă tot dezastrul lumii noastre, toate eşecurile noastre, toată deznădejdea noastră, toată teama de viaţă şi de moarte.

Preluat de pe pagina electronică a ziarului ortodox din Republica Moldova „TOACA”

Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?

30 noiembrie 2008 2 comentarii

Unui tînăr învăţător care întreabă: „Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?”

~ Din scrisoarea a 10-a  a arhiep. Ierarh Nicolae Velimirovici (al Serbiei) ~


Sînt, sînt destui. Dacă n-ar fi, s-ar stinge mîndrul soare: fiindcă la ce să lumineze o candelă aşa de scumpă unei simple menajerii?

Mi-ar trebui multă hîrtie ca să aştern în scris pildele minunate de adevăraţi creştini pe care i-am întîlnit eu însumi în viaţa mea – iar ţie, multă vreme ca să le citeşti şi să-ţi îndulceşti sufletul. Deocamdată, cercetează-te pe tine însuţi în oglinda acestei singure pilde:

Eram anul trecut în Maciva. Aşteptam trenul într-o staţie mică, cînd am văzut o ţărancă bătrînă lîngă şine. Faţă bătrînească ofilită, dar luminată cu acea minunată strălucire de taină ce se vede adeseori pe feţele oamenilor duhovniceşti. Am întrebat:

– Pe cine aştepţi, soro?

– Păăăi, pe cine mi-a trimite Domnul, zise ea.

Continuînd discuţia, am aflat următorul lucru: ea vine zilnic în staţie să vadă de nu se află vreun călător sărac, care să aibă trebuinţă de hrană şi de gazdă – şi cînd se află vreunul de acest fel, îl primeşte cu bucurie ca pe un trimis al Domnului şi îl duce la casa ei, ce se află un kilometru mai încolo.

Am mai înţeles din discuţie că citeşte Sfînta Scriptură, şi merge la biserică la slujbe, şi posteşte, şi ţine toată legea lui Dumnezeu. Mai apoi, vecinii ei ne-au spus că femeia e o adevărată sfîntă.

În cele din urmă, am încercat să laud evanghelica ei dragoste de străini – însă mai înainte de a-mi termina cuvîntul a suspinat zicînd:

Oare nu sîntem noi oaspeţii Lui în fiecare zi, întreaga viaţă?

Şi lacrimi prinseră a-i străluci în ochi.

O, milostiv şi dulce suflet al poporului! Tînărul meu prieten, dacă te numeşti învăţător al poporului, poţi rămîne deseori de ruşine; dar de te vei numi ucenic al poporului, nu vei rămîne de ruşine niciodată.

Sfînta milă Dumnezeiască să te lumineze!

(extras din carteaRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Sf. Nicolae Velimirovici, Ed. Sofia, Bucureşti 2003)

Înşelarea simţurilor

12 noiembrie 2008 Lasă un comentariu

Sfîntul NICOLAE VELIMIROVICI

Predică Despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti

Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5 : 13-14).

Cei care se hrănesc cu laptele reflecţiilor bazate pe simţuri nu pot discerne binele de rău. Aceştia îndeobşte trag concluzia că toate credinţele au în final aceeaşi valoare; că păcatul este umbra indispensabilă a virtuţii; că în general răul este tovarăşul inevitabil al binelui. Adevăratul creştin însă nu ajunge niciodată la asemenea concluzii eronate, deoarece el nu mai este prunc. El este adevăratul om matur care nu se mai hrăneşte demult cu lapte, el este omul care nu mai crede orbeşte simţurilor trupului, el este omul care judecă mult mai fin realitatea şi face distincţii mult mai precise între toate lucrurile bune care au fost odată şi toate care sînt acum. Creştinului într-adevăr îi este dat să vadă clar descoperirea lui Dumnezeu prin Care el distinge precis binele de rău; totuşi şi lui îi este neapărat necesar studiul îndelung şi laborios al Sfintelor Cărţi pentru a putea cunoaşte limpede ce este bine şi ce este rău în orice situaţie concretă a vieţii, indiferent cît de complicată. Pentru a fi demnă de încredere şi fără greş, această cunoaştere trebuie să fi trecut şi în inimă şi simţuri. Căci şi răul şi binele vor ca să atingă inima omului. De aceea omul trebuie să fie educat, exersat, obişnuit să recunoască imediat cu inima care este duhul celor ce se apropie de el, aşa cum recunoaşte cu limba săratul de nesărat, dulcele de amar.

Fraţilor, să ne străduim zi şi noapte să ne educăm inima, ca ea să poată recunoaşte întotdeauna fără greş binele de rău. În toate cele ce ni se întîmplă şi vin asupra noastră, trebuie să ne punem întrebarea: Ce e bun de aici, şi ce e rău? Tocmai de aceea ni se şi întîmplă tot ceea ce ni se întîmplă, ca să putem discerne din toate calea cea bună şi să o urmăm. Ne aflăm în asemenea situaţii de ispită şi poate de cîte o sută de ori pe zi. Cel care are ochi de văzut, să vadă.

O, Doamne, Iubitorule de oameni, încălzeşte inimile noastre cu toată darea cea bună care vine numai de la Tine! Înţelepţeşte, Doamne, inimile noastre ca să putem deosebi binele de rău! O, Stăpâne întăreşte-ne pe noi pururea în îmbrăţişarea binelui şi aruncarea la o parte a răului pentru dragostea Slavei Tale, O, Iubitorule de oameni şi pentru mântuirea sufletelor noastre! Căci a Ta este mărirea şi mulţumită în veci, Amin.

razboiintrucuvant.ro

O rugăciune minunată pentru fiecare creştin

8 noiembrie 2008 4 comentarii

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.

Pacea lui Hristos vs pacea lumii

7 noiembrie 2008 Un comentariu

Sfîntul Nicolae Velimirovici:

Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie. Aşa a grăit Domnul. A se citi: „Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece”.

Cu ce să le tai şi să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, şi cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel sfătuieşte: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce altceva poate fi decât cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Această sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul. Şi atunci, şi acum, şi din veac şi până în veac.

Că această înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? La fel şi cu nora şi soacra ei. Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice… (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Sophia, Bucureşti, 2002, p. 22-24).

credinta-ortodoxa.ro

Noua Ordine Mondială, la fel de reală ca şi recenta „criză financiară globală”

1 noiembrie 2008 Un comentariu

Cred că merită privit acest mic clip video care arată clar că aşa-numita „Nouă Ordine Mondială” nu este o sintagmă paranoică a adolescenţilor conspiraţionişti, ci o stare a lucrurilor care se întrezăreşte tot mai clar la orizontul lumii acesteia. Este îngrijorător ce se întîmplă pe acest pămînt, sîntem slabi cu duhul şi comozi cu credinţa. Numai cu nădejdea vie în Hristos Mîntuitorul putem avea o atitudine normală (nepsihotică, dar nici nepăsătoare) faţă de evenimentele globale ce se apropie cu paşi grăbiţi de noi creştinii – turma mică…

video preluat de pe http://mdzr.blogspot.com

Ca să înţelegem cele ce se întîmplă acum pe pămînt trebuie să ne conducem de anumite repere statornice. Aceste repere se numesc „semnele vremurilor” şi pot fi înţelese corect doar cu ajutorul unei tîlcuiri corecte (la fel cum ne folosim de manualul ajutător atunci cînd dorim să folosim corect un anumit produs; altfel – stricăm produsul sau pe noi înşine). De aceea vă recomand (pentru cei care încă nu au reuşit) să luaţi cunoştinţă cu cele scrise de părintele Serafim Rose la această temă.

Astăzi, la CHIŞINĂU, a avut loc manifestaţia de PROTEST împotriva „Legii nediscriminare”

3 octombrie 2008 Un comentariu

Без описания

După cum s-a plănuit, astăzi, 3 octombrie 2008, a avut loc manifestaţia de protest a societăţii moldoveneşti împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. În faţa Parlamentului Republicii Moldova, acolo unde legiutorii ne decid soarta, s-au adunat peste 800 de oameni indignaţi de această (fărăde)lege propusă nouă, poporului, de către Ministerul Justiţiei, în frunte cu Vitalie Pîrlog ministrul. Mesajul participanţilor la protest a fost unul hotărît şi anume: scoaterea necondiţionată a sintagmei înşelătoare „orientare sexuală” din textul legii respective. Acest mesaj demn a fost exprimat de către întreaga adunare de oameni, membri ai diferitor organizaţii obşteşti printre care: Asociaţia Ortodoxă „Fericita Maică Matrona”, care este şi iniţiatoarea acestui eveniment, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova (ASCOM), Coaliţia Pro-Familia, Acţiunea Civică, precum şi alte organizaţii din capitală şi din întreaga ţară. „LEGEA ANTIDISCRIMINARE = DISCRIMINAREA MAJORITĂŢII”, „DEPUTAŢI AI MOLDOVEI! NU VOTAŢI HOMOSEXUALISMUL!”, „LEGI PENTRU PEDERAŞTI – BLESTEM PENTRU VOTANŢI!”, „NU TOLERĂM EXTREMISMUL SODOMIT!”, „OPRIŢI DICTATURA ANORMALITĂŢII!” – cu aceste şi alte asemenea lozinci a ieşit poporul creştin al Ţării să-şi exprime deschis atitudinea faţă de cele ce se pun la cale acolo dedesubt, sub pămînt, şi se aplică aici – pe pămîntul nostru ortodox de veacuri.

La indignarea poporului a luat seama vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Iurie Roşca, care, ascultînd cu luare aminte durerea obştimii adunate, s’a arătat solidar în cuget cu cei prezenţi, făgăduind că va face tot ce poate (în calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului) ca cererile societăţii normale să fie auzite şi luate în maximă consideraţie. Alături de oameni a fost şi dl deputat Ion Varta, precum şi deputatul neafiliat dna Valentina Cuşnir. Celor trei deputaţi păsători li s-a transmis documentul ce conţine Adresarea din partea poporului către Parlamentul Republicii Moldova. Aceasta a fost şi citită în glas tare de părintele Anatolie (Cibric), parohul Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Chişinău, apoi răspîndită tuturor celor prezenţi. Sfinţia sa a ţinut şi un cuvînt de întărire duhovnicească adresat tuturor celor prezenţi, în care a subliniat esenţa distructivă a acestei legi şi importanţa mărturisirii publice a atitudinii fiecăruia dintre noi împotriva atacurilor făţişe ce nu contenesc să vină la noi în ţară.

Nu doar chişinăuienii şi-au exprimat atitudinea. La manifestaţie au luat parte şi mulţi oameni veniţi de prin ţară: din raioanele Făleşti, Cantemir, Ştefan-Vodă, Călăraşi, Bălţi, Cahul, Comrat, Rîşcani, Teleneşti, Nisporeni, Anenii Noi etc. La eveniment au luat parte atît oameni în vîrstă, cît şi tineri, copii, toţi uniţi întru indignare şi adîncă durere faţă de viitorul Neamului.

Astăzi, în inima capitalei, poporul drept-credincios şi-a mărturisit credinţa în dăinuirea veşnică a valorilor morale proprii neamului omenesc, a luat hotărît atitudine faţă de încercarea de instituire a unei Noi Dictaturi a Anormalităţii, cu complicitatea directă a funcţionarilor vînduţi  (de teapa ministrului justiţiei) şi, desigur, a „creştinilor” absenţi astăzi… Dumnezeu să-i lumineze pe deputaţi, iară pe noi să ne întărească în Credinţă, Dragoste, şi nu în ultimul rînd – Nădejde!

În continuare, vă prezint fotografii de la eveniment:

Citește mai mult…

CUVÎNT TARE DE LA VLADÎCA AVERCHIE (Tauşev) DESPRE VREMURILE DE ACUM

24 septembrie 2008 3 comentarii

Până nu demult cuvintele “creştin” şi “ortodox” păreau încă limpezi şi lipsite de orice ambiguitate.

Astăzi, însă, trăim într-o epocă teribilă, viciată de atâtea greşeli şi iluzii, încât aceste cuvinte prin ele însele nu mai sunt suficiente, ele necesitând lămuriri suplimentare. Cuvintele respective nu mai exprimă demult realitatea, ci mai degrabă sunt înţelese de o manieră subiectivă şi decepţionantă.

Numeroasele societăţi şi organizaţii ce se numesc “creştine”, deşi nu există nimic creştinesc în ele, merg adeseori până la respingerea dogmei de căpetenie a creştinismului: Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos (ca de pildă, în cazul celor ce se intitulează “martori ai lui Iehova”, pentru care Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu). În realitate aceste organizaţii nu sunt decât nişte secte străine de adevărata Biserică Creştină, cât şi de învăţătura Sfintelor Evanghelii.

Totodată, cuvântul “ortodox” nu mai exprimă ceea ce ar fi trebuit să exprime, deoarece mulţi dintre cei ce, în fapt, au apostaziat de la Adevărata Ortodoxie, trădând Credinţa Ortodoxă şi Biserica, continuă să se numească pe sine “ortodocşi”. Din rândul acestora fac parte “inovatorii”, cei ce au respins duhul Ortodoxiei şi au devenit potrivnicii sfintelor canoane; “renovatorii” aşa-zisei “Biserici vii”, o biserică ultra-modernă, instalată de autorităţile bolşevice la începutul revoluţiei din Rusia. Sfântul patriarh Tihon a condamnat această biserică (oprind şi reforma calendarului care tocmai începuse); “neo-ortodocşii” contemporani pretind că Ortodoxia ar trebui “renovată”, în realitate “reformată”, întrucât Biserica Ortodoxă este “depăşită” şi “muribundă”! Emisarii lor circulă peste tot, repetând încontinuu aceleaşi idei ale lor şi uitând să-si concentreze atenţia mai curând asupra “renovării” sufletelor lor şi asupra “reformei” firii lor păcătoase, supuse patimilor. Ei doresc cu orice preţ o unire fără unitatea în duh şi adevăr, singura care face posibilă o astfel de unire. În vremurile noastre, dintre aceştia fac parte ultimii patriarhi ai Constantinopolului, care, după ce au recunoscut “Biserica vie” sovietică, acum îl recunosc pe “papa de la Roma”, ca “primat de onoare” în Biserica lui Hristos. Acestora li se întâmplă să-i primească pe papistaşi la Sfânta Împărtăşanie, fără ca aceştia să fi fost în prealabil reprimiţi în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Deci aşa procedează cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică”, şi care depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică deosebită de toate confesiunile existente.

Cine oare ne va contesta dreptul de a nu-i recunoaşte pe aceştia în calitate de ortodocşi, deşi ei insistă să se numească ca atare, asumându-şi importante funcţii şi înalte demnităţi în Ortodoxie. Într-adevăr, citim în istoria Bisericii cum au fost osândiţi solemn de Biserică şi depuşi din treaptă numeroşi eretici şi chiar ierarhi de rang înalt, ca de pildă Nestorie, patriarh al Constantinopolului, osândit la Sinodul III ecumenic.

Dar ce vedem astăzi?

Vedem că ne aflăm în perioada unor concesii fără limite şi colaborări dubioase. Acţiuni dintre cele mai heterodoxe nu deranjează pe nimeni. Aproape că nimeni nu mai reacţionează în vreun fel la apostazia eretică şi puţini sunt cei ce se gândesc la aşa ceva!

A cui conştiinţă oare se poate împăca cu situaţia din zilele noastre? Cine poate să-şi închidă ochii la vederea atâtor încălcări, atâtor minciuni, fără a se tulbura câtuşi de puţin?

Pare ciudat când îi auzi pe unii ce se cred ortodocşi şi care ne tratează de “schismatici”, “retrograzi”, “obscurantişti”, pentru că nu mergem în pas cu epoca şi nu părăsim învăţăturile evanghelice ale Sfintei Biserici Ortodoxe.

De fapt, nu suntem noi schismaticii, ci toţi cei ce urmează spiritul schismatic şi se separă de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, sfidând Credinţa Sfinţilor Părinţi, Credinţa dreptslăvitoare care ţine lumea.

Cât despre unire – noi ne aflăm în unire cu al nostru Cap, Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii Săi ucenici şi apostoli, cu Sfinţii Părinţi şi doctori ai Bisericii, cu marii luminători şi stâlpi ai Credinţei şi ai evlaviei, care au trăit în Patria noastră, sfânta Rusie şi în lumea întreagă.

Prin urmare, cine sunt cu adevărat schismatici?

Aceştia, bineînţeles, nu sunt cei ce urmează duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci toţi cei ce se îndepărtează de la dreapta Credinţă a lui Hristos şi resping adevăratul duh patristic al evlaviei dreptslăvitoare, chiar dacă vom întâlni printre ei pe cei mai mulţi dintre patriarhii contemporani care au denaturat Ortodoxia Sfinţilor Părinţi…

Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici, care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii…

Iată de ce noi propunem să fie reexaminată terminologia acceptată până acum, pentru că nu este îndeajuns să se numească cineva “creştin”, ci s-ar cuveni să i se spună “adevărat creştin”, şi de adăugat “ortodox”, pentru a nu fi confundat cu ortodoxia modernistă.

În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia. Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor.

Toţi adevăraţii ziloţi ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi.

Cine sunt ei?

Ei sunt în acelaşi timp cei din patria noastră Rusia, captivi ai fraţilor lor, potrivnici lui Dumnezeu. În Rusia aceşti ziloţi au intrat în catacombe asemeni creştinilor din primele veacuri, iar în Grecia, patria noastră soră, Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte nu numai noul calendar, ci şi orice altă inovaţie.

Să remarcăm evlavia lor deosebită faţă de acest atlet al Sfintei Ortodoxii, care a fost Sfântul Marcu, mitropolit al Efesului, cel ce a refuzat falsa unire impusă la Florenţa, în 1439.

În lupta noastră fermă pentru adevărata Credinţă şi Biserică e necesar să nu amestecăm nimic personal – nici un orgoliu, nici o exaltare – care conduc inevitabil la nenumărate greşeli şi chiar la căderi, după cum s-a observat de atâtea ori. Noi nu ne proslăvim pe noi înşine, ci proslăvim curata şi neprihănita Credinţă a lui Hristos. Nu este îngăduit nici un “fanatism”, întrucât orbirea ochilor duhovniceşti a celor ce au “râvnă fără de cunoştinţă”, în loc să întărească în credinţă, nu face decât să îndepărteze de la credinţă.

Important este să conştientizăm că adevăratul creştin ortodox nu este cineva care respectă formal dogmele Ortodoxiei, ci numai acela care, potrivit unei expresii reuşite a Sfântului Tihon de Zadonsk, gândeşte în chip ortodox, trăieşte în chip ortodox şi transpune duhul ortodox în viaţa sa.

Duhul ascetic – această renunţare la lume, susţinută cu atâta claritate în scrierile Sfinţilor Părinţi, sunt combătute de “neo-ortodocşii” care vor cu orice preţ să se ghideze după duhul acestei lumi “care zace în rău” şi a cărui tată, după cuvintele lui Hristos Însuşi, este diavolul.

Ei vor să-i fie pe plac nu lui Dumnezeu, ci prinţului lumii acesteia, diavolului, încetând în acest fel de a fi creştini ortodocşi, chiar dacă continuă să se numească astfel…

Dacă vom cerceta cu seriozitate şi în profunzime problemele respective, ne vom da seama că modernismul ne conduce departe de Hristos şi de adevărata Biserică şi ne vom îngrozi observând cu ce repeziciune progresează apostazia…

Să nu ne fie teamă că vom rămâne în minoritate, departe de posturile şi de titlurile pompoase. Să ne amintim de Caiafa, care deţinea cinul de înalt preot al Dumnezeului Celui Adevărat, şi totuşi, în ce prăpastie a căzut, devenind deicid [ucigător de Dumnezeu].

Prin urmare, necăutând la faptul că trăim într-o lume care s-a lepădat de Dumnezeu, să luptăm nu pentru slava lumească, care nu ne va mântui, ci pentru a fi împreună cu mica turmă a lui Hristos.

Să fim ADEVĂRAŢI CREŞTINI ORTODOCŞI!

Sursa

Danion Vasile va ţine o predică la Chişinău!

5 august 2008 Lasă un comentariu

Duminică, 10 august, la biserica „Cuvioasa Maica noastră Parascheva” (pe str. Columna, între intersecţiile cu str. Eminescu şi V. Alecsandri), după săvîrşirea Sfintei Liturghii, fratele nostru întru Hristos, teologul de peste Prut Danion Vasile, va ţine o predică în faţa creştinilor, cu binecuvîntarea părintelui paroh. Sînt chemaţi să participite toţi iubitorii de Adevăr şi cuvînt ortodox, rostit răspicat în aceste vremuri tulburi de apostazie.
Răspîndiţi această ştire, ca tot creştinul dreptmăritor să afle! Aşa să ne ajute Dumnezeu!