Arhiva

Posts Tagged ‘creta’

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 4)

3 decembrie 2017 Lasă un comentariu

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR

Ultimul alineat al „Mărturisirii …” arată chintesenţa acestui document:

„Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învaţă o învăţătură străină Bisericii Ortodoxe, preoţii acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învaţă erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol. Deaceea, noi, cler şi popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia, cu dragoste, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuţi în înşelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism şi erezie.”

Trezeşte uimire structura logică a acestui alineat: „preoţii […] pot întrerupe pomenirea episcopului […]. Deaceea noi […] îi mustrăm pe [….] episcopii ….”. Din posibilitatea (inexistentă, de fapt, în Canon, după cum vom vedea în această secţiune) întreruperii pomenirii poate să rezulte ori acceptarea pomenirii, ori acceptarea nepomenirii: doar, potrivit autorilor, posibilitatea nu este nici negaţia absolută, nici acceptarea absolută. A putea face ceva înseamnă că de latitudinea celui care poate să facă ceva ţine să hotărască să facă ceea ce poate face, sau să nu facă.

Dar, în contradicţie cu această logică elementară, autorii ne spun: dat fiind că noi putem întrerupe pomenirea, noi nu o vom întrerupe, ci, în schimb, îi vom mustra. În schimb la ce? În schimb la întreruperea pomenirii celor care învaţă eresul. Adică, mustrarea vine să înlocuiască întreruperea pomenirii. Mustrarea ca echivalent al ruperii părtăşiei cu propovăduitorii eresului? Care este, atunci, rostul recurgerii la acest Canon a autorilor-sprijinitorilor dacă ei nu au deloc de gînd să-l folosească, adică nu au de gînd să întrerupă pomenirea despre care vorbeşte Canonul? Canonul vorbeşte de întreruperea pomenirii, iar autorii „Mărturisirii …” vorbesc despre mustrare. Pe ce cale logică autorii-sprijinitorii deduc mustrarea din „posibilitatea” (de altfel, inventată de către autori în locul obligativităţii) nepomenirii? Acest hiat de logică are, bineînţeles, o explicaţie, dar o vom da-o în partea a VI-a, deoarece ea rezultă din întregul mesaj implicit al documentului. Citește mai mult…

Reclame