Arhiva

Posts Tagged ‘eretici’

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

12 aprilie 2010 13 comentarii

Nou-stiliştii (următorii „stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că „problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la „schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune „stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului. Citește mai mult…

14 ianuarie: Cînd monahii nu trebuie să tacă, cum a murit Iulian Apostatul şi alte lucruri minunate

14 ianuarie 2010 4 comentarii

Biserica lui Hristos îl prăznuieşte astăzi pe Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul cetăţii Capadociei. Toţi creştinii au auzit de acest sfînt, dar, din păcate, foarte puţini îi cunosc viaţa şi lucrarea şi, din şi mai mare păcate, şi mai puţin doresc să-l cunoască pe Sfîntul Ierarh ca să-l urmeze în credinţă şi faptă. În acest sens, consider foarte important să atrag atenţia la cîteva momente de mare actualitate (vezi întîmplarea cu evreii) din bineplăcuta şi rîvnitoarea viaţă a sfîntului care L-a mărturisit pe Hristos indiferent de urmări, de contextul politic şi de cel ideologic în care se afla, tocmai pentru ca noi, cei mai mici, urmărindu-i cu smerenie şi dragoste viaţa, să lucrăm cele predanisite nouă de Sfîntul Ierarh prin faptele sale „intolerante, habotnice şi fundamentaliste”:

  • Cînd monahii trebuie să iasă la mărturisirea credinţei

Acest lucru înţelegîndu-l Sfîntul Vasile, nevrînd să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori şi pe prietenul său, pe Sfîntul Grigorie de Nazianz; acolo, adunînd cu dînsul mulţime de monahi, a făcut rînduială de viaţă monahală, fiind luminat de Duhul Sfînt, şi petrecea viaţa îngerească pe pămînt. Le ajuta lor la o viaţă ca aceea şi fericita Emilia, maica lui Vasile, petrecînd nu departe de ei, de cealaltă parte de rîu, în sat, şi de hrana lor îngrijindu-se; apoi, rămînînd văduvă, toată sîrguinţa o avea ca să placă lui Dumnezeu. Citește mai mult…

25 decembrie: Sfîntul Spiridon, cîntarea deşartă, rîvna cea bună şi ruşinarea ereticilor

25 decembrie 2009 18 comentarii

Astăzi, 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic [notă: site-ul original nu funcționează] şi 12 decembrie după cel bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. În acest sens, ţin să aduc la lumină cîteva fragmente mai puţin cunoscute, dar de mare folos, din slăvita viaţă a acestui mare Părinte al Bisericii lui Hristos, sărbătorit în această zi atît de Biserica Biruitoare din Ceruri, cît şi de Biserica Luptătoare de pe acest pămînt:

  • A cînta cu mîndrie în Biserică este urît Domnului

În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergînd marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfîntă rugăciune pe scurt, pentru că sfîntul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cîntînd cu mîndrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.

Deci fericitul, uitîndu-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicîndu-i: „Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încît nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfîntului rugîndu-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dînsul şi acei prieteni ai lui şi rudenii, încît abia l-au îmblînzit, pentru că sfîntul era aspru cu cei mîndri şi măreţi în deşert. Citește mai mult…

Lumina Sfîntă şi ecumeniştii

13 octombrie 2009 10 comentarii

Mulţi ecumenişti nu ezistă să îşi justifice apostazia prin următoarea afirmaţie: “dacă noi suntem eretici şi lipsiţi de har, Lumina Sfîntă nu s-ar coborî la Ierusalim în Săptămâna Patimilor”. Acest argument nu este adevărat cel puţin din următoarele motive.

În primul rând, a fost dintotdeauna acceptat  în Ortodoxie faptul că cele sfinte vor rămâne întotdeauna sfinte, fie că se află în mâinile ortodocşilor, fie că în cele ale necredincioşilor. Ştim aceasta de la moaştele Sfinţilor care lucrează permanent minuni, indiferent de cine le ţine în păstrare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre obiectele sfinte pe care Sfinţii le-au purtat sau le-au sfinţit prin vărsarea sângelui lor. Iarăşi se poate spune acelaşi lucru despre locurile sfinte pe care Domnul nostru şi Sfinţii le-au sfinţit cu prezenţa lor sau prin faptele de virtute care au fost săvârşite acolo.

Prin urmare, concluzionăm că Lumina Sfîntă nu vine mulţumită patriarhului Ierusalimului, ci aceasta se coboară în ciuda prezenţei patriarhului Ierusalimului. Citește mai mult…

Un dialog între un creştin-ortodox şi un căutător sincer al Adevărului. Pur şi simplu actual!

8 septembrie 2009 11 comentarii
Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?  (Psalmi 4:2)

Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? (Psalmi 4:2)

Asemenea dialoguri, de o deosebită smerenie şi rîvnă pentru Adevăr apar tot mai rar pe net-ul „ortodox”. Am bucuria să împart cu cititorii dornici de Adevăr – aşa cum este El – această statornică şi nepretenţioasă mărturisire a credinţei Ortodoxe, atît de urîtă de cei din exterior şi atît de vicleneşte folosită de cei din interior, luptători împotriva Cuvîntului Întrupat, Răstignit şi Înviat. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Căutătorul: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxul: “Ortodoxie“ înseamnă “dreapta slăvire“, să îi dai cinstea cuvenită Domnului. Căci există de asemenea o preamărire greşită a Domnului, o cinstire ce nu-I este bineplăcută. Ortodoxie înseamnă să acorzi Domnului cinstea cuvenită prin dreaptă credinţă şi dreaptă închinare. De fapt, “Ortodoxie“ înseamnă simplu “dreapta credinţă“.

Căutătorul: De ce este necesară dreapta credinţă?

Ortodoxul: Nu putem cinsti ceea ce nu cunoaştem, iar dreapta credinţă înseamă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cei care nu au dreaptă credinţă, nu îl pot cinsti pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Către aceștia, credincioşii adevăraţi spun, nu din aroganţă, ci din smerita recunoaștere a comorii pe care au primit-o: “Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim“(Ioan 4.22).

C: Ce este Biserica Ortodoxă? Citește mai mult…

Au mîntuire necreştinii şi ereticii? Răspunsul Sf. Ignatie Briancianinov către o umanistă „tolerantă”

7 august 2009 8 comentarii

In contextul discutiilor iscate pe marginea articolului „Puric fuzioneaza cu paganii pe niste „canale formidabile” „, va prezint scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt „multi chemati si putini alesi” si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocsi. (sursa)

Sa luam aminte la aceste cuvinte de mare importanta pentru gandirea ortodoxa autentica, supusa in ultimele decenii unui atac permanent si perfid din partea unor umanisti „bine-intentionati” si „toleranti” cu minciuna:

„Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: „De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?” a devenit o intrebare obisnuita astazi. „Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte – pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!”

Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos – singurul mijloc al mantuirii noastre! Citește mai mult…

Părintele Iustin Pîrvu: Avem tot dreptul să ne mîniem pe păcat şi pe eretici

4 august 2009 2 comentarii

interviu cu părintele Iustin Pîrvu, aprilie 2005, revista „Glasul monahilor”

– Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

– Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

– Şi când trebuie să taci?

– Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…). Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie. Citește mai mult…