Poezie anti-eretică în Duminica Tuturor Sfinților

primită pe email:

Azi toți Sfinții se adună,

Împreună să ne spună,

C-au răbdat în suferință,

N-au trădat Dreapta Credință,

Au făcut Sfinte Soboare,

Erezia s-o omoare.

Apoi au dogmatisit,

Credinț-au mărturisit.

Sfinții cei din sihăstrii,

Afuriseau erezii,

Se luptau pînă la sînge,

Minciuna de a înfrînge.

Toți Sfinții Arhierei,

Nevrednică lumea de ei,

Au ținut cu acrivie,

Dogmele-n Ortodoxie.

Iară cei de azi ierarhi,

Au ajuns ereziarhi,

Rostind cuvinte mișele,

Vrînd pe cei aleși să-nșele.

Azi toți Sfinți-i prăznuim,

Și cu ei mărturisim

Pe Hristos Cap totdeauna

În Biserica cea Una.

Sf. Ioan Damaschin despre harul și energia din materie

„Odinioară Dumnezeu cel netrupesc și fără de formă nu se zugrăvea deloc. Acum însă, prin faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup, a locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu. Nu mă închin materiei, ci mă închin Creatorului materiei, Creatorului Carele S-a făcut pentru mine materie și a primit să locuiască în materie și a săvîrșit prin materie mîntuirea mea; nu voi înceta de a cinsti materia prin care s-a săvîrșit mântuirea mea. Nu cinstesc materia ca pe Dumnezeu – departe de mine gîndul acesta! –, căci cum poate să fie Dumnezeu ceea ce își are originea în neființă?…

Cinstesc și respect de asemenea și cealaltă materie, prin care s-a săvîrșit mântuirea mea, ca una ce este plină de lucrare dumnezeiască și de har. Oare nu este materie lemnul crucii cel de trei ori lăudat și fericit?… Nu este materie cerneala și Prea-Sfînta carte a Evangheliilor? Nu este materie masa purtătoare de viață, care ne dă Pîinea Vieții?… Dar, înainte de toate acestea, nu sînt materie Trupul și Sîngele Domnului nostru? Sau suprimă cinstea și închinarea tutor acestora, sau admite, potrivit predaniei bisericești, și închinarea icoanelor, care sînt sfințite prin numele lui Dumnezeu și ale prietenilor lui Dumnezeu și umbrite din cauza aceasta cu harul dumnezeiescului Duh. Nu defăima materia, căci nu este netrebnică. Nimic nu este netrebnic din ceea ce este făcut de Dumnezeu.”

„Cinstesc și mă închin materiei prin care s-a făcut mîntuirea mea. O cinstesc nu ca pe Dumnezeu, ci ca fiind plină de lucrare dumnezeiască și de har.” 

„Mă închin […] oricărei biserici sfinte a lui Dumnezeu și oricărui loc în care se pomenește numele lui Dumnezeu. Nu din pricina firii lor, ci pentru că sînt vase ale lucrării dumnezeiești și pentru că Dumnezeu, prin ele și în ele, a binevoit să săvîrșească mîntuirea noastră.” 

„Vedeți, dar, cît de mare tărie și ce putere dumnezeiască se dă acelora care se apropie cu credință și cu conștiința curată de icoanele sfinților!”. 

 

sursa: Teologia energiilor dumnezeiști – de la origini până la Sfântul Ioan Damaschin,
Jean-Claude Larchet, Ed. Basilica, București, 2016.

sursa originală: Orationes de imaginibus tres, trad. de Pr. D. Fecioru, „Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaștilor”, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998. 

Duhoarea episcopilor răi

Sf. Grigorie Teologul (329-390)

 

„Despre mine însumi și despre episcopi”

„Poți să te încrezi leului, leopardul poate să fie domesticit și chiar șarpele, e cu putință, va fugi de tine, chiar dacă ți-e frică de el; dar de un lucru să te păzești – de episcopii răi, nesmintindu-te în aceasta de vrednicia scaunelor lor!

Căci tuturor le este la îndemînă statutul înalt, dar nu și harul. Pătrunzînd cu vederea prin pielea de oaie, recunoaște sub ea lupul. Convinge-mă nu cu cuvinte, dar cu fapte. Urăsc învățăturile căror potrivnică le stă însăși viața. Lăudînd vopseaua coșciugului, mă îngrețoșez de duhoarea părților putrezite din el. 

– Cum așa? Ce înseamnă aceasta? Cum tu, carele grăiești întruna cuvîntări strălucite, nu vei grăi frumos și de data aceasta?

– De aceea că celui care suferă îi este firesc (de dragul vădirii) să-și verse scîrba către Domnul, către prieteni, părinți, vecini, musafiri sau, în cel mai rău caz, către vremea și generațiile care vin.”

 

Aici sf. Grigorie îi are în vedere nu pe episcopii eretici (care sînt minciuno-episcopi) – despre ei sfîntul vorbește în alte părți – ci se referă la episcopii care au devieri grave (și publice) de la viața creștinească (ex. sodomie despre care se știe și de care aceștia nu se căiesc), în contextul canonului 31 apostolic.

în context: Sfîntul Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

De ce o femeie i-a spart capul unui episcop

Pentru că era eretică (ariană) și avea ură față de episcopul ortodox care intrase într-un oraș pentru a-l pune pe scaunul ierarhic pe un nou episcop hirotonit, în locul fostului minciuno-episcop arian. Este vorba despre Sfințitul Mucenic Evsevie al Samosatelor (în sud-estul actualei Turcii), pomenit astăzi de Biserica Ortodoxă, trecut la Domnul în anul 379 sau 380.

În continuare mai detaliat:

***

Samosata se afla canonic sub jurisdicția Antiohiei. În acea vreme (secolul 4), erezia lui Arie se întărise şi vătămase pe mulţi, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el. După moartea Sf. Împărat Întocmai cu Apostolii Constantin, împărăţia Răsăritului a luat-o fiul său, Constanţiu, care primise erezia lui Arie. Acela ajuta intens arienilor şi se lupta pentru dînşii, făcînd prigonire şi răutate ortodocșilor. Episcopul Evsevie din acea pricină a pătimit de la arieni multe supărări. 

După ce Eudoxie, minciuno-episcopul Antiohiei, ereticul cel de un gînd cu arienii, a venit la scaunul arhiepiscopiei Constantinopolului pentru bogăţie, s-a făcut sinod în Antiohia de toţi episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puţin însă era atunci numărul episcopilor şi al creştinilor dreptcredincioşi, căci mai mulţi erau eretici arieni, urmînd împăratului lor cel răucredincios. În acel sinod, sfîntul Evsevie era unul dintre cei întîi-şezători. Deci Evsevie, ştiind bine pe sfîntul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios şi ţine întru totul la învăţătura hotărnicită la Sinodul cel dintîi din Niceea (325), sfătuia pe toţi să aleagă la scaunul episcopal pe Meletie. Dar cei ce aveau socoteala arienilor, neştiind credinţa cea dreaptă a lui Meletie şi socotindu-l că este de un gînd cu dînşii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie şi, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obşte, au întărit-o cu iscăliturile mîinilor lor şi au încredinţat-o lui Evsevie. După aceea, trimiţînd rugăminte la Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieşindu-i tot poporul în întîmpinare.

Sf. Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Sf. Grigorie Teologul (de Nazians); Autor: Sf. Andrei Rubleov, anul 1408

În anul 378, episcop oficial al cetății Constantinopolului era un oarecare Demofil, de credință arian (dar cu reputație bună), în subordinea căruia se aflau toate bisericile orașului. După ce împăratul Valent a murit (pe 9 august 378), turma mică a ortodocșilor din Constantinopol, nerecunoscîndu-l drept episcop pe Demofil, l-au rugat pe Grigorie Teologul să le fie păstor. După lungi convingeri din partea cunoscuților (inclusiv, se presupune, din partea Sf. Vasile cel Mare, care a răposat pe 1 ianuarie 379), Sf. Ierarh Grigorie a acceptat rugămintea ortodocșilor și a sosit în capitală în 379. Întrucît toate lăcașurile bisericești erau sub stăpînirea, timp de deja 4 decenii, a Bisericii oficiale (eretice), inclusiv biserica „Sfînta Sofia”, sfîntul ierarh Grigorie a început să săvîrșească slujbele bisericești într-o cameră, amenajată ca biserică, dintr-o casă ce se afla în centrul orașului. Acea casă aparținea unui senator pe nume Avlavie (căsătorit cu verișoara de-a doua a ierarhului, Teodosia). Sfîntul a numit biserica – „Anastasia” (Învierea), în cinstea biruinței Ortodoxiei asupra arianismului și ca îndemn simbolic pentru „învierea” credinței adevărate în Constantinopolul cuprins de erezie.

Ereticii au încercat prin felurite metode să-l izgonească pe episcopul ortodox (dar „ilegal”) din capitală. Întîi l-au acuzat de „triteism” –  că chipurile în loc de Unul Dumnezeu, Grigorie ar introduce trei dumnezei. Apoi au început tentativele de lichidare fizică. Odată, în Sîmbăta Mare a anului 379, în timp ce Sf. Grigorie săvîrșea taina botezului, în biserică a dat buzna o grupare de arieni, inclusiv monahi din oraș, care au cerut izgonirea lui Grigorie și au aruncat în el cu pietre, după care, acuzîndu-l de o oarecare ucidere, l-au adus pentru anchetare conducătorilor capitalei care, deși aveau o atitudine rezervată față de ierarh, nu au susținut acuzațiile clevetitorilor, căci nevinovăția acestuia era evidentă.

Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

 

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfînta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

Sf. Teofan de Poltava – despre acțiunile nelegitime ale mitr. Antonie (Hrapovițki), primul întîistătător al ROCOR

Acțiunile nelegitime ale mitropolitului Antonie (Hrapovițki)

 Mitr. Antonie Hrapovițki (1863-1936)

1) Patriarhul Tihon și soboarele^[1] Sinodului din exil (din afara granițelor Rusiei) nu au recunoscut și nu recunosc autocefalia bisericii ortodoxe a Poloniei. Mitropolitul Antonie a recunoscut-o.

2) Soboarele din exil au osîndit introducerea stilului nou în biserica ortodoxă a Finlandei. Mitropolitul Antonie inițial a binecuvîntat introducerea stilului nou aici, iar apoi a osîndit-o, prin acest comportament contribuind mult la apariția tulburărilor bisericești în biserica ortodoxă finlandeză.

3) Atît autoritatea precedentă a Bisericii ruse, cît și soboarele din afara granițelor nu au recunoscut schisma^[2] bisericii Bulgariei față de cea grecească. Mitropolitul Antonie cu îndărătnicie o recunoaște.

4) Soboarele din exil au hotărît să nu se intervină în treburile bisericilor carpato-ruse și cehe din Cehoslovacia, ci să se ofere autorității bisericești sîrbe lucrarea de orînduire a acestor biserici, pînă la restabilirea vieții normale în Rusia. Mitropolitul Antonie prin intervenții repetate în aceste chestiuni a încălcat grosolan hotărîrile soboarelor, prin aceasta asmuțind împotriva sa atît guvernul ceh, cît și, în parte, autoritatea bisericească din Serbia.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 

---

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta.

Ce se întîmplă după moarte dacă faci fapte bune dar nu ai credința dreaptă

Fragment din Limonariu („Livada duhovnicească”), scrisă de Cuviosul Ioan Moshu, o antologie de povestiri şi îndemnuri duhovniceşti, aparţinînd călugărilor din mănăstirile răsăritene din secolele VI-VII. 

Capitolul 26.

VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII

Un bătrîn cu numele Chiriac trăia în lavra Calamon din apropierea sfîntului rîu Iordan. Și era bătrînul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara, cu numele Teofan, ca să-l întrebe pe bătrîn despre gîndul curviei. Bătrînul a început să-l sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelpciune și viață curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:

– Eu, avva, am părtășie în țara mea cu nestorienii. De n-ar fi asta – aș fi rămas cu tine pe totdeauna!

Cînd a auzit bătrînul de numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfînta Sobornică și Apostolică Biserică. Și i-a spus:

UNDE și CUM a murit „mitropolitul” Nicodim Rotov, tatăl duhovnicesc al „patriarhului” Kiril

”Mitropolitul” Nicodim Rotov şi iezuitul Miguel Arranz

Metaniile ortodoxe și cele catolice folosite de „mitropolitul” Nicodim Rotov

Slujba de pomenire a ereticului Nicodim Rotov la Vatican

Notă „Popas Alternativ”: 

Nicodim Rotov s-a născut în 1929 și a murit pe 5 septembrie 1978. În 1960, la „recomandarea” KGB-ului sovietic, a fost numit șef al Departamentului Relații Bisericești Externe al „Patriarhiei Moscovei” (PM), funcție în care s-a aflat pînă în 1972. A fost reprezentantul oficial al PM la „Consfătuirile panortodoxe” de la Rodos din 1961, 1963, 1964 și la cea din Chambesy din 1968 care au pregătit terenul pentru „Sinodul Panortodox”. Este cunoscut ca cel mai ecumenist „ierarh” al PM din secolul 20, o bună parte din biografia sa fiind jertfită pe altarul întîlnilor și conslujirilor ecumeniste cu Vaticanul – a 2-a casă a „mitropolitului” Nicodim Rotov. Ilustrativ este cazul cînd pe 14 decembrie 1970, în catedrala „Sfîntul Petru” din Vatican, Rotov i-a împărtășit pe „preoții” catolici – faptă vădit anti-canonică și eretică. Pe lîngă acestea, Rotov a susținut că „ateismul de tip comunist” nu este rău, întrucît „conține în sine principii morale care nu contravin normelor creștine”. Lucrarea ecumenistă intensă a lui Nicodim Rotov nu constituie o excepție, o particularitate personală a acestuia, ci reprezintă o urmare firească sau, altfel spus, faza a doua a serghianismului (relevant despre serghianism aici) – erezia pe baza căreia fost formată (de către Stalin în septembrie 1943) actuala „Patriarhie a Moscovei” – condusă în prezent de eresiarhul Kiril Gundeaiev. Înainte de și pe vremea cînd era arhiepiscop de Vîborg, actualul „patriarh” Kiril a fost ucenicul favorit al „mitropolitului” Nicodim, fiind tuns de către acesta în monahism în 1969.

Moartea subită a lui Nicodim Rotov a avut loc în contextul vizitei acestuia în fruntea delegației PM cu ocazia intronizării papei Ioan Paul I. 

„Mitropolitul” Nicodim Rotov cu actualul „patriarh al Moscovei” Kiril Gundeaiev

(de la stînga la dreapta) Kiril Gundeaiev (actualul „patriarh” Kiril), Nicodim Rotov, Alexei Osipov

FRAGMENT din interviul cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morții lui Nicodim Rotov, prezent la întrevederea acestuia cu papa, ca interpret pentru limba rusă al papei. Interviul a fost acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

Ce este Biserica Locală? Despre căderea bisericilor locale și veșnicia Bisericii lui Hristos

Scriitorul bisericesc rus Lev Reghelson a arătat de curînd că:

Concepul de Biserică ‘locală’ și-a pierdut de mult sensul său literal. Nimeni nu mai este surprins de existența comunităților Bisericii ruse din Africa, formate din localnici aborigeni. Astfel că acum ar fi mult mai corect să vorbim despre bisericile ruse autocefale, moștenitoare istorice ale Bisericii Ortodoxe a imperiului rus, care au depășit granițele principiului teritorial, statal și național. [1]

De fapt, nu doar că s-a pierdut conceptul de Biserică locală: administrarea Bisericii Ortodoxe ca pe un întreg a fost într-o stare de anarhie crescîndă de la căderea și risipirea Imperiului rus și a celui austro-ungar în 1917-1918. Schimbările politice enorme rezultate de aici, coroborate cu crearea unor minorități ortodoxe considerabile de diverse naționalități în țările neortodoxe ale Apusului, au creat uriașe probleme de administrare care au lărgit conceptul de biserică locală pînă aproape de punctul de rupere. Dacă aceste probleme ar fi afectat ereticele, dar mai mult sau mai puțin bine organizatele biserici ale “Ortodoxiei Mondiale” [patriarhiile și mitropoliile oficiale recunoscute și susținute de stat și părtașe la erezia ecumenistă – nota Popas Alternativ], ele ar fi amenințat să sfîșie complet dreapta credință, însă ele au divizat pe Adevăratele Biserici Ortodoxe. Acest articol este o încercare de a aduce cîteva clarificări în această dezbatere prin recursul la principiile de bază, pe de o parte, și la mărturia Istoriei Bisericii, pe de cealaltă parte.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 5)

 

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

 

V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi

„Mărturisirile …” se reduc – integral – la următoarele trei teze:

• în Biserică există episcopi care învaţă erezii şi aceste erezii molipsesc întregul trup al Bisericii:

„… cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii.”

„… cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale …”

„… îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia …”

„…ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”

„…unele mădulare ale Ei [Bisericii] sunt căzute în rătăcirea ecumenistă …”

„…aşteptând să dea semne de pocăinţă publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă (eretică) a fost publică …”

Aici am putea adăuga şi constatările unui important semnatar (autor) al acestor „Mărturisiri …” pr. prof. T. Zisis, făcute de dumnealui în cartea sa citată mai sus:

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 4)

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR

Ultimul alineat al „Mărturisirii …” arată chintesenţa acestui document:

„Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învaţă o învăţătură străină Bisericii Ortodoxe, preoţii acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învaţă erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol. Deaceea, noi, cler şi popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia, cu dragoste, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuţi în înşelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism şi erezie.”

Trezeşte uimire structura logică a acestui alineat: „preoţii […] pot întrerupe pomenirea episcopului […]. Deaceea noi […] îi mustrăm pe [….] episcopii ….”. Din posibilitatea (inexistentă, de fapt, în Canon, după cum vom vedea în această secţiune) întreruperii pomenirii poate să rezulte ori acceptarea pomenirii, ori acceptarea nepomenirii: doar, potrivit autorilor, posibilitatea nu este nici negaţia absolută, nici acceptarea absolută. A putea face ceva înseamnă că de latitudinea celui care poate să facă ceva ţine să hotărască să facă ceea ce poate face, sau să nu facă.

Dar, în contradicţie cu această logică elementară, autorii ne spun: dat fiind că noi putem întrerupe pomenirea, noi nu o vom întrerupe, ci, în schimb, îi vom mustra. În schimb la ce? În schimb la întreruperea pomenirii celor care învaţă eresul. Adică, mustrarea vine să înlocuiască întreruperea pomenirii. Mustrarea ca echivalent al ruperii părtăşiei cu propovăduitorii eresului? Care este, atunci, rostul recurgerii la acest Canon a autorilor-sprijinitorilor dacă ei nu au deloc de gînd să-l folosească, adică nu au de gînd să întrerupă pomenirea despre care vorbeşte Canonul? Canonul vorbeşte de întreruperea pomenirii, iar autorii „Mărturisirii …” vorbesc despre mustrare. Pe ce cale logică autorii-sprijinitorii deduc mustrarea din „posibilitatea” (de altfel, inventată de către autori în locul obligativităţii) nepomenirii? Acest hiat de logică are, bineînţeles, o explicaţie, dar o vom da-o în partea a VI-a, deoarece ea rezultă din întregul mesaj implicit al documentului.

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 

---

Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat:

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 3)

<< Partea 2

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

„… arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei absurde sub aspect ecleziologic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

„… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

„… ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

„…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

„…respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 2)

<< partea 1 

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

„Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 1)

Am primit pe poșta electronică următorul material ortodox de o actualitate mare, în contextul controverselor ecleziologice iscate de-a lungul anilor în privința îngrădirii de erezie, a Canonului 15, a validității tainelor ș.a., iscate cu precădere în perioada de după „sinodul de la Creta”. În acest material este analizată în lumina învățăturii Bisericii lui Hristos două mărturisiri de credință scrise acum 3 ani în Grecia și muntele Atos, dar bine cunoscute creștinilor interesați de mîntuire din România și din alte țări. Unul din protagoniștii acestor mărturisiri este pr. Teodor Zissis, cel care recent a întrerupt pomenirea episcopului său pe motiv de ecumenism, continuînd însă să împărtășească o ecleziologie nu tocmai patristică, rădăcinile unei asemenea abordări fiind vădite în mărturisirea sa de credință de acum 3 ani, analizată cu atenție în materialul de mai jos. La fel, în lucrarea de față se poate găsi și o analiză de folos a mult-pomenitului în ultima vreme Canonul 15 de la Sinodul de la Constantinopol. 

Pentru o impresie de ansamblu asupra materialului care are 124 de pagini, vă propunem să vedeți structura acestuia. Vom publica lucrarea pe părți.

---

CUPRINS

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: 

I. CONTEXTUL ECLEZIOLOGIC: SEMNATARII „MĂRTURISIRILOR …” DESPRE BISERICA OFICIALĂ ŞI ERES. 

„Membri deplini ai Bisericii” şi „cuprinşi de erezii”.

Starea ecleziologică „de aproape 100 de ani” a Bisericii

II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL 

Cînd erezia se răspîndeşte nestingherit ?

„Aproape 100 de ani” de eres în Biserică ?

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ruperea categorică şi imediată a părtăşiei de potir cu ereticii

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: împărtăşirea dintr-un potir cu ereticii este împărtăşire cu diavolul

III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului

„Respingerea ereziei” şi „disocierea de ea” ca negare a osîndirii ei

„Mustrarea ereticilor” – o abordare nouă în ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR.

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR  

CANONUL 15 despre falsitatea statutului de „episcop” al celui care propovăduieşte vreun eres

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: episcopul ortodox prin definiţie „învaţă cuvîntul Adevărului lui Dumnezeu”, dar nu minciuna.

CANONUL 15: dimensiunea ECLEZIOLOGICĂ ŞI SOTERIOLOGICĂ.

CANONUL 15: dimensiunea JURIDICĂ.

CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR  împotriva răstălmăcirilor din „Mărturisiri …” 

V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …”ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi

TEZA ÎNTÎI.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: Propovăduitorii ereziei nu sînt eretici. Ereticii se află în legătură organică cu Duhul Sfînt.

Biserica oficială şi Biserica lui Hristos.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: cripto-ecumenismul de expresie „ortodoxă”.

TEZA A DOUA.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: diversitatea „ortodoxo”-ecumenistă în unitate de potir

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: euharisto-centrismul

TEZA A TREIA: „mustrarea” ca părtăşie necondiţionată cu ereticii Bisericii oficiale.

VI. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: eresurile ei de căpătîi

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: unitate corporativă în locul unităţii de credinţă, al unităţii întru HRISTOS.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”:eresul „luptei din interior” – serghianismul

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: momeala pentru creştinii rîvnitori din Biserica oficială. 

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: pregătirea unui popor destoinic a-l primi pe Antihrist 

De la ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” înapoi  la ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: bariere şi capcane  

Anexa 1. 

Anexa 2. 

---

Mitropolia Moldovei și ereticii lui Kocetkov sau cum anume diavolul s-a ascuns în mai multe detalii

Articolul poate fi descărcat de aici în varianta pdf.

Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă

şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.

(Luca 8:17)

 

Articolul de mai jos se adresează acelor oameni care caută să trăiască după învățătura ortodoxă, adică creștinilor.

Mitropolia cheamă doritorii la o „conferință internațională ortodoxă”

Acum 12 zile, în Moldova a avut loc un eveniment care poate părea, la prima vedere, nu foarte semnificativ. La o cercetare mai atentă însă, rînduită de bunul Dumnezeu care este Calea, Adevărul și Viața, evenimentul respectiv se arată a fi unul de o importanță și gravitate deosebite. Cele scrise în continuare nu pretind a fi o analiză complexă, ci o relatare factologică cu scurte comentarii, din care fiecare creștin temător de Dumnezeu ar putea să-și facă propriile concluzii spre mîntuirea sa și a aproapelui său.

Cine este „patriarhul” Daniel Ciobotea. Pe cine pomenesc la fiecare liturghie (anti)ecumeniștii din ”patriarhia română”

de la stînga la dreapta: „mitropolitul Chișinăului și întregii Moldove” Vladimir Cantarean, Daniel Ciobotea și președintele RM Mircea Snegur

Note „Popas Alternativ”: 

*unde scrie Biserica Ortodoxă Română (BOR) a se citi Patriarhia Română, întrucît patriarhia lui Daniel Ciobotea și Biserica Ortodoxă sînt două entități paralele (opuse, de fapt)

*unde scrie Patriarhul Daniel a se citi eresiarhul (minciuno-patriarhul) Daniel

Zis-a Domnul: Eu sunt ușa; de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pașune va afla. FuruI nu vine decât numai să fure și să junghie și să piardă; Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să o aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul său pentru oi. Iar cel năimit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și Iasă oile și fuge, și lupul le răpește și le risipește. Dar cel năimit fuge, pentru că este năimit și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine; precum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl; și sufletul Îmi pun pentru oi. [Ioan, cap. 10]

***

preluare de pe adevarul.ro

Secretele Patriarhului Daniel – cum s-a infiltrat, în vremea lui Ceauşescu, tânărul călugăr Ciobotea în cercurile înalte ale BOR şi misterul din CV în anii ’89 – ’90

CELE DOUĂ CALENDARE: DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

Articolul de faţă tratează doar unele aspecte ale aşa-numitei „probleme a calendarului”. Această problemă a fost tratată, în general, sub toate aspectele ei – ecleziologic, tipiconal, moral, dogmatic, astronomic, social, politic, etnografic – de către persoane mult mai pregătite şi mai indicate. Printre aceste persoane se numără clerici şi savanţi, teologi şi ierarhi, inclusiv Sfinţi Mucenici şi Sfinţi Ierarhi. Rîndurile care urmează pretind să reprezinte o modestă contribuţie la o înţelegere mai exactă, din perspectivă profană, a problemelor pe care le-a stîrnit introducerea în cultul ortodox a două intrumente diferite de măsurare a timpului, precum şi semnificaţia soteriologică şi eshatologică a acestora.

+ + +

Ce măsoară cele două calendare

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băuturii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută!” ?

În acest sens, faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităţi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că acestea măsoară acelaşi obiect. Astfel, calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaţiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpul astronomic” care este folosit pentru organizarea activităţilor bancare – calcularea exactă a zilelor scadenţei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Cu toate că unitățile de măsură ale calendarului ortodox coincid, aparent (ca terminologie), cu cele ale calendarului apusean, acestea sînt de fapt distincte, calendarul bisericesc măsurînd timpul liturgic. Să vedem, mai exact, care sînt deosebirile.