ÎNTRE HRISTOS şi LOCUL DE MUNCĂ

„Nu am timp”, „Sînt la serviciu”, „Muncesc de dimineaţă şi pînă seara”, „Vin acasă foarte obosit” etc sînt scuze pe care creştinul le aduce în faţa duhovnicului atunci cînd e întrebat de programul zilnic în cele bisericeşti. Justificări întemeiate, frecvente, deja obişnuite, atît pentru creştini, cît şi pentru duhovnici, justificări ce motivează zeci de ani a zeci şi sute de mii (chiar milioane) de creştini ce nu cunosc şi nu trăiesc după poruncile lui Hristos.

Ce ştiu majoritatea creştinilor acestei ţări despre Evanghelie, Vieţile Sfinţilor, Proloage, Pateric? Cînd şi cîţi le-au citit ori măcar ştiu că există ele? Cîţi din popor cunosc cît de puţin din istoria Bisericii Ortodoxe (Române şi Universale) ori au cunoştinţe sumare despre Tainele Bisericii? Între grijile casei şi obligaţiile sociale dintre care prioritar e serviciul, pentru care e alocată cea mai mare parte a zilei, nu mai rămane loc şi pentru alte indeletniciri; astfel, e firesc ca mult lăudatul „om nou”, produsul acestei societăţi, să fie apostat, ateu, departe de orice preocupări creştineşti. Dacă astfel stă situaţia, ce pretenţii duhovniceşti poate avea duhovnicul faţă de creştinul căruia, pentru dezlegarea păcatelor, i se încredinţează o rînduială creştinească zilnică? Ce curaj trebuie să aibă preotul faţă de muncitorul ostenit după o zi de muncă pentru a-i cere să se ostenească puţin pentru Hristos şi pentru propriul suflet în metanii, închinăciuni, citiri de psalmi şi rugăciuni, precum Acatiste şi Paraclise, etc? De rugăciuni pentru suferinzi, flămanzi, săraci, pribegi fără căpătai, bolnavi, aflaţi in inchisori etc nici nu poate fi vorba! Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (şi) pentru om; tehnologia, progresul, bună-starea dimpreună cu toate reformele sociale pentru „o viaţă mai bună” ţes libertatea creştinului în gratii numite „obligaţii civice”, „prestări de activităţi sociale”, „servicii publice” etc, adevărate „găuri negre” ce sorb in neştire minute şi ani din viaţa omului şi a intregului neam, vlăguindu-l. Uzina, fabrica, şantierul, biroul, adevărate temniţe în care omul petrece zile şi nopţi sînt mai importante decît propria familie, decît mîntuirea, decît Însuşi Hristos Dumnezeu: aici işi asigură existenţa muncind, aici petrece cea mai mare parte a zilei, aici glumeşte, se bucură, se întristează, aici îşi jertfeşte anii tinereţii şi mai bine de jumătate din viaţă.

Aici, la locul de muncă, deprinde creştinul viaţa fără Hristos în atmosferă propice doar progresului, producţiei, între maşini şi aparate, hale şi furnale, birouri şi cabinete, spaţii străine de orice mesaj creştin, departe de învecinarea cu veşnicia. Pe strung, la ghişeu, în oţelărie, printre macarale şi poduri rulante, daruri duhovniceşti precum: trezvia atenţiei, gîndul la moarte, rugăciunea nerisipită, lacrimile duhovniceşti, dorirea celor veşnice, pacea lui Hristos nu pot poposi în inima creştinului. Într-o atare atmosferă, în care singuru ideal este munca, nimeni nu are păcate, nimeni nu se întreabă de păcatele proprii, nimeni nu se căieşte de vreun „rău”, fiindcă gîndul tuturor e „să facă treabă bună” şi „să meargă producţia”, fiind vigilenţi faţă de un singur „păcat”: neîndeplinirea „planului”, întarzierea la locul de muncă, abaterea de la program, încălcarea regulamentului.

Cînd instruirea, învăţătura, cultura anticreştină, agenţi ai viitorului Antihrist, baze teoretice ale societăţii industriale, Îl înlocuiesc pe Hristos, devenind idoli „europeni” ai sufletelor noastre, sfîrşind prin a face din muncă, hărnicie, pricepere virtuţi publice, daruri „cereşti”, pentru care trăim şi murim, teologie antihristică prin care societatea ia locul lui Dumnezeu. Societatea – Zeus, „mamă” a gîndurilor noastre, Marele Cenzor de conştiinţe, se revendică astfel „corect, elegant şi legal” ca Mare Stăpîn cu drepturi „divine” peste popoare, înlăturînd discret pe Hristos dintre oameni, trasînd între El şi creştini adînca prăpastie a „drepturilor omului” de a trăi împotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile Bisericii în schimbul acordării prestigiului de „cetăţean de onoare”, „exemplu de dăruire civică”, „luptător pentru fericirea omenirii” etc, „virtuţi cu care insuşi Antihrist va amăgi lumea. Aşadar, iată cum tandemul obligaţiilor şi recompenselor sociale face din fiecare slujbaş sclav al binelui obştesc o marionetă la dispoziţia poporului democrat, robot pentru care nu există: rai, iad, fericire ori chinuri veşnice; nu există Hristos, ci singurul „bine” prezent şi veşnic este „bunăstarea socială”; singurul „rai”, bucurie, fericire, destin unic şi ultim al omenirii. De aici, din această mocirlă a competenţei, profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice, omul european, care, din prea multă jertfire pentru societatea dorită perfectă, nu mai are timp de Hristos; serviciul, funcţia, grijile profesionale îl absorb pînă într-atît încat nu se roagă, nu se închină, nu se spovedeşte, nu poartă grija mîntuirii sufletului său, rupe orice legătură cu Dumnezeu. Aceasta e societatea ce-l scoate pe creştin din Biserică, desparte ucenicii de duhovnici, făcîndu-se zid între creştini şi Hristos; acesta e antihristicul monstru ce foarfecă zilnic suflete şi vieţi a milioane de clăcaşi, porecliţi „salariaţi„, robi ai marii colectivizări antihristice numită „integrare europeană„, Marele Prieten al omului nou, funcţionarul european, cîndva creştin, acum apostat, iar în viitor discipol-fruntaş, copil de suflet al Marelui Binefăcător al Umanităţii, integristul tătuc Antihrist al cărui „suflu nou” inspiră, însufleţeşte şi învăluie deja babilonica Europă.

extras din cartea „DESPRE CHIPUL OMULUI NOU”, de Ieromonah Martirie Pădurarul

* cartea poate fi descărcată de aici >>> http://mirem.ro/umanism.html – click dreapta > save target as…

„VIS” – Fratele cel mai Mare

Sub pretextul luptei împotriva terorismului şi a combaterii imigraţiei ilegale, Parlamentul European a aprobat pe 7 iunie 2007, construirea celei mai mari baze de date biometrice din lume – European Visa Information System (VIS). Sistemul este pregătit să stocheze 70 de milioane de înregistrări ale vocii, ADN-ului, amprentelor digitale şi fotografiei irisului, indiferent dacă persoanele în cauză sunt pe lista suspecţilor de terorism sau a infractorilor. Practic, în această bază de date pot fi înregistrate datele oricărui cetăţean al Uniunii Europene. Pasul următor va fi solicitarea obligatorie a acestor date biometrice pentru a putea călători într-o altă ţară.

„Implicaţiile sînt mari şi îi vor afecta pe toţi cetăţenii Uniunii Europene”, a declarat parlamentarul european Philip Bradbourn. „Acest proiect prevede utilizarea datelor ADN ale oricărui cetăţean UE, chiar dacă acesta nu este suspectat sau condamnat pentru vreo infracţiune. Este un exemplu clasic despre cum încearcă anumite ţări să-şi impună propriul sistem asupra celorlalte state membre.”

Peter Hustinx, supervizor în cadrul Direcţiei de Protecţie a Datelor Europene, şi-a exprimat şi el îngrijorarea: „Categoria subiecţilor ce pot fi incluşi în acest sistem nu este limitată la persoanele suspecte sau condamnate pentru o infracţiune.”

Europarlamentarul britanic Sarah Ludford a fost printre cei care au susţinut această propunere, dar a precizat: „Consecinţele potenţiale ale utilizării greşite a acestor date sau abuzul ar putea submina sever libertăţile civile.” Tot ea recunoaşte şi că: „VIS nu are ca principiu combaterea terorismului sau a crimei. Să ne aducem aminte că 99,9% dintre turiştii din Uniunea Europeană au acte în regulă, nu au avut niciodată antecedente penale şi nici nu sunt imigranţi ilegali.”

***

Pe 5 iunie 2008, George Bush a dat o directivă prezidenţială prin care cere agenţiilor federale să accelereze şi să îmbunătăţească procesul de strângere, stocare şi utilizare a datelor biometrice. Bush a cerut acestor agenţii să pună accent mai ales pe standardizarea şi compatibilizarea informaţiilor pentru a putea fi utilizate în comun. Fiecare agenţie este obligată să pună la dispoziţia celorlalte toate informaţiile biometrice şi biografice ale persoanelor despre care „există suspiciunea că ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale”.

Documentele oficiale arată că „scopul directivei prezidenţiale de siguranţă naţională este crearea unui cadru de lucru pentru a garanta că  agenţiile folosesc în mod reciproc metode compatibile şi legale legate de informaţia biometrică.” Directiva impune şi anume standarde şi protocoale de culegere şi stocare a datelor, pentru o mai mare operativitate. Acesta este un pas important către crearea unei baze de date naţionale.

În termen de 90 de zile, procurorul general împreună cu secretarii de stat pentru apărare, securitate naţională şi servicii secrete trebuie să elaboreze un plan de acţiune care trebuie să includă printre altele şi „stabilirea categoriilor de indivizi care, înafara teroriştilor cunoscuţi şi deja suspectaţi, ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.”

Vremurile de pe urmă AZI: desfrîul public încurajat prin lege

Poliţia britanică a primit instrucţiuni să nu interfereze cu „dreptul omului” la sex în public *

Amsterdamul legalizează relaţiile sexuale într-un parc vestit

Activităţile homosexuale publice din parcurile şi băile publice nu vor mai fi stânjenite de organele de poliţie, se anunţă într-un nou set de norme propuse pentru poliţia britanică săptămâna trecută, citate de presa britanică şi comentate de reteaua LifeNews.com.

Comisarul-Şef Michael Cunningham de la Poliţia din Lancashire, care a întocmit un raport de 21 de pagini intitulat “Norme pentru abordarea actului sexual în public”, afirmă: “În orice caz, nu este sarcina Poliţiei aceea de a o face pe judecătorul moral”. În loc să-i aresteze pe cei ce întreţin relaţii sexuale în public, Poliţia ar trebui acum să apere „drepturile omului în cazul acelor persoane care frecventează spaţiile deschise” şi caută parteneri sexuali, activitate numită „agăţat”.

“Rolul Poliţiei este acela de a se asigura că orice reclamaţie este tratată corect şi cu profesionalism şi că, acolo unde cetăţenii desfăşoară activităţi legale, ei pot face aceasta în siguranţă,” se afirmă în raport. Dl. Cunningham este purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Ofiţerilor de Poliţiei (ACPO) pe probleme de homosexualitate.

Comisarul a încurajat Poliţia să studieze site-urile de internet cu tematică sexuală, pentru informaţii despre locurile de întâlnire ale homosexualilor. Asemenea site-uri prezintă, pe lângă reclame pornografice, şi zeci de locuri în care homosexualii îşi pot găsi parteneri anonimi, unul dintre aceste locuri fiind Dartford Heath, despre care se afirmă că relaţiile sexuale au scăpat de sub control.

Raportul deplânge faptul că atitudinea de până acum a unor ofiţeri din Poliţie a afectat „comunitatea gay”. Raportul aruncă vina pe organele de poliţie pentru faptul că unii homosexuali arestaţi sau abordaţi de Poliţie au încercat să se sinucidă.

“Impactul aplicării legii poate fi unul foarte sever şi rareori rezolvă problemele acestei comunităţi legate de sexul în locuri publice”, scrie Cunningham.

“Acest impact poate fi acut şi poate duce la umilire, ruperea relaţiilor şi ‘evacuarea’ bărbaţilor implicaţi în relaţii heterosexuale, dar percepuţi acum ca homosexuali.”

ACPO deja aplică norme speciale pentru ofiţerii de poliţie în cazul reclamaţiilor pentru indecenţă publică formulate la adresa homosexualilor, norme care pun accent pe „importanţa construirii încrederii în relaţia cu comunitatea homosexualilor”, pentru a se asigura că acţiunile la adresa activităţilor homosexuale sunt „corecte, necesare şi legitime”. Normele au fost redactate de Grupul de Lucru pentru Homosexualitate din cadrul ACPO în 2000, pentru a furniza „o strategie completă pentru combaterea homofobiei”.

Raportul lui Cunningham urmează să fie înaintat pentru aprobare de către o comisie de ofiţeri de rang superior, înainte de a fi pus în aplicare în Anglia şi Ţara Galilor.

La Amsterdam au fost legalizate relaţiile sexuale într-un parc vestit

Ineditele norme vin la doar câteva luni după ce autorităţile din Amsterdam au decis să legalizeze activităţile sexuale în cel mai cunoscut şi popular parc din Olanda – Vondelpark.

Frecventat de familii şi turişti, Vondelpark dispune de lacuri, locuri de joacă pentru copii, o scenă în aer liber pentru scenete şi zone împădurite unde, anunţă autorităţile, cuplurile de orice orientare sexuală vor avea libertatea să întreţină relaţii sexuale începând din septembrie anul curent.

Parcul a devenit un loc preferat de întâlnire pentru homosexuali, care deseori întreţin relaţii sexuale aici. Legile locale prevedeau o amendă pentru cei prinşi făcând aşa ceva, dar după noua lege, asemenea amenzi nu se vor mai aplica după lăsarea întunericului.

Pe lângă limitarea activităţilor sexuale publice la orele de noapte, legea va permite Poliţiei să evacueze cuplurile care fac prea mult zgomot. De asemenea, este interzisă lăsarea în urmă a prezervativelor folosite şi a altor resturi.

“De ce să interzici ceva ce nu deranjează pe alţii ci, din contră, oferă satisfacţii unui anumit grup?”, se întreabă Paul van Grieken, un oficial din Amsterdam, potrivit publicaţiei spaniole El Periodico.

Centrul Naţional pentru Diversitate din cadrul Poliţiei olandeze recomandă restului ţării să urmeze exemplul Amsterdamului şi să ridice restricţiile împotriva sexului în public în toate parcurile publice naţionale, anunţă ziarul De Telegraaf.

Potrivit Centrului, homosexualii ieşiţi la agăţat în parcurile publice trebuie toleraţi pentru a-i proteja astfel de „agresori”, deşi nu se oferă nici o explicaţie de ce Poliţia ar dori să acorde o asemenea protecţie.

Vondelpark este cel mai îndrăgit parc din Olanda, vizitat de aproximativ 10 milioane de persoane anual.

În mod ironic, parcul poartă numele lui Joost van den Vondel, poet olandez a cărei convertire la romano-catolicism i-a inspirat şi cea mai cunoscută lucrare a sa, “Lucifer”. Parcul dispune de o statuie a poetului.

Asociaţia olandeză a homosexualilor, “COC”, şi-a declarat susţinerea pentru schimbarea de politică a autorităţilor din Amsterdam.

“Agăţatul a existat în toate timpurile şi a-l interzice nu serveşte la nimic. Ei oricum ar face-o pe ascuns şi, de cele mai multe ori, fără a deranja pe alţii. Însă homosexualii de la locurile de agăţat sunt deseori atacaţi. Acum, legiferând comportamentul pentru asemenea situaţii, se asigură o securitate mai mare”, declară liderul COC, Dennis Boutkan, potrivit agenţiei de ştiri olandeze, NIS.

Olanda s-a evidenţiat în rândul ţărilor europene prin politicile sale anti-life şi anti-familie. Ea a fost prima ţară care a legalizat „căsătoriile homosexuale”, iar acum cheltuieşte milioan de dolari pentru promovarea homosexualităţii în şcoli. Medicii olandezi eutanasiază liber persoane bolnave, în vârstă, şi copii handicapaţi.

ro.altermedia.info

Multe se întîmplă în „lumea modernă” îndobitocită la culme, însă aşa ceva n-am mai auzit…

Europa vs „Tratatul de la Lisabona”

Înaintăm cu paşi vădiţi spre Noua Ordine Mondială (chiar dacă nu vrem – asta însă nu contaeză). Alţii au grijă să ne astupe gurile şi să ia decizii în numele nostru, contra noastră. Dar mai sînt oameni treji care să spună lucrurilor pe nume…

• DE CE AU RESPINS IRLANDEZII „TRATATUL DE LA LISABONA” ?
  

• „CIZMELE VĂ VOR CĂLCA ÎN PICIOARE” – O analiză a „Tratatului de la Lisabona”

Împotriva marşului sodomiţilor !

Altfel despre UE (II)

Continuarea primei părţi :

Lâncezind într-o închisoare fascistă, Spinelli visa la aceleaşi State Unite ale Europei. Şi el era convins că pentru a-şi duce viziunea la îndeplinire era necesar să le ascundă popoarelor Europei ceea ce se făcea în numele lor, până când procesul avansa atât de mult încât devenea ireversibil.

Spinelli avea să rămână relativ anonim ani de zile până când în ultima perioadă a vieţii, a ieşit din umbră şi a jucat un rol crucial în dirijarea proiectului spre finalizare. El este fondatorul „Crocodile Club” care în anii 80 a susţinut intens realizarea „The Single European Act” – pactul care a armonizat legislaţia ţărilor membre şi apoi a tratatului de la Maastricht care a pecetluit crearea UE.