Duhoarea episcopilor răi

Sf. Grigorie Teologul (329-390)

 

„Despre mine însumi și despre episcopi”

„Poți să te încrezi leului, leopardul poate să fie domesticit și chiar șarpele, e cu putință, va fugi de tine, chiar dacă ți-e frică de el; dar de un lucru să te păzești – de episcopii răi, nesmintindu-te în aceasta de vrednicia scaunelor lor!

Căci tuturor le este la îndemînă statutul înalt, dar nu și harul. Pătrunzînd cu vederea prin pielea de oaie, recunoaște sub ea lupul. Convinge-mă nu cu cuvinte, dar cu fapte. Urăsc învățăturile căror potrivnică le stă însăși viața. Lăudînd vopseaua coșciugului, mă îngrețoșez de duhoarea părților putrezite din el. 

– Cum așa? Ce înseamnă aceasta? Cum tu, carele grăiești întruna cuvîntări strălucite, nu vei grăi frumos și de data aceasta?

– De aceea că celui care suferă îi este firesc (de dragul vădirii) să-și verse scîrba către Domnul, către prieteni, părinți, vecini, musafiri sau, în cel mai rău caz, către vremea și generațiile care vin.”

 

Aici sf. Grigorie îi are în vedere nu pe episcopii eretici (care sînt minciuno-episcopi) – despre ei sfîntul vorbește în alte părți – ci se referă la episcopii care au devieri grave (și publice) de la viața creștinească (ex. sodomie despre care se știe și de care aceștia nu se căiesc), în contextul canonului 31 apostolic.

în context: Sfîntul Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Sf. Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Sf. Grigorie Teologul (de Nazians); Autor: Sf. Andrei Rubleov, anul 1408

În anul 378, episcop oficial al cetății Constantinopolului era un oarecare Demofil, de credință arian (dar cu reputație bună), în subordinea căruia se aflau toate bisericile orașului. După ce împăratul Valent a murit (pe 9 august 378), turma mică a ortodocșilor din Constantinopol, nerecunoscîndu-l drept episcop pe Demofil, l-au rugat pe Grigorie Teologul să le fie păstor. După lungi convingeri din partea cunoscuților (inclusiv, se presupune, din partea Sf. Vasile cel Mare, care a răposat pe 1 ianuarie 379), Sf. Ierarh Grigorie a acceptat rugămintea ortodocșilor și a sosit în capitală în 379. Întrucît toate lăcașurile bisericești erau sub stăpînirea, timp de deja 4 decenii, a Bisericii oficiale (eretice), inclusiv biserica „Sfînta Sofia”, sfîntul ierarh Grigorie a început să săvîrșească slujbele bisericești într-o cameră, amenajată ca biserică, dintr-o casă ce se afla în centrul orașului. Acea casă aparținea unui senator pe nume Avlavie (căsătorit cu verișoara de-a doua a ierarhului, Teodosia). Sfîntul a numit biserica – „Anastasia” (Învierea), în cinstea biruinței Ortodoxiei asupra arianismului și ca îndemn simbolic pentru „învierea” credinței adevărate în Constantinopolul cuprins de erezie.

Ereticii au încercat prin felurite metode să-l izgonească pe episcopul ortodox (dar „ilegal”) din capitală. Întîi l-au acuzat de „triteism” –  că chipurile în loc de Unul Dumnezeu, Grigorie ar introduce trei dumnezei. Apoi au început tentativele de lichidare fizică. Odată, în Sîmbăta Mare a anului 379, în timp ce Sf. Grigorie săvîrșea taina botezului, în biserică a dat buzna o grupare de arieni, inclusiv monahi din oraș, care au cerut izgonirea lui Grigorie și au aruncat în el cu pietre, după care, acuzîndu-l de o oarecare ucidere, l-au adus pentru anchetare conducătorilor capitalei care, deși aveau o atitudine rezervată față de ierarh, nu au susținut acuzațiile clevetitorilor, căci nevinovăția acestuia era evidentă.