Arhiva

Posts Tagged ‘iubire’

(III) Un profet contemporan al apostaziei: „Cineva trebuie să fie cu totul străin de adevăratul creştinism ca să nu înţeleagă toate acestea !”

3 decembrie 2009 11 comentarii

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău
am proorocit ? Şi cu numele Tău draci am scos ?
Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Trei niveluri de apostazie

Cercetând scrierile despre apostazie ale arhiepiscopului Averchie, se pot discerne trei niveluri despre care a vorbit, aceste niveluri avansând de la cel mai evident către cel mai greu de constatat.

Primul nivel

La primul nivel este pierderea ,,savoarei” creştinismului de către creştinătate în general. Rădăcinile acesteia se află în schisma dintre Răsărit şi Apus şi în formarea treptată în Apusul medieval a unui ,,nou creştinism”, în care raţiunea căzută a omului – mai degrabă decât tradiţia revelată dumnezeieşte – a devenit criteriul adevărului. În esenţă, această schimbare în perspectivă de la spiritual către natural a condus, prin Renaştere şi ,,Iluminism”, către materialismul arogant al vremurilor noastre – un materialism care a orbit duhovniceşte omul modern (11). ,,Poate fi zărită – scria arhiepiscopul Averchie – un fel de mână neagră care acţionează raţional, ce lucrează pentru a lega oamenii pe cât de strâns posibil de această viaţă pământească, temporară forţându-i să uite viaţa viitoare, viaţa veşnică care ne aşteaptă fără îndoială pe toţi” (12). Citește mai mult…

„Iubirea” ecumeniştilor – armă antihristică

4 februarie 2009 11 comentarii

Un cuvânt rostit de cel mai înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şochează pe orice creştin ortodox care îşi trăieşte credinţa după învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cuvântul este următorul, zis la Sinodul BOR din 8-9 iulie 2008: „Considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă”. La auzul unei asemenea afirmaţii, tremurul şi spaima din sufletul ortodoxului de la talpa ţării sunt legitime, pentru că ele izvorăsc din frica de Dumnezeu: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 25; Marcu 13, 31; Luca 21, 33). Dau mărturie trei Sfinţi Apostoli pentru tăria adevărului revelat, veşnic şi neschimbător, aşa precum este Însuşi Domnul Iisus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este mai tare decât tot universul şi decât a-toată-făptura raţională sau bestială, pentru că „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Însuşi Domnul mărturisind despre Sine că El este Adevărul. Acest adevăr ne-a fost dat, l-am primit în dar în Sfintele Evanghelii, prin cuvintele celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Iisus Hristos Dumnezeu, şi prin cuvintele celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, revărsat prin prooroci şi prin Sfinţii Părinţi. Despre acest dar, Apostolul neamurilor zice: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Făptura (îngerul şi omul, fiinţele raţionale) se află sub interdicţia scornirii „evangheliilor” şi „dogmelor”noi, cad sub blestem apostolic cei care au de adăugat „altceva”, de modificat adevărul dobândit o dată pentru totdeauna.

Ce sunt dogmele? Sunt adevărul de credinţă ortodoxă, primit de la Domnul Iisus Hristos şi de la Duhul Sfânt. Aşadar, adevărul de credinţă nu este inventat şi definit de oameni, pentru că Sfintele Soboare erau prezidate de Duhul Sfânt şi ele au statuat Crezul. Adevărul vine cu înţelepciune şi cu putere de Sus. În schimb, definiţia aparţine logicii raţionale a făpturii, nu Logosului divin. Ea este schimbătoare, după cum bate vântul raţiunii, de aceea este mereu redefinibilă şi niciodată ancorată în Adevăr, adică în Hristos. Cine sunt inspectorii care, de două mii de ani încoace, definesc, revizuiesc, redefinesc, generaţie după generaţie, adevărurile noastre de credinţă? Cine provoacă rătăcirile, confuziile, amestecurile, răstălmăcirile, zăpăcelile, indefinirile prin atâtea şi atâtea definiri ale adevărului de credinţă? Cine sunt cei care trudesc, cu sudori reci şi abundente, la schimbarea dogmelor de credinţă ortodoxă? Există un contestatar-şef, şarpele cel mare Satana, şi legiunile lui de contestatari-de-serviciu, începând cu fariseii şi saducheii care L-au răstignit şi au plătit cu aur trădarea Lui dar şi minciuna anti-Învierii, regăsiţi în urmaşii urmaşilor lor, cu kipe ori cu pălării roşii, alţii cu pălării negre, cu mitre bătute în pietre scumpe ori cu turbane pe cap, cu toiege de arhipăstori, ori cu buzdugane de împăraţi în mâini, cu şorţuleţe fine de zidari ai unei lumi ticăloşite, cu tichii şi pelerine de academicieni, cu peniţe şi călimări la brâu şi mulţi, mulţi alţii, fiecare după numele specializării lui în osteneala vană de a-L uzurpa pe Hristos. Revizori de dogme! Inspectori ai adevărului revelat! Dregători ai minciunii! Urzitori de „altceva”! Aşa au născocit „biserici”, culte, credinţe, confesiuni, organizaţii, comisii şi comitete, consilii şi congregaţii, ideologii, imperii, misiuni şi ordine, loje, religii, politică eclezială corectă, „adevăruri” adecvate raţiunii superioare. Unii au strâmbat dogmele, adică le-au definit după capul lor, după care s-au gâlcevit şi s-au războit secole de-a rândul, iar acum alţii, cu miile, cu zecile de mii, le redefinesc, în fapt le strâmbă iarăşi şi iarăşi, sub pretextul potolirii dezbinării iniţiale, fără să observe că, în loc să anuleze separarea, adâncesc şi lărgesc prăpastia. Prin mutilarea adevărului revelat vor să împlinească „unitatea eclezială” şi să altoiască „iubirea în adevăr”. Părintele Iustin Pârvu spune metaforic:„Aceasta este o îndrăzneală prea înaltă, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – ca noi să revizuim dogmele. Înseamnă să ne tăiem capul. Să rămână numai picioarele, capul să se ducă în altă parte; capul să meargă într-o parte, iar picioarele într-alta” (Interviu de Victor Roncea în „Ziua” din 22 iulie 2008). Unirea eclezială prin schilodirea adevărului de credinţă înseamnă o biserică fără Capul său, fără Hristos, adică ar fi la un loc numai „picioarele”, făpturile de pământ orbecăind prin împărăţia Satanei.

De fapt, revizuiesc pentru a putea separa şi înlocui. Ambele scopuri Îl privesc pe Dumnezeu: să-L separe de credincioşii care au mai rămas şi să-l substituie cu alt zeu. Dacă revizorii de dogme şi constructorii aceştia de pace, bunăstare şi filantropie universală ar ţinti către împărăţia lui Dumnezeu şi şi-ar zdrobi minţile pentru mântuirea tuturor creştinilor, atunci şi-ar pleca frunţile smeriţi în faţa Adevărului revelat. Dar ei nu au ca scop mântuirea, viaţa de veci, netezirea căilor către împărăţia din cer. „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Spinoasă e libertatea în adevăr, de aceea mulţimi nenumărate, cu vlădica în frunte, o părăsesc şi preferă robia la alt stăpân. Pare mai uşor şi e mult mai atrăgător, cum zice şi la a treia ispitire de pe Muntele Carantania: „I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. […] Acestea toate ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie” (Matei 4, 8-9). Bogăţie, slavă şi putere sunt năluciri ale „picioarelor fără cap”, ale „chipului de lut” fără chipul lui Hristos în el. Aceasta e separarea care se insinuează viclean în redefinirea dogmelor: chipul de lut să se desfacă de chipul lui Hristos! Să rămânem numai trup cu cele dobitoceşti în el. Afară cu Hristos din unirea eclezială! Afară cu Sfânta Treime! Afară cu harul mântuitor! Afară cu asemănarea întru Dumnezeu! Pace între trupuri şi bucuria cărnii să covârşească! Separaţi-vă şi voi de Adevăr, ca să fim una! Una cu pământul şi cu diavolul! Acesta e dialogul ecumenist. Cum se sfătuieşte Sfânta Treime? „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). Adică, zidire întru veşnicie! Cum dialoghează oamenii chipuri de lut? „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă…” (Fac. 11, 4). Vânare de vânt, lucrare ce prisoseşte astăzi, inclusiv în constituirea Babilonului eclezial. Netrebnicie mai mare şi minciună mai sfruntată nici că am întâlnit: după opinia unora ca aceştia, dezbinarea milenară, războaiele şi toate nenorocirile ar veni din cauza dogmelor de credinţă, deci a adevărului revelat. Nu din necredinţă, din erezie, din păcate îngrozitoare se abat nenorocirile asupra noastră, ci pentru că nu am căzut la învoială cu aceia care au schimbat dogmele, motiv pentru care ar trebui să le re-definim, ca să fim una în moartea cea veşnică! Redefinirea înseamnă să ne supunem hulelor lor!

Pentru a ne separa de Dumnezeul adevărat, trebuie mai întâi să ne rupă de adevărul Lui, de dogmele şi învăţăturile dreptei credinţe. „Este un trup şi un Duh, după cum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde” (Efes. 4, 4) se transformă în „să fim un trup fără Duh”, precum a fost şi încă este la păgâni, pentru ca numai prin trup şi prin „binecuvântările” lui să fie toţi chemaţi la „nădejdea” altei împărăţii, aceea a lui Antihrist. În acest „adevăr” se mută „iubirea” ecumeniştilor de astăzi. „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4, 5) a devenit „există domni şi credinţe şi botezuri felurite”, după fiecare raţiune în parte, toţi hristoşii sunt adevăraţi, toate credinţele şi botezurile sunt valide, trebuie doar să devenim una în diversitatea credinţelor, adică să construim una fără de credinţă şi fără adevăr, eclezia babilonească în care să guverneze Satana nestingherit de prezenţa Crucii. Şi pentru aceasta îţi recită făţarnic cuvântul evanghelic „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), dar uită să mai spună „sfinţeşte-i întru adevărul Tău” (Ioan 17, 17) pentru a fi una în viaţa veşnică, ci vor să fie una aici, pe pământ, în slava de la stăpânul întunericului, motiv pentru care sacrifică dogmele, chiar şi pe Însuşi Hristos. Perversiunea acestei învăţături pierzătoare se bizuie pe neştiinţa, naivitatea, bunăvoinţa şi încrederea dreptcredincioşilor în cler, mai ales în ierarhi. Metoda este înlocuirea. Duhul Sfânt, prin glasul Sfinţilor Părinţi, ne învaţă că Biserica poate fi una, sfântă, sobornicească şi apostolească pe toată planeta pe calea cea mai simplă: pocăinţa. Toţi care au greşit, care au căzut în erezie, în rătăcire, în tulburare, intră uşor, instantaneu, fără negocieri de o mie de ani, în cea Una Sfântă Biserică, atât pe pământ cât şi în cer, dacă se pocăiesc sincer şi se leapădă de eresuri. Numai calea dumnezeiască are atâta simplitate, atâta limpezime şi atâta profunzime! Însă aceasta nu-i place deloc diavolului. Soluţia ecumenistă, inventată de el, este să substituim pocăinţa cu dialogul. Aţi văzut cum zice şi discursul întâistătătorului: „Printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele…”. Să strâmbăm adevărul după interese! De ce n-a spus: „Prin pocăinţă sinceră şi profundă toţi vor recunoaşte dogmele…”? Neagă pocăinţa prin înlocuirea ei cu negocieri şi nu negustoresc orice, ci pun în pericol mântuirea tuturor, viaţa veşnică a tuturor, sufletele tuturor. Prin pocăinţă, toţi ar reprimi în dar dogmele, dreptarul credinţei şi calea vieţii. Prin conversaţii şi compromisuri se vinde şi se cumpără împăcarea întru moarte.

Negaţia pocăinţei îşi sprijină nelegiuirea pe lipsa apostaziei, pe afirmarea, sus şi tare, a principiului că toţi ereticii sunt drepţi. Din acest principiu se plămădeşte şi o poruncă arhierească aspră (conţinută de aceeaşi cuvântare, citată la început): „Este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni, să nu folosească cu uşurinţă şi patimă cuvinte grele ca „erezie” şi „eretici”, „apostazie” şi „trădare”, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini, deoarece, adesea, sub pretextul că salvăm Ortodoxia, ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea creştină smerită”. Sfântul Apostol Pavel ne dă, însă, altă poruncă: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te!” (Tit 3, 10) sau Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă” (Efes. 5, 11). Mustră-l şi separă-te, zice apostolul. Dreapta credinţă să se smerească în faţa ereziei, îndeamnă discursul ecumenist. Aici apare diferenţa dintre adevărul revelat şi minciuna provenită direct de la tatăl ei. Osândeşte erezia şi dă-o anatemei, rostesc hotărât Sfinţii Părinţi. Eşti uşuratic şi pătimaş, dacă te aperi de eretici, decretează ecumenistul în numele iubirii creştine. Aceasta este „iubirea” lor care roade adevărul la rădăcină, precum filoxera viţa de vie. Probabil aşa cred marele contestatar şi legiunile lui de contestatari-slujitori că strigoiul ecumenist pe care l-au conceput şi-a înfipt letal colţii în adevărul dreptei credinţe, neştiind, sărmanii, că Adevărul Acela este piatra din capul unghiului. Monstrul lor îşi sfărâmă dinţii în această piatră şi se destramă ca fumul…

http://credinta-ortodoxa.ro


Gîndurile ortodoxe ale unui forumist exclus din „motive eretice”

8 septembrie 2008 7 comentarii

„Cea mai mare durere a ortodoxului traitor din ziua de azi este faptul ca acuma biserica ortodoxa este plina de eretici care invata o ortodoxie mincinoasa dupa placul acestei lumi , antihristica … si au un astfel de talent sa invarta adevarurile de credinta in favoarea lor si a ortodoxiei eretice pe care o invata , incat poti sa ramai si perplex in fata lor nemaiputand face nimic : ei pur si simplu sunt atata de vicleni si au un sistem atat de bine pus la punct incat sunt crezuti de foarte multi dintre ortodocsii nepregatiti, de cei care in ciuda faptului ca merg des la biserica totusi nu sunt ortodocsi curati si sunt usor de pacalit … acest sistem de erezie ” ortodoxa ” se raspandeste acum cu viteza fulgerului in biserica , si nu m-as mira ca in curand sa fie o schisma mare de tot in toata lumea ortodoxa , iar adevaratii ortodocsi sa ramana foarte putini si aproape fara biserici in care sa poata intra … la aceasta apostazie contribuie acuma si preoti si ierarhi , ca sa nu mai zic de mireni … in principiu acestia propovaduiesc o invatatura care are o singura erezie foarte subtila si foarte ademenitoare : iubirea de om este pusa mai presus de iubirea de Dumnezeu; in ortodoxia adevarata ordinea este invers  iubeste-ti aproapele atata timp cat el nu te impiedica de la iubirea de Dumnezeu … acuma insa se doreste rasturnarea valorilor pentru a putea pregati biserica ortodoxa de primirea antihristului … daca le aduci acestor oameni „ortodocsi” dovezi de la Sf. Parinti vei observa ca ei ii vor numi pe sf calugari batrani ramoliti iar pe tine te vor face eretic , antihrist sau nebun si te vor injura , sau in cel mai bun caz , vor ocoli cu viclenie dovezile aduse din sf parinti impotriva ereziei lor continuand cu perfidie sa invete pe altii aceeasi erezie , dupa care vor afirma cu tarie ca ei nu sunt deloc impotriva Sf. Parinti ; apoi vor incepe sa interpreteze pe Sf. Parinti cu atatea invartecusuri incat sa iasa tot cum vor ei , si vor incerca cu tot chipul sa minta impotriva adevarului aducand chiar si citate din scriptura; insa pentru un observator atent se va observa urmatorul lucru in metoda lor  ei ocolesc cu maiestrie toate dovezile din Sf. Parinti aduse impotriva lor pe care pur si simplu le vor ignora ca si cum nu ar exista, dupa care vor incepe sa aduca si ei texte interpretate intr-un mod abuziv sau subversiv incat sa strecoare minciuna lor ; desigur , pentru cei care vor cu orice pret adevarul , nu vor accepta ca unele citate din Sf. Parinti sa fie trecute cu vederea ( asa cum fac ei cu un scop viclean ) ci vor pune cap la cap toate invaturile sf parinti , atat cele aduse de cei vicleni cat si cele care le demasca viclenia acelora , si astfel vor ajunge la adevarata intelegere a Sf. Parinti , care ii va feri de erezia iubirismului omenesc care se vrea astazi sa fie dogma principala a ortodoxiei … Doamne miluieste …

Eu unul , chiar aceasta am patit in ultimul timp , fiind dat afara de pe forumul crestinortodox , pentru „motiv eretic”: pentru faptul ca am spus ca este sub afurisania bisericii unui „ortodox ” iubirist care nu demult s-a aciuat pe forum , eretic pana in maduva oaselor , care sustinea mai multe erezii :

1. sectarii si catolicii fac parte din biserica lui Hristos si din trupul lui Hristos ; in plus botezul sectarilor este valid fiind in numele sf Treimi ; acestea sunt parerile lui teologice ( respectivul a terminat si teologia ) ;

2. impartasirea la greco-catolici nu numai ca nu este eretica si sub afurisenie , ba chiar ca este indicata ; asta deoarece , dupa mintea acelui ” ortodox ” iubirist , preotii ortodocsi , numiti de el calai , mandri si altele multe de genul acesta ( foarte multa violenta a exprimat el impotriva preotilor ortodocsi ) , impartasesc mult prea rar pe credinciosii ortodocsi , care dupa el sunt numiti eretici ; de ce ii numeste eretici ? hm … din motivul ca ei asculta orbeste de preotii ortodocsi , de sf parinti pe care el i-a numit in batjocura calugari batrani ( de ex. pe sf vasile cel mare l-a numit astfel ) si de sinoadele locale ( contestate fervent de iubiristul respectiv ) si de sinoadele ecumenice pe care le ignora caci ii contazice teoriile … in consecinta , el indica impartasirea de la greco-catolici care ti-o dau mai lesne …

3. dupa iubiristul respectiv actul trupesc facut inainte de casatorie nu este pacat sau curvie ci este iubire curata , care ca si o sf taina ( asa a spus el si toti cei care l-au sustinut ) face ca actul sexual inainte de casatorie sa fie o virtute ; el numea virginitatea inselaciune ; ma rog , in sensul acesta , mai povestea inselatul respectiv , ca dupa indelungi cautari a gasit si un preot ortodox care sa ii sustina ereziile si pacatele si sa il impartaseasca asa , pe motiv ” ca asa-i tineretea ” … de ce spun ca preotul respectiv ii sustine si pacatele ? pentru ca iubiristul respectiv a recunoscut cu emfaza ca el insusi traieste in curvie ( pe care el o numea bineinteles iubire curata , suflet si trup ) … mai spunea inselatul respectiv ca atunci cand era la primul duhovnic , care ii interzicea sa curveasca , ii venea permanent ganduri de sinucidere din cauza infranarii excesive la care era supus in mod dictatorial si traumatizant de catre ” pseudo-preotul ” ( expresia lui ) acela care il constrangea la curatie …

Ceea ce insa m-a durut cel mai mult , a fost faptul ca numai doua persoane de pe forum m-au sustinut , in rest fiint combatut de alti 5-6 de pe forum care ii tineau partea si i-au sustinut teoriile … in final le-am spus la toti ca sunt sub afurisenia bisericii , lucru pentru care a luat pozitie impotriva mea si adminul forumului si mi-a interzis sa mai vorbesc impotriva lor … eu nu am facut aceasta ci am continuat sa duc dovezi impotriva lor , pentru care am fost exclus de pe forum … ma intreb : ce fel de ortodox este adminul acelui forum ? in orice caz unul fals , care a preferat sa fie de partea ereticilor si nu a ortodocsilor si a Sf. Parinti … Este de plans starea in care am ajuns acuma : in biserica noastra sunt tot mai putini ortodocsi adevarati , iar randurile ereticilor ” ortodocsi ” se inmultesc pe zi ce trece … ma gandesc cu groaza ca si acel forum – crestinortodox , nu este altceva decat tot un mijloc de raspandire a ereziei , caci cei care au sustinut ereziile de mai sus au ramas sa posteze liberi pe forum si nu mai este nimeni care sa ii combata ( mai sunt vreo doi , dar care nu au facut altceva decat sa imi ia partea , ei insisi ferindu-se sa aduca argumente impotriva ereticilor din cauza fricii de a nu fi dati afara de pe forum ) … iar daca ma gandesc ca forumul are 10.000 de membri inscrisi , dar din care numai cateva zeci scriu activ pe forum , din care marea majoritate dau dreptate ereziilor , deja ma gandesc ca ortodoxia va fi in curand aparata de putini … caci restul de membri care nu scriu nu fac altceva decat sa invete ortodoxia de la cei care scriu , caci si multi au recunoscut aceasta … deci ma intreb : ce este acel forum ” ortodox ” ? o cale de raspandire in masa a ereziei ?”

Preluat de pe cel mai bun forum de teologie ortodoxă în limba română”

„Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…”

25 august 2008 15 comentarii

Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine.

Avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli, sa învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta, murim.

Octavian Paler

* * *

Am învăţat unele lucruri în viată pe care vi le împărtăşesc şi vouă!!

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi.

Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese.

Am învăţat că durează ani să câştigi încredere şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.

Am învăţat că nu contează CE ai in viaţă. ci PE CINE ai.

Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca. 15 minute, după aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.

Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă, ci cu ceea ce poţi tu să faci.

Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp, după ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie indiferent de consecinţe.

Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.

Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.

Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă, iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată.

Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…

Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten, oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.

Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fi iertat de alţii, câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc, şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.

Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc, şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru, şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat că indiferent de consecinţe, cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învăţat că scrisul, ca şi vorbitul, poate linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc, ca să pot să fiu iubit.

Kathy Kane Hansen

Am învăţat că pentru a învăţa ceva, trebuie să-ţi dai seama că nu ştii nimic.

Am învăţat că nu toţi prietenii îţi sînt prieteni şi nu toţi cunoscuţii îţi sînt doar cunoscuţi.

Am învăţat că a-ţi îndreptăţi căderea înseamnă a-ţi sugruma posibila ridicare.

Am învăţat că a amîna iertarea înseamnă a-ţi amîna mîntuirea.

Am învăţat că o inimă învîrtoşată este cea mai mare piedică în calea pocăinţei.

Am învăţat că Dumnezeu ne vrea sau fierbinţi în credinţă sau deloc.

Am învăţat că a pătimi pentru Dumnezeu cu mîndrie de pretins „mucenic” înseamnă a-ţi anula întreaga nevoinţă şi a-l bucura pe cel rău.

Am învăţat că nu e niciodată tîrziu să intri în tine şi să faci curăţenie. Tîrziu e deja atunci cînd la uşă bate Stăpînul casei, iar uleiul în candelă ne lipsește.

Am învăţat că pentru Dumnezeu contează mai mult intenţia decît efectul.

Am învăţat că Dumnezeu nu-i ajută pe cei care nu vor să fie ajutaţi.

Am învăţat că Dumnezeu nu este „corect”, nu este „logic”, nu este „tolerant”.

Am învăţat că în faţa lui Dumnezeu sîntem întîi de toate inimă, abia apoi minte…

Am învăţat că cea mai bună dovadă pentru o prietenie adevărată este jertfirea de sine, indiferent de preţul acesteia.

Am învăţat că cei atotştiutori nu se cunosc pe sine.

Am învăţat că a crede în Dumnezeu înseamnă a face ceea ce spune El. Altfel, e o credinţă necredincoasă…

Am învăţat că a mărturisi Adevărul cu voce tare este de datoria fiecărui creştin care pretinde la un loc lîngă Adevărul mărturisit.

Am învăţat însă că mărturisirea orgoliasă a Adevărului este o cale directă către un loc lîngă cel Orgolios…

Autorul blogului