Arhiva

Posts Tagged ‘Kalomiros’

Biserica lui Hristos: ascunsă, dar vie

5 iulie 2009 20 comentarii

continuarea fragmentului precedent

În haosul şi ipocrizia lumii contemporane nu este însă uşor să desluşeşti Biserica lui Hristos şi să te apropii de ea, deoarece nu este de ajuns ca o biserică să se numească ortodoxă pentru ca ea să fie literalmente aşa. Din păcate, apostazia există chiar şi sub sutana ortodoxă, şi sub cupolele ortodoxe, şi în rândul ortodocşilor practicanţi. Acesta nu este însă un lucru nou, Biserica îl cunoaşte de la începuturile ei; doar că acum a atins dimensiuni neobişnuite.

Trebuie să învăţăm să desluşim Biserica în spatele aparenţelor. În ceea ce priveşte aparenţele, astăzi în Biserica Ortodoxă prevalează confuzia şi haosul în exterior. Fiecare – instruit sau neinstruit, credincios sau necredincios – are propria sa opinie despre ceea ce este Creştinismul sau Ortodoxia, şi îşi susţine opinia cu fanatism. Or, în această furtună, este cu neputinţă să-ţi găseşti calea fără o busolă.

Există însă un criteriu infailibil: continuarea Tradiţiei (Sfintei Predanii). Pretutindeni unde Tradiţia este păstrată vie si nepângărită, fără perturbări sau modificări, aşa cum era pe vremea Apostolilor, căci mulţi credincioşi – episcopi, preoţi şi mireni – trăiesc şi transmit această Tradiţie, acolo este Biserica Ortodoxă, şi credincioşii ei, mulţi sau puţini, alcătuiesc Trupul lui Hristos. Citește mai mult…

De la catolicism la Antihrist

24 iunie 2009 4 comentarii

Satan'sVicarContinuarea fragmentului precedent

Tragedia este că Mesia pe care îl aşteaptă iudeii are să vină. Acest lucru l-au spus Hristos şi Apostolii; se află scris în cărţile Noului Testament. Mesia iudeilor are să vină. Are să ofere pâinea pe care Hristos a refuzat s-o dea şi, o dată cu aceasta, toate lucrurile materiale pe care El a refuzat să le dea. Are să-i copleşească cu semne şi minuni care îi vor înfricoşa şi îi vor ului pe oameni de la un capăt la celălalt al pământului, şi ei vor veni târându-se să-i cadă la picioare. Are să unească toate naţiunile şi rasele şi împărăţiile lumii într-un singur stat. Are să umple de bucurie inimile cărturarilor legii şi ale fariseilor – inimile fiecărei rase de „evrei”. Da, Mesia iudeilor are să vină. Are să fie ceea ce Hristos nu este, şi nu are să fie ceea ce Hristos este. Are să fie Antihristul. „Copii, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist…” (IIoan 2, 18).[1] Citește mai mult…

hristosul dorit de lume: Antihrist

23 iunie 2009 6 comentarii

Continuarea fragmentului precedent

Dar de ce sunt creştinii noştri atât de uşor impresionaţi de predicile despre unirea bisericilor? Şi, în loc să fie plini de zelul de a răspândi adevărul în această lume care duce atât de mare lipsă de el, ei au iluzia păcii, încercând să vadă care lucruri cântăresc mai mult, cele care îi separă sau cele care îi unesc pe creştini. Explicaţia acestui fapt este că ei înşişi nu cunosc adevărul. Cei mai mulţi dintre ei fiind membri ai unor organizaţii şi fraternităţi social-creştine, au fost catehizaţi de timpuriu într-un sistem etico-filozofic cu spoială creştină, care i­-a făcut să creadă că scopul creştinismului este de a înfăptui coexistenţa paşnică a oamenilor în spiritul dragostei. Veşnicia şi Revelaţia lui Dumnezeu sunt noţiuni foarte îndepărtate pentru aceşti creştini, şi adesea lipsite de interes. Majoritatea dintre ei, fiind extravertiţi, sunt oameni de acţiune, care s-au alăturat creştinismului pentru a găsi un modus vivendi organizat şi îndrumat, un mod de viaţă în calitate de cetăţeni buni şi onorabili ai acestui pământ. Pentru asemenea oameni, Dumnezeu este Marele Slujitor al intereselor lor personale, iar viaţa veşnică este o speranţă de restaurare bună, dar, din păcate, îndepărtată. Citește mai mult…

Biserica lui Hristos nu discută, fiindcă Ea nu caută

20 iunie 2009 4 comentarii

cotinuarea fragmentului precedent

Câţiva ortodocşi naivi cred că această apropiere a bisericilor nu se face cu scopul unirii, ci pentru instruirea celor eterodocşi. „Acestea sunt”, spun ei, „manifestări de iubire faţă de fraţii noştri”. „Dacă ne închidem în cochilia noastră”, spun ei adeseori, „dacă nu luăm parte la conferinţele internaţionale şi nu trimitem observatori la conciliile papale ş.a.m.d., atunci cum vor cunoaşte occidentalii Biserica Ortodoxă şi cum vor fi atraşi înspre aceasta?”.

Dar cum li se va spune occidentalilor că Biserica Ortodoxă este Biserica Unică şi Adevărată, când ei o văd însoţindu-se cu „bisericile” false, ca fiind egală între egale? Nu vor crede ei, drept urmare, că Ortodoxia este şi ea asemeni celorlalte – relativă şi parţială? Sau este rezonabil să sperăm că acele concilii ale unor fanatici purtători de beretă şi ale unor preoţi îmbrăcaţi în rasă vor fi vreodată în stare să recunoască adevărul? Ei nu fac decât să-i flateze pe ortodocşi, pentru a-i atrage de partea lor. Dacă ar avea o nostalgie autentică de a cunoaşte Ortodoxia, nu ar avea nevoie de consilii şi de conferinţe: s-ar îndrepta direct spre izvoarele acesteia, spre Părinţii şi Sfinţii ei.

Nu! Cea mai bună cale de a-i convinge pe alţii de adevăr este să crezi tu însuţi în el. Nu îl discuta, mărturiseşte-l doar! Citește mai mult…

Pacea fără adevăr

11 iunie 2009 3 comentarii

Experienţa tragică a ultimelor generaţii a făcut ca omenirea să dorească intens pacea. Pacea este considerată acum un bun mai important decât multe idealuri pentru care, în trecut, oamenii îşi vărsau de bună voie sângele. Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că războiul nu mai este ceea ce era odinioară, şi anume un conflict între dreptate şi nedreptate, ci a devenit un conflict lipsit de sens, în care dreptatea diverselor părţi apare numai în ochii propriilor adepţi, fapt care a făcut ca oamenii să-şi piardă încrederea în existenţa dreptăţii şi să nu mai aibă nici o valoare care să merite să fie apărată. Astfel, războiul, sub orice formă, pare a fi ceva complet absurd.

Reticenţa pe care umanitatea o manifestă faţă de orice tel de conflict ar fi admirabilă, dacă ea ar fi rezultatul sănătăţii spirituale. Dacă nedreptatea, ura şi minciuna ar fi încetat să existe, atunci pacea ar fi constituit înfăptuirea fericirii umane. Armonia ar fi fost un rezultat natural şi nu unul artificial. Observăm, în schimb, ceva cu totul diferit. Astăzi, când toată lumea vorbeşte despre pace şi armonie, dragostea de sine şi ura, nedreptatea şi minciuna, ambiţia şi lăcomia se află la apogeu. Toţi – fiecare în felul său – vorbesc despre dragoste pentru om, dragoste pentru umanitate. Dar nu a existat niciodată o ipocrizie mai mare decât această aşa-numită dragoste, întrucât dragostea pentru ceva teoretic, pentru ceva imaginar precum conceptul „umanitate”, este nu mai puţin teoretică şi imaginară. Ea nu are nici o legătură cu dragostea pentru omul concret care se află în fata noastră. Dragostea pentru o anumită persoană, când ea există, este singura dragoste adevărată. Este dragostea pentru aproapele nostru, dragostea pe care ne-a cerut-o Hristos. Citește mai mult…