Arhiva

Posts Tagged ‘mama’

Unei mame îndurerate, despre copiii răi

17 noiembrie 2008 Un comentariu

„Vă plîngeţi de copiii dumneavoastră – vai, de copiii pe care i-aţi născut! Pe lîngă şcoala obişnuită, le-aţi plătit profesori particulari de pian şi franceză. Acum vă înnebunesc la cap cu pianul, iar cînd vorbesc între ei franţuzeşte rîzînd, simţiţi că îşi bat joc de dumneavoastră. Într-o sîmbătă aţi vrut să mergeţi la cimitir ca să faceţi un parastas fiului mai mare, care a pierit în război. Aţi adus acest lucru la cunoştinţa copiilor dumneavoastră. Lor însă nici că le-a păsat de parastasul dumneavoastră, ci din pat s-au dus drept la pian şi au început să cînte. „Copii”, aţi spus, „astăzi nu se cîntă, astăzi îi facem parastas răposatului Mirko”. „Păi, uite, cîntăm un marş funebru!” , au răspuns ei, rîzînd în hohote. Şi aţi plecat singură, ca „de la mormînt la mormînt”, cum spuneţi dumneavoastră, plîngînd şi tînguindu-vă tot drumul.

Ah, dacă aţi fi luat la vremea potrivită un profesor particular pentru copii dumneavoastră ca să-i înveţe să se poarte după îndreptarul legii lui Dumnezeu! Aţi fi avut acum copii, nu maimuţe şi papagali. Căci şi maimuţele învaţă să cînte la pian, iar papagalii învaţă să vorbească, dar să se poarte după îndreptarul legii lui Dumnezeu pot să înveţe numai fiii şi fiicele oamenilor.

Se povesteşte că o boieroaică a mers la Sfîntul Serafim de Sarov şi s-a plîns că profesorii îi învaţă slab copiii limba franceză, întrebînd ce să facă. La care sfîntul i-a răspuns:

– Tu, matuşka, mai bine învaţă-i pe copiii tăi să se roage lui Dumnezeu, iar franceză o să înveţe lesne mai tîrziu.

Aşadar, copiii trebuie învăţaţi în primul rînd ceea ce este mai important, fiindcă ceea ce se învaţă în copilărie nu se uită uşor. Lucrurile secundare pot fi învăţate şi mai tîrziu; dealtfel, chiar dacă se uită, pierderea nu este atît de mare. Dar dacă lucrurile cele mai importante nu sînt învăţate, ori sînt învăţate slab, ori sînt învăţate şi uitate, sunetul pianului înăbuşă rugăciunea, iar vorbitul pe franţuzeşte e întrebuinţat spre batjocorirea părinţilor!

Bunul Dumnezeu să vă ajute. Acum este anevoie de dat un sfat. Cînd inima se tulbură este mai greu de limpezit decît cel mai tulbure torent. Răbdaţi şi rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru copiii dumneavoastră. Prin răbdare se prea poate să-i faceţi, puţin cîte puţin, să se ruşine, iar prin rugăciune veţi dobîndi ajutor de la Cel Atotputernic ca să se limpezească inima copiilor dumneavoastră. Mai întîi însă trebuie să faceţi pocăinţă pentru faptul că nu i-aţi învăţat pe copiii dumneavoastră în primul rînd legea Lui.

Fii am născut şi am crescut, iar ei s-au lepădat de Mine (Is. 1,2).”

(extras din cartea „Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi”, Sf. Nicolae Velimirovici, Ed. Sofia, Bucureşti 2003)

Pacea lui Hristos vs pacea lumii

7 noiembrie 2008 Un comentariu

Sfîntul Nicolae Velimirovici:

Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie. Aşa a grăit Domnul. A se citi: „Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece”.

Cu ce să le tai şi să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, şi cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel sfătuieşte: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar sfântul Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce altceva poate fi decât cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Această sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul. Şi atunci, şi acum, şi din veac şi până în veac.

Că această înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? La fel şi cu nora şi soacra ei. Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice… (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Sophia, Bucureşti, 2002, p. 22-24).

credinta-ortodoxa.ro

„Dragostea îndelung rabdă”…

4 martie 2008 7 comentarii

Într-un moment de întunecare a minţii, un tînăr îşi loveşte mama cu un cuţit, de mai multe ori. În timp ce mama îşi trăieşte ultimele clipe ale vieţii, tînărul se taie din greşeală cu cuţitul pe care vroia să-l şteargă de sînge. Iar mama, murind, îl intreabă senină: „Te doare, fiule ?”

Etichete:,

Viaţa de după naştere !

28 ianuarie 2008 Lasă un comentariu
4d-200.jpg Si tu crezi in viata de dupa nastere?

– Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.

– Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa,probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.

– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.

– Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.

– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Sursa