Archive

Posts Tagged ‘mantuire’

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

24 Mai 2010 14 comentarii

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

  • Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii. Citește mai mult…

Un dialog între un creştin-ortodox şi un căutător sincer al Adevărului. Pur şi simplu actual!

8 Septembrie 2009 11 comentarii
Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?  (Psalmi 4:2)

Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? (Psalmi 4:2)

Asemenea dialoguri, de o deosebită smerenie şi rîvnă pentru Adevăr apar tot mai rar pe net-ul „ortodox”. Am bucuria să împart cu cititorii dornici de Adevăr – aşa cum este El – această statornică şi nepretenţioasă mărturisire a credinţei Ortodoxe, atît de urîtă de cei din exterior şi atît de vicleneşte folosită de cei din interior, luptători împotriva Cuvîntului Întrupat, Răstignit şi Înviat. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Căutătorul: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxul: “Ortodoxie“ înseamnă “dreapta slăvire“, să îi dai cinstea cuvenită Domnului. Căci există de asemenea o preamărire greşită a Domnului, o cinstire ce nu-I este bineplăcută. Ortodoxie înseamnă să acorzi Domnului cinstea cuvenită prin dreaptă credinţă şi dreaptă închinare. De fapt, “Ortodoxie“ înseamnă simplu “dreapta credinţă“.

Căutătorul: De ce este necesară dreapta credinţă?

Ortodoxul: Nu putem cinsti ceea ce nu cunoaştem, iar dreapta credinţă înseamă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cei care nu au dreaptă credinţă, nu îl pot cinsti pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Către aceștia, credincioşii adevăraţi spun, nu din aroganţă, ci din smerita recunoaștere a comorii pe care au primit-o: “Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim“(Ioan 4.22).

C: Ce este Biserica Ortodoxă? Citește mai mult…

Părintele Iustin Pîrvu: Avem tot dreptul să ne mîniem pe păcat şi pe eretici

4 August 2009 2 comentarii

interviu cu părintele Iustin Pîrvu, aprilie 2005, revista „Glasul monahilor”

– Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?

– Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…

– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

– Şi când trebuie să taci?

– Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…). Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie. Citește mai mult…

Pentru orice creştin ortodox: Despre RÎVNA SFÎNTĂ

24 Mai 2009 11 comentarii

Sfîntul Ierarh Nicolae pălmuindu-l pe ereticul Arie

Sfîntul Ierarh Nicolae pălmuindu-l pe ereticul Arie

CUVÎNTUL ARHIEPISCOPULUI AVERCHIE (TAUŞEV) (+1976)

Potrivit învăţăturii limpezi a Cuvântului lui Dumnezeu, lucrul esenţial în creştinism este focul râvnei dumnezeieşti, râvna pentru Dumnezeu şi slava Sa – sfânta râvnă care singură este capabilă să-l anime pe om în strădaniile şi luptele plăcute lui Dumnezeu şi fără de care nu există viaţă duhovnicească autentică şi nu există şi nu poate exista creştinism adevărat. Fără această râvnă sfântă, creştinii sunt ,,creştini” doar cu numele: ei doar ,,au nume că trăiesc”, dar în realitate ,,sunt morţi”, precum a fost spus sfântului văzător al tainelor, Ioan (Apocalipsa 3, 1). Adevărata râvnă duhovnicească este exprimată, în primul rând, în râvna pentru slava lui Dumnezeu, care ne este predată în cuvintele rugăciunii Domnului, care se află chiar la începutul ei: ,,Sfinţească-se numele Tău, vie Împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pre pământ” (Matei 6, 9-10).

Aceia care sunt râvnitori pentru slava lui Dumnezeu, ei înşişi Îl slăvesc pe Dumnezeu din toată inima lor – şi în cuget şi în simţire, şi prin cuvinte şi prin fapte, şi prin întreaga lor viaţă – şi în chip firesc doresc ca toţi ceilalţi oameni să-L slăvească pe Dumnezeu în acelaşi fel. Prin urmare, cu siguranţă, ei nu pot îndura cu indiferenţă ca, în prezenţa lor, într-un fel sau altul, numele lui Dumnezeu să fie blasfemiat sau să fie batjocorite lucrurile sfinte.

Fiind râvnitori către Dumnezeu, ei se străduiesc cu sinceritate să fie plăcuţi lui Dumnezeu şi să-L slujească doar pe El cu toată puterea fiinţei lor; ei sunt gata să uite de ei înşişi cu totul pentru a-şi jertfi chiar viaţa pentru a-i aduce pe toţi oamenii către a place şi a sluji lui Dumnezeu. Ei nu pot asculta cu calm blasfemia şi de aceea nu pot suferi comuniunea cu şi a fi prieten cu blasfemiatorii şi batjocoritorii numelui lui Dumnezeu şi cu dispreţuitorii lucrurilor sfinte. Citește mai mult…

„Totul s-a sfîrşit”

19 Mai 2009 Lasă un comentariu

„Bogatul Stăpân al casei a pregătit un ospăţ îmbelşugat pentru numeroşii Săi prieteni, şi pentru mulţi alţii pe care ar dori să-i invite la masă şi să-i alăture acestora. Un belşug de mâncăruri duhovniceşti de o fineţe aleasă se vor oferi oaspeţilor aşezaţi la această masă şi, la sfârşitul ospăţului cei prezenţi vor fi încărcaţi de daruri duhovniceşti.

După ce oaspeţii de seamă vor pleca, Stăpânul casei va arunca o privire prin uşa încăperii în care a avut loc ospăţul, şi va remarca în faţa ei o mulţime de cerşetori înfometaţi, care ar fi fericiţi să li se ofere fărâmiturile rămase de la ospăţ. Preamilostivul va porunci slugilor să nu mai adune fărâmiturile şi va chema cerşetorii înfometaţi să se bucure de ele, cu tot aspectul lor neîngrijit şi nevrednic de somptuozitatea palatului. Timizi şi indecişi, cerşetorii vor intra în măreaţa încăpere, se vor apropia în neorânduială de masă, fiecare mâncând ce va găsi în faţa lui, adunând toate fărâmiturile. Evident, nici unul dintre ei nu va găsi un platou intact, nici nu va beneficia de oficiile elegante de care s-au bucurat oaspeţii, nici nu vor audia corul cântăreţilor care i-a încântat pe meseni. Iată de ce nici un cerşetor, chiar dacă printre ei se vor afla oameni foarte dotaţi şi inteligenţi, nu-şi va putea face o idee clară despre ospăţ. Mulţumiţi de fărâmiturile adunate, vor trebui să se mângâie cu o idee vagă despre ospăţul strălucitor la care au participat oaspeţii de vază. Când vor deşerta masa de tot ceea ce se putea mânca, cerşetorii se vor prosterna în faţa Stăpânului casei, şi-i vor mulţumi pentru această mâncare, cum n-au văzut şi n-au mâncat niciodată.

El le va spune: ”Fraţilor, când am dat dispoziţiile pentru pregătirea acestui ospăţ nu m-am gândit la voi; de aceea nu v-am putut oferi această masă după tot protocolul, şi nu v-am făcut cadouri pentru că acelea s-au împărţit oaspeţilor stabiliţi dinainte”. Cu un singur glas, cerşetorii vor exclama:” Stăpâne, chiar dacă nu ne-ai făcut cadouri! Chiar dacă nu ne-ai oferit un ospăţ fastuos, n-avem cuvinte să-Ţi mulţumim că nu ne-ai îndepărtat cu dispreţ şi dezgust! Nouă, care suntem plini de tot felul de răni, ne-ai îngăduit să intrăm în palatul Tău şi ne-ai salvat de la moartea prin înfometare!” Cerşetorii se vor împrăştia mulţumind milostivului Stăpân şi binecuvântându-L. Stăpânul întorcându-se spre slugi, le va zice”. Acum strângeţi masa şi încuiaţi porţile palatului. Oaspeţi nu mai sunt; toată mâncarea disponibilă a fost oferită. Totul s-a sfârşit.”

Sfîntul Ignatie Briancianinov – „Fărîmiturile ospăţului” (sursa)

Rugăciunea ultimilor părinţi de la Optina

22 Noiembrie 2008 Lasă un comentariu

Doamne, dă-mi ca întru liniştea sufletului să primesc orice-mi va aduce ziua de azi.

Ajută-mi Doamne să mă încredinţez cu totul voii Tale cu mine. Îndrumează-mă şi sprijineşte-mă în fiece clipă a acestei zile.

Orice mi s-ar întâmpla în ziua de azi învaţă-mă să le primesc cu linişte şi credinţă tare, că toate vin din voia Ta cea sfântă.

Îndrumează Tu gândirile şi simţirile mele în toate cele spuse şi făptuite de mine. Fă ca în faţa întâmplărilor neaşteptate de tot felul să nu uit că toate de la Tine sînt.

Învaţă-mă ca să-i socotesc pe toţi fraţii mei de aici cu dreptate şi înţelegere şi să nu supăr sau să chinuiesc pe nimeni. Dă-mi Doamne să duc greutatea zilei cu tărie şi să primesc tot ce vine în ziua aceasta.

Îndrumează Tu voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc să iert şi să iubesc.
Amin.

* Mănăstirea Optina a fost una din cele mai renumite din Rusia în sec. al XIX-lea. Acolo au vieţuit mulţi călugări cu viaţă sfîntă, dintre cei mai cunoscuţi fiind Leonid, Ambrozie şi Nectarie. Acesta din urmă a trecut la Domnul în 1928 şi puţin după aceea s-a închis mănăstirea. Mănăstirea Optina s-a deschis din nou după căderea comunismului. În fiecare an mii de creştini aleargă cu credinţă la această oază a Ortodoxiei de astăzi.


O rugăciune minunată pentru fiecare creştin

8 Noiembrie 2008 4 comentarii

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.