Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire.

Cum Teodosia a omorît un om şi a aruncat cu pietre într-un „patriarh”

Sfînta Teodosia, mireasa lui Hristos, s-a născut în Constantinopol (sec. VIII), din părinţi bogaţi, cinstiţi, dreptcredincioşi şi împodobiţi cu fapte bune. Aceştia, fiind mulţi ani neroditori de prunci, erau foarte mîhniţi. Ei totdeauna se rugau cu postire multă, alergau ziua şi noaptea la biserica lui Dumnezeu şi dădeau cu prisos milostenie la săraci. Odată, fiind ei în biserica Sfintei Muceniţe Anastasia, la cîntarea cea de toată noaptea, pe cînd maica sa se ruga cu lacrimi mai cu dinadinsul pentru dezlegarea nerodirii sale, a adormit puţin şi i s-a arătat în vis Sfînta Muceniţă Anastasia şi i-a zis: „Femeie, nu te mîhni, că vei zămisli şi vei naşte!” Ea, deşteptîndu-se, s-a bucurat şi a spus aceasta bărbatului său. Şi i-a zis bărbatul ei: „Viu este Domnul, că de ne va dezlega nerodirea noastră şi vei naşte parte bărbătească sau femeiască, îl vom aduce ca dar Stăpînului nostru, Hristos Dumnezeu!”

Apoi, după puţină vreme a zămislit şi a născut prunc de parte femeiască. Pe această sfîntă fecioară ei au numit-o Teodosia, adică dată de Dumnezeu, căci de la Dumnezeu li s-a dăruit, şi au lumi-nat-o cu Sfîntul Botez. Apoi, după patruzeci de zile, maica, luînd pe pruncă în mîini, a adus-o în biserica Sfintei Anastasia şi, cu lacrimi de bucurie, a dat mulţumire Domnului şi sfintei muceniţe, făgăduind ca, după ce va creşte, s-o dea în numărul mireselor lui Hristos, care îşi păzesc fecioria în rînduiala monahicească. Deci, maica sa luînd binecuvîntare, s-a întors acasă şi creştea pe prunca cea făgăduită lui Hristos cu toată luarea aminte, învăţînd-o citirea dumnezeieştilor cărţi şi frica de Dumnezeu, aprinzînd astfel în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti.

14 ianuarie: Cînd monahii nu trebuie să tacă, cum a murit Iulian Apostatul şi alte lucruri minunate

Biserica lui Hristos îl prăznuieşte astăzi pe Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul cetăţii Capadociei. Toţi creştinii au auzit de acest sfînt, dar, din păcate, foarte puţini îi cunosc viaţa şi lucrarea şi, din şi mai mare păcate, şi mai puţin doresc să-l cunoască pe Sfîntul Ierarh ca să-l urmeze în credinţă şi faptă. În acest sens, consider foarte important să atrag atenţia la cîteva momente de mare actualitate (vezi întîmplarea cu evreii) din bineplăcuta şi rîvnitoarea viaţă a sfîntului care L-a mărturisit pe Hristos indiferent de urmări, de contextul politic şi de cel ideologic în care se afla, tocmai pentru ca noi, cei mai mici, urmărindu-i cu smerenie şi dragoste viaţa, să lucrăm cele predanisite nouă de Sfîntul Ierarh prin faptele sale „intolerante, habotnice şi fundamentaliste”:

• Cînd monahii trebuie să iasă la mărturisirea credinţei

Acest lucru înţelegîndu-l Sfîntul Vasile, nevrînd să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori şi pe prietenul său, pe Sfîntul Grigorie de Nazianz; acolo, adunînd cu dînsul mulţime de monahi, a făcut rînduială de viaţă monahală, fiind luminat de Duhul Sfînt, şi petrecea viaţa îngerească pe pămînt. Le ajuta lor la o viaţă ca aceea şi fericita Emilia, maica lui Vasile, petrecînd nu departe de ei, de cealaltă parte de rîu, în sat, şi de hrana lor îngrijindu-se; apoi, rămînînd văduvă, toată sîrguinţa o avea ca să placă lui Dumnezeu.

Paisie Aghioritul: „Sîntem răspunzători dacă nu vorbim”

Cuvînt rostit de părintele Paisie cu 17 ani în urmă

– Părinte, trebuie ca totdeauna să ne mărturisim „crezul” nostru ?

– Este trebuinţă de discernămînt. Sînt momente cînd nu trebuie să vorbim, şi momente cînd trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, pentru că sîntem răspunzători dacă nu vorbim. În aceşti ani grei fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil şi ceea ce nu se poate face omeneşte să lase în seama lui Dumnezeu. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut ceea ce am putut face. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din mormînturi. Aceia au suferit atîtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea? Grecia, Ortodoxia, cu tradiţia ei, cu sfinţii şi eroii ei să fie luptată de grecii înşişi, şi noi să nu vorbim? Este înfricoşător! Am spus cuiva: „De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm”, îmi spune, „miroase urît”. „Dacă miroase, de ce nu vorbiţi? Loviţi-l!„. Nimic, îl lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat: „Să spui: «Nu sînt de acord cu aceasta!»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc, aceştia vor face mai rău. Iar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gîndi. Dar nici creştinii de azi nu sînt luptători. Primii creştini erau nuci tari, schimbau lumea. Şi în epoca bizantină, dacă scoteau o icoană din biserică, se împotrivea toată lumea. Hristos S-a răstignit pentru noi ca să înviem, iar noi rămînem nepăsători! Dacă Biserica [ca instituţie socială] nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioriţii iarăşi nu vorbesc, ca să nu le taie veniturile*, atunci cine să vorbească? Am spus unui egumen: „Dacă vă spun că vă vor tăia venituile, să le spuneţi: «Vom tăia şi noi primirea de străini», ca să îşi facă probleme”. Profesorii de teologie etc. nu strigă, pentru că zic: „Sîntem funcţionari, ne vom pierde salariul şi apoi cum vom mai trăi?”. Mănăstirile între timp au luat-o cu pensiile. Oare de ce eu nu vreau să iau nici acea pensie smerită de agricultor? Să-l mai aibă pe monah încă şi aisgurat la Asigurările pentru Agricultură, nici aceasta nu-i cinstit. Să-l ştie că este sărac, fără venituri, da, aceasta îi aduce cinste. Dar să-l aibă asigurat la Organizaţia Agricolă, pentru ce? Monahul a lăsat pensiile mari, a plecat din lume şi a venit la mănăstire ca să ia iarăşi pensie!? Şi pentru pensie ajungem să-L vindem pe Hristos!

– Părinte, dar dacă o monahie a lucrat ca învăţătoare cîţiva ani şi i se cuvine o oarecare pensie, să n-o ia?

– Bine, una ca aceasta, în sfîrşit. Dar dacă şi aceasta pensie o dăruieşte undeva, va lua pensie mai mare de la Hristos.

* Părintele se referă la rentă în bani (sau veniturile de la metoace), adică o sumă de bani pe care statul grec s-a angajat să o dea începînd din 1924 [la un an de la „sinodul” care a hotărît lepădarea calendarului bisericesc], în fiecare an, mănăstirilor din Sfîntul Munte, deoarece mănăstirile au dat refugiaţilor metoacele lor, de la care aveau în fiecare an untdelemn, vin, etc.

~ + ~

… Am în vedere un alt ateu, un hulitor pe care îl lasă să vorbească la televiziune, deşi a spus atîtea cuvinte hulitoare despre Hristos şi despre Maica Domnului. Şi Biserica nu ia poziţie ca să-i afurisească pe cîţiva. Pe aceştia trebuie să-i afurisească Biserica. Le pare rău de afurisire?

– Părinte, ce vor înţelege din afurisire, dacă nu primesc nimic?

– Cel puţin să se vadă că Biserica ia poziţie.

– Tăcerea ei, Părinte, este ca şi cum ar consimţi.

– Da. A scris unul nişte blasfemii despre Maica Domnului şi nimeni n-a vorbit. Îi spun unuia: „N-ai văzut ce scrie acela?”. „Ei, ce să-i faci”, îmi răspunde. „Te murdăreşti dacă te preocupi de ei”. Se tem să vorbească.

– De ce se tem, Părinte?

– Să nu scrie nimic despre ei şi astfel să se compromită, de aceea suportă să fie hulită Maica Domnului. Să nu vrem să scoată celălalt şarpele din gură, ca să avem noi linişte. Aceasta este lipsă de dragoste. Pe urmă omul începe să se mişte potrivit interesului. De aceea vezi un duh astăzi: „Să avem legături cu cutare, ca să ne vorbească de bine. Cu celălalt să ne avem bine, sa să nu ne clevetească etc. Să nu ne ia drept imbecili, să nu ne expunem la represalii”. Altul este nepăsător şi nu vorbeşte. „Să nu vorbesc”, spune el, „ca să nu apar în ziare”. Adică cei mai mulţi sînt complet nepăsători. Acum a început să se mai mişte cîte ceva. Atîta timp n-a scris nimeni nimic. Cu cîţiva ani mai înainte am strigat la unul în Sfîntul Munte. „Ai mult patriotism”, îmi răspunde. Peste puţin timp a revenit şi m-a găsit. „Pe toate le-au distrus”, îmi spune, „familia, învăţămîntul…”. Îi spun şi eu la rîndul meu: „Mult patriotism ai!”.

Toată această stare a făcut un rău şi un bine. Răul este că şi aceia care au avut ceva înlăuntrul lor încep să fie nepăsători, pentru că spun: „Pot eu să îndrept situaţia?”. Binele este că mulţi au început să-şi facă probleme de conştiinţă şi să se schimbe.

fragment din cartea „Trezire duhovnicească” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2003

PENTRU TOATE PAROHIILE ŞI MĂNĂSTIRILE ORTODOXE: RÎNDUIALA DUMINICII ORTODOXIEI (Sinodiconul)

Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărîrile dogmatice ale Sinodului al VII-lea Ecumenic, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfîntul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Sinodului, a alcătuit în acest scop o rînduială deosebită a Dreptei Credinţe.

Odată cu credinţa creştinească această rînduială a trecut din Împărăţia Răsăritului Creştinesc („Imperiul Bizantin” cum îl numesc istoricii) şi în Biserica Rusă. În anul 1766 Sfîntul Sinod a înfiinţat pravila în al cărei temei rînduiala din Duminica Ortodoxiei începu să se săvîrşească de către arhiereii eparhiilor în catedrale, deşi înainte ea se săvîrşea şi de parohii bisericilor şi de stareţii mănăstirilor. La începutul veacului XX prin hotărîrea clerului vîrfelnicesc Biserica Rusă s-a întors la datina veche, aducînd din nou spre buna cuviinţă în toate bisericile „Rînduiala Duminicii Ortodoxiei”. La congresul al III-lea al misionarilor (or. Kazan, 1897) s-a propus introducerea în obiceiul bisericesc de obşte „a rugăciunilor deosebite pentru întoarcerea celor rătăciţi în eresuri şi dezbinări”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de către Sfîntul Sinod, potrivit hotărîrii din 2-4 aprilie 1902, cu numărul 1495, s-a luat hotărîrea de a săvîrşi în întîia duminică a Postului Mare slujba „Rînduielii Duminicii Ortodoxiei” în toate mănăstirile şi bisericile din oraşe şi sate.

Fraţilor mireni sau clerici, răspîndiţi la toată suflarea creştinească această Slujbă deosebit de importantă în aceste vremuri de apostazie, în care înaintemergătorii lui Antihrist îşi întrebuinţează toate silinţele pentru a îngropa Tradiţia de mărturisire vie şi deschisă, în Duhul Sfinţilor Părinţi, a adevăratei Credinţe Mîntuitoare.

RÎNDUIALA

DUMINICII BIRUINŢEI ORTODOXIEI

Împărate ceresc…

Citeţul: Sfinte Dumnezeule… (rugăciunile începătoare). Doamne miluieşte (12 ori). Veniţi să ne închinăm…

Şi psalmul 74:

Mărturisi-ne-vom Ţie, Dumnezeule, mărturisi-ne-vom Ţie şi vom chema numele Tău, povesti-voi toate minunile Tale.

Cînd voi lua vreme, eu dreptatea voi judeca.

Topitu-s-au pămîntul şi toţi cei ce locuiesc pre dînsul: eu am întărit stîlpii lui.

Zis-am celor fărădelege, nu faceţi fărădelege şi celor ce greşesc, nu vă înălţaţi cornul.

Nu vă ridicaţi asupra înălţimii cornul vostru şi nu grăiţi împotriva lui Dumnezeu nedreptate.

Că nici de la răsărituri, nici de la apusuri, nici de la munţi pustii.

Că Dumnezeu judecător este: pre acesta smereşte şi pre acesta înalţă.

Că păharul este în mîna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură şi au abătut din aceasta în aceasta, însă drojdiile lui nu s-au deşertat, bea-vor toţi păcătoşii pămîntului.

Iară eu mă voi bucura în veac, cînta-voi Dumnezeului lui Iacov.

Şi toate coarnele păcătoşilor voi zdrobi şi se va înălţa cornul dreptului.

Slavă, şi acum: Aliluia (trei ori).

Apoi:Dumnezeu este Domnul, şi S-a arătat nouă… glasul 4

Mulţumiţi fiind noi, nevrednicii, robii Tăi, Doamne, pentru binefacerile Tale cele mari, ce ni s-au făcut nouă, slăvindu-Te Te lăudăm, bine Te cuvîntăm, mulţumim, cîntăm şi preaslăvim a Ta bună milostivire, şi ca nişte robi cu dragoste strigăm Ţie: Făcătorule de bine, Mîntuitorul nostru, slavă Ţie.

Slavă, glasul 3

De binefacerile Tale şi de daruri, învrednicindu-ne în dar ca nişte robi netrebnici Stăpîne, alergînd cu osîrdie către Tine, mulţumire după putere Îţi aducem şi slăvindu-Te pe Tine, ca pe Făcătorul de bine şi Ziditorul strigăm: Slavă Ţie, preaîndurate Dumnezeule.

Şi acum, glasul 4

Precum a înălţimii de sus podoabă, şi pe cea de jos frumuseţe ai arătat-o sfîntei sălăşluiri a măririi Tale, Doamne, întăreşte-o pre aceasta în vecii vecilor şi primeşte pentru Născătoarea de Dumnezeu, rugăciunile noastre pe care neîncetat Ţie ţi le aducem, Viaţă şi Înviere a tuturor!

Citeţul:Prochimen, glas al 4-lea

Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Domnului Dumnezeului nostru vor înflori.

Stih: Veselise-va dreptul de Domnul şi va nădăjdui întru El.

Din cartea cea către romani a Sfîntului Apostol Pavel citire (cap. 16)

Fraţilor, vă îndemn să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pîntecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşeală inimile celor fără de răutate. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi!

Strana: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie !

Sfînta Evanghelie de la Matei (cap. 18):

Zis-a Domnul: vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: că îngerii lor, în ceruri, pururi văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să măntuiască pe cel pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducîndu-se va căuta pe cea rătăcită? Şi dacă s-ar întîmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decît de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvîntul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş. Adevărat grăiesc vouă: Oricîte veţi lega pe pămînt, vor fi legate şi în ceruri, şi oricîte veţi dezlega pe pămînt, vor fi dezlegate şi în ceruri.

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

RUGĂCIUNE

Dumnezeule Preaînalte şi Ziditorule a toată făptura, Cela ce umpli toate cu mărirea Ta şi pe toate le ţii cu puterea Ta, Ţie, Izvorului a toate darurile Domnului nostru aducem mulţumire noi, nevrednicii, că nu Te întorci de la noi pentru fărădelegile noastre, ci ne arvuneşti pre noi cu îndurările Tale. Tu spre mîntuirea noastră ai trimis pre Unul născut Fiul Tău şi ai binevestit nemăsurata Ta pogorîre către neamul omenesc: că cu vrere nu voieşti moartea păcătosului, şi aştepţi să ne întoarcem la Tine şi să fim mîntuiţi: Tu, pogorînd spre neputinţa firii noastre, ne întăreşti pre noi cu Atotputernicul Har al Sfîntului Tău Duh, ne mîngîi cu mîntuitoarea credinţă şi cu nădejdea desăvîrşită a veşnicilor bunătăţi şi povăţuindu-i pe aleşii Tăi în Sionul cel de sus, ca pe lumina ochiului îi păzeşti.

Mărturisim Doamne, marea şi neajunsa Ta iubire de oameni şi milostivire. Dar văzînd alunecările multora, cu osîrdie Te rugăm, Atotbunule Doamne: caută la Biserica Ta şi vezi că chiar de am primit cu bucurie Bunăvestirea Ta, dar spinii deşertăciunii şi ai patimilor o fac pe dînsa puţin-roditoare, iar în alţii şi fără de rod, şi, înmulţindu-se fărădelegile unii prin eresuri, alţii prin dezbinare se împotrivesc adevărului Tău evanghelicesc, se îndepărtează de moştenirea Ta, se leapădă de Harul Tău şi se răpun spre judecata preasfîntului Tău Cuvînt. Preamilostive şi Atotputernice, nu Te mînia pînă în sfîrşit, Doamne! Fii milostiv, Te roagă Biserica Ta, ştiindu-Te pre Tine Ocîrmuitorul şi Săvîrşitorul mîntuirii noastre, Iisuse Hristose, fii nouă milostiv, întăreşte-ne pre noi cu puterea Ta în Dreapta Credinţă, luminează ochii celor ce rătăcesc cu Lumina Ta Dumnezeiască, ca să înţeleagă adevărul Tău: înmoaie înăsprirea lor şi deschide-le auzul, ca să audă glasul Tău şi să se întoarcă către Tine, Mîntuitorul nostru. Îndreptează, Doamne, fărădelegile lor şi viaţa lor străină de buna cuviinţă creştinească; fă ca toţi întru sfinţenie şi fără de prihană să vieţuim, şi aşa mîntuitoarea credinţă să se înrădăcineze şi purtătoare de rod în inimile noastre să fie. Nu întoarce faţa Ta de la noi, Doamne, dă-ne nouă bucuria mîntuirii Tale; dă Doamne şi păstorilor Bisericii Tale rîvnă sfîntă, şi cu duhul Evangheliei dospeşte grija lor pentru mîntuirea şi întoarcerea celor rătăciţi. Ca aşa fiind toţi povăţuiţi, să ajungem unde este credinţa desăvîrşită, împlinirea nădejdii şi dragostea adevărată şi acolo cu preacinstitele cete ale puterilor cereşti să Te preaslăvim pre Tine, Domnul nostru, pre Tatăl, şi pre Fiul şi pre Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Apoi se rosteşte: Cine este mare ca Dumnezeul nostru; Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni.

Apoi iarăşi cu glas ridicat:Cine este mare ca Dumnezeul nostru…

Şi apoi cu glas foarte ridicat:Cine este mare ca Dumnezeul nostru…

Ziua Ortodoxiei prăznuind, o!, neam drept-slăvitor, să-L slăvim cel mai mult pre Pricinuitorul tuturor bunătăţilor, pre Dumnezeu, Carele este binecuvîntat întru toţi vecii. Acesta este Dumnezeul nostru, Carele rînduieşte şi întăreşte moştenirea Sa iubită – Sfînta Biserică, pre strămoşii care au căzut prin călcarea poruncii mîngîindu-i cu cuvîntul Său nemincinos, a cărei temelie a pus-o încă în rai; Acesta este Dumnezeul nostru, Carele povăţuindu-ne către acea făgăduinţă mîntuitoare, nu fără de mărturii Sieşi o lăsă, ci vrînd să se săvîrşească mîntuirea vestit-a mai înainte întîi prin strămoşi şi prooroci, în multe chipuri arătînd-o; Acesta este Dumnezeul nostru, Carele de multe ori şi în multe feluri a grăit părinţilor prin prooroci, în zilele din urmă a grăit nouă prin Fiul, cu Carele şi veacurile Le-a făcut, vestindu-ne bunăvoinţa Tatălui pentru noi, ne-a deschis tainele cereşti, ne-a încredinţat cu puterea Sfîntului Duh despre adevărul bunei vestiri, a trimis pre apostoli în toată lumea ca să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei, a întărit-o pre Aceasta cu multe puteri şi minuni. Acestei descoperiri mîntuitoare urmînd, de această veste bună ţinîndu-ne,

(aici clerul împreună cu norodul binecredincios mărturiseşte cu glas biruitor)

credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut. Carele pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire S-a pogorît din cer şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfîrşit. Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă Făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci. Întru una sfîntă şi sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Apoi:

Aceasta este credinţa apostolească,

Aceasta este credinţa strămoşească,

Aceasta este credinţa dreptslăvitoare,

Această credinţă lumea a întărit !

Încă şi soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile şi scrierile lor împreună-glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire, le primim şi le întărim.

Chiar dacă şi acestei Pronii a Domnului pentru noi şi mîntuitoarei descoperiri duşmanii Ortodoxiei i se împotrivesc, pomeni-va atunci Domnul ocara robilor Săi: slava hulitorilor a ocărît-o şi pe cei îndrăzneţi şi vrăjmaşi Dreptei Credinţe fricoşi şi grabnici la fugă i-a arătat.

Precum pre cei care îşi cuceresc mintea sa întru ascultarea Dumnezeieştii descoperiri şi care nevoitu-s-au pentru aceasta îi fericim şi îi lăudăm;

aşa şi pre cei care se împotrivesc acestui adevăr şi care nu s-au pocăit Domnului carele aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa lor şi, urmînd Sfintei Scripturi şi de datinile Bisericii dintru început ţinîndu-ne, îi lepădăm şi îi dăm anatemei.

Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume de la sine s-a făcut şi toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeuşi din întîmplare se fac, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care grăiesc că Dumnezeu nu este duh, ci trup; sau că nu este drept, milostiv, preaînţelept, atotştiutor şi alte hule asemenea rostind, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinţă cu Tatăl şi nu este de aceeaşi cinstire cu El, aşijderea şi Duhul Sfînt, şi care mărturisesc pre Tatăl, şi pre Fiul şi pre Sfîntul Duh nu ca pre Cel ce este Unul Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nebuneşte grăiesc că nu a trebuit pentru mîntuirea noastră şi spre curăţirea păcatelor noastre să vină în lume Fiul lui Dumnezeu în trup şi să primească patimă de voie, moarte şi înviere, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care nu primesc harul răscumpărării propovăduit în evanghelie ca singurul mijloc de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Preacurata Fecioara Maria nu a fost înainte de naştere, la naştere şi după naştere Fecioară, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nu cred că Duhul Sfînt i-a înţelepţit pre prooroci şi apostoli şi printr-înşii ne-a vestit nouă calea adevărată spre pocăinţă şi a întărit aceasta cu minuni, şi că acum în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi vieţuieşte şi îi povăţuieşte pre ei la orice adevăr, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfîrşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplata veşnică pentru faptele bune în ceruri, iar pentru păcate – osîndire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc toate sfintele Taine, de Biserica lui Hristos ţinute, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile lor care sînt într-un duh glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire şi de Biserica dreptslăvitoare-sobornicească cu blagocestie păstrate, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care cugetă precum că împăraţii pravoslavnici sînt ridicaţi în scaunul stăpînirii nu din deosebita pentru ei bunăvoinţă Dumnezeiască, şi la ungerea lor darurile Sfîntului Duh spre primirea acestei mari chemări asupra lor nu se revarsă, şi astfel îndrăznind la răzvrătire şi viclenie împotriva lor, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care ocărăsc şi hulesc sfintele icoane pe care Sfînta Biserică le primeşte spre amintirea lucrărilor lui Dumnezeu şi a bine-plăcuţilor Lui, spre trezirea evlaviei celor ce le privesc pre ele şi a dorinţei de a-i urma, şi celor care le numesc pre acestea idoli, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învăţînd că ea s’a împărţit în „ramuri” şi care spun că Biserica nu fiinţează în chip văzut, ci din „ramuri” şi schisme, din feluritele slăviri şi credinţe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

şi celor care nu deosebesc adevărata Preoţie şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învaţă precum că botezul şi euharistia ereticilor sînt îndestulătoare pentru mîntuire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

şi celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

+ + +

Iar celor care se nevoiesc pentru Ortodoxie în cuvînt, scrieri, învăţături, suferinţe şi viaţă bine plăcută lui Dumnezeu, ca unor apărători şi lucrători ai Acesteia, Biserica lui Hristos, săvîrşind pomenirea de peste an, strigă:

Sfinte binecredinciosule şi întocmai cu apostolii împărat Constantin şi maica ta Elena, dreptslăvitorilor împăraţi ai Răsăritului Creştinesc: Teodosie cel Mare, Teodosie cel Mic, Iustinian, şi ceilalţi drept-credincioşi împăraţi şi împărătese ale Împărăţiei Creştinătăţii Răsăritului, rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne lumineze calea în această lume plină de deşertăciuni cu viaţa voastră pilduitoare de slujitori ai lui Dumnezeu, cu osîrdia voastră dregătorească de mare folos pentru întărirea Bisericii lui Hristos !

Sfinte Binecredinciosule Voievod Ştefan cel Mare, Sfinte Binecredinciosule Voievod-mucenic Constantin Brîncoveanu, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ticăloşii urmaşi ai voştri, în aceste vremi cumplite de răcire peste măsură a credinţei celei mîntuitoare a Răsăritului Ortodox, vremi de scădere a Ţării strămoşeşti şi de puţinătate a vredniciei duhovniceşti a dregătorilor ei, să ne întărească pe noi în dăinuirea noastră întru Dreapta Credinţă pe pămînturile rînduite de Dumnezeu spre mîntuire neamului nostru !

Sfinte Nicodim de la Tismana, Sfinte patriarh Nifon II al Ţarigradului, Sfinte ierarhe Ghelasie de la Rîmeţ, Sfinte Ierarhe Varlaam al Moldovei, Sfinte Ierarhe Dosoftei al Moldovei, Sfinte Ierarhe Iorest Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Ierarhe Sava Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Sfinţite Mucenice Antim Ivireanul, Sfinte Ierarhe Maxim Brancovici, Sfinte Paisie de la Neamţ, Sfinte Sfinţite Mucenice Serafim, rugaţi-vă lui Dumnezeu cel Unul în Treime să ne ferească de nenumăratele şi feluritele ispite ale vremurilor de astăzi care se abat peste noi, nevrednici de a ne numi creştini ai vremurilor de pe urmă, din pricina puţinătăţii noastre duhovniceşti, şi asupra bunelor rînduieli ale vieţii creştineşti în Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos !

Binecredincioşilor voievozi care s-au osîrduit pentru buna orînduire a Bisericii Ortodoxe pe pămînturile strămoşeşti Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Rareş, Petru Şchiopu, Vasile Lupu, Matei Basarab şi marilor dregători ortodocşi, veşnica pomenire !

Preasfinţiţilor Patriarhi ai Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, şi ai întregii Rusii şi preasfinţiţilor mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ortodocşi, veşnica pomenire !

Presfinţiţilor mitropoliţi, evlavioşi ostenitori pentru curăţia şi întărirea Bisericii creştine drept-slăvitoare în neamul nostru Teoctist I de la Neamţ, Gheorghe (cel ars de viu), Teoctist II de la Neamţ, Teofan de la Voroneţ, Grigore de la Voroneţ, Gheorghe de la Bistriţa, Teofan de la Rîşca, Macarie II al Ungrovlahiei, Teofil de la Rîmnic, Gavriil al Basarabiei şi Voziei, Veniamin al Moldovei şi arhierei ai Basarabiei Antonie, Iacov, Vladimir şi Atanasie, veşnica pomenire !

Celor care au pătimit şi au fost ucişi în războaiele pentru Credinţa ortodoxă şi Ţară, domnilor, boierilor, oastei iubitoare de Hristos, celor care au pătimit pentru Hristos în vremea prigoanei asupraBisericii şi tuturor dreptslăvitorilor creştini care în dreapta credinţă şi evlavie întru nădejdea învierii au răposat,veşnica pomenire !

Dreptslăvitoarea Biserică a lui Hristos, cu mărire aducîndu-şi aminte de cei ce s-au nevoit în evlavie şi aceasta spre urmare arătînd tuturor fiilor ei, dreptslăvitorilor creştini, aşijderea are datoria să laude nevoinţele acestora care prin mîntuitoarea credinţă şi faptele bune, pregătindu-se pentru fericirea veşnică, întăresc Ortodoxia.

Apoi rosteşte:

Sfîntă Treime, pre aceştia îi preaslăveşte şi îi întăreşte pînă la sfîrşit în dreapta credinţă; iar pre răzvrătiţii şi hulitorii dreptslăvitoarei credinţe şi ai Bisericii lui Hristos şi pre cei care nu sînt în supunerea ei întoarce-i şi fă ca să vină la cunoştinţa adevărului Tău veşnic, pentru rugăciunile Preasfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor sfinţilor, amin.

Şi se cîntă imnul sfîntului Ambrosie al Mediolanului:

Pre Tine Dumnezeule, Te lăudăm, pre Tine, Doamne, Te mărturisim, pre Tine, preaveşnicule Părinte, tot pămîntul Te măreşte. Ţie toţi îngerii, Ţie cerurile şi toate puterile, Ţie Heruvimii şi Serafimii cu neîncetate glasuri Îţi strigă: Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Dumnezeu Savaot, plin este cerul şi pămîntul de mărirea slavei Tale. Pre Tine preaslăvita ceată a apostolilor, pre Tine lăudata mulţime a proorocilor, pre Tine Te laudă prealuminata oaste a mucenicilor, pre Tine în toată lumea Te mărturiseşte sfînta Biserică, pre Părintele măririi celei neajunse, pre Cel închinat Unul-Născut Fiul Tău şi pre Sfîntul Mîngîietorul Duh. Tu eşti Împăratul Slavei Hristoase, Tu eşti al Părintelui pururea fiitor Fiu. Tu spre izbăvirea omului, luînd fire de om, nu Te-ai îngreţoşat de pîntecele Fecioarei, Tu, stricînd acul morţii, ai deschis credincioşilor cereasca împărăţie. Tu de-a dreapta lui Dumnezeu şezi întru slava Părintelui şi credem că vei veni Judecător. Pre Tine dar, Te rugăm, ajută robilor Tăi, pre care i-ai răscumpărat cu cinstitul Tău Sînge. Învredniceşte-i a împărăţi împreună cu sfinţii Tăi întru veşnica Ta slavă. Mîntuieşte, Doamne, norodul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta, îndreptează-i şi îi înalţă pre dînşii în veci. În toate zilele Te vom binecuvînta pre Tine şi vom lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Miluieşte-ne pre noi, Doamne, miluieşte-ne pre noi. Fie mila Ta, Doamne, spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu ne ruşinăm în veci. Amin.

Şi se face otpustul obişnuit.

+ + +

• TROPARUL PRAZNICULUI: Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerînd iertare de greşalele noastre, Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mîntuitorul nostru, Cel ce ai venit să mîntuiesti lumea.

• Predica Sfîntului Ierarh Ignatie Briancianinov la sărbătoarea Biruinţei Ortodoxiei

• Varianta în limba engleză a acestei Slujbe

 

SURSA: Site-ul Ortodox „Moldova Noastră”

ÎN URMĂ CU 5 ANI…

PROCLAMAŢIA

monahilor ortodocşi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfîntului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,

Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea.

Cu toţii moştenim rînduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărîre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei patristice. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au profeţit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale.

Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărîmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi devenim străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Tradiţii călăuzitoare către mîntuire.

Rămînem înmărmuriţi privind la hotărîrile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea tîrziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de celelalte culte, ne-au pricinuit o adîncă mîhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.

Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mîntuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:

+ Nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare.

Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de divergenţe, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalţi drept Biserică, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămîne să fie pusă problema diferenţelor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare.

Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se pînă la sînge. Cuvintele lor au pînă azi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne îndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Biserică îl afuriseşte si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamţ)

+ Rămînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărîrilor ce contrazic făţiş dogmele Ortodoxiei şi canoanele Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este rădăcina, trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul.

Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunînd că: „În materie de credinţă nu există concesie iar chestiunile credinţei nu îngăduie iconomia.”

+ Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi revigorarea valorilor tradiţionale.

Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobîndim încă din viaţă, fără a ne vinde ortodoxia şi românismul. Facem un ultim apel către Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cît nu e prea tîrziu!

Hotărîţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rînduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, ignoră dogmele şi hotărîrile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi.

Nu introduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să distrugeţi unitatea Ortodoxiei, să fisuraţi adînc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. acţionează individual, fără încredinţarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarată oricînd ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atît timp cît veţi rămîne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi.

Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca poporul urmîndu-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos. Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a sacrifica pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă.

Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge pînă la capăt, chiar să ne vărsăm sîngele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă. Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună, ca o suliţă ori ca o Cruce.

Semnează,

Tot Soborul de monahi şi monahii ai României Ortodoxe

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,

la anul mîntuirii 2003

Danion Vasile va ţine o predică la Chişinău!

Duminică, 10 august, la biserica „Cuvioasa Maica noastră Parascheva” (pe str. Columna, între intersecţiile cu str. Eminescu şi V. Alecsandri), după săvîrşirea Sfintei Liturghii, fratele nostru întru Hristos, teologul de peste Prut Danion Vasile, va ţine o predică în faţa creştinilor, cu binecuvîntarea părintelui paroh. Sînt chemaţi să participite toţi iubitorii de Adevăr şi cuvînt ortodox, rostit răspicat în aceste vremuri tulburi de apostazie.

Răspîndiţi această ştire, ca tot creştinul dreptmăritor să afle! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI în contextul VREMILOR DE ACUM (foarte important!)

„Am primit spre publicare urmatorul articol din partea colaboratorului nostru Paul Curca, articol al carui duh si al carui continut le impartasim si noi, fiind de un folos incontestabil si imediat, in special intrucat vine sa lamureasca, cu dreapta-socoteala, in Duh si Adevar, multe dintre confuziile si dilemele care sunt vehiculate astazi in spatiul ortodox, real sau virtual, si care, din pacate, ii imping pe multi in greseala, la o margine sau la alta… Va incredintam deci cuvantul fratelui nostru cu indrazneala nadejdii ca “intelepciunea va fi gasita dreapta de toti fiii ei”:”

Cum putem să nu exprimăm adevărul, când ştim că asta este datoria noastră cea mai de seamă în momentul în care învăţătura cea dreaptă a lui Hristos este pusă la îndoială? Şi cum putem să îl exprimăm totuşi când ne ştim cât de păcătoşi, cât de slabi şi netrebnici suntem faţă de acest adevăr? Poate Duhul Sfânt se va milostivi de noi şi va face ca şi de data asta adevărul să rămână întreg în Biserica Sa. Avem parte, în momentul de faţă, de o spiritualitate bleagă, acomodantă, care vorbeşte despre virtuţile ortodoxiei după Sfinţii Părinţi trăgând însă cu ochiul la bogăţiile şi confortul lumii. Vorbim în continuare, în mare parte, în slova cea dreaptă a ortodoxiei dar nu mai avem duhul ei dătător de viaţă. De aceea nu ni s-ar părea vreo problemă, majorităţii dintre noi, dacă am accepta câteva mici modificări prin care să alăturăm la festinul nostru şi pe catolici, urmând apoi, probabil, protestanţii, neoprotestanţii, necalcedonienii şi tot ce a mai dat naştere mintea umană atunci când s-a rupt de adevărul cel veşnic. Noi le oferim lor confortul spiritual, căci le dăm dintr-o bogăţie imensă din care pot să se adape, iar ei ne dau confortul material pe care îl deţin deja, dar la care noi încă nu am ajuns.

Diferenţele de doctrină ar părea mici şi fastidioase, ele scapă imensei majorităţi a credincioşilor şi doar câţiva teologi care studiază textele cu acrivie îşi pot da seama de ele şi discuta pe marginea lor. Dar aceste mici diferenţe sunt menite să sucească total adevărul, să schimbe perspectiva, să transforme în minciună tot restul de care, aparent, nu s-au atins cu nimic. Cei care vor să rămână în dreapta credinţă, dar nu pot aduce dovezi, nu pot demonstra cu argumente pertinente adevărul revelat al tradiţiei, pot spune simplu că ei respectă învăţătura cea veche, dar în niciun caz nu pot nesocoti aceste diferenţe ca şi cum nu ar conta. Dificultatea constă în aceea că denaturarea adevărului de către câţiva, dar aflaţi în frunte, aduce denaturarea generală a adevărului, punerea la îndoială a mântuirii poporului binecredincios dar lipsit de cunoştinţe adecvate de teologie. Adevărul teologic e un lucru de viaţă şi de moarte, şi să fim bine înţeleşi: de viaţă şi de moarte veşnică.

Unora înfruntarea aceasta pentru câteva chestiuni legate de dogmă li se poate părea superfluă, ca o disputa între persoane cu idei fixe (puţine dar fixe, cum spune o butadă) şi fiinţe largi la suflet şi la minte, gata să accepte, să primească cu bucurie noutăţile, inclusiv în materie de dogmă. În fapt însă, lucrurile stau exact pe dos. Laxiştii, liber-schimbiştii, ecumeniştii sunt „specialişti” ai duhului lumesc, umanişti lipsiţi de substanţă, şi tocmai de aceea gata să renunţe la rigoarea adevărului şi a modului de viaţă pe care îl subsumeză recunoaşterea acestuia. Cei ce par conservatori în materie de credinţă – “fanatici ai ortodoxismului”, cum am vazut că spunea cineva – vor să păstreze plenitudinea adevărului, singurul care ne poate mântui. Păstrarea nealterată a Predaniei, necedarea la vreuna din tentaţiile lumeşti, este garanţia că ne aflăm pe drumul cel bun. Suntem, într-adevăr, păcătoşi, dar nu suntem în eroare, n-am căzut în erezie şi astfel putem invoca plini de curaj numele Domnului.

DRUMUL CRUCII în CHIŞINĂU !

Se săvârşeşte Drumul Crucii

şi se sfinţesc pământul,

apele şi aerul;

se bucură cerurile,

şi iadul se cutremură

Vă invităm să participaţi la

DRUMUL

CRUCII

în jurul Chişinăului

pe 18–19 iulie 2008

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove pe 18–19 iulie 2008 în jurul capitalei ţării noastre se va săvârşi tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei.

Drumul Crucii va începe cu citirea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului pe 18 iulie, vineri, la ora 7 dimineaţa lângă Porţile Oraşului, va urma pe perimetrul capitalei, ziua şi noaptea, cu popasuri la bisericile „Naşterea Maicii Domnului” (Ciocana) – 11.00, „Învierea Domnului” (Cimitirul „Sf. Lazăr” – „Doina”) – 15.00, „Sf. Muceniţe Vera, Nadejda, Liubovi şi maica lor Sofia” (Buiucani) – 20.00, „Sf. Cuv. Serafim de la Sarov” (Schinoasa) – 24.00 şi se va încheia pe 19 iulie, ora 7.30 cu un Tedeum de mulţumire  la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”.

Cu noi este Dumnezeu!

Vedeţi cum a avut loc DRUMUL CRUCII anul trecut.

Taci, atunci cînd…

• Taci, cînd intri în Biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi !

• Taci, cînd pleci de la Biserică, pentru ca Duhul Sfînt să poată rodi !
  

• Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros !

• Taci, atunci cînd ai vorbit destul !

• Taci, pînă cînd îţi vine rîndul să vorbeşti !

• Taci, atunci cînd eşti provocat !

• Taci, atunci cînd te-a supărat fratele tău şi eşti nervos şi iritat !

• Taci, cînd eşti ispitit să calomniezi pe aproapele tău !

• Taci, cînd ai timp să gîndeşti înainte de a vorbi !

• Răspunde, atunci cînd este primejduită şi atacată Credinţa !
  

“Acum mai aproape este nouă mîntuirea decît am crezut”

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi“ (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce“ (Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt “moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se“, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului“ (Ier. 12, 5)? – “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6)”.

Părintele Rafail Noica (“Scrisoare catre un Arhiereu”)

Spovedania „perfectă”

Oricare dintre noi isi doreste sa aiba o spovedanie perfecta, din care sa iesim albi ca pruncii, plini de Duh Sfant si gata pentru o viata noua fara de pacat si plina de virtuti.

Insa de la aceasta dorinta pana la implinirea ei este cale de o viata, toata viata cautam sa ne transformam in mai buni, cautam sa ne lepadam de pacat si sa viem doar lui Dumnezeu. Toata viata facem aceasta si desi vedem ca multi sfinti pana in ultima clipa a vietii lor doreau sa mai traiasca putin ca sa faca pocainta si nu erau nici ei siguri ca o sa ajunga in rai, totusi nu incetam sa ne inchipuim ca ar putea exista o spovedanie care sa ne schimbe total si instant, si mai ales incercam in desert sa o programam, sa ne pragatim, sa cautam conditii proprice, cam cum ne pregatim pentru un examen auto: invatam legislatia, repetam toate grilele, speram sa dam peste un politai cumsecade, speram sa nu fie trafic, etc

Nu vreau sa ma refer la pregatirea pentru spovedanie care ne-o cere Biserica, la cercetarea cugetului, iscodirea pornirilor inimii si a adancului sufletului noastru sa vedem ce murdarii putem sa descoperim sau la rugaciunea pe care trebuie sa o facem ca sa ne lumineze Dumnezeu si sa ne daruiasca pocainta. Aceasta este nu doar de dorit ci chiar obigatorie pentru o spovedanie adevarata.

Vreau sa ma refer la socotirea rationala, „contabilizarea” pacatelor, imaginarea unor conditii favorabile, gen un parinte „sporit”, lume putina, o stare a noastra interioara potrivita, etc. Imi spunea o data o verisoara ca ea nu se spovedeste la un parinte paroh ca e prea lumesc, ea s-ar spovedi doar la un calugar batran in varf de munte si cu barba mare, ca si cum barba calugarului aluia ar fi garantia ca prin el lucreaza Dumnezeu.

cum să se păzească păcătosul după Mărturisire

„Dupa ce te-ai marturisit si ti-ai primit canonul de la duhovnicul tau, pentru ca sa te pazesti sa nu cazi din nou in acelasi pacat, sau intr-altele, foloseste-te de aceste cinci povatuiri, ca de niste leacuri care sa te pazeasca:

Intaia pazire: Aducerea aminte a pacatelor

Sa nu uiti, ci sa-ti amintesti pururea de pacatele pe care le-ai savarsit. Asa iti porunceste Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: “Eu sunt Acel Care sterge pacatele tale si nu isi mai aduce aminte de faradelegile tale!” (Isaia 43, 25-26). Aceasta sa faci – adica sa-ti amintesti pacatele tale – nu ca sa-ti chinuiesti cugetul, iti spune dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia IV la Statui), ci sa-ti pedepsesti sufletul, ca sa nu zburde in patimi si sa nu mai cada iarasi intr-aceleasi. Ca sa cunosti, prin aducerea aminte, marele dar ce l-ai primit de la Dumnezeu, ca sa-ti ierte atat de multe pacate, precum si Pavel si-a adus pururea aminte cum a prigonit Biserica, pentru ca sa arate cat de mare este harul lui Dumnezeu pune Gura de Aur (Cuvantul 36 la I Corinteni).

Unul care a scapat dintr-o mare primejdie, cand si-o aminteste, tremura si se infricoseaza, si frica aceasta il face sa nu mai cada iarasi in aceeasi primejdie. Astfel David, si dupa ce i-au fost iertate pacatele, si le amintea intotdeauna si le avea inaintea ochilor lui. De aceea si zicea: “Si pacatul meu inaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 14).

Daca voiesti – iti spune Sfintitul Augustin – sa-si intoarca Dumnezeu fata Sa de la pacatele tale, trebuie ca tu sa le ai pururea inaintea ta, sa le privesti si sa plangi pentru ele. Daca tu vei scrie si-ti vei aminti pacatele tale, dumnezeiescul Gura de Aur te incredinteaza ca Dumnezeu le va sterge si le va ierta. Iar daca tu le vei sterge de unde le-ai scris si le vei uita, Dumnezeu le va scrie si-Si va aminti de ele. Si iarasi, spune acelasi: “Caci nu este nici un alt asemenea leac, pentru iertarea pacatelor, precum neincetata lor aducere aminte si necurmata lor osandire” (Cuvantul 2, Cum ca spre folos este ca proorocirile nu sunt limpezi).

Te sfatuieste insa Sf. Marcu Pustnicul, ca atunci cand iti marturisesti lui Dumnezeu pacatele tale, sa-ti amintesti de ele nu dupa felul lor, aducandu-ti in inchipuire imprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fie din pricina ca, fiind tu, inca, impatimit si iubitor de placeri, poftesti iarasi la ele si te tulburi; fie ca, aducandu-ti aminte de ele, dupa chipul lor si cu durere, sa nu cazi in deznadejde.

„Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gînd să mărturisim !”

„Sectanţii ştiu că atacurile lor rămân de cele mai multe ori publicistic nesancţionate; poţi defăima Biserica după cum ai chef, poţi falsifica Evanghelia după cum te taie capul, fiindcă nimeni nu va avea curajul să îţi răspundă” [46; 206]. d. Andrei Kuraev

În momentul redactării acestui capitol, în România se pune problema scoaterii icoanelor şi a simbolurilor religioase din şcoli. Articolul de faţă a fost inclus în volumul Evanghelia versus Iuda doar pentru că lupta pentru apărarea icoanelor este în esenţă aceeaşi cu cea a apărării Sfintelor Scripturi…

Imediat ce Evanghelia lui Iuda şi Codul lui Da Vinci au început să întindă plaga înşelării duhovniceşti, s‑a făcut simţită nevoia unei reacţii creştine. Ortodocşii, catolicii, protestanţii şi neoprotestanţii şi‑au precizat poziţia faţă de aceste cărţi şi faţă de filmele care le‑au făcut şi mai cunoscute.