Arhiva

Posts Tagged ‘masoni’

(emisiune) Cauzele oculte ale Revoluției „Ruse” din 1917

5 decembrie 2017 Lasă un comentariu

În această emisiune s-a discutat despre:

  • revoluția „rusă” din 1917
  • vremurile de pe urmă
  • Adevărul absolut vs adevărul relativ
  • unirea principatelor din 1859
  • cauzele Revoluției „franceze”
  • cauzele Iluminismului
  • cauzele Renașterii
  • mișcarea catarilor
  • cultul Mamonei
  • civilizația apuseană
  • și altele

Jidovistică: Omorurile rituale (1)

22 ianuarie 2010 14 comentarii

fragmentul precedent

Pentru a arăta că omorurile rituale se comit în realitate şi nu sunt numai efectele imaginaţiei nebune a creştinilor, – după cum susţin jidanii – vom raporta mai multe cazuri, atât de demonstrative, încât conving chiar şi spiritul cel mai necredincios. De altfel, jidovii procedează în această privinţă ca unii criminali care tăgăduiesc evidenţa, chiar când sunt prinşi asupra faptului.

De la 1071 până la 1670, istoria înregistrează vreo cincizeci de cazuri de omoruri rituale, atestate de istorici demni de toată încrederea. De altfel, pentru aceste crime, ovreii au fost de multe ori maltrataţi şi chiar masacraţi. Un mare număr dintre aceste cazuri se găsesc povestite în cartea lui RUPPEKT[131] , din care extragem exemplul următor:

Spovedirea unui ovrei, numit Emanuel fiul unui medic din Genova, convertit la creştinism, în 1456. Citește mai mult…

[no comment] 2 afişe ale filmului „2012”

4 decembrie 2009 11 comentarii

Zbuciumul sufletesc al războinicilor împotriva Cuvîntului (partea I)

18 noiembrie 2009 151 comentarii

Întrucît viermii neadormiţi luptători împotriva Cuvîntului continuă să sape şi să dilueze după cum le dictează conştiinţa înşelată învăţătura multiseculară a Bisericii lui Hristos, consider de mare necesitate să public un material care l-am primit pe mail. Ceea ce se publică acum este doar prima parte a materialului, continuarea urmînd. Să luăm aminte, cu atenţie şi răbdare.

~ + ~

,,În ce-i priveşte pe cei care trăncănesc, să-i lăsăm să  trăncănească despre lucruri fără  noimă cât doresc, iar pe defăimători să-i lăsăm să-şi rostească clevetelile. Noi suntem gata să  ne apărăm pe noi înşine în orice privinţă şi să respingem orice acuză se aduce împotriva noastră”

Sfântul Teodor Studitul

Doamne, ajuta!

Ca urmare a faptului ca ultimul timp cineva incearca intr-un mod sistematic, printr-o sumedenie de articole de pe internet si din diverse reviste, sa convinga ca ar avea dreptate si ca cei care nu le-ar marturisi convingerile personale ar fi pe dinafara Bisericii lui Hristos sau, de altfel, si ca atitudinea marturisitoare a vechilor-calendaristi/zilotilor – ce nu au inteles sa faca „ascultare” fata de ierarhii propovaduitori ai Anti-Ortodoxiei –, ar fi un extremism fanatic de care lumea trebuie sa se fereasca, am ajuns sa credem ca o astfel de preocupare efervescenta a unor asemenea oameni este rodul unor nelinisti si framantari sufletesti, straine de duhul patristic si nici pe departe nu aduce argumentul dragostei in Adevar, desi se lasa sa se inteleaga faptul ca dragostea ar fi monopolul ortodocsilor recunoscuti de catre Sistem. Textul de fata va aduce o argumentatie pentru sustinerea exact contrariului a ceea ce doresc unii sa dovedeasca si este de nedovedit in vecii vecilor. Citește mai mult…

„Teologia” bîhlită: o privire în trecut

27 iunie 2009 Un comentariu

Continuarea fragmentului precedent

Dacă luăm în considerare toate acestea, ne dăm seama că într-o umanitate preocupată doar de propria-i linişte, pentru care nimic nu mai e sfânt în afară de propriile-i interese materialiste, într-o lume a oamenilor pragmatici, pentru care orice discuţie despre adevăr este o pălăvrăgeala inutilă, unirea bisericilor nu numai că nu este dificilă, ci, dimpotrivă, apare ca inevitabilă. Mai mult decât atât, aş îndrăzni să spun că nu numai unirea bisericilor aşa-numite creştine este inevitabilă, ci unirea tuturor religiilor în general.

În împărăţia sa, Antihristul nu va tolera discordia; nu va tolera religii ori certuri privind subiecte religioase. Citește mai mult…

„Să nu ne asemănăm jidovilor, ca să luăm osînda lui Dumnezeu”

14 martie 2009 3 comentarii

CUVÎNTUL SFÎNTULUI COSMA ETOLUL DESPRE CREŞTINI ŞI DESPRE JIDOVI

A Doua Venire şi Judecata de Apoi

Acum, fraţii mei, ce semn aşteptăm? N-aşteptăm altul decât să vedem strălucind pe cer Preasfânta Cruce mai mult decât soarele şi Preadulcele nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu să strălucească cu slavă dumnezeiască de şapte ori mai strălucitor decât soarele împreună cu mii şi zeci de mii de îngeri. Şi Domnul să învie lumea întreagă şi cel bun să fie ca îngerul, iar cel rău ca diavolul. Mai întâi copiii diavolului, jidovii, care nu numai că n-au crezut în Hristosul nostru, dar L-au răstignit. Atunci vor vedea acea slavă a Hristosului nostru, vor crede şi se vor închina, dar credinţa aceea nu le va folosi cu nimic. Acum e nevoie de credinţă. De aceea, fraţii mei, întreit fericiţi creştinii care cred acum şi vai de necredincioşi, mai bine ar fi să nu se fi născut pe lume.

Atunci Domnul îi va despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi, aşa cum desparte ciobanul oile de capre, şi-i va pune pe cei drepţi de-a dreapta Lui, iar pe cei păcătoşi de-a stânga Lui, şi va spune drepţilor: „Veniţi blagosloviţii Părintelui meu, de moşteniţi Împărăţia ce este gătită vouă de la întemeierea lumii [Mt. 25, 34], să vă bucuraţi împreună cu îngerii pururea, fiindcă aţi păzit credinţa Mea, aţi păzit poruncile Mele!” Atunci va spune Domnul păcătoşilor care sunt de-a stânga Lui: „Duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului, şi îngerilor lui [Mt. 25, 41], în iad să ardeţi împreună cu diavolul, tatăl vostru, pururea, fiindcă n-aţi păzit credinţa Mea şi poruncile Mele!” Şi Domnul va deschide un râu de foc ca o mare, ca să arunce în el pe cei necinstitori de Dumnezeu, necredincioşi şi eretici, să ardă în el pururea, iar pe creştinii ortodocşi bine-cinstitori şi drepţi să-i pună în Rai să se bucure pururea.

Să ne pocăim!

Acum, fraţii mei, se cade să ne gândim ce suntem: drepţi sau păcătoşi? De suntem drepţi, de-trei-ori-fericiţi suntem. Dar de suntem păcătoşi, se cade ca acum, cât avem timp, să ne pocăim de rele şi să facem cele bune. Iadul ne aşteaptă, când ne vom pocăi? Nu mâine, poimâine şi peste un an, ci în clipa aceasta, fiindcă nu ştim ce vom păţi până mâine, fiindcă Hristosul nostru ne spune să fim mereu gata „Pentru aceasta şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi, Fiul Omului va veni” [Mt. 24, 44].

Jidovii pedepsiţi de Dumnezeu

Ce lucru mare şi rău e, creştinii mei, să cadă omul în păcat şi să nu se pocăiască; gândiţi-vă: în vechime jidovii au omorât pe prooroci, pe toţi învăţătorii, pe toţi cei buni, au lăsat de mii de ori pe Dumnezeu şi s-au închinat diavolului. Şi tot de atâtea ori au făcut un viţel şi i s-au închinat ca unui dumnezeu, cum îl au până astăzi. Acelaşi lucru e şi acum să petreci şi să faci afaceri, să mănânci şi să bei cu diavolul şi cu jidovul. Au îndrăznit şi L-au răstignit pe Hristosul nostru. Şi în toate acestea Preabunul i-a păzit, i-a ocrotit, nu i-a lăsat din mâna Lui. Treizeci de ani după răstignire i-a aşteptat Domnul să se pocăiască. Şi nu s-au pocăit. Atunci i-a blestemat, atunci i-a afurisit, S-a mâniat pe ei şi l-a lăsat pe diavol în inima lor, cum îl au până astăzi. S-au întunecat, au fugit din lumea întreagă şi au intrat în Ierusalim. Şi atunci se ridică un împărat Titus din Roma cea veche şi-i închide pe jidovi în Ierusalim, şi de foame părinţii şi mamele îşi junghiau copiii, îi găteau şi-i mâncau. Diavolul vrea ca părinţii să-şi mănânce copiii lor, nu Dumnezeu.

Auziţi, fraţii mei, ce lucru rău păţeşte omul atunci când Dumnezeu îl lasă din mâna Lui? „Înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu.” [Evr. 10, 31]. Mare îndurare are Dumnezeu, da!, dar are şi mare mânie. Şi aşa cum i-a pedepsit pe jidovi, ne pedepseşte şi pe noi, dacă nu vom face cele bune.

Dumnezeu îl duce pe împărat în Ierusalim şi el omoară [în anul 70 d. Hr.] o sută douăzeci de mii de jidovi, atât încât sângele lor s-a făcut ca o mare. Cu treizeci de arginţi au vândut jidovii pe Hristosul nostru, cu treizeci de arginţi a vândut Hristosul nostru mii şi mii de jidovi. L-ai vândut pe Hristos iar El nu poate să te vândă?

Ura jidovilor faţă de Hristos şi creştini

Acum, nemaiputând jidovii să-L răstignească încă o dată pe Hristosul nostru, în fiecare Vineri Mare îl fac din ceară şi-L răstignesc, după care-L ard sau iau un miel îl lovesc cu cuţitele şi-l răstignesc în locul lui Hristos. Auziţi relele jidovilor şi ale diavolului? De cum se naşte puiul de ovrei, în loc ca jidovii să-L înveţe să se închine lui Dumnezeu, de îndată ce s-a născut îl învaţă să hulească, să vândă şi să anatemizeze pe Hristosul nostru şi pe Preasfânta noastră Fecioară şi plătesc o sută de pungi ca să găsească un pui de creştin ca să-l jupoaie, să-i ia sângele şi să se cuminece cu el. [vezi NOTE] Diavolul vrea să bea sângele copiilor, nu Dumnezeu. Hristosul nostru ne porunceşte să binecuvântăm lumea întreagă. Jidovul, chiar dacă e prietenul tău, se duce şi-ţi dă bineţe, şi ascultă atunci bine ce-ţi spune. Tu-l binecuvântezi şi-l saluţi şi el te blestemă şi-ţi spune în loc de „Bună ziua [kali imera]”, „Să-ţi ardă ziua [na kai imera su]”, fiindcă ziua bună e a lui Dumnezeu şi jidovul nu vrea să spună asta.

Te-ai uitat la faţa unui jidov când râde ca să vezi: dinţii lui sunt albi, faţa e ca un ştergar afurisit fiindcă are blestemul de la Dumnezeu, şi nu râde inima lui, fiindcă are pe diavolul în el, care nu-l lasă. Uită-te şi la un creştin în faţă, chiar dacă e păcătos: faţa lui străluceşte, revarsă harul Preasfântului Duh, fiindcă Dumnezeu nu-l lasă din mâna Lui. Jidovul junghie o oaie şi jumătate din ea, picioarele din faţă, le ţine pentru el, iar pulpele le ascunde şi le aduce jertfă diavolului şi le vinde creştinilor ca să-i spurce. Vrea jidovul să-ţi vândă vin sau rachiu? E cu neputinţă să ţi-l dea fără să-l fi spurcat mai întâi. Dacă n-ajunge să se pişe în el, va scuipa în el. Când moare un jidov, îl pun într-o copaie mare pe care o umplu cu rachiu şi-i scot cu el toată duhoarea şi acel rachiu îl amestecă cu parfumuri şi-l vând creştinilor ca să-i spurce. Când vând peşte, jidovii deschid gura peştelui şi se pişe în ea şi aşa îl vând creştinilor. Jidovul îmi spune că Hristosul meu e un copil din flori [bastardos] şi Preasfânta Fecioară a mea e o desfrânată [porne], iar Sfânta Evanghelie îmi spune că acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi să mă uit la jidov? Dacă un om mă ocărăşte, îmi omoară mama, fraţii, copiii, după care îmi scoate ochii, ca creştin am datoria să-l iert. Dar să-L ocărască ei pe Hristosul meu şi pe Preacurata Fecioara mea! Eu nu vreau să-i mai văd, dar pe domniile voastre cum vă rabdă inima şi mai faceţi afaceri şi tocmeli cu jidovii? Cel care petrece împreună cu jidovii, cumpără şi vinde de la ei, ce anume arată? Arată şi spune că bine au făcut jidovii de au omorât pe toţi prorocii şi învăţătorii cei buni. Bine au făcut şi fac că ocărăsc pe Hristosul nostru şi pe Preasfânta noastră Fecioară, bine fac că ne spurcă şi ne beau sângele. Arată că jidovii fac bine acestea şi altele.

De ce v-am spus acestea, creştinii mei? Nu ca să-i omorâţi pe jidovi şi să-i prigoniţi, nu!, – ci ca să-i plângeţi că L-au lăsat pe Dumnezeu şi s-au dus cu diavolul. V-am spus ca să ne pocăim acum până mai avem vreme, ca să nu se întâmple să se mânie Dumnezeu pe voi şi să ne lase din mâna Lui şi să păţim şi noi ca jidovii şi chiar mai rău.

Creştinii mei, sunt de ajuns acestea, nu pot să vă spun mai mult. V-am spus şi eu ceea ce m-a luminat Dumnezeu. Celelalte căutaţi să le învăţaţi domniile voastre. Sunteţi înţelepţi şi cunoscători, înţelegeţi deci care e binele vostru şi faceţi-l!

Sfântul Cosma Etolul – din Învăţătura III
Traducere după ediţia MENOUNOU, 1979, pg. 158-182

A se citi şi Sfântul Nicolae Velimirovici – Ce este Europa


Remarcă: Să nu încurcăm termenii „jidov” (sau „jidan” sau „iudeu”) cu termenul „evreu”. Termenul „jidov” denumeşte credinţa iudaică, credinţa răstignitorilor Mîntuitorului Hristos, care s-a născut, de facto, cu cuvintele „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!”. Termenul „evreu” denumeşte etnia, componenta bio-culturală. Adică: un evreu poate avea orice credinţă; poate fi ortodox, musulman, sectant, ateu, etc. La fel cum un român poate fi musulman, sectant, jidov, ateu (pierzîndu-şi însă prin aceasta statutul lui de Român, care nu poate fi altceva decît ortodox, cum spunea Românul Nae Ionescu). Nu orice evreu este jidov. Nu orice jidov este evreu. Întîlnim jidovi de alte etnii, unii declaraţi, alţii ascunşi (inclusiv sub rase). Să luăm aminte la nuanţa aceasta, importantă în înţelegerea iudaismului şi în relaţiile noastre cu evreii ne-iudei.

______
NOTE:

1]. „Fiind rabin şi învăţătorul ovreilor, au fost descoperite mie şi le-am păzit până ce am primit Sfântul Botez:

Mai întâi, să se ştie că această taină nu este cunoscută de toţi jidovii, ci numai de rabini sau de hahamii lor, de cărturarii şi de fariseii lor, ce se numesc de dânşii hasindem. Şi această taină o păzesc ei cu mare scumpătate.

În plus, această blestemăţie faţă de omenire nu este scrisă nicăieri. Rabinii o lasă fiilor lor cu blesteme îngrozitoare, ca aceştia să n-o descopere, nici proştilor dintre ovrei, nici creştinilor, chiar dacă li s-ar întâmpla să sufere tot felul de munci.

Astfel, eu, nevrednicul Neofit, mărturisesc în frica lui Dumnezeu, că atunci când am ajuns la vârsta de 13 ani şi când tatăl meu mi-a pus pe cap cornul acela, – ce se numeşte tăfilis, – mi-a descoperit taina privitoare la sângele de creştin şi m-a afurisit, pe toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr secretul acesta, nici chiar fraţilor mei.

Şi când mă voi căsători şi voi avea până la 10 feciori, să nu îl fac cunoscut, decât numai unuia singur, adică aceluia care va fi mai deştept, mai învăţat şi, în acelaşi timp, capabil de a-l înţelege; – iar la partea muierească nu trebuie nicidecum să-l descopăr.

Şi îmi mai spuse: “Fiule, să nu te primească pământul, de vei dezvălui taina aceasta, – măcar de ţi se va întâmpla să te faci şi creştin”. Astfel îmi grăi tatăl meu”.

din Înfruntarea jidovilor de Neofit Cavsocalivitul

Cuviosul Neofit Cavsocalivitul a fost mai-nainte evreu şi fiu de rabin, s-a convertit la Ortodoxie şi a intrat în acea mişcare de Rezistenţă Ortodoxă numită a Colivaşilor, alături de străluciţii sfinţi isihaşti şi teologi Nicodim Aghioritul, Athanasie de Paros, Macarie episcopul Corintului şi alţii.

Tot din lucrarea Cuviosului Neofit Cavsocalivitul Înfruntarea jidovilor (care poate fi descărcată de aici) mai cităm:

Principalul motiv al crimelor rituale este marea ură ce au ovreii asupra creştinilor, părându-li-se că, făcând această ucidere, aduc jertfă lui Dumnezeu… Într-adevăr, rabbi Solomon zice în Talmud: “celui mai blând dintre şerpi, scoate-i creierii, iar pe cel mai bun dintre creştini, ucide-l” – adică, dator este orice jidan să omoare un creştin, fiind convins că cu aceasta se va mântui.”

Foarte multă ură au jidovii asupra crestinilor; de ar vrea omul să le scrie toate trebuie vreme foarte îndelungată. Însă nu mă lasă inima să tac de tot şi a nu arăta creştinilor ura lor. Mai întâi, ei Biserica noastră o numesc “tuma”, care cuvânt va să zică “spurcată”; iar hahamii numesc Biserica noastră “moisav”, care va să zică “latrină”; pe creştin îl numesc “goim” adică “păgân”; pe copiii de creştin îi numesc “seighiti”, care va să zică “vierme târâtor”, copilei îi zic “siscala”, care tot aşa va să zică – vierme târâtor parte femeiască; pe preot sau pe călugăr îl numesc jidovii “galăh”, care va să zică “jertfitor la idoli”.

Această ură este întipărită în sufletele ovreilor încă din copilărie. Pe copiii lor, până a nu începe dascălul a-i învăţa A, B, trebuie mai înainte să înveţe hulă asupra creştinilor, ca să ştie când va trece pe lângă vreo biserică să zică: “şacăţ te şaţine văsaef tăsavinichi hăirimi”, cuvinte care înseamnă: “spurcata spurcaţilor, necurata necuraţilor, să fii afurisită”. Şi la Talmud scrie că dacă a trecut vreun jidov pe lângă biserică şi a uitat să hulească, până la 10 paşi, dator este să se întoarcă îndărăt şi să zică hula aceea.

Aşijderea, când văd ducând vreun creştin mort la groapă, dator este tot jidovul să zică: “saium had, lamuhar trii”, – adică: “azi am văzut un păgân mort, mâine să văd doi”. Hulele acestea, chiar şi un copil mic trebuie să le ştie. Mai pe scurt, dacă jidovii au atâta ură şi vrăjmăşie împotriva creştinilor, este pentru că scrie la Talmud: „nu se cuvine a numi pe altcineva cu numele de om, decât numai pe ovrei”.

Tot despre crimele rituale ale jidovilor se poate citi şi în lucrarea Doctorului Nicolae C. Paulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria (click pe titlu pentru descarcare).

2]. Sfinţii Părinţi ai Bisericii, cunoscând pe jidovi în faptele lor, au avut grijă să ne ferească de ei, lăsând, în Sinodul al 6-lea, prin canonul 11, aceasta (după cum citim în Pidalionul sau Cârma Bisericii, întocmit de Sfântul Nicodim Aghioritul):

Nu este îngăduit niciunui creştin să lege prieteşug cu jidovii, nici să găzduiască în casa lor, nici să ospăteze la masa lor, nici doctorii să cheme, nici doctoriile lor să primească, iar la băi cu ei nicidecum să se scalde. Cel ce va face una ca aceasta, de este cleric se va caterisi, iar de este mirean se va afurisi.

Sursa

Holocau$tul într-o imagine:


Vremurile de mîine

11 februarie 2009 Lasă un comentariu

Preiau de pe blogul fratelui întru Hristos „Saccsiv” un articol lămuritor pentru cei care ştiu cîte ceva despre vremurile de astăzi, de mîine şi de poimîine, şi şocant pentru cei care încă nu s-au prins, dar vor… Acest articol nu pretinde că ar epuiza subiectul. Este doar un „hmm…” izvorît acum, nu mîine. Pentru o mai limpede conturare a vremurilor în care trăim, voi încerca, cu acordul lui Saccsiv, să mai public cîte ceva din ceea ce circumcişii şi cei de un duh cu ei numesc „teoria conspiraţiei”. Să luăm aminte:

„Am considerat necesara postarea textului de mai jos ca urmare a constatarii ca majoritatea prietenilor, cunostiintelor, inclusiv a comentatorilor articolelor INTREBARE FUNDAMENTALA: Ce facem DUPA CE refuzam actele cu cip incorporat? si Pregatirea pentru vremurile din urma – ce era mai important din mesajul parintelui Iustin, nu realizeaza ce urmeaza a se petrece iminent pe plan global, cu toate ca in general imi dau dreptate referitor la informatiile si concluziile ce le prezint in cuprinsul acestui blog. Randurile de mai jos se adreseaza in egala masura crestinilor si necrestinilor, celor convinsi ca sfarsitul vremurilor bate la usi sau din contra.

Multumita bunului Dumnezeu am avertizat de peste un an asupra unor evenimente ce intre timp deja s-au infaptuit (declansarea voita a crizei economice, alegerea lui Obama, etc.) dar si asupra celor ce se vor petrece incepand cu anul acesta. Acest articol nu reprezinta de fapt decat o grupare la un loc a previziunilor mele asupra viitorului foarte apropriat, cateva scurte explicatii si link-uri spre articole foarte detaliate si utile pentru intelegerea pe ansamblu a evenimentelor ce se vor derula de acum incolo intr-un ritm ametitor.

Walther Rathenau scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse :

Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii

Pentru inceput, consider folositoare citirea pe indelete a articolului:

• Criza financiara din SUA , etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE

Veti intelege astfel ca sub ochii nostri se desfasoara ultima etapa a unei munci indarjite pe care ELITELE o duc de peste 200 de ani: edificarea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. O munca dusa cu tenacitate dupa un plan pregatit minutios ce a tranformat istoria moderna intr-o foarte lunga revolutie cu impact in toate domeniile activitatii umane. O revolutie continua punctata la intervale de timp de teribile crize (revolutii mai „mici”, crize economice planetare sau razboaie mondiale) declansate de acesti maestrii ai tenebrelor practicanti ai cultului paladin pentru realizarea din cand in cand a unor „salturi”, a unor etape pregatitoare strict necesare folosite pe post de fundatie solida a viitorului imperiu mondial.

Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.”

Terifiant este insa faptul ca aceasta revolutie continua inceputa odata cu crearea SUA si declansarea revolutiei franceze, nu se limiteaza doar la construirea unui imperiu economic si militar la nivel planetar, ci lucreaza de zor si la rasturnarea valorilor traditionale, la distrugerea tuturor conceptelor de baza ce au definit umanitatea timp de milenii. Se duce un efort sustinut pentru stricarea insasi a definitiei de om valabila pana nu demult in toate societatile de pe intreg cuprinsul globului si inlocuirea ei cu un surogat, cu un fals, totul pentru transformarea maselor in unelte, in cetateni de rang doi, inferiori, cu mentalitate de albine intr-un urias stup.

Bertrand Russell scria in 1953:

„Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.”

   Si tot Bertrand Russell adauga in "Impactul Ştiinţei În Societate„:

În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie, să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.

Imperii mai mari sau mai mici au tot fost, este insa pentru prima data in istorie cand se procedeaza astfel. Acelea se edificau militar, prin cuceriri, acesta lucreaza nu doar militar, ci si din interiorul statelor ce il vor forma, folosind precum in cancer, celule proprii. Ca aceste celule initiale sa se strice, s-a folosit insa, cum bine spunea Dan Puric, o tactica similara celei din evul mediu: in timpul asediului unei cetati, atacatorii aruncau peste ziduri trupuri de ciumati. Acesti ciumati au fost toti cei din lista lui Churchill si multi altii asemenea lor, straini si dusmani ai oricaror popoare in mijlocul carora s-au nascut, ce au declansat in sanul mega revolutiei de care vorbesc mai sus si o sinistra revolutie impotriva pruncilor nenascuti si alta revolutie sexuala, au fost activisti ai homosexualitatii, ai eugeniei, ai anticrestinismul, teoreticieni ai STANGII finantati de mereu aceleasi ELITE. Multumita bunului Dumnezeu am reusit sa aduc la lumina multe din aceste informatii. Cititi va rog si articolul:

„ IARNA DEMOGRAFICA „ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

Revenind la etapele instaurarii GUVERNULUI MONDIAL, sa le trecem rapid in revista pe cele mai importante:

Declansarea primului razboi mondial, avand drept rezultat infiintarea Ligii Natiunilor. Cititi va rog si articolul:

ENDGAME – ALEX JONES , subtitrare in limba romana , analiza documentarului

Declansarea celui de al doilea razboi mondial, avand drept rezultat infiintarea ONU, FMI, Banca Mondiala si nu in ultimul rand crearea unui formidabil zid concentric protector in jurul elitelor sioniste. Cititi va rog si articolul:

NAZISMUL ( partea 2 ) : finantatorii si sustinatorii national-socialismului

In afara evenimentelor globale, au creat imense laboratoare ale NOII ORDINI MONDIALE la nivel de continent. Cititi va rog si articolele:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

PAPUSARII – Uniunea Europeana

Pe plan religios, au facut pasi uriasi in pregatirea mentalului maselor pentru acceptarea antihristului. Cititi va rog si articolul:

„ INGERUL DIGITAL „ ( Digital Angel ) documentar ortodox subtitrat in limba romana si o ampla analiza a sa

Si ajungem astfel si la ceea ce ne doare de cateva zile incoace: cipurile. Dar aceasta problema n-a aparut acum un an sau zece, ci este si ea de mult pregatita. Cititi va rog si articolul:

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

PREVIZIUNI:

Pentru ultima etapa, cea tocmai declansata, au nevoie insa de un cumul de crize atat de grave, incat chiar oamenii sa zbiere deznadajduiti: vrem imperiu, dati-ne un imparat. De aceea criza economica o vor coordona in asemenea masura incat sa se ajunga la foamete, care va duce la ample manifestari de strada, moment in care vor intra in scena anarhistii, cea mai perversa dintre toate „altenativele” anti-sistem. Cititi va rog si articolul:

Un pericol iminent: ANARHISMUL, „alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc

Se cuvine sa zabovim un pic asupra acestui aspect, deoarece foarte multi cad in aceasta plasa, ba chiar si dintre crestinii incepatori ce isi inchipuie benefica o astfel de alianta. Observati va rog cat de larg este frontul luptei anti-cip: ortodocsi si alte culte crestine, yoghini, atei, partide mai mult sau mai putin neo-naziste. In afara de crestini, toti ceilalti nu doresc decat inlocuirea ELITELOR existente cu altele. Altele cred insa ei ca ar fi, in naivitatea lor, neintelegand ca la varf, acestea, ca si celelalte, sunt inchinatoare acelorasi draci, ba chiar ca au si relatii stranse intre ele. De aceea in Romania, ortodocsii trebuie sa fie cu foarte mare luare aminte, caci multi dintre ceilalti se vor folosi de ei pentru a-i rataci in falsele lor „religii” dar si ca masa de manevra pentru tulburarile de care insasi SISTEMUL are nevoie … Trebuie insa sa intelegem ca, de faptul ca sunt folositi, nu-si dau seama nici marea masa a necrestinilor luptatori pe frontul acesta mare anti-cip. Aici este marea viclenie a diavolului.

Si ca dezastrul sa fie total, va mai urma si un cumplit razboi, cum n-a mai fost de cand este om pe pamant. ACESTA ESTE PLANUL. Ca este sau nu acesta sfarsitul vremurilor, doar Tatal Ceresc stie. Nu-i rau insa sa fim pregatiti ca si cum ar fi:

Cuvant GRAV al unui preot: cei ce se opun noilor pasapoarte sunt ERETICI

In incheiere vreau sa subliniez ca ceea ce ni s-a pregatit are proportii gigantice si nu mai poate fi oprit decat de Dumnezeu, nu prin mitinguri de protest la adresa autoritatilor inregimentate lojelor obediente ritului scotian antic si acceptat ( NOTA 1 ), nu prin petitii catre marionete ale ELITELOR, nu prin oricare din „alternativele” lumesti necrestine. De aici incolo sunt doar doua variante. Sau bunul Dumnezeu va pune capat mega nebuniei ELITELOR planetare si ii va starpi El stie cum. Sau chiar sfarsitul vremurilor este la usi. In ambele cazuri noi crestinii nu avem decat o solutie: aceea pe care a avut-o si biserica primara: nadejdea in Domnul si Stapanul vietii noastre. Caci in oricare din cazuri, de prigoana tot vom avea parte, caci NOUA ORDINE MONDIALA se doreste a fi, prin insasi definitia ei data de catre cei ce au gandit-o inca de la inceput, cea mai teribila forma de anti-crestinism de doua mii de ani incoace.

Ce putem face? Cat mai repede sa luam cat mai in serios cele spuse de Sfanta Scriptura, de Sfintii Parinti si de marii duhovnici. Sa constientizam pe cat mai multi, sa-i trezim prin orice mijloace: marsuri de avertisment (ATENTIE DECI, O MARE DIFERENTA FATA DE MITINGURILE DE PROTEST), conferinte, bloguri, care sunt ziaristi sa lase orice obedienta politica si cu riscul de a fi dati afara sa propovaduiasca Cuvantul delimitandu-se insa si de „alternative”. Mai mult, sa ne adresam rudelor, prietenilor, cunoscutilor. In acelasi timp insa, sa ne pregatim si de ce va fi lumesc mai rau. In acest scop, sa facem precum ne-au invatat profetiile. Sa lasam in urma stilul de viata cu care ne-am obisnuit si sa ne pregatim cu unul nou. Ca sa pricepem si mai bine, sa citim cu atentie capitolul 24 din Matei: Citește mai mult…

„Iubirea” ecumeniştilor – armă antihristică

4 februarie 2009 11 comentarii

Un cuvânt rostit de cel mai înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şochează pe orice creştin ortodox care îşi trăieşte credinţa după învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cuvântul este următorul, zis la Sinodul BOR din 8-9 iulie 2008: „Considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă”. La auzul unei asemenea afirmaţii, tremurul şi spaima din sufletul ortodoxului de la talpa ţării sunt legitime, pentru că ele izvorăsc din frica de Dumnezeu: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 25; Marcu 13, 31; Luca 21, 33). Dau mărturie trei Sfinţi Apostoli pentru tăria adevărului revelat, veşnic şi neschimbător, aşa precum este Însuşi Domnul Iisus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este mai tare decât tot universul şi decât a-toată-făptura raţională sau bestială, pentru că „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Însuşi Domnul mărturisind despre Sine că El este Adevărul. Acest adevăr ne-a fost dat, l-am primit în dar în Sfintele Evanghelii, prin cuvintele celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Iisus Hristos Dumnezeu, şi prin cuvintele celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, revărsat prin prooroci şi prin Sfinţii Părinţi. Despre acest dar, Apostolul neamurilor zice: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Făptura (îngerul şi omul, fiinţele raţionale) se află sub interdicţia scornirii „evangheliilor” şi „dogmelor”noi, cad sub blestem apostolic cei care au de adăugat „altceva”, de modificat adevărul dobândit o dată pentru totdeauna.

Ce sunt dogmele? Sunt adevărul de credinţă ortodoxă, primit de la Domnul Iisus Hristos şi de la Duhul Sfânt. Aşadar, adevărul de credinţă nu este inventat şi definit de oameni, pentru că Sfintele Soboare erau prezidate de Duhul Sfânt şi ele au statuat Crezul. Adevărul vine cu înţelepciune şi cu putere de Sus. În schimb, definiţia aparţine logicii raţionale a făpturii, nu Logosului divin. Ea este schimbătoare, după cum bate vântul raţiunii, de aceea este mereu redefinibilă şi niciodată ancorată în Adevăr, adică în Hristos. Cine sunt inspectorii care, de două mii de ani încoace, definesc, revizuiesc, redefinesc, generaţie după generaţie, adevărurile noastre de credinţă? Cine provoacă rătăcirile, confuziile, amestecurile, răstălmăcirile, zăpăcelile, indefinirile prin atâtea şi atâtea definiri ale adevărului de credinţă? Cine sunt cei care trudesc, cu sudori reci şi abundente, la schimbarea dogmelor de credinţă ortodoxă? Există un contestatar-şef, şarpele cel mare Satana, şi legiunile lui de contestatari-de-serviciu, începând cu fariseii şi saducheii care L-au răstignit şi au plătit cu aur trădarea Lui dar şi minciuna anti-Învierii, regăsiţi în urmaşii urmaşilor lor, cu kipe ori cu pălării roşii, alţii cu pălării negre, cu mitre bătute în pietre scumpe ori cu turbane pe cap, cu toiege de arhipăstori, ori cu buzdugane de împăraţi în mâini, cu şorţuleţe fine de zidari ai unei lumi ticăloşite, cu tichii şi pelerine de academicieni, cu peniţe şi călimări la brâu şi mulţi, mulţi alţii, fiecare după numele specializării lui în osteneala vană de a-L uzurpa pe Hristos. Revizori de dogme! Inspectori ai adevărului revelat! Dregători ai minciunii! Urzitori de „altceva”! Aşa au născocit „biserici”, culte, credinţe, confesiuni, organizaţii, comisii şi comitete, consilii şi congregaţii, ideologii, imperii, misiuni şi ordine, loje, religii, politică eclezială corectă, „adevăruri” adecvate raţiunii superioare. Unii au strâmbat dogmele, adică le-au definit după capul lor, după care s-au gâlcevit şi s-au războit secole de-a rândul, iar acum alţii, cu miile, cu zecile de mii, le redefinesc, în fapt le strâmbă iarăşi şi iarăşi, sub pretextul potolirii dezbinării iniţiale, fără să observe că, în loc să anuleze separarea, adâncesc şi lărgesc prăpastia. Prin mutilarea adevărului revelat vor să împlinească „unitatea eclezială” şi să altoiască „iubirea în adevăr”. Părintele Iustin Pârvu spune metaforic:„Aceasta este o îndrăzneală prea înaltă, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – ca noi să revizuim dogmele. Înseamnă să ne tăiem capul. Să rămână numai picioarele, capul să se ducă în altă parte; capul să meargă într-o parte, iar picioarele într-alta” (Interviu de Victor Roncea în „Ziua” din 22 iulie 2008). Unirea eclezială prin schilodirea adevărului de credinţă înseamnă o biserică fără Capul său, fără Hristos, adică ar fi la un loc numai „picioarele”, făpturile de pământ orbecăind prin împărăţia Satanei.

De fapt, revizuiesc pentru a putea separa şi înlocui. Ambele scopuri Îl privesc pe Dumnezeu: să-L separe de credincioşii care au mai rămas şi să-l substituie cu alt zeu. Dacă revizorii de dogme şi constructorii aceştia de pace, bunăstare şi filantropie universală ar ţinti către împărăţia lui Dumnezeu şi şi-ar zdrobi minţile pentru mântuirea tuturor creştinilor, atunci şi-ar pleca frunţile smeriţi în faţa Adevărului revelat. Dar ei nu au ca scop mântuirea, viaţa de veci, netezirea căilor către împărăţia din cer. „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Spinoasă e libertatea în adevăr, de aceea mulţimi nenumărate, cu vlădica în frunte, o părăsesc şi preferă robia la alt stăpân. Pare mai uşor şi e mult mai atrăgător, cum zice şi la a treia ispitire de pe Muntele Carantania: „I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. […] Acestea toate ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie” (Matei 4, 8-9). Bogăţie, slavă şi putere sunt năluciri ale „picioarelor fără cap”, ale „chipului de lut” fără chipul lui Hristos în el. Aceasta e separarea care se insinuează viclean în redefinirea dogmelor: chipul de lut să se desfacă de chipul lui Hristos! Să rămânem numai trup cu cele dobitoceşti în el. Afară cu Hristos din unirea eclezială! Afară cu Sfânta Treime! Afară cu harul mântuitor! Afară cu asemănarea întru Dumnezeu! Pace între trupuri şi bucuria cărnii să covârşească! Separaţi-vă şi voi de Adevăr, ca să fim una! Una cu pământul şi cu diavolul! Acesta e dialogul ecumenist. Cum se sfătuieşte Sfânta Treime? „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). Adică, zidire întru veşnicie! Cum dialoghează oamenii chipuri de lut? „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă…” (Fac. 11, 4). Vânare de vânt, lucrare ce prisoseşte astăzi, inclusiv în constituirea Babilonului eclezial. Netrebnicie mai mare şi minciună mai sfruntată nici că am întâlnit: după opinia unora ca aceştia, dezbinarea milenară, războaiele şi toate nenorocirile ar veni din cauza dogmelor de credinţă, deci a adevărului revelat. Nu din necredinţă, din erezie, din păcate îngrozitoare se abat nenorocirile asupra noastră, ci pentru că nu am căzut la învoială cu aceia care au schimbat dogmele, motiv pentru care ar trebui să le re-definim, ca să fim una în moartea cea veşnică! Redefinirea înseamnă să ne supunem hulelor lor!

Pentru a ne separa de Dumnezeul adevărat, trebuie mai întâi să ne rupă de adevărul Lui, de dogmele şi învăţăturile dreptei credinţe. „Este un trup şi un Duh, după cum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde” (Efes. 4, 4) se transformă în „să fim un trup fără Duh”, precum a fost şi încă este la păgâni, pentru ca numai prin trup şi prin „binecuvântările” lui să fie toţi chemaţi la „nădejdea” altei împărăţii, aceea a lui Antihrist. În acest „adevăr” se mută „iubirea” ecumeniştilor de astăzi. „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4, 5) a devenit „există domni şi credinţe şi botezuri felurite”, după fiecare raţiune în parte, toţi hristoşii sunt adevăraţi, toate credinţele şi botezurile sunt valide, trebuie doar să devenim una în diversitatea credinţelor, adică să construim una fără de credinţă şi fără adevăr, eclezia babilonească în care să guverneze Satana nestingherit de prezenţa Crucii. Şi pentru aceasta îţi recită făţarnic cuvântul evanghelic „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), dar uită să mai spună „sfinţeşte-i întru adevărul Tău” (Ioan 17, 17) pentru a fi una în viaţa veşnică, ci vor să fie una aici, pe pământ, în slava de la stăpânul întunericului, motiv pentru care sacrifică dogmele, chiar şi pe Însuşi Hristos. Perversiunea acestei învăţături pierzătoare se bizuie pe neştiinţa, naivitatea, bunăvoinţa şi încrederea dreptcredincioşilor în cler, mai ales în ierarhi. Metoda este înlocuirea. Duhul Sfânt, prin glasul Sfinţilor Părinţi, ne învaţă că Biserica poate fi una, sfântă, sobornicească şi apostolească pe toată planeta pe calea cea mai simplă: pocăinţa. Toţi care au greşit, care au căzut în erezie, în rătăcire, în tulburare, intră uşor, instantaneu, fără negocieri de o mie de ani, în cea Una Sfântă Biserică, atât pe pământ cât şi în cer, dacă se pocăiesc sincer şi se leapădă de eresuri. Numai calea dumnezeiască are atâta simplitate, atâta limpezime şi atâta profunzime! Însă aceasta nu-i place deloc diavolului. Soluţia ecumenistă, inventată de el, este să substituim pocăinţa cu dialogul. Aţi văzut cum zice şi discursul întâistătătorului: „Printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele…”. Să strâmbăm adevărul după interese! De ce n-a spus: „Prin pocăinţă sinceră şi profundă toţi vor recunoaşte dogmele…”? Neagă pocăinţa prin înlocuirea ei cu negocieri şi nu negustoresc orice, ci pun în pericol mântuirea tuturor, viaţa veşnică a tuturor, sufletele tuturor. Prin pocăinţă, toţi ar reprimi în dar dogmele, dreptarul credinţei şi calea vieţii. Prin conversaţii şi compromisuri se vinde şi se cumpără împăcarea întru moarte.

Negaţia pocăinţei îşi sprijină nelegiuirea pe lipsa apostaziei, pe afirmarea, sus şi tare, a principiului că toţi ereticii sunt drepţi. Din acest principiu se plămădeşte şi o poruncă arhierească aspră (conţinută de aceeaşi cuvântare, citată la început): „Este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni, să nu folosească cu uşurinţă şi patimă cuvinte grele ca „erezie” şi „eretici”, „apostazie” şi „trădare”, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini, deoarece, adesea, sub pretextul că salvăm Ortodoxia, ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea creştină smerită”. Sfântul Apostol Pavel ne dă, însă, altă poruncă: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te!” (Tit 3, 10) sau Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă” (Efes. 5, 11). Mustră-l şi separă-te, zice apostolul. Dreapta credinţă să se smerească în faţa ereziei, îndeamnă discursul ecumenist. Aici apare diferenţa dintre adevărul revelat şi minciuna provenită direct de la tatăl ei. Osândeşte erezia şi dă-o anatemei, rostesc hotărât Sfinţii Părinţi. Eşti uşuratic şi pătimaş, dacă te aperi de eretici, decretează ecumenistul în numele iubirii creştine. Aceasta este „iubirea” lor care roade adevărul la rădăcină, precum filoxera viţa de vie. Probabil aşa cred marele contestatar şi legiunile lui de contestatari-slujitori că strigoiul ecumenist pe care l-au conceput şi-a înfipt letal colţii în adevărul dreptei credinţe, neştiind, sărmanii, că Adevărul Acela este piatra din capul unghiului. Monstrul lor îşi sfărâmă dinţii în această piatră şi se destramă ca fumul…

http://credinta-ortodoxa.ro


De către cine va fi ales noul patriarh al patriarhiei Moscovei ?

16 ianuarie 2009 Un comentariu

Pe data de 12 ianuarie, sinodul clericilor din Moscova a înaintat lista cu delegaţii care vor participa la Sinodul Localnic al BORu, delegaţi care îl vor alege pe noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse. În acelaşi timp, majoritatea eparhiilor şi-au ales deja reprezentanţii. Lista acestor persoane vădeşte faptul că, de data aceasta, patriarhul va fi ales de către un număr fără pecedent (impunător) de funcţionari de stat şi oameni de afaceri care sponsorizează eparhiile. Creştinii au primit această noutate ca o lovitură, numind viitorul Sinod „bîlciul vanităţii„.

Procedura finală de alegere a patriarhului încă nu a fost stabilită, deşi, după cum a comunicat purtătorul de cuvînt al Bisericii Ortodoxe Ruse, se presupune că votarea se va desfăşura în două etape. Astfel, la 26-27 ianuarie, episcopii Bisericii Ortodoxe Ruse (aproximativ 200 de persoane) se vor întruni la Sinodul Arhieresc şi vor desfăşura prima selecţie a candidaţilor, la care vor fi aleşi trei candidaţi. Aceşti trei candidaţi vor fi înaintaţi spre votare la Sinodul Localnic. Potrivit hotărîrii din decembrie a Sfîntului Sinod, eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse vor fi reprezentate la Sinodul Localnic de către delegaţi care includ episcopi locali, călugări, clerici şi mireni (în total, drept de vot vor avea 750 de persoane). Listele electorilor (alegătorilor) trebuie să fie prezentate Comisiei de validare a Bisericii Ortodoxe Ruse pînă la data de 15 ianuarie. În aşa mod, alegerea reprezentanţilor a ajuns la final: la 12 ianuarie au fost aleşi şi reprezentanţii clerului din Moscova.

Totuşi, componenţa prealabilă a electorilor a adus o surpriză creştinilor. În componenţa delegaţiilor eparhiale va fi inclus un număr mare de funcţionari de stat şi oameni de afaceri. Astfel, eparhia de Rostov a acordat onoarea de a alege patriarhul proprietarului SA „Donscoi Tabac„, vicepreşedintele Comitetului Dumei de Stat pentru buget şi impozite Ivan Savvidi. Reprezentant din partea eparhiei de Barnaul şi Altai este preşedintele administraţiei Companiei farmaceutice SRL „IunifarmIurie Nijegorodţev. Bobruisc va reprezenta compania „Iarobel„, de asemenea, şi preşedintele Comisiei de comerţ şi antreprenoriat al Consilului orăşenesc local Igor Banşicov. Iar eparhia de Kursk a delegat în capitală un funcţionar din administraţia regională – directorul adjunct al Direcţiei de cooperare a partidelor politice şi organizaţiilor obşteşti Alexandru Şapovalov.

În promovarea elitei de afaceri au reuşit şi statele CSI. Astfel, eparhia de Doneţc şi Mariupol (Biserica Ortodoxă Ucraineană din cadrul Patriarhiei Moscovei) a considerat că pentru patriarh trebuie să voteze directorul companiei „Doneţcstal – uzină metalurgicăVictor Nusenchisu. Eparhia de Conotop şi Gluhov va delega la Sinodul Local pe preşedintele companiei naţionale „EnergatomAndrei Dergaci. Eparhia de Berdeansc şi Boguslav – pe preşedintele Consilului de supraveghere al SA „Berdeansc AgrotehserviceVladimir Pasecinic.

Iar eparhia de Tiraspol şi Dubăsari a delegat la Sinodul Local pe fiul preşedintelui republicii nerecunoscute, Oleg Smirnov – deputat al Consiliului Suprem al Transnistriei, preşedinte al Consiliului acţionarilor „Gazprombanc„.

Biserica Ortodoxă Rusă nu ascunde faptul că eparhiile au mers pe calea promovării în calitate de delegaţi a sponsorilor bisericilor, pentru care participarea la alegerile patriarhului „se egalează cu o distincţie creştină”. O astfel de situaţie la alegerile patriarhului s-a creat pentru prima dată. Pînă în 1917, mirenii participau la Sinoade, însă numai cu vot consultativ. Iar la alegerile precedente ale patriarhului, mirenii au avut dreptul de a vota, dar votul lor a fost atribuit totuşi votului bisericesc – majoritatea mirenilor fiind lucrători ai parohiilor. Componenţa electorilor a provocat deja dezbinare printre creştini. Astfel, purtătorul de cuvînt al patriarhiei Moscovei părintele Vladimir Vighilianski a menţionat că „nu cunoaşte personal aceste persoane şi nu le poate judeca apriori„.

+ + +

Vă prezentăm mai jos o serie de fotografii în care apare actualul înlocuitor al scaunului patriarhal, ÎPS Kirill Gundeaiev:

12

061

0014095

gundjaevshnaider

papa

Mitropolitul Kiril este un cunoscut filo-catolic, participant fidel la conferinţele, adunările, rugăciunile şi slujbele ecumeniste.

Masonul Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri

14 ianuarie 2009 55 comentarii

Rockefeller a făcut aceste afirmaţii în conversaţiile avute cu regizorul american Aaron Russo,
pe care a încercat să-l recruteze în această elită

Regizorul şi realizatorul de documentare american Aaron Russo analizează în detaliu pentru prima dată mărturisirile uluitoare ale lui Nick Rockefeller, inclusiv predicţiile sale legate de evenimentele de la 11 septembrie şi înscenarea terorismului, fondarea de către familia Rockefeller a mişcării feministe şi planul ultim al elitei  mondiale de reducere a populaţiei şi de implanturi cu microcipuri.

Într-un interviu, regizorul Aaron Russo povesteşte cum a verificat mărturisirile şocante ale lui Nick Rockefeller care i-a spus personal că scopul ultim al elitei mondiale este de a se ajunge la o populaţie controlată prin microcipuri şi că războiul împotriva terorismului e o înscenare. Rockefeller a prezis cu unsprezece luni înainte ״evenimentul״ din 11 septembrie care a declanşat invadarea Irakului şi Afganistanului. De asemenea, Rockefeller i-a spus lui Russo că familia sa a fondat şi finanţat mişcările feministe cu scopul de a distruge familiile şi că reducerea numărului populaţiei este un scop fundamental al elitei mondiale.

Rockefeller a încercat să-l recruteze pe Russo în elită

Aaron Russo este probabil cunoscut mai ales pentru realizarea filmului „Trading Places” – „Pariul”, în care joacă Eddie Murphy. Un alt proiect, însă, l-a adus în atenţia opiniei publice: documentarul său „America – From Freedom to Fascism” – „America – de la libertate la fascism”, despre infracţiunile de delapidare din sistemul de rezervă federală.

Deşi bolnav de cancer, Russo şi-a făcut timp între tratamente să realizeze interviuri cu Alex Jones, realizator de emisiuni radio şi documentarist ca şi el, lansând astfel o serie de declaraţii incendiare despre ceea ce Rockefeller îi spusese referitor la direcţia în care este lumea orientată în prezent de către elita mondială.

Cum a ajuns Russo să afle toate aceste informaţii de la Nick Rockefeller? După difuzarea unuia dintre filmele sale de succes, „Mad as Hell”, Russo s-a implicat în politică. În timpul campaniei electorale pentru fotoliul de guvernator al statului Nevada, Russo a fost remarcat de către Rockefeller şi i-a fost prezentat acestuia de către o femeie procuror. Observând pasiunea şi capacitatea lui Russo de a declanşa schimbări, Rockefeller a început o misiune subtilă de recrutare a lui Russo în această elită.

Ca membru al elitei, lui Russo i se promite un cip marcat special

În timpul unei conversaţii, Rockefeller l-a întrebat pe Russo dacă este interesat să intre în Consiliul Relaţiilor Externe (CRE) – Council on Foreign Relations (CFR), dar Russo a refuzat invitaţia, spunând că nu este interesat să asuprească oamenii; în replică, Rockefeller l-a întrebat cu sânge rece de ce i-ar păsa de „sclavi”.

„L-am întrebat care este rostul acestor lucruri”, spune Russo, „aveţi toţi banii din lume, aveţi toată puterea necesară, care e scopul final, atunci?” Rockefeller a răspuns (parafrazând): „Scopul final este să fie toţi implantaţi cu cipuri, să controlăm întreaga societate, iar bancherii şi elita să controleze lumea”.

Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.

Russo susţine că Rockefeller i-ar fi spus cu 11 luni înainte de 11 septembrie: „trebuie să se producă un eveniment în urma căruia să invadăm Afganistanul, să construim conducte de petrol prin marea Caspică, să invadăm Irakul, să ocupăm Orientul Mijlociu şi să mergem după Chavez în Venezuela”.

Rockefeller i-ar mai fi vorbit lui Russo despre faptul că în curând soldaţii îl vor căuta prin peşteri pe Osama bin Laden şi că va fi un „un război nesfârşit al terorii, în care nu va exista niciun duşman şi totul va fi o imensă cacealma, astfel încât guvernul să domine poporul american”, susţine Russo, care a mai precizat că Rockefeller râdea într-un mod cinic în timp ce îi făcea această predicţie uluitoare.

Mişcarea feministă sprijinită pentru distrugerea familiei tradiţionale

Într-o discuţie ulterioară Rockefeller l-a întrebat pe Russo ce crede despre mişcările de emancipare feministe. Russo a răspuns că el consideră că aceste mişcări luptă să obţină pentru femei drepturi egale cu cele ale bărbaţilor, de a munci şi de a fi plătite în mod egal, aşa cum s-a obţinut şi dreptul la vot. Acest răspuns i-a stârnit râsul lui Rockefeller: „Eşti fraier! Să-ţi spun despre ce este vorba, de fapt: noi, clanul Rockefeller am fondat mişcările feministe: noi! Noi deţinem toate ziarele şi toate televiziunile – Fundaţia Rockefeller”.

Rockefeller i-a explicat lui Russo care sunt cele două motive principale pentru care familia sa a finanţat mişcarea feministă: în primul rând, înainte de luptele pentru drepturi ale femeilor, bancherii nu puteau impune taxe pentru jumătate de populaţie; în al doilea rând, aceasta mişcare determină ca şcolarizarea copiilor să se facă de la vârste mult mai mici, devenind posibilă mult mai uşor îndoctrinarea copiilor care sunt învăţaţi să privească statul drept prima familie, desfiinţând astfel modelul familiei tradiţionale.

Această revelaţie completează afirmaţiile anterioare ale pionierei feministe Gloria Steinem, conform cărora CIA a finanţat revista Ms. Magazine, în cadrul aceleiaşi strategii de distrugere a modelelor tradiţionale de familie.

Reducerea populaţiei la jumătate

Rockefeller a subliniat în repetate rânduri că „oamenii trebuie să fie conduşi” de o elită, iar unul din mijloacele care ar duce la această stăpânire este reducerea populaţiei. „Sunt prea mulţi oameni în lume”  zicea el şi numărul oamenilor trebuie redus la cel puţin jumătate.

O problemă care a scăpat de sub controlul elitei, după cum reiese din conversaţiile lui Rockefeller cu Russo, este conflictul dintre Israel si Palestina. La un  moment dat soluţia gravita în jurul ideii de a da fiecărui cetăţean israelian câte un milion de dolari şi de a-i muta în statul Arizona.

preluat de pe http://www.prisonplanet.com/

Masoneria şi Familia

12 decembrie 2008 Un comentariu

Ochiul familist

Ochiul "familist"

Educaţia impusă de masoni aproape în toate şcolile lumii, descreştinarea învăţământului, persecutarea Bisericii pe căi violente în ţările comuniste, creaţie hibridă a masoneriei, şi persecutarea subtilă în ţările “democrate”, ridicarea copiilor împotriva părinţilor şi a educatorilor, în numele dezvoltării naturale şi libere a copilului, au dus la distrugerea fiinţei umane, a familiei, a valorilor creştine şi la creşterea înspăimântătoare a criminalităţii în rândurile populaţiei şcolare, plus ignoranţa cea mai crasă care domneşte printre şcolari.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 1994, anul familiei. Aceasta înseamnă ca familia este bolnavă şi că politicienii încep să înţeleagă – aşa cum spunea scriitorul francez Ramuz – că dacă toate casele unei ţări nu sunt solide, ţara însăşi nu este solidă. Or, pentru ca familia să devină solidă, trebuie, mai întâi, să-i învăţăm pe tineri că “amorul liber”, convieţuirea cuplurilor fără binecuvântarea Bisericii şi căutând să evite, cu orice preţ, chiar şi al crimei împotriva pruncilor nenăscuţi încă, aşa cum mentorii morali ai societăţii îi învaţă la scoală, în filme, la televiziune, este o minciună sfruntată şi o crimă împotriva noastră înşine.

Câte din căsătoriile actuale sunt făcute cu sentimentul mutual al partenerilor de a se lega pe toată viaţa? Oare câţi din tinerii care merg în faţa oficialilor de la primărie şi apoi în faţa preotului, nu păstrează în mintea lor un gând ascuns, învăţat la şcoală, în familie, în presa zilnică şi la televizor că “dacă nu merge, putem divorţa?”, fără a le păsa de copiii care vor trebui să-şi schimbe tatăl sau mama, lucru care îi va marca pentru totdeauna.

Pentru ca familia să fie, cu adevărat, solidă, trebuie să înceteze confuzia dirijată, pusă în sistemul educaţional şi în legile statelor, dintre principiul just al egalităţii sexelor şi negarea diferenţelor dintre ele, să înceteze incitarea femeii de a-şi părăsi rolul ei natural de înger păzitor al căminului şi de educatoare a copiilor.

Pentru ca familia să fie solidă, ar trebui ca cei care fac şi aplică legea să nu afirme că viaţa individului este separată de viaţa lui socială şi că nu are nici o importanţă cu cine îşi împarte cineva patul, fie acela soţ, fie străin sau de acelaşi sex. Nu există ruptură între individul social şi cei intim. Fiecare vorbeşte cum îi este portul şi se poartă cum îi este vorba, oricât l-ar învăţa şcoala şi conducătorii politici să se dedubleze şi să-şi construiască viaţa publică pe minciună sau pe proclamarea imoralităţii ca maximum de demnitate umană.

De unde confuzia valorilor morale? De unde subminarea tradiţiilor sănătoase care au asigurat durata naţiunilor prin secole? Cine are interesul, chiar în sânul propriei naţiuni, să înceapă demolarea sănătăţii ei morale şi biologice prin proclamarea drepturilor nelimitate ale omului, în sensul libertăţii antisociale a individului?

Din ce în ce mai mult se conturează în mintea noastră ideea că nimic nu este întâmplător, că distrugerea familiei, a bisericii, democraţia tot mai aberantă din corpul mistic al lui Hristos, proclamarea deviaţilor sexuali drept minoritate cu drepturi absolute, fără de care o ţară mică nu poate fi admisă în marile organisme internaţionale, dispreţul pentru majoritatea uriaşă oamenilor care trăiesc normal şi care nu reprezintă nimic pentru legislatorii universului, tocmai pentru că sunt normali, este consecinţa unui grup care conduce lumea în secret, care are un centru de gândire internaţional şi al cărei scop este distrugerea unei culturi creştine, cu toate valorile ei morale şi religioase, prin introducerea confuziei şi anarhismului intelectual şi moral în inima tineretului naţiunilor.

Dacă cineva s-ar strădui să înţeleagă cine guvernează, cu adevărat: parlamentul, miniştrii, economiştii, judecătorii?, i-ar fi imposibil să ajungă la o concluzie precisă. Cine conduce ţara românească? Iliescu? Moscova? Altcineva? Cine conduce America? Clinton cu ai lui? Parlamentul? Altcineva? Cine binecuvintează eşecurile nemaiauzite în politica externă a Americii? De ce preşedintele se preocupă mai mult de homosexualii din armată decât de starea de mizerie a milioane de oameni fără adăpost, cerşetori, drogaţi, nebuni şi criminali?

Pe drept sau pe nedrept, pentru tot mai multă lume, ideea că în spatele tuturor acestor tulburări morale ale societăţii stă masoneria, îşi face loc. în America, masoneria se declară deschisă pentru toţi. La templul masonic din Virginia, probabil cel mai mare din lume, poţi deveni membru pe viaţă, fără nici o dificultate, pentru 250 dolari. Fiecare, auzind aceasta, va zâmbi. Am zâmbit şi noi când am citit acest lucru în foile pe care ghizii ţi le dau la vizitarea templului. Ştim că masoneria este o organizaţie secretă şi că deschiderea ei, în cadrul Americii, este o falsă transparenţă. Undeva, dincolo de nivelul naivilor, care cred că sunt membri cu toate drepturile, dincolo de nivelul unde se discută “democratic”, se iau marile decizii, în taină şi fără transparenţă. Doctrina francmasoneriei care declară grade şi trepte, cu iniţieri secrete, care nouă ne apar ridicule, ascunde angajamente la care străinii nu au acces. Tradiţia acestei organizaţii care îşi infiltrează oamenii la nivelele supreme ale politicii şi economiei, vrea ca “societatea” să nu afirme nimic, pentru că deciziile ei se iau în secret.

Să părăsim loja americană cu “transparenţa” ei, care o face cu atât mai secretă şi mai tortuoasă şi să ne întoarcem la Franţa, unde “societatea” avansează în secret şi, prin oamenii plasaţi în punctele esenţiale, acţionează asupra instituţiilor ţării, începând cu Decembrie, anul trecut, loja Marelui Orient ne dă o lecţie foarte interesantă. Ea s-a manifestat public şi oficial, luând poziţie politică şi anunţând un război fără cruţare împotriva guvernului Balladur. Această declaraţie a fost publicată pe o pagină întreagă a ziarului Le Monde, în ziua de 24 Decembrie. Foarte semnificativ: ajunul Crăciunului, ajunul Naşterii lui Hristos, ziua darurilor pe care ni le facem. Balladur nu este de stânga; Balladur crede în Hristos. El crede şi în cadourile de Crăciun.

După cum ştim, regimul ateu – anticreştin – s-a instalat în Franţa acum mai mult de o sută de ani, când concepţia anticreştină a pus mâna pe şcoala franceză pe vremea lui Jules Ferry. Acesta a fost un mare anticlerical, fără consideraţie pentru semenii săi, de aceea a fost numit Jules-Foamete, pentru mizeria în care a trăit capitala Franţei în timp ce el era primar, sub asediul din 1870. Ca prim-ministru, el laicizează complet şcoala, în 1882, desfiinţează ordinul iezuit şi alte ordine, interzicându-le să mai funcţioneze ca profesori. Politica lui în Tongking (Vietnam) i-a atras ura populaţiei franceze. Ferry-Tongkinezul a fost mai urât chiar decât Ferry-Foamete. A fost împuşcat de un parizian în 1893.

Acest înalt grad masonic, plin de ură faţă de Biserica lui Hristos, poartă răspunderea distrugerii şcolii franceze prin izgonirea religiei şi moralei creştine din şcoli. Masoneria îşi impune principiile ei în şcolile franceze, iar rezultatele şcolare sunt dezastruoase, din punct de vedere intelectual, iar din punct de vedere moral, la nivelul pe care masoneria l-a urmărit, prin descreştinarea totală a învăţământului.

Oamenii de credinţă au renunţat la şcolile de stat şi au înfiinţat şcoli libere, care au fost înfloritoare o vreme, dar care, în prezent, după Conciliul al Doilea – Vatican, s-au aliniat şcolilor de stat, din ce în ce mai mult. Republica franceză masonă s-a străduit, de altfel, să definitiveze mormântul şcolii libere, prin toate mijloacele. Aceste şcoli preluau circa 10-20-30% din populaţia şcolară, după regiuni. Legile republicii au interzis comunelor să dea cel mai mic ajutor acestor şcoli. Comuna nu putea nici măcar să repare faţada unei şcoli libere, deşi o treime din copiii ei mergeau la aceste şcoli.

Masoneria s-a mâniat de Crăciun, pentru că Adunarea Naţională Franceză a decis, prin votul din 28 Iunie, 1993, revizuirea legii Falloux, permiţând subsidii din partea comunelor pentru şcolile libere. Loja nu a luat atitudine publică, dar a început să lucreze prin oamenii ei de vârf: Mitterrand refuza să înscrie legea pe ordinea de zi a senatului şi Balladur a tăcut. A nu înscrie o lege pe agenda senatului înseamnă amânarea ei sine die, ceea ce intra în maniera tăcută de distrugere operată de masonerie.

Balladur însă îşi schimbă atitudinea: el aduce legea pe tapetul senatului care o votează în aceeaşi termeni ca şi Camera, pe 14-15 Decembrie, 1993. în felul acesta, canalele de lucru subterane ale masoneriei au fost astupate şi Marele Orient a trebuit să iasă la suprafaţă: pe 18 Decembrie, apare protestul “laicităţii ofensate”. Democraţia de speculă îşi ridică armatele ascunse, toată stânga comunizată pe faţă sau în secret şi se opune votului curat al celor două camere, pe motivul că “Republica vrea aceeaşi şcoală pentru copiii de toate culorile”, deşi accesul în şcolile libere este nerestrictiv pentru oricine, opţiunea părinţilor fiind cea care decidea.

In orice caz, în aceste împrejurări limită, marile organisme masone, care lucrează din umbră, ies la suprafaţă şi-şi afirmă deschis ura faţă de creştinism şi de adevărata libertate, în numele libertăţii, masoneria confiscă libertatea individului şi a grupurilor şi pune obligatoriu şi totalitar masca egalităţii pe toate feţele.

Educaţia impusă de masoni aproape în toate şcolile lumii, descreştinarea învăţământului, persecutarea Bisericii pe căi violente în ţările comuniste, creaţie hibridă a masoneriei, şi persecutarea subtilă în ţările “democrate”, ridicarea copiilor împotriva părinţilor şi a educatorilor, în numele dezvoltării naturale şi libere a copilului, au dus la distrugerea fiinţei umane, a familiei, a valorilor creştine şi la creşterea înspăimântătoare a criminalităţii în rândurile populaţiei şcolare, plus ignoranţa cea mai crasă care domneşte printre şcolari. 75% dintre elevii câtorva licee americane nu au ştiut localiza cele două mari oceane: Atlantic şi Pacific.

Obligaţia, în numele drepturilor minorităţii, de a primi în armată pe homosexuali şi în organizaţiile de copii, cum sunt cercetaşii, urmăresc pe faţă şi cu cinism distrugerea ultimelor elemente morale din educaţia copiilor, pe care aceştia o primesc acasă, de la părinţi. Libertatea avortului, cel mai mare carnaj pe care l-a cunoscut omenirea, este atât de apărat de administraţia Clinton, încât cei care blochează accesul la clinicile de avort, încalcă drepturile umane şi sunt arestaţi şi condamnaţi la pedepse grele. Copiii care sunt ucişi în pântecele mamelor şi care sunt persoane umane cu toate drepturile, nu sunt oare oprimaţi mortal de mame şi de medici? Pentru ei nu protestează nimeni? Nu, pentru că, dacă aceşti copii ar fi cruţaţi, pe baza moralei, imperiul satanic al dezordinii şi al distrugerii principiilor creştine care stau la baza lumii civilizate ar apăra societatea împotriva intenţiilor celor care creează dezordinea lumii.

[…]

Tradiţia sănătoasă americană insă reacţionează. In America, mii şi mii de tineri, departe de a se mulţumi cu morala oficială a masoneriei de a folosi prezervativul şi de a merge la avort, şi-au luat angajamentul scris de a se păstra virgini până la căsătorie. Doamna Manuella Fragniere, capioana franceză de tenis, părăseşte competiţia pentru a se dedica exclusiv căminului. Ea afirmă că toate succesele sportive din lume nu valorează cât darul sfânt al unui copil într-o familie.

Atâta vreme cât capii Bisericilor, tinerii şi mamele sunt de partea lui Hristos, nu suntem pierduţi. “In lume necazuri veţi avea, dar, îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (In. 16:33).

Sursa

1 noiembrie – Zi de doliu mondial

2 noiembrie 2008 Un comentariu

Astăzi, cu 15 ani în urmă a fost pus în aplicare Proiectul „Uniunea Europeană”, pilon de bază pentru viitoarea „Nouă Ordine Mondială”.

A se citi:

Noua Ordine Mondială, la fel de reală ca şi recenta „criză financiară globală”

1 noiembrie 2008 Un comentariu

Cred că merită privit acest mic clip video care arată clar că aşa-numita „Nouă Ordine Mondială” nu este o sintagmă paranoică a adolescenţilor conspiraţionişti, ci o stare a lucrurilor care se întrezăreşte tot mai clar la orizontul lumii acesteia. Este îngrijorător ce se întîmplă pe acest pămînt, sîntem slabi cu duhul şi comozi cu credinţa. Numai cu nădejdea vie în Hristos Mîntuitorul putem avea o atitudine normală (nepsihotică, dar nici nepăsătoare) faţă de evenimentele globale ce se apropie cu paşi grăbiţi de noi creştinii – turma mică…

video preluat de pe http://mdzr.blogspot.com

Ca să înţelegem cele ce se întîmplă acum pe pămînt trebuie să ne conducem de anumite repere statornice. Aceste repere se numesc „semnele vremurilor” şi pot fi înţelese corect doar cu ajutorul unei tîlcuiri corecte (la fel cum ne folosim de manualul ajutător atunci cînd dorim să folosim corect un anumit produs; altfel – stricăm produsul sau pe noi înşine). De aceea vă recomand (pentru cei care încă nu au reuşit) să luaţi cunoştinţă cu cele scrise de părintele Serafim Rose la această temă.

Vremuri noi, viaţă nouă – cu Satana de mînă

21 august 2008 Un comentariu

„Ortodoxia” umanistă

15 august 2008 Un comentariu

„Deşi nu avem vreo legătură cu grupul conservator intitulat MIREM, preluăm de pe pagina lor un excelent articol despre manifestarea ereziei umanismului, articol în care se găsesc şi referiri la o altă erezie, filetismul.

Prin umanism, care poate fi îmbrăcat şi în formă părut creştină, omul nu vrea să se ridice pe sine la Dumnezeu, ci îl coboară pe Dumnezeu la nivelul percepţiei firii lui căzute.

În Ortodoxie, creştinul se concentrează pe relaţia lui cu Dumnezeu, iar nu pe propriile lui simţiri şi nici pe idolatrizarea vreunui preot, oricât de îmbunătăţit ar fi, fiindcă acestea aduc după sine înşelarea (în acest sens, cartea Sfântului Ignatie Brianceaninov Despre Înşelare poate fi îndreptarul).

O manifestare a umanismului este şi prostul gust în biserică sau în casele creştinilor; obiectele de prost gust, deşi par nevinovate, schimbă percepţia/simţirea ortodoxă a omului.

Sentimentalismul firii căzute duce la boală duhovnicească, a cărei manifestare este pietismul. Un semn al bolii este şi că atunci când i se atrage atenţia persoanei în cauză că greşeşte, nu suferă mustrarea sau sfatul! Deci sentimentalismul sau pietismul este rod al mândriei. Astfel, cântările plângăreţe de tip romanţă cu iz religios (promovate în special în organizaţia ‘Oastea Domnului’), cele de tip coral, tablourile realist-renascentiste cu culori aprinse şi cupidoni bucălaţi în chip de îngeri, toate de mare prost gust, sunt izvodite din firea cea căzută şi au ajuns nu în puţine locuri să ia locul cântării ortodoxe psaltice şi iconografiei bizantine, care cuprind în sine o adevărată teologie şi sunt lucrări ale Sfântului Duh. Prostul gust este boală sufletească, schimonosirea sufletelor şi hulă! Când se pierde discernământul acesta, există într-adevar o problemă duhovnicească.

Aşadar, se petrece la o anumită scară acelaşi fenomen ca în papism şi protestantism, unde, datorită mândriei omului şi a lipsei harului Sfântului Duh, Dumnezeu este înlocuit cu o entitate după chipul şi asemănarea firii omului căzut, iar nu omul este acela ce îşi doreşte să se ridice la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel se petrece nu închinarea la Dumnezeu Cel adevărat, ci la un dumnezeu fals, închipuit, adică la un idol, făurit după chipul omului lipsit de harul Sfântului Duh şi care reduce viaţa doar la o morală lipsită de înţelegerea temeiului Ortodoxiei autentice.

Se ajunge – de cele mai multe ori din neştiinţă şi din mimetism – la adevărate hule sau blasfemii: de pildă Mântuitorul apare pictat prin biserici în profil, adică aşa cum iconografia Sfinţilor Părinţi ne spune că se pictează doar Iuda, sau fără literele OΩN (’Eu Sunt Cel ce Sunt’) în aureolă, ceea ce tot în iconografie (erminii) Sfinţi Părinţi ne spun că este Antihristul! Nu întâmplător bunăoară, în cartea Păcate Împotriva Credinţei Ortodoxe de Ieromonah Nil Arcaşu, găsim în capitolul II un Scurt îndreptar de spovedanie în care putem citi:

  • Am în casă tablouri catolice, aplice (din ghips, ciment, plastic, etc.) goblenuri religioase (adevărate hule din pânze şi aţe) pe care din neştiinţă le numesc icoane şi mă închin lor? Am dat şi altora?
  • Am în casă bibelouri religioase (şi nu numai), statuete şi mici machete (din porţelan, sticlă, lut, ghips, plastic, etc.) reprezentând: îngeraşi, „sfinţi”, Madone luxoase, etc., obiecte pe care catolicismul le venerează însă Biserica Ortodoxă le numeşte idoli? Am dat şi altora?

Dar prostul gust se găseşte şi în textele ce se doresc a fi bisericeşti, însă în care se folosesc neologisme ori un limbaj umanist. Acesta este şi argumentul care bănuim că a motivat scrierea acestui articol, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:

ORTODOXIA UMANISTĂ

de Ieromonah Agapit Chiliotul

De la o zi la alta, ortodoxia se “smereşte” alarmant, convertindu-şi generos rânduielile tradiţionale după duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretenţii de icoane, cucifixuri cu leduri, policandre elecrificate, microfoane şi difuzoare plasate printre sfinţi cu proporţii de bucătari – până la corala rece-academică combinată cu “conţana” ori tânguirile romantic-lacrimogene de tip “Oastea Domnului”. Semne ale priorităţii omenescului în luptă cu rânduielile Duhului aflăm şi în predicile moi şi pufoase ale amvonului, cât şi în paginile unor publicaţii “ortodoxe”.

Astfel, revista “Lacrimi”, editată de Mănăstirea Robaia – Argeş, invită cititorul la un adevărat maraton umanist printre articole părut ortodoxe. În cuvântul introductiv, semnat de un cunoscut episcop, românii pravoslavnici sunt ispitiţi să-şi revizuiască ortodoxia “mucegăită”, prin abordarea unui limbaj neo-ortodox profesional, proaspăt şi spilcuit, doct-academic, scuturat de orice rezonanţă “noduroasă”. Termeni precum “armonia din Univers”, “fiinţa noastră”, “superficialitate”, “delicateţe sufletească pentru cele sfinte”, “înaintarea celor spirituale” etc., împănează respectivul articol, cumpănindu-l parcă între un “nobil” discurs catolico-protestant şi orientala morală pacifist-universalistă a “integrării în absolut”. Ce să înţelegem din această paradă de sofisme duhovniceşti? Că ortodoxia contemporană şi-a pierdut până într-atât vlaga, încât nici “grai” nu mai are? Că pentru a fi citit şi admirat, limbajul trebuie să-ti fie neapărat “cult” şi “elegant”? Că smerenia trebuie să-ţi fie “graţioasă”, iar căinţa “politicoasă”?

Pentru a ne lămuri pe deplin asupra incursiunilor umaniste pe tărâmurile ortodoxiei, să purcedem spre identificarea de noi sensibilităţi “ortodoxe”, zăbovind asupra istoricului Mănăstirii Robaia, unde ni se spune că lăcaşul “se înscrie planimetric (!) în categoria construcţiilor ecleziastice de plan trilobat (!), cu abside poligonale (!), absida altarului prezentând un uşor decroş (!).”

Ce să însemne aceste rânduri pentru gospodina din piaţă cu bărbat strungar? Că doar şi ea e ortodoxă şi merge la biserică? Aşa se întreabă săraca “fiinţă”, şi mulţi alţii, şi noi odată cu ei: oare să fie ortodoxia un bun al celor deştepţi, rezervată elitelor? Să fie mai multe “ortodoxii”: una o universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, şi alta a nevoiaşilor şi prostimii neînvăţate?

În continuare, ni se vorbeşte în acelaşi limbaj dulceag, pretenţios, “important”, despre “membrele comunităţii monahale”, “pioşi donatori”, “altare de credinţă”, “har artistic”, “orizont de viaţă”, etc.

În graiul Sfinţilor Părinţi, toţi cei botezaţi în Hristos sunt numiţi creştini, bine-credincioşi, nevoitori, drept-credincioşi, de Hristos iubitori etc., iar în rânduiala Botezului, cel chemat să devină ortodox este “robul lui Dumnezeu”, în nici un caz “membru”, “cetăţean”, “domn”, “tovarăş”… în Hristos, ori “avvă civic” al vreunui “Pateric umanist”.

Cât despre “pioşii donatori” ai “altarelor de credinţă”, ce putem spune? Le urăm să devină “ctitori evlavioşi” ai “duhovniceştilor sihăstrii” – vetre de pocăinţă întru smerită vieţuire călugărească – iar nu “sponsori” ai “centrelor de iradiere culturală”, după cum se revendică orgolios unele mănăstiri.

Iată cum, înşelaţi de mirajul “harului artistic”, cărturarii monahi “împătimiţi de frumos”, prind a se prosterna “suav” şi “divin” noului “orizont de viaţă”: monahismul umanist; căruia, dându-i “viaţă din viaţa lor” (după cum spune însuşi autorul elogiilor aduse maicilor), îl usucă apocaliptic, lipsindu-l de Hristos, care e viaţa Sfinţiţilor Mucenici şi a cuvioşilor monahi.

În încheierea acelui articol, cititorul ortodox e informat că rostul mănăstirii – aşezată în “locuri mirifice” – e altul decât îşi poate închipui şi diferit de ceea ce Biserica, prin Sfinţii de Dumnezeu purtători, a hotărât, anume – zice revista – “altar al încrederii în veşnicia neamului”, adică loc de umanistă închinare la neam şi la “sfânta încredere”. Paşoptism religios, în care neamul-idol ia locul lui Hristos, Cel uzurpat de umaniştii naţionalişti şi de patrioţii nihilişti.

Mai mult decât atât nici marele apostat reformator Cuza Vodă nu şi-ar fi dorit: o Biserică în care nu Hristos e atotputernic, ci neamul plin de patimi (fie el şi românesc: e tot urmaş al lui Adam cel înşelat de diavol, adică “integrat” morţii, după cum zilnic observăm), care neam – iată – a devenit dogmă, canon, altar căruia până şi veşnicia i se supune cu “încredere”.

Poate unii cititori mai “naţionalişti” vor striga patriotic, cu umanistă indignare: “De unde aceste hule «globaliste» împotriva bietei ţărişoare?” Acestora le răspundem cu creştinească înţelepciune: Oricât de “drept” şi “sfânt” ar fi un neam (ceea ce e cu neputinţă), nu poate fi mai presus de Hristos şi de Biserică, şi nici măcar egal. Nu neamul (care într-adevăr e “trunchiul mlădiţei”), ci Hristos, Mântuitorul tuturor.

Dar, pentru că obiectul discuţiei noastre nu e neamul (căruia îi vom rândui un articol aparte cândva), ci prezenţa umanismului prozelitist în lumea ortodoxă, camuflat în fel şi chip, continuăm citirea revistei noastre. Şi ce mai aflăm? “Cuvântul de folos” din articolul “pedagogia creştină aplicată la Mănăstirea Robaia” (semnat de stareţa Petronela Dobrescu). Aici, cititorul este vătămat fără rezerve de limbajul gnostico-scolastic al smintelilor sincretist-umaniste, care te lasă năuc de atâta “cultură ortodoxă”: se vorbeşte de izbăvirea păcatelor printr-o “pedagogie creştină”, ce “are ca ideal punerea în acord a vieţii umane cu voinţa lui Dumnezeu”, temă protestantă ce vizează crearea unei parităţi egalitariste între om şi Dumnezeu, prin mijlocirea moralei simplist-pietiste.

Pentru a risipi orice bănuială faţă de bunele-i intenţii, maica autoare ne avertizează că încrederea în “sentimentul religios nativ”, stimulat printr-o “educaţie religioasă adecvată”, este argumentată de însuşi Pestalozzi, “marele pedagog şi gânditor umanist”. Despre liberalismul ateu propovăduit în învăţământul elveţian şi european îndeobşte de raţionalistul Pestalozzi, dimpreună cu alţi “iluminaţi” (de focul iadului), s-ar fi cuvenit să ştim nu numai noi, ci si maica iubitoare şi ostenitoare întru umanistă rucodelie.

Apoi, articolul purtător “de mare forţă evocatoare” ne poartă paşii tandru şi ocrotitor către “puritatea copilăriei câştigată prin taina sfântului Botez”. Iată-ne aşadar pricopsiţi vrând-nevrând cu o nouă dogmă: dogma sfintei copilării, prin care mica obrăznicătură e slobozită de păcat şi pusă în rândul sfinţilor. Curată infailibilitate umanistă. Responsabil de această teologumenă: Sfântul Botez, împuternicit cu duioasele înnoiri.

Nu ne miră această supra-venerare a “purităţii”, adevărată blasfemie asupra sfinţeniei şi a dogmelor ortodoxe, când ştim bine că Biserica, devenită instituţie umanitară, se dedică împlinirilor pământeşti – “păcii lumii”, “egalităţii sexelor”, “drepturilor omului”, “eradicării şomajului”, “promovării valorilor culturale” şi aşa mai departe – “idealuri” pe care nu Hristos i le-a hărăzit, ci singură şi le-a luat, din încredinţarea “Pedagogului suprem” – un fel de “Spirit universal” stăpân peste lojile iniţiaţilor – confundat în articol cu Mântuitorul.

Mai departe, apologia “bunătăţii” şi înnăscutei cuminţenii, ce are “rădăcini adânc împlântate în interiorul sufletului”, prin mijlocirea perfecţionistei “evoluţii spirituale” ajutată de o “educaţie bună”, ajunge la culme vorbind de o nimicnicire hinduist-nirvanică în “realitatea supremă, atotputernică, dumnezeu” (nu ni se spune care).

Taoişti şi confucianişti, şintoişti şi budişti, brahmani, şamani, ocultişti, umanişti, nihilişti, anarhişti şi alţi antihrişti ai tuturor “cultelor”, cu dogmele şi filosofiile lor, se regăsesc în aceste “reflexe ale principiului divin”. Găzduiţi inconştient (sau poate nu) în paginile acestei reviste (în care Hristos e “Marele Anonim”, ce apare sporadic, secundar ori deloc), se propovăduiesc “noi sfere de viaţă”, o nouă ortodoxie: ortodoxia fără Hristos, în care adevăratul stăpân va fi OMUL apostat, eretic, omul umanist-ecumenist al viitorului-prezent.”

Ce nu ştiaţi despre Rotary Club

15 iulie 2008 64 comentarii
Există locuri în care factorii de decizie din politică, afaceri, educaţie şi sănătate se întâlnesc departe de ochii „profanilor”, stabilesc alianţe de culise şi dau verdicte care sunt în defavoarea a milioane de oameni. Rotary este una din grupările reprezentative pentru aceste cluburi elitiste, care funcţionează după reguli şi principii identice cu cele ale francmasoneriei.

Clubul Rotary a fost fondat de un mason

Rotary a fost fondat în 1905, la Chicago, de avocatul francmason Paul P. Harris. La prima întâlnire au participat doar patru persoane: Harris, inginerul minier Gustave Loehr (despre care se ştie cu certitudine că era şi el francmason), negustorul de cărbuni Silvester Schiele şi croitorul Hiram Shorey. Loehr şi Shorey s-au retras la scurtă vreme de la aceste întâlniri, astfel că Rotary, la acea vreme nici măcar nu se putea numi club, fiind alcătuit din doar două persoane.

Acest început dezastruos contrastează izbitor cu rapida răspândire pe care Rotary o cunoaşte de la un moment dat încolo şi care se datorează, fără îndoială, intervenţiei din umbră a francmasoneriei. Cum altfel ar fi fost posibil ca, în scurt timp, ceea ce începuse ca o întâlnire între doi anonimi să aibă deja anvergură naţională? În 1910 Asociaţia Naţională a Cluburilor Rotary îşi deschide prima filială în afara graniţelor SUA, în Canada, iar în următorul an ajunge şi în Europa, la Dublin. Cucerirea lumii continuă, astfel că în 1922 este prezent pe şase continente, are 20.000 de membrii şi îşi schimbă numele în Rotary International. În prezent numără la nivel mondial 1,2 milioane de membri, printre ei găsindu-se numai persoane influente cum ar fi preşedinţi sau directori de mari companii şi politicieni.

Legendele Rotary spun că numele grupării vine de la obiceiul membrilor de a-şi ţine întâlnirile săptămânale prin rotaţie, acasă sau la biroul unuia dintre ei. Cu timpul, întâlnirile au început să se ţină în hoteluri. Acest lucru face ca astăzi, în holurile celor mai mari lanţuri hoteliere din lume, cum ar fi Marriott, Hilton sau Crowne Plaza să fie plasate, chiar la recepţie, anunţuri privind ziua şi ora când se ţine întâlnirea Rotary. De altfel, proprietarii şi managerii acestor hoteluri fac parte din club, iar impunerea pe piaţă a respectivelor hoteluri se datorează în mare parte afilierii acestora la Rotary.

Cercul închis al „Elitei” masonice

Rotarienii au ritualuri şi reguli interne asemănătoare cu masoneria. Sunt o organizaţie la fel de închisă şi de secretoasă ca şi aceasta. La intrare se face o selecţie atentă: sunt invitaţi să facă parte din club fie cei care ajung să fie indispensabili proiectelor rotariene, fie tinerii care provin din familii de rotarieni şi sunt apoi propulsaţi în poziţii cheie în lumea afacerilor şi politicii. Ca şi în masonerie, este nevoie deci de o invitaţie din partea cuiva din interior. În Rotary lucrurile sunt încă şi mai stricte, fiind nevoie obligatoriu nu de unul, ci de doi garanţi interni, numiţi „naşi”.

Pe lângă aceste similitudini există şi alte aspecte care demonstrează că Rotary şi masoneria sunt doar două faţete ale aceleaşi puteri globale. Până în 1933 cluburile Rotary nu acceptau în rândurile lor decât masoni. Ulterior s-a renunţat la aceasta regulă, însă şi astăzi mulţi din membrii Rotary semnează condica şi în lojile masonice.

O organizaţie satanică cu aceleaşi concepte ca şi masoneria

În aceste condiţii, afirmaţia făcută în revista de afaceri, Bussiness Magazin de Dragoş Niţulescu, care conducea Rotary România în 2006 este doar o poveste bună de adormit copiii: „Nu avem nicio legătură cu masoneria. Dovada cea mai bună este că printre membrii noştri se află şi reprezentanţi ai clerului. Or, se ştie că preoţii şi masonii nu stau în acelaşi loc.“

Acele vremuri sunt de mult apuse. Este adevărat că în 1928 mai mulţi episcopi spanioli au declarat că Rotary „nu este altceva decât o organizaţie satanică cu acelaşi fond şi concepte ca şi masoneria. Conform documentelor pe care le deţinem, Rotary este o organizaţie suspectă şi trebuie să fie considerată la fel de groaznică şi de perversă ca şi masoneria.” Dar la fel de adevărat este şi faptul că, de atunci, tot mai multe feţe bisericeşti au ajuns să deţină funcţii importante în Biserică tocmai datorită apartenenţei lor la masonerie. Am asistat chiar în România la alegerea unui patriarh mason cu sprijinul unor masoni notorii, care făceau parte din Colegiul bisericesc (Sorin Frunză Verde şi Constantin Bălăceanu Stolnici sunt doar două exemple în acest sens).

Un istoric rotarian confirmă strânsele legături ale clubului Rotary cu masoneria

Legăturile strânse dintre masonerie şi Rotary sunt şi mai evidente dacă analizăm situaţia din Marea Lojă a Angliei (United Grand Lodge of England – UGLE), numită de masoni şi loja mamă a lumii, întrucât este organizaţia reprezentativă la nivel mondial. La nivelul UGLE există mai multe loji Rotary.

Poate cea mai cunoscută şi mai veche a fost constituită în 1920. Aceasta are ca simbol cercul Rotary care înconjoară un compas şi litera G, simbolul francmasoneriei. Într-o scrisoare, unul din fondatori, Charles Dewey precizează că toţi cei înscrişi în Rotarian Lodge no. 4195 făceau parte din London Rotary Club care, la acea vreme, avea 300 de membri. Astăzi loja îşi ţine întâlnirile chiar în Freemasons Hall din Londra, sediul Marii Loji a Angliei (UGLE). În cadrul acesteia mai există încă şapte loje Rotary. Două dintre ele au fost constituite la începutul secolului XX: Nottingham Rotary Lodge No.3941 şi North Notts Rotary Lodge No. 8998. Lor li se adaugă altele cinci, apărute în ultimii douăzeci de ani: Rotary Lodge of Suffolk No. 9306, East Lancashire Rotary Lodge No. 9359, Rotary Lodge of Norfolk No. 9367, Rotarian Lodge of Hong Kong No. 9378 şi Rotary Lodge of Hampshire No. 9389.

Istoricul Wolfgang Ziegler, care este totodată şi membru Rotary, demonstrează că există strânse legături între Rotary şi francmasonerie. „Legăturile dintre Rotary şi masonerie sunt vechi şi nu trebuie privite cu suspiciune, susţine el. În unele ţări est europene noile cluburi Rotary sunt chiar domeniul exclusiv al francmasonilor. În orice caz, existenţa medaliilor pe care apare roata Rotary alături de simboluri masonice arată că legăturile sunt încă puternice şi astăzi”.

Programul Rotary Polio Plus, o ameninţare la adresa generaţiilor viitoare

După ce mii de copii au fost vaccinaţi împotriva hepatitei B pe banii clubului masonic Rotary, România a ajuns să fie ţara cu cel mai mare număr de copii bolnavi de SIDA. În 1997, jumătate din copiii bolnavi de SIDA din întreaga lume erau din România. Acesta este doar unul dintre efectele acţiunilor „umanitare” ale Rotary. Programul Polio Plus este un alt exemplu cutremurător.

În 1985, Rotary anunţa întregii lumi că va eradica virusul poliomielitei până în anul 2000. După ce clubul a cheltuit, conform propriilor declaraţii, peste o jumătate de miliard de dolari şi a injectat peste 2 miliarde de copii, virusul poliomielitei continuă să existe. În urma specialiştilor Rotary au rămas zeci de mii de morţi sau de infirmi care s-au îmbolnăvit de poliomielită, leucemie sau cancer după ce li s-a administrat vaccinul.

Numărul impresionant de victime i-a obligat pe cei de la „Alianţa pentru vaccinuri” să admită existenţa unor riscuri ale vaccinului antipolio. Cu toate acestea, oficialităţile nu fac nimic pentru a stopa această campanie ucigaşă. De ce? Pentru că membrii Rotary, care în viaţa „profană” ocupă poziţii importante în instituţiile medicale naţionale sau internaţionale şi chiar în guvernele unor ţări în care se organizează astfel de campanii, nu vor lua niciodată o decizie neconformă cu politica clubului. Aşa că genocidul continuă. Într-un discurs ţinut la Convenţia Internaţională a Rotary din 2006 de la Copenhaga, Bruce Cohick susţine că trebuie înteţite eforturile de vaccinare în Nigeria, Afghanistan, Pakistan şi India şi promite în numele Rotary că virusul va fi eliminat fără îndoială cel mai târziu până în 2008. O nouă gogoaşă.

Vaccinul antipolio, o armă importantă în demersul masoneriei de a reduce populaţia globului

Vaccinul polio a fost descoperit în 1953 de dr. Albert Sabin şi de atunci poartă acest nume. În 1960 s-a descoperit că este făcut din celule prelevate din rinichii de maimuţă care conţin virusul SV40. Experimentele de laborator realizate de mai mulţi cercetători, printre care Bernice Eddy au arătat că acest virus este strâns legat de apariţia leucemiei şi a cancerului. Mai mult chiar, SV40 odată pătruns în organism se transmite pe cale genetică de la părinţi la copii. Până în 1996, zeci de cercetări au demonstrat legătura dintre prezenţa virusului SV40 şi cancerul osos şi cerebral, boli a căror incidenţă a crescut în mod inexplicabil (dacă nu luăm în considerare campaniile de vaccinare de genul Polio Plus) cu 30% în ultimii 20 de ani.

În loc să fie stopat progamul Polio Plus care răspândea acest virus, au fost stopaţi, discreditaţi, marginalizaţi şi persecutaţi exact cei care i-au demonstrat periculozitatea. Întrebat de ce s-a procedat aşa, dr. Sabin a dat un răspuns demn de doctorul nazist Mengele: „Nu cred că este cazul să panicăm publicul. Până la urmă, ce mare lucru, copiii voştri sunt injectaţi cu un virus al cancerului, atâta tot!”

Dr. Raymond Obomsawin, analist la Agenţia canadiană pentru dezvoltare internaţională (CIDA) a realizat un studiu asupra proiectelor de imunizare întreprinse de Unicef împreună cu Rotary în Thailanda, la începutul anilor ’90. Raportul său arată că aşa cum pojarul nu a dispărut din Europa în anii ’40-’50 datorită vaccinurilor, nici poliomielita nu va dispare în urma acestor campanii de imunizare. Tot el arată că poliomielita este departe de a fi cea mai frecventă şi mai gravă problemă de sănătate cu care se pot confrunta copiii. Poziţia oficială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este că riscul cel mai mare de a se îmbolnăvi de poliomielită îl întâmpină copiii malnutriţi şi de aceea ei trebuie imunizaţi în primul rând. Ori toate cercetările au demonstrat că vaccinul nu trebuie administrat în caz de malnutriţie, pentru că pune în pericol viaţa copilului. Dr. Archie Kalokerinos arată: „nu poţi să imunizezi copiii bolnavi sau malnutriţi şi să zici că ai rezolvat problema. Vei omorî mai mulţi decât ar fi murit în mod natural din cauza virusului”.

Însă pentru rotarieni vaccinurile sunt mai „profitabile”, din punct de vedere al costurilor, decât hrănirea şi crearea de condiţii de viaţă prielnice pentru aceşti copii. În fond, companiile pe care le conduc majoritatea dintre ei sunt chiar cele care contribuie la sărăcirea ţărilor în care trăiesc aceşti copii.

de Mihaela Gheorghiu

Nota: Republica Moldova nu sta prost la capitolul Rotary. Aici exista o filiala a Rotary Club (cu centre in orasele mai mari din tara), bine inchegata si destul de activa. Membri ai acestei anticamere a masoneriei mondiale sint indivizi publici, cu influenta si autoritate in domeniile pe care la manuiesc cel mai bine. Astfel, aici dam nas in nas cu venerabila patriotista Vitalia Pavlicenco (care a ocupat si postul de presedinte al Rotary Club Chisinau in perioada 2001-2002), cu venerabila Svetlana Bivol (director general al Filarmonicii Nationale), cu venerabilul Furdui Gheorghe (Sef de serviciu Directia Politiei Rutiere), cu venerabilul Sapojnic Alexandru (manager Vila Verde) si cu alti indivizi smecheri. Cel mai des solicitat loc de intalnire al acestor „facatori de bine” este maiestosul hotel Leo Grand, cuib activ al „elitei moldave”, clapauge si buzate.

Europa vs „Tratatul de la Lisabona”

26 iunie 2008 31 comentarii

Înaintăm cu paşi vădiţi spre Noua Ordine Mondială (chiar dacă nu vrem – asta însă nu contaeză). Alţii au grijă să ne astupe gurile şi să ia decizii în numele nostru, contra noastră. Dar mai sînt oameni treji care să spună lucrurilor pe nume…