Arhiva

Posts Tagged ‘mdn.md’

JIDOVISM EXTREM: Vodka „Kabbala cu prunci creştini”

29 decembrie 2009 6 comentarii

De curînd, compania EZ Protocols [Elders of Zion Protocols] a anunţat lansarea brandului de vodcă „Kabbala (pe bază de prunci creştini)” – cel mai nou etalon al calităţii din acest segment super-premiu al pieţei ruseşti.

Un gust nobil de grîu.

Apa îmbogăţită cu ioni de argint, aur şi platină.

Design laconic şi stilat ne întoarce la cele mai bune tradiţii ale chefurilor ritualice.

În fiecare sticlă – cîte un prunc unic, lucrat manual din sticlă dură.

PENTRU TOATE PAROHIILE ŞI MĂNĂSTIRILE ORTODOXE: RÎNDUIALA DUMINICII ORTODOXIEI (Sinodiconul)

4 martie 2009 7 comentarii

Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărîrile dogmatice ale Sinodului al VII-lea Ecumenic, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfîntul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Sinodului, a alcătuit în acest scop o rînduială deosebită a Dreptei Credinţe.

Odată cu credinţa creştinească această rînduială a trecut din Împărăţia Răsăritului Creştinesc („Imperiul Bizantin” cum îl numesc istoricii) şi în Biserica Rusă. În anul 1766 Sfîntul Sinod a înfiinţat pravila în al cărei temei rînduiala din Duminica Ortodoxiei începu să se săvîrşească de către arhiereii eparhiilor în catedrale, deşi înainte ea se săvîrşea şi de parohii bisericilor şi de stareţii mănăstirilor. La începutul veacului XX prin hotărîrea clerului vîrfelnicesc Biserica Rusă s-a întors la datina veche, aducînd din nou spre buna cuviinţă în toate bisericile „Rînduiala Duminicii Ortodoxiei”. La congresul al III-lea al misionarilor (or. Kazan, 1897) s-a propus introducerea în obiceiul bisericesc de obşte „a rugăciunilor deosebite pentru întoarcerea celor rătăciţi în eresuri şi dezbinări”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de către Sfîntul Sinod, potrivit hotărîrii din 2-4 aprilie 1902, cu numărul 1495, s-a luat hotărîrea de a săvîrşi în întîia duminică a Postului Mare slujba „Rînduielii Duminicii Ortodoxiei” în toate mănăstirile şi bisericile din oraşe şi sate.

Fraţilor mireni sau clerici, răspîndiţi la toată suflarea creştinească această Slujbă deosebit de importantă în aceste vremuri de apostazie, în care înaintemergătorii lui Antihrist îşi întrebuinţează toate silinţele pentru a îngropa Tradiţia de mărturisire vie şi deschisă, în Duhul Sfinţilor Părinţi, a adevăratei Credinţe Mîntuitoare.

RÎNDUIALA

DUMINICII BIRUINŢEI ORTODOXIEI

Împărate ceresc…

Citeţul: Sfinte Dumnezeule… (rugăciunile începătoare). Doamne miluieşte (12 ori). Veniţi să ne închinăm…

Şi psalmul 74:

Mărturisi-ne-vom Ţie, Dumnezeule, mărturisi-ne-vom Ţie şi vom chema numele Tău, povesti-voi toate minunile Tale.

Cînd voi lua vreme, eu dreptatea voi judeca.

Topitu-s-au pămîntul şi toţi cei ce locuiesc pre dînsul: eu am întărit stîlpii lui.

Zis-am celor fărădelege, nu faceţi fărădelege şi celor ce greşesc, nu vă înălţaţi cornul.

Nu vă ridicaţi asupra înălţimii cornul vostru şi nu grăiţi împotriva lui Dumnezeu nedreptate.

Că nici de la răsărituri, nici de la apusuri, nici de la munţi pustii.

Că Dumnezeu judecător este: pre acesta smereşte şi pre acesta înalţă.

Că păharul este în mîna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură şi au abătut din aceasta în aceasta, însă drojdiile lui nu s-au deşertat, bea-vor toţi păcătoşii pămîntului.

Iară eu mă voi bucura în veac, cînta-voi Dumnezeului lui Iacov.

Şi toate coarnele păcătoşilor voi zdrobi şi se va înălţa cornul dreptului.

Slavă, şi acum: Aliluia (trei ori).

Apoi:Dumnezeu este Domnul, şi S-a arătat nouă… glasul 4

Mulţumiţi fiind noi, nevrednicii, robii Tăi, Doamne, pentru binefacerile Tale cele mari, ce ni s-au făcut nouă, slăvindu-Te Te lăudăm, bine Te cuvîntăm, mulţumim, cîntăm şi preaslăvim a Ta bună milostivire, şi ca nişte robi cu dragoste strigăm Ţie: Făcătorule de bine, Mîntuitorul nostru, slavă Ţie.

Slavă, glasul 3

De binefacerile Tale şi de daruri, învrednicindu-ne în dar ca nişte robi netrebnici Stăpîne, alergînd cu osîrdie către Tine, mulţumire după putere Îţi aducem şi slăvindu-Te pe Tine, ca pe Făcătorul de bine şi Ziditorul strigăm: Slavă Ţie, preaîndurate Dumnezeule.

Şi acum, glasul 4

Precum a înălţimii de sus podoabă, şi pe cea de jos frumuseţe ai arătat-o sfîntei sălăşluiri a măririi Tale, Doamne, întăreşte-o pre aceasta în vecii vecilor şi primeşte pentru Născătoarea de Dumnezeu, rugăciunile noastre pe care neîncetat Ţie ţi le aducem, Viaţă şi Înviere a tuturor!

Citeţul:Prochimen, glas al 4-lea

Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Domnului Dumnezeului nostru vor înflori.

Stih: Veselise-va dreptul de Domnul şi va nădăjdui întru El.

Din cartea cea către romani a Sfîntului Apostol Pavel citire (cap. 16)

Fraţilor, vă îndemn să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pîntecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşeală inimile celor fără de răutate. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi!

Strana: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie !

Sfînta Evanghelie de la Matei (cap. 18):

Zis-a Domnul: vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: că îngerii lor, în ceruri, pururi văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să măntuiască pe cel pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducîndu-se va căuta pe cea rătăcită? Şi dacă s-ar întîmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decît de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai cîştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvîntul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş. Adevărat grăiesc vouă: Oricîte veţi lega pe pămînt, vor fi legate şi în ceruri, şi oricîte veţi dezlega pe pămînt, vor fi dezlegate şi în ceruri.

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

RUGĂCIUNE

Dumnezeule Preaînalte şi Ziditorule a toată făptura, Cela ce umpli toate cu mărirea Ta şi pe toate le ţii cu puterea Ta, Ţie, Izvorului a toate darurile Domnului nostru aducem mulţumire noi, nevrednicii, că nu Te întorci de la noi pentru fărădelegile noastre, ci ne arvuneşti pre noi cu îndurările Tale. Tu spre mîntuirea noastră ai trimis pre Unul născut Fiul Tău şi ai binevestit nemăsurata Ta pogorîre către neamul omenesc: că cu vrere nu voieşti moartea păcătosului, şi aştepţi să ne întoarcem la Tine şi să fim mîntuiţi: Tu, pogorînd spre neputinţa firii noastre, ne întăreşti pre noi cu Atotputernicul Har al Sfîntului Tău Duh, ne mîngîi cu mîntuitoarea credinţă şi cu nădejdea desăvîrşită a veşnicilor bunătăţi şi povăţuindu-i pe aleşii Tăi în Sionul cel de sus, ca pe lumina ochiului îi păzeşti.

Mărturisim Doamne, marea şi neajunsa Ta iubire de oameni şi milostivire. Dar văzînd alunecările multora, cu osîrdie Te rugăm, Atotbunule Doamne: caută la Biserica Ta şi vezi că chiar de am primit cu bucurie Bunăvestirea Ta, dar spinii deşertăciunii şi ai patimilor o fac pe dînsa puţin-roditoare, iar în alţii şi fără de rod, şi, înmulţindu-se fărădelegile unii prin eresuri, alţii prin dezbinare se împotrivesc adevărului Tău evanghelicesc, se îndepărtează de moştenirea Ta, se leapădă de Harul Tău şi se răpun spre judecata preasfîntului Tău Cuvînt. Preamilostive şi Atotputernice, nu Te mînia pînă în sfîrşit, Doamne! Fii milostiv, Te roagă Biserica Ta, ştiindu-Te pre Tine Ocîrmuitorul şi Săvîrşitorul mîntuirii noastre, Iisuse Hristose, fii nouă milostiv, întăreşte-ne pre noi cu puterea Ta în Dreapta Credinţă, luminează ochii celor ce rătăcesc cu Lumina Ta Dumnezeiască, ca să înţeleagă adevărul Tău: înmoaie înăsprirea lor şi deschide-le auzul, ca să audă glasul Tău şi să se întoarcă către Tine, Mîntuitorul nostru. Îndreptează, Doamne, fărădelegile lor şi viaţa lor străină de buna cuviinţă creştinească; fă ca toţi întru sfinţenie şi fără de prihană să vieţuim, şi aşa mîntuitoarea credinţă să se înrădăcineze şi purtătoare de rod în inimile noastre să fie. Nu întoarce faţa Ta de la noi, Doamne, dă-ne nouă bucuria mîntuirii Tale; dă Doamne şi păstorilor Bisericii Tale rîvnă sfîntă, şi cu duhul Evangheliei dospeşte grija lor pentru mîntuirea şi întoarcerea celor rătăciţi. Ca aşa fiind toţi povăţuiţi, să ajungem unde este credinţa desăvîrşită, împlinirea nădejdii şi dragostea adevărată şi acolo cu preacinstitele cete ale puterilor cereşti să Te preaslăvim pre Tine, Domnul nostru, pre Tatăl, şi pre Fiul şi pre Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Apoi se rosteşte: Cine este mare ca Dumnezeul nostru; Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni.

Apoi iarăşi cu glas ridicat:Cine este mare ca Dumnezeul nostru…

Şi apoi cu glas foarte ridicat:Cine este mare ca Dumnezeul nostru…

Ziua Ortodoxiei prăznuind, o!, neam drept-slăvitor, să-L slăvim cel mai mult pre Pricinuitorul tuturor bunătăţilor, pre Dumnezeu, Carele este binecuvîntat întru toţi vecii. Acesta este Dumnezeul nostru, Carele rînduieşte şi întăreşte moştenirea Sa iubită – Sfînta Biserică, pre strămoşii care au căzut prin călcarea poruncii mîngîindu-i cu cuvîntul Său nemincinos, a cărei temelie a pus-o încă în rai; Acesta este Dumnezeul nostru, Carele povăţuindu-ne către acea făgăduinţă mîntuitoare, nu fără de mărturii Sieşi o lăsă, ci vrînd să se săvîrşească mîntuirea vestit-a mai înainte întîi prin strămoşi şi prooroci, în multe chipuri arătînd-o; Acesta este Dumnezeul nostru, Carele de multe ori şi în multe feluri a grăit părinţilor prin prooroci, în zilele din urmă a grăit nouă prin Fiul, cu Carele şi veacurile Le-a făcut, vestindu-ne bunăvoinţa Tatălui pentru noi, ne-a deschis tainele cereşti, ne-a încredinţat cu puterea Sfîntului Duh despre adevărul bunei vestiri, a trimis pre apostoli în toată lumea ca să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei, a întărit-o pre Aceasta cu multe puteri şi minuni. Acestei descoperiri mîntuitoare urmînd, de această veste bună ţinîndu-ne,

(aici clerul împreună cu norodul binecredincios mărturiseşte cu glas biruitor)

credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut. Carele pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire S-a pogorît din cer şi S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfîrşit. Şi întru Duhul Sfînt, Domnul de viaţă Făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Carele a grăit prin prooroci. Întru una sfîntă şi sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Apoi:

Aceasta este credinţa apostolească,

Aceasta este credinţa strămoşească,

Aceasta este credinţa dreptslăvitoare,

Această credinţă lumea a întărit !

Încă şi soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile şi scrierile lor împreună-glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire, le primim şi le întărim.

Chiar dacă şi acestei Pronii a Domnului pentru noi şi mîntuitoarei descoperiri duşmanii Ortodoxiei i se împotrivesc, pomeni-va atunci Domnul ocara robilor Săi: slava hulitorilor a ocărît-o şi pe cei îndrăzneţi şi vrăjmaşi Dreptei Credinţe fricoşi şi grabnici la fugă i-a arătat.

Precum pre cei care îşi cuceresc mintea sa întru ascultarea Dumnezeieştii descoperiri şi care nevoitu-s-au pentru aceasta îi fericim şi îi lăudăm;

aşa şi pre cei care se împotrivesc acestui adevăr şi care nu s-au pocăit Domnului carele aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa lor şi, urmînd Sfintei Scripturi şi de datinile Bisericii dintru început ţinîndu-ne, îi lepădăm şi îi dăm anatemei.

Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume de la sine s-a făcut şi toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeuşi din întîmplare se fac, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care grăiesc că Dumnezeu nu este duh, ci trup; sau că nu este drept, milostiv, preaînţelept, atotştiutor şi alte hule asemenea rostind, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinţă cu Tatăl şi nu este de aceeaşi cinstire cu El, aşijderea şi Duhul Sfînt, şi care mărturisesc pre Tatăl, şi pre Fiul şi pre Sfîntul Duh nu ca pre Cel ce este Unul Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nebuneşte grăiesc că nu a trebuit pentru mîntuirea noastră şi spre curăţirea păcatelor noastre să vină în lume Fiul lui Dumnezeu în trup şi să primească patimă de voie, moarte şi înviere, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care nu primesc harul răscumpărării propovăduit în evanghelie ca singurul mijloc de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Preacurata Fecioara Maria nu a fost înainte de naştere, la naştere şi după naştere Fecioară, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nu cred că Duhul Sfînt i-a înţelepţit pre prooroci şi apostoli şi printr-înşii ne-a vestit nouă calea adevărată spre pocăinţă şi a întărit aceasta cu minuni, şi că acum în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi vieţuieşte şi îi povăţuieşte pre ei la orice adevăr, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfîrşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplata veşnică pentru faptele bune în ceruri, iar pentru păcate – osîndire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc toate sfintele Taine, de Biserica lui Hristos ţinute, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc soboarele sfinţilor părinţi şi predaniile lor care sînt într-un duh glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire şi de Biserica dreptslăvitoare-sobornicească cu blagocestie păstrate, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care cugetă precum că împăraţii pravoslavnici sînt ridicaţi în scaunul stăpînirii nu din deosebita pentru ei bunăvoinţă Dumnezeiască, şi la ungerea lor darurile Sfîntului Duh spre primirea acestei mari chemări asupra lor nu se revarsă, şi astfel îndrăznind la răzvrătire şi viclenie împotriva lor, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care ocărăsc şi hulesc sfintele icoane pe care Sfînta Biserică le primeşte spre amintirea lucrărilor lui Dumnezeu şi a bine-plăcuţilor Lui, spre trezirea evlaviei celor ce le privesc pre ele şi a dorinţei de a-i urma, şi celor care le numesc pre acestea idoli, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învăţînd că ea s’a împărţit în „ramuri” şi care spun că Biserica nu fiinţează în chip văzut, ci din „ramuri” şi schisme, din feluritele slăviri şi credinţe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

şi celor care nu deosebesc adevărata Preoţie şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învaţă precum că botezul şi euharistia ereticilor sînt îndestulătoare pentru mîntuire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

şi celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

+ + +

Iar celor care se nevoiesc pentru Ortodoxie în cuvînt, scrieri, învăţături, suferinţe şi viaţă bine plăcută lui Dumnezeu, ca unor apărători şi lucrători ai Acesteia, Biserica lui Hristos, săvîrşind pomenirea de peste an, strigă:

Sfinte binecredinciosule şi întocmai cu apostolii împărat Constantin şi maica ta Elena, dreptslăvitorilor împăraţi ai Răsăritului Creştinesc: Teodosie cel Mare, Teodosie cel Mic, Iustinian, şi ceilalţi drept-credincioşi împăraţi şi împărătese ale Împărăţiei Creştinătăţii Răsăritului, rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne lumineze calea în această lume plină de deşertăciuni cu viaţa voastră pilduitoare de slujitori ai lui Dumnezeu, cu osîrdia voastră dregătorească de mare folos pentru întărirea Bisericii lui Hristos !

Sfinte Binecredinciosule Voievod Ştefan cel Mare, Sfinte Binecredinciosule Voievod-mucenic Constantin Brîncoveanu, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ticăloşii urmaşi ai voştri, în aceste vremi cumplite de răcire peste măsură a credinţei celei mîntuitoare a Răsăritului Ortodox, vremi de scădere a Ţării strămoşeşti şi de puţinătate a vredniciei duhovniceşti a dregătorilor ei, să ne întărească pe noi în dăinuirea noastră întru Dreapta Credinţă pe pămînturile rînduite de Dumnezeu spre mîntuire neamului nostru !

Sfinte Nicodim de la Tismana, Sfinte patriarh Nifon II al Ţarigradului, Sfinte ierarhe Ghelasie de la Rîmeţ, Sfinte Ierarhe Varlaam al Moldovei, Sfinte Ierarhe Dosoftei al Moldovei, Sfinte Ierarhe Iorest Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Ierarhe Sava Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Sfinţite Mucenice Antim Ivireanul, Sfinte Ierarhe Maxim Brancovici, Sfinte Paisie de la Neamţ, Sfinte Sfinţite Mucenice Serafim, rugaţi-vă lui Dumnezeu cel Unul în Treime să ne ferească de nenumăratele şi feluritele ispite ale vremurilor de astăzi care se abat peste noi, nevrednici de a ne numi creştini ai vremurilor de pe urmă, din pricina puţinătăţii noastre duhovniceşti, şi asupra bunelor rînduieli ale vieţii creştineşti în Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos !

Binecredincioşilor voievozi care s-au osîrduit pentru buna orînduire a Bisericii Ortodoxe pe pămînturile strămoşeşti Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Rareş, Petru Şchiopu, Vasile Lupu, Matei Basarab şi marilor dregători ortodocşi, veşnica pomenire !

Preasfinţiţilor Patriarhi ai Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, şi ai întregii Rusii şi preasfinţiţilor mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ortodocşi, veşnica pomenire !

Presfinţiţilor mitropoliţi, evlavioşi ostenitori pentru curăţia şi întărirea Bisericii creştine drept-slăvitoare în neamul nostru Teoctist I de la Neamţ, Gheorghe (cel ars de viu), Teoctist II de la Neamţ, Teofan de la Voroneţ, Grigore de la Voroneţ, Gheorghe de la Bistriţa, Teofan de la Rîşca, Macarie II al Ungrovlahiei, Teofil de la Rîmnic, Gavriil al Basarabiei şi Voziei, Veniamin al Moldovei şi arhierei ai Basarabiei Antonie, Iacov, Vladimir şi Atanasie, veşnica pomenire !

Celor care au pătimit şi au fost ucişi în războaiele pentru Credinţa ortodoxă şi Ţară, domnilor, boierilor, oastei iubitoare de Hristos, celor care au pătimit pentru Hristos în vremea prigoanei asupraBisericii şi tuturor dreptslăvitorilor creştini care în dreapta credinţă şi evlavie întru nădejdea învierii au răposat,veşnica pomenire !

Dreptslăvitoarea Biserică a lui Hristos, cu mărire aducîndu-şi aminte de cei ce s-au nevoit în evlavie şi aceasta spre urmare arătînd tuturor fiilor ei, dreptslăvitorilor creştini, aşijderea are datoria să laude nevoinţele acestora care prin mîntuitoarea credinţă şi faptele bune, pregătindu-se pentru fericirea veşnică, întăresc Ortodoxia.

Apoi rosteşte:

Sfîntă Treime, pre aceştia îi preaslăveşte şi îi întăreşte pînă la sfîrşit în dreapta credinţă; iar pre răzvrătiţii şi hulitorii dreptslăvitoarei credinţe şi ai Bisericii lui Hristos şi pre cei care nu sînt în supunerea ei întoarce-i şi fă ca să vină la cunoştinţa adevărului Tău veşnic, pentru rugăciunile Preasfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor sfinţilor, amin.

Şi se cîntă imnul sfîntului Ambrosie al Mediolanului:

Pre Tine Dumnezeule, Te lăudăm, pre Tine, Doamne, Te mărturisim, pre Tine, preaveşnicule Părinte, tot pămîntul Te măreşte. Ţie toţi îngerii, Ţie cerurile şi toate puterile, Ţie Heruvimii şi Serafimii cu neîncetate glasuri Îţi strigă: Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Dumnezeu Savaot, plin este cerul şi pămîntul de mărirea slavei Tale. Pre Tine preaslăvita ceată a apostolilor, pre Tine lăudata mulţime a proorocilor, pre Tine Te laudă prealuminata oaste a mucenicilor, pre Tine în toată lumea Te mărturiseşte sfînta Biserică, pre Părintele măririi celei neajunse, pre Cel închinat Unul-Născut Fiul Tău şi pre Sfîntul Mîngîietorul Duh. Tu eşti Împăratul Slavei Hristoase, Tu eşti al Părintelui pururea fiitor Fiu. Tu spre izbăvirea omului, luînd fire de om, nu Te-ai îngreţoşat de pîntecele Fecioarei, Tu, stricînd acul morţii, ai deschis credincioşilor cereasca împărăţie. Tu de-a dreapta lui Dumnezeu şezi întru slava Părintelui şi credem că vei veni Judecător. Pre Tine dar, Te rugăm, ajută robilor Tăi, pre care i-ai răscumpărat cu cinstitul Tău Sînge. Învredniceşte-i a împărăţi împreună cu sfinţii Tăi întru veşnica Ta slavă. Mîntuieşte, Doamne, norodul Tău şi binecuvîntează moştenirea Ta, îndreptează-i şi îi înalţă pre dînşii în veci. În toate zilele Te vom binecuvînta pre Tine şi vom lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Miluieşte-ne pre noi, Doamne, miluieşte-ne pre noi. Fie mila Ta, Doamne, spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu ne ruşinăm în veci. Amin.

Şi se face otpustul obişnuit.

+ + +

  • TROPARUL PRAZNICULUI: Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerînd iertare de greşalele noastre, Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mîntuitorul nostru, Cel ce ai venit să mîntuiesti lumea.

  • Predica Sfîntului Ierarh Ignatie Briancianinov la sărbătoarea Biruinţei Ortodoxiei

 
SURSA: Site-ul Ortodox „Moldova Noastră”

Sărbătorile care ne apun

1 ianuarie 2009 Un comentariu

Aflarea omului pe pămînt reprezintă în sine o lucrare. De la naştere şi pînă în momentul morţii fiecare îşi alege şi îşi parcurge drumul vieţii prin gînduri, prin fapte, prin felul său de a privi lumea ce îl înconjoară. Drumul acesta este batut în fiecare zi, dată pentru aflare pe această lume. Noi ne mergem drumul aflîndu-ne alături de familie, în timpul mesei, la serviciu, comunicînd cu prietenii, aflîndu-ne printre necunoscuţi, odinhnindu-ne de muncile, grijile şi bucuriile zilei şi, bineînţeles, sărbătorind un eveniment sau altul.

Fiecare este liber să-şi aleagă drumul pe care să-l meargă. Aşa a fost întodeauna, aşa este şi aşa va fi. Vînzători de oameni, de ţară, de credinţă pot fi găsiţi pe parcursul întregii istorii. La fel cum putem identifica o mulţime de înaintaşi sau de martiri sau pur şi simplu oameni care au trecut prin viaţă fără a lăsa vre-o urmă cunoscută pentru urmaşi. O parte dintre aceştia din urmă au căzut pe cîmpul de luptă, apărîndu-şi ţara şi credinţa, alţii au rămas cu zile şi au revenit acasă, dar cei mai mulţi şi-au trăit viaţa alături de familie şi ţară, cu gîndul la Dumnezeu.

Cu toate acestea oamenii sînt foarte asemănători. Pînă la urmă, aflîndu-ne pe stradă, cinematograf, cafenea sau în oricare alt loc public poţi să greşeşti foarte uşor, apreciind un om sau altul de la prima vedere. Toţi par mai mult sau mai puţin asemănători. Dacă ţinem cont de anumite devianţe, specifice anumitor „profesii” sau alienări psihice şi comportamentale, atunci trebuie să recunoaştem că majoritatea par a fi oameni normali şi foarte asemănători la mers sau la port.

Poate expresia cea mai vizibilă a lumii lăuntrice a omului o găsim în evenimentele şi datele pe care acesta le însemnează, adică în sărbători. Aici omul îşi exteriorizează cotidianul, trăirile şi valorile pe care le împărtăşeşte. Sărbătoarea nu poate fi doar un prilej de a avea liber, de a nu face nimic stînd întins pe canapea sau de a săpa în grădină, după cum o percepea majoritatea în timpurile sovietice. Sărbătoarea este o expresie a stării sufleteşti în timpul „comemorării sau sărbătoririi vreunui eveniment important, cu organizarea de diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii, etc.”

Natura verbului „a sărbători” ne spune că o componentă, practic indispensabilă, a oricărei sărbători este comunitatea. Aici fiecare nu numai că îşi exprimă bucuria, respectul, admiraţia, regretul, dar şi împreună cu ceilalţi trăieşte din nou evenimentul şi îi felicită pe ceilaţi cu sărbătoarea. La nivelul primar am putea vorbi despre familie ca despre o comunitate, la nivel superior se află civilizaţia a cărui miez este format din valorile comune mai multor popoare şi state.

Civilizaţia „ignoră” (însumîndu-l) elementul naţional care ţine de o anumită etnie, de un anumit popor şi de un anumit stat , luînd „seama” doar de ceea ce uneşte mai multe popoare şi state într-o comunitate. Cu alte cuvinte este greu să ne închipuim, spre exemplu, că în Rusia, ţară din spaţiul civilizaţional ortodox,  s-ar putea sărbători ziua naţională a României, altă ţară din spaţiul civilizaţional ortodox, sau vice-versa. În acelaşi timp, în ambele aceste ţări, ca şi în Grecia, Serbia, Muntenegru, Republica Moldova, Belorusia, Ucraina, Gruzia, şi toate comunităţile creştine din afara acestui spaţiu, se sărbătoreşte Învierea Domnului Iisus Hristos, celelalte unsprezece Sărbători Împărăteşti, precum şi alte sărbători ce ţin de trăirea creştinească.

Sărbătorile creştine, sărbătorile lumii ortodoxe, sărbătorile spaţiului geopolitic ortodox sînt legate de mîntuire, de dragoste faţă de aproapele, de pocăinţă, de iertare, de milostivenie, de izbînda vieţii asupra morţii, etc., într-un cuvînt de Dumnezeu, de Adevăr. Ele sînt cununa fiecărui an calendaristic creştin şi locul unde omul se află în împreună-lucrare cu aspiraţiile sale duhovniceşti, cu Cel Veşnic, iar împreună-lucrare, cum este bine cunoscut, se traduce în limba greacă Liturghie.

Cele duhovniceşti sînt originea, sămînţa care a rodit o altă caracteristică comună tuturor popoarelor din spaţiul ortodox, anume ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege. Dacă cele duhovniceşti reprezintă legătura omului cu Dumnezeu, atunci morala este legătura omului cu alt om, cu semenul său.

După cum sărbătorile, evenimentele pe care le comemorează un om scoate la suprafaţă lumea lui interioară, valorile sale, sufletul său, tot aşa şi sărbătorile unei lumi, unei civilizaţii, unui sistem de percepere a vieţii şi celor înconjurătoare ne pot vorbi despre adevărata valoare a acesteia, despre valorile sale şi concepţia sa despre lumea înconjurătoare.

Cu alte cuvinte ar suna astfel: Spune-mi ce sărbătoreşti şi îţi voi putea  spune cine eşti!.

După dispariţia himerei comuniste şi distrugerea ţării, pe diferite căi, prin diferite mijloace: propagandistice (în special, mass-media, producţie cinematografică şi producţii radiofonice), politice, economice, artistice, şi folosindu-se diferiţi agenţi şi purtători (politicieni, ziarişti, actori, interpreţi, sportivi, instituţii guvernamentale şi mai puţin guvernamentale, etc) se încearcă să ni se implanteze ideea exlusivităţii drumului pe care îl avem de parcurs – cel al tranformării potrivit normelor lumii occidentale.

După 1991 comunismul continuă se servească Occidentul aşa cum a făcut-o în mare măsură şi pînă atunci. De un deceniu şi jumătate tot ni se spune că comunismul a fost o crimă (cu ceea ce sîntem în totalitate de acord) şi că singura cale de a scăpa de „trecut” este occidentalizarea totală.

Activiştii de partid occidentali intenţionat fac din „comunism” şi „trecut” sinonime. De parcă trecutul ar fi început cu anul 1917 sau 1940… De parcă înainte de 1917 nu ar mai fi existat alt trecut … De parcă ei ar fi atît de subdezvoltaţi şi lustruiţi la creier că nu înţeleg aceasta … De parcă comunismul nu ar fi fost un produs al gîndirii occidentale, al lumii Occidentului … (cu ochiul neînarmat se vede că mesajul liberalismului total (integrist, fundamentalist) şi mesajul comunismului total (nazismul a instituţionalizat războiul total) este practic identic. Aceiaşi termeni, aceleaşi abordări ale trecutului care trebuie să fie distrus, pentru a construi lumea „noastră”, lumea nouă… Literă în literă cu Internaţionala … Măcăr fă-o imnul UE … De fapt, nu … Mult mai mult s-ar potrivi Statelor Unite ale Americii care îşi construiesc lumea … De fapt şi pentru UE, şi pentru SUA …)

… Dar Ce sărbătoreşte lumea occidentală?

Uniunea Europeană, o specie a lumii occidentale, sărbătoreşte Ziua Europei. Un fel de 7 noiembrie pe care l-am avut noi cu ceva timp în urmă. Se celebrează desfiinţarea suveranităţii statelor şi popoarelor din cadrul UE în folosul centrului unional, şi desfiinţarea oricăror forme de identitate naţională (culturală, spirituală, tradiţională, etc.) în scopul formării omului nou, omului european.

(„În toate capitalele Uniunii au loc manifestaţii solemne cu participarea înalţilor demnitari de stat şi mai-înalţilor şi iniţiaţilor oficiali de la Bruxelles, mitinguri ale oamenilor progresişti (unde se cere Federaţiei Ruse să accepte Carta energetică europeană, adică să renunţe la dreptul a-şi folosi propriile resurse energetice, iar Iranului ocupaţia occidentală în vederea democratizării acestei ţări, etc. ), concerte, distracţii, etc. Alături de steagul UE şi cel al României, spre exemplu, sînt arborate steagurile celorlate 26 de republici-surori…”)

Tot în luna mai a fiecărui an, pe întinsurile Uniunii au loc manifestaţii care ne permit dacă să nu vedem, măcar să ne închipuim care ar fi portretul acestui om nou. Este vorba de paradele pederaştilor, lesbienelor şi transvestiţilor. Mii de fiinţe ies pe străzile sutelor de oraşe din Occident, inclusiv SUA, pentru a-şi arăta hîdoşenia, renunţarea totală la calitatea de om şi pentru a scuipa morala în faţă.

Psihologul ortodox Constantin Zorin defineşte homosexualismul ca pe o vătămare a naturii umane şi nu pur şi simplu ca pe o sexualitate nenormală. Doctorul afirmă că alături de problemele psihice (nu este singurul care argumentează că homosexualismul este o boală) şi ereditare, mediul încojurător este cel care determină homosexualismul …

Şi care este calitatea acestui mediu înconjurător care produce zeci şi zeci de mii de homosexuali?

Manifestaţiile homosexualilor sînt aduse de către Occident drept exemplu de cea mai înaltă expresie a spiritului occidental, adică „toleranţa şi respectarea drepturilor omului” în formă pură, lipsită de orice pericole şi prejudecăţi.

Ideologii şi activiştii europeni au oferit rolul de prejudecăţi, numite şi tradiţionalism, respectului, decenţei, modestiei, bunăcuviinţei, etc., pentru ceea ce înseamnă familie, pentru ceea ce înseamnă dragoste, pentru ceea ce înseamnă libertate.

În aceeaşi ordine de idei ar trebui să amintim şi sărbătorirea aşa zisei „zile a îndrăgostiţilor”, pe 14 februarie. Desfrîul este elementul central şi mobilul manifestaţiilor organizate. „Dragostea” în firma acestei sărbători este folosită numai pentru a fi distrusă şi înlocuită cu instincte subanimalice. Şi nu trebuie să ne mirăm dacă „dragostea” în Occident, mai ales printre generaţia next, este percepută ca satisfacerea nesăţioaselor pofte sexuale în cele mai perverse forme.

Interesant, cum înţeleg ei „dragostea de Patrie”? (de fapt, care patrie?)

Da, mai este şi Crăciunul. Despre calitatea şi semnificaţia acestei sărbători la occidentali vorbea un reportaj televizat pus în emisie de către un post rusesc în ultima decadă a lunii decembrie. În Germania, consiliul local al unui sat a hotărît să interzică „venirea lui Santa Claus” la ei în localitate. Motivaţia – Santa nu mai aduce cu sine duhul Sărbătorii Naşterii Domnului în casele oameniilor, ce a fost transformat într-o acţiune pur comercială.

Ceea ce se petrece în magazinele din Occident în fiecare lună decembrie confirmă pe deplin atitudinea locuitorilor micii localităţi germane.

Dacă ar fi de scos orice amintire despre esenţa şi semnificaţia acestei Luminate Sărbători, majoritatea occidentalilor nici nu ar observa măcar … Magazinele oricum vor rămîne, nu vor dispărea.

(De altfel, administraţia Statelor Unite acţionează consecvent în direcţia despiritualizării, adică a secularizării Crăcinului. Bradul nu mai este de Crăciun, dar pur şi simplu de sărbătoare. Preşedintele american, în adresarea sa din fiecare an, felicită americanii cu sărbătoarea, nu cu Naşterea Domnului, orice nuanţe creştine fiind scoase din text …)

Acelaşi context şi spirit al sărbătorilor occidentale ne cere, cel puţin să amintim, despre manifestaţii şi evenimente care din cauza specificului nu pot fi sărbătorite de către toţi, însă care adună în jurul lor, prin intermediul televiziunii, zeci de milioane de admiratori… Este vorba despre decernarea diferitelor premii, întîietatea fiind deţinută de Oscar şi MTV, concertele rock şi tipuri asemănătoare, prezentările de modă, etc.

Pănă la urmă ar fi cum ar fi dacă Occidentul ar trăi cu alegerea sa. Or, fiecare este liber să aleagă. Nu! Această cloacă, urîciune a pustiirii şi spurcăciune doreşte să umple (nu de un secol) întreaga lume cu „valorile” sale…

Faimoşii activişti ai frontului ideologic occidental, vorbind despre lumea lor, nici nu folosesc termenul de civilizaţie occidentală sau civilizaţie europeană şi nici un alt termen cît de cît decent… Creatura nu este numită decît lumea civilizată. Adică ceilaţi nici la nivelul noţiunii de civilizaţie nu s-au ridicat, sînt aşa un fel de …

Să ne păzească Dumnezeu de o asemenea „civilizaţie” ! „Civilizaţie” inferioară celei mai abjecte barbarii !

Sîntem gată să nu fim „civilizaţi”, numai lăsaţi-ne în pace !

Ar fi puţin să spunem că noi, adică cei din Republica Moldova, noi – cei din spaţiul încă neApus, nădăjduim, încă ortodox, noi – cei care nu facem parte din „lumea civilizată” sîntem puşi în pericol de viziunile şi de poftele occidentalilor. Se poate doar deschide televizorul sau citi presa pentru a ne convinge că totul este mult mai grav.

Sărbătorile occidentale sînt implantate pe întreaga suprafaţă a globului pămîntesc. Metodele sînt alese în funcţie de starea obiectului, adică de starea poporului, a ţării care urmează să se bucure de atenţia „lumii civilizate”. Unii se dau de bună voie, alţii sînt bombardaţi şi exterminaţi…

În Republica Moldova, manifesataţii de tipul halloween, „ziua îndrăgostiţilor”, concerte rock, etc, chiar dacă nu au statutul social de sărbători, atunci se promovează insistent şi nu fără succes în rîndurile tinerii generaţii. De mai mulţi ani homosexualii îşi organizează orgiile în Chişinău, tot în luna mai, şi insistă să li se permită să organizeze un marş prin centrul capitalei.

Cu toate acestea nimic nu este pierdut. Încă mai avem timp pentru a da ripostă valului „civilizator” care doreşte să ne steargă de pe faţa pămîntului. Nu este totul pierdut. Oamenii nu şi-au perdut chipul uman. A mai rămas ceva.

Timp mai avem, însă nu ştim pentru ce şi cît va ajunge. Să acţionăm.

„Moldova Noastră”

„Ziua Naţională a Rugăciunii” în Moldova – SEMN AL APOSTAZIEI VREMURILOR NOASTRE

6 decembrie 2008 2 comentarii

Lupul ecumenist

Lupul ecumenist

De cîteva zile, poporul din Moldova este invitat stăruitor să ia parte la aşa-numita “Ziuă Naţională a Rugăciunii” (vezi anunţul), dedicată victimelor traficului de fiinţe umane. Aflăm din mass-media locală că această “Zi” se vrea a fi ziua de duminică, 7 decembrie, atunci cînd Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Sfînta Mare Muceniţă Ecaterina.

Denumirea însăşi a acestui eveniment de anvergură naţională este cel puţin ciudată pentru că rugăciunea (cea adevărată, sănătoasă – adică ortodoxă) nu are nevoie de o zi a sa, ea însemnînd însăşi legătura permanentă şi vie a creştinului ortodox cu Creatorul său – Dumnezeu-Mîntuitorul. Nu este greu să observăm că denumirea acestui eveniment este departe de a fi una ortodoxă. Niciodată Biserica nu a instituit “Zile” închinate combaterii unor griji ale lumii acesteia. Pînă acum, cel puţin…

Este însă mai potrivit să vedem mai în amănunt care este duhul stăpînitor al acestui eveniment. Aflăm că “Ziua Naţională a Rugăciunii” este iniţiată de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (filiala din Moldova) în parteneriat cu Coaliţia Interconfesională pentru Prevenirea Traficului de Persoane. Nu miră deloc faptul că iniţiativa acestei manifestaţii vine din partea unor structuri necreştine care, bineînţeles, nu au nici o legătură cu Rugăciunea. Trist este, însă, faptul că evenimentul de duminică va avea loc (dacă ne mai rabdă Dumnezeu pînă atunci) cu sprijinul substanţial al Mitropoliei Moldovei (care se numără chiar printre organizatorii de vîrf ai acestei mascarade „duhovniceşti”) – instituţie bisericească care se pretinde a fi oblăduitoarea credincioşilor ortodocşi din Moldova. Iată ce a declarat Mitropolia la conferinţa de presă de joi prin reprezentantul său, părintele Octavian Moşin: “Chiar dacă Biserica nu poate soluţiona multiplele probleme cu care se confruntă societatea noastră, totuşi Biserica este cel puţin un filtru prin care se împiedică plecarea oamenilor peste hotare. Vrem ca şi în acest an pe 7 decembrie să ne adunăm în bisericile din localitatea noastră şi să ne rugăm împreună pentru victimele traficului de fiinţe umane”.

Este perfect adevărat că Biserica este într-adevăr un filtru eficient, dar numai pentru fiii ei, căci numai aceşti fii cer binecuvîntarea duhovnicului să plece sau nu în străinătate (şi mai toţi nu primesc asemenea binecuvîntări), numai aceşti fii ascultă de glasul Bisericii care îi învaţă să se mulţumească cu puţinul ce îl au … Dar numai fiii ei, numai creştinii, numai ortodocşii …

Din păcate, limbajul umanist (şi prin aceasta, deloc ortodox), diplomatic şi comod pentru toţi, a devenit limbajul standard prin care Mitropolia se exprimă în public, inclusiv în faţa celui care nu este turma păstorită. Este de la sine înţeles că cei de la Mitropolie nu ne vor spune că prin „bisericile din localitatea noastră” mai subînţeleg, de fapt, şi „casele de rugăciune” ale sectanţilor, că dorinţa „de a ne ruga împreună” face parte din dorinţa Mitropoliei de a-şi pudra faţa pentru buna imagine în faţa celorlalte „confesiuni” şi de a-i obişnui pe credincioşii ortodocşi cu duhul ecumenist al „rugăciunilor în comun”. Mitropolia nu este începătoare în acest domeniu. Deja de mai bine de cinci ani slujbaşii mitropolitani se înjugă entuziasmaţi la diferite „proiecte” naţional-mondiale a căror scopuri şi stăpîni nu au nici o legătură cu Biserica Ortodoxă… (UNICEF, UNFPA, OIM, etc).

Alături de Mitropolia Moldovei pentru această cauză nobilă şi binevenită, este aşa-numita „mitropolie a Basarabiei” care „va instala corturi în Chişinău şi prin sate, unde „preoţii si slujitorii bisericesti” vor distribui materiale informative despre migraţie şi pericolele traficului de persoane. Cei ce nu vor putea participa la slujbele bisericeşti din această zi vor putea primi un CD cu predici” (sursa). Nu cred că duhovnici ortodocşi ca părintele Iustin Pîrvu, p. Arsenie Papacioc, p. Sofian Boghiu, p. Antonie de Suroj sau alţii să fi ţinut “predici” pe această temă. Atunci de unde să fi apărut aceste predici pe CD-urile distribuite de „mitropolia Basarabiei”?!

Să cugetăm un pic asupra motivului instituirii respectivei „Zile a Rugăciunii”. Ştim cu toţii că ţara noastră se confruntă cu distructivul fenomen al migraţiei. La acest capitol moldovenii sînt de neîntrecut. Cu toţii avem pe cineva plecat cu traiul din Patrie (rudă, prieten, cunoscut). Trist, foarte trist. În această situaţie răsar o seamă de întrebări la care, însă, nimeni nu se grăbeşte să dea vreun răspuns: Cine sînt aceştia care pleacă din ţară? Ne putem oare ruga, noi, ortodocşii, pentru oricine care pleacă peste hotare? Cît de „victime” sînt victimele traficului de fiinţe umane? Orice rugăciune este rugăciune în sens ortodox, adică este în duhul Sfinţilor Părinţi la Sfinta Treime?

Pentru început, să ne întrebăm, ce îi face pe oameni să plece peste hotare ? Şi încă: oare plecarea peste hotare este unica soluţie ? Sau este oare această soluţie corectă ? Din cîte ne spun chiar cei plecaţi, fapt adeverit şi de cercetările sociologice ale acestui fenomen pretins social-economic, cei care formează grosul emigranţilor sînt moldovenii plecaţi în căutarea cîştigului mai mare decît cel pe care ei îl pot afla acasă, în ţara lor. Bineînţeles că lumea mai pleacă şi la învăţătură, se mai căsătoreşte prin străini, dar nu aceştia formează fenomenul evadării în masă din Patrie.

Deci, plecaţii dintre noi sînt mînaţi fie de dorinţa de a cîştiga mai mult, fie de dorinţa de a cîştiga măcar ceva să nu moară de foame ei înşişi sau, mai degrabă, cei dragi lor – soţiile, copiii, părinţii, rudele mai apropiate … Altfel spus, economia moldovenească nu le poate asigura nici locuri de muncă plătite la nivelul coşului minim de consum şi nici condiţii prielnice pentru a-şi înjgheba vreo îndeletnicire cît de cît profitabilă.

Economia ţării nu s-a format, însă, din senin, fără ştirea moldovenilor, în particular, a celor plecaţi. Ceea ce avem astăzi – o economie slabă, controlată de o mînă de oligarhi străini căpătuiţi peste noapte (noaptea privatizării se are în vedere) din avuţia naţională, – este rodul „activităţii” parlamentului ţării de la 1990 încoace, căci acest organ legiuitor a votat toate reformele care i-au alungat din ţară pe moldoveni şi a format toate guvernele care nu au izbutit să conducă ţara. Dar cine i-a oploşit prin jilţurile legiutoare pe deputaţii care ne-au înzestrat cu o asemenea economie antinaţională – la propriu şi la figurat ? Refugiaţii „social-economici” din ţară fug de rezultatul propriilor lor votări sau nevotări. Aceşti „refugiaţi” nu au izbutit să se dumirească în listele de hoţomani şi de inapţi împinşi în parlament, nu au izbutit să genereze partide (mai corect, un partid, un singur partid naţional) în care să aibă încredere mai mult decît pe parcursul minutelor în cabina de votare. Mai mult, nu izbutit să se adune să protesteze împotriva nelegiurilor făcute de către legiuitorii aleşi şi nici să-i pedepsească cel puţin moral prin excluderea lor nominală din relaţiile noastre cotidiene de fini-nănaşi-neamuri-vecini-colegi-şefi-etc.

În loc să facă toate acestea sau ceva din toate acestea, bravii noştri oropsiţi dau bir cu fugiţii lăsînd ţara de izbelişte, pradă duşmanilor. Ba mai mult încă: ei mai trimit din străinătate bănet acasă pentru ca tot în buzunarul asupritorilor să ajungă prin reţeaua comercială controlată de acei pe care i-au votat şi de a căror urgie au fugit … Altfel decît trădare nu pot numi situaţia cînd fiii ţării îşi lasă ţara la cheremul duşmanului şi dezertează de pe cîmpul de luptă. Ba îşi mai finanţează duşmanii proprii şi ai ţării.

S-ar găsi cineva să zică că nu pe aceştia îi vizează „ziua cu rugăciunea”, ci pe victimele traficului de persoane. Dar care este mecanismul acestui trafic ? Oare nu începe el cu promisiunea de viaţă frumoasă, uşoară şi bănoasă ? Potrivit unui studiu sociologic executat de organizaţia internaţională „La Strada”, practic toate femeile ajunse prostituate prin reţeaua de trafic erau perfect conştiente de „munca” pe care urmau să o facă după „angajare”. Indignarea acestor persoane „traficate” este cauzată nu de „prestaţia” lor, ci de faptul că ele sperau la bani mai mari şi la o atitudine mai „umană” …

Da, au fost cazuri de răpire prin violenţă a unor fete care au fost transportate peste hotare fără voia lor şi prin violenţă obligate să se prostitueze pînă le salva tatăl sau alţii. Dar asemenea cazuri sînt unicate.

În afară de aceasta, oare toţi cei plecaţi sînt creştini ortodocşi, adică sînt fii ai Bisericii lui Hristos ? Oare ei au plecat cu binecuvîntarea preotului lor duhovnic ? Iar dacă, abia aflaţi în străinătate, au aflat de Hristos, oare nu există biserici ortodoxe prin europa ceea a lor unde să-şi găsească un preot duhovnic ? Iar dacă s-au pocăit, de ce nu revin în ţară ? Iar dacă sînt în mîinile traficanţilor şi nu pot scăpa şi unica lor speranţă e la Hristos, de ce se crede că Biserica nu se roagă pentru aceste persoane ? De ce e nevoie ca nişte organizaţii necreştine să-i indice Bisericii lui Hristos, Singurei Sfinte Biserici Soborniceşti a Apostolilor cînd şi pentru cine să se roage ? Oare aceste organizaţii necreştine ştiu mai bine decît Biserica ?

Pentru cine sîntem chemaţi să ne rugăm în această duminică ? Pentru persoane care şi-au lepădat ţara, rîvnind la cîştiguri murdare ? Ce să ceară de la Dumnezeu Biserica pentru aceste fiice şi aceşti fii risipitori ? Să cîştige mai bine ? Să nu fie maltratate cînd îşi „prestează serviciul” ? Sau pentru ca Dumnezeu să-i mîntuiască pe cei robiţi ? Dar tocmai aceasta Biserica o face la fiecare Sfîntă Liturghie ! În ectenii se spune: „Domnului să ne rugăm … pentru cei robiţi şi pentru mîntuirea lor …” Pentru ce mai e nevoie de o zi anume dictată nouă de necreştini ? Sînt aceştia mai presus decît Apostolii ? Decît Sfinţii Părinţi ? Decît Biserica Însăşi ?

Atunci care este sensul participării Bisericii la acţiunile necreştinilor, a unor acţiuni care nu adaugă nimic la lucrarea Bisericii ? Sensul e unul: să ne unim într-un duh cu ereticii, negînd lucrarea Bisericii şi adevărata ei rugăciune pentru „cei robiţi, pentru mîntuirea lor”. Căci a alerga la o altă rugăciune care pretinde ajutorarea celor robiţi nu înseamnă oare neîncredere în rugăciunea Bisericii pentru acelaşi lucru şi pentru aceiaşi năpăstuiţi ?

Să luam aminte la Canonul 18, 59 Laodiceea şi la Canonul 103 Cartagina care glăsuiesc clar: “În biserică se pot citi numai rugăciunile aprobate canoniceşte. Nimeni nu are dreptul să compună rugăciuni noi şi să le citească în biserică”.

Ca simulacrul pseudo-duhovnicesc de duminică să fie complet, la manifestaţie vine să participe şi aşa-zisa „Uniune a Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova” (mai pe româneşte – Uniunea ereticilor din Moldova). Aceştia vor asalta inima capitalei – Piaţa Marii Adunări Naţionale (acolo unde în ’90 ne-am recîştigat dreptul la limba „vechilor cazanii” pe care să o vorbim cu demnitate „în hram şi acasă”, unde ne-am cîştigat independenţa, inclusiv faţă de sectele venetice) – unde – spune presa – începînd cu ora 14.00 (pînă la 16.00) “credincioşii” vor cînta, vor recita poezii şi vor asculta predici pe tema migraţiei şi unde vor “improviza” un “Zid al plîngerii” destinat moldovenilor care vor să pună bileţele cu numele celor dragi afectaţi de migraţie. Este însă cazul să amintim că Dumnezeu primeşte doar rugăciunile făcute de cei cu credinţă dreaptă (ortodoxă) – adică, cu „inimă înfrîntă şi smerită”, în Biserica Ortodoxă – (acolo unde doi sau trei se vor aduna în numele Meu, acolo voi fi şi Eu) şi în duh ortodox. Celelate “rugăciuni” au acelaşi efect ca şi Ramadanul musulmanilor…

Vedem cum o nevinovată “zi de rugăciune” se transformă într-o arenă babilonică pe care se dă bătălia pentru sufletele băştinaşilor ortodocşi. Şi cel mai grav este că înşişi păstorii noştri de la Mitropolie, care sînt chemaţi la Păstorire şi Mărturisire a Adevărului Răstignit şi Înviat, ne lasă de izbelişte în faţa lupilor răpitori de suflete.

Atît de actual, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii (+1961) ne aminteşte cine sîntem noi, creştinii: „Noi, credincioşii ortodocşi, nu sîntem prea mulţi. Mîntuitorul i-a numit pe ucenicii Săi turmă mică (Luca 12, 32). Şi acum sîntem turmă mică şi acum sîntem puţini, dar avem totuşi stăpânirea de a fi fii ai lui Dumnezeu, căci Îl iubim din toată inima pe Domnul nostru Iisus Hristos”.

Unii creştini mai şmecheri ar putea răspunde: „Unde vedeţi voi ecumenism? Ce, vor sluji împreună?!” Nu, nu vor sluji împreună (aşa se declară, cel puţin). Însă duhul ecumenist este mult mai subtil decît pare la prima vedere. Atît de subtil, încît poate „să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi(Matei 24:24). Slujirea în comun nu implică neapărat şi apropierea trupească a slujitorilor. Ştim bine că bisericile ortodoxe canonice de pe întreg pămîntul se află în comuniune hristică (a lui Hristos) chiar aflîndu-se la mari distanţe geografice. Ceea ce ne uneşte pe noi, creştinii de aici, cu ceilalţi creştini (ruşi, gruzini, sîrbi, greci, americani, japonezi, africani, arabi, etc) este duhul Adevărului – duhul lui Hristos, Capul Bisericii. Aşa cum noi, creştinii, sîntem uniţi prin Biserică în Hristos, tot aşa şi ecumeniştii apostaţi sînt uniţi prin „Biserica” lor ramificată în duşmanul lui Hristos – Satan. Şi această unire este una pan-geografică, deoarece duhul comuniunii nu se împiedică de dimensiunile materiale ale lumii. Adică, dacă un preot se va ruga (în biserica sa) duminică aceasta anume pentru „Ziua Naţională a Rugăciunii” – eveniment organizat şi susţinut, după cum am văzut, de necreştini şi eretici – el se va afla în părtăşie duhovnicească cu ceilalţi „preoţi” şi pastori eretici care se „vor ruga” în acelaşi duh, în acelaşi timp, cu acelaşi scop. Asistăm, în aceste vremuri tulburi de apostazie făţişă, la un ecumenism camuflat, dosit – însă chiar mai periculos decît ecumenismul vădit cu care ne-am „obişnuit” de la o vreme. Mai periculos tocmai pentru că este mai greu observat, fiind îndreptăţit de „nepărtinitoarea” idee precum că fiecare poate sluji în biserica sa, neamestecîndu-se (doar trupeşte) cu cei de alte credinţe.

Fraţilor întru Hristos! Vedem cît de tulburi au devenit vremurile. Vedem cît de profesioniste au devenit vicleşugurile vrăjmaşului. Cît de uşor de păcălit ne-am făcut; cît de larg ne deschidem poarta sufletului pentru tot soiul de ispite lucitoare ce vin asupra noastră. Pricina slăbănogirii noastre generale stă în lipsa unui „singur lucru care trebuieşte”, dar care este tot mai izgonit din viaţa noastră bisericească – Credinţa cea Dreaptă, Cuvîntul Cel Mîntuitor. Căci cu credinţa adevărată vine şi dreapta socoteală, şi puterea pentru a rezista şi a mărturisi Adevărul pînă la urmă, şi rugăciunea rodnică de fiecare zi…

Pentru că Dumnezeu ne-a lăsat poruncă să ne iubim aproapele, şi noi vă chemăm ca, din iubire faţă de sufletele apropiaţilor voştri, să le arătaţi pericolul duhovnicesc care ne paşte o dată cu participarea şi încuviinţarea acestei blasfemii naţionale, numită „Ziua Naţională a Rugăciunii”.