„Despre Viața în Hristos” – carte de căpătîi

Astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea unui sfînt teolog, filosof, liturghist, mistic, scriitor, savant și diplomat bizantin, reprezentant autentic al isihasmului (isihasm = Ortodoxie, în sensul în care fără isihasm nu există Ortodoxie, adică mîntuire). Nicolae Cabasila (1322-1391) a fost un apropiat al împăratului bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino, împreună cu care s-a retras la mănăstire. În disputa isihastă a luat partea monahilor atoniți, fiind apropiat cu sf. Grigorie Palama (1296-1359).

Lucrarea de căpătîi a sa este „Despre viața în Hristos” pe care o pun la dispoziție aici. Esența acesteia este în ideea că unirea cu Hristos este actualizată și desăvîrșită prin trei dintre tainele Bisericii, anume botezul, mirungerea și euharistia. Este structurată în șapte „Cuvinte”, după cum urmează:

1. VIAŢA IN HRISTOS SE DOBÎNDEŞTE PRIN SFINTELE TAINE
2. ROLUL SFÎNTULUI BOTEZ ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
3. ROADELE SFÎNTULUI MIR ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
4. ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ
5. CE ROADE ADUCE ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TÎRNOSIREA SFÎNTULUI ALTAR?
6. CUM PUTEM PĂSTRA ROADELE VIEŢII DUHOVNICEŞTI DOBÎNDITE PRIN SFINTELE TAINE
7. CUM SE SCHIMBĂ SUFLETUL CREŞTINULUI DACĂ PE LÎNGĂ HARUL SFINTELOR TAINE SE ADAUGĂ ŞI STRĂDANIA PROPRIE

În lucrarea sa, Sf. Nicolae Cabasila „afirmă tranşant că nu este creştin decât acela care a realizat hic et nunc experienţa vie, conştientă a prezenţei Domnului. Cuvântul este înfricoşător pentru cei ce se străduiesc în Hristos fără a fi ajuns la o asemenea experienţă, şi scandalos pentru cei obişnuiţi – în spirit secular – să denunţe mărturiile sfinţilor ca basme ale unor veleitari. Însă afirmaţia sfântului trebuie acceptată ca mărturie a unei experienţe, a unui fapt trăit, şi nu ca o concluzie interesantă, “teoretică”, a unei antropologii hristologic-pneumatologice. Trebuie reţinut, de asemenea, că perspectiva sfântului Nicolae Cabasila nu este aceea a unui călugăr şi că, potrivnic ideii obişnuite (comode) despre privilegiile căii monahale în privinţa vieţii duhovniceşti, este o perspectivă spirituală realizabilă de orice credincios, în sfintele taine şi în viaţa comunităţii eclesiale.” (sursa)

Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire.