Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”

ortodoxianecenzurata.wordpress.com

<< DESCARCĂ varianta pdf. a articolului >>

***

PREÎNTÎMPINARE

Acest articol-atenţionare se adresează numai şi numai către creştinii Moldovei. Către cei care se socot ortodocşi – fie prin credinţa moştenită din strămoşi, fie prin tradiţie, fie prin însuşirea de sine-stătător a credinţei celei adevărate, fie prin venirea la Hristos ca urmare a luminării întru Domnul.

Către cei pentru care Cuvîntul lui Dumnezeu – spus oamenilor prin Sfînta Scriptură (Biblia), prin Sfintele Canoane ale Bisericii lui Hristos, prin scrierile însuflate de Duhul Sfînt-Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – este Adevărul.

Către cei pentru care Adevărul este

IISUS HRISTOS

Cel Întrupat, Răstignit şi Înviat.

Chișinău

2/15 aprilie 2015

 

Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar

sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”

 

 

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor

şi în calea păcătoşilor nu a stat

şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;

ci în legea Domnului e voia lui

şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.

(Psalmi 1:1-2)

Acum zece zile, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, 5 aprilie 2015, cetăţeanul Vladimir Filat (mai cunoscut prin pseudonimul său politic ca „Vlad Filat”) s-a „spovedit” şi s-a „împărtăşit” în altarul Catedralei Mitropoliei Moldovei din Chişinău. „Spovedania” în altar este documentată video de către un post tv, iar „împărtăşania” în altar a fost confirmată oficial de către Mitropolie.

Ministerul „sănătății” revine în forță împotriva cetățenilor

Acest articol nu se vrea a fi o analiză exhaustivă, ci un modest semnal de alarmă.

Iată că aflăm de pe pagina electronică oficială a Ministerului Sănătății (unde încă ministru este liberal-democratul Usatîi A.) că în această săptămînă poposește și în Moldova așa-numita ”Săptămînă Europeană a Imunizării”, al cărei slogan este unul care pretinde a fi foarte convingător și stimulant: Să prevenim, să protejăm, să imunizăm. Mai mult decît atît, un spot video dedicat acestei campanii are un slogan și mai roz (pe cît de patetic, pe atît de cinic, date fiind efectele ucigătoare ale multor vaccinuri):”Iubiți-i, protejați-i, vaccinați-i!”. Ministerul respectiv, ca un părinte grijuliu al națiunii, ne explică că această campanie are scopul de a informa populația ”neinformată” și de a combate ”percepțiile greșite” ale oamenilor referitor la vaccinuri…

TACTICILE MIȘCĂRII HOMOSEXUALE în propriile lor cuvinte

La sfârşitul lunii februarie 2013, Barack Obama a anunţat că el şi Departamentul de Justiţie al SUA nu vor mai apăra Legea pentru Protejarea Căsătoriei [DOMA], afirmând că legea este „neconstituţională”. Legea, datând din 1996, prevede că, în Dreptul federal, „cuvântul căsătorie reprezintă numai uniunea dintre un bărbat şi o femeie ca soţ şi soţie”.[1] I se interzice guvernului federal să recunoască „căsătoriile” homosexuale din punct de vedere al impozitelor, asigurărilor sociale şi al altor programe.

Pare evident că Obama lucrează la aranjarea lucrurilor pentru o recunoaştere federală a aşa-numitelor „căsătorii homosexuale”. Sondajele recente arată că un număr crescând de americani găsesc acceptabile „căsătoriile homosexuale”, lucru care spune mai multe despre falimentul moral al Americii decât despre capacitatea ei de a recunoaşte o lege morală obiectivă.

Declaraţiile lui Obama cu privire la DOMA ne oferă ocazia să ne întrebăm: Cum de sunt acceptate homosexualitatea şi „căsătoriile homosexuale” de atât de mulţi oameni?

Există diferiţi factori cauzatori, cel mai remarcabil fiind incapacitatea teologilor şi clericilor romano-catolici (aici se poate vorbi și despre clericii ortodocși – nota H.) de a transmite adevărata învăţătură morală catolică, şi disiparea autorităţii după conciliul Vatican II. Conducătorii actuali ai Bisericii nu îi mai controlează pe profesorii romano-catolici care propun principii şi practici contrare dreptului natural şi divin.[2]

Există şi alte cauze, dintre care trebuie menţionate chiar strategiile activiştilor homosexuali.

„Imagine modestă şi inocentă” sau dosar penal ?

Introduceri necesare

Constituţia ţării noastre (încă nemodificată) spune, în articolul 12:

(1) Republica Moldova are drapel, stemă şi imn.

(5) Drapelul, stema şi imnul sînt simbolurile de stat ale Republicii Moldova şi sînt ocrotite de lege.

Codul Penal al ţării noastre spune, în versiunea din anul 2002, articolul 347:

(1)  Profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova sau ale altui stat se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

În versiunea modificată din 2009 nu se mai întîlnesc cei 3 ani de închisoare. După această scurtă introducere, să trecem la fapte:

Jidovul sincer şi jidovul jidov

Personajul principal al cazului analizat este Alexandr Goldenştein. Cine este acest individ? Un cetăţean al statului creştinofob Israel, născut la Bălţi în 1981, repatriat în Israel în 1990. Adept al iudaismului, vice-redactor şef şi unul dintre fondatorii portalului evreo-rusesc „Izrus”, responsabil de tematica relaţiilor statului Israel cu ţările CSI.

Acest cetăţean „tolerant şi civilizat” a semnat un articol care a apărut pe respectivul portal pe data de 12 martie 2010. În el, Goldenştein pretinde să-l dărîme pe „ultraortodoxalul” rabin Isroel Lifşiţ care „şi-a permis” să-şi expună propria viziune asupra evenimentului petrecut la noi în Moldova pe 13 decembrie 2009: demontarea de către creştinii ortodocşi băştinaşi a hanukiei – simbol jidovesc care, în cazul expunerii lui publice, capătă un sens profund anticreştin. În viziunea lui Isroel, rabin al sinagogii Senna din Chişinău „noi nu trebuie să  folosim [cînd vorbim despre ce s-a întîmplat pe 13 decembrie] asemenea termeni ca „pogrom”, „vandalism”, termeni care au din start o conotaţie negativă. Noi trebuie să urmăm Torei [cele 5 cărţi ale lui Moise din Vechiul Testament – Pentateuhul] şi acelor principii care sînt statornicite în ea, iar Tora noastră este învăţătura iubirii de pace.

„Eurovision”-ul şi demnitatea naţională

Pentru mine, „Eurovison” nu înseamnă nimic sau, mai bine zis, înseamnă un semn al vremurilor din urmă. Cînd au loc profanări de cele sfinte (nu am de gînd să dau exemple întrucît cei care sînt fani „Eurovison” pot lesne să-şi dea seama, iar pe cei care nu urmăresc show-ul respectiv îi respect prea mult ca să-i spurc cu gunoaie de asemenea nivel) şi promovări de patimi, pederastisme („Eurovison”-ul este cel mai aşteptat eveniment al anului de către tot felul de homosexuali şi homosexualişti – apropo, Rîbak (tipul cu vioara) e unul din ei, a spus-o în repetate rînduri) şi satanisme (şi cînd scena pe care cîntă „cei mai buni” este cu 2 coarne). Ceea ce vreau însă să arăt prin acest mini-articol este cît de plini de patriotism şi demnitate naţională sînt indivizii care participă la acest eveniment şi cît de mult se înşeală naivii care cred că valorile naţionale ar avea vreo valoare pentru participanţi. Celor care vor replica

Feminista Arbatova vs tinerii ortodocşi din Moldova

„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă,ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (2Timotei 4:3-4)

Pe 5 decembrie după calendarul papistăşesc, departamentul „feminism” al iadului a trimis-o pe recruta moscovită Maria Arbatova să-i lumineze pe moldovenii „închistaţi” şi încă nepedeplin „civilizaţi” ce înseamnă şi cu ce se mănîncă „iubirea” (a se citi sexul), familia, soţul, copilul, lumea, etc, într-un „master class” la sala cu orgă (a se citi cu orgie), desfăşurat, după cum au hotărît stăpînii încornoraţi ai Arbatovei, sîmbătă seara, atunci cînd duşmanii „valorilor europene” slujesc rînduiala Vecerniei, aşa cum au apucat de la strămoşii binecredincioşi.

Bineînţeles, imaginea îmbătrînită prematur a Arbatovei s-a făcut văzută cu mult timp înainte de „master class-ul” ei, pe un afiş ţipător atîrnat la intrarea sălii cu orgă. Ca să fie informaţi băştinaşii „inculţi” că vine „luminătoarea” femeilor, aprinsă de focul patimilor şi al gheenei.

Ca cei care s-au simţit excitaţi de anunţul acestui „mare” eveniment din

Sărbătorile care ne apun

Aflarea omului pe pămînt reprezintă în sine o lucrare. De la naştere şi pînă în momentul morţii fiecare îşi alege şi îşi parcurge drumul vieţii prin gînduri, prin fapte, prin felul său de a privi lumea ce îl înconjoară. Drumul acesta este batut în fiecare zi, dată pentru aflare pe această lume. Noi ne mergem drumul aflîndu-ne alături de familie, în timpul mesei, la serviciu, comunicînd cu prietenii, aflîndu-ne printre necunoscuţi, odinhnindu-ne de muncile, grijile şi bucuriile zilei şi, bineînţeles, sărbătorind un eveniment sau altul.

Fiecare este liber să-şi aleagă drumul pe care să-l meargă. Aşa a fost întodeauna, aşa este şi aşa va fi. Vînzători de oameni, de ţară, de credinţă pot fi găsiţi pe parcursul întregii istorii. La fel cum putem identifica o mulţime de înaintaşi sau de martiri sau pur şi simplu oameni care au trecut prin viaţă fără a lăsa vre-o urmă cunoscută pentru urmaşi. O parte dintre aceştia din urmă au căzut pe cîmpul de luptă, apărîndu-şi ţara şi credinţa, alţii au rămas cu zile şi au revenit acasă, dar cei mai mulţi şi-au trăit viaţa alături de familie şi ţară, cu gîndul la Dumnezeu.

Cu toate acestea oamenii sînt foarte asemănători. Pînă la urmă, aflîndu-ne pe stradă, cinematograf, cafenea sau în oricare alt loc public poţi să greşeşti foarte uşor, apreciind un om sau altul de la prima vedere. Toţi par mai mult sau mai puţin asemănători. Dacă ţinem cont de anumite devianţe, specifice anumitor „profesii” sau alienări psihice şi comportamentale, atunci trebuie să recunoaştem că majoritatea par a fi oameni normali şi foarte asemănători la mers sau la port.

Poate expresia cea mai vizibilă a lumii lăuntrice a omului o găsim în evenimentele şi datele pe care acesta le însemnează, adică în sărbători. Aici omul îşi exteriorizează cotidianul, trăirile şi valorile pe care le împărtăşeşte. Sărbătoarea nu poate fi doar un prilej de a avea liber, de a nu face nimic stînd întins pe canapea sau de a săpa în grădină, după cum o percepea majoritatea în timpurile sovietice. Sărbătoarea este o expresie a stării sufleteşti în timpul „comemorării sau sărbătoririi vreunui eveniment important, cu organizarea de diferite serbări, solemnităţi, demonstraţii, etc.”

Natura verbului „a sărbători” ne spune că o componentă, practic indispensabilă, a oricărei sărbători este comunitatea. Aici fiecare nu numai că îşi exprimă bucuria, respectul, admiraţia, regretul, dar şi împreună cu ceilalţi trăieşte din nou evenimentul şi îi felicită pe ceilaţi cu sărbătoarea. La nivelul primar am putea vorbi despre familie ca despre o comunitate, la nivel superior se află civilizaţia a cărui miez este format din valorile comune mai multor popoare şi state.

Civilizaţia „ignoră” (însumîndu-l) elementul naţional care ţine de o anumită etnie, de un anumit popor şi de un anumit stat , luînd „seama” doar de ceea ce uneşte mai multe popoare şi state într-o comunitate. Cu alte cuvinte este greu să ne închipuim, spre exemplu, că în Rusia, ţară din spaţiul civilizaţional ortodox,  s-ar putea sărbători ziua naţională a României, altă ţară din spaţiul civilizaţional ortodox, sau vice-versa. În acelaşi timp, în ambele aceste ţări, ca şi în Grecia, Serbia, Muntenegru, Republica Moldova, Belorusia, Ucraina, Gruzia, şi toate comunităţile creştine din afara acestui spaţiu, se sărbătoreşte Învierea Domnului Iisus Hristos, celelalte unsprezece Sărbători Împărăteşti, precum şi alte sărbători ce ţin de trăirea creştinească.

Sărbătorile creştine, sărbătorile lumii ortodoxe, sărbătorile spaţiului geopolitic ortodox sînt legate de mîntuire, de dragoste faţă de aproapele, de pocăinţă, de iertare, de milostivenie, de izbînda vieţii asupra morţii, etc., într-un cuvînt de Dumnezeu, de Adevăr. Ele sînt cununa fiecărui an calendaristic creştin şi locul unde omul se află în împreună-lucrare cu aspiraţiile sale duhovniceşti, cu Cel Veşnic, iar împreună-lucrare, cum este bine cunoscut, se traduce în limba greacă Liturghie.

Cele duhovniceşti sînt originea, sămînţa care a rodit o altă caracteristică comună tuturor popoarelor din spaţiul ortodox, anume ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege. Dacă cele duhovniceşti reprezintă legătura omului cu Dumnezeu, atunci morala este legătura omului cu alt om, cu semenul său.

După cum sărbătorile, evenimentele pe care le comemorează un om scoate la suprafaţă lumea lui interioară, valorile sale, sufletul său, tot aşa şi sărbătorile unei lumi, unei civilizaţii, unui sistem de percepere a vieţii şi celor înconjurătoare ne pot vorbi despre adevărata valoare a acesteia, despre valorile sale şi concepţia sa despre lumea înconjurătoare.

Cu alte cuvinte ar suna astfel: Spune-mi ce sărbătoreşti şi îţi voi putea  spune cine eşti!.

După dispariţia himerei comuniste şi distrugerea ţării, pe diferite căi, prin diferite mijloace: propagandistice (în special, mass-media, producţie cinematografică şi producţii radiofonice), politice, economice, artistice, şi folosindu-se diferiţi agenţi şi purtători (politicieni, ziarişti, actori, interpreţi, sportivi, instituţii guvernamentale şi mai puţin guvernamentale, etc) se încearcă să ni se implanteze ideea exlusivităţii drumului pe care îl avem de parcurs – cel al tranformării potrivit normelor lumii occidentale.

După 1991 comunismul continuă se servească Occidentul aşa cum a făcut-o în mare măsură şi pînă atunci. De un deceniu şi jumătate tot ni se spune că comunismul a fost o crimă (cu ceea ce sîntem în totalitate de acord) şi că singura cale de a scăpa de „trecut” este occidentalizarea totală.

Activiştii de partid occidentali intenţionat fac din „comunism” şi „trecut” sinonime. De parcă trecutul ar fi început cu anul 1917 sau 1940… De parcă înainte de 1917 nu ar mai fi existat alt trecut … De parcă ei ar fi atît de subdezvoltaţi şi lustruiţi la creier că nu înţeleg aceasta … De parcă comunismul nu ar fi fost un produs al gîndirii occidentale, al lumii Occidentului … (cu ochiul neînarmat se vede că mesajul liberalismului total (integrist, fundamentalist) şi mesajul comunismului total (nazismul a instituţionalizat războiul total) este practic identic. Aceiaşi termeni, aceleaşi abordări ale trecutului care trebuie să fie distrus, pentru a construi lumea „noastră”, lumea nouă… Literă în literă cu Internaţionala … Măcăr fă-o imnul UE … De fapt, nu … Mult mai mult s-ar potrivi Statelor Unite ale Americii care îşi construiesc lumea … De fapt şi pentru UE, şi pentru SUA …)

… Dar Ce sărbătoreşte lumea occidentală?

Uniunea Europeană, o specie a lumii occidentale, sărbătoreşte Ziua Europei. Un fel de 7 noiembrie pe care l-am avut noi cu ceva timp în urmă. Se celebrează desfiinţarea suveranităţii statelor şi popoarelor din cadrul UE în folosul centrului unional, şi desfiinţarea oricăror forme de identitate naţională (culturală, spirituală, tradiţională, etc.) în scopul formării omului nou, omului european.

(„În toate capitalele Uniunii au loc manifestaţii solemne cu participarea înalţilor demnitari de stat şi mai-înalţilor şi iniţiaţilor oficiali de la Bruxelles, mitinguri ale oamenilor progresişti (unde se cere Federaţiei Ruse să accepte Carta energetică europeană, adică să renunţe la dreptul a-şi folosi propriile resurse energetice, iar Iranului ocupaţia occidentală în vederea democratizării acestei ţări, etc. ), concerte, distracţii, etc. Alături de steagul UE şi cel al României, spre exemplu, sînt arborate steagurile celorlate 26 de republici-surori…”)

Tot în luna mai a fiecărui an, pe întinsurile Uniunii au loc manifestaţii care ne permit dacă să nu vedem, măcar să ne închipuim care ar fi portretul acestui om nou. Este vorba de paradele pederaştilor, lesbienelor şi transvestiţilor. Mii de fiinţe ies pe străzile sutelor de oraşe din Occident, inclusiv SUA, pentru a-şi arăta hîdoşenia, renunţarea totală la calitatea de om şi pentru a scuipa morala în faţă.

Psihologul ortodox Constantin Zorin defineşte homosexualismul ca pe o vătămare a naturii umane şi nu pur şi simplu ca pe o sexualitate nenormală. Doctorul afirmă că alături de problemele psihice (nu este singurul care argumentează că homosexualismul este o boală) şi ereditare, mediul încojurător este cel care determină homosexualismul …

Şi care este calitatea acestui mediu înconjurător care produce zeci şi zeci de mii de homosexuali?

Manifestaţiile homosexualilor sînt aduse de către Occident drept exemplu de cea mai înaltă expresie a spiritului occidental, adică „toleranţa şi respectarea drepturilor omului” în formă pură, lipsită de orice pericole şi prejudecăţi.

Ideologii şi activiştii europeni au oferit rolul de prejudecăţi, numite şi tradiţionalism, respectului, decenţei, modestiei, bunăcuviinţei, etc., pentru ceea ce înseamnă familie, pentru ceea ce înseamnă dragoste, pentru ceea ce înseamnă libertate.

În aceeaşi ordine de idei ar trebui să amintim şi sărbătorirea aşa zisei „zile a îndrăgostiţilor”, pe 14 februarie. Desfrîul este elementul central şi mobilul manifestaţiilor organizate. „Dragostea” în firma acestei sărbători este folosită numai pentru a fi distrusă şi înlocuită cu instincte subanimalice. Şi nu trebuie să ne mirăm dacă „dragostea” în Occident, mai ales printre generaţia next, este percepută ca satisfacerea nesăţioaselor pofte sexuale în cele mai perverse forme.

Interesant, cum înţeleg ei „dragostea de Patrie”? (de fapt, care patrie?)

Da, mai este şi Crăciunul. Despre calitatea şi semnificaţia acestei sărbători la occidentali vorbea un reportaj televizat pus în emisie de către un post rusesc în ultima decadă a lunii decembrie. În Germania, consiliul local al unui sat a hotărît să interzică „venirea lui Santa Claus” la ei în localitate. Motivaţia – Santa nu mai aduce cu sine duhul Sărbătorii Naşterii Domnului în casele oameniilor, ce a fost transformat într-o acţiune pur comercială.

Ceea ce se petrece în magazinele din Occident în fiecare lună decembrie confirmă pe deplin atitudinea locuitorilor micii localităţi germane.

Dacă ar fi de scos orice amintire despre esenţa şi semnificaţia acestei Luminate Sărbători, majoritatea occidentalilor nici nu ar observa măcar … Magazinele oricum vor rămîne, nu vor dispărea.

(De altfel, administraţia Statelor Unite acţionează consecvent în direcţia despiritualizării, adică a secularizării Crăcinului. Bradul nu mai este de Crăciun, dar pur şi simplu de sărbătoare. Preşedintele american, în adresarea sa din fiecare an, felicită americanii cu sărbătoarea, nu cu Naşterea Domnului, orice nuanţe creştine fiind scoase din text …)

Acelaşi context şi spirit al sărbătorilor occidentale ne cere, cel puţin să amintim, despre manifestaţii şi evenimente care din cauza specificului nu pot fi sărbătorite de către toţi, însă care adună în jurul lor, prin intermediul televiziunii, zeci de milioane de admiratori… Este vorba despre decernarea diferitelor premii, întîietatea fiind deţinută de Oscar şi MTV, concertele rock şi tipuri asemănătoare, prezentările de modă, etc.

Pănă la urmă ar fi cum ar fi dacă Occidentul ar trăi cu alegerea sa. Or, fiecare este liber să aleagă. Nu! Această cloacă, urîciune a pustiirii şi spurcăciune doreşte să umple (nu de un secol) întreaga lume cu „valorile” sale…

Faimoşii activişti ai frontului ideologic occidental, vorbind despre lumea lor, nici nu folosesc termenul de civilizaţie occidentală sau civilizaţie europeană şi nici un alt termen cît de cît decent… Creatura nu este numită decît lumea civilizată. Adică ceilaţi nici la nivelul noţiunii de civilizaţie nu s-au ridicat, sînt aşa un fel de …

Să ne păzească Dumnezeu de o asemenea „civilizaţie” ! „Civilizaţie” inferioară celei mai abjecte barbarii !

Sîntem gată să nu fim „civilizaţi”, numai lăsaţi-ne în pace !

Ar fi puţin să spunem că noi, adică cei din Republica Moldova, noi – cei din spaţiul încă neApus, nădăjduim, încă ortodox, noi – cei care nu facem parte din „lumea civilizată” sîntem puşi în pericol de viziunile şi de poftele occidentalilor. Se poate doar deschide televizorul sau citi presa pentru a ne convinge că totul este mult mai grav.

Sărbătorile occidentale sînt implantate pe întreaga suprafaţă a globului pămîntesc. Metodele sînt alese în funcţie de starea obiectului, adică de starea poporului, a ţării care urmează să se bucure de atenţia „lumii civilizate”. Unii se dau de bună voie, alţii sînt bombardaţi şi exterminaţi…

În Republica Moldova, manifesataţii de tipul halloween, „ziua îndrăgostiţilor”, concerte rock, etc, chiar dacă nu au statutul social de sărbători, atunci se promovează insistent şi nu fără succes în rîndurile tinerii generaţii. De mai mulţi ani homosexualii îşi organizează orgiile în Chişinău, tot în luna mai, şi insistă să li se permită să organizeze un marş prin centrul capitalei.

Cu toate acestea nimic nu este pierdut. Încă mai avem timp pentru a da ripostă valului „civilizator” care doreşte să ne steargă de pe faţa pămîntului. Nu este totul pierdut. Oamenii nu şi-au perdut chipul uman. A mai rămas ceva.

Timp mai avem, însă nu ştim pentru ce şi cît va ajunge. Să acţionăm.

„Moldova Noastră”

„Ziua Naţională a Rugăciunii” în Moldova – SEMN AL APOSTAZIEI VREMURILOR NOASTRE

Lupul ecumenist

De cîteva zile, poporul din Moldova este invitat stăruitor să ia parte la aşa-numita “Ziuă Naţională a Rugăciunii” (vezi anunţul), dedicată victimelor traficului de fiinţe umane. Aflăm din mass-media locală că această “Zi” se vrea a fi ziua de duminică, 7 decembrie, atunci cînd Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Sfînta Mare Muceniţă Ecaterina.

Denumirea însăşi a acestui eveniment de anvergură naţională este cel puţin ciudată pentru că rugăciunea (cea adevărată, sănătoasă – adică ortodoxă) nu are nevoie de o zi a sa, ea însemnînd însăşi legătura permanentă şi vie a creştinului ortodox cu Creatorul său – Dumnezeu-Mîntuitorul. Nu este greu să observăm că denumirea acestui eveniment este departe de a fi una ortodoxă. Niciodată Biserica nu a instituit “Zile” închinate combaterii unor griji ale lumii acesteia. Pînă acum, cel puţin…

Este însă mai potrivit să vedem mai în amănunt care este duhul stăpînitor al acestui eveniment. Aflăm că “Ziua Naţională a Rugăciunii” este iniţiată de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (filiala din Moldova) în parteneriat cu Coaliţia Interconfesională pentru Prevenirea Traficului de Persoane. Nu miră deloc faptul că iniţiativa acestei manifestaţii vine din partea unor structuri necreştine care, bineînţeles, nu au nici o legătură cu Rugăciunea. Trist este, însă, faptul că evenimentul de duminică va avea loc (dacă ne mai rabdă Dumnezeu pînă atunci) cu sprijinul substanţial al Mitropoliei Moldovei (care se numără chiar printre organizatorii de vîrf ai acestei mascarade „duhovniceşti”) – instituţie bisericească care se pretinde a fi oblăduitoarea credincioşilor ortodocşi din Moldova. Iată ce a declarat Mitropolia la conferinţa de presă de joi prin reprezentantul său, părintele Octavian Moşin: “Chiar dacă Biserica nu poate soluţiona multiplele probleme cu care se confruntă societatea noastră, totuşi Biserica este cel puţin un filtru prin care se împiedică plecarea oamenilor peste hotare. Vrem ca şi în acest an pe 7 decembrie să ne adunăm în bisericile din localitatea noastră şi să ne rugăm împreună pentru victimele traficului de fiinţe umane”.

Este perfect adevărat că Biserica este într-adevăr un filtru eficient, dar numai pentru fiii ei, căci numai aceşti fii cer binecuvîntarea duhovnicului să plece sau nu în străinătate (şi mai toţi nu primesc asemenea binecuvîntări), numai aceşti fii ascultă de glasul Bisericii care îi învaţă să se mulţumească cu puţinul ce îl au … Dar numai fiii ei, numai creştinii, numai ortodocşii …

Din păcate, limbajul umanist (şi prin aceasta, deloc ortodox), diplomatic şi comod pentru toţi, a devenit limbajul standard prin care Mitropolia se exprimă în public, inclusiv în faţa celui care nu este turma păstorită. Este de la sine înţeles că cei de la Mitropolie nu ne vor spune că prin „bisericile din localitatea noastră” mai subînţeleg, de fapt, şi „casele de rugăciune” ale sectanţilor, că dorinţa „de a ne ruga împreună” face parte din dorinţa Mitropoliei de a-şi pudra faţa pentru buna imagine în faţa celorlalte „confesiuni” şi de a-i obişnui pe credincioşii ortodocşi cu duhul ecumenist al „rugăciunilor în comun”. Mitropolia nu este începătoare în acest domeniu. Deja de mai bine de cinci ani slujbaşii mitropolitani se înjugă entuziasmaţi la diferite „proiecte” naţional-mondiale a căror scopuri şi stăpîni nu au nici o legătură cu Biserica Ortodoxă… (UNICEF, UNFPA, OIM, etc).

Alături de Mitropolia Moldovei pentru această cauză nobilă şi binevenită, este aşa-numita „mitropolie a Basarabiei” care „va instala corturi în Chişinău şi prin sate, unde „preoţii si slujitorii bisericesti” vor distribui materiale informative despre migraţie şi pericolele traficului de persoane. Cei ce nu vor putea participa la slujbele bisericeşti din această zi vor putea primi un CD cu predici” (sursa). Nu cred că duhovnici ortodocşi ca părintele Iustin Pîrvu, p. Arsenie Papacioc, p. Sofian Boghiu, p. Antonie de Suroj sau alţii să fi ţinut “predici” pe această temă. Atunci de unde să fi apărut aceste predici pe CD-urile distribuite de „mitropolia Basarabiei”?!

Să cugetăm un pic asupra motivului instituirii respectivei „Zile a Rugăciunii”. Ştim cu toţii că ţara noastră se confruntă cu distructivul fenomen al migraţiei. La acest capitol moldovenii sînt de neîntrecut. Cu toţii avem pe cineva plecat cu traiul din Patrie (rudă, prieten, cunoscut). Trist, foarte trist. În această situaţie răsar o seamă de întrebări la care, însă, nimeni nu se grăbeşte să dea vreun răspuns: Cine sînt aceştia care pleacă din ţară? Ne putem oare ruga, noi, ortodocşii, pentru oricine care pleacă peste hotare? Cît de „victime” sînt victimele traficului de fiinţe umane? Orice rugăciune este rugăciune în sens ortodox, adică este în duhul Sfinţilor Părinţi la Sfinta Treime?

Pentru început, să ne întrebăm, ce îi face pe oameni să plece peste hotare ? Şi încă: oare plecarea peste hotare este unica soluţie ? Sau este oare această soluţie corectă ? Din cîte ne spun chiar cei plecaţi, fapt adeverit şi de cercetările sociologice ale acestui fenomen pretins social-economic, cei care formează grosul emigranţilor sînt moldovenii plecaţi în căutarea cîştigului mai mare decît cel pe care ei îl pot afla acasă, în ţara lor. Bineînţeles că lumea mai pleacă şi la învăţătură, se mai căsătoreşte prin străini, dar nu aceştia formează fenomenul evadării în masă din Patrie.

Deci, plecaţii dintre noi sînt mînaţi fie de dorinţa de a cîştiga mai mult, fie de dorinţa de a cîştiga măcar ceva să nu moară de foame ei înşişi sau, mai degrabă, cei dragi lor – soţiile, copiii, părinţii, rudele mai apropiate … Altfel spus, economia moldovenească nu le poate asigura nici locuri de muncă plătite la nivelul coşului minim de consum şi nici condiţii prielnice pentru a-şi înjgheba vreo îndeletnicire cît de cît profitabilă.

Economia ţării nu s-a format, însă, din senin, fără ştirea moldovenilor, în particular, a celor plecaţi. Ceea ce avem astăzi – o economie slabă, controlată de o mînă de oligarhi străini căpătuiţi peste noapte (noaptea privatizării se are în vedere) din avuţia naţională, – este rodul „activităţii” parlamentului ţării de la 1990 încoace, căci acest organ legiuitor a votat toate reformele care i-au alungat din ţară pe moldoveni şi a format toate guvernele care nu au izbutit să conducă ţara. Dar cine i-a oploşit prin jilţurile legiutoare pe deputaţii care ne-au înzestrat cu o asemenea economie antinaţională – la propriu şi la figurat ? Refugiaţii „social-economici” din ţară fug de rezultatul propriilor lor votări sau nevotări. Aceşti „refugiaţi” nu au izbutit să se dumirească în listele de hoţomani şi de inapţi împinşi în parlament, nu au izbutit să genereze partide (mai corect, un partid, un singur partid naţional) în care să aibă încredere mai mult decît pe parcursul minutelor în cabina de votare. Mai mult, nu izbutit să se adune să protesteze împotriva nelegiurilor făcute de către legiuitorii aleşi şi nici să-i pedepsească cel puţin moral prin excluderea lor nominală din relaţiile noastre cotidiene de fini-nănaşi-neamuri-vecini-colegi-şefi-etc.

În loc să facă toate acestea sau ceva din toate acestea, bravii noştri oropsiţi dau bir cu fugiţii lăsînd ţara de izbelişte, pradă duşmanilor. Ba mai mult încă: ei mai trimit din străinătate bănet acasă pentru ca tot în buzunarul asupritorilor să ajungă prin reţeaua comercială controlată de acei pe care i-au votat şi de a căror urgie au fugit … Altfel decît trădare nu pot numi situaţia cînd fiii ţării îşi lasă ţara la cheremul duşmanului şi dezertează de pe cîmpul de luptă. Ba îşi mai finanţează duşmanii proprii şi ai ţării.

S-ar găsi cineva să zică că nu pe aceştia îi vizează „ziua cu rugăciunea”, ci pe victimele traficului de persoane. Dar care este mecanismul acestui trafic ? Oare nu începe el cu promisiunea de viaţă frumoasă, uşoară şi bănoasă ? Potrivit unui studiu sociologic executat de organizaţia internaţională „La Strada”, practic toate femeile ajunse prostituate prin reţeaua de trafic erau perfect conştiente de „munca” pe care urmau să o facă după „angajare”. Indignarea acestor persoane „traficate” este cauzată nu de „prestaţia” lor, ci de faptul că ele sperau la bani mai mari şi la o atitudine mai „umană” …

Da, au fost cazuri de răpire prin violenţă a unor fete care au fost transportate peste hotare fără voia lor şi prin violenţă obligate să se prostitueze pînă le salva tatăl sau alţii. Dar asemenea cazuri sînt unicate.

În afară de aceasta, oare toţi cei plecaţi sînt creştini ortodocşi, adică sînt fii ai Bisericii lui Hristos ? Oare ei au plecat cu binecuvîntarea preotului lor duhovnic ? Iar dacă, abia aflaţi în străinătate, au aflat de Hristos, oare nu există biserici ortodoxe prin europa ceea a lor unde să-şi găsească un preot duhovnic ? Iar dacă s-au pocăit, de ce nu revin în ţară ? Iar dacă sînt în mîinile traficanţilor şi nu pot scăpa şi unica lor speranţă e la Hristos, de ce se crede că Biserica nu se roagă pentru aceste persoane ? De ce e nevoie ca nişte organizaţii necreştine să-i indice Bisericii lui Hristos, Singurei Sfinte Biserici Soborniceşti a Apostolilor cînd şi pentru cine să se roage ? Oare aceste organizaţii necreştine ştiu mai bine decît Biserica ?

Pentru cine sîntem chemaţi să ne rugăm în această duminică ? Pentru persoane care şi-au lepădat ţara, rîvnind la cîştiguri murdare ? Ce să ceară de la Dumnezeu Biserica pentru aceste fiice şi aceşti fii risipitori ? Să cîştige mai bine ? Să nu fie maltratate cînd îşi „prestează serviciul” ? Sau pentru ca Dumnezeu să-i mîntuiască pe cei robiţi ? Dar tocmai aceasta Biserica o face la fiecare Sfîntă Liturghie ! În ectenii se spune: „Domnului să ne rugăm … pentru cei robiţi şi pentru mîntuirea lor …” Pentru ce mai e nevoie de o zi anume dictată nouă de necreştini ? Sînt aceştia mai presus decît Apostolii ? Decît Sfinţii Părinţi ? Decît Biserica Însăşi ?

Atunci care este sensul participării Bisericii la acţiunile necreştinilor, a unor acţiuni care nu adaugă nimic la lucrarea Bisericii ? Sensul e unul: să ne unim într-un duh cu ereticii, negînd lucrarea Bisericii şi adevărata ei rugăciune pentru „cei robiţi, pentru mîntuirea lor”. Căci a alerga la o altă rugăciune care pretinde ajutorarea celor robiţi nu înseamnă oare neîncredere în rugăciunea Bisericii pentru acelaşi lucru şi pentru aceiaşi năpăstuiţi ?

Să luam aminte la Canonul 18, 59 Laodiceea şi la Canonul 103 Cartagina care glăsuiesc clar: “În biserică se pot citi numai rugăciunile aprobate canoniceşte. Nimeni nu are dreptul să compună rugăciuni noi şi să le citească în biserică”.

Ca simulacrul pseudo-duhovnicesc de duminică să fie complet, la manifestaţie vine să participe şi aşa-zisa „Uniune a Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova” (mai pe româneşte – Uniunea ereticilor din Moldova). Aceştia vor asalta inima capitalei – Piaţa Marii Adunări Naţionale (acolo unde în ’90 ne-am recîştigat dreptul la limba „vechilor cazanii” pe care să o vorbim cu demnitate „în hram şi acasă”, unde ne-am cîştigat independenţa, inclusiv faţă de sectele venetice) – unde – spune presa – începînd cu ora 14.00 (pînă la 16.00) “credincioşii” vor cînta, vor recita poezii şi vor asculta predici pe tema migraţiei şi unde vor “improviza” un “Zid al plîngerii” destinat moldovenilor care vor să pună bileţele cu numele celor dragi afectaţi de migraţie. Este însă cazul să amintim că Dumnezeu primeşte doar rugăciunile făcute de cei cu credinţă dreaptă (ortodoxă) – adică, cu „inimă înfrîntă şi smerită”, în Biserica Ortodoxă – (acolo unde doi sau trei se vor aduna în numele Meu, acolo voi fi şi Eu) şi în duh ortodox. Celelate “rugăciuni” au acelaşi efect ca şi Ramadanul musulmanilor…

Vedem cum o nevinovată “zi de rugăciune” se transformă într-o arenă babilonică pe care se dă bătălia pentru sufletele băştinaşilor ortodocşi. Şi cel mai grav este că înşişi păstorii noştri de la Mitropolie, care sînt chemaţi la Păstorire şi Mărturisire a Adevărului Răstignit şi Înviat, ne lasă de izbelişte în faţa lupilor răpitori de suflete.

Atît de actual, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii (+1961) ne aminteşte cine sîntem noi, creştinii: „Noi, credincioşii ortodocşi, nu sîntem prea mulţi. Mîntuitorul i-a numit pe ucenicii Săi turmă mică (Luca 12, 32). Şi acum sîntem turmă mică şi acum sîntem puţini, dar avem totuşi stăpânirea de a fi fii ai lui Dumnezeu, căci Îl iubim din toată inima pe Domnul nostru Iisus Hristos”.

Unii creştini mai şmecheri ar putea răspunde: „Unde vedeţi voi ecumenism? Ce, vor sluji împreună?!” Nu, nu vor sluji împreună (aşa se declară, cel puţin). Însă duhul ecumenist este mult mai subtil decît pare la prima vedere. Atît de subtil, încît poate „să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Slujirea în comun nu implică neapărat şi apropierea trupească a slujitorilor. Ştim bine că bisericile ortodoxe canonice de pe întreg pămîntul se află în comuniune hristică (a lui Hristos) chiar aflîndu-se la mari distanţe geografice. Ceea ce ne uneşte pe noi, creştinii de aici, cu ceilalţi creştini (ruşi, gruzini, sîrbi, greci, americani, japonezi, africani, arabi, etc) este duhul Adevărului – duhul lui Hristos, Capul Bisericii. Aşa cum noi, creştinii, sîntem uniţi prin Biserică în Hristos, tot aşa şi ecumeniştii apostaţi sînt uniţi prin „Biserica” lor ramificată în duşmanul lui Hristos – Satan. Şi această unire este una pan-geografică, deoarece duhul comuniunii nu se împiedică de dimensiunile materiale ale lumii. Adică, dacă un preot se va ruga (în biserica sa) duminică aceasta anume pentru „Ziua Naţională a Rugăciunii” – eveniment organizat şi susţinut, după cum am văzut, de necreştini şi eretici – el se va afla în părtăşie duhovnicească cu ceilalţi „preoţi” şi pastori eretici care se „vor ruga” în acelaşi duh, în acelaşi timp, cu acelaşi scop. Asistăm, în aceste vremuri tulburi de apostazie făţişă, la un ecumenism camuflat, dosit – însă chiar mai periculos decît ecumenismul vădit cu care ne-am „obişnuit” de la o vreme. Mai periculos tocmai pentru că este mai greu observat, fiind îndreptăţit de „nepărtinitoarea” idee precum că fiecare poate sluji în biserica sa, neamestecîndu-se (doar trupeşte) cu cei de alte credinţe.

Fraţilor întru Hristos! Vedem cît de tulburi au devenit vremurile. Vedem cît de profesioniste au devenit vicleşugurile vrăjmaşului. Cît de uşor de păcălit ne-am făcut; cît de larg ne deschidem poarta sufletului pentru tot soiul de ispite lucitoare ce vin asupra noastră. Pricina slăbănogirii noastre generale stă în lipsa unui „singur lucru care trebuieşte”, dar care este tot mai izgonit din viaţa noastră bisericească – Credinţa cea Dreaptă, Cuvîntul Cel Mîntuitor. Căci cu credinţa adevărată vine şi dreapta socoteală, şi puterea pentru a rezista şi a mărturisi Adevărul pînă la urmă, şi rugăciunea rodnică de fiecare zi…

Pentru că Dumnezeu ne-a lăsat poruncă să ne iubim aproapele, şi noi vă chemăm ca, din iubire faţă de sufletele apropiaţilor voştri, să le arătaţi pericolul duhovnicesc care ne paşte o dată cu participarea şi încuviinţarea acestei blasfemii naţionale, numită „Ziua Naţională a Rugăciunii”.

Sun Tzi despre ProTV

1. Distrugeţi tot ce este bun în ţara inamicului

2. Instigaţi tinerii contra bătrînilor

3. Încătuşaţi voinţa luptătorilor prin cîntece şi petreceri

4. Faceţi tot posibilul ca să devalorizaţi tradiţiile inamicului şi să zdruncinaţi credinţa lor în Dumnezeu

5. Aţîţaţi conflicte şi lupte între cetăţeni

6. Folosiţi în aceste scopuri legăturile cu cele mai josnice şi potlogăreşti personalităţi

Sun Tzi, comandant de oşti (sec. VI. înainte de Hristos)

Mass media moldovenească, în variantele sale cele mai josnice cum sînt ProTV-ul (Chişinău), Unimedia, Jurnal de Chişinău, Timpul, Puls, activează conform principiului tartinei informaţionale: dedesubt adevăr, de deasupra adevăr, iar la mijloc minciună şi aţîţare la un comportament animalic şi anti-naţional. De ce ele sînt cele mai josnice? Deoarece, spre deosebire de alte mijloace mass media mai puţin profesioniste (cum ar fi Flux, NIT şi încă vreo cîteva mai puţin cunoscute), se declară a fi „obiective”, „imparţiale”, „echidistante”, în realitate manipulînd cetăţenii cu cele mai josnice tertipuri ale propagandei ascunse. Mai onest ar fi să te declari a fi partizanul cuiva şi să-i critici adversarii, decît să o faci pe „echidistantul”, înşelînd pe cetăţeanul nostru credul.

În contextul celor expuse mai sus, centrul MDN (Moldova Noastră), face apel pentru analiza activităţii nu doar a ProTV-ului, ci şi a tuturor mijloacelor mass media din RM, de orice tip: radio, presă, TV, internet, publică şi privată, finanţată din interior sau exterior.

Găsiţi, demonstraţi şi prezentaţi pe situl nostru cum aceştia potlogăresc un neam întreg. Şi o dată, dacă nu se vor pocăi, se vor îneca în propriile necurăţii, ceea ce, sincer, NU le dorim.

Vă propunem pentru cetire şi următoarele materiale:

• Diagnostic: ProTV
• Ce politică editorială are ProTV-ul faţă de familie şi moralitate?
• Privind la o Moldovă liberală

de pe situl de monitorizare şi analiză strategică Moldova Noastră

30 octombrie 2008 – 16 ani de la moartea lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici

+ DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE! +

„Ei au intonat ceea ce avem mai sfînt:… Mama, Eminescu, Dumnezeu. Ei ne-au cîntat graiul, scrisul, suveranitatea. În acest sens, cîntecul va rămîne unul din însemnele noastre de destincţie ca neam între neamuri”. (Tudor Chiriac)

Astăzi, la CHIŞINĂU, a avut loc manifestaţia de PROTEST împotriva „Legii nediscriminare”

După cum s-a plănuit, astăzi, 3 octombrie 2008, a avut loc manifestaţia de protest a societăţii moldoveneşti împotriva proiectului Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. În faţa Parlamentului Republicii Moldova, acolo unde legiutorii ne decid soarta, s-au adunat peste 800 de oameni indignaţi de această (fărăde)lege propusă nouă, poporului, de către Ministerul Justiţiei, în frunte cu Vitalie Pîrlog ministrul. Mesajul participanţilor la protest a fost unul hotărît şi anume: scoaterea necondiţionată a sintagmei înşelătoare „orientare sexuală” din textul legii respective. Acest mesaj demn a fost exprimat de către întreaga adunare de oameni, membri ai diferitor organizaţii obşteşti printre care: Asociaţia Ortodoxă „Fericita Maică Matrona”, care este şi iniţiatoarea acestui eveniment, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Moldova (ASCOM), Coaliţia Pro-Familia, Acţiunea Civică, precum şi alte organizaţii din capitală şi din întreaga ţară. „LEGEA ANTIDISCRIMINARE = DISCRIMINAREA MAJORITĂŢII”, „DEPUTAŢI AI MOLDOVEI! NU VOTAŢI HOMOSEXUALISMUL!”, „LEGI PENTRU PEDERAŞTI – BLESTEM PENTRU VOTANŢI!”, „NU TOLERĂM EXTREMISMUL SODOMIT!”, „OPRIŢI DICTATURA ANORMALITĂŢII!” – cu aceste şi alte asemenea lozinci a ieşit poporul creştin al Ţării să-şi exprime deschis atitudinea faţă de cele ce se pun la cale acolo dedesubt, sub pămînt, şi se aplică aici – pe pămîntul nostru ortodox de veacuri.

La indignarea poporului a luat seama vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Iurie Roşca, care, ascultînd cu luare aminte durerea obştimii adunate, s’a arătat solidar în cuget cu cei prezenţi, făgăduind că va face tot ce poate (în calitatea sa de vicepreşedinte al Parlamentului) ca cererile societăţii normale să fie auzite şi luate în maximă consideraţie. Alături de oameni a fost şi dl deputat Ion Varta, precum şi deputatul neafiliat dna Valentina Cuşnir. Celor trei deputaţi păsători li s-a transmis documentul ce conţine Adresarea din partea poporului către Parlamentul Republicii Moldova. Aceasta a fost şi citită în glas tare de părintele Anatolie (Cibric), parohul Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Chişinău, apoi răspîndită tuturor celor prezenţi. Sfinţia sa a ţinut şi un cuvînt de întărire duhovnicească adresat tuturor celor prezenţi, în care a subliniat esenţa distructivă a acestei legi şi importanţa mărturisirii publice a atitudinii fiecăruia dintre noi împotriva atacurilor făţişe ce nu contenesc să vină la noi în ţară.

Nu doar chişinăuienii şi-au exprimat atitudinea. La manifestaţie au luat parte şi mulţi oameni veniţi de prin ţară: din raioanele Făleşti, Cantemir, Ştefan-Vodă, Călăraşi, Bălţi, Cahul, Comrat, Rîşcani, Teleneşti, Nisporeni, Anenii Noi etc. La eveniment au luat parte atît oameni în vîrstă, cît şi tineri, copii, toţi uniţi întru indignare şi adîncă durere faţă de viitorul Neamului.

Astăzi, în inima capitalei, poporul drept-credincios şi-a mărturisit credinţa în dăinuirea veşnică a valorilor morale proprii neamului omenesc, a luat hotărît atitudine faţă de încercarea de instituire a unei Noi Dictaturi a Anormalităţii, cu complicitatea directă a funcţionarilor vînduţi  (de teapa ministrului justiţiei) şi, desigur, a „creştinilor” absenţi astăzi… Dumnezeu să-i lumineze pe deputaţi, iară pe noi să ne întărească în Credinţă, Dragoste, şi nu în ultimul rînd – Nădejde!

În continuare, vă prezint fotografii de la eveniment:

Predica teologului DANION VASILE

După cum s’a şi anunţat, teologul, scriitorul şi fratele nostru de credinţă Danion Vasile a ţinut o predică în Chişinău, Duminică 10 august. În cuvîntul său de învăţătură ortodoxă, fratele Danion a atins problemele cele mai arzătoare cu care ne confruntăm noi, creştinii căldicei ai vremurilor de pe urmă. A vorbit din inima sa îndurerată şi rîvnitoare, suflet către suflet. Dumnezeu să-l întărească în faţa ispitelor şi înşelărilor drăceşti contemporane şi să-i dea putere să mărturisească Adevărul Răstignit şi Înviat fără ocolişuri!

Predica sa poate fi descărcată de pe următorul site ortodox (prin „save target as…”):

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/588/Danion_Vasile__Inmultirea-painilor

Danion Vasile va ţine o predică la Chişinău!

Duminică, 10 august, la biserica „Cuvioasa Maica noastră Parascheva” (pe str. Columna, între intersecţiile cu str. Eminescu şi V. Alecsandri), după săvîrşirea Sfintei Liturghii, fratele nostru întru Hristos, teologul de peste Prut Danion Vasile, va ţine o predică în faţa creştinilor, cu binecuvîntarea părintelui paroh. Sînt chemaţi să participite toţi iubitorii de Adevăr şi cuvînt ortodox, rostit răspicat în aceste vremuri tulburi de apostazie.

Răspîndiţi această ştire, ca tot creştinul dreptmăritor să afle! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ce nu ştiaţi despre Rotary Club

Există locuri în care factorii de decizie din politică, afaceri, educaţie şi sănătate se întâlnesc departe de ochii „profanilor”, stabilesc alianţe de culise şi dau verdicte care sunt în defavoarea a milioane de oameni. Rotary este una din grupările reprezentative pentru aceste cluburi elitiste, care funcţionează după reguli şi principii identice cu cele ale francmasoneriei.

Clubul Rotary a fost fondat de un mason

Rotary a fost fondat în 1905, la Chicago, de avocatul francmason Paul P. Harris. La prima întâlnire au participat doar patru persoane: Harris, inginerul minier Gustave Loehr (despre care se ştie cu certitudine că era şi el francmason), negustorul de cărbuni Silvester Schiele şi croitorul Hiram Shorey. Loehr şi Shorey s-au retras la scurtă vreme de la aceste întâlniri, astfel că Rotary, la acea vreme nici măcar nu se putea numi club, fiind alcătuit din doar două persoane.

Acest început dezastruos contrastează izbitor cu rapida răspândire pe care Rotary o cunoaşte de la un moment dat încolo şi care se datorează, fără îndoială, intervenţiei din umbră a francmasoneriei. Cum altfel ar fi fost posibil ca, în scurt timp, ceea ce începuse ca o întâlnire între doi anonimi să aibă deja anvergură naţională? În 1910 Asociaţia Naţională a Cluburilor Rotary îşi deschide prima filială în afara graniţelor SUA, în Canada, iar în următorul an ajunge şi în Europa, la Dublin. Cucerirea lumii continuă, astfel că în 1922 este prezent pe şase continente, are 20.000 de membrii şi îşi schimbă numele în Rotary International. În prezent numără la nivel mondial 1,2 milioane de membri, printre ei găsindu-se numai persoane influente cum ar fi preşedinţi sau directori de mari companii şi politicieni.

Legendele Rotary spun că numele grupării vine de la obiceiul membrilor de a-şi ţine întâlnirile săptămânale prin rotaţie, acasă sau la biroul unuia dintre ei. Cu timpul, întâlnirile au început să se ţină în hoteluri. Acest lucru face ca astăzi, în holurile celor mai mari lanţuri hoteliere din lume, cum ar fi Marriott, Hilton sau Crowne Plaza să fie plasate, chiar la recepţie, anunţuri privind ziua şi ora când se ţine întâlnirea Rotary. De altfel, proprietarii şi managerii acestor hoteluri fac parte din club, iar impunerea pe piaţă a respectivelor hoteluri se datorează în mare parte afilierii acestora la Rotary.

Cercul închis al „Elitei” masonice

Rotarienii au ritualuri şi reguli interne asemănătoare cu masoneria. Sunt o organizaţie la fel de închisă şi de secretoasă ca şi aceasta. La intrare se face o selecţie atentă: sunt invitaţi să facă parte din club fie cei care ajung să fie indispensabili proiectelor rotariene, fie tinerii care provin din familii de rotarieni şi sunt apoi propulsaţi în poziţii cheie în lumea afacerilor şi politicii. Ca şi în masonerie, este nevoie deci de o invitaţie din partea cuiva din interior. În Rotary lucrurile sunt încă şi mai stricte, fiind nevoie obligatoriu nu de unul, ci de doi garanţi interni, numiţi „naşi”.

Pe lângă aceste similitudini există şi alte aspecte care demonstrează că Rotary şi masoneria sunt doar două faţete ale aceleaşi puteri globale. Până în 1933 cluburile Rotary nu acceptau în rândurile lor decât masoni. Ulterior s-a renunţat la aceasta regulă, însă şi astăzi mulţi din membrii Rotary semnează condica şi în lojile masonice.

O organizaţie satanică cu aceleaşi concepte ca şi masoneria

În aceste condiţii, afirmaţia făcută în revista de afaceri, Bussiness Magazin de Dragoş Niţulescu, care conducea Rotary România în 2006 este doar o poveste bună de adormit copiii: „Nu avem nicio legătură cu masoneria. Dovada cea mai bună este că printre membrii noştri se află şi reprezentanţi ai clerului. Or, se ştie că preoţii şi masonii nu stau în acelaşi loc.“

Acele vremuri sunt de mult apuse. Este adevărat că în 1928 mai mulţi episcopi spanioli au declarat că Rotary „nu este altceva decât o organizaţie satanică cu acelaşi fond şi concepte ca şi masoneria. Conform documentelor pe care le deţinem, Rotary este o organizaţie suspectă şi trebuie să fie considerată la fel de groaznică şi de perversă ca şi masoneria.” Dar la fel de adevărat este şi faptul că, de atunci, tot mai multe feţe bisericeşti au ajuns să deţină funcţii importante în Biserică tocmai datorită apartenenţei lor la masonerie. Am asistat chiar în România la alegerea unui patriarh mason cu sprijinul unor masoni notorii, care făceau parte din Colegiul bisericesc (Sorin Frunză Verde şi Constantin Bălăceanu Stolnici sunt doar două exemple în acest sens).

Un istoric rotarian confirmă strânsele legături ale clubului Rotary cu masoneria

Legăturile strânse dintre masonerie şi Rotary sunt şi mai evidente dacă analizăm situaţia din Marea Lojă a Angliei (United Grand Lodge of England – UGLE), numită de masoni şi loja mamă a lumii, întrucât este organizaţia reprezentativă la nivel mondial. La nivelul UGLE există mai multe loji Rotary.

Poate cea mai cunoscută şi mai veche a fost constituită în 1920. Aceasta are ca simbol cercul Rotary care înconjoară un compas şi litera G, simbolul francmasoneriei. Într-o scrisoare, unul din fondatori, Charles Dewey precizează că toţi cei înscrişi în Rotarian Lodge no. 4195 făceau parte din London Rotary Club care, la acea vreme, avea 300 de membri. Astăzi loja îşi ţine întâlnirile chiar în Freemasons Hall din Londra, sediul Marii Loji a Angliei (UGLE). În cadrul acesteia mai există încă şapte loje Rotary. Două dintre ele au fost constituite la începutul secolului XX: Nottingham Rotary Lodge No.3941 şi North Notts Rotary Lodge No. 8998. Lor li se adaugă altele cinci, apărute în ultimii douăzeci de ani: Rotary Lodge of Suffolk No. 9306, East Lancashire Rotary Lodge No. 9359, Rotary Lodge of Norfolk No. 9367, Rotarian Lodge of Hong Kong No. 9378 şi Rotary Lodge of Hampshire No. 9389.

Istoricul Wolfgang Ziegler, care este totodată şi membru Rotary, demonstrează că există strânse legături între Rotary şi francmasonerie. „Legăturile dintre Rotary şi masonerie sunt vechi şi nu trebuie privite cu suspiciune, susţine el. În unele ţări est europene noile cluburi Rotary sunt chiar domeniul exclusiv al francmasonilor. În orice caz, existenţa medaliilor pe care apare roata Rotary alături de simboluri masonice arată că legăturile sunt încă puternice şi astăzi”.

Programul Rotary Polio Plus, o ameninţare la adresa generaţiilor viitoare

După ce mii de copii au fost vaccinaţi împotriva hepatitei B pe banii clubului masonic Rotary, România a ajuns să fie ţara cu cel mai mare număr de copii bolnavi de SIDA. În 1997, jumătate din copiii bolnavi de SIDA din întreaga lume erau din România. Acesta este doar unul dintre efectele acţiunilor „umanitare” ale Rotary. Programul Polio Plus este un alt exemplu cutremurător.

În 1985, Rotary anunţa întregii lumi că va eradica virusul poliomielitei până în anul 2000. După ce clubul a cheltuit, conform propriilor declaraţii, peste o jumătate de miliard de dolari şi a injectat peste 2 miliarde de copii, virusul poliomielitei continuă să existe. În urma specialiştilor Rotary au rămas zeci de mii de morţi sau de infirmi care s-au îmbolnăvit de poliomielită, leucemie sau cancer după ce li s-a administrat vaccinul.

Numărul impresionant de victime i-a obligat pe cei de la „Alianţa pentru vaccinuri” să admită existenţa unor riscuri ale vaccinului antipolio. Cu toate acestea, oficialităţile nu fac nimic pentru a stopa această campanie ucigaşă. De ce? Pentru că membrii Rotary, care în viaţa „profană” ocupă poziţii importante în instituţiile medicale naţionale sau internaţionale şi chiar în guvernele unor ţări în care se organizează astfel de campanii, nu vor lua niciodată o decizie neconformă cu politica clubului. Aşa că genocidul continuă. Într-un discurs ţinut la Convenţia Internaţională a Rotary din 2006 de la Copenhaga, Bruce Cohick susţine că trebuie înteţite eforturile de vaccinare în Nigeria, Afghanistan, Pakistan şi India şi promite în numele Rotary că virusul va fi eliminat fără îndoială cel mai târziu până în 2008. O nouă gogoaşă.

Vaccinul antipolio, o armă importantă în demersul masoneriei de a reduce populaţia globului

Vaccinul polio a fost descoperit în 1953 de dr. Albert Sabin şi de atunci poartă acest nume. În 1960 s-a descoperit că este făcut din celule prelevate din rinichii de maimuţă care conţin virusul SV40. Experimentele de laborator realizate de mai mulţi cercetători, printre care Bernice Eddy au arătat că acest virus este strâns legat de apariţia leucemiei şi a cancerului. Mai mult chiar, SV40 odată pătruns în organism se transmite pe cale genetică de la părinţi la copii. Până în 1996, zeci de cercetări au demonstrat legătura dintre prezenţa virusului SV40 şi cancerul osos şi cerebral, boli a căror incidenţă a crescut în mod inexplicabil (dacă nu luăm în considerare campaniile de vaccinare de genul Polio Plus) cu 30% în ultimii 20 de ani.

În loc să fie stopat progamul Polio Plus care răspândea acest virus, au fost stopaţi, discreditaţi, marginalizaţi şi persecutaţi exact cei care i-au demonstrat periculozitatea. Întrebat de ce s-a procedat aşa, dr. Sabin a dat un răspuns demn de doctorul nazist Mengele: „Nu cred că este cazul să panicăm publicul. Până la urmă, ce mare lucru, copiii voştri sunt injectaţi cu un virus al cancerului, atâta tot!”

Dr. Raymond Obomsawin, analist la Agenţia canadiană pentru dezvoltare internaţională (CIDA) a realizat un studiu asupra proiectelor de imunizare întreprinse de Unicef împreună cu Rotary în Thailanda, la începutul anilor ’90. Raportul său arată că aşa cum pojarul nu a dispărut din Europa în anii ’40-’50 datorită vaccinurilor, nici poliomielita nu va dispare în urma acestor campanii de imunizare. Tot el arată că poliomielita este departe de a fi cea mai frecventă şi mai gravă problemă de sănătate cu care se pot confrunta copiii. Poziţia oficială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) este că riscul cel mai mare de a se îmbolnăvi de poliomielită îl întâmpină copiii malnutriţi şi de aceea ei trebuie imunizaţi în primul rând. Ori toate cercetările au demonstrat că vaccinul nu trebuie administrat în caz de malnutriţie, pentru că pune în pericol viaţa copilului. Dr. Archie Kalokerinos arată: „nu poţi să imunizezi copiii bolnavi sau malnutriţi şi să zici că ai rezolvat problema. Vei omorî mai mulţi decât ar fi murit în mod natural din cauza virusului”.

Însă pentru rotarieni vaccinurile sunt mai „profitabile”, din punct de vedere al costurilor, decât hrănirea şi crearea de condiţii de viaţă prielnice pentru aceşti copii. În fond, companiile pe care le conduc majoritatea dintre ei sunt chiar cele care contribuie la sărăcirea ţărilor în care trăiesc aceşti copii.

de Mihaela Gheorghiu

Nota: Republica Moldova nu sta prost la capitolul Rotary. Aici exista o filiala a Rotary Club (cu centre in orasele mai mari din tara), bine inchegata si destul de activa. Membri ai acestei anticamere a masoneriei mondiale sint indivizi publici, cu influenta si autoritate in domeniile pe care la manuiesc cel mai bine. Astfel, aici dam nas in nas cu venerabila patriotista Vitalia Pavlicenco (care a ocupat si postul de presedinte al Rotary Club Chisinau in perioada 2001-2002), cu venerabila Svetlana Bivol (director general al Filarmonicii Nationale), cu venerabilul Furdui Gheorghe (Sef de serviciu Directia Politiei Rutiere), cu venerabilul Sapojnic Alexandru (manager Vila Verde) si cu alti indivizi smecheri. Cel mai des solicitat loc de intalnire al acestor „facatori de bine” este maiestosul hotel Leo Grand, cuib activ al „elitei moldave”, clapauge si buzate.

DRUMUL CRUCII în CHIŞINĂU !

Se săvârşeşte Drumul Crucii

şi se sfinţesc pământul,

apele şi aerul;

se bucură cerurile,

şi iadul se cutremură

Vă invităm să participaţi la

DRUMUL

CRUCII

în jurul Chişinăului

pe 18–19 iulie 2008

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove pe 18–19 iulie 2008 în jurul capitalei ţării noastre se va săvârşi tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei.

Drumul Crucii va începe cu citirea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului pe 18 iulie, vineri, la ora 7 dimineaţa lângă Porţile Oraşului, va urma pe perimetrul capitalei, ziua şi noaptea, cu popasuri la bisericile „Naşterea Maicii Domnului” (Ciocana) – 11.00, „Învierea Domnului” (Cimitirul „Sf. Lazăr” – „Doina”) – 15.00, „Sf. Muceniţe Vera, Nadejda, Liubovi şi maica lor Sofia” (Buiucani) – 20.00, „Sf. Cuv. Serafim de la Sarov” (Schinoasa) – 24.00 şi se va încheia pe 19 iulie, ora 7.30 cu un Tedeum de mulţumire  la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”.

Cu noi este Dumnezeu!

Vedeţi cum a avut loc DRUMUL CRUCII anul trecut.

ADRESARE: „Cerem să fie exclus din proiectul de lege termenul !”

Studiind Proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării în Republica Moldova [Proiectul poate fi descarcat de aici], asupra căruia lucrează Coaliţia Nediscriminare, am descoperit o contradicţie serioasă ce reprezintă o încălcare gravă a însăşi Constituţiei ţării noastre. Dorim să prezentăm în continuare respectiva contradicţie, precum şi cererea noastră în legătură cu faptul dat.

I. Articolul 1 stabileşte scopul legii în cauză: „Scopul prezentei legi este să asigure tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova drepturi egale şi tratament egal în sfera politică, economică, socială, culturală, şi în alte sfere ale vieţii”. A doua parte a aceluiaşi articol stabileşte un cadru juridic în vederea prevenirii şi combaterii discriminării după criteriile de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, culoare, sex, vîrstă, stare a sănătăţii, dizabilitate, orientare sexuală, opinie politică, statut social, apartenenţă la o categorie de persoane defavorizate, precum şi pe bază de orice alt criteriu.

Prezenta lege se aplică la exercitarea tuturor drepturilor civile şi politice, inclusiv dreptul la muncă, la locuinţă, la protecţia socială, educaţie, la viaţa familială şi la proprietate, acces la locurile, bunurile şi serviciile destinate publicului, precum şi dreptul de a participa la viaţa politică, dreptul la securitatea persoanei, la libertatea întrunirilor, libertatea exprimării şi libertatea conştiinţei.

Problema cu acest articol constă în faptul că se pune pe picior egalitate toate persoanele, inclusiv homosexualii şi persoanele care întemeiază familii conform normelor constituţionale şi ale normelor morale ale societăţii, fapt care este în contradicţie cu articolul 48, aliniatele 1 şi 2 din Constituţia Republicii Moldova: „Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. De asemenea, este în contradicţie şi cu principiile de bază ale legislaţiei familiale: „căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie” (Codul Familiei, articolul 2, aliniat 2.)

La fel este inacceptabilă aplicarea legii faţă de „toate persoanele aflate pe teritoriul Republicii Moldova”, dar nu faţă de exclusiv cetăţenii Republicii Moldova. A cui este această ţară – a celor care au zidit-o sau a celor care călătoresc prin ea, care s-au se află vremelnic pe teritoriul nostru ? Astfel se pot organiza tot diferite acţiuni „internaţionale” cu invitarea la noi în ţară a celor care, fiind de valori şi interese opuse cetăţenilor ţării, vor pretinde la drepturile cetăţenilor noştri, impunîndu-ne perversiunile lor-

Acest proiect de lege atacă direct familia prin faptul că introduce noţiunea de “orientare sexuală”. Această noţiune cuprinde categoriile de oameni care practică homosexualitatea – homosexualii, lesbienele, transsexualii şi transvestiţii. Înţelegem şi acceptăm fără rezerve criteriile obiective după care sînt stabilite categoriile de oameni ce sînt obiect al prezentei legi (rasă, naţionalitate, limbă etc.), dar nicidecum nu putem să acceptăm pe picior de egalitate o perversiune sexuală care, în esenţă, potrivit ştiinţei psihiatrice, este o patologie psihosexuală. Persoanele afectate de diferite patologii trebuiesc tratate – benevol sau forţat, în funcţie de pericolul pe care îl reprezintă patologia dată pentru societate, pentru viitorul ei, – dar nu declarate ca normă şi încă ocrotite de stat, deci, de societate, şi chiar mai mult, statul impunînd prin forţa legii promovarea patologiilor date şi antrenarea forţată a întregii societăţi în sprijinirea răspîndirii comportamentelor patologice.

II. Articolul 2 al acestui proiect de lege dă definiţia discriminării: “a) discriminare – orice diferenţiere, excludere sau limitare în drepturi, directă sau indirectă a persoanelor, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile stipulate în prezenta lege.”

A „susţine comportamentul discriminatoriu” înseamnă a rămîne cu aceeaşi părere şi a o expune şi altora, deci rezultă că va trebui să susţinem homosexualitatea şi imoralitatea ca să nu fim acuzaţi de discriminare? Să o susţinem chiar prin tăcere. Acest grup de persoane se ascund după grupurile de persoane care sînt cu adevărat defavorizate: persoanele cu handicap, pensionarii, rromii ş.a., ceea ce nu este corect, ci, dimpotrivă, este anormal. Ei se promovează în mod viclean şi doresc să fie incluşi într-un cadru legal al normalităţii.

În acelaşi articol 2 se susţine: „i) persoane defavorizate – persoane aflate sau supuse în virtutea circumstanţelor sociale, economice, culturale sau istorice în situaţie de risc sau substanţial inegale sau mai puţin preferenţiale.” Cine sînt puţin preferenţiali? Homosexualii? Ei doresc ca oamenii să creadă că cei din jur sînt de vină că nu sînt acceptaţi şi nicidecum ei înşişi.

Sîntem de acord cu acest proiect de lege, dar numai în ceea ce priveşte alte categorii de oameni care într-adevăr sînt discriminaţi nefondat, dar nu aceşti imorali cu „altă orientare sexuală”.

III. Articolul 5 al prezentei legi prevede următoarele forme de contracarare ale discriminării:

a) prevenirea oricăror fapte discriminatorii, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor;

b) medierea prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvîrşirii faptelor discriminatorii;

c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu.

Deci, aşa cum reiese din conţinutul acestui articol, cei care nu sînt de acord cu homosexualii, trebuie să fie pedepsiţi, ceea ce este ilegal.

Domnilor deputaţi în Parlament, aleşi ai poporului, nu ai celor 200 de homosexuali cîţi sînt în Moldova ! Ce se doreşte oare prin egalarea în drepturi a normalităţii cu anormalitatea (homosexulitatea) într-o ţară care de atîtea ori a vădit că este majoritar creştin-ortodoxă prin diverse sondaje şi barometre de opinie? Din păcate, omul nostru simplu este preocupat de alte lucruri acum, mai materiale, lăsînd legiutorii şi guvernanţii pe care i-a ales cu încredere să voteze legi, ei crezînd că o vor face în duhul valorilor poporului nostru, al credinţei strămoşeşti, al tradiţiei noastre milenare, pentru care au vărsat sînge moşii şi strămoşii. Da, anume sînge au vărsat pentru dreapta credinţă, pentru dreapta educaţie a copiilor, pentru ne-stricăciuine (ne-perversitate).

Lepădaţi de Hristos, neîmblaţi la biserică, dar mînaţi de dorinţa de a fi mîngîiaţi pe creştet de occidentalii cu “drepturile omului” şi cu mulţi bani şi granturi, unii din oamenii de la noi cu funcţii importante consimt lesne să scuipe în cele sfinte ale neamului şi să accepte orice provocare, făcîndu-se trădători, iude şi duşmani, părtaşi chiar la tentative de genocid (să ne amintim doar de cazul trist cu obiectul şcolar „deprinderi de viaţă”). Cum altfel să fie explicată batjocorirea a peste 90% din populaţia autodeclarată creştin-ortodoxă în favoarea unui grup minuscul (în total circa 200 de persoane care se declară homosexuali la peste 3 milioane de cetăţeni) de perverşi nenorociţi, precum se doreşte în legea cu pricina. Dorim să fim înţeleşi corect: noi nu îi condamnăm pe ei ca oameni, căci sînt totuşi oameni; noi condamnăm şi nu acceptăm, nu tolerăm păcatul grav pe care îl au şi în care se complac şi pe care doresc să-l facă prilej de mîndrie, afişîndu-l peste tot, fiind de fapt robi ai acestui grav păcat. Este demonstrat foarte clar că homosexualitatea este o boală ce poate fi tratată. Este însă nevoie de o sinceră dorinţă de a scăpa de acest păcat (care nu se prea observă la majoritatea din ei).

Neamul nostru s-a născut şi s-a ţinut pe credinţa creştin-ortodoxă, pe morala sănătoasă a acestei credinţe, timp de 2 mii de ani. Apărînd credinţa şi neamul am tot supravieţuit. Este înţeles şi acceptat efortul depus de mai mulţi reprezentanţi ai conducerii ţării în rezidirea lăcaşurilor de cult chiar în pofida unor interpretări şi critici ce se fac auzite. Numai că lupta cea mare trebuie dusă pe tărîmul duhovnicesc, prin respingerea de proiecte de legi care ne batjocoresc poporul, prin introducerea studierii religiei creştin-ortodoxe în şcoli ca factor determinant al educaţiei generaţiilor noi în spiritul moralei tradiţionale, prin ridicarea oficială la rangul cuvenit a sarbătorilor noastre duhovniceşti şi respingerea celor batjocoritoare de împrumut, prin implementarea de proiecte duhovniceşti adresate mai ales tinerilor, adică celor care sînt cei mai agresaţi duhovniceşte de promotorii răului în aceste vremuri dificile.

ÎN URMA CELOR EXPUSE MAI SUS:

Cerem să fie exclus din proiectul de lege termenul “orientare sexuală” care, fiind acceptat, subminează Constituţia ţării noastre şi Familia, ca element fundamental al societăţii care are dreptul la ocrotire din partea societăţii (inclusiv a ONG-urilor) şi a statului.

De asemenea, CEREM ca persoanele cu orientatări sexuale diferite să nu fie plasate alături de persoanele care într-adevăr au nevoie de protecţie împotriva discriminării.

În cazul în care termenul “orientare sexuală” nu va fi scos din proiectul de lege, Familia şi Constituţia rămîn a fi subiectul discriminării.

Statul nu poate accepta o astfel de “Lege de prevenire şi combatere a discriminării”, prin care să fie discriminată Familia şi Constituţia.

Nu putem accepta ca persoanele cu orientare sexuală diferită să surpe temeliile morale ale societăţii şi să-şi propage ideile sale, sfidînd morala publică milenară şi legile Republicii Moldova, atacînd în mod direct instituţiile fundamentale ale societăţii: Biserica, Familia şi Şcoala.

LA ACEASTĂ ADRESARE SE ALĂTURĂ ŞI SUBSCRIU:

• Societatea pentru Sprijinul Iniţiativelor Sociale „ACŢIUNEA CIVICĂ”

• Asociaţia pentru protecţia pacienţilor „Pro-pacient”

• Centrul Obştesc de Monitorizare şi Analiză Strategică „Moldova Noastră”

• Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (Filiala din RM)
  

• Asociaţia Veteranilor şi Amatorilor de Tenis din Moldova

• Asociaţia pentru copii şi tineret „MARCU”

• Asociaţia Obştească „Centrul de Curăţie Spirituală”

Semnăturile altor ONG-uri sînt în proces de colectare.

Orice reprezentant al oricărui ONG care susţine Adresarea de mai sus poate trimite un mesaj electronic cu datele de contact (numele complet al organizaţiei, statutul ei, tel. de contact) la adresa atitudine@mail.ru.

Visînd la un viitor mai bun !

Privesc la o Moldova liberala. O Moldova in care poponarii si poponarele in sfarsit au reusit sa obtina dreptul de a marsalui cu fundul gol impreuna cu Partidul Pedofililor, Partidul Narcomanilor si Partidul Zoofililor din Moldova. Celor din urma li s-a permis sa marsaluiasca doar cu animalele care au fost inregistrate legal.

Organizatiile crestine extrem de extremiste au fost scoase in afara legii, iar preotii care au refuzat „sa cunune” perechile homosexuale au fost trasi in sfarsit la raspundere pentru viziuni “intolerante”, „homofobe” “antidemocratice”, „retardate”, „inapoiate” si „antieuropene”, fiind trimisi in lagare de concentrare unde urmeaza sa fie reeducati in „spirit european”. In scuarul Teatrului de Opera si Balet, Sindicatul Prestatorilor de Servicii Sexuale a organizat un miting de protest impotriva guvernarii prin care au cerut adaos la salariu si reintroducerea patentei de intreprinzator. La recomandarea ministrului culturii, dl. Tudor Tataru, Doina Sulac a devenit presedinta Uniunii Scriitorilor.

In sfarsit, in scoli a fost introdus cursul „Deprinderi de viata”, iar conform planului cincinal al guvernului, fiecare institutie de invatamant a fost dotata cu un cabinet modern de avortare care deserveste gratuit, 24 din 24 de ore elevele conform standartelor europene. Psihologii din scoli organizeaza regulat sondaje in fiecare clasa, pentru a monitoriza nivelul de toleranta pe care il au copii.

Modul de viata al moldovenilor s-a schimbat radical. Aderarea la uniunea europeana ca urmare a Marii Revolutii Liberale din 2009, a adus si mari biruinte a democratiei: legalizarea marijuanei, pornografiei si a actelor sexuale in public. Unul din principalele puncte din programul revolutiei: Semnarea convenţiei privind micul trafic la frontieră a permis liberala circulatie a cetatenilor. Ca urmare la aceasta, ¾ din populatia Moldovei a emigrat in occident, iar in tara au ramas doar chinezii, negrii, gagauzii, rrrromii si clapaugii. In urma luptei aprige impotriva rusificarii, limba engleza a fost ridicata la rang de limba oficiala a statului moldav.

Presa galbena din ultima perioada a inceput sa vorbeasca despre existenta de candva pe aceste teritorii a unei populatii vorbitoare de limba romana, insa aceste zvonuri si barfe au fost vehement negate in cadrul emisiunii „In profunzime” de la ProTv de specialistii moldoveni care si-au facut studiile in occident, calificand aceste informatii drept o „provocare antieuropeana” si „incitare la ura si intoleranta”.

Intradevar, Moldova a devenit un colt de rai dupa reducerea populatiei. Locurile in care candva au existat comunitati rurale primitive au fost transformate in campii de rapovita de catre companiile americane, iar toata populatia din sate si raioane a emigrat in municipiul Chisinau. In acest fel, primarul Dorin Chirtoaca si-a implinit visul intregii vieti: dupa plecarea tuturor politicienilor la munca in Italia si Israel (dat fiind inutilitatea oricarei activitati politice dupa implinirea tuturor viselor poporului moldovenesc, realizata in urma Marii Revolutii Liberale) a devenit la adanci batranete presedintele republicii.

Romania a fost transformata intr-un judet al Republicii Europene si in urma unui referendum national si-a schimbat numele in „judetul rrom”. Judetul a renuntat la visul „marii uniri”, dupa ce Academia de Stiinte a Romaniei, bazandu-se pe un studiu profesionist realizat de Institutul Cultural Roman, in frunte cu Horia Romus Patapievici, a constatat ca stimatul cronicar a spus de fapt ca „de la rromi ne tragem”, iar moldovenii sunt prea balani, pentru a fi „romani”.

Toata lumea a devenit in sfarsit fericita. Pacea si toleranta s-au asternut pe intreaga planeta, pana cand a venit El…

Preluat de la OR

Ce spun chişinăuienii despre pederaşti

Împotriva marşului sodomiţilor !

De Paşti, în Chişinău !

HRISTOS A ÎNVIAT !

De slăvita sărbătoare a Învierii Domnului, dreptmăritorii creştini din cîteva parohii chişinăuiene au luat parte la deja tradiţionalul Drum de Paşti, înfăptuit a treia oară. Anunţat din timp prin diferite surse de informaţii (situri, ziare, dar şi faţă către faţă), evenimentul a adunat peste o sută de creştini, dornici să-L slăvească pe Hristos cel Înviat. Căci „unde sînt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sînt şi Eu.” Procesiunea modestă a început la ora unu şi jumătate, punctul de pornire fiind Bariera Sculeni şi s-a sfîrşit la ora patru şi jumătate, la Porţile Oraşului. La alaiul sărbătoresc au participat creştini de toate vîrstele (de la copilaşi mici pînă la bătrîni evlavioşi, după cum veţi vedea în imagini). Duhul acestei comuniuni hristice a fost unul de pace, de bucurie şi de evlavie. Fără să exagerez, pot afirma că fiecare dintre noi s-a simţit mîngîiat de Lumina Învierii. Nici nu putea fi vorba de oboseală atunci cînd şi trupul şi sufletul şi toate cele de pe faţa pămîntului saltă de bucuria şi veselia Învierii. Cu dangăt de clopote, cu căldura Luminii Sfinte, cu cîntări de sărbătoare, cu steaguri (nu de ţări sau uniuni) ortodoxe (bizantine) şi cu icoana Învierii, creştinii au străbătut oraşul de la vest la est, întregind astfel crucea simbolică, începută la Naşterea Domnului (de la nord spre sud).

Din păcate, oraşul nostru, dat nouă în moştenire de către vrednicii de pomenire strămoşii noştri se bucură de prea puţine ori. Căzut în apostazia consumistă, Chişinăul nu-şi mai vede de rostul lui: acela de a fi cetate, adăpost al băştinaşilor, al creştinilor. Doar din cînd în cînd, printre urletele zălude ale „noii” generaţii mînuite iscusit de către cea „veche”, oraşul mai respiră o cîntare duhovnicească, o rugăciune smerită, un eveniment bineplăcut Domnului. Puţini sau mulţi, obosiţi sau întăriţi, L-am slăvit pe Dumnezeu, L-am vestit celorlalţi, ca să ştie tot necredinciosul că sîntem ai Lui, pînă la sfîrşitul veacului !

Vă prezentăm în continuare mărturia unei tinere de 25 de ani care a luat parte la Drumul Crucii de Paşti: Participînd pentru prima dată la Drumul Crucii de Paşti, am simţit o bucurie duhovnicească foarte mare. M-a bucurat faptul că mergînd pe străzile Chişinăului, trecătorii răspundeau cu bucurie la „Hristos a înviat!” şi ne întîmpinau cu bucurie. Însă este regretabil faptul că nu au fost mai mulţi cei care au participat la această procesiune. Este mult mai de folos o astfel de petrecere a sărbătorii Paştelui, decît doar întîlnirea cu cei apropiaţi şi îmbuibarea pîntecelui. Consider că prin acest Drum al Crucii de Paşti, Chişinăul a simţit cu adevărat sărbătoarea Învierii Domnului. Chiar dacă traseul parcurs a durat aproximativ 3 ore, nu am simţit oboseală trupească, ci doar bucurie duhovnicească ce nu poate fi exprimată prin cuvinte. Prin acest Drum al Crucii am simţit unitatea şi măreţia credinţei ortodoxe.”

Fraţilor, vedeţi şi cîteva fotografii de la eveniment: