Arhiva

Posts Tagged ‘moss’

Episcopul Artemie şi Adevărata Ortodoxie

29 noiembrie 2010 Un comentariu

Ştirea că Episcopul sârb Artemie, fostul arhipăstor al Kosovo şi Metohia, a fost oprit de la slujire de către Sinodul Bisericii Ortodoxe oficiale din Serbia a fost fireşte bine primită de către Adevăraţii Creştini Ortodocşi. Episcopul Artemie a fost vreme de mai mulţi ani cel mai important critic al conduitei ecumeniste şi moderniste a Bisericii Sârbe. El a fost pedepsit recent de către patriarhia eretică prin îndepărtarea sa din scaunul arhiepiscopiei Kosovo, unde prinsese rădăcini puternice. Ruptura sa faţă de patriarhie pare acum totală. Dar oare aşa stau lucrurile cu adevărat?

Erezia ecumenistă face deja ravagii de aproape o sută de ani, iar din anii 1960 Biserica Sârbă este membră a complet apostatului Consiliu Mondial al Bisericilor. Şi totuşi doar o mică rămăşiţă de anti-ecumenişti a făcut vreodată pasul complet dinspre erezie către Adevărata Ortodoxie. Întrebarea este: de ce? Se pare că sunt trei motive principale – sau mai degrabă, scuze – pentru care majoritatea anti-ecumeniştilor refuză să se alăture Adevăratei Ortodoxii.

Citește mai mult…

Zguduitor: Mărturie personală despre mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj

27 iunie 2010 13 comentarii

Feriţi-vă de lupii în piei de oaie

Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit,  în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.

Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa. (Vladimir Moss)

M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani. Citește mai mult…

ZECE MOTIVE PENTRU CARE PATRIARHIA ECUMENICĂ NU ESTE ORTODOXĂ (I)

19 noiembrie 2009 9 comentarii

Citez întocmai de pe blogul theorya.wordpress.com

Ca un om interesat de adevăr şi mai ales de adevărul ortodox, îmi pun întrebări cu privire la acest adevăr, situat fiind în staulul BOR care de aproape 90 de ani nu-şi mai întreţine sfintele ziduri pecetluite cu asceza Sfinţilor Părinţi, ridicate la sinoadele a toată lumea, nu-şi mai triază păstorii, nu mai alungă lupii. Ba mai mult lupii sunt preferaţi a fi păstori, păstorii sunt alungaţi şi persecutaţi, zidurile batjocorite, clopotele spurcate la parastasele papilor, toate astea le ştim dar rămânem inerţi, cel puţin deocamdată. Aşteptăm. Ce? Nici noi nu ştim, ştim doar ca lumea fierbe, se fierbe ceva. Totuşi s-ar părea ca am rămas în urmă, că zeama e gata şi că deja a prins gust. Marea apostazie s-ar putea să ne fie servită proaspătă şi fierbinte, după ce ni s-a dat să gustăm câte puţin din ea în prealabil. Se pare că deja am devenit toleranţi la doza de mătrăgună, urmează o supradoză pentru unii iar pentru cei mai mulţi efectul unei pilule extasy, rezultatul mult dorit al câinilor cu mitră. Vom începe cu zece motive pentru care Patriarhia Ecumenică nu poate fi ortodoxă, traducere după Vladimir Moss. La final vom ajunge şi la întrebarea care mă roade cel mai tare: de ce trebuie să fie taină ceea ce nu ar trebui sa fie taină? Adică în ce fel lucrează Harul Duhului Sfânt în BOR, din moment ce după Sfinţii Părinţi ea nu mai poate fi considerată biserică?

  1. Enciclica eretică de la 1920.

În Ianuarie 1920, Mitropolitul Dorotei, locţiitorul scaunului patriarhal, împreună cu Sinodul său, au emis ceea ce avea să fie un statut al Ecumenismului. Era adresat “tuturor Bisericilor lui Hristos de pretutindeni” şi a declarat că “esenţial este să se reînvie şi să se întărească dragostea dintre Biserici, nu să se considere reciproc ca necunoscute şi străine, ci ca şi casnice întru Hristos şi împreună moştenitoare ale făgăduinţei lui Dumnezeu prin Hristos.”

S-a ajuns la: “Această dragoste şi înclinare binevoitoare a uneia către cealaltă poate fi exprimată şi dovedită, după părerea noastră, în special, prin:

“(a) primirea unui calendar unic pentru celebrarea simultană a marilor praznice creştineşti de către toate Bisericile; Citește mai mult…

ACTUAL: Cînd un ierarh încetează să mai fie ierarh? Cine are dreptul să dea anatemei? Cine reprezintă Biserica?

26 septembrie 2009 24 comentarii

În premieră pentru virtualitatea ortodoxă de limbă românească, apare publicat un material destul de amplu care abordează fundamentat şi netriumfalist una din cele mai grave şi stringente probleme cu care se confruntă creştinul şi Biserica din vremurile noastre. Este vorba despre condamnarea/necondamnarea ierarhilor care propovăduiesc erezia în mod public. Articolul respectiv pune în discuţie întrebări care sînt prea repede trecute cu vederea de „ortodocşii” internauţi care printr-o tăcere vinovată sapă, conştient sau inconştient, la temelia Bisericii Adevărate a lui Hristos, manipulîndu-i pe cei mai simpli şi erijîndu-se în vajnici mărturisitori ai credinţei. „Cînd un ierarh nu mai are har?”, „Cine îi poate condamna pe eretici?”, „Cine reprezintă Biserica locală?”, „Prin ce este important canonul 15 al Sinodului I-II?”. Acestea, şi multe alte aspecte sînt atinse, aspecte fără de care un creştin nu poate înţelege deloc situaţia actuală din Biserică şi, mai mult, prin indiferenţa sa faţă de adevăratele probleme ale Bisericii şi faţă de Cuvintele reale ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii (nu ale unor „mari duhovnici” a căror învăţătură personală este promovată să substituie învăţătura autentică a Bisericii) se osîndeşte pe sine pentru că, aşa cum mărturiseşte Biserica, neştiinţa din indiferenţă sau comoditate este un păcat vrednic de osîndă care a fost dintotdeauna condamnat de Sfinţii Părinţi şi de Însuşi Mîntuitorul Hristos.

Acum încă nu trăim, în general, vremuri de prigoană. Fiecare creştin care vrea cu adevărat să afle adevărul despre ce este, unde este şi cum se poate găsi Biserica lui Hristos – o mai poate face. Cel care caută o viaţă comodă într-o „biserică” comodă – acela se desfată cu site-uri şi bloguri neo-„ortodoxe” care, în loc să-l îndrepte pe om spre adevărata Biserică şi adevăraţii Sfinţii Părinţi, construiesc „Sfinţi Părinţi” de carton şi „biserici” de nisip pe care le prezintă cititorilor ca fiind Ortodoxia autentică, „patristică”, „smerită”. Să nu ne încredem în mintea noastră sau a unora mai deştepţi ca noi care se încred, la rîndul lor, în mintea lor. Noi, ortodocşii, ne încredem în mintea şi conştiinţa Bisericii care nu se poate găsi cu o căutare pe google…

Acest material nu pretinde să epuizeze problematica ereziei din Bisericile Oficiale. De aceea, vom continua să aducem în văzul lumii ortodoxe materiale relevante şi documentate care exprimă adevarata poziţie ortodoxă. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Introducere

Autorii articolului “Despre situaţia ereticilor necondamnaţi“[1], publicat de Sinodul în Rezistenţă, au o controversă legată de două teze ecleziologice:

1. “S-a disputat faptul că ecumeniştii şi, mai general, bisericile ecumeniste, s-au rupt deja din trupul Bisericii, ceea ce înseamnă că sunt ramuri ce sunt tăiate automat din Viţă şi acest lucru poate fi demonstrat într-adevăr din faptul că noi nu avem comuniune sacramentală cu ei.“

2. “S-a afirmat, de asemenea, că al cincisprezecelea Canon al Sfântului Sinod I-II din Constantinopol, sub conducerea Sf. Fotie cel Mare (861), prin caracterizarea episcopilor care predicau erezii ce fuseseră condamnate anterior ca fiind ’pseudo-episcopi’ şi ‘pseudo-învăţători’, a deschis într-un fel drumul unei noi ere, dându-ne nouă dreptul de a considera astfel de episcopi, de acum înainte, ca fiind automat caterisiți, ‘înaintea unei decizii sinodale’ şi ca nemaifiind episcopi.“

Nu este clar arătat cine ar trebui să susţină aceste două teze, dar probabil că acest lucru nu este important. Mai surprinzător şi mai important, articolul conţine doar o analiză foarte scurtă, fără nume sau date, în legătură cu erezia ecumenismului şi cu verdictele sinodale împotriva sa: aproape întregul articol este ocupat cu o dezbatere în termeni generali privind condamnarea ereticilor în contextul perioadei celor şapte Sinoade Ecumenice. Vom discuta imediat aceste principii generale. Dar este necesar a arăta de la început că, prin refuzul de a cerceta istoria Bisericii din secolul douăzeci într-o manieră mai puţin superficială, articolul nu a adus demonstrat nimic nici într-un fel nici în altul, cu privire la statutul ereticilor ecumenişti. Căci cum putem spune dacă ereticii ecumenişti sunt sau nu deja condamnaţi dacă nu luăm în discuție concluziile diverselor sinoade care au fost considerate, cu dreptate sau nu, relevante față de situaţia lor?

Cine reprezintă Biserica? Citește mai mult…