Arhiva

Posts Tagged ‘Nichifor Crainic’

Un nou cuvînt al părintelui Iustin: „TĂCEREA NOASTRĂ ÎNSEAMNĂ SCLAVIE ŞI ÎNGROPAREA ORTODOXIEI!”

25 februarie 2009 6 comentarii

„Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.

Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ‘apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!

Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. Monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?”

sursa


AZI – 36 de ani de la moartea lui Nichifor Crainic

21 august 2008 2 comentarii

Născut în satul Bulbucata, jud. Vlaşca, la 22 Decembrie 1889. A studiat teologia la Bucureşti şi Viena.

Remarcat de Alexandru Vlahuţă încă dinainte de primul război mondial, Nichifor Crainic s-a impus în câmpul literaturii româneşti ca unul din fruntaşii ei cei mai de seamă. Poet, teolog, doctrinar şi filozof, a condus revista Lamura, a întemeiat publicaţia enciclopedică Cartea Vremii şi a fost Directorul celei mai prestigioase reviste româneşti apărute în perioada interbelică la noi în ţară, Gândirea. Făuritorul curentului gândirist axat intrinsec pe autohtonism, neo-ortodoxism şi naţionalism disciplinat, Nichifor Crainic a fost unul dintre marii dascăli ai neamului nostru, mult apreciat şi respectat de tânăra generaţie legionară drept unul din capii ei spirituali.

În prima parte a creaţiei sale a colaborat cu poezii la diverse publicaţii tradiţionaliste: Ramuri, VII (1912); VIII (1913); IX (1914), Luceafărul, XIII (1914); XIV (1919), Drum Drept, X (1915), Flacăra, V (1915-1916), Dacia (în care publica la 7 Iunie 1920 un studiu de mare importanţă istorică intitulat Solemnitatea de la Sibiu), continuare a articolului omagial despre Alexandru Vlahuţă Cel care nu mai e de la 6 Decembrie 1919, urmat de altfel în suplimentul literar de la 1 Februarie 1920 al revistei România Nouă sub titlul: Câteva amintiri despre Alexandru Vlahuţă. Publică poezii în revistele: Transilvania (1920), Flacăra (1921-1922), Cuget Românesc I (1922), Gândirea I (1921-1922) şi în continuare, după strămutarea acesteia de la Cluj la Bucureşti, când preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu. Tot aici, începe să publice articolele programatice care vor defini în viitor orientarea de căpătâi a revistei: Iisus în ţara mea, II (serie nouă, 1922-1923); Politică şi Ortodoxie, III (1923-1924); Parsifal, Cuibul cu barză, Ecouri ale unei polemici, Pacea balcanică şi protectoratul ortodox, IV (1924-1925); Filarmonica, La un concert şi toate celelalte apărute în continuare.

Fost profesor de mistică la Facultatea de Teologie din Chişinău şi la Seminarul Teologic din Bucureşti; laureat al premiului naţional de poezie în anul 1930; fost Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare. Directorul ziarului Calendarul apărut la Bucureşti în 25 Ianuarie 1932 (suspendat la 24 Martie 1932 din ordinul guvernului de la conducerea ţării, reapare la 9 Iunie acelaşi an, continuându-şi activitatea până la finele anului 1933, 29-30 Decembrie, când este din nou suspendat pentru poziţia sa manifestă legionară, iar Nichifor Crainic împreună cu mulţi conducători legionari sunt arestaţi şi internaţi la închisoarea Jilava).

A colaborat la diverse ziare şi reviste literare: Revista critică, Ramuri, România Nouă, Sfarmă-Piatră, Buna Vestire, Cuvântul, Spicul şi multe altele.

În 1940 este ales membru al Academiei Române, ocupând fotoliul rămas liber după moartea lui Octavian Goga. În anul 1941 este ministru în guvernul Antonescu, dar iese din guvern când fiica sa, Nina Crainic este arestată pentru activitate legionară.

După invazia comunistă, prof. Nichifor Crainic a fost arestat în 1947, în casa preotului român ortodox Gheorghe Samarghiţan din jud. Sibiu unde se ascunsese din faţa prigoanei comuniste şi după lungi şi istovitoare chinuri la care este supus de torţionarii securităţii comuniste, este condamnat şi întemniţat la închisoarea Aiud în care era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind supus unui regim de inaniţie şi teroare zilnică. Forţat să împărtăşească ideile de reeducare ale criminalului regim de la închisoarea Aiud, Nichifor Crainic este constrâns să colaboreze încă din închisoare la ziarul de propaganda mincinoasă Glasul patriei (care urmarea să inducă în eroare pe refugiaţii şi exilaţii români din Apus despre realităţile noului sistem comunist, încercând să-i atragă în ţară) şi unde multe din articolele semnate sub numele de Nichifor Crainic, nici măcar nu i-au aparţinut, ele fiind întocmite de scribii partidului la adăpostul marelui său nume.

Eliberat din închisoare în anul 1964, slăbit, cu sănătatea zdruncinată şi permanent sub ochiul „vigilent” al autorităţilor securităţii care îl constrâng la colaborare, Nichifor Crainic se stinge din viaţă în anul 1972, fiind condus la locul de veci de un mănunchi de prieteni care au ţinut, cu toată represiunea care îi aştepta din partea autorităţilor comuniste, să cinstească aşa cum se cuvine plecarea din viaţă a acestui mare cărturar şi conducător spiritual.

OPERA:

  • Şesuri natale (versuri). Craiova, 1916.
  • Zâmbete în lacrimi (versuri). Biblioteca Scriitorilor Români, Nr. 22, Bucureşti, 1916.

  • Belgia însângerată de Verhaeven (traducere). Bucureşti, 1916.

  • Icoanele vremii (articole de atitudine). Bucureşti, 1919.

  • Darurile pământului (poezii). Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1920.
  • Privelişti fugare (poezii). Bucureşti, 1921.

  • Rabindranat Tagore – Sadhana, Calea desăvârşirii (traducere). Bucureşti, 1922.

  • Rainer Maria Rilke (traducere). Bucureşti, 1922.

  • Povestiri despre bunul Dumnezeu. Bucureşti, 1927.

  • Ţara de peste veac (poezii). Bucureşti, 1931.

  • Puncte cardinale în haos. Editura Cugetarea, Bucureşti, 1931.

  • Mărturisire de credinţă. Bucureşti, 1934.

ESEURI

  • Rasă şi religiune; Sensul teologic al frumosului; Sensul tradiţiei; Estetica lui Nicolae Iorga.

  • Ortodoxie şi Etnocraţie. Editura Cugetarea, Bucureşti, 1937.

  • Prefaţă la Pr. Dostoiewski şi tineretul de Dobra D. Ştefan. Tipografia Fântâna Dorurilor, Bucureşti, 1938.

  • Nostalgia paradisului. Bucureşti, 1940.

  • Stat etnocratic. Bucureşti, 194(?)

  • Iisus. Colecţia Lucrătorului Creştin. Editura Frăţia Ortodoxă, Wiesbaden, 1956.

  • Îndreptar Ortodox. Colecţia Lucrătorului Creştin. Editura Frăţia Ortodoxă, Wiesbaden, 1957.
  • În: Poezii din închisori, pag. 181-227. Editura Cuvântul Românesc, 1982, Canada.

UNDE SUNT CEI CE NU MAI SUNT (melodie de Tudor Ghoerghe)

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pãmânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mã doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!