TACTICILE MIȘCĂRII HOMOSEXUALE în propriile lor cuvinte

La sfârşitul lunii februarie 2013, Barack Obama a anunţat că el şi Departamentul de Justiţie al SUA nu vor mai apăra Legea pentru Protejarea Căsătoriei [DOMA], afirmând că legea este „neconstituţională”. Legea, datând din 1996, prevede că, în Dreptul federal, „cuvântul căsătorie reprezintă numai uniunea dintre un bărbat şi o femeie ca soţ şi soţie”.[1] I se interzice guvernului federal să recunoască „căsătoriile” homosexuale din punct de vedere al impozitelor, asigurărilor sociale şi al altor programe.

Pare evident că Obama lucrează la aranjarea lucrurilor pentru o recunoaştere federală a aşa-numitelor „căsătorii homosexuale”. Sondajele recente arată că un număr crescând de americani găsesc acceptabile „căsătoriile homosexuale”, lucru care spune mai multe despre falimentul moral al Americii decât despre capacitatea ei de a recunoaşte o lege morală obiectivă.

Declaraţiile lui Obama cu privire la DOMA ne oferă ocazia să ne întrebăm: Cum de sunt acceptate homosexualitatea şi „căsătoriile homosexuale” de atât de mulţi oameni?

Există diferiţi factori cauzatori, cel mai remarcabil fiind incapacitatea teologilor şi clericilor romano-catolici (aici se poate vorbi și despre clericii ortodocși – nota H.) de a transmite adevărata învăţătură morală catolică, şi disiparea autorităţii după conciliul Vatican II. Conducătorii actuali ai Bisericii nu îi mai controlează pe profesorii romano-catolici care propun principii şi practici contrare dreptului natural şi divin.[2]

Există şi alte cauze, dintre care trebuie menţionate chiar strategiile activiştilor homosexuali.

Obama: „Între susţinătorii avortului şi cei care sunt împotrivă este o poziţie ireconciliabilă”

Preluare din revista „Credinţa Ortodoxă”

L-am auzit, la televizor, pe Obama, preşedintele marii Americi, rostind, la întâlnirea cu studenţii din Paris, la 18 mai 2009: „Între susţinătorii avortului şi cei care sunt împotrivă este o poziţie ireconciliabilă”. Cei din sală, vreo zece mii, îl aclamau, cei de afară, antiavorţioniştii, îl huiduiau. El, „preşedintele planetar”, susţinea avortul, sau, după expresia lui, „dreptul femeilor la avort”.

Dacă suntem atenţi, măcar puţin atenţi, observăm că lucrurile se clarifică pe zi ce trece. Susţinătorii morţii, adică ai dreptului femeilor de a ucide prunci, se află în stare de excludere cu susţinătorii vieţii, ai naşterii de copii în familii. Culmea e că au devenit şi ei conştienţi de acest amănunt esenţial. Nu poate exista stare de compromis între moarte şi viaţă, ceva intermediar, aşa, un fel de agonie, cam cum e stadiul lumii de azi. Între cele două tabere ireconcilierea vine din ceva mai adânc, dintr-o taină: între Hristos şi diavol nu va fi niciodată vreun compromis de nici un fel. Hristos va fi în veac Adevărul şi numai Adevărul, diavolul va reprezenta