Arhiva

Posts Tagged ‘ortodox’

Filmul „Evadarea” – cu mesaj ortodox

3 Decembrie 2016 Lasă un comentariu

Întrucît astăzi este Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, este binevenită distribuirea acestui film făcut de un tînăr regizor din Republica Moldova, autorul filmului anti-avort „11:30”.

 

 

 

 

Anunțuri

Predică: Despre ADEVĂRATA Biserică

13 Decembrie 2009 34 comentarii

Ii invit pe cei sinceri in cautarea Adevarului sa citeasca cu atentie urmatorul material.

Predica in Duminica a 24-a dupa Rusalii
9/22 noiembrie 2009

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

Am calatorit peste tot in lume si am avut o buna ocazie sa observ Bisericile “Ortodoxe” Oficiale in actiune. Ele tin o noua credinta, anume aceea ca parohia si episcopul pomenit la Liturghie pot avea credinte diferite, se pot raporta diferit la Dumnezeu si la cele ce tin de mantuire. Acesta este ecumenismul!

O astfel de ecleziologie da dovada ca nu mai exista nici cea mai mica urma de intelegere asupra faptului ca Biserica Ortodoxa a lui Hristos este Trupul Sau Cel Viu.

Dar daca vrem sa aflam raspunsuri privitoare la mantuire sa mergem la Sfintii Parinti! Si astazi pentru toate problemele aparute vom merge la ei si-i vom ruga sa ne dea adevaratul raspuns, caci ei au totdeauna raspunsul, ei sunt in Adevar. Ei ne vor oferi adevarata intelegere asupra Bisericii lui Hristos.

Citește mai mult…

SECRETARUL MITROPOLIEI şi CRUCEA LUI HRISTOS

26 Noiembrie 2009 1 comentariu

„Căci pentru cel ce are minte este mai înfricoşat
decît orice iad să-L jignească pe Dumnezeu”

(Sf. Ioan Gură de Aur)

Secretarul mitropolitan (Mitropolia Moldovei) Vadim Cheibaş a reapărut la orizont. În cadrul unei investigaţii făcute de un ziar autohton (Flux), acesta a fost întrebat, în calitatea sa de secretar al Bisericii Ortodoxe din Moldova, ce părere are referitor la cazurile în care crucea lui Hristos, pictată sau sculptată în pavajul amplasat pe o bună parte din drumurile ţării, este călcată în picioare de oamenii conştienţi sau mai puţin conştienţi. Prot. Cheibaş a răspuns următoarele:

“Cunosc că există astfel de cazuri când unii preoţi interzic să fie călcate figuri care au formă de cruce. Eu însă consider, ca faţă bisericească, că singura cruce care nu trebuie pângărită este crucea care are pe ea chipul Mântuitorului. Restul sunt figuri geometrice care ne înconjoară peste tot: pe orice caldarâm, teracotă, faianţă sau gresie. Chiar şi o parte dintre molecule au formă de cruce, şi tot ce ne înconjoară este sub formă de cruce. Asta doar nu înseamnă că trebuie să mergem în genunchi. Dumnezeu ne-a dat picioare ca să mergem în picioare. Şi atunci când păşim peste o astfel de figură, nu înseamnă că pângărim sau călcăm Crucea. Nu toate figurile în formă de cruce sunt sfinţite şi nu toate sunt obiect de jertfire a Mântuitorului Hristos.“

Întrucît răspunsul respectiv conţine mai multe idei independente, vom analiza pe scurt fiecare din ele: Citește mai mult…

Puric fuzionează cu păgînii pe nişte „canale formidabile”

5 August 2009 61 comentarii

Dan Puric a acordat un interviu revistei diavoleşti yoghine „Yoga Magazin”. În acest interviu, actorul respectiv face afirmaţii care arată limpede prăpastia ce s-a căscat între acesta şi gîndirea ortodoxă patristică. Este normal să se ştie, dacă încă nu s-a aflat sau simţit, ce fel de „ortodoxie” propovăduieşte acest înaintemergător al duşmanilor Bisericii lui Hristos:

Reporter YOGA MAGAZIN: Esti crestin ortodox. Si iti afirmi deseori credinta. Accepti si alte credinte ca posibile cai spirituale, cai de apropiere de Dumnezeu?

Dan Puric: Mie personal mi s-a petrecut ceva extraordinar. Din intamplare nascut crestin ortodox, intotdeauna m-am inteles admirabil cu budisti, cu brahmani, cu mozaici (adică jidovi), cu tot ce vrei. Dar nu m-am inteles niciodata cu impostorii, cu ateii si cu bigotii. Un crestin autentic respecta religia celorlalti si, culmea, fuzioneaza cu ceilalti pe niste canale formidabile. In sensul acesta dialoghez si cu alte credinte. Si eu ma regasesc. Cu tibetanul, cu cel care practica meditatia zen... Nu inseamna ecumenism, din punctul meu de vedere, ci un respect profund fata de toate achizitiile umanitatii in drumul divin. Adica pana la venirea lui Iisus Cristos au fost minti luminate, au fost spirite inalte, nu poti sa le negi. Este un fel de pregatire, un fel de primenire pentru intampinarea lui Cristos. Omul sa fie antrenat, ca sa aterizeze ingerii. Apropo de Osho, el zice ceva extraordinar, importanta nu este superioritatea sau inferioritatea barbatului, ci unicitatea lor. Este un lucru pe care el, ca indian, l-a sesizat. De-asta mi se pare, in calitatea mea de crestin, ca Citește mai mult…

Despre uimitoarea convertire a unui protestant prin cercetarea minunată a părintelui Serafim Rose

23 Noiembrie 2008 5 comentarii

seraphim-rose1

Pe 13 Septembrie 2006, Athanasios (Arum) Kone, ce fusese primit în Biserica Ortodoxă cu doar trei luni înainte, a trimis următoarea mărturie Mănăstirii Sf. Gherman al Alaskăi. Mărturia a fost citită la Mănăstirea Sf. Gherman cu prilejul prăznuirii a 24 de ani de la adormirea Părintelui Serafim, la care a luat parte şi autorul:

„În 2003, locuiam în oraşul Kodiak din Alaska, împreună cu soţia şi cu fiica mea de doi ani. Eram atunci foarte implicat într’o biserică protestantă, şi am petrecut ceva vreme studiind pentru a ajunge pastor de tineret şi internist de pastoraţie. Lucram cu băştinaşii satelor din Alaska, unde toată lumea este ortodoxă, însă, eu fiind protestant, socoteam Ortodoxia o credinţă moartă şi fără însemnătate, îndrăgostită de trecut.

În vara lui 2003, eram director al Taberei Spiritului (Spirit Camp) pentru Asociaţia Băştinaşilor din Regiunea Kodiak (KANA). Tabăra Spiritului era o tabără pentru tinerii băştinaşi, care căuta să-i ţină într’un mediu sănătos, şi aducea împreună să predea şi să înveţe trei generaţii băştinaşe. Era un program foarte popular şi de succes. Tabăra a fost organizată lângă Plaja Pestrikoff de pe Insula Spruce. În răstimpul acestei tabere, ne-am hotărât să rezervăm o zi pentru a merge la Laguna Călugărului, locul unde trăise Sfântul Gherman al Alaskăi. În ziua cu pricina, din Kodiak a venit o navă cu vizitatori, printre care se numărau soţia şi fiica mea. Soţia crescuse în Kodiak, însă nu mai fusese niciodată la Laguna Călugărului.

Ajunşi la Laguna Călugărului, mergeam împreună cu soţia şi fiica mea pe cărarea ce urcă de la cimitir (1) ca să vedem biserica, când, dintr’o dată, am simţit o mireasmă foarte plăcută. Mirosea precum trandafirii sau tămâia, dar nu era acelaşi miros. Soţia mi-a spus: „Simt miros de tămâie. Credeam că călugării trăiesc de cealaltă parte a insulei„. Eu i-am răspuns: „Aşa şi e. Nu-i nimeni pe aici„. Ne-am dat seama că se petrece ceva neobişnuit. Mirosul creştea şi era tot mai puternic. După câteva minute, au apărut vreo cincizeci de oameni care urcau dinspre tabără. Trecând pe lângă noi, unul din bătrânii băştinaşi ne-a întrebat ce se întâmplă, iar noi i am spus – lui şi celor din jurul său. Ei nu simţeau nici un miros – nimeni din acel grup ce urcase pe cărare. Câteva clipe mai târziu, după ce ne-am continuat drumul, o doamnă băştinaşă (Judy Simeonoff din Ahiok) a întrebat-o pe fiica mea dacă nu vrea să guste apa din izvorul Sfântului Gherman. Bineînţeles, fiica mea a plecat în goană să guste din acea apă. Eu nu doream să beau, fiindcă gândul că acea apă ar putea avea puteri aparte era prea mult pentru mintea mea protestantă; însă, deoarece fiica mea băuse, am făcut-o şi eu. A băut şi soţia mea din acea apă. Avea atunci o durere cumplită de cap, şi ne-a spus că atunci când a băut apa a simţit că ceva în capul ei a pocnit, iar durerea i-a trecut de îndată.

După toate cele petrecute pe Insula Spruce, n’am ştiut ce să facem. Eu şi soţia mea am interpretat lucrurile în singurul fel pe care îl ştiam, căci eram protestanţi. Am crezut atunci că fusese Sfântul Duh, şi că Sfântul Gherman a fost un om de rugăciune. Nimic din această experienţă nu ne-a făcut să ne gândim să trecem la Ortodoxie. Era mai uşor să explici lucrurile prin raţionalism.

Însă, la scurtă vreme după întâlnirea de pe Insula Spruce, am avut un vis. În vis, mai multe persoane de la Academia Sf. Innochentie se rugau pentru mine. (Academia e o şcoală ortodoxă din Kodiak, iar eu cunoscusem câteva persoane de acolo înainte să am visul). Pe când aceşti oameni de la Academie se rugau pentru mine, am început să plâng foarte puternic, şiroind de lacrimi, vreme îndelungată… Când m’am întins să iau ceva cu care să-mi şterg lacrimile, am dat de o poliţă cu nişte ţesături împăturite. Am luat una din aceste ţesături, şi atunci mi s’a părut că arată precum un ştergar evreiesc de rugăciune. Când am folosit-o, mi am dat seama că fusese a cuiva care se rugase mult şi fusese foarte duhovnicesc. Apoi mi s’a arătat un preot. Era îmbrăcat în negru, avea o barbă lungă şi încâlcită, iar faţa îi strălucea de lumină. Am simţit cumva că pânza pe care o folosisem ca să-mi şterg lacrimile era a sa. Mi-a spus că numele lui e „Serafim Rose”. Mi-a spus apoi multe lucruri despre viaţa mea. Mi-a spus că am o chemare în viaţă, că voi ajunge ortodox, şi preot. Am început să mă cert cu el, zicând că nu vreau să fiu ortodox, nici să port „o pălărie prostească şi neagră”! Mi-a mai zis atunci multe altele, dar acum nu mi le mai amintesc. (Nu ştiu de ce nu mi le mai pot aminti).

M’am trezit din acest vis şi mi-am dat seama că avusese loc ceva profund duhovnicesc. Vreau să se înţeleagă limpede că înainte de a avea visul nu auzisem niciodată de nimeni cu numele „Serafim Rose”. Fiind protestant, nu mă simţeam la locul meu ca un preot să mă cerceteze în vis, mai ales unul care murise – aşa cum bănuiam, cumva, că era preotul din visul meu.

Pot alunga cu uşurinţă visele obişnuite, însă ceea ce încercasem nu era un vis obişnuit. Avusese o putere care nu-mi dădea voie să îl uit sau să-l trec cu vederea; mi se tot întorcea în minte.

În ziua ce a urmat, am mers să caut un preot ortodox. Îl cunoşteam pe Părintele Paisie, decanul Academiei Sf. Innochentie, aşa că m’am dus să vorbesc cu el. Am luat loc în biroul lui şi i-am spus că s’ar putea să înnebunesc. L-am întrebat dacă a auzit vreodată de un preot cu numele „Serafim Rose”. El, bineînţeles, a fost cuprins de însufleţire şi mi-a zis că da, şi mi-a pus în mână o carte foarte mare despre Părintele Serafim şi viaţa sa. Apoi i-am istorisit visul meu.

Am luat acasă cartea despre Părintele Serafim şi am început să o citesc la sfârşitul săptămânii. M’am minunat de viaţa Părintelui Serafim. Era o Ortodoxie despre care nu ştiam nimic. Lucrul care m’a uimit cel mai mult a fost cât de profund se întipărise în Părintele Serafim gândirea şi felul de viaţă al vechilor Părinţi ai Bisericii.

După ce am avut visul cu Părintele Serafim, n’am mai putut să-l alung din minte. N’am izbutit să explic lucrurile prin raţionalism. Visul mi-a înrâurit profund sufletul. Am început să pun întrebări tuturor, oricui îl întâlneam, şi să citesc. Într’un sfârşit de săptămână, m’am dus chiar la Schitul Sfântului Mihail din Insula Spruce (2). Am fost puternic impresionat de atmosfera duhovnicească de acolo. Când am păşit pe pământul mănăstirii, m’am simţit de parcă aş fi fost învăluit în pace. Mintea mi-a rămas adânc impresionată.

După acest vis, am început să cercetez foarte îndeaproape Ortodoxia. Soţia începuse să glumească că am o „aventură amoroasă” cu Ortodoxia, fiindcă amândoi eram profund devotaţi bisericii protestante locale. Fără îndoială, noul drum care ni se deschisese nu era unul pe care să-l fi căutat. Credeam că ne aşezasem viaţa, şi acum eram scoşi afară din viaţa pe care ne-o rânduisem! Eram foarte măcinaţi.

Am început să fac rugăciunile orthodoxe ale Vecerniei, fiindcă un prieten bun îmi spusese: „Nu poţi înţelege Ortodoxia în afara rugăciunii”. Trei luni mai târziu, pe când citeam o rugăciune a Sfântului Vasile, mi-am dat seama că acesta arătase, în doar douăzeci şi cinci de rânduri, toate cele necesare pentru a te apropia de Dumnezeu. Îmi aduc aminte că m’am gândit, pentru întâia oară, că omul acesta L-a văzut cu adevărat pe Dumnezeu – iar eu poate că nu.

De Cincizecime, în anul 2006, după ce am trecut prin multe încercări în pregătirea noastră pentru Ortodoxie, soţia mea, fiica mea şi cu mine am fost botezaţi şi mirunşi la biserica ortodoxă a Sfântului Siluan din Walla Walla, statul Washington.

Întorcându-mă la cercetările dumnezeieşti care ne-au pus pe calea către Biserică, aş vrea să spun că nu cred că lucrurile acestea s’au petrecut pentru că am fi cumva speciali. A fost doar mila lui Dumnezeu. Cred că El ştia că vom avea de străbătut un drum lung şi dureros până la Ortodoxie, şi a vrut să ne dea ceva de care să ne ţinem în timpul încercărilor ce vor veni, având credinţa că Biserica Ortodoxă este adevărata Sa Biserică.

Venind la Ortodoxie, suntem înconjuraţi de o spiritualitate adâncă, care ne uimeşte în întregime – moştenirea duhovnicească a sfinţilor, bogăţia învăţăturilor lor, înţelepciunea Bisericii, praznicele, rugăciunea Drept-slăvitoare -, în timp ce învăţăm să ducem o viaţă de smerenie înlăuntrul Bisericii. Ortodoxia este mult mai desăvârşită decât mi-am putut vreodată închipui.

Voi mai spune doar că mă rog mereu la Sfântul Gherman şi la Părintele Serafim (cât m’am îndepărtat de protestantism!). Mă rog Sfântului Gherman să mijlocească pentru poporul Alaskăi şi Părintelui Serafim să ne ţină pe Calea Împărătească”.

***

(1). E vorba de locul unde a fost înmormântat Arhimandritul Gherasim (Schmaltz), aflat lângă chilia sa. În 1995, lângă Părintele Gherasim a fost îngropat un preot orthodox din Kodiak, Protoiereul Peter Kreta. De atunci, acel loc este numit acolo „cimitirul”. (n.ed.amer.)

(2). Schitul Sf. Mihail, situat la cca. 6 km. depărtare de Laguna Călugărului, a fost întemeiat în 1983 de Frăţia Sfântului Gherman al Alaskăi. Frăţia a avut de atunci la schit o prezenţă monahală neîncetată. (n.ed.amer.)

Din „The Orthodox Word”, nr. 254/2007, trad.: Radu Hagiu

de pe http://viostil.wordpress.com/

* Mai multe scrieri de-ale Cuviosului Serafim Rose le puteţi găsi pe acest blog făcut special în cinstea părintelui.

* AICI găsiţi o colecţie de fotografii cu părintele.

Înşelarea simţurilor

12 Noiembrie 2008 Lasă un comentariu

Sfîntul NICOLAE VELIMIROVICI

Predică Despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti

Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5 : 13-14).

Cei care se hrănesc cu laptele reflecţiilor bazate pe simţuri nu pot discerne binele de rău. Aceştia îndeobşte trag concluzia că toate credinţele au în final aceeaşi valoare; că păcatul este umbra indispensabilă a virtuţii; că în general răul este tovarăşul inevitabil al binelui. Adevăratul creştin însă nu ajunge niciodată la asemenea concluzii eronate, deoarece el nu mai este prunc. El este adevăratul om matur care nu se mai hrăneşte demult cu lapte, el este omul care nu mai crede orbeşte simţurilor trupului, el este omul care judecă mult mai fin realitatea şi face distincţii mult mai precise între toate lucrurile bune care au fost odată şi toate care sînt acum. Creştinului într-adevăr îi este dat să vadă clar descoperirea lui Dumnezeu prin Care el distinge precis binele de rău; totuşi şi lui îi este neapărat necesar studiul îndelung şi laborios al Sfintelor Cărţi pentru a putea cunoaşte limpede ce este bine şi ce este rău în orice situaţie concretă a vieţii, indiferent cît de complicată. Pentru a fi demnă de încredere şi fără greş, această cunoaştere trebuie să fi trecut şi în inimă şi simţuri. Căci şi răul şi binele vor ca să atingă inima omului. De aceea omul trebuie să fie educat, exersat, obişnuit să recunoască imediat cu inima care este duhul celor ce se apropie de el, aşa cum recunoaşte cu limba săratul de nesărat, dulcele de amar.

Fraţilor, să ne străduim zi şi noapte să ne educăm inima, ca ea să poată recunoaşte întotdeauna fără greş binele de rău. În toate cele ce ni se întîmplă şi vin asupra noastră, trebuie să ne punem întrebarea: Ce e bun de aici, şi ce e rău? Tocmai de aceea ni se şi întîmplă tot ceea ce ni se întîmplă, ca să putem discerne din toate calea cea bună şi să o urmăm. Ne aflăm în asemenea situaţii de ispită şi poate de cîte o sută de ori pe zi. Cel care are ochi de văzut, să vadă.

O, Doamne, Iubitorule de oameni, încălzeşte inimile noastre cu toată darea cea bună care vine numai de la Tine! Înţelepţeşte, Doamne, inimile noastre ca să putem deosebi binele de rău! O, Stăpâne întăreşte-ne pe noi pururea în îmbrăţişarea binelui şi aruncarea la o parte a răului pentru dragostea Slavei Tale, O, Iubitorule de oameni şi pentru mântuirea sufletelor noastre! Căci a Ta este mărirea şi mulţumită în veci, Amin.

razboiintrucuvant.ro

Nu eşti ortodox dacă îţi baţi joc de Sfînta Cruce

15 Septembrie 2008 1 comentariu

Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“; la pântece: „al Fiului“; la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.

Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.

Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.

Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe sfânta masă. Acolo Hristos este viu în sfântul altar. În toate bisericile ortodoxe, preacuratele Taine stau pe sfânta masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!

Să vă văd în rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiţi voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: «Ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit»! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.

arhim. Ioanichie BĂLAN, Ne vorbeşte părintele Cleopa