Archive

Posts Tagged ‘Patriarh’

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

4 Noiembrie 2010 4 comentarii

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti


Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi. Citește mai mult…

Cum Teodosia a omorît un om şi a aruncat cu pietre într-un „patriarh”

27 Mai 2010 18 comentarii

Sfînta Teodosia, mireasa lui Hristos, s-a născut în Constantinopol (sec. VIII), din părinţi bogaţi, cinstiţi, dreptcredincioşi şi împodobiţi cu fapte bune. Aceştia, fiind mulţi ani neroditori de prunci, erau foarte mîhniţi. Ei totdeauna se rugau cu postire multă, alergau ziua şi noaptea la biserica lui Dumnezeu şi dădeau cu prisos milostenie la săraci. Odată, fiind ei în biserica Sfintei Muceniţe Anastasia, la cîntarea cea de toată noaptea, pe cînd maica sa se ruga cu lacrimi mai cu dinadinsul pentru dezlegarea nerodirii sale, a adormit puţin şi i s-a arătat în vis Sfînta Muceniţă Anastasia şi i-a zis: „Femeie, nu te mîhni, că vei zămisli şi vei naşte!” Ea, deşteptîndu-se, s-a bucurat şi a spus aceasta bărbatului său. Şi i-a zis bărbatul ei: „Viu este Domnul, că de ne va dezlega nerodirea noastră şi vei naşte parte bărbătească sau femeiască, îl vom aduce ca dar Stăpînului nostru, Hristos Dumnezeu!”

Apoi, după puţină vreme a zămislit şi a născut prunc de parte femeiască. Pe această sfîntă fecioară ei au numit-o Teodosia, adică dată de Dumnezeu, căci de la Dumnezeu li s-a dăruit, şi au lumi-nat-o cu Sfîntul Botez. Apoi, după patruzeci de zile, maica, luînd pe pruncă în mîini, a adus-o în biserica Sfintei Anastasia şi, cu lacrimi de bucurie, a dat mulţumire Domnului şi sfintei muceniţe, făgăduind ca, după ce va creşte, s-o dea în numărul mireselor lui Hristos, care îşi păzesc fecioria în rînduiala monahicească. Deci, maica sa luînd binecuvîntare, s-a întors acasă şi creştea pe prunca cea făgăduită lui Hristos cu toată luarea aminte, învăţînd-o citirea dumnezeieştilor cărţi şi frica de Dumnezeu, aprinzînd astfel în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti. Citește mai mult…

Astăzi, Sfîntul Nichifor Mărturisitorul glăsuieşte: „M-am împărtăşit cu mincinosul patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. De acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi.”

16 Aprilie 2010 3 comentarii

Întrucît mărturiile limpezi şi de netăgăduit despre comportamentul şi atitudinea ortodoxă a creştinului faţă de părtăşia (comuniunea) cu ierarhii eretici sînt intenţionat trecute vederea de unii, spre osîndă, iar de alţii sînt lăsate la o parte din nepăsare sau lene, consider că este de mare folos şi actualitate să prezint, în măsura posibilităţii, fragmente relevante din vieţile Sfinţilor Bisericii lui Hristos care ating acest subiect de importanţă crucială pentru mîntuirea noastră, a celor care ne pretindem creştini, adică următori ai învăţăturii lui Hristos. Astăzi, 3/16 aprilie, Biserica îl prăznuieşte, după calendarul bisericesc, pe Sfîntul Nichita Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Midichia. Să luăm aminte:

Patria Cuviosului Nichita a fost Cezareea Bitiniei, fiind născut din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl lui se numea Filaret şi s-a tuns în călugărie, cînd soţia sa după lege s-a mutat la Domnul, într-a opta zi după naşterea pruncului Nichita, pruncul fiind hrănit de maica tatălui său, care pe atunci era între cei vii.

După ce a crescut şi a învăţat carte, s-a dat spre slujba lui Dumnezeu. Mai întîi făcea slujba paracliseriei în biserică, îndeletnicindu-se la citirea dumnezeieştilor cărţi. După aceea, s-a dus la un oarecare sihastru, Ştefan, bărbat îmbunătăţit, de la care, după ce a luat povăţuire din destul, a fost trimis la Mănăstirea Midichiei, pe care a zidit-o Cuviosul Nichifor şi a fost egumen într-însa. A primit, deci, Nichifor pe Nichita cu dragoste, văzînd de mai înainte într-însul darul cel dumnezeiesc şi l-a tuns în rînduiala monahicească. Iar fericitul Nichita atît de mult a sporit cu pustniceştile nevoinţe, cu smerenia, cu ascultarea şi cu toate lucrurile cele bune, încît pe toţi monahii cei ce erau acolo i-a covîrşit, neîmplinind încă şapte ani în mănăstire. Apoi a fost silit de egumen să ia rînduiala preoţească, sfinţindu-l preasfinţitul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Citește mai mult…

VIDEO: Ştim cu adevărat ce înseamnă ecumenismul şi la ce etapă se află această erezie ACUM?

23 Octombrie 2009 4 comentarii

Întrucît s-a observat de nenumărate ori că youtube-ul poate cenzura şi şterge, sub diferite pretexte, clipurile video amplasate pe site – recomand să descărcaţi aceste şi alte clipuri, ca să le aveţi la loc sigur în calculatorul dvs. În acest sens, iată un serviciu de descărcare gratuită: http://www.youddl.com/. Puneţi în cîmpul respectiv de pe siteul youdll adresa URL a fiecărui clip şi apăsaţi „download”, după care puteţi alege formatul clipului descărcat.

Lumina Sfîntă şi ecumeniştii

13 Octombrie 2009 10 comentarii

Mulţi ecumenişti nu ezistă să îşi justifice apostazia prin următoarea afirmaţie: “dacă noi suntem eretici şi lipsiţi de har, Lumina Sfîntă nu s-ar coborî la Ierusalim în Săptămâna Patimilor”. Acest argument nu este adevărat cel puţin din următoarele motive.

În primul rând, a fost dintotdeauna acceptat  în Ortodoxie faptul că cele sfinte vor rămâne întotdeauna sfinte, fie că se află în mâinile ortodocşilor, fie că în cele ale necredincioşilor. Ştim aceasta de la moaştele Sfinţilor care lucrează permanent minuni, indiferent de cine le ţine în păstrare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre obiectele sfinte pe care Sfinţii le-au purtat sau le-au sfinţit prin vărsarea sângelui lor. Iarăşi se poate spune acelaşi lucru despre locurile sfinte pe care Domnul nostru şi Sfinţii le-au sfinţit cu prezenţa lor sau prin faptele de virtute care au fost săvârşite acolo.

Prin urmare, concluzionăm că Lumina Sfîntă nu vine mulţumită patriarhului Ierusalimului, ci aceasta se coboară în ciuda prezenţei patriarhului Ierusalimului. Citește mai mult…

Adresarea Stareţului Sava Athonitul: „Măcar fiţi tăcut şi nu huliţi spunând că ei sunt schismatici şi în afara Bisericii”

3 Iunie 2009 14 comentarii

Stareţul Sava de la Esfigmenu

Stareţul Sava de la Esfigmenu

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor nouăsprezece mânăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezând, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de virtuţi, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau frecvent pe Stareţ. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Totuşi, când Patriarhul Ecumenic Dimitrie a concelebrat împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Stareţul s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suporta asemenea „ecumenisme”. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a separat de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor nouăsprezece mânăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele nouăsprezece mânăstiri, sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi comemoratorii Patriarhului au început să se agite; din mânăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, ce au devenit împovărătoare, nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotăraţi să îl convingă pe Stareţ de greşeala sa. Iată textul scrisorii Stareţului:

Chilia Sfântului Nicolae, Capsala,
Careia, Muntele Athos,
13 august 1991

Dragă părinte Nicodim,

Blagosloviţi!

În timpul vizitei la chilia noastră, de acum câteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl comemorăm pe Patriarhul Dimitrie. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat.

În Pateric se scrie că atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era mândru, curvar şi un eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărţirea de Dumnezeu [1].

Potrivit vouă (şi potrivit tuturor mânăstirilor Muntelui Athos, mai puţin Mânăstirii Esfigmenu, Schitului Proorocului Ilie şi a multor Părinţi ziloţi [plini de râvnă]), noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia, deoarece ar trebui să acceptaţi că păstrarea comuniunii cu acei lupi şi nu păstori este vrednică de osândă, sau va trebui să încetaţi a le urma, potrivit poruncii tuturor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.

Încercaţi să îndreptăţiţi Fanarul, dar cuvintele şi faptele lor vă vădesc a fi în greşeală. În zadar invocaţi părerea Părintelui Paisie [Aghioritul] şi a altora ce sunt îngăduitori cu condiţiile actuale şi fac concesii, şi anume, că [acum] tratează cu „iconomie”, dar când va veni vremea (adică atunci când se presupune că Dimitrie va intra în comuniune cu Papa, precum aţi spus), vă veţi despărţi de tot nu este potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade. Vă înşelaţi tare.

Cât despre mustrările la care vă referiţi – fie ale Stareţului Paisie, sau ale vecinului vostru papa-Isaac, sau ale oricărui altcuiva – ce susţin că Dimitrie împarte cu dreptate cuvântul adevărului, cum vă puteţi aştepta să le primim ca fiind plăcute lui Dumnezeu, când sunt vădit împotriva predaniei Ortodoxe? De vreme ce adevărul este trădat, nu ar trebui să fie numită nedreptate mai degrabă decât iconomie, concesie, adaptare sau îngăduire? Vă păstraţi poziţia deoarece Stareţul Paisie a spus: „Dimitrie este îndrumat greşit de către arhiereii din jurul său să facă ceea ce nu doreşte” şi „Dacă încetăm a-l mai comemora [pe Patriarh] vom fi în afara Bisericii!” şi multe altele, cărora li se potrivesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Toate vorbele lor sunt nebunie, şi istorii de copii neştiutori”. Vorbele lor sunt roada unei noi teologii, pe care Fanarul a folosit-o în binecunoscuta Enciclică din 1920, numindu-i pe eretici „împreună-moştenitori ai harului lui Dumnezeu” [vedeţi „O scurtă cronologie ortodoxă a apostaziei vremurilor noastre”].

Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii.

Sfinţii au făcut aceste afirmaţii adevărate, însă, într-o vreme de pace a Ortodoxiei şi a Bisericii. Astăzi, când tăvălugul pan-ereziei ecumeniste mătură chiar şi pe cei aleşi, cuvintele aceloraşi Sfinţi au tărie: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor” (Sfântul Ignatie). Dacă Dimitrie împărţea cu dreptate cuvântul adevărului, aţi fi fost îndreptăţit în folosirea citatelor de la cei doi Sfinţi; dar acum publicaţi scrierile Părinţilor după gustul vostru, pentru a îndreptăţi vina de a fi împreună-mergători cu Dimitrie, Partenie al Alexandriei, Iacov al Americii, Stelian Harkianakis al Australiei. Nu sunt îndeajuns pentru voi multele citate din Sfintele Sinoade şi din Sfinţi? Ori vă temeţi, poate, să fiţi izgoniţi din sinagoga ereticilor? Faptul că celelalte patriarhii păstrează comuniunea cu Fanarul nu este cu adevărat important. Ceea ce este important, e cine urmează paşii Sfinţilor şi este cu Adevărul? Partenie, Patriarh al Alexandriei, spune că îl recunoaşte pe Mohamed drept un Apostol care a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu, şi alte asemenea hule, pe care le cunoaşteţi. Nu e de trebuinţă a scrie iarăşi ereziile lui Iacov Kuzukis al Americii, şi cele ale lui Stelian Harkianakis al Australiei. Sunteţi în comuniune cu aceşti oameni ca şi cum ei ar împărţi cu dreptate cuvântul adevărului! Cine îl va condamna pe Iacov Koukouzis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub Bartolomeu, care „investighează” de doi ani, acum, daca Harkianakis este eretic? [2] Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict?

Fanarul a făgăduit delegaţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor retrage şi îndrepta declaraţia Patriarhului Dimitrie către United Press, despre primirea împărtăşaniei de la Latini, ca îl vor înlocui pe Stelian Harkianakis de la preşedinţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Sau credeţi că nu avem nici o responsabilitate, sau vreo vină, şi putem rămâne în comuniune, deoarece Stareţul Paisie declară fără de ruşine că declaraţiile şi acţiunile lui Dimitrie nu sunt împotriva învăţăturilor noastre şi nu încalcă adevărul?

Istoria se repetă. Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, mulţi alţi creştini ce nu au urmat ierarhiei care la diferite vremuri propovăduia erezia, au fost cu toţi numiţi schismatici de către acea ierarhie. Deşi Sfântul Gherasim de la Iordan era slujit de către un leu şi era făcător de minuni, se afla în greşeală, căci nu primea cel de-al patrulea Sobor Ecumenic, trăgând împreună cu el mii de călugări ai Palestinei, până ce a fost îndreptat de Sfântul Eftimie cel Mare şi s-a pocăit.

Întrebaţi: „Este cu putinţă ca Stareţul Paisie şi şaptezeci de episcopi ai Bisericii de stat a Greciei sa fie în greşeală?”

Vreţi ca Dumnezeu să îi silească să Îl mărturisească? La Sinodul Iconoclast din 754, de sub domnia Copronimului, citim în Minute acea ovaţie înfricoşătoare a celor 338 de episcopi prezenţi la sinod: „Trăiască Împăratul! Icoanele sunt idoli şi trebuie ori distruse, ori spânzurate în tării ca să nu poată fi cinstite”. Găsiţi greu de crezut că şaptezeci de episcopi pot fi înşelaţi astăzi, când, precum vedeţi, atât de mulţi au fost înşelaţi atunci? În zilele noastre, călugării îşi doresc să dobândească mitre, cârje de egumen, în vreme ce împlinesc doar o mărturisire cu numele a credinţei, adică, protestând oarecum, dar neîncetând pomenirea Patriarhului, şi îngăduind toate inovaţiile la Evanghelie introduse de către Dimitrie, Partenie, Iacov, şi cei asemenea lor. Sfântul Teodor Studitul, totuşi, scrie că lucrarea monahului este să nu îngăduie nici cea mai mică înnoire la Evanghelia lui Hristos.

La împreună-slujirea de la Roma, Dimitrie nu a primit pâinea blagoslovită de Papa pentru a evita reacţiile ostile din partea „conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că Latinii au Tainele Bisericii, şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Când au reacţionat vreodată precum voi, care continuaţi să îl comemoraţi pe Dimitrie, Sfinţii şi creştinii oricărui veac în care erezia era propovăduită pretutindenea? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică, imitatori şi următori ai Sfinţilor), „Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului [Iosif] Beccos, părinţii de la Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească, chiar dacă nu fusese depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la preceptele Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa cea de mucenic. Cât pentru cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe patriarhul „oficial” latino-cugetător, Beccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine se ştie, umflate, urât-mirositoare şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.

Ne-aţi spus că dacă Dimitrie nu se mărturiseşte pentru lucrurile pe care le-a săvârşit, va fi osândit. Acum admiteţi că urmaţi unui om care se osândeşte pentru ceea face. Pentru el, a se osândi [şi intr-adevăr, din pricini ce privesc credinţa şi păcate proprii şi individuale] înseamnă că săvârşeşte lucrarea diavolului. Prin urmare, voi înşivă admiteţi că îl aveţi pe diavol ca împreună-mergător.

Sunteţi serios, părinte Nicodim, sau glumiţi? Dacă Athenagora s-a „pocăit” şi şi-a mărturisit păcatul cu puţină vreme înainte de a muri, atunci s-ar fi mântuit? [3] Arătaţi-mi măcar o singură mărturie patristică care să îndreptăţească rămânerea într-o Biserică care propovăduieşte erezia, precum face „blândul şi tăcutul Conducător al Ortodoxiei, Dimitrie”. O asemenea ascultare faţă de o ierarhie care nu împarte cu dreptate cuvântul adevărului ne va sfinţi? Dacă nu doriţi să admiteţi că Mânăstirea Esfigmenu şi atât de mulţi Părinţi plini de râvnă sunt vrednici de cinstire – potrivit celui de-al cincisprezecelea canon al Sinodului Întâi şi al Doileamăcar fiţi tăcut şi nu huliţi spunând ca ei sunt schismatici şi în afara Bisericii. Ignoraţi existenta Testamentului Sfântului Marcu Evghenicos al Efesului, care a cerut ca cei cu cuget Latin [papist] nici măcar să nu vină la înmormântarea sa.

Mai întâi cercetaţi şi apoi pronunţaţi-vă. Potrivit propriului fel de gândire, atât Sfântul Marcu al Efesului, cât şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, precum şi cei mulţi alţii care nu au păstrat părtăşie cu ereticii, sunt în afara Bisericii!

Vedeţi încotro vă călăuzeşte „noua” voastră teologie? Cine s-ar fi gândit vreodată că părinţii Sfântului Munte vor avea drept biblie cartea „Cele doua extreme” a părintelui Epifanie Teodoropulos? Sfătuiţi săvârşirea de proteste asemenea celor recomandate la paginile 19 şi 22 din acea carte, „pentru Sfintele Canoane [de] care [se zice că] nu sunt aplicabile în vremurile noastre, căci le lipseşte dragostea”. El îl mai descrie pe patriarhul Athenagora ca „având o dragoste demonică”. Totuşi, rămâne în comuniune cu cei ce au „o dragoste demonică”. Ce consecvenţă uimitoare!

Am văzut proteste asemănătoare, atunci când reprezentantul Mânăstirii Grigoriu a cerut să se scrie în hotărârile Sfintei Comunităţi, că dacă secretarul şef va fi trimis în Australia, să nu împreună-liturghisească acolo. Secretarul şef nu a mers, până la urmă; dar părintele Vasilie, egumenul Stavronichitei, ignorând hotărârea tuturor celorlalte mânăstiri, l-a trimis pe părintele Tihon să îl „ajute” pe arhiepiscopul Stelian Harkianakis. Când părintele Tihon s-a întors, a fost trimis la sărbătorirea Chiliei Burazeri. Acolo, reprezentantul Mânăstirii Grigoriu (părintele Atanasie) a slujit împreună cu părintele Tihon şi cu restul. Nu mai este de trebuinţa nici un comentariu.

Părintele Epifanie Teodoropulos a fost redus la tăcere atunci când, acum vreo douăzeci de ani, i-au fost dovedite greşelile. Dar voi, cu aceleaşi argumente ne-teologice, vreţi a îndreptăţi comuniunea cu patriarhii care propovăduiesc erezii „cu capul descoperit”, ce au „o dragoste demonică” pentru eretici, în vreme ce prigonesc pe autenticii ortodocşi, şi asemănându-se astfel Patriarhului Beccos, Împăratului Copronim, şi tuturor celor asemenea lor. Când le cântaţi întru mulţi ani şi îi comemoraţi, este acelaşi lucru cu a le spune: „Sunteţi grăitori întru credinţă, şi vi se cuvine ascultare, închinăciune şi pomenire”. Nu îi ajutaţi să priceapă că păşesc pe o cale a răului; pe când dacă aţi fi încetat părtăşia cu ei, poate s-ar fi simţit vinovaţi şi ar fi purces la căutarea adevărului. Vina pentru tăcerea voastră vrednică de osândă – pe care Sfântul Grigorie Palama o numeşte un al treilea fel de necredinţă – sporeşte de la o zi la alta, în pofida aşa-numitelor voastre proteste.

Când Latino-cugetătorii au venit aici, în vremea patriarhatului lui Beccos, spre a întări unirea cu Latinii [papistaşii], Doamna noastră, Maica Fecioară, Păzitoarea Sfântului Munte al Athonului, a grăit singură, zicând: „Vin vrăjmaşii Fiului meu şi ai mei!”

Anul trecut, când urmaşul lui Beccos – Dimitrie („Conducătorul Ortodoxiei”!) – a sosit, a găsit Sfântul Munte învestmântat în negru, după două săptămâni de foc neîncetat. [4] Are urechi să audă, să asculte glasul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!

Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el [egumenul sau episcopul] este rău în Credinţă, de crede învăţături ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de ar fi un înger din Ceruri”.

Stareţul Sava,

Un călugăr nemonahicesc, dar Ortodox

+ + +

Stareţul de veşnică pomenire a rămas neclintit în mărturisirea sa, până la rãposarea în octombrie 1991 [5], în pofida multelor străduinţe ale altor părinţi athoniţi de a-l convinge să le împărtăşească vederile. Ucenicul şi urmaşul său, părintele Alipie, aducându-şi aminte de dorinţa şi testamentul Sfântului Marcu al Efesului, şi urmându-i pilda, nu îngăduie comemoratorilor patriarhului să ţină slujbe de pomenire la mormântul Stareţului.

[1]. Păcatul şi erezia, precum ne învaţã Sfinţii Pãrinţi, diferă în mod esenţial: Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, dar erezia este o schimbare a legii lui Dumnezeu.

[2]. Harkianakis a fost acuzat de propovăduirea ereziei de către Mitropolitul Augustin al Florinei şi de către credincioşii ortodocşi din Australia. -n. ed.

[3]. Mărturisirea individuală a păcatelor este îndeajuns pentru iertarea păcatelor personale şi individuale, dar pentru păcate publice împotriva Credinţei, trebuie săvârşită şi o pocăinţã şi îndreptare publică, potrivit cuvintelor Mântuitorului nostru: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatãlui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.”

[4]. Focul a ţinut de la 1 august pânã pe 15, adică întreg postul Născătoarei de Dumnezeu. -n. ed.

[5]. Într-o noapte, toată mănăstirea a fost inundată de o mireasmă nespusă. Stareţa nu ştia de unde provine, însă după puţin timp au depistat că mireasma ieşea din chilia unde stătea Părintele Sava. Când au deschis uşa, totul s-a umplut de bună mireasmă şi au văzut că Părintele Sava adormise în Domnul; numai atunci au înţeles că mireasma aceea ieşea din sufletul înmiresmat al Părintelui Sava.

Sursa


Patriarhia lui Daniel în cîrdăşie cu Veliar

19 Martie 2009 12 comentarii

„Basilica” ne aduce la cunoştinţă că patriarhia lui Daniel n-a uitat de „biserica” lui Satan, cea cu nume gîdilitor pentru ecumenişti – „Consiliul Mondial al Bisericilor”. Astfel, aflăm că:

În perioada 17-19 martie 2009, în Germania, are loc o întâlnire a reprezentanţilor Consiliul Mondial al Bisericilor. Scopul întrunirii care se desfăşoară la Schmitten, lângă Frankfurt, este pregătirea Adunării Generale a Consiliului care va avea loc în anul 2013. Din partea Patriarhiei Române la eveniment participă părintele Michael Tiţa [Se vede că numele „Mihail” nu sună prea ecumenist], consilier patriarhal al Sectorului relaţii bisericeşti şi intereligioase.

Ultima întâlnire a reprezentanţilor Consiliul Mondial al Bisericilor a avut loc în noiembrie 2008. În luna august a acestui an va înaintat Comitetului Central al acestui organism ecumenic [ecumenist, că n-are nimic cu ecumenicitatea (sobornicitatea) Bisericii lui Hristos] un raport de prezentare a concluziilor celor două întruniri.

Ecumenistul Michael Tiţa,

Ecumenistul Michael Tiţa, consilier patriarhial