ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 

---

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta.

UNDE și CUM a murit „mitropolitul” Nicodim Rotov, tatăl duhovnicesc al „patriarhului” Kiril

”Mitropolitul” Nicodim Rotov şi iezuitul Miguel Arranz

Metaniile ortodoxe și cele catolice folosite de „mitropolitul” Nicodim Rotov

Slujba de pomenire a ereticului Nicodim Rotov la Vatican

Notă „Popas Alternativ”: 

Nicodim Rotov s-a născut în 1929 și a murit pe 5 septembrie 1978. În 1960, la „recomandarea” KGB-ului sovietic, a fost numit șef al Departamentului Relații Bisericești Externe al „Patriarhiei Moscovei” (PM), funcție în care s-a aflat pînă în 1972. A fost reprezentantul oficial al PM la „Consfătuirile panortodoxe” de la Rodos din 1961, 1963, 1964 și la cea din Chambesy din 1968 care au pregătit terenul pentru „Sinodul Panortodox”. Este cunoscut ca cel mai ecumenist „ierarh” al PM din secolul 20, o bună parte din biografia sa fiind jertfită pe altarul întîlnilor și conslujirilor ecumeniste cu Vaticanul – a 2-a casă a „mitropolitului” Nicodim Rotov. Ilustrativ este cazul cînd pe 14 decembrie 1970, în catedrala „Sfîntul Petru” din Vatican, Rotov i-a împărtășit pe „preoții” catolici – faptă vădit anti-canonică și eretică. Pe lîngă acestea, Rotov a susținut că „ateismul de tip comunist” nu este rău, întrucît „conține în sine principii morale care nu contravin normelor creștine”. Lucrarea ecumenistă intensă a lui Nicodim Rotov nu constituie o excepție, o particularitate personală a acestuia, ci reprezintă o urmare firească sau, altfel spus, faza a doua a serghianismului (relevant despre serghianism aici) – erezia pe baza căreia fost formată (de către Stalin în septembrie 1943) actuala „Patriarhie a Moscovei” – condusă în prezent de eresiarhul Kiril Gundeaiev. Înainte de și pe vremea cînd era arhiepiscop de Vîborg, actualul „patriarh” Kiril a fost ucenicul favorit al „mitropolitului” Nicodim, fiind tuns de către acesta în monahism în 1969.

Moartea subită a lui Nicodim Rotov a avut loc în contextul vizitei acestuia în fruntea delegației PM cu ocazia intronizării papei Ioan Paul I. 

„Mitropolitul” Nicodim Rotov cu actualul „patriarh al Moscovei” Kiril Gundeaiev

(de la stînga la dreapta) Kiril Gundeaiev (actualul „patriarh” Kiril), Nicodim Rotov, Alexei Osipov

FRAGMENT din interviul cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morții lui Nicodim Rotov, prezent la întrevederea acestuia cu papa, ca interpret pentru limba rusă al papei. Interviul a fost acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

Ce este Biserica Locală? Despre căderea bisericilor locale și veșnicia Bisericii lui Hristos

Scriitorul bisericesc rus Lev Reghelson a arătat de curînd că:

Concepul de Biserică ‘locală’ și-a pierdut de mult sensul său literal. Nimeni nu mai este surprins de existența comunităților Bisericii ruse din Africa, formate din localnici aborigeni. Astfel că acum ar fi mult mai corect să vorbim despre bisericile ruse autocefale, moștenitoare istorice ale Bisericii Ortodoxe a imperiului rus, care au depășit granițele principiului teritorial, statal și național. [1]

De fapt, nu doar că s-a pierdut conceptul de Biserică locală: administrarea Bisericii Ortodoxe ca pe un întreg a fost într-o stare de anarhie crescîndă de la căderea și risipirea Imperiului rus și a celui austro-ungar în 1917-1918. Schimbările politice enorme rezultate de aici, coroborate cu crearea unor minorități ortodoxe considerabile de diverse naționalități în țările neortodoxe ale Apusului, au creat uriașe probleme de administrare care au lărgit conceptul de biserică locală pînă aproape de punctul de rupere. Dacă aceste probleme ar fi afectat ereticele, dar mai mult sau mai puțin bine organizatele biserici ale “Ortodoxiei Mondiale” [patriarhiile și mitropoliile oficiale recunoscute și susținute de stat și părtașe la erezia ecumenistă – nota Popas Alternativ], ele ar fi amenințat să sfîșie complet dreapta credință, însă ele au divizat pe Adevăratele Biserici Ortodoxe. Acest articol este o încercare de a aduce cîteva clarificări în această dezbatere prin recursul la principiile de bază, pe de o parte, și la mărturia Istoriei Bisericii, pe de cealaltă parte.

Mitropolia Moldovei și ereticii lui Kocetkov sau cum anume diavolul s-a ascuns în mai multe detalii

Articolul poate fi descărcat de aici în varianta pdf.

Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă

şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.

(Luca 8:17)

 

Articolul de mai jos se adresează acelor oameni care caută să trăiască după învățătura ortodoxă, adică creștinilor.

Mitropolia cheamă doritorii la o „conferință internațională ortodoxă”

Acum 12 zile, în Moldova a avut loc un eveniment care poate părea, la prima vedere, nu foarte semnificativ. La o cercetare mai atentă însă, rînduită de bunul Dumnezeu care este Calea, Adevărul și Viața, evenimentul respectiv se arată a fi unul de o importanță și gravitate deosebite. Cele scrise în continuare nu pretind a fi o analiză complexă, ci o relatare factologică cu scurte comentarii, din care fiecare creștin temător de Dumnezeu ar putea să-și facă propriile concluzii spre mîntuirea sa și a aproapelui său.

Acum 86 de ani

Azi, 25 martie (7 aprilie după calendarul catolic) se împlinesc 86 de ani de la adormirea întru Domnul a Sfîntului Patriarh Tihon (Beleavin) al Rusiei. Una din cele mai complexe personalităţi bisericeşti ale sec. XX.

Ales în cinstea de Patriarh al BORu în 1917. În 1918 i-a dat anatemei pe bolşevici. În 1922 a dat anatemei noua „administraţie bisericească” a ereticilor renovaţionişti (din care făcea parte şi viitorul patriarh sovietic Serghie Stragorodţki). În 1925 moare, după unele date, otrăvit.

Este cinstit în fruntea Noilor Mucenici şi Mărturisitori ruşi, prăznuiţi în ianuarie. A fost canonizat de Biserica Rusă din Afara Graniţelor în 1981, iar de aşa-numita „Patriarhie a Moscovei” în 1989.

Cu această ocazie, recomand un material echilibrat (în limba rusă), în apărarea Sfîntului Patriarh Tihon de atacurile fanaticilor legalişti:

• В защиту Святейшего Патриарха Тихона

Materialul tradus online în engleză.

 

Zguduitor: Mărturie personală despre mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj

Feriţi-vă de lupii în piei de oaie

Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit,  în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.

Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa. (Vladimir Moss)

M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani.

Kiril, în relaţii frăţeşti cu ucigătorii Mîntuitorului

Rabinul Berl şi Patriarhul Kiril

Kiril patriarhul, ca prieten de încredere al jidovilor „ruşi”, i-a adresat acum cîteva zile o felicitare oficială lui Berl Lazar, jidovul-şef din Rusia cu ocazia împlinirii de către acesta a 45 de ani. Felicitarea a fost publicată oficial pe site-ul Patriarhiei Moscovei:

Stimate domnule rabin principal Berl Lazar,

Vă felicit cordial cu prilejul aniversării deosebite. Mărturisesc că Federaţia comunităţilor evreieşti din Rusia pe care o conduceţi este un vechi partener al Bisericii Ortodoxe Ruse în dialogul interreligios. Cu lucrările noastre comune noi întărim cooperarea dintre religiile tradiţionale ale Rusiei şi rezistăm sfidărilor de multe feluri ale vremii.

Nădăjduiesc că în viitor vom putea găsi noi puncte de tangenţă, muncind împreună pentru păstrarea şi afirmarea valorilor morale tradiţionale în societatea noastră.

Vă doresc sănătate, putere tare şi izbînzi în munca spre binele Rusiei.

Kiril, Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii

Rabinul-şef al iudeilor din Rusia

Cum înţeleg jidovii „ruşi” conlucrarea împreună cu ortodocşii? Iată ce scrie ziarul principal al comunităţilor jidovilor din Rusia:

„Creştinii nu trebuie doar să se pocăiască din adîncul inimii şi sincer pentru tot răul pe care ei l-au pricinuit evreilor timp de 2000 de ani. Este nevoie de a introduce o nouă înţelegere a atitudinii creştinilor faţă de evrei ca faţă de „slugile Antihristului” şi de „a introduce în slujbele de fiecare zi ale creştinilor a unei rugăciuni de pocăinţă întru pomenirea jertfelor nevinovate ale poporului evreu, cinstirea locurilor sfinte ale iudaismului şi altele” („Cuvîntul evreiesc”, 2002, nr. 15).

Kiril, încă mitropolit

Printre primii care l-a felicitat pe Kiril cu ocazia „alegerii” acestuia în treapta de patriarh a fost, ca de obicei, acelaşi Berl Lazar, fratele întru „Mesia” al noului-vechi patriarh:

Dragă prietene, frate !

Din toată inima Vă felicit cu prilejul alegerii în funcţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse. Ne-am bucurat sincer cu o bucurie deosebită. Dinamica evoluţiei lumii formulează pentru credincioşi noi şi noi sfidări, ne dictează necesitatea unei munci necontenite întru întărirea spiritualităţii religioase, extinderea ei asupra unor straturi tot mai largi ale societăţii. În Rusia, unde majoritatea populaţiei este istoriceşte adeptă a ortodoxiei, rolul BORu în însănătoşirea spirituală a societăţii nu poate fi subestimat. Şi eu sînt foarte bucuros că unitatea atît de necesară pentru realizarea în măsură deplină a acestui rol este acum înfăptuită şi BOR se consolidează în jurul Dumneavoastră.

Fireşte, plecarea unei personalităţi atît de puternice şi de consolidatoare cum a fost răposatul Patriarh Alexei, este o mare pierdere, dar eu cred că veţi izbuti să supliniţi în deplină măsură această lipsă – aceasta a fost mereu o muncă întru realizarea consensului, întru înţelegere reciprocă, întru ajutor reciproc. Sînt sigur că atitudinea bună şi legăturile strînse dintre comunităţile noastre religioase se vor dezvolta în vremea slujirii Dumneavoastră patriarhale.

Vedeţi şi: „Să nu ne asemănăm jidovilor, ca să luăm osînda lui Dumnezeu”