Reacția mănăstirii Răciula și apostazia pr. Pafnutie

Declarația mănăstirii vine în contextul publicării acestui articol („Apostazie: Preotul Pafnutie, duhovnicul Răciulei, în spotul electoral al pro-sodomitei Maia Sandu”).

Mănăstirea Răciula mărturisește că se disociază de campania electorală (lucrare antihristică specifică demonocrației) și în același timp mărturisește că pomenește liturgic stăpînirea antihristică (adică inclusiv pe președinta Sandu, dacă aceasta va fi întronată de electorat sau de forțe neautohtone). Aceasta este serghianism. Iar serghianismul este erezie. Îndreptarea unei căderi nu este îndreptare atunci cînd prin aceasta se mărturisește o erezie. Nu este mîntuitor cînd se alege erezia în locul apostaziei. Pe de altă parte, această mărturisire serghianistă a Răciulei nu este surprinzătoare, din moment ce mănăstirea respectivă este parte componentă a organizației „Mitropolia Moldovei”, cult care se supune statutar și necondiționat statului, oricît de anticreștin ar fi acesta (de exemplu, împărtășirea în altarul catedralei centrale a pro-sodomitului Filat este doar unul din exemplele grăitoare; la fel de serghianiste în esență sînt, de exemplu, amenințările din 2013 ale ep. Marchel cu excomunicarea guvernanților pro-sodomiți care s-au dovedit în realitate a fi nimic altceva decît o retorică contextuală sterilă și paralelă cu Ortodoxia).

În declarația sa, mănăstirea Răciula recunoaște că cunoștea de faptul că s-au făcut filmări pe teritoriul mănăstirii. Faptul de care se arată deranjați – ceea ce nu înseamnă neapărat că i-a deranjat în realitate atît timp cît nu li s-a pătat „imaginea” de ortodocși prin vădirea pe internet a faptei săvîrșite de duhovnicul lor, Pafnutie – este că M. Sandu nu s-a obosit să-i informeze că filmările făcute de echipa ei vor fi „distribuite public”… Curat murdar: Maia Sandu, prin coincidență candidat electoral aflat în plină campanie electorală, bate la ușa mănăstirii Răciula pentru a vizita chilia mătușii sale răposate și, „printre altele”, vine cu operatorul în urma ei ca acesta să o filmeze cum discută amical cu preotul Pafnutie Popa. Și „normal”, face aceasta doar pentru videoteca personală, pentru că ea, ca „creștină îmbisericită” ce este, ține mult la imagini cu duhovnici cu autoritate, nu? Această întrebare este, firește, retorică și arată ipocrizia diplomației răciuliste pusă față în față cu realitatea de pe teren (ispita îngăduită de Dumnezeu pentru încercarea credinței și trezviei pr. Pafnutie) – o discuție amicală în curtea mănăstirii cu o activistă pro-sodomită notorie riscă să-i compromită imaginea de „duhovnic” a preotului Pafnutie, cleric al patriarhiei Moscovei. Totuși, acesta nefiind un simplu monah sau pelerin întîmplat prin curtea mănăstirii, este „acoperit” (cu scopul de a fi scos de sub lovitura mediatică, nu și duhovnicească) de o declarație semnată de stareță (care însă nu a vorbit sau, cel puțin, nu a apărut vorbind amical cu vrăjmașul lui Hristos, spre deosebire de pr. Pafnutie); formal și insituțional, arhimandritul Pafnutie este arhimandrit, autoritate duhovnicească a mănăstirii. El, și nu maica Eustolia sau Eustafia ia cuvîntul la proteste și își învață în fiecare Duminică de pe amvon enoriașii care caută la el. „… Cine este fricos şi puţin la suflet, acela să iasă şi să se întoarcă acasă, ca să nu facă fricoase şi inimile fraţilor lui, cum este inima lui.” (Deut. 20:8)

Reacția mănăstirii este un pas anti-PAS (amplificat de oponenții politici în contextul campaniei electorale), însă duhovnicește este doar o jumătate de măsură. De facto, apostazia preotului Pafnutie (este vorba de acea discuție amicală cu vrăjmașul lui Hristos) nu se dizolvă prin declarația „soborului” mănăstirii. La nivel informațional-electoral, un asemenea document este necesar. Nu însă în raport cu apostazia individuală. Din păcate, publicarea respectivei declarații mănăstirești încă nu îl poate face pe pr. Pafnutie să mărturisească într-un glas cu proorocul David: „Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urît şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit?” (Ps. 138:21). Dar, la Dumnezeu, niciodată nu este prea tîrziu. În această viață.

+ + +

Notă: autorul acestei scrieri este anti-politic, nu susține vreun candidat electoral și nu participă la „alegeri”.

Sf. Teofan de Poltava – despre acțiunile nelegitime ale mitr. Antonie (Hrapovițki), primul întîistătător al ROCOR

Acțiunile nelegitime ale mitropolitului Antonie (Hrapovițki)

 Mitr. Antonie Hrapovițki (1863-1936)

1) Patriarhul Tihon și soboarele^[1] Sinodului din exil (din afara granițelor Rusiei) nu au recunoscut și nu recunosc autocefalia bisericii ortodoxe a Poloniei. Mitropolitul Antonie a recunoscut-o.

2) Soboarele din exil au osîndit introducerea stilului nou în biserica ortodoxă a Finlandei. Mitropolitul Antonie inițial a binecuvîntat introducerea stilului nou aici, iar apoi a osîndit-o, prin acest comportament contribuind mult la apariția tulburărilor bisericești în biserica ortodoxă finlandeză.

3) Atît autoritatea precedentă a Bisericii ruse, cît și soboarele din afara granițelor nu au recunoscut schisma^[2] bisericii Bulgariei față de cea grecească. Mitropolitul Antonie cu îndărătnicie o recunoaște.

4) Soboarele din exil au hotărît să nu se intervină în treburile bisericilor carpato-ruse și cehe din Cehoslovacia, ci să se ofere autorității bisericești sîrbe lucrarea de orînduire a acestor biserici, pînă la restabilirea vieții normale în Rusia. Mitropolitul Antonie prin intervenții repetate în aceste chestiuni a încălcat grosolan hotărîrile soboarelor, prin aceasta asmuțind împotriva sa atît guvernul ceh, cît și, în parte, autoritatea bisericească din Serbia.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 

---

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta.

UNDE și CUM a murit „mitropolitul” Nicodim Rotov, tatăl duhovnicesc al „patriarhului” Kiril

”Mitropolitul” Nicodim Rotov şi iezuitul Miguel Arranz

Metaniile ortodoxe și cele catolice folosite de „mitropolitul” Nicodim Rotov

Slujba de pomenire a ereticului Nicodim Rotov la Vatican

Notă „Popas Alternativ”: 

Nicodim Rotov s-a născut în 1929 și a murit pe 5 septembrie 1978. În 1960, la „recomandarea” KGB-ului sovietic, a fost numit șef al Departamentului Relații Bisericești Externe al „Patriarhiei Moscovei” (PM), funcție în care s-a aflat pînă în 1972. A fost reprezentantul oficial al PM la „Consfătuirile panortodoxe” de la Rodos din 1961, 1963, 1964 și la cea din Chambesy din 1968 care au pregătit terenul pentru „Sinodul Panortodox”. Este cunoscut ca cel mai ecumenist „ierarh” al PM din secolul 20, o bună parte din biografia sa fiind jertfită pe altarul întîlnilor și conslujirilor ecumeniste cu Vaticanul – a 2-a casă a „mitropolitului” Nicodim Rotov. Ilustrativ este cazul cînd pe 14 decembrie 1970, în catedrala „Sfîntul Petru” din Vatican, Rotov i-a împărtășit pe „preoții” catolici – faptă vădit anti-canonică și eretică. Pe lîngă acestea, Rotov a susținut că „ateismul de tip comunist” nu este rău, întrucît „conține în sine principii morale care nu contravin normelor creștine”. Lucrarea ecumenistă intensă a lui Nicodim Rotov nu constituie o excepție, o particularitate personală a acestuia, ci reprezintă o urmare firească sau, altfel spus, faza a doua a serghianismului (relevant despre serghianism aici) – erezia pe baza căreia fost formată (de către Stalin în septembrie 1943) actuala „Patriarhie a Moscovei” – condusă în prezent de eresiarhul Kiril Gundeaiev. Înainte de și pe vremea cînd era arhiepiscop de Vîborg, actualul „patriarh” Kiril a fost ucenicul favorit al „mitropolitului” Nicodim, fiind tuns de către acesta în monahism în 1969.

Moartea subită a lui Nicodim Rotov a avut loc în contextul vizitei acestuia în fruntea delegației PM cu ocazia intronizării papei Ioan Paul I. 

„Mitropolitul” Nicodim Rotov cu actualul „patriarh al Moscovei” Kiril Gundeaiev

(de la stînga la dreapta) Kiril Gundeaiev (actualul „patriarh” Kiril), Nicodim Rotov, Alexei Osipov

FRAGMENT din interviul cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morții lui Nicodim Rotov, prezent la întrevederea acestuia cu papa, ca interpret pentru limba rusă al papei. Interviul a fost acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

Ce este Biserica Locală? Despre căderea bisericilor locale și veșnicia Bisericii lui Hristos

Scriitorul bisericesc rus Lev Reghelson a arătat de curînd că:

Concepul de Biserică ‘locală’ și-a pierdut de mult sensul său literal. Nimeni nu mai este surprins de existența comunităților Bisericii ruse din Africa, formate din localnici aborigeni. Astfel că acum ar fi mult mai corect să vorbim despre bisericile ruse autocefale, moștenitoare istorice ale Bisericii Ortodoxe a imperiului rus, care au depășit granițele principiului teritorial, statal și național. [1]

De fapt, nu doar că s-a pierdut conceptul de Biserică locală: administrarea Bisericii Ortodoxe ca pe un întreg a fost într-o stare de anarhie crescîndă de la căderea și risipirea Imperiului rus și a celui austro-ungar în 1917-1918. Schimbările politice enorme rezultate de aici, coroborate cu crearea unor minorități ortodoxe considerabile de diverse naționalități în țările neortodoxe ale Apusului, au creat uriașe probleme de administrare care au lărgit conceptul de biserică locală pînă aproape de punctul de rupere. Dacă aceste probleme ar fi afectat ereticele, dar mai mult sau mai puțin bine organizatele biserici ale “Ortodoxiei Mondiale” [patriarhiile și mitropoliile oficiale recunoscute și susținute de stat și părtașe la erezia ecumenistă – nota Popas Alternativ], ele ar fi amenințat să sfîșie complet dreapta credință, însă ele au divizat pe Adevăratele Biserici Ortodoxe. Acest articol este o încercare de a aduce cîteva clarificări în această dezbatere prin recursul la principiile de bază, pe de o parte, și la mărturia Istoriei Bisericii, pe de cealaltă parte.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 3)

<< Partea 2

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

„… arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei absurde sub aspect ecleziologic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

„… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

„… ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

„…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

„…respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 2)

<< partea 1 

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

„Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 1)

Am primit pe poșta electronică următorul material ortodox de o actualitate mare, în contextul controverselor ecleziologice iscate de-a lungul anilor în privința îngrădirii de erezie, a Canonului 15, a validității tainelor ș.a., iscate cu precădere în perioada de după „sinodul de la Creta”. În acest material este analizată în lumina învățăturii Bisericii lui Hristos două mărturisiri de credință scrise acum 3 ani în Grecia și muntele Atos, dar bine cunoscute creștinilor interesați de mîntuire din România și din alte țări. Unul din protagoniștii acestor mărturisiri este pr. Teodor Zissis, cel care recent a întrerupt pomenirea episcopului său pe motiv de ecumenism, continuînd însă să împărtășească o ecleziologie nu tocmai patristică, rădăcinile unei asemenea abordări fiind vădite în mărturisirea sa de credință de acum 3 ani, analizată cu atenție în materialul de mai jos. La fel, în lucrarea de față se poate găsi și o analiză de folos a mult-pomenitului în ultima vreme Canonul 15 de la Sinodul de la Constantinopol. 

Pentru o impresie de ansamblu asupra materialului care are 124 de pagini, vă propunem să vedeți structura acestuia. Vom publica lucrarea pe părți.

---

CUPRINS

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: 

I. CONTEXTUL ECLEZIOLOGIC: SEMNATARII „MĂRTURISIRILOR …” DESPRE BISERICA OFICIALĂ ŞI ERES. 

„Membri deplini ai Bisericii” şi „cuprinşi de erezii”.

Starea ecleziologică „de aproape 100 de ani” a Bisericii

II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL 

Cînd erezia se răspîndeşte nestingherit ?

„Aproape 100 de ani” de eres în Biserică ?

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ruperea categorică şi imediată a părtăşiei de potir cu ereticii

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: împărtăşirea dintr-un potir cu ereticii este împărtăşire cu diavolul

III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului

„Respingerea ereziei” şi „disocierea de ea” ca negare a osîndirii ei

„Mustrarea ereticilor” – o abordare nouă în ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR.

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR  

CANONUL 15 despre falsitatea statutului de „episcop” al celui care propovăduieşte vreun eres

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: episcopul ortodox prin definiţie „învaţă cuvîntul Adevărului lui Dumnezeu”, dar nu minciuna.

CANONUL 15: dimensiunea ECLEZIOLOGICĂ ŞI SOTERIOLOGICĂ.

CANONUL 15: dimensiunea JURIDICĂ.

CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR  împotriva răstălmăcirilor din „Mărturisiri …” 

V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …”ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi

TEZA ÎNTÎI.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: Propovăduitorii ereziei nu sînt eretici. Ereticii se află în legătură organică cu Duhul Sfînt.

Biserica oficială şi Biserica lui Hristos.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: cripto-ecumenismul de expresie „ortodoxă”.

TEZA A DOUA.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: diversitatea „ortodoxo”-ecumenistă în unitate de potir

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: euharisto-centrismul

TEZA A TREIA: „mustrarea” ca părtăşie necondiţionată cu ereticii Bisericii oficiale.

VI. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: eresurile ei de căpătîi

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: unitate corporativă în locul unităţii de credinţă, al unităţii întru HRISTOS.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”:eresul „luptei din interior” – serghianismul

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: momeala pentru creştinii rîvnitori din Biserica oficială. 

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: pregătirea unui popor destoinic a-l primi pe Antihrist 

De la ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” înapoi  la ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: bariere şi capcane  

Anexa 1. 

Anexa 2. 

---

Zguduitor: Mărturie personală despre mitropolitul Antonie (Bloom) de Suroj

Feriţi-vă de lupii în piei de oaie

Veşti primite de curând din Rusia şi Serbia vorbesc despre faptul că mitropolitul Patriarhiei Moscovei Antonie de Suroj (Bloom) este considerat sfânt şi ar putea fi canonizat, iar Calendarul Sf. Herman a inclus data morţii sale în ediţia din 2006, acreditându-l astfel ca sfânt. Toate acestea m-au determinat să-i cer soţiei mele, doamnei Olga Moss, să scrie o mărturie personală, întrucât a fost foarte apropiată câţiva ani de acest mitropolit,  în anii ’70. Unii ar putea obiecta că nu ar trebui să vorbim morţii de rău. Răspunsul nostru este: dacă, prin necunoaşterea adevărului despre cineva care a murit, cei în viaţă vor fi duşi în greşeală de suflet distrugătoare, prin închinarea la un pseudo-sfânt, a cărei învăţătură era eretică şi a cărei viaţă era necurată, atunci este mai bine ca adevărul să fie spus – mai bine poate chiar şi pentru el, oriunde s-ar afla acum.

Nădăjduim să fim iertaţi de cititori că pentru a pune în context aceste fapte, soţia mea a inclus câteva detalii biografice despre viaţa sa. (Vladimir Moss)

M-am născut în Batavia, Indonezia. Tatăl meu era olandez şi lucra la o bancă olandeză. Mama, născută Maria Arsenievna Morozova, era rusoaică albă din Moscova. Cam la fiecare şase luni trebuia să ne mutam în alt oraş. Toate şcolile la care am mers erau protestante. Când războiul a izbucnit, mama şi cu mine am fost închise de japonezi trei luni şi jumătate, 100 de zile mai exact, iar apoi într-un lagăr de concentrare aproape doi ani.