Arhiva

Posts Tagged ‘sfinti’

DESCARCĂ ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, „SFÎNTUL ÎNCHISORILOR”

7 noiembrie 2008 Un comentariu

„Fratele nostru, mărturisitorul Valeriu Gafencu, vibrează în sufletele noastre de aproape 60 de ani, de când el a fost martirizat pentru Hristos şi s-a arătat cu adevărat unul din apărătorii şi mărturisitorii vieţii noastre creştine strămoşeşti.

M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.

Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.” (Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)

FRAŢILOR ORTODOCŞI, PUTEŢI DESCĂRCA DE AICI VARIANTA .DOC A ACATISTULUI NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, „SFÎNTUL ÎNCHISORILOR”. ORICE CREŞTIN-ORTODOX POATE CITI ACEST ACATIST, ÎNCHINAT SFÎNTULUI NOU-MUCENIC VALERIU GAFENCU. DE ASEMENEA, PUTEŢI RĂSPÎNDI ACEST ACATIST! DOAMNE, AJUTĂ!

+++

Iată un răspuns ortodox la nedumeririle multor creştini-ortodocşi cu privire la cinstirea sfinţilor (încă) necanonizaţi  prin citirea de acatiste, închinarea la icoane, etc. Părintele Serafim Rose într-una din scrisorile sale către pr. Alexey Young:

“Nu, “grecii” nu l-au canonizat pe Vladica Ioan. Canonizarea este treaba episcopilor, care dau pecetea ultima si oficiala pentru o venerare locala a unui om sfint. Ceea ce a facut manastirea [Boston] a fost sa scrie (sau probabil sa traduca dintr-o lucrare a vreunei manastiri pe stil vechi care obisnuia sa-l numeasca Sfint pe Vladica Ioan) o Vecernie pentru Vladica Ioan (noi avem o copie si arata destul de bine), o practica foarte normala obisnuita de rusi atit pentru Sfintul Ioan de Kronstadt cit si pentru Fericita Xenia, cu multi ani înainte de canonizarea lor. Aceste slujbe ale Sfintilor necanonizati sunt savirsite în particular (de catre o persoana particulara sau o manastire) pina ce episcopii permit ca întreaga Biserica sa le savirseasca public.

Rugaciunile oricarui sfint trecut din aceasta viata trebuie oricum facute în particular, iar în unele cazuri, sfintenia unui sfint este asa de evidenta încit i se adreseaza rugaciuni mai mult sau mai putin public, cu mult înainte ca acesta sa fie canonizat. În cazul Vladicai Ioan, episcopii care au slujit la înmormintarea lui, deja cerusera deschis rugaciunile lui inserind în mod deliberat în anumite parti din slujba înmormintarii sau din panihida sintagma, “cu ale lui sfinte rugaciuni”.

Daca parintele Nichita [din Seattle] are într-adevar o icoana cu Vladica Ioan, nu face rau ca o foloseste pentru sine si nu în public, si aici nu trebuie ca nimeni sa se simta citusi de putin ofensat, pentru ca aceasta e o practica normala si de asemenea pentru faptul ca dusmanii Vladicai Ioan vor pricinui niscai probleme din aceasta cauza. Cu toate acestea, o multime de rusi vor fi fericiti sa o vada, fara sa viseze macar a o face public, adica oficiala. Un episcop rus pe care-l cunoastem s-a umplut de bucurie auzind ca exista o slujba greceasca închinata Vladicai Ioan, drept care a cerut sa fie tradusa imediat în slavona! Nu cred ca “grecii” în general sunt mai preocupati decit altii de chestiunea cinstirii deschise a unui sfint necanonizat; mai degraba din pricina mai multor rivnitori atit dintre greci cit si dintre rusi care fac acest lucru; si deci din pricina lor au hotarit episcopii ca în cele din urma sa-l canonizeze. În cazul Vladicai Ioan, atit rusii cit si grecii (slava lui Dumnezeu!) au fost gasiti “vinovati” în aceasta chestiune, fapt foarte normal în istoria Bisericii. (O calugarita rusoaica foarte asezata ne-a implorat sa scriem noi o slujba pentru Vladica Ioan imediat dupa moartea lui!) Cu toate acestea, este limpede ca o astfel de cinstire nu trebuie “fortata”, ci trebuie lasata sa creasca si sa se manifeste firesc pina ce în cele din urma se coace întru ziua cea mare a canonizarii.

În Biserica Ortodoxa nu este interzis sa te rogi la Sfinti “necanonizati” . De fapt, canonizarea ofera doar un statut oficial la ceea ce deja exista neoficial: oamenii se roaga unui sfint înainte ca Biserica, în cele din urma, sa-i stabileasca un cult general, moment în care i se stabileste o slujba, o icoana etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere sa se roage pentru noi oricarui crestin plecat dintre noi, asa cum obisnuim sa cerem rugaciunea crestinilor ortodocsi în viata – pentru ca toti sunt vii în Hristos; cu atit mai mult cineva a carui viata sfinta sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel ca el poate auzi rugaciunile noastre, mijlocind pentru noi…”

din cartea “Ne vorbeste parintele Serafim. Scrisori”



SFÎNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV: “Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi!”

11 iunie 2008 Un comentariu

ignati.jpg

“Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii. Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi. Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească. De ţi-ai îngăduit a-ţi mâzgăli de tot tablele sufletului cu felurite cugete şi întipăriri neduhovniceşti, fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală: “Cine e scriitorul, ce scrie el?“, curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă şi lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu. Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune: atunci, rugându-te tu şi citind sfintele cărţi, pe nebăgate de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decât cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fiii săi. Iar dacă gândeşti altfel şi socoţi porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numeşti mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea şi în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit decât ca, având toate părutele calităţi, să mă fac mai deştept decât ea şi, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare şi a mă despărţi de ea. Adevăraţilor fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceştia ştiu că cel care voieşte a primi înţelepciunea cerească trebuie să lepede înţelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, aşa cum este ea de fapt (I Corinteni 3, 19).

Înţelepciunea pământească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: ea, legii lui Dumnezeu nu se supune şi nici nu poate (Romani 8, 7). Dintru început aceasta este firea ei; aşa va şi rămâne până ce va lua sfârşit, când pământul şi lucrurile de pe dânsul, iar dimpreună cu ele şi înţelepciunea pământească, vor arde (II Petru 3, 10).

Sfânta Biserică îngăduie citirea cărţilor eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea şi simţirile inimii vindecate şi luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine şi răul ce se preface a fi bine şi se ascunde sub chipul adevărului. Marii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputinţa cea de obşte a tuturor oamenilor, s-au înfricoşat de otrava eresului şi a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toată râvna de împreună-vorbirile cu oamenii molipsiţi de învăţăturile cele mincinoase şi de citirea cărţilor eretice. Având înaintea ochilor căderea preaînvăţatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură şi a altor bogaţi în înţelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine şi a părerii de sine, ei (bineplăcuţii) au căutat mântuirea şi au aflat-o în fuga de învăţăturile mincinoase, în ascultarea faţă de Biserică până în amănuntele cele mai subţiri. Păstorii şi dascălii cei purtători de Duh şi sfinţi ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliţi de nevoia de neînlăturat a întregii obşti creştine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfinţeniei şi evlaviei.

Eu şi cu tine însă trebuie să ne păzim neapărat de citirea cărţilor alcătuite de dascăli mincinoşi. Orişicine a scris despre Hristos, despre credinţa şi duhovnicia creştină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos. Spune-mi, cum este cu putinţă să-ţi îngădui a citi orişice carte, când fiecare carte pe care o citeşti te poartă încotro voieşte, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuinţă încuviinţarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi?

Experienţa arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă-socotinţă. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creştinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greşite, mai potrivnice învăţăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învăţături, idei însuşite prin citirea cărţilor eretice!

Nu te mâhni, prietene, pentru preantâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul ca îţi doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoşează, oare, pentru pruncul nevinovat şi fără experienţă, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printre lucrurile bune de mâncat se află otravă multă? Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze şi adeseori moartea trupului se face pricină de viaţă sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morţii veşnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neştiutori nu-l bagă nicidecum de seamă. “Va fi o vreme, a proorocit Apostolul Pavel, când învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loruşi învăţători să le răsfeţe auzul, şi de la adevăr îşi vor întoarce auzul, iar către basme se vor pleca” (II Timotei 4, 3-4).

Nu te lăsa înşelat de titlurile răsunătoare ale cărţilor care făgăduiesc să-i înveţe desăvârşirea creştină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înşelat nici de podoaba cea din afară a cărţii, de vioiciunea, puterea, frumuseţea stilului, nici de faptul ca autorul ar fi, pasămite, sfânt, care şi-a dovedit sfinţenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la “sfinţii” apuseni ca Francisc de Assisi – n.tr.). Învăţătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înşelăciune ca să dea basmelor sale înfăţişarea adevărului şi astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele. Învăţătura mincinoasă este deja, în sine, înşelare. Ea amăgeşte, înainte de cititor, pe scriitor (II Timotei 3, 13). Semnul după care recunoaştem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisa de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviinţat şi recunoscut de sfânta Biserică. Amin.”

Sursa