Arhiva

Posts Tagged ‘suflet’

Murirea (epilog)

11 decembrie 2009 3 comentarii

continuarea primei părţi

Lumea reală este formată dintotdeauna de cea virtuală. La început apare ideea, gîndul sau dorinţa – toate acestea sînt produse virtuale. Apoi acestea sînt transpuse în realitate. Odată cu apariţia tehnologiilor informaţionale s-a făcut posibilă crearea unui nou tip de spaţiu virtual, fapt care a dus la creşterea considerabilă a dependenţei lumii reale de cea virtuală.

În lumea virtuală poţi face orice, chiar şi să tai capul cuiva. Pentru dauna adusă unei fiinţe virtuale nu va purta nimeni răspundere. Astăzi, băieţeii (şi nenii adulţi) se distrează cu jocurile „action”, ucigînd oameni virtuali. S-ar părea: ce e rău aici, e doar un joc… Băieţii se jucau mereu de-a războiul şi nimănui nu-i trecea prin cap să vadă ceva rău în aceasta.

Totul e însă foarte simplu – înainte, formatul jocului nu se apropia de realitate. Uciderea din joc şi uciderea din realitate se deosebeau enorm. Însă odată cu progresul tehnologiei calculatoarelor, realitatea şi virtualitatea se vor apropia foarte mult. Conştiinţa omului ajuns în spaţiul cibernetic se va schimba. Mizeria virtuală curge în lumea reală. Astăzi, această mizerie ucide oameni, dar nimeni nu observă relaţia cauză-efect. Citește mai mult…

Prin ce ANUME este ANTIHRISTIC buletinul de identitate cu cod?

5 noiembrie 2009 17 comentarii

Se cuvine să lămurim ce înseamnă pentru un creştin să aibă pe buletinul de identitate numărul 666. După cum ştim, buletinul se eliberează în urma semnării lui de către posesor. Semnătura reprezintă totala acceptare de către acel individ a datelor înscrise despre dînsul în document. Aşadar, eu certific prin semnătura mea faptul că informaţiile respective mă descriu în totalitate, mă reprezintă, iar numele care este trecut în buletin este numele meu real. De aceea semnez, căci mă identific întru totul cu cel descris prin datele buletinului.

Să analizăm puţin numele unei persoane. Numele este chipul fidel, oglinda fiinţei umane. Prin simpla menţionare a numelui ne reprezentăm individul în totalitatea lui, trup şi suflet. De altfel, chiar numele are două componente care se referă la cele două mari structuri ale persoanei. Astfel, numele de familie este icoana identitătii mele trupeşti, îmi arată originea, apartenenţa la un anumit arbore genealogic stabilit prin legătura de sînge dintre generaţii. În schimb, prenumele îmi este dăruit la Botez. Este identitatea mea spirituală, oglinda sufletului meu. Prenumele nu se adresează trupului, ci se identifică cu însuşi lăuntrul meu, mă reprezintă sufleteşte. Tocmai de aceea mi se dă la Botez, care este o adîncă Taină a Bisericii lui Hristos. De fapt, numele primit la Botez îmi pecetluieşte sufletul cu o identitate creştină. Pentru aceasta pruncii primesc nume de sfinţi. Aceşti sfinţi, datorită legăturii tainice de duh cu pruncul prin intermediul numelui, vor fi protectorii lui de-a lungul vieţii. De aceea este greşit ca la Botez să se dea nume inexistente în calendarul creştin ortodox, întrerupîndu-se astfel legătura unei tradiţii tainice. Citește mai mult…

E de-al nostru sau e unul de-al vrăjmaşilor noştri? 

17 februarie 2009 Lasă un comentariu

peersieben1

Cel ce crede şi mărturiseşte că Dumnezeu, unul întru fiinţă, este treimic în feţe – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi acestea trei nu sunt numele uneia şi aceleiaşi feţe şi nu sunt numirile feluritelor lucrări ale aceleiaşi feţe, ci trei ipostasuri ale unei singure Dumnezeiri, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte că Acest Dumnezeu în Trei Ipostasuri atotdesăvârşit, din libera Sa voinţă, fără nici o nevoie – lăuntrică sau din afara Lui – în şase zile, doar cu cuvântul Său a făcut această lume, fără a se contopi cu ea, ci rămânând în Sine întreg şi neschimbat, deşi este pretutindeni şi toate le plineşte, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că Preabunul Dumnezeu, zidind lumea, n-a lăsat-o în voia sorţii şi nu a îngrădit-o cu legăturile unei necesităţi de neabătut, ci cu aceeaşi libertate şi stăpînire cu care a făcut-o o şi o chiverniseşte, şi cu bunătate se îngrijeşte de orice zidire, şi mai ales de zidirea cugetătoare, pe toate îndreptându-le liber spre ţelurile Sale bune, nefiind stingherit de legile firii, care nu sunt altceva decât tot înfăţişarea voii Sale şi de aceea întru totul se supun rânduielii Lui slobode şi schimbării, acolo unde aceasta o cere înţelepciunea Lui nemărginită, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că noi, fiind zidiţi pentru neîncetata unire cu Dumnezeu şi pentru fericirea netrecătoare cu El, încălcând porunca Lui, prin strămoşii noştri, am căzut de la El, am atras asupra noastră dreapta Lui mânie şi am fost supuşi pedepsei vremelnice şi osândirii veşnice şi că, de aceea, orice rău, care ne încearcă dinlăuntru sau din afară, nu este starea noastră firească sau urmarea mărginirii noastre, ci este rodul nemijlocit al păcatului, pedeapsa care, numai datorită milei lui Dumnezeu, se întoarce pentru noi într-un mijloc de curăţire, numai dacă credem, ne pocăim şi ne supunem cu smerenie voii lui Dumnezeu, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că toate puterile Dumnezeieşti de preînnoire (restaurare) a vieţii şi evlaviei sunt puse de Domnul în Sfânta Sa Biserică, ca în singurul nostru adăpost de tămăduire şi lucrează în ea prin Duhul Sfânt, prin Sfintele Taine şi prin alte aşezăminte sfinţitoare, asupra tuturor celor ce se apropie de ele cu inima deschisă de credinţă şi că alte mijloace de primire a puterilor Harului nu sunt şi nici nu pot fiinţa, oricât s-ar strădui şi ar visa să se înduhovnicească unele minţi visătoare, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că orice om care caută mântuirea, trebuie, înainte de toate, să se pocăiască cu hotărârea neclintită de a nu mai păcătui, chiar şi cu preţul vieţii, apoi să se apropie de Taina Împărtăşaniei pentru a primi har, spre întărirea puterilor sale fireşti întru facerea binelui, să meargă apoi, după putinţă, pe calea poruncilor lui Hristos, prin toate aşezămintele sfinţitoare şi rugătoare ale Bisericii, necesare nouă pentru încălzirea duhului Harului, prin nevoinţa lepădării de sine spre omorârea patimilor, până când, în sfârşit, va ajunge la limanul luminos al nepătimirii şi curăţiei, în măsura vîrstei de împlinire a celor ale lui Hristos, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că cei ce merg pe această cale, unindu-se cu Dumnezeu, totodată, se unesc şi cu Îngerii şi cu toţi Sfinţii, care înaintea lor au plăcut lui Dumnezeu, şi, alergând la ajutorul lor, primesc de la ei, şi mai ales de la Preacurata Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, atotputernica noastră apărătoare şi mijlocitoare, ajutor la bună vreme, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte că pentru păcatul strămoşesc sufletul se va despărţi de trup prin lucrarea morţii şi va rămâne în această despărţire până la învierea şi judecata viitoare, – fie, hrănindu-se cu nădejdea veşnicii fericiri, dacă a urmat în toate voii lui Dumnezeu, fie, suferind de frica chinurilor veşnice, dacă s-a împotrivit poruncilor Dumnezeieşti, e de al nostru.

Cel ce nu crede în Sfânta Treime şi cugetă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt feţele unui singur Dumnezeu, ci doar numele unei feţe, nu este de-al nostru.

Cel ce nu crede în Sfînta Biserică, ca în singurul aşezământ de tămăduire, care cuprinde în sine toate puterile de preînnoire, socotind Sfintele Taine şi mijloacele sfinţitoare a fi doar nişte ritualuri lipsite de putere lăuntrică, nu este de-al nostru.

Cel ce năzuieşte să primească puterea sfinţitoare a harului Dumnezeiesc printr-un oarecare mijloc tainic şi nevăzut, iar nu aşa cum ne dă Sf. Biserică, nu este de-al nostru.

Cel ce se fereşte de unirea cu Sfinţii şi tăgăduieşte cu îngâmfare ajutorul şi mijlocirea lor, precum şi lucrările pierzătoare ale duhurilor răutăţii din văzduhuri, nu este de-al nostru.

Cel ce socoate că nevoinţa şi alte fapte ale lepădării de sine nu sunt de trebuinţă, înşelându-se cu nădejdea amăgitoare de a îmbina Duhul lui Hristos cu duhul lumii, nu este de-al nostru.

Cel ce tăgăduieşte firea duhovnicească a sufletului, nemurirea lui, viitoarea înviere a trupurilor noastre şi răsplata veşnică pentru faptele noastre, nu este de-al nostru.

Cel ce în taină sau făţiş încalcă rânduiala Bisericii lui Dumnezeu, nu socoate de trebuinţă să ţină posturile, să se mărturisească şi să se împărtăşească; cel ce nu cinsteşte sfintele sărbători şi duminicile sau, în locul cinstirii cuvenite, se dedă veseliilor şi petrecerilor nebuneşti, nu este de-al nostru.

Cel ce, îndreptăţindu-se cu obrăznicie, nu păzeşte curăţia până la căsătorie şi credincioşia faţă de soţ în căsătorie, scornind, în locul celor binecuvântate de Dumnezeu, un oarecare alt fel de convieţuire, nu este de-al nostru.

Îndeobşte, cel ce se lasă călăuzit de voia sa nestăpânită în felul de gândire şi în rânduielile vieţii şi îi călăuzeşte şi pe alţii, nu este de-al nostru.

Acum, fiecare să-şi potrivească toate acestea sieşi, şi, cu inima curată, să răspundă – e de-al nostru sau e de-al vrăjmaşilor noştri ?

Sfîntul TEOFAN ZĂVORÎTUL


Sursa