Arhiva

Posts Tagged ‘toaca’

Caz cutremurător într-o mănăstire din Odesa (Ucraina)

8 martie 2009 7 comentarii

Pe 22 februarie, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, în timpul slujbei de seară, în mănăstirea Adormirii Maici Domnului din Odesa, un bărbat neidentificat şi-a pus capăt zilelor deasupra raclei cu cinstitele moaşte ale Cuviosului Kukşa al Odesei.

Potrivit martorilor oculari, aceasta s-a întâmplat duminică seara, în momentul în care se citeau canoanele, atunci când preotul miruia creştinii. În biserică a intrat un bărbat uscăţiv (de vreo 40 de ani) îmbrăcat în scurtă de piele şi blugi. S-a apropiat de racla cu moaştele Sfîntului Kukşa, în preajma căreia se aflau câteva credincioase. Spre surprinderea tuturor, acesta se dezbrăcă brusc şi rămase absolut gol (îşi scoase şi încălţămintea). Atunci s-a văzut că pe piciorul stâng, mai jos de genunchi avea fixat un cuţit lung. Ceea ce s-a întâmplat după aceasta i-a şocat pe toţi: bărbatul s-a înclinat deasupra moaştelor cuviosului şi şi-a înfipt cuţitul în inimă, s-a auzit un sâsâit puternic (probabil şi-a străpuns plămânul) şi sângele a năboit peste raclă, vărsându-se abundent pe podeaua bisericii… Imediat s-au apropiat câţiva bărbaţi şi l-au tras într-o parte. Bărbatul sinucigaş s-a opus, apoi se lăsă neputincios şi dând ochii peste cap, a căzut. A fost pus pe o targă din scânduri şi scos din biserică, a sosit ambulanţa şi poliţia…

Cei prezenţi au rămas înmărmuriţi de cele văzute – se săvârşise un mare sacrilegiu! Vrăjmaşul neamului omenesc şi-a trimis sluga sa pentru a profana o biserică ortodoxă. Slujba a continuat deja în altă biserică din mănăstire.

Sinucigaşul a murit a doua zi în spitalul orăşenesc din Odesa. Poliţia îl consideră alienat (cu dereglări psihice).

Creştinii au calificat acest incident drept un semn înfiorător şi osânditor. Sinuciderea a fost rituală. După cum se ştie, în bisericile ortodoxe pe prestolul cu moaştele sfinţilor se săvârşeşte Sfânta Liturghie, în timpul căreia  se aduce lui Dumnezeu Jertfa cea nesîngeroasă. În cazul dat, sinucigaşul a adus jertfă de sânge pe moaştele Cuviosului Kukşa…

Astăzi, când se vădesc distinct semnele vremurilor de pe urmă şi ale apostaziei generale, creştinii sînt în aşteptarea aprecierii teologice a acestui caz ieşit din comun. Nici un monah din mănăstirea Adormirii Maicii Domnului nu-şi aminteşte ceva asemănător în istoria Bisericii. Toţi părinţii sînt de părerea că ceva are să se întâmple, şi după cum cred ei, nu doar la nivelul mănăstirii lor sau a oraşului Odesa, ci la scara ţării sau chiar a întregii omeniri.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi, păcătoşii !

toaca.md

E de-al nostru sau e unul de-al vrăjmaşilor noştri? 

17 februarie 2009 Lasă un comentariu

peersieben1

Cel ce crede şi mărturiseşte că Dumnezeu, unul întru fiinţă, este treimic în feţe – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi acestea trei nu sunt numele uneia şi aceleiaşi feţe şi nu sunt numirile feluritelor lucrări ale aceleiaşi feţe, ci trei ipostasuri ale unei singure Dumnezeiri, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte că Acest Dumnezeu în Trei Ipostasuri atotdesăvârşit, din libera Sa voinţă, fără nici o nevoie – lăuntrică sau din afara Lui – în şase zile, doar cu cuvântul Său a făcut această lume, fără a se contopi cu ea, ci rămânând în Sine întreg şi neschimbat, deşi este pretutindeni şi toate le plineşte, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că Preabunul Dumnezeu, zidind lumea, n-a lăsat-o în voia sorţii şi nu a îngrădit-o cu legăturile unei necesităţi de neabătut, ci cu aceeaşi libertate şi stăpînire cu care a făcut-o o şi o chiverniseşte, şi cu bunătate se îngrijeşte de orice zidire, şi mai ales de zidirea cugetătoare, pe toate îndreptându-le liber spre ţelurile Sale bune, nefiind stingherit de legile firii, care nu sunt altceva decât tot înfăţişarea voii Sale şi de aceea întru totul se supun rânduielii Lui slobode şi schimbării, acolo unde aceasta o cere înţelepciunea Lui nemărginită, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că noi, fiind zidiţi pentru neîncetata unire cu Dumnezeu şi pentru fericirea netrecătoare cu El, încălcând porunca Lui, prin strămoşii noştri, am căzut de la El, am atras asupra noastră dreapta Lui mânie şi am fost supuşi pedepsei vremelnice şi osândirii veşnice şi că, de aceea, orice rău, care ne încearcă dinlăuntru sau din afară, nu este starea noastră firească sau urmarea mărginirii noastre, ci este rodul nemijlocit al păcatului, pedeapsa care, numai datorită milei lui Dumnezeu, se întoarce pentru noi într-un mijloc de curăţire, numai dacă credem, ne pocăim şi ne supunem cu smerenie voii lui Dumnezeu, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că toate puterile Dumnezeieşti de preînnoire (restaurare) a vieţii şi evlaviei sunt puse de Domnul în Sfânta Sa Biserică, ca în singurul nostru adăpost de tămăduire şi lucrează în ea prin Duhul Sfânt, prin Sfintele Taine şi prin alte aşezăminte sfinţitoare, asupra tuturor celor ce se apropie de ele cu inima deschisă de credinţă şi că alte mijloace de primire a puterilor Harului nu sunt şi nici nu pot fiinţa, oricât s-ar strădui şi ar visa să se înduhovnicească unele minţi visătoare, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că orice om care caută mântuirea, trebuie, înainte de toate, să se pocăiască cu hotărârea neclintită de a nu mai păcătui, chiar şi cu preţul vieţii, apoi să se apropie de Taina Împărtăşaniei pentru a primi har, spre întărirea puterilor sale fireşti întru facerea binelui, să meargă apoi, după putinţă, pe calea poruncilor lui Hristos, prin toate aşezămintele sfinţitoare şi rugătoare ale Bisericii, necesare nouă pentru încălzirea duhului Harului, prin nevoinţa lepădării de sine spre omorârea patimilor, până când, în sfârşit, va ajunge la limanul luminos al nepătimirii şi curăţiei, în măsura vîrstei de împlinire a celor ale lui Hristos, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte, că cei ce merg pe această cale, unindu-se cu Dumnezeu, totodată, se unesc şi cu Îngerii şi cu toţi Sfinţii, care înaintea lor au plăcut lui Dumnezeu, şi, alergând la ajutorul lor, primesc de la ei, şi mai ales de la Preacurata Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, atotputernica noastră apărătoare şi mijlocitoare, ajutor la bună vreme, e de-al nostru.

Cel ce crede şi mărturiseşte că pentru păcatul strămoşesc sufletul se va despărţi de trup prin lucrarea morţii şi va rămâne în această despărţire până la învierea şi judecata viitoare, – fie, hrănindu-se cu nădejdea veşnicii fericiri, dacă a urmat în toate voii lui Dumnezeu, fie, suferind de frica chinurilor veşnice, dacă s-a împotrivit poruncilor Dumnezeieşti, e de al nostru.

Cel ce nu crede în Sfânta Treime şi cugetă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt feţele unui singur Dumnezeu, ci doar numele unei feţe, nu este de-al nostru.

Cel ce nu crede în Sfînta Biserică, ca în singurul aşezământ de tămăduire, care cuprinde în sine toate puterile de preînnoire, socotind Sfintele Taine şi mijloacele sfinţitoare a fi doar nişte ritualuri lipsite de putere lăuntrică, nu este de-al nostru.

Cel ce năzuieşte să primească puterea sfinţitoare a harului Dumnezeiesc printr-un oarecare mijloc tainic şi nevăzut, iar nu aşa cum ne dă Sf. Biserică, nu este de-al nostru.

Cel ce se fereşte de unirea cu Sfinţii şi tăgăduieşte cu îngâmfare ajutorul şi mijlocirea lor, precum şi lucrările pierzătoare ale duhurilor răutăţii din văzduhuri, nu este de-al nostru.

Cel ce socoate că nevoinţa şi alte fapte ale lepădării de sine nu sunt de trebuinţă, înşelându-se cu nădejdea amăgitoare de a îmbina Duhul lui Hristos cu duhul lumii, nu este de-al nostru.

Cel ce tăgăduieşte firea duhovnicească a sufletului, nemurirea lui, viitoarea înviere a trupurilor noastre şi răsplata veşnică pentru faptele noastre, nu este de-al nostru.

Cel ce în taină sau făţiş încalcă rânduiala Bisericii lui Dumnezeu, nu socoate de trebuinţă să ţină posturile, să se mărturisească şi să se împărtăşească; cel ce nu cinsteşte sfintele sărbători şi duminicile sau, în locul cinstirii cuvenite, se dedă veseliilor şi petrecerilor nebuneşti, nu este de-al nostru.

Cel ce, îndreptăţindu-se cu obrăznicie, nu păzeşte curăţia până la căsătorie şi credincioşia faţă de soţ în căsătorie, scornind, în locul celor binecuvântate de Dumnezeu, un oarecare alt fel de convieţuire, nu este de-al nostru.

Îndeobşte, cel ce se lasă călăuzit de voia sa nestăpânită în felul de gândire şi în rânduielile vieţii şi îi călăuzeşte şi pe alţii, nu este de-al nostru.

Acum, fiecare să-şi potrivească toate acestea sieşi, şi, cu inima curată, să răspundă – e de-al nostru sau e de-al vrăjmaşilor noştri ?

Sfîntul TEOFAN ZĂVORÎTUL


Sursa

Minunat

30 martie 2008 2 comentarii
Etichete:, ,