Arhiva

Posts Tagged ‘UE’

Legendă…

22 februarie 2008 2 comentarii

A fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român de-al nostru. (El putea însă tot la fel de bine să fie bulgar, bosniac, sîrb, slovac sau rus, importante fiind – în acest caz – sărăcia şi cinstea; de altfel, în variante, legenda circulă şi în folclorul nou al amintitelor popoare.) În sătucul său natal, izolat de lume, se zvonise că undeva departe, peste nouă munţi şi nouă ţări, s-ar fi aflat o baroneasă bogată foarte, cu dărnicie fără seamăn, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeană. Şi zvonul nu era numai zvon, căci văzuse omul, prin vecini, ba pe unul, ba pe altul fălindu-se cu darurile primite de la aceasta.

Într-o bună zi, şi-a luat omul toiagul şi a purces la drum. A bătut la poarta palatului şi i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit să şadă şi, fiindcă era peste măsura de ostenit, l-a îmbiat cu Coca-Cola şi cu gumă de mestecat. Ţăranul a gustat din ele cu măsură şi, nerăbdător, şi-a spus păsul: “Mărită Doamnă Uniune, am auzit că faci daruri celor nevoiaşi. Eu am acasă, slavă Domnului, pămînt bun, ape limpezi, ba şi păduri. Iarna însă-i cam lungă la mine în ţinut, aproape 7-8 luni pe an. Ca să lucrez bine aş avea nevoie de o pereche de încălţări. Sînt desculţ şi mi-e frig… Doar atît îţi cer”. Doamna Uniune Europeană l-a măsurat din cap pînă în picioare şi a rămas cu privirea pironită la degetele lui vineţii, înfrigurate, bătătorite şi prăfuite de drum. Apoi a glăsuit: “Omule, eşti desculţ şi eu te înţeleg. Dar tot ce-ţi pot oferi este o bască. Una nouă şi de calitate europeană – Armani. Ţine şi de frig, şi de ploaie, şi de vînt”. Omul a luat basca, a oftat cam descumpănit, a mulţumit şi a făcut calea-ntoarsă, spunîndu-şi: “Totuşi e doamnă bună… Putea să nu-mi dea nimic…”. Citește mai mult…

Etichete:

Astăzi se împlineşte 1 an de la moartea României…

1 ianuarie 2008 Lasă un comentariu
Altfel decît o manifestaţie de greaţă a nebuniei şi prostiei nu pot fi numite prezentările făcute de către mediile informaţionale din România „evenimentului” ce s-a desfăşurat la 1 ianuarie, 2007. Halucinaţiile şi exaltarea mintală lipsită de orice limite sînt termenii care descriu starea în care se aflau majoritatea celor care vorbeau despre importanţa momentului pentru România.

Piruetele propagandistice cu care se stăruie în instituţionalizarea dizolvării României în „marea familie europeană” sînt pe cît de uimitoare, pe atît de murdare şi impertinente. Statele din cadrul Uniunii şi popoarele nominative ale acesteia nu sînt numite decît „ţări-surori” şi „fraţii noştri”. (Interesant, ca fraţi sînt consideraţi şi ungurii? Ca să ne amintim de sentimentele frăţeşti ale acestora nu trebuie să facem mari călătorii în adîncurile istoriei mai recente sau mai puţin recente sau să mergem în Ungaria. E destul să ne pomenim în inima pămînturilor româneşti, în zona Ardealului, unde locuiesc mai mult sau mai puţin compact respectivii fraţi, alături de secui. În toamna lui 2006, sentimentele frăţeşti ale acestora faţă de cei cărora le apraţine ţara, i-a făcut să organizeze un congres, un fel de Mare Adunare, în care s-a hotărît proclamarea autonomiei maghiare. Desigur că manifestaţiile s-au desfăşurat exlusiv sub drapelele Ungariei şi UE, vorbindu-se exlusiv în limba maghiară şi engleză… pentru corespondenţii străini. Mai pe scurt ca fraţii, ca europenii …) Citește mai mult…

Etichete:, , ,

Europa – ucigătoare de prunci

17 noiembrie 2007 Un comentariu

fetus12ut.jpgO doctorita britanica ar putea fi fortata sa isi paraseasca slujba pentru ca a ajutat unele paciente sa hotarasca renuntarea la avort. Dr. Tammie Downes este supusa unei anchete pentru comportament neprofesional dupa ce a declarat intr-un interviu pentru Daily Mail ca a convins mai multe paciente sa isi duca sarcina pana la capat.

 

In interviul respectiv, Dr. Downes declara ca a intrebat pacientele nehotarate “Ce ar trebui sa se schimbe ca tu sa vezi lucrurile in mod diferit? Ce ar trebui sa se schimbe pentru a te face sa vezi nasterea copilului ca pe ceva bun, si nu ca pe ceva rau?”. Citește mai mult…

Etichete:,

Altfel despre UE (II)

2 noiembrie 2007 Un comentariu

Continuarea primei părţi :

Lâncezind într-o închisoare fascistă, Spinelli visa la aceleaşi State Unite ale Europei. Şi el era convins că pentru a-şi duce viziunea la îndeplinire era necesar să le ascundă popoarelor Europei ceea ce se făcea în numele lor, până când procesul avansa atât de mult încât devenea ireversibil.

Spinelli avea să rămână relativ anonim ani de zile până când în ultima perioadă a vieţii, a ieşit din umbră şi a jucat un rol crucial în dirijarea proiectului spre finalizare. El este fondatorul „Crocodile Club” care în anii 80 a susţinut intens realizarea „The Single European Act” – pactul care a armonizat legislaţia ţărilor membre şi apoi a tratatului de la Maastricht care a pecetluit crearea UE. Citește mai mult…

Etichete:, ,