O sutime de secundă…
Ne pudrăm chipul, ne pudrăm trăirile, ne pudrăm neajunsurile, ne pudrăm viaţa, ne pudrăm moartea… Ne ştergem lacrimile sincere de pe obrajii pudraţi. Denumirea acestei pudre universale este „Democraţie & Succes”…
Oare odată pudraţi – mai sîntem noi înşine?
Lasă un comentariu
Ortodoxia Necenzurată
- Sfântul Ioan Maximovici – Declinul Patriarhiei Constantinopolului
- Cînd poate fi primit ca preot cel hirotonit de ereticii ecumeniști
- Noua ordine sexuală este atȃt de derutantă
- ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ. UN POTIR –III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului
- Adevărata Ortodoxie și cinstirea Sfinților
- Este importantǎ obȃrșia?
- ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ. UN POTIR –II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL
- ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: UN DOMN, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ. UN POTIR – 1
- Mărturia Bisericii celei Adevărate în veacul antihristului colectiv – Sfintii Catacombelor Rusiei
- Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”
Tradiţia Ortodoxă
- Tâlcuirea Crucii Orthodoxe tradiționale (”cu trei brațe”)
- Propaganda plandemică a impostorilor ‘chiprianiți’
- ‘Taina Puterii Creștine’ – nu doar o istorie a Bisericii de Vladimir Moss
- ~ † ~ EN TOUTO NIKA
- JOS DICTATURA ANTIHRISTĂ! BOICOT VOT!
- Pururea-pomeniții Părinți Ambrozie Fontrier și Patric Ranson
- Scrisoare către un fost student la o așa-zisă facultate de teologie din România
- ~ † ~
- Mărturisitorul Ioann Lazakis a trecut la Domnul
- A trecut la cele veşnice părintele Nichita Paşcan
Adevărul Românesc
- Şedinţa 14: Ce înseamnă un popor, o civilizaţie conştientă de sine?
- Şedinţa 14: Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (II)
- Şedinţa 14: Mărturisirea adevărului ca singură condiţie a supravieţuirii (I)
- Şedinţa 14: Veacul gotic şi cel hunic din istoria românilor: începuturile românităţii
- Şedinţa 14: Rolul omului în economie
- Şedinţa 13: Îndoctrinarea în democraţie
- Şedinţa 13: Nota bene
- Şedinţa 12: Marea migraţie a popoarelor
- Şedinţa 11: Bazele sistemului democratic
- Şedinţa 11: Organizarea creştinilor după retragerea aureliană
Paterika
- Anunţ către cititori
- Sf. Teodor Studitul: Întinare are împărtăşania unde e pomenit ereziarhul!
- Sf. Teodor Studitul: Poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii credinţei!
- Sf. Ioan Gură de Aur despre anatemă
- Cui îi foloseşte unitatea în minciună a creştinilor?
- Sf. Nectarie de Eghina: Cum urmăm Mîntuitorului Hristos
- Cazanie la Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos
- Sf. Vasile cel Mare: Chiar dacă nimeni nu stă de partea bunei credinţe, se cuvine să ne facem datoria!
- Învăţătură a Sf. Efrem Sirul despre aducere aminte de moarte
- Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii… Fie ca Europa să se reboteze!
Lumea după Eufrosin
- Cum se tratează dușmanii
- „Liderii” noștri au depus jurăminte de sânge – Acești oameni au depus un jurământ sau pentru a reprezenta cetățenii, dar adevărata lor loialitate este față de Satana (comunism.). Ei sunt trădători și ar trebui să fie tratați ca atare.
- Trista realitate – aurul României nu mai există
- Corporatismul în toată splendoarea sa
- O fotografie cît o mie de cuvinte
- Interviu cu un criminal mondial
- Cei nevaccinați au avut mai multe accidente de mașină… Pentru că ei erau cei care conduceau!
- COVID-19 – Întîia bătălie a Inteligenței Artificiale?
- Incidența cancerelor declanșate de „vaccinul” Covid19
- Costuri
Au comentat adineauri
Popas Alternativ † 
foarte profund, îi superb filmuleţul
Cam trist…dar foarte si foate puternic…bravo!
am ramas sokata,e super.
si cind te gindesti ca asa si se intimpla in viata de toate zilele…
dupa vizionarea acestui filmulet constiinta mea ma face sa cred ca parca meseria de jurnalism nu e tocmai potrivita vietii mele. oare si eu voi ajunge la fel?
dincolo de profesie suntem oameni cu sentimente…filmul e o metafora. poza premiata nu trebuie privita din punct de vedere artistic, drama de care aminteste e coplesitoare. reactia fotografului la premiere este mai mult decat elocventa.
Si ce putea face jurnalista? Meseria ei nu era sa inceapa, sa lupte sau sa termine razboiul, ci de a arata celor indiferenti ororile lui. De a face campanii contra sistemului politic care sa opreasca razboiul.
Oare nu suntem toti pudrati pe ochi daca nu vedem si aceasta realitate? Cine a inceput razboiul? Puterea politica. Cine il ignora? Biserica, prin ierarhii (unii, no toti, normal) fricosi.
Sa nu ne ascundem dupa deget si sa facem din smerenie un obiect cu care ne mandrim
dureros,dar adevarat.poate ca multi o criticam pe jurnalista considerand ca e si vina ei.poate chiar este,dar multi ar fi facut ceea ce a facut ea,adica ar fi renuntat la a salva o viata doar pt a obtine nu stiu ce premiu.daca ar fi sa generalizam,dupa parerea mea(ca simplu om),in acest film s-a pus accent mai mult pe egoismul oamenilor,pe individualitate.ar trebui ca din acest film sa invatam ce sa nu facem,sa ne ferim de astfel de comportamente
foarte trist acest filmulet dar foarte elocvent. pana la urma constiinta ne trezeste…dar oare pe toti?
socant! e trist pentru ca se intampla aproape in fiecare zi… e drept ca filmul pune accent, asa cum spun si ceilalti, pe egoism, Dar haideti sa ne gandim si ca la asta ne uitam atunci cant e vorba de o stire. Ne place sa vedem asa ceva. Ne place sa vedem violenta, sange, moarte…indiferent ca suntem jurnalisti sau simpli oameni!
imi vine sa plang pakt k se intampla asta
Rolul soldatilor este sa se bata. Rolul jurnalistilor de razboi este sa arate lumii ororile razboiului. Nu pentru a cistiga un premiu a fost jurnalista pe front. Fotografiind, si-a facut datoria de reporter. Nu cred ca ar fi putut impiedica soldatul acela sa impuste fata. Faptul ca a stat cu mina pe declansatorul aparatului ei…ca sa surprinda momentul…, nu cred ca poate fi judecat de cineva care nu a trait asa ceva. Cred ca nici unul dintre noi, cei care comentam acum pe forum, nu a fost pus in fata unei astfel de situatii. E usor sa ceri eroisme de la altii.
Oricum, filmul e cutremurator. E trist. E… un film menit sa ne faca sa ne punem intrebari. Poate cu timpul vom gasi si raspunsuri.
Cred ca Zoia a spus totul. Nu sunt multi cei care se avanta in aceasta meserie, si cred ca sunt persoane deosebite.
Iar pudra… ascunde ceea ce viata a lasat in suflet, si fata incepe sa o arate…
Uneori uităm pentru ce am venit pe acest pământ!
Uneori credem că viaţa noastră este mai importantă decât viaţa altui om!
Viaţa e un dar din lumină şi iubire. Dăruieşte mai departe din lumina şi iubirea ta!
SiminaS
Jurnalista din film a fost pusa sa aleaga si nu era o decizie usor de luat. Totusi, a mai existat un caz real cu un corespondent de razboi care a surprins o fata tarandu-se pe pamant in cautare de hrana si de apa. Fotograful a fotografiat fetita apoi a plecat mai departe. A luat premiu pentru fotografie, dar oamenii l-au judecat pentru gestul lui inuman: fotograful si-a justificat gestul spunand ca nu voia sa modifice realitatea si de aceea nu a salvat-o pe fetita dupa ce a facut poza. Dupa un an de la primirea premiului, fotograful s-a sinucis.
De razboi suntem vinovati fiecare in parte,fiecare cate putin…invatam oare ceva, vazand aceste orori, incercam sa fim m ai buni ,sa ne iertam unii pe altii, sa nu mai judecam, sa lasam mandria la o parte…cat din toate aceste lucruri facem…Dumnezeu ingaduie, aceste lucruri tot in marea lui dragoste…ca sa ne indreptam, eu cred ca daca fiecare din noi am incerca cate putin in fiecare zi sa fim mai buni, Dumnezeu nu ar ingadui , razboiul , boala, saracia…e foarte simplu sa dam vina pe conducatori, pe Biserica, mai ales pe biserica, insa biserica suntem noi toti, nu doar , preotii, ierarhii, calugarii…
Multa lume care judeca acest film isi pune, poate, problema premiului pe care l-a primit reportera pentru fotografie. Citi se gindesc oare la jurnalistii care mor si ei pe front, in timp ce isi fac datoria? Daca n-ar exista jurnalisti de razboi, de unde am cunoaste realitatea de la fata locului, sau macar o parte din ea, o parte dintre orori, o parte din hidosenia la care, in mod sigur, nu vrem sa fim partasi?
Sa-ti imaginezi ca un reporter se duce pe front in speranta ca un articol al sau sau o fotografie a sa va primi mai apoi un premiu este ca si cum te-ai gindi ca un soldat se duce la razboi cu speranta ca va fi schilodit, iar apoi va fi decorat pentru eroism!
Cu totii trecem, poate, prin momente cumplite. Important e cum trecem si cum raminem dupa acele momente, ce invatam din ceea ce traim.
Filmul ramine, indiferent de ce credem noi acum, o lectie pentru oricine il priveste – evident, cu… ochii deschisi!
Minunat filmuletul (chiar daca foarte trist) si mai ales admirabil pt. curajul de a demasca falsitatea mass-media si a multora dintre angajatii lor.
cel mai mult m/a socat reactia publicului. s/a vazut ca mesajul imaginii era departe de realitatea in care traiesc ei. Felicitari! macar noi sa schimbam ceva din realitatea in care traim.
Eu zic ca nu stiu, poate ca da. Sau poate ca nu.
Sigur ca fotografa e vinovata, nu atat pt poza cat pentru procesul care i-a trebuit sa faca poza, nu atat pt ca fotografiat o fetita moarta, cat pentru faptul ca pandit ocazia sa fotografieze geonocidul, il astepta, ii urmarea miscarile prin lentila, stia precis ce vrea. Practic alegoria acestui filmulet consider ca este realitatea diforma a politicii mondiale de azi, fie ca o numim America, fie ca ii spunem Uniunea Europeana, profitul introdus de democratia agresiva in care interesul financiar este sigurul succes. Relativizarea oricarei ierarhii valorice. Drama umana a devenit mijloc de profit, suferinta una dintre cele mai bine exploatate pentru a obtine dumnezeul profit. Publicul care aplauda este acelasi care premiaza un film de exceptie ca Hotel Ruwanda, dar care tot el creeaza posibilitatea unui astfel de genocid. Nu cred ca are rost sa ne amagim cu replici de genu si-a facut datoria, din cate stiu singura datorie e cea a iubirii euharistice. Ca exemplu propun sa ni-l imaginam pe Hristos in locul reporterului. Ce ar face Hristos?
De ce a plans reportera dupa premiere?
poate ptr. ca si-a dat seama, ca acea sutime de secunda (pe care a folosit-o de mai multe ori la fotografiere) a legat-o (sufleteste) de soarta fetitei cu o datorie pe care nu a putut implini-o.
TEORIE:
Sigur sunt importante indatoririle de munca, pe care cineva le are.
Intrebarea ramane insa: ce e mai important (cu toata importanta de drept data obiectivitatii unui reportaj din razboi) sa faci public (cu tot eroismul impus de situatie) dramele si zguduitoarele crime ce se intampla in razboi? Sau sa salvezi o viata?
Si intrebarea inversa pentru noi: poti sa sacrifici o viata pentru a salva mai multe?
Un raspuns concret il poate da numai situatia concreta!
Ierarhia de valori semanata de Dumnezeu in profundul inimilor noastre insa ne spune:viata unui om (in cazul fetitei, egal daca ar fi putut fi salvata sau nu)este mai importanta decat un reportaj obiectiv. De aceea a plans repotera, dupa parerea mea.
America, Uniunea Europeana si alte conduceri de tari nu ar putea face multe lucruri, daca eu personal nu as fi de acord, daca eu personal as lua decizi constiente, daca eu personal as face uz constient de drepturile, capacitatile si principiile mele -(ierarhia mea de valori). Si apropo de subtitlu – Democratia e cel mai mic rau dintre toate ce ne sunt oferite.
PRACTICA:
NU putem da vina pe cineva care nu intervine, atata timp cat eu nu intervin si nu sunt in situatia respectivului.( aceasta este o lege logico-morala)
De acolo de unde traiesc si muncesc pot influenta sau nu mersul lumii, poate prin faptul ca ma rog putin, deloc; poate prin faptul ca ma rog!prin decizia dreapta sau nedreapta pe care o iau in a citi, a vedea sau a cumpara ceva; prin faptul cum il privesc pe cel de langa mine.
CONCLUZIE
Filmul este zguduitor de dramatic: fetita, fotoreportera, ucigasul, publicul.
Ceea ce ne zguduie este intrebarea rara ce ni se pune din asemenea rar vazute intamplari: si eu ce as fi facut? de multe ori in acest sens si pentru fiecare zi ne ramane numai rugaciunea sincera rostita dinainte: Doamne, ajuta-ma sa fac voia Ta!
Acesta este doar un clip, nu stiu daca este luata din realitate, Mari povestea un caz real ceva mai sus, comment 17.
Cred ca in cazul acesta jurnalista ar fi trebuit sa se gandeasca nu la o ocazie de a da lovitura cu fotografia anului, ci cum sa salveze viata fetitei. Atunci ar fi fost o eroina! S-a apropiat asa de mult de soldat, dar pentru ce? Pentru gloria ei!! Asta nu e eroism. Soldatul vroia mancare, vroia geanta fetitei, fata din disperarea avea mainile inclestate, din prostie soltatul a impuscat-o, poate pentru un colt de paine. Reportera ar fi putut arunca cu aparatul in zona soldatului, poate se speria, scapa fata, etc. Asta ar fi facut’o eroina in consiitna ei si in ceruri. Poate ca o concediau ziaristii pentru ocazia ratata..(desi nu cred); aici este marele test!
fotografa, se face vinovata doar de clipa de disperare din ochii fetitei care ruga pt ajutor, pe care nu l-a primit…soldatul i-a luat viata fetitei, fotografa i-a ucis SPERANTA
Hristos s-ar fi aruncat în faţa soldatului ca să scape fata.
Fain filmulet, faine comentarii. Pentru orice act de violenta care il pot opri sunt responsabil. Pentru orice gand, fapta sau vorba violenta pe care le arunc in Univers sunt responsabil. Lucrez in zone de conflict si am fost jurnalist, asa ca incerc sa nu judec un soldat, un fotograf, un copil…pentru ca imi caut in interior compasiunea pentru ei. Crescut in aceleasi conditii, as face la fel.
Am aceeasi frica atunci cand vad oameni inarmati, aceeasi teama cand sunt pus in situatii grele pentru instinctul meu de conservare si supravietuire. Ce am in plus – cu fiecare experienta noua intr-o situatie dificila, in zone de conflict violent – e capacitatea crescuta de a reactiona potrivit celor mai profunde valori umane. Mi-am antrenat capacitatea de a ma conecta la inima/suflet mai repede si de a vedea mai repede umanitatea soldatului, copilului, fotografului. Fricile sunt tot acolo, dar sunt obturate, reduse, raspunsul e unul bazat pe antrenamentul sufletului si mintii. E greu pentru ca sinele si ego-ul se simt in pericol si vor sa fuga, sa se ascunda, sa se protejeze. Cu atat mai mult imi antrenez constiinta si prezenta spiritului. In prima faza problema e cum reactionez in situatia din filmulet, privind din punctul de vedere al tuturor celor trei personaje. In a doua faza ma gandesc la ce trebuie sa fac la nivel direct, structural, cultural pentru ca astfel de situatii sa nu mai existe. Pentru ca lumea din afara e o oglinda a lumii din interior, nu-i asa?
nu vad rostul acestui filmulet, sincer. ce ar fi vrut regizorul acestui filmulet? ziarista sa ia arma din mâna bărbatului? imposibil. si hai sa fim serioşi, în război întâi se trage şi pe urmă se întreabă, de orice parte ai fi. eu cred ca daca ar fi fost faţă în faţă cu un rebel adevărat, ar fi împuşcat-o şi pe ea, fără drept de apel. şi iarăşi fac apel la bunul simţ: cine ar mai fi stat să facă poze cu un nebun înarmat la 20 m distanţă?
RAZBOIUL CA RAZBOIUL….JURNALISMUL CA JURNALISMUL…DAR APLAUZELE !!!!SUNT DE UN CINISM INIMAGINABIL…IMAGINABIL!!!CUTREMURATOR….
Astia suntem, filmul e mai ales despre noi. Oare scopul scuza mijloacele? Imi place sa cred ca nu. Teribil ce purtam in noi. Cine suntem si cine am ajuns sa fim?
Am ajuns in acest punct al istoriei datorita conflictelor armate.Scorul cultural actual al societatii umane e rezultatul politicii expansioniste.Daca nu traim ororile razboiului e o pura intamplare a generatiei noastre.Rabdare!
Nu e important un Homer care fotografiaza fiecare secunda si nici macar un Alexandru care abia e oprit la capatul lumii de conditia sa umana.Forfota e aceeasi cu trecerea secolelor.Ce ramane in urma?Instinctul de a-l cunaste pe celalalt fortandu-i limitele?Nu exista bine si rau in asemenea povesti.
Ati hranit vreodata gainele bunicilor cu carne de pasare? Care e diferenta? Cine greseste? Noi, pentru ca le aruncam sub plisc carnea sau ele pentru ca-si umplu gusele cu surate.
nush in ce masura e caz real aceasta intamplare , dar pot sa amintesc un caz real din care este inspirata aceasta intamplare : un fotograf american cu un comvoi militar trece prin afganistan pe langa o mama de sudaneza moarta de ceva timp langa care copilul ei de 5 ani care plange inconjurat de vulturi, este vitala imaginea sunt doar ei doi si e clar ca si copilul v-a fi mancat de viu. fotograful iese din comvoi isi face fotografia vietii si pleaca mai departe cu comvoiul. evident ca in urmatorul an fotograful ia premiul pulizer, dupa care nusi mai suporta starea si se sinucide. macar la atat ma asteptam si eu de la el… eu la fel as face , dar nu stiu daca as putea sa ajung acolo. gresim ca suntem oameni , dar nu totzi oamenii sunt la fel .
foarte fake realizarea, dar puternic mesajul. mi-a placut. felicitari pentru alegere, te pune pe ganduri povestioara. mai e povestea cu fotograful acela care a facut cadrul acela cutremurator, cu vulturl care astepta sa moara un copil subnutrit de foame sa-l manance. la cateva luni dupa ce a facut poza s-a sinucis. umanitatea in cel din urma ceas e aplecata spre alte povesti.
Oare mai exista jurnalisti cu reactii firesti ? Se impauneaza de materialul pe care il peromoveaza si uita dramele din spatele acesuia.Pacat !
o, Doamne. ce-as mai putea adauga sau gandi?
Nu stim de ce voia soldatul punga de la fetita. Nu stim ce cauta el. Nu stim in ce razboi sunt ei implicati. Nu stim nimic decat ca un soldat a ucis un copil.
Fotografa nu avea cum sa schimbe soarta fetitei. Cel mult putea fi ucisa si ea. La fel de degeaba cum a fost ucisa fetita. Sodatul e om. Fiecare om in situatii de stres actioneaza altfel. Filmul nu are legatura cu politica, cu democratia, cu a salva sau nu fetita, cu a nu fi facut nimic desi putea face ceva. Fotografa se decompenseaza pentru ca revede drama razboiului, pentru ca nu se poate face nimic. Plange nu de mila fetitei care e mielul sacrificat, plange de mila soldatului care ajunge sa faca asta si de mila ei ca a fost obligata sa vada asta. In ochii fetitei nu e implorare, nu e ruga, nu e nici macar chemare. E doar … implacabilul sortii ca in Miorita… Si de-o fi sa mor… Femeia cu aparatul de fotografiat e doar miorita de la noi si filmuletul e o recompunere a unei vechi intelepciuni. Viata e asa cum e si trebuie luata ca atare. Nu e drama reporterului că nu a salvat fetita, ca nu poate miorita sa salveze ciobanasul, dar e drama omului in fata omului, in fata vietii, in fata a ceea ce ne poate face tuturor lumea.
Pe care e adevarat ca o facem asa cum vrem.
Ca daca am vrea sa fie bine… ar fi bine:(
Dacă un soldat ucidea un alt soldat era ceva normal, ca de aia sunt facute razboaiele. Cand un soldat ucide un copil, e cu totul altceva. Insa copilul era un soldat atunci. A opus rezistenta. A luptat. Copiii nu lupta. Copiii nu sunt soldati. Soldatul nu a ucis un copil. Soldatul a ucis un soldat.
Drama este ca soldatul cand ucide un soldat nu e nimic NORMAL AICI. Razboiul nu e NIMIC NORMAL.
Asta nu pricep oamenii din sala de premiere. Asta o sfâşie pe fotografa. Nu penibilul de a nu fi salvat ea fetita. Pe fetita nu o putea salva nimica atunci, pentru ca ea nu voia sa fie salvata. Fetita STIA ce face.
Nimic nu poate justifica razboiul. Fiindca nu e vinovat de razboi nici acela care vrea mai mult, nici acela care se apara, fiindca niciunul nu are de castigat. E vinovat de razboi acela care are de castigat de pe urma razboiului. Poate si de asta urla reporterita. Ca ea resimte asupra ei toata vina acelui razboi. In razboi scena aratata e FIZIOLOGICĂ. E asa cum trebuie sa fie. Dar cine castiga de pe urma razboiului e vinovat. Sau AR TREBUI sa fie.
Ceea ce am vazut zicem noi ca este dramatic, dar oare filmul „Patimile lui Hristos” au vorbit mai putin despre ceea ce suntem cu adevarat???asta ne este firea, samanta vrajmasului care inca de la inceputuri s-a cuibarit in noi prin pacatul din Eden.Cain a continuat si afost primul care a si pus aceasta forta intunecata in actiune si astfel de atunci toate sunt din ce in ce mai rele.
FAIN !
Da ,o fotografie face cat 1000 de cuvinte. De aici se naste analiza. De ce nu a facut ceva sa impiedice uciderea minorei. Privirea „Micutei” spunea multe. de ce nu a ajutat-o? Pentru ca meseria ei era de fotograf?! Ca dovada miile de remuscari dupa…Foarte bun filmuletul!
Fara democratie nu am fi avut posibilitatea sa aflam adevaruri despre lumea in care traim. Este gresit sa spunem ca „Denumirea acestei pudre universale este «Democraţie & Succes»”. Fotografa era acolo tocmai pentru a spune o realitatea cruda!
Este un film excelent realizat. El arata drama fotografului pus in situatia de a alege: salvez fetita (sanse destul de mici) care ar fi putut muri a doua zi, cand fotograful nu ar mai fi fost acolo sau informez o lume intreaga si aduc opinia publica in posibilitatea de a reactiona contra atrocitatilor. Desigur ca acest conflict este acut, jurnalista traieste o eternitate intr o milisescunda si actioneaza ca un profesionist, nu instinctiv, omeneste, amatoricesc. Asta desigur ca o marcheaza pe viata, pentru ca niciodata nu va sti daca pentru o viata sacrificata cu buna stiinta a salvat altele… Aceasta drama este traita de toti reporterii de front. George Rodger, fotograf francez din generatia lui Capa, nu si/a putut privi fotografiile de razboi timp de 50 de ani. Kevin Carter s/a sinucis. Exemplele sunt nenumarate. Abureli de genul ce ar fi facut Iisus in aceasta situatie sunt pierdere de vreme. E clar ca Iisus si/a sacrificat viata lui pentru noi, pentru ca asta aducea folos, dar in situatia data viata fetitei era importanta pentru crearea unui impact puternic in constiinta maselor a caror opinie ar fi putut salva pe acei oameni de la atrocitatile razboiului nu a jurnalistei. In fine, sunt multe aspecte de pus in discutie.
Un fel de reporter PROTV de la ora 17:00
RUŞINE, RUŞINE, RUŞINE!
Ruşine omenirii că se întâmplă astfel de lucruri! Nimeni dintre noi nu poate da soluţii dar trebuie sa ne gândim: De ce s-a întâmplat asa? Şi cauzele nu trebuie căutate acolo pe front, ci în mintea noastră a tuturor, a celor care ne conduc în special.
– democratia nu se implemenetează cu tunurile, cu tancurile şi nici cu armele de foc!
– dacă afganistanii sau arabii în general ar invada SUA ca să implementeze un nou concept de democraţie, americanii nu ar pune mâna pe armă să îşi apere independenţa?!!! Vă ascult domnilor… Ce aveţi de spus?…
– afganistanii, irakienii se simt indreptăţiţi să-şi apere ţara lor de ocupaţia străină! Libertatea vine de la Dumnezeu. Oprimarea vine de la oameni.
– un război just se înţelege atunci când sari să îţi aperi ţara ta de invazia străină, nu când te duci la mii de chilometri să ocupi cu forţa, să înscăunezi democraţia aşa cum o vezi tu, să cobori din scaun pe unul şi să ridici în scaun pe altul!!!
– cine a fost mai tare în lume a făcut legea, la fel ca Hitler şi alţii de soiul ăsta. Toate războaiele din lume au motivaţii economice: pâine, petrol, bogăţii minerale, deşi nouă ne sunt prezentate alte bazaconii.
– soldaţii români nu au ce căuta în acest conflict nici in Afganistan, nici in Irac, dar asta au hotărât-o conducătorii. Şi mai mult ca sigur aşa au trebuit şi ei să joace că nici un şef de stat nu face chiar ce vrea el…Presiuni oculte despre care aflăm de regulă prea puţin şi prea târziu… Guvernul mondial din umbră, etc. etc.
– aţi auzit că mulţi soldaţi după un anume stagiu pe front se sinucid. Şi americani, şi români, şi de alte naţii. Aţi auzit că poliţişti (purtând armă de mai mulţi ani) ajung să tragă cu pistolul şi când e cazul dar mai ales când nu este cazul. De ce? Purtatul armei prin faptul că îţi dă senzaţia „eu sunt cel mai puternic” îţi viciază caracterul, te transformă într-un asasin. Doar purtatul armei un anume timp!
– Eliberat din armată după un stagiu în Vietnam, un soldat american nu mai putea trăi fără să ucidă. Ieşea noaptea şi împuşca la întâmplare pe străzi lăturalnice, prin parcuri, oameni pe care nu îi cunoştea. A fost prins numai prin deducţii psihologice: el ajungea întotdeauna primul la victimă! Şi cazul, grăitor în sine, nu este singular!
– Gândiţi-vă la Domnul Iisus care a refuzat să atingă un ban (banul maculează totul!) şi a spus numai: „Arătaţi-mi un ban!” atunci când a fost ispitit de preoţi.
– omul a fost izgonit din Eden şi a venit pe pământ cu blestem dumnezeiesc: „spini şi pălămidă îţi va rodi ogorul!” Deci atenţie: omul a venit pe pământ cu blestem, cu obligaţii (de îndreptare, de ispăşire pt căderea protopărinţilor) nu cu drepturi!
– Conceptul de democraţie nu face decât să ne îndepărteze de miezul problemei: între cel de sus şi cel de jos nu va fi niciodată egalitate, chiar dacă este prevăzut în Constituţie! În realitate nu este şi nu va fi niciodată egalitate între cei de sus şi cei de jos!
– soldatul cu pricina a intrat in armată ca orice tânăr, poate cinstit, dornic de o „carieră militară”, momit de false idealuri de „vitejie, patriotism, apărarea democraţiei, de câştigurile băneşti…” şi instituţia armatei l-a transformat într-un ASASIN! Într-un CRIMINAL fără nici o justificare.Indiferent ce conţinea punga acelei fetiţe, nu trebuia împuşcată! Ea nu punea în nici un fel în pericol viaţa soldatului! Putea să îi ia punga fără să o împuşte. Pentru el nu exista absolut nici un risc! Dar criminalul a împuşcat-o! Pt asta îl consider criminal fără menajamente. Deşi societatea în care trăieşte l-a transformat pe el în criminal.Dar el nu va fi condamnat pt asta. Şi el, criminalul, ştia la fel de bine acest lucru şi de aceea a apăsat pe trăgaci! Deci cauzele sunt mult mai profunde decât imaginile terifiante.
Fotografia aceasta este blestemul ziaristei: fie ca ea să o urmărească toată viaţa! Măcar pentru o concluzie de bun simţ!
– Bref: orice îndepărtare de Dumnezeu duce numai la suferinţă şi la moarte. Aşa cum trufia omenească a dus la căderea Babilonului, la fel se va întâmpla şi astăzi cu Babilonul cel mare despre care scrie în Biblie. Nu neapărat în zilele noastre dar aşa se va întâmpla cu siguranţă!
Şi trebuie să mă opresc…