CELE DOUĂ CALENDARE: DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

Articolul de faţă tratează doar unele aspecte ale aşa-numitei „probleme a calendarului”. Această problemă a fost tratată, în general, sub toate aspectele ei – ecleziologic, tipiconal, moral, dogmatic, astronomic, social, politic, etnografic – de către persoane mult mai pregătite şi mai indicate. Printre aceste persoane se numără clerici şi savanţi, teologi şi ierarhi, inclusiv Sfinţi Mucenici şi Sfinţi Ierarhi. Rîndurile care urmează pretind să reprezinte o modestă contribuţie la o înţelegere mai exactă, din perspectivă profană, a problemelor pe care le-a stîrnit introducerea în cultul ortodox a două intrumente diferite de măsurare a timpului, precum şi semnificaţia soteriologică şi eshatologică a acestora.

+ + +

Ce măsoară cele două calendare

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băuturii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută!” ?

În acest sens, faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităţi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că acestea măsoară acelaşi obiect. Astfel, calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaţiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpul astronomic” care este folosit pentru organizarea activităţilor bancare – calcularea exactă a zilelor scadenţei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Cu toate că unitățile de măsură ale calendarului ortodox coincid, aparent (ca terminologie), cu cele ale calendarului apusean, acestea sînt de fapt distincte, calendarul bisericesc măsurînd timpul liturgic. Să vedem, mai exact, care sînt deosebirile.

Cheful de pe 25 şi prohodul „aleşilor poporului”

Ne apropiem de ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe data de 12 decembrie după calendarul bisericesc, dată ce corespunde zilei de 25 decembrie după calendarul european-bancar-papistăşesc-mamonic. Cu toate acestea, o parte dintre cei care se declară creştini ortodocşi pretind că în această zi sărbătoresc o sărbătoare pe care o numesc convențional “Crăciun”. În ritualul prăznuirii acestei sărbători intră shoppingul pe la mall-uri cu promoţii, împărţire de cadouri pe la cunoscuţi şi necunoscuţi, chef cu familia şi neamurile şi urarea încărcată de o adîncă profunzime metafizică – ”Crăciun fericit

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti

Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi.

„Vai de cei ce socotesc de glume anatemele” – din istoria căderii nou-calendariste

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

~ + ~

Zice Domnul:

,,Ori unde va fi stârvul,

acolo se vor aduna şi vulturii”

(Matei 24, 28)

,,Cel ce înţelege să-nţeleagă … !”

§ 1.

După ce s-a arătat necanonicitatea şi neştiinţa calendarului gregorian, precum şi solemna lui osândire cu anatemele multor şedinţe soborniceşti şi cu dezaprobarea tuturor Sfinţilor Părinţi din Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, fapt ce toţi aproape cei din patria lui voiesc a-l reforma şi:

După ce s-a demonstrat că făuritorii noului calendar n-au avut nici un motiv temeinic şi canonic ca să schimbe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, atât din punct de vedere economic – tendinţă jidănească –, nici ştiinţific, care se schimbă pe sezoane – cu atât mai mult bisericesc –, căci au zis că cad din Ortodoxie etc. Şi:

Sfîntul Teofan de Poltava (†1940), duhovnicul familiei Ţarului Nicolai al 2-lea:Ortodocşii trebuie să nu aibă comuniune de rugăciune cu schismaticii nou-calendarişti

„Faţă de patriarhia Constantinopolului şi adoptarea de către aceasta şi de către alte biserici a calendarului nou, Vlădica Teofan era la fel de intransigent: „Doar un Sinod Ecumenic poate introduce un nou calendar bisericesc, după cum Primul Sinod Ecumenic l-a introdus pe cel folosit acum. Orice altă adoptare neautorizată nu poate fi recunoscută ca fiind canonică.” Spre deosebire de Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) care, deşi adversar al schimbării calendarului, a pledat pentru păstrarea comuniunii cu nou-calendariştii şi a slujit împreună cu patriarhul nou-calendarist Miron [Cristea] mai mult decît o dată,  Arhiepiscopul Teofan a adoptat linia „zelotă” a vechi-calendariştilor români şi greci. A şi scris două lucrări ample la acest subiect. În una dintre acestea, scrisă în 1926, scria:

• Nu au statornicit, oare, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe hotărîri speciale în privinţa calendarului?

Da, în repetate rînduri – cu privire la introducerea noului calendar gregorian – atît în întruniri private cît şi în sinoade. „Un exemplu în acest sens este următorul. În primul rînd, Patriarhul Ecumenic Ieremia II, contemporan reformei calendarului, a condamnat imediat, în 1582, împreună cu Sinodul său, noul sistem de cronologie roman ca fiind în dezacord cu Predania (Tradiţia) Bisericii.

„Congresul pan-ortodox” din 1923 şi inventarea calendarului „nou iulian”

Fragment din lucrarea „O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI BISERICII ORTODOXE”, de Ieromonah Casian

Şi vă rog pre voi fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii, care voi v-aţi învăţat;

şi vă feriţide ei. Că unii ca aceia (…) prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti

(Romani 16, 17-18)

După primul război mondial (1914-1918), când un duh al liberei cugetări a început să pătrundă în toate sferele vieţii, a apărut o scindare fatală în conglăsuirea ortodocşilor cu privire la respingerea calendarului gregorian. Ororile războiului au dat naştere unei dorinţe mondiale de creare de instituţii culturale, civile, politice şi religioase, care să fie capabile să menţină pacea lumii. Un sentiment febril de optimism umanist a cuprins lumea şi, în aceste condiţii, a înflorit filozofia politico-religioasă secretă a francmasoneriei, găsind oportunităţi vaste de a-şi exercita influenţa asupra întregii societăţi.

Pe neaşteptate, în viaţa Bisericii Ortodoxe s-a făcut auzit un strigăt pentru ,,sfărâmarea lanţurilor gândirii canonice învechite”. Mai înainte, ţările ortodxe respinseseră în mod constant folosirea calendarului gregorian chiar pentru uzul civil. Însă prefacerile sociale fără precedent ale primului război mondial au schimbat radical toate acestea.

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

• Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii.

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (II)

"Patriarhul" mason Meletie Metaxakis împreună cu "arhiepiscopul" anglican Gordon Lang, 1930

A se vedea prima parte;

La sesiunile Congresului au luat parte nouă reprezentanţi: şase episcopi, un arhimandrit şi doi laici. Constantinopolul a fost reprezentat de Patriarhul Meletie al IV-lea ca preşedinte, Mitropolitul Callikos al Cizicului şi laicul V. Antoniadis, profesor la Institutul Teologic din Halki. Din Cipru a fost delegat Mitropolitul Vasilie al Niceei (mai târziu patriarh ecumenic între anii 1925-1929). Biserica Serbiei a avut doi reprezentanţi: Mitropolitul Gavriil al Muntenegrului şi Milutin Milankovitch, laic şi profesor de matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad. Biserica Greciei a fost reprezentată de Mitropolitul Iacov al Drachului, iar Biserica României de către arhimandritul Iuliu Scriban. Arhiepiscopul Alexandru (Nomolovsky) al Americii de Nord şi al Insulelor Aleutine, care la acel moment avea un statut canonic neclar (Sinodul Bisericii Ruse din Afara Granitelor – ROCOR – i-a adus acuzaţii canonice serioase, rezultatul acestora fiind transferul său la Exarhatul Evlogian, sub jurisdicţia Patriarhatului Ecumenic), a fost, de asemenea, prezent la lucrările congresului deşi nu a reprezentat practic nici una din Bisericile Ortodoxe.

La congres a luat parte şi Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovsky) al Chişinăului şi Hotinului, membru al Sinodului Bisericii Ruse din Afara Granitelor, care era la acea vreme în Constantinopol. El a anunţat la prima sesiune din 10 mai 1923 că nu avea ,,instrucţiuni clare din partea ierarhilor ruşi de la Karlovtsy în ceea ce priveşte problema calendarului”, părăsind curând această întâlnire neobişnuită.

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

Nou-stiliştii (următorii „stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că „problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la „schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune „stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului.

CONFIRMAT: Rîul Iordan s-a întors înapoi şi în acest an

La stirea despre intoarcerea raului Iordan din anul 2010, in care am mentionat ca sursa noutatii a fost un prieten ortodox, am primit un comentariu de la Maria Chirculescu, de la agentia de pelerinaje „Miriam Turism”, care CONFIRMA intoarcerea raului si in acest an.

Sa fim atenti: aceasta minune nu inseamna ca Dumnezeu ii justifica pe ierarhii si clericii ecumenisti din Biserica Oficiala care participa an de an la slujba sfintirii apei, ci ca Dumnezeului nostru ii este bineplacut calendarul Bisericii Ortodoxe (asa-numitul „stil vechi”), statornicit in anul 325 de cei 318 Sfinti Parinti de la I-ul Sinod Ecumenic, prin insuflarea Duhului Sfant. La Dumnezeu nu conteaza atat calendarul in sine (cum incearca sa banalizeze dusmanii calendarului bisericesc), ci pazirea si urmarea acelui calendar care a fost intarit de Sfanta Biserica a lui Hristos, adica a calendarului bisericesc (iulian, „stil vechi”). Intoarcerea Iordanului nu are nici o legatura cu slujba sfintii apei. Daca Dumnezeu binevoieste, spre intarirea credintei ortodoxe, minunea se produce si se va produce in ciuda oricaror slujbe sau ritualuri. In acest sens, a se vedea articolul: : „Lumina sfîntă şi ecumeniştii”

Am aflat că rîul Iordan s-a întors înapoi

Un prieten ortodox m-a informat că maica Neofita de la o mănăstire din Iordania i-a confirmat că şi în acest an – pe 19 ianuarie (adică după calendarul bisericesc) – rîul Iordan s-a întors înapoi. Alte detalii nu cunosc; presa, din cîte am reuşit să văd, tace.

Vezi şi această descoperire ştiinţifică minunată

25 decembrie: Sfîntul Spiridon, cîntarea deşartă, rîvna cea bună şi ruşinarea ereticilor

Astăzi, 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic [notă: site-ul original nu funcționează] şi 12 decembrie după cel bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. În acest sens, ţin să aduc la lumină cîteva fragmente mai puţin cunoscute, dar de mare folos, din slăvita viaţă a acestui mare Părinte al Bisericii lui Hristos, sărbătorit în această zi atît de Biserica Biruitoare din Ceruri, cît şi de Biserica Luptătoare de pe acest pămînt:

• A cînta cu mîndrie în Biserică este urît Domnului
  

În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergînd marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfîntă rugăciune pe scurt, pentru că sfîntul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cîntînd cu mîndrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.

Deci fericitul, uitîndu-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicîndu-i: „Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încît nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfîntului rugîndu-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dînsul şi acei prieteni ai lui şi rudenii, încît abia l-au îmblînzit, pentru că sfîntul era aspru cu cei mîndri şi măreţi în deşert.

Zbuciumul sufletesc al războinicilor împotriva Cuvîntului (partea I)

Întrucît viermii neadormiţi luptători împotriva Cuvîntului continuă să sape şi să dilueze după cum le dictează conştiinţa înşelată învăţătura multiseculară a Bisericii lui Hristos, consider de mare necesitate să public un material care l-am primit pe mail. Ceea ce se publică acum este doar prima parte a materialului, continuarea urmînd. Să luăm aminte, cu atenţie şi răbdare.

~ + ~

,,În ce-i priveşte pe cei care trăncănesc, să-i lăsăm să  trăncănească despre lucruri fără  noimă cât doresc, iar pe defăimători să-i lăsăm să-şi rostească clevetelile. Noi suntem gata să  ne apărăm pe noi înşine în orice privinţă şi să respingem orice acuză se aduce împotriva noastră”

Sfântul Teodor Studitul

Doamne, ajuta!

Ca urmare a faptului ca ultimul timp cineva incearca intr-un mod sistematic, printr-o sumedenie de articole de pe internet si din diverse reviste, sa convinga ca ar avea dreptate si ca cei care nu le-ar marturisi convingerile personale ar fi pe dinafara Bisericii lui Hristos sau, de altfel, si ca atitudinea marturisitoare a vechilor-calendaristi/zilotilor – ce nu au inteles sa faca „ascultare” fata de ierarhii propovaduitori ai Anti-Ortodoxiei –, ar fi un extremism fanatic de care lumea trebuie sa se fereasca, am ajuns sa credem ca o astfel de preocupare efervescenta a unor asemenea oameni este rodul unor nelinisti si framantari sufletesti, straine de duhul patristic si nici pe departe nu aduce argumentul dragostei in Adevar, desi se lasa sa se inteleaga faptul ca dragostea ar fi monopolul ortodocsilor recunoscuti de catre Sistem. Textul de fata va aduce o argumentatie pentru sustinerea exact contrariului a ceea ce doresc unii sa dovedeasca si este de nedovedit in vecii vecilor.

Despre „stilul nou”

Continuarea fragmentului precedent

În această atmosferă de degenerare, ca urmare a presiunii exercitate de stat, s-a făcut subit primul pas oficial al Bisericii Greceşti [şi a tuturor celorlalte biserici locale care s-au lepădat de calendarul bisericesc trecînd la cel papistăşesc] către papă: adoptarea calendarului papal.

Din păcate, puţini sunt cei care au înţeles semnificaţia chestiunii „vechiului calendar”. Majoritatea pun împotrivirea susţinătorilor vechiului calendar pe seama îngustimii de spirit a celor inculţi, acesta fiind un alt semn al adâncului dispreţ pe care, plini de sine, cei instruiţi îl nutresc faţă de cei neinstruiţi. Dar, pentru ca aceşti oameni să opună rezistenţă în felul în care au făcut-o, ei trebuie să fi avut cel puţin un zel religios şi o preocupare spirituală ce lipseşte masei celor nepăsători, care, necunoscând adevărata natură a problemei, au luat-o pe urmele majorităţii ierarhiei. Nici unul dintre teologii luminaţi sau dintre adepţii lor nu a dat nici măcar o dovadă de durere faţă de divizarea Bisericii Greceşti, nici nu a încercat vreunul dintre ei să răspundă la strigătele îndurerate ale atâtor mii de credincioşi.

Perspectiva ieromonahului Savatie din „Audienţă la un demon mut”

Preiau de pe un site al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România un articol-analiză, pe care-l consider pertinent şi deosebit de important pentru înţelegerea înşelărilor de care sîntem şi vom fi cuprinşi, sub diavoleasca mască a „ortodoxiei” postmoderniste.

Zilele trecute am citit una dintre ultimele apariţii la Editura Cathisma, Audienţă la un demon mut, de Savatie Baştovoi, un roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii în vremurile de pe urmă.

Nu voi face nici un fel de introducere la ceea ce am de spus şi voi fi cât de succint se poate, pentru a mă face cât mai bine înţeles. Chiar dacă acesta este un roman istorico-fantastic, care, prin genul lui literar, dă multă laxitate autorului în a zugrăvi evenimentele, mesajul pe care-l transmite este unul extrem de important.

În realitate, indiferent de stilul literar abordat, orice carte transmite un mesaj, iar autorul cărţii se face trâmbiţa acestui mesaj, pe care ar fi putut să-l ducă mai departe, sau ar fi putut să-l ţină doar pentru el. În fine, oamenii scriu cărţi, eseuri, articole tocmai în scopul de a spune ceva anume semenilor lor. Prin urmare, părintele Savatie Baştovoi – care nu scrie nici de ieri, nici de azi, ci are o îndelungată activitate în acest domeniu – ştie prea bine ce-a vrut să spună aproapelui său şi este responsabil pentru ceea ce a spus, chiar şi în paginile unui roman istorico-fantastic.

Polemică coerentă pe marginea unui articol despre calendare

Socot că este de trebuinţă să atrag atenţia fraţilor ortodocşi (indiferent de calendarul pe care îl ţin) asupra polemicii coerente care se desfăşoară (nu foarte intens ca ritm, dar revelator ca mesaj) în jurul articolului „Trecerea la stilul nou înseamnă trădarea Ortodoxiei”, articol al cărui titlu se referă direct doar la cei care au trecut  (s-au lepădat) de la calendarul bisericesc la cel papistăşesc-lumesc (nu putem, invocînd atît de necesara dreaptă socoteală, să extindem mesajul articolului asupra celor care s-au născut în calendarul gregorian). Sînt demne de luat în seamă îndeosebi comentariile făcute la 7 iunie.

Doamne, ajută, la luminarea minţilor şi inimilor!

A se vedea şi:

• Repere pentru înţelegerea ortodoxă a „problemei calendarului”

• „Măcar fiţi tăcut şi nu huliţi spunînd că ei sînt schismatici şi în afara Bisericii”

• NAE IONESCU: „Să isprăvim deci cu falsa supunere faţă de o ierarhie care înfrînge legea”
  

Nae Ionescu: „Să isprăvim deci cu falsa supunere faţă de o ierarhie care înfrînge legea”

Cuvîntul Românului Nae Ionescu

„Cuvântul”, 27 februarie 1929

Zis-a oarecare dintre farisei Domnului Iisus Hristos: „Spune Apostolilor Tăi să tacă”. Iar Domnul Hristos, răspunzându-le, au zis lor: „Adevăr zic vouă, că de vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.”

Năucitoarea hotărâre de la 23 februarie, prin care Sfântul Sinod al Bisericii noastre, revenind asupra îngăduirii de la 5 ale aceleiaşi luni, interzice în chip formal prăznuirea Paştilor pe data de 5 Mai, începe a-şi da roadele. Fără vrerea lui, numai prin faptul că nu a încetat un singur moment să apere punctul de vedere drept credincios, ziarul nostru devine centrul către care se îndreaptă plângerile – şi nădejdile – tuturor ortodocşilor pe care îi are această ţară. (Şi are mulţi!) Tot felul de întâmpinări, prezentate personal, prin telegrame, prin memorii sau pantahuze se adună din toate colţurile ţării, mărturisind – împotriva tuturor scepticilor – cât de vie este în popor credinţa.

Întâmplările acestea le-am prevăzut. Iar împotrivirea noastră la multiplele nehotărâri sinodale, sprijinită pe nesfârşita serie de argumente pe care am înfăţişat-o, verificată printr-o amplă schimbare de perspectivă, avea de scop nu numai restabilirea Bisericii în drepturile ei, ci – încă evitarea unei agitaţii care nu se putea să întârzie. Urechea sinodalilor a rămas însă surdă la chemarea noastră. Iar răsvotul de la 23 februarie însemnează că de la ei nu se mai poate aştepta nimic. De aceea tuturor celor care în scris sau prin viu grai ne întreabă ce mai e de făcut, le răspundem că de acum campania aceasta trebuie strămutată de pe tărâmul împotrivirii teoretice pe cel practic al organizării unei rezistenţe a drept-credincioşilor.

Până la iniţierea acestei campanii însă, care nu mai poate întârzia prea mult, – lămurirea unei chestiuni prealabile: este această luptă pravoslavnic fundată, sau ridicarea împotriva sinodului e un păcat de moarte?

Părerea aceasta, a ”cuminţilor” a fost dezbătută în ultimele zile prin presă, – şi ea merită să fie cercetată; pentru ca nici un fel de îndoială sa nu se strecoare în sufletele credincioşilor, asupra a ceea ce ei au de făcut.

Să spunem deci din capul locului ca părerea aceasta e falsă; şi să o dovedim. Două sunt de fapt chestiunile în dezbatere, şi anume:

1. Există pentru un ortodox putinţa să se împotrivească unei hotărâri a sinodului?

2. Există pentru laici putinţa de a fi la un moment dat în mai mare măsură deţinători ai adevărului decât ierarhia eclesiastică?

Într-un caz ca şi în celălalt, răspunsul este: DA. Şi iată şi motivele:

Părintele Dionisie Ignat de la Chilia Colciu despre Calendarul Bisericesc şi Rezistenţa Ortodoxă

Pr. Dionisie: Hristos a înviat!

Interlocutor: Adevărat a înviat!

Pr. Dionisie: Bine aţi venit sănătoşi, şi ne bucurăm foarte, foarte, foarte mult, că sunteţi cu calendarul vechi, ca să mai vorbim… Hotarul celor Şapte Sfinte Soboare ţinem noi; ei fiindcă s-or rupt, noi nu suntem mulţumiţi cu calendarul papal. Dacă n-ar fi conducerea greacă, era demult băgat calendarul nou [în Athos]; zice: „noi am venit că voi sunteţi oameni simpli, proşti, şi nu ştiţi – am venit ca să vă îndrumăm ca să mergeţi pe calendarul nou, că acela-i adevărul”… va să zică cele Şapte Sfinte Soboare le dăm la o parte, le călcăm în picioare şi le dăm la o parte!

Interlocutor: I-a scris patriarhului în România, ca să ne desfiinţeze pe noi. [un părinte de la Schitul Lacu].

Pr. Dionisie: Ei, uite ieştea-s… Acuma vezi cât de neînţelepţi sunt ei?… Atuncea tu de ce stai aici, dacă stai aici şi nu eşti pe nou?

Interlocutor: Păi i-am zis „nu ţineţi la fel calendarul?” „Auzi” zice, „ăsta nu-i calendarul ca al vostru; voi sunteţi stilişti!”

Pr. Dionisie: Cum stilişti??!! Ce va să zică stilişti??!! Sfântul Munte are aşa încă de la începutul începuturilor, să n-aibă episcop, să pomenească pe cine vrea! Nu-i dator să se-amestece în conducerea Sfântului Munte vreun patriarh. Eu sunt de la 1926 în Sfântul Munte şi n-am avut absolut nici o nemulţumire cu toţi părinţii din Sfântul Munte, până acu’ vreo 8-9 ani, când or început cu batjocorirea, că nu suntem creştini… tot aşa, fraţii noştri români! Aici or fost greci; nici cu grecii, nici cu ruşii, nici cu bulgarii, nici cu sârbii, nici cu iviriţii, n-am avut nici o nemulţumire, absolut nici o nemulţumire!! Acuma de-un timp, o început să… că „de ce zicem că calendarul nou nu-i bun?”… Poţi să zici că-i bun dac-o adus în lume despărţire, o adus în lume atâta tulburare?!… atâta măcel ce-o făcut!!… În ţară şi încă ş-atuncea în 1939, erau călugări la puşcărie, că de ce sunt pe vechi!… De când îi Biserica, veşnic, veşnic or fost tulburări; nu vezi, şi cu sfintele icoane: îi schingiuiau pe cei care ţineau la sfintele icoane, cădeau aceia, iar veneau alţii şi câte şi câte eresuri au fost, de când îi lumea…

[Înregistrarea audio a convorbirii]

Sursa

Naşterea Domnului: 25 sau 7 ? (II)

 

Cum se vor putea ţine aceste zile? În cazul când sărbătoarea cade (după Paştele pe 1 mai) într-o zi de miercuri, (aşa cum cade de exemplu în anul acesta – 2005) este exclus, deoarece a posti în Duminica Rusaliilor sau chiar cea „A tuturor Sfinţilor” este o abatere extrem de gravă şi cu totul inacceptabilă, drept pentru care am văzut că nici un Sf. Sinod local nu s-a putut încumeta (cel puţin până acum!) să o facă. Şi atunci, de la sine înţeles că nici duhovnicii sau credincioşii nu au acest drept, altminteri agonisind osândă în loc de plată.

(Vezi partea I)

„Îndreptarea” calendarului

Fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul este singura fiinta care are notiunea timpului, animalele traind intr-un prezent continuu.

Daca vom privi in istorie, vom vedea ca fiecare civilizatie si-a elaborat propriul calendar, in conformitate cu propriile credinte, fiecare interpretand intr-un mod aparte timpul. Egiptenii spre exemplu, il stabileau in functie de domnia unui anumit faraon, conceptul de „an”, asa cum il intelegem noi astazi, fiind necunoscut. La greci sau la hindusi, putem vorbi despre un ciclu temporal, cu observatia ca trecutul era mitologizat. Prin urmare, acuratetea masurarii timpului era si ramane relativa, raportandu-se la un sistem care mai mereu este definit de credinta „in ceva”. Numai pornind de la niste axiome putem stabili veridicitatea unui sistem, in cazul de fata, cel al masurarii timpului. Ori, in crestinism, Adevarul nu este un concept ci o Persoana: Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar totul trebuie cantarit cu aceasta Masura. Asadar, la baza ideii de calendar sta Hristos, iar nu astronomia.