Archive

Posts Tagged ‘stil vechi’

CELE DOUĂ CALENDARE: DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

11 Ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Articolul de faţă tratează doar unele aspecte ale aşa-numitei „probleme a calendarului”. Această problemă a fost tratată, în general, sub toate aspectele ei – ecleziologic, tipiconal, moral, dogmatic, astronomic, social, politic, etnografic – de către persoane mult mai pregătite şi mai indicate. Printre aceste persoane se numără clerici şi savanţi, teologi şi ierarhi, inclusiv Sfinţi Mucenici şi Sfinţi Ierarhi. Rîndurile care urmează pretind să reprezinte o modestă contribuţie la o înţelegere mai exactă, din perspectivă profană, a problemelor pe care le-a stîrnit introducerea în cultul ortodox a două intrumente diferite de măsurare a timpului, precum şi semnificaţia soteriologică şi eshatologică a acestora.

+ + +

Ce măsoară cele două calendare

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băuturii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută!” ?

În acest sens, faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităţi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că acestea măsoară acelaşi obiect. Astfel, calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaţiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpul astronomic” care este folosit pentru organizarea activităţilor bancare – calcularea exactă a zilelor scadenţei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Cu toate că unitățile de măsură ale calendarului ortodox coincid, aparent (ca terminologie), cu cele ale calendarului apusean, acestea sînt de fapt distincte, calendarul bisericesc măsurînd timpul liturgic. Să vedem, mai exact, care sînt deosebirile. Citește mai mult…

Cheful de pe 25 şi prohodul „aleşilor poporului”

24 Decembrie 2013 Lasă un comentariu

Ne apropiem de ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe data de 12 decembrie după calendarul bisericesc, dată ce corespunde zilei de 25 decembrie după calendarul european-bancar-papistăşesc-mamonic. Cu toate acestea, o parte dintre cei care se declară creştini ortodocşi pretind că în această zi sărbătoresc o sărbătoare pe care o numesc convențional “Crăciun”. În ritualul prăznuirii acestei sărbători intră shoppingul pe la mall-uri cu promoţii, împărţire de cadouri pe la cunoscuţi şi necunoscuţi, chef cu familia şi neamurile şi urarea încărcată de o adîncă profunzime metafizică – ”Crăciun fericit Citește mai mult…

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

4 Noiembrie 2010 4 comentarii

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti


Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi. Citește mai mult…

„Vai de cei ce socotesc de glume anatemele” – din istoria căderii nou-calendariste

15 Octombrie 2010 2 comentarii

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

~ + ~
Zice Domnul:
,,Ori unde va fi stârvul,
acolo se vor aduna şi vulturii”
(Matei 24, 28)
,,Cel ce înţelege să-nţeleagă … !”

§ 1.

După ce s-a arătat necanonicitatea şi neştiinţa calendarului gregorian, precum şi solemna lui osândire cu anatemele multor şedinţe soborniceşti şi cu dezaprobarea tuturor Sfinţilor Părinţi din Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, fapt ce toţi aproape cei din patria lui voiesc a-l reforma şi:

După ce s-a demonstrat că făuritorii noului calendar n-au avut nici un motiv temeinic şi canonic ca să schimbe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, atât din punct de vedere economic – tendinţă jidănească –, nici ştiinţific, care se schimbă pe sezoane – cu atât mai mult bisericesc –, căci au zis că cad din Ortodoxie etc. Şi: Citește mai mult…

Sfîntul Teofan de Poltava (†1940), duhovnicul familiei Ţarului Nicolai al 2-lea:Ortodocşii trebuie să nu aibă comuniune de rugăciune cu schismaticii nou-calendarişti

3 Iulie 2010 12 comentarii

„Faţă de patriarhia Constantinopolului şi adoptarea de către aceasta şi de către alte biserici a calendarului nou, Vlădica Teofan era la fel de intransigent: „Doar un Sinod Ecumenic poate introduce un nou calendar bisericesc, după cum Primul Sinod Ecumenic l-a introdus pe cel folosit acum. Orice altă adoptare neautorizată nu poate fi recunoscută ca fiind canonică.” Spre deosebire de Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) care, deşi adversar al schimbării calendarului, a pledat pentru păstrarea comuniunii cu nou-calendariştii şi a slujit împreună cu patriarhul nou-calendarist Miron [Cristea] mai mult decît o dată,  Arhiepiscopul Teofan a adoptat linia „zelotă” a vechi-calendariştilor români şi greci. A şi scris două lucrări ample la acest subiect. În una dintre acestea, scrisă în 1926, scria:

  • Nu au statornicit, oare, Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe hotărîri speciale în privinţa calendarului?

Da, în repetate rînduri – cu privire la introducerea noului calendar gregorian – atît în întruniri private cît şi în sinoade. „Un exemplu în acest sens este următorul. În primul rînd, Patriarhul Ecumenic Ieremia II, contemporan reformei calendarului, a condamnat imediat, în 1582, împreună cu Sinodul său, noul sistem de cronologie roman ca fiind în dezacord cu Predania (Tradiţia) Bisericii. Citește mai mult…

„Congresul pan-ortodox” din 1923 şi inventarea calendarului „nou iulian”

2 Iunie 2010 23 comentarii

Fragment din lucrarea „O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI BISERICII ORTODOXE”, de Ieromonah Casian

Şi vă rog pre voi fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii, care voi v-aţi învăţat;
şi vă feriţide ei. Că unii ca aceia (…) prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti
(Romani 16, 17-18)

După primul război mondial (1914-1918), când un duh al liberei cugetări a început să pătrundă în toate sferele vieţii, a apărut o scindare fatală în conglăsuirea ortodocşilor cu privire la respingerea calendarului gregorian. Ororile războiului au dat naştere unei dorinţe mondiale de creare de instituţii culturale, civile, politice şi religioase, care să fie capabile să menţină pacea lumii. Un sentiment febril de optimism umanist a cuprins lumea şi, în aceste condiţii, a înflorit filozofia politico-religioasă secretă a francmasoneriei, găsind oportunităţi vaste de a-şi exercita influenţa asupra întregii societăţi.

Pe neaşteptate, în viaţa Bisericii Ortodoxe s-a făcut auzit un strigăt pentru ,,sfărâmarea lanţurilor gândirii canonice învechite”. Mai înainte, ţările ortodxe respinseseră în mod constant folosirea calendarului gregorian chiar pentru uzul civil. Însă prefacerile sociale fără precedent ale primului război mondial au schimbat radical toate acestea. Citește mai mult…

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

24 Mai 2010 14 comentarii

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

  • Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii. Citește mai mult…