Arhiva

Posts Tagged ‘anatema’

CELE DOUĂ CALENDARE: DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

11 Ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Articolul de faţă tratează doar unele aspecte ale aşa-numitei „probleme a calendarului”. Această problemă a fost tratată, în general, sub toate aspectele ei – ecleziologic, tipiconal, moral, dogmatic, astronomic, social, politic, etnografic – de către persoane mult mai pregătite şi mai indicate. Printre aceste persoane se numără clerici şi savanţi, teologi şi ierarhi, inclusiv Sfinţi Mucenici şi Sfinţi Ierarhi. Rîndurile care urmează pretind să reprezinte o modestă contribuţie la o înţelegere mai exactă, din perspectivă profană, a problemelor pe care le-a stîrnit introducerea în cultul ortodox a două intrumente diferite de măsurare a timpului, precum şi semnificaţia soteriologică şi eshatologică a acestora.

+ + +

Ce măsoară cele două calendare

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băuturii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută!” ?

În acest sens, faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităţi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că acestea măsoară acelaşi obiect. Astfel, calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaţiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpul astronomic” care este folosit pentru organizarea activităţilor bancare – calcularea exactă a zilelor scadenţei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Cu toate că unitățile de măsură ale calendarului ortodox coincid, aparent (ca terminologie), cu cele ale calendarului apusean, acestea sînt de fapt distincte, calendarul bisericesc măsurînd timpul liturgic. Să vedem, mai exact, care sînt deosebirile. Citește mai mult…

Unica osîndire îngăduită 

22 Iunie 2011 3 comentarii

A. Delimitarea între scăderile morale şi păcatele împotriva credinţei

În istorisirile de demult citim: Un sihastru a văzut pe un oarecare frate al său că greşea şi a început să se tînguiască: „Vai mie! Cum fratele meu greşeşte acum, poate şi eu voi gre­şi mîine!” După aceasta, întorcîndu-se către ucenicul său, a adăugat: „În orice greu păcat ar cădea în prezenţa ta vre­un frate, tu să nu îl osîndeşti! Ci chiar trebuie să fii încredinţat că tu păcătuieşti mai mult decît el, chiar dacă aces­ta ar fi un om din lume. Ca o excepţie de la această pravilă trebuie să fie situaţia în care auzi pe cineva că aduce hulă lui Dumnezeu ori că vorbeşte ceva eretic.”

Această povestire de la Sfinţii Părinţi ilustrează în chip minunat răspunsul ortodox despre cum trebuie să fie relaţionarea noastră către cele două posibi­le chipuri de oameni păcătoşi: 1) cei ce păcătuiesc în comportarea lor morală şi 2) cei ce păcătuiesc împotriva credinţei.

Către primii trebuie să avem îngădu­inţă şi să nu-i osîndim, deoarece şi su­fletele noastre sînt păcătoase, iar prin osîndire devin şi mai păcătoase. Însăşi Biserica cu mărinimie rabdă şi lecuieşte asemenea păcătoşi, aşteptînd pocăinţa şi îndreptarea acestora. La astfel de păcătoşi se referă dumnezeieştile cuvinte că trebuie întotdeauna să-i iertăm dacă se căiesc, şi nu doar de şapte ori pe zi, ci pînă la de şaptezeci de ori cîte şapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4). Citește mai mult…

Episcopul Artemie şi Adevărata Ortodoxie

29 Noiembrie 2010 1 comentariu

Ştirea că Episcopul sârb Artemie, fostul arhipăstor al Kosovo şi Metohia, a fost oprit de la slujire de către Sinodul Bisericii Ortodoxe oficiale din Serbia a fost fireşte bine primită de către Adevăraţii Creştini Ortodocşi. Episcopul Artemie a fost vreme de mai mulţi ani cel mai important critic al conduitei ecumeniste şi moderniste a Bisericii Sârbe. El a fost pedepsit recent de către patriarhia eretică prin îndepărtarea sa din scaunul arhiepiscopiei Kosovo, unde prinsese rădăcini puternice. Ruptura sa faţă de patriarhie pare acum totală. Dar oare aşa stau lucrurile cu adevărat?

Erezia ecumenistă face deja ravagii de aproape o sută de ani, iar din anii 1960 Biserica Sârbă este membră a complet apostatului Consiliu Mondial al Bisericilor. Şi totuşi doar o mică rămăşiţă de anti-ecumenişti a făcut vreodată pasul complet dinspre erezie către Adevărata Ortodoxie. Întrebarea este: de ce? Se pare că sunt trei motive principale – sau mai degrabă, scuze – pentru care majoritatea anti-ecumeniştilor refuză să se alăture Adevăratei Ortodoxii.

Citește mai mult…

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi (II): „este absolut obligatoriu să te separi de episcopii eretici”

13 Noiembrie 2010 4 comentarii
Continuarea primei părţi;

  • Afirmaţia 2. Un sinod ecumenic trebuie să îi condamne pe cei care predică erezia pentru ca ortodocşii să fie îndreptăţiţi să se separe de comuniunea cu ereticii.

Răspuns: Nu este necesară o combatere directă a acestei afirmaţii din partea noastră, pentru că pr. Vasile îşi abandonează propriul argument atunci când recunoaşte mai târziu că condamnarea sinodului local este suficientă pentru despărţirea de eretici. Apoi merge şi mai departe, admiţând că în anumite situaţii comuniunea cu ereticii a fost ruptă înaintea condamnării sinodale de orice fel, şi că acest lucru este permis de către canonul 15 al sinodului I-II.  Şi totuşi, el limitează aceste admiteri pretinzând că ,,nici un sfânt canon al Sfinţilor Părinţi nu a impus adepţilor ortodocşi întreruperea comuniunii ecleziastice cu ereticii înainte de hotărârea sinodală.” Vom reveni în scurt timp la această afirmaţie. Citește mai mult…

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

4 Noiembrie 2010 4 comentarii

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti


Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi. Citește mai mult…

„Vai de cei ce socotesc de glume anatemele” – din istoria căderii nou-calendariste

15 Octombrie 2010 2 comentarii

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

~ + ~
Zice Domnul:
,,Ori unde va fi stârvul,
acolo se vor aduna şi vulturii”
(Matei 24, 28)
,,Cel ce înţelege să-nţeleagă … !”

§ 1.

După ce s-a arătat necanonicitatea şi neştiinţa calendarului gregorian, precum şi solemna lui osândire cu anatemele multor şedinţe soborniceşti şi cu dezaprobarea tuturor Sfinţilor Părinţi din Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, fapt ce toţi aproape cei din patria lui voiesc a-l reforma şi:

După ce s-a demonstrat că făuritorii noului calendar n-au avut nici un motiv temeinic şi canonic ca să schimbe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, atât din punct de vedere economic – tendinţă jidănească –, nici ştiinţific, care se schimbă pe sezoane – cu atât mai mult bisericesc –, căci au zis că cad din Ortodoxie etc. Şi: Citește mai mult…

„ŞTIIND că este erezie, să fugi de erezie, încît nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie” – scrisoare a Sfîntului Teodor Studitul

28 August 2010 7 comentarii

A se citi şi scrisorile precedente:

1. „Dar cît timp este în erezie prin faptul că pomeneşte un eretic la liturghie [..] cei pe care i-a hirotonit nu sînt cu adevărat liturghisitori ai lui Dumnezeu”

2. „Căci împărtăşire şi părtăşie este acelaşi lucru”

3. Cum a trăit Sfîntul Teodor Studitul? Luări aminte.

~ + ~

Epistola 39

Egumenului Teofil

Voiam mai degrabă să scriu sfinţiei tale, însă nu am avut bun prilej, fiind păzit cu străşnicie. Dar fiindcă a bi­ne­voit bunul Dumnezeu să‑mi dăruiască şi chipul, şi per­soa­na [prin care să‑ţi scriu], îmi împlinesc şi eu, smeritul, do­rirea mea şi te salut şi te îmbrăţişez, părintele meu du­hov­nicesc şi cu adevărat preaiubit. Căci, chiar dacă stă­pâ­ni­torii veacului acestuia ne‑au despărţit trupeşte, însă nu au destrămat şi dragostea[1] şi relaţia noas­tră, a unuia cu altul, şi care are ca [temelie] pe Dum­ne­zeu, ci mai degrabă au întărit‑o[2]. Căci sunt con­vins că şi cuvioşia ta doreşte de nevrednicia noastră şi [mai sunt con­vins] că rămâne neclintită în împotrivirea or­todoxă şi plăcută lui Dumnezeu, [împotri­vire] de care tu ai dat dovadă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi la început, şi la sfârşit, ca unul care ai ales împreună cu noi, smeriţii, prigoana pentru dreapta cre­dinţă. Şi, chiar dacă cei puternici nu au vrut, totuşi au fă­cut în aşa fel ca să nu‑i trimită pe mulţi în surghiun şi să‑i închidă, ca de aici să convingă lumea că numai noi ne în­grădim şi sun­tem deosebiţi de ei şi că nu mai sunt alţii care se îm­po­tri­vesc [lor] Citește mai mult…