Unica osîndire îngăduită

A. Delimitarea între scăderile morale şi păcatele împotriva credinţei

În istorisirile de demult citim: Un sihastru a văzut pe un oarecare frate al său că greşea şi a început să se tînguiască: „Vai mie! Cum fratele meu greşeşte acum, poate şi eu voi gre­şi mîine!” După aceasta, întorcîndu-se către ucenicul său, a adăugat: „În orice greu păcat ar cădea în prezenţa ta vre­un frate, tu să nu îl osîndeşti! Ci chiar trebuie să fii încredinţat că tu păcătuieşti mai mult decît el, chiar dacă aces­ta ar fi un om din lume. Ca o excepţie de la această pravilă trebuie să fie situaţia în care auzi pe cineva că aduce hulă lui Dumnezeu ori că vorbeşte ceva eretic.”

Această povestire de la Sfinţii Părinţi ilustrează în chip minunat răspunsul ortodox despre cum trebuie să fie relaţionarea noastră către cele două posibi­le chipuri de oameni păcătoşi: 1) cei ce păcătuiesc în comportarea lor morală şi 2) cei ce păcătuiesc împotriva credinţei.

Către primii trebuie să avem îngădu­inţă şi să nu-i osîndim, deoarece şi su­fletele noastre sînt păcătoase, iar prin osîndire devin şi mai păcătoase. Însăşi Biserica cu mărinimie rabdă şi lecuieşte asemenea păcătoşi, aşteptînd pocăinţa şi îndreptarea acestora. La astfel de păcătoşi se referă dumnezeieştile cuvinte că trebuie întotdeauna să-i iertăm dacă se căiesc, şi nu doar de şapte ori pe zi, ci pînă la de şaptezeci de ori cîte şapte (Mt. 18, 21-22; vezi Lc. 17, 4).

„Vai de cei ce socotesc de glume anatemele” – din istoria căderii nou-calendariste

În Joia Mare a anului 1926, 450 de monahi athoniţi sub conducerea Părintelui Arsenie Cotea (foto aici) au întemeiat ‘Liga Ziloţilor’, întru apărarea Ortodoxiei de inovaţia nou-calendaristă, începutul punerii în practică a ereziei ecumenismului de către forţele vrăjmaşe Ortodoxiei, infiltrate în Biserică la vârf.

Comunitatea Adevăraţilor Creştini Ortodocşi din Grecia s-a alăturat împreună-lucrând cu ziloţii aghioriţi conduşi de Părintele român Arsenie, în lupta lor de rezistenţă plăcută lui Dumnezeu împotriva încercărilor vrăjmaşe de îngenunchiere a Ortodoxiei. De atunci, lucrurile au mers din ce în ce mai rău: cancerul ereziei ecumenismului roade astăzi fără cruţare din trupul jurisdicţiilor ortodoxe oficiale ce se găsesc în comuniune cu apostata Patriarhie a Constantinopolului, iar puţini sunt cei ce-şi dau seama de adevărata gravitate a situaţiei, care, fără putinţă de tăgadă, pune în foarte mare pericol mântuirea atâtor mii de suflete!

~ + ~

Zice Domnul:

,,Ori unde va fi stârvul,

acolo se vor aduna şi vulturii”

(Matei 24, 28)

,,Cel ce înţelege să-nţeleagă … !”

§ 1.

După ce s-a arătat necanonicitatea şi neştiinţa calendarului gregorian, precum şi solemna lui osândire cu anatemele multor şedinţe soborniceşti şi cu dezaprobarea tuturor Sfinţilor Părinţi din Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit, fapt ce toţi aproape cei din patria lui voiesc a-l reforma şi:

După ce s-a demonstrat că făuritorii noului calendar n-au avut nici un motiv temeinic şi canonic ca să schimbe sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, atât din punct de vedere economic – tendinţă jidănească –, nici ştiinţific, care se schimbă pe sezoane – cu atât mai mult bisericesc –, căci au zis că cad din Ortodoxie etc. Şi:

„ŞTIIND că este erezie, să fugi de erezie, încît nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie” – scrisoare a Sfîntului Teodor Studitul

A se citi şi scrisorile precedente:

1. „Dar cît timp este în erezie prin faptul că pomeneşte un eretic la liturghie [..] cei pe care i-a hirotonit nu sînt cu adevărat liturghisitori ai lui Dumnezeu”

2. „Căci împărtăşire şi părtăşie este acelaşi lucru”

3. Cum a trăit Sfîntul Teodor Studitul? Luări aminte.

~ + ~

Epistola 39

Egumenului Teofil

Voiam mai degrabă să scriu sfinţiei tale, însă nu am avut bun prilej, fiind păzit cu străşnicie. Dar fiindcă a bi­ne­voit bunul Dumnezeu să‑mi dăruiască şi chipul, şi per­soa­na [prin care să‑ţi scriu], îmi împlinesc şi eu, smeritul, do­rirea mea şi te salut şi te îmbrăţişez, părintele meu du­hov­nicesc şi cu adevărat preaiubit. Căci, chiar dacă stă­pâ­ni­torii veacului acestuia ne‑au despărţit trupeşte, însă nu au destrămat şi dragostea[1] şi relaţia noas­tră, a unuia cu altul, şi care are ca [temelie] pe Dum­ne­zeu, ci mai degrabă au întărit‑o[2]. Căci sunt con­vins că şi cuvioşia ta doreşte de nevrednicia noastră şi [mai sunt con­vins] că rămâne neclintită în împotrivirea or­todoxă şi plăcută lui Dumnezeu, [împotri­vire] de care tu ai dat dovadă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor şi la început, şi la sfârşit, ca unul care ai ales împreună cu noi, smeriţii, prigoana pentru dreapta cre­dinţă. Şi, chiar dacă cei puternici nu au vrut, totuşi au fă­cut în aşa fel ca să nu‑i trimită pe mulţi în surghiun şi să‑i închidă, ca de aici să convingă lumea că numai noi ne în­grădim şi sun­tem deosebiţi de ei şi că nu mai sunt alţii care se îm­po­tri­vesc [lor]

Cine este patristic ?

de Părintele Patric Ranson

Termenul de “patristic” este folosit pentru a desemna ceea ce face trimitere la Părinţii Bisericii, la vremea lor, la autoritatea sau chiar la duhul lor. Nimic mai de dorit ca această referinţă, pe marginea căreia un Părinte ca Iustin Popovici remarca în prefaţa lucrării sale, Filosofia ortodoxă a Adevărului: «Sfîntul Ioan Damaschinul a stabilit odată pentru totdeauna principiul călăuzitor pentru dogmatistul ortodox, atunci cînd a amintit de propria lui menire, în introducerea la sistemul său dogmatic, Expunerea pe scurt a credinţei ortodoxe: „Nu vreau să spun nimic de la mine însumi, vreau doar să arăt pe scurt ceea ce au spus înţelepţii lui Dumnezeu”» (Philosophie Orthodoxe de la Vérité (Filosofia Orthodoxă a Adevărului), Ed. l’Age d’Homme, Lausanne, 1992, p. 49).

Din păcate, referirile la Părinţii Bisericii nu implică întotdeauna aceeaşi smerenie faţă de vistieria credinţei, pe care Părinţii au redat-o în chipul cel mai potrivit, după prooroci şi Apostoli, sub călăuzirea Sfîntului Duh. Acest termen de “patristic”, adesea greşit întrebuinţat, sfîrşeşte prin a desemna o limitare – în timp şi spaţiu – şi o exterioritate care reduc învăţătura şi propovăduirea Apostolilor şi a Părinţilor la un corp de doctrine sau de texte pe care specialistul le analizează şi le disecă fără sfîrşit, pornind de la alte metode decît cele ale Părinţilor.

(V) Un profet contemporan al apostaziei: „Aceştia trăiesc cu adevărat fără conştiinţă!”

fragmentul precedent

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit ?

Şi cu numele Tău draci am scos? Şi cu numele Tău multe minuni am făcut? (Matei 7, 22)

Al treilea nivel [al apostaziei]

Interpretarea de roluri

Arhiepiscopul Averchie a identificat un alt semn că Bisericile Ortodoxe, chiar atunci când aderau la toate formele exterioare, pierdeau savoarea Ortodoxiei. Acesta consta în faptul că ocârmuitorii şi reprezentanţii ortodocşi erau nevoiţi să interpreteze ,,roluri”. Interpretarea de roluri apare atunci când, din ambiţie lumească, oameni mici vor să ocupe poziţii care au fost rânduite în Biserică pentru oameni de un calibru duhovnicesc înalt. În cele mai multe cazuri, cei care interpretează roluri, neavând ei înşişi nici o autoritate duhovnicească autentică, trebuie să dobândească această autoritate din afară, recurgând la ceea ce arhiepiscopul Averchie numea ,,a face pe plac oamenilor”.

Despre aceasta a vorbit Sfântul Apostol Pavel, care, în primii ani ai creştinismului, trebuia să arate diferenţa dintre adevăraţii reprezentanţi ai lui Hristos şi ,,cei ce fac pe plac oamenilor”: ,,Că de aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi slugă lui Hristos” (Galateni 1, 10). ,,Ci precum ne-am adeverit de la Dumnezeu a fi credincioşi a primi Evanghelia, aşa grăim; nu ca şi cum am plăcea oamenilor, ci lui Dumnezeu, celui ce cearcă inimile noastre. Că niciodată întru cuvânt de măgulire am fost la voi, precum ştiţi, nici prin prilej de lăcomie; Dumnezeu este martor; nici căutând de la oameni slavă …” (I Tesaloniceni 2, 4-6).

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

• Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii.

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

Nou-stiliştii (următorii „stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că „problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la „schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune „stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului.

(IV) Un profet contemporan al apostaziei: „… Aici nu poate fi vorba despre adevărata Biserică”

fragmentul precedent

Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? (Matei 7, 22)

Al doilea nivel

La cel de-al doilea nivel de apostazie descris de arhiepiscopul Averchie, Bisericile Ortodoxe – ,,fiind în pas cu vremurile” – abandonează unele forme tradiţionale bisericeşti şi poziţii ecleziologice pe care le socotesc ,,învechite”, şi astfel se desprind şi ele de tradiţia care păstrează ,,savoarea” creştinismului primar. Acesta este unul dintre modurile prin care Ortodoxia devine o ,,pseudo-Ortodoxie” lumească. Esenţa Ortodoxiei nu poate fi transmisă când însuşi contextul primirii ei este aproape distrus.

Arhiepiscopul Averchie a explicat de ce Biserica Ortodoxă, precum a spus odată Sfântul Atanasie cel Mare, ,,nu trebuie să slujească vremurilor” (20).

,,Biserica nu se modelează niciodată după cele ale lumii. Într-adevăr nu, pentru că Domnul a spus ucenicilor Săi la Cina cea de taină: ,,Din lume nu sunteţi” (Ioan 15, 19). Noi trebuie să păzim aceste cuvinte dacă vrem să rămânem credincioşi adevăratului creştinism – adevăratei Biserici a lui Hristos, care dintodeauna a fost, este şi va fi mereu străină de această lume.

Vice-prim ministru al Moldovei: „Guvernul întreprinde acţiuni de RĂSPÎNDIRE a PANDEMIEI” (minutul 1:45 :)

Cu privire la articolele care arată adevărul despre vaccinuri:

„Nimeni n-are dreptul să scrie ceva fără avizul organelor sănătăţii publice!

Hai să-i tragem la răspundere conform legii!”

Gura păcătosului – adevăr grăieşte…

14 ianuarie: Cînd monahii nu trebuie să tacă, cum a murit Iulian Apostatul şi alte lucruri minunate

Biserica lui Hristos îl prăznuieşte astăzi pe Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul cetăţii Capadociei. Toţi creştinii au auzit de acest sfînt, dar, din păcate, foarte puţini îi cunosc viaţa şi lucrarea şi, din şi mai mare păcate, şi mai puţin doresc să-l cunoască pe Sfîntul Ierarh ca să-l urmeze în credinţă şi faptă. În acest sens, consider foarte important să atrag atenţia la cîteva momente de mare actualitate (vezi întîmplarea cu evreii) din bineplăcuta şi rîvnitoarea viaţă a sfîntului care L-a mărturisit pe Hristos indiferent de urmări, de contextul politic şi de cel ideologic în care se afla, tocmai pentru ca noi, cei mai mici, urmărindu-i cu smerenie şi dragoste viaţa, să lucrăm cele predanisite nouă de Sfîntul Ierarh prin faptele sale „intolerante, habotnice şi fundamentaliste”:

• Cînd monahii trebuie să iasă la mărturisirea credinţei

Acest lucru înţelegîndu-l Sfîntul Vasile, nevrînd să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori şi pe prietenul său, pe Sfîntul Grigorie de Nazianz; acolo, adunînd cu dînsul mulţime de monahi, a făcut rînduială de viaţă monahală, fiind luminat de Duhul Sfînt, şi petrecea viaţa îngerească pe pămînt. Le ajuta lor la o viaţă ca aceea şi fericita Emilia, maica lui Vasile, petrecînd nu departe de ei, de cealaltă parte de rîu, în sat, şi de hrana lor îngrijindu-se; apoi, rămînînd văduvă, toată sîrguinţa o avea ca să placă lui Dumnezeu.

Predică: Despre ADEVĂRATA Biserică

Ii invit pe cei sinceri in cautarea Adevarului sa citeasca cu atentie urmatorul material.

Predica in Duminica a 24-a dupa Rusalii
9/22 noiembrie 2009

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

Am calatorit peste tot in lume si am avut o buna ocazie sa observ Bisericile “Ortodoxe” Oficiale in actiune. Ele tin o noua credinta, anume aceea ca parohia si episcopul pomenit la Liturghie pot avea credinte diferite, se pot raporta diferit la Dumnezeu si la cele ce tin de mantuire. Acesta este ecumenismul!

O astfel de ecleziologie da dovada ca nu mai exista nici cea mai mica urma de intelegere asupra faptului ca Biserica Ortodoxa a lui Hristos este Trupul Sau Cel Viu.

Dar daca vrem sa aflam raspunsuri privitoare la mantuire sa mergem la Sfintii Parinti! Si astazi pentru toate problemele aparute vom merge la ei si-i vom ruga sa ne dea adevaratul raspuns, caci ei au totdeauna raspunsul, ei sunt in Adevar. Ei ne vor oferi adevarata intelegere asupra Bisericii lui Hristos.

(III) Un profet contemporan al apostaziei: „Cineva trebuie să fie cu totul străin de adevăratul creştinism ca să nu înţeleagă toate acestea !”

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău
am proorocit ? Şi cu numele Tău draci am scos ?
Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Trei niveluri de apostazie

Cercetând scrierile despre apostazie ale arhiepiscopului Averchie, se pot discerne trei niveluri despre care a vorbit, aceste niveluri avansând de la cel mai evident către cel mai greu de constatat.

Primul nivel

La primul nivel este pierderea ,,savoarei” creştinismului de către creştinătate în general. Rădăcinile acesteia se află în schisma dintre Răsărit şi Apus şi în formarea treptată în Apusul medieval a unui ,,nou creştinism”, în care raţiunea căzută a omului – mai degrabă decât tradiţia revelată dumnezeieşte – a devenit criteriul adevărului. În esenţă, această schimbare în perspectivă de la spiritual către natural a condus, prin Renaştere şi ,,Iluminism”, către materialismul arogant al vremurilor noastre – un materialism care a orbit duhovniceşte omul modern (11). ,,Poate fi zărită – scria arhiepiscopul Averchie – un fel de mână neagră care acţionează raţional, ce lucrează pentru a lega oamenii pe cât de strâns posibil de această viaţă pământească, temporară forţându-i să uite viaţa viitoare, viaţa veşnică care ne aşteaptă fără îndoială pe toţi” (12).

(II) Un profet contemporan al apostaziei: „Această falsă ortodoxie se luptă ca o fiară să ia locul adevăratei Ortodoxii”

Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău am proorocit ?

Şi cu numele Tău draci am scos ?

Şi cu numele Tău multe minuni am făcut ? (Matei 7, 22)

Ce este Biserica ?

Întorcându-ne din nou atenţia de la cele pământeşti către cele duhovniceşti, în definiţia pe care o dădea Bisericii, arhiepiscopul Averchie afirma: ,,Biserica Ortodoxă nu este un fel de ,,monopol” sau ,,afacere” a clerului, cum cred ignoranţii şi cei străini de duhul Bisericii. Ea nu este bunul unui ierarh sau preot. Ea este uniunea duhovnicească apropiată a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos, care se străduiesc să păstreze cu sfinţenie poruncile lui Hristos, cu singurul scop de a moşteni acea binecuvântare veşnică pe care Hristos Mântuitorul ne-a gătit-o nouă, şi dacă păcătuiesc din slăbiciune, se căiesc sincer şi se luptă să aducă roade vrednice de pocăinţă (Luca 3, 8)” (3).

Cei a căror preocupare principală este consolidarea puterii temporale a Bisericii se pot simţi ameninţaţi de definiţia pe care arhiepiscopul Averchie o dă Bisericii (care, ar trebui notat, este identică cu cea a fericitului arhiepiscop Ioan – n.r.: este vorba de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici –, arătând că aceşti doi ierarhi erau de un cuget şi grăiau din aceeaşi tradiţie). ,,Da – se poate auzi uneori –, Biserica este mistică. Dar trebuie să ţii cont de aspectul pământesc al Bisericii, indiferent cât de prozaic poate fi acesta”. Deşi răspunsul arhiepiscopului Averchie la aceasta a făcut de fapt loc pentru astfel de consideraţii, le-a înlăturat cu totul ca justificări pentru lumescul din Biserică:

VIDEO: Ştim cu adevărat ce înseamnă ecumenismul şi la ce etapă se află această erezie ACUM?

Întrucît s-a observat de nenumărate ori că youtube-ul poate cenzura şi şterge, sub diferite pretexte, clipurile video amplasate pe site – recomand să descărcaţi aceste şi alte clipuri, ca să le aveţi la loc sigur în calculatorul dvs. În acest sens, iată un serviciu de descărcare gratuită: http://www.youddl.com/. Puneţi în cîmpul respectiv de pe siteul youdll adresa URL a fiecărui clip şi apăsaţi „download”, după care puteţi alege formatul clipului descărcat.

Părintele Aldea şi „războiul lui întru Cuvînt”

Am primit pe poşta electronică un material deosebit de relevant şi bine orientat dpdv Ortodox, care pune în discuţie şi încearcă să limpezească tulburările de apă intenţionat pornite de falşii mărturisitori de la „RăzboiÎntruCuvînt”  (susţinuţi, bineînţeles, şi de o pleiadă întreagă de bloggeri şi clerici „bine intenţionaţi” şi ascultători, în esenţă, duhului patriarhal), ce lucrează asemenea unor viermi neadormiţi ce sapă la Predania curată a Bisericii Ortodoxe, aruncînd abil praf în ochii creştinilor mai puţin ştiutori dar sinceri, şi atrăgîndu-şi astfel mînia lui Dumnezeu ce este pregătită celor ce smintesc pe „cei mai mici”. Campania de gherilă pe care au pornit-o luptătorii împotriva Cuvîntului se desfăşoară de mai multă vreme (cei trei crai răzbunători ocupîndu-şi o mare parte din timp cu asemenea „ascultări”) şi are ca scop promovarea prin propagandă şi manipulare (vom vedea de ce am folosit anume aceşti termeni) a neo-eclesiologiei (eclesiologie=învăţătura Bisericii despre Biserică) de tip papistaşo-ecumenist, sub pretextul ascultării faţă de „Biserică” şi de „marii duhovnici” ai secolului XX. În continuarea exprimării mesajului autentic ortodox, mesaj ce se poate observa lesne în ultimele materiale publicate pe acest blog, am hotărît să scoatem la lumina zilei prima parte a materialul respectiv (va urma şi a doua, cu Doamne-ajută), alcătuit de un frate ortodox din capitala României neromâne. Să luăm aminte:

(Pentru o mai amplă înţelegere a problematicii materialului, a se citi întîi articolul respectiv)

+ + +

“Acolo unde este ierarhul care drept învaţă Cuvântul Adevărului, care merge pe urmele Sfinţilor Părinţi în mijlocul turmei sale, acolo este Biserica lui Hristos. Vai nouă dacă, în loc să vedem Biserica în ierarhul ce propovăduieşte şi mărturiseşte Adevărul, noi privim către un anume ierarh pentru că este patriarh într-un oraş mare, fie el şi Capitala, dar rămânem nepăsători faţă de propovăduirea lui! Astfel făcând, vom merge împreună cu el la pierzarea sufletelor noastre!”

Părintele Ambrozie Fontrier

Doamne, ajuta!

La aproape doua saptamani de la neinspirata postare pe site-ul razbointrucuvant a articolului “Parintele Mihai Aldea catre un frate stilist – extrase dintr-un mesaj din care putem invata toti” la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/18/parintele-mihai-aldea-catre-un-frate-stilist-extrase-dintr-un-mesaj-din-care-putem-invata-toti/ si la cateva zile de la proaspata aparitie a Nr.8 al revistei Presa Ortodoxa, in care a fost tiparit articolul “Pentru cei care vor sa paraseasca Biserica, crezand ca asa slujesc lui Dumnezeu”, gasim de cuviinta sa scriem aceste randuri, tocmai pentru faptul ca nu putem accepta ca Predania Bisericii sa fie nesocotita si incalcata prin falsele exemple

ACTUAL: Cînd un ierarh încetează să mai fie ierarh? Cine are dreptul să dea anatemei? Cine reprezintă Biserica?

În premieră pentru virtualitatea ortodoxă de limbă românească, apare publicat un material destul de amplu care abordează fundamentat şi netriumfalist una din cele mai grave şi stringente probleme cu care se confruntă creştinul şi Biserica din vremurile noastre. Este vorba despre condamnarea/necondamnarea ierarhilor care propovăduiesc erezia în mod public. Articolul respectiv pune în discuţie întrebări care sînt prea repede trecute cu vederea de „ortodocşii” internauţi care printr-o tăcere vinovată sapă, conştient sau inconştient, la temelia Bisericii Adevărate a lui Hristos, manipulîndu-i pe cei mai simpli şi erijîndu-se în vajnici mărturisitori ai credinţei. „Cînd un ierarh nu mai are har?”, „Cine îi poate condamna pe eretici?”, „Cine reprezintă Biserica locală?”, „Prin ce este important canonul 15 al Sinodului I-II?”. Acestea, şi multe alte aspecte sînt atinse, aspecte fără de care un creştin nu poate înţelege deloc situaţia actuală din Biserică şi, mai mult, prin indiferenţa sa faţă de adevăratele probleme ale Bisericii şi faţă de Cuvintele reale ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii (nu ale unor „mari duhovnici” a căror învăţătură personală este promovată să substituie învăţătura autentică a Bisericii) se osîndeşte pe sine pentru că, aşa cum mărturiseşte Biserica, neştiinţa din indiferenţă sau comoditate este un păcat vrednic de osîndă care a fost dintotdeauna condamnat de Sfinţii Părinţi şi de Însuşi Mîntuitorul Hristos.

Acum încă nu trăim, în general, vremuri de prigoană. Fiecare creştin care vrea cu adevărat să afle adevărul despre ce este, unde este şi cum se poate găsi Biserica lui Hristos – o mai poate face. Cel care caută o viaţă comodă într-o „biserică” comodă – acela se desfată cu site-uri şi bloguri neo-„ortodoxe” care, în loc să-l îndrepte pe om spre adevărata Biserică şi adevăraţii Sfinţii Părinţi, construiesc „Sfinţi Părinţi” de carton şi „biserici” de nisip pe care le prezintă cititorilor ca fiind Ortodoxia autentică, „patristică”, „smerită”. Să nu ne încredem în mintea noastră sau a unora mai deştepţi ca noi care se încred, la rîndul lor, în mintea lor. Noi, ortodocşii, ne încredem în mintea şi conştiinţa Bisericii care nu se poate găsi cu o căutare pe google…

Acest material nu pretinde să epuizeze problematica ereziei din Bisericile Oficiale. De aceea, vom continua să aducem în văzul lumii ortodoxe materiale relevante şi documentate care exprimă adevarata poziţie ortodoxă. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Introducere

Autorii articolului “Despre situaţia ereticilor necondamnaţi“[1], publicat de Sinodul în Rezistenţă, au o controversă legată de două teze ecleziologice:

1. “S-a disputat faptul că ecumeniştii şi, mai general, bisericile ecumeniste, s-au rupt deja din trupul Bisericii, ceea ce înseamnă că sunt ramuri ce sunt tăiate automat din Viţă şi acest lucru poate fi demonstrat într-adevăr din faptul că noi nu avem comuniune sacramentală cu ei.“

2. “S-a afirmat, de asemenea, că al cincisprezecelea Canon al Sfântului Sinod I-II din Constantinopol, sub conducerea Sf. Fotie cel Mare (861), prin caracterizarea episcopilor care predicau erezii ce fuseseră condamnate anterior ca fiind ’pseudo-episcopi’ şi ‘pseudo-învăţători’, a deschis într-un fel drumul unei noi ere, dându-ne nouă dreptul de a considera astfel de episcopi, de acum înainte, ca fiind automat caterisiți, ‘înaintea unei decizii sinodale’ şi ca nemaifiind episcopi.“

Nu este clar arătat cine ar trebui să susţină aceste două teze, dar probabil că acest lucru nu este important. Mai surprinzător şi mai important, articolul conţine doar o analiză foarte scurtă, fără nume sau date, în legătură cu erezia ecumenismului şi cu verdictele sinodale împotriva sa: aproape întregul articol este ocupat cu o dezbatere în termeni generali privind condamnarea ereticilor în contextul perioadei celor şapte Sinoade Ecumenice. Vom discuta imediat aceste principii generale. Dar este necesar a arăta de la început că, prin refuzul de a cerceta istoria Bisericii din secolul douăzeci într-o manieră mai puţin superficială, articolul nu a adus demonstrat nimic nici într-un fel nici în altul, cu privire la statutul ereticilor ecumenişti. Căci cum putem spune dacă ereticii ecumenişti sunt sau nu deja condamnaţi dacă nu luăm în discuție concluziile diverselor sinoade care au fost considerate, cu dreptate sau nu, relevante față de situaţia lor?

Cine reprezintă Biserica?

Un dialog între un creştin-ortodox şi un căutător sincer al Adevărului. Pur şi simplu actual!

Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? (Psalmi 4:2)

Asemenea dialoguri, de o deosebită smerenie şi rîvnă pentru Adevăr apar tot mai rar pe net-ul „ortodox”. Am bucuria să împart cu cititorii dornici de Adevăr – aşa cum este El – această statornică şi nepretenţioasă mărturisire a credinţei Ortodoxe, atît de urîtă de cei din exterior şi atît de vicleneşte folosită de cei din interior, luptători împotriva Cuvîntului Întrupat, Răstignit şi Înviat. Să luăm aminte:

Scris de Vladimir Moss

Căutătorul: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxul: “Ortodoxie“ înseamnă “dreapta slăvire“, să îi dai cinstea cuvenită Domnului. Căci există de asemenea o preamărire greşită a Domnului, o cinstire ce nu-I este bineplăcută. Ortodoxie înseamnă să acorzi Domnului cinstea cuvenită prin dreaptă credinţă şi dreaptă închinare. De fapt, “Ortodoxie“ înseamnă simplu “dreapta credinţă“.

Căutătorul: De ce este necesară dreapta credinţă?

Ortodoxul: Nu putem cinsti ceea ce nu cunoaştem, iar dreapta credinţă înseamă adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu. Cei care nu au dreaptă credinţă, nu îl pot cinsti pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Către aceștia, credincioşii adevăraţi spun, nu din aroganţă, ci din smerita recunoaștere a comorii pe care au primit-o: “Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim“(Ioan 4.22).

C: Ce este Biserica Ortodoxă?

Osîndirea ereticilor: poziţia Bisericii Ortodoxe

Satana cel mai cu osârdie ne influenţează să osândim pe alţii pentru neputinţele lor fireşti, lucru pe care Dumnezeu îl opreşte; nu însă şi pentru credinţa rătăcită, care ar fi de osândit. Prin aceasta, satana se străduieşte să aşeze o aureolă unei false virtuţi a osândirii aproapelui, fratelui nostru, iar osândirea ereticilor fanatici o prezintă ca mărginire şi obscurantism.

Sfânta Biserică, prin puterea dată ei de Domnul nostru Iisus Hristos şi de la Sfinţii Apostoli, dă dreptul de a osândi numai pe o categorie de oameni – ereticii, cei ce deformează credinţa ortodoxă. Conform convingerii de nezdruncinat a luminaţilor şi plini de har Sfinţi Părinţi ai Ortodoxiei, ereticii sunt cei mai rafinaţi slujitori ai satanei. Pentru că ei par a propovădui pe Dumnezeu, dar ne conduc către diavol; par a se prezenta cu Biblia în mână, dar ne aruncă în iad; zic că ne cheamă la mântuire, dar ne duc la pierzare.

Numai Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sfânta Sa Biserică, a făurit minunatul drum către mântuire al omului, prin harica lui unire cu Dumnezeu. Dogmele şi canoanele aşezate de către Sfânta Biserică Ortodoxă sunt semne păzitoare pe acest unic drum mântuitor, semne care ne feresc de abaterile către stânga, ca şi către dreapta. Dogmele nu sunt scolastică înzorzonată şi stearpă.

hristosul dorit de lume: Antihrist

Continuarea fragmentului precedent

Dar de ce sunt creştinii noştri atât de uşor impresionaţi de predicile despre unirea bisericilor? Şi, în loc să fie plini de zelul de a răspândi adevărul în această lume care duce atât de mare lipsă de el, ei au iluzia păcii, încercând să vadă care lucruri cântăresc mai mult, cele care îi separă sau cele care îi unesc pe creştini. Explicaţia acestui fapt este că ei înşişi nu cunosc adevărul. Cei mai mulţi dintre ei fiind membri ai unor organizaţii şi fraternităţi social-creştine, au fost catehizaţi de timpuriu într-un sistem etico-filozofic cu spoială creştină, care i­-a făcut să creadă că scopul creştinismului este de a înfăptui coexistenţa paşnică a oamenilor în spiritul dragostei. Veşnicia şi Revelaţia lui Dumnezeu sunt noţiuni foarte îndepărtate pentru aceşti creştini, şi adesea lipsite de interes. Majoritatea dintre ei, fiind extravertiţi, sunt oameni de acţiune, care s-au alăturat creştinismului pentru a găsi un modus vivendi organizat şi îndrumat, un mod de viaţă în calitate de cetăţeni buni şi onorabili ai acestui pământ. Pentru asemenea oameni, Dumnezeu este Marele Slujitor al intereselor lor personale, iar viaţa veşnică este o speranţă de restaurare bună, dar, din păcate, îndepărtată.

,,Că trebuie să fie şi eresuri între voi …” (ICor. 11:19)

de arhiepiscopul Averchie (Tauşev) de Jordanville

Cum trebuie înţelese aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel ? Este el, într-adevăr, de acord cu neînţelegerile dintre creştini sau le recunoaşte pe acestea ca fiind necesare sau de dorit ? Face oare din ele o regulă ? Dacă ar fi aşa, atunci cum se împacă aceasta cu faptul că, în nenumărate locuri în epistolele sale, el îi cheamă atât de convingător şi stăruitor pe creştini către o deplină înţelegere şi conglăsuire ?

,,Aceeaşi unul către altul cugetând” (Romani 12, 16). Sau: ,,Pliniţi bucuria mea, ca aceeaşi să cugetaţi, aceeaşi dragoste având, un suflet fiind, una cugetând” (Filipiseni 2, 2).

Mai mult, nu numai Sfântul Apostol Pavel, ci şi alţi apostoli i-au îndemnat pe creştini să fie de un cuget. Astfel, Sfântul Apostol Petru scrie direct creştinilor în prima sa epistolă: ,,Toţi să fiţi cu un gând” (I Petru 3, 8).

Sfântul Apostol Pavel i-a chemat pe creştini la o unitate a cugetului, dar i-a avertizat, de asemenea, cu privire la oamenii ,,ce fac împerecheri şi sminteli împotriva învăţăturii, care voi v-aţi învăţat” (Romani 16, 17) şi îi îndeamnă să ,,se ferească de ei”, spunând că ,,unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor; şi prin cuvinte bune şi prin cuvântare de bine, înşală inimile celor proşti” (Romani 16, 18).