Astăzi, Sfîntul Nichifor Mărturisitorul glăsuieşte: „M-am împărtăşit cu mincinosul patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. De acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi.”

Întrucît mărturiile limpezi şi de netăgăduit despre comportamentul şi atitudinea ortodoxă a creştinului faţă de părtăşia (comuniunea) cu ierarhii eretici sînt intenţionat trecute vederea de unii, spre osîndă, iar de alţii sînt lăsate la o parte din nepăsare sau lene, consider că este de mare folos şi actualitate să prezint, în măsura posibilităţii, fragmente relevante din vieţile Sfinţilor Bisericii lui Hristos care ating acest subiect de importanţă crucială pentru mîntuirea noastră, a celor care ne pretindem creştini, adică următori ai învăţăturii lui Hristos. Astăzi, 3/16 aprilie, Biserica îl prăznuieşte, după calendarul bisericesc, pe Sfîntul Nichita Mărturisitorul, egumenul mănăstirii Midichia. Să luăm aminte:

Patria Cuviosului Nichita a fost Cezareea Bitiniei, fiind născut din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl lui se numea Filaret şi s-a tuns în călugărie, cînd soţia sa după lege s-a mutat la Domnul, într-a opta zi după naşterea pruncului Nichita, pruncul fiind hrănit de maica tatălui său, care pe atunci era între cei vii.

După ce a crescut şi a învăţat carte, s-a dat spre slujba lui Dumnezeu. Mai întîi făcea slujba paracliseriei în biserică, îndeletnicindu-se la citirea dumnezeieştilor cărţi. După aceea, s-a dus la un oarecare sihastru, Ştefan, bărbat îmbunătăţit, de la care, după ce a luat povăţuire din destul, a fost trimis la Mănăstirea Midichiei, pe care a zidit-o Cuviosul Nichifor şi a fost egumen într-însa. A primit, deci, Nichifor pe Nichita cu dragoste, văzînd de mai înainte într-însul darul cel dumnezeiesc şi l-a tuns în rînduiala monahicească. Iar fericitul Nichita atît de mult a sporit cu pustniceştile nevoinţe, cu smerenia, cu ascultarea şi cu toate lucrurile cele bune, încît pe toţi monahii cei ce erau acolo i-a covîrşit, neîmplinind încă şapte ani în mănăstire. Apoi a fost silit de egumen să ia rînduiala preoţească, sfinţindu-l preasfinţitul Tarasie, patriarhul Constantinopolului.

Poate fi pomenit Corneanu-Drincec sau ce ne spune Sfînta Predanie despre pomenirea ierarhilor eretici ?

Pseudo-patriarhul ecumenist Atenagora al Constantinopolului mânat de dracul masoneriei, aflat în afara corabiei Bisericii lui Hristos dimpreună cu fraţii lui întru erezie, Eutihie şi papa, luptându-o pe aceasta.

După cum se ştie, viermii cei neadormiţi ai patriarhiei şi-au simţit atacată starea căldicică de apostaţi din cauza adevărurilor rostite public în conferinţele din ultima lună ţinute de teologul ortodox Danion Vasile. Aceştia au făcut spume la gură mai ales după publicarea replicii scrise de Danion împotriva mărturiilor mincinoase scrise de un oarecare Viorel Nistor şi răspîndite prin internet şi e-mailuri cu o viteză uimitor de suspectă. Unde era acest Nistor cu acoliţii săi de duh cînd sinodul lui Daniel s-a lepădat de Predania Bisericii, aprobîndu-l pe Corneanu sau cînd Bartolomeu Anania i-a împărtăşit sincer pe 2 „preoţi” greco-catolici declaraţi? Sau cînd e sincer Roncea cel cu epoleţi: cînd îi laudă pe fraţii de peste Prut că protestează împotriva pederastizării ţări sau cînd îi acuză tot pe aceştia de „kgb-ismul” de care el însuşi suferă? Din prisosul inimii grăieşte gura. Apoi, sub pretextul „păcii şi smereniei” pascale, s-a aşternut o tăcere care spune mai multe decît încă un nou atac războinic împotriva Cuvîntului lui Hristos.

Părintele Iustin suferă la spital. Nimeni nu ştie cît mai are de trăit. Cred însă că Dumnezeu nu-l va lua din această viaţă pînă nu se vor limpezi apele tulburate conştient şi organizat. Limpezirea însă – atunci cînd se va săvîrşi în tihnă – nu o vor vedea decît cei care au înţeles pînă acum pe ce plan se poartă acest război rece (căldicel, mai degrabă), care soi de draci anume îi mînă pe prigonitorii nu ai lui Danion, ci ai Adevărului rostit de fratele nostru întru credinţa Sfinţilor Părinţi. Niciodată nu s-a folosit mai mult trucul jidovesc de discreditare a unui om: atacă sursa argumentului, nu argumentul însăşi. Cei mulţi şi înfierbîntaţi însă nu au timp să vadă diferenţa, să mai cugete la întregul tablou care se pictează nu de ieri-de azi, ci de cînd răstignitorii Adevărului s-au îndreptăţit astfel: „ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11:50). Logic, nu? Doar că acest om este Omul: Hristos-Dumnezeu.

Să remarcăm: chiar dacă s-ar admite prin absurd că afirmaţiile rostite de Danion ar fi neortodoxe, neconforme cu Sfînta Predanie a Bisericii (a se vedea însă în acest sens materialul de mai jos, precum şi alte materile care vor apare aici), felul şi duhul în care au lucrat şi lucrează viermii neadormiţi (chiar şi cu bărbi şi sutane, plini de „smerenie” şi „dreaptă socoteală”) şi sprijinitorii acestora împotriva celor care Îl pun pe Hristos mai presus de oameni arată cine le este stăpînul, care este acelaşi cu tatăl puilor de vipere care au stat în faţa Mîntuitorului, L-au cunoscut, dar nu L-au primit.

~ + ~

Este patriarhatul de Constantinopol centrul Ortodoxiei ?

de părintele Patric Ranson

(Părintele Patric, împreună cu fiica sa Fotini, au fost ucişi în drumul lor spre aeroportul din Atena pe data de 25/12 decembrie 1992. Părintele Patric este francez şi a slujit în Paris, în jurisdicţia unui Sinod al Bisericii Ortodoxe Tradiţionaliste din Grecia)

Pentru a răspunde la această întrebare, unul dintre prietenii noştri ne-a sfătuit să începem prin a deschide Vieţile Sfinţilor. Dacă Patriarhia de Constantinopol este criteriul Ortodoxiei, ar trebui să existe numeroase mărturii în acest sens în enciclopedia vie a Tradiţiei şi a Credinţei Ortodoxe, adică Sinaxarele.

Am găsit, dimpotrivă, în aceste Sinaxare, mărturia potrivit căreia criteriul adevărului revelat este credinţa ortodoxă, corectitudinea ei, şi nu apartenenţa la o biserică sau alta, fie ea rusă, greacă, sârbă sau franceză, fie ea din Constantinopol sau din Moscova.

Să luăm exemple din teritoriul canonic al Patriarhiei de Constantinopol, din Noua Romă, sau chiar din Muntele Athos, care este considerat de către şefii actuali ai Fanarului ca aparţinând teritoriului acestei Patriarhii.

Nestorie a fost şi el patriarh al Constantinopolului şi  – când începea să-şi predice erezia – credincioşii şi preoţii se despărţeau de el şi refuzau să-i pomenească numele la Liturghie. Avem mărturia în viaţa Sfântului Ipatie din Rufinian, care este pomenit pe 17 iunie: „Când Nestorie venea din Antiohia pentru a primi titlul de patriarh al vestitului Oraş Imperial al Constantinopolului, aflându-se în suita lui Dionisie, care devenise Guvernatorul provinciei Orientum [1], Sfântul Ipatie are o vedenie în clipa în care Nestorie se apropie de cetate. El vede, în sfânta biserică din capitală, pe mireni punându-l pe Nestorie pe tron [2]; un glas se auzi îndată: „În trei ani şi jumătate, această neghină va fi smulsă”. Atunci Sfântul Ipatie începu să spună câtorva oameni, mai ales fraţilor din mănăstirea sa: „Acest om care tocmai soseşte îmi aduce multă nelinişte, fiii mei, căci am văzut că se va abate de la credinţă; dar nu va păstori decât trei ani şi jumătate”. Din întâmplare, Nestorie a aflat ce spunea Ipatie despre el şi de aceea, când a trecut prin apropierea mănăstirii sfântului, el a refuzat să intre ca să-l întâlnească, chiar dacă a fost până acolo peste tot şi chiar dacă a trecut, în vizita sa prin capitală, pe la toate mănăstirile şi la toţi egumenii şi ierarhii Bisericii. Cum a intrat în oraş şi a luat în stăpânire tronul patriarhal, a trimis la Sfântul Ipatie pe nişte clerici cu mesajul: „Mergeţi şi ziceţi acestui visător găunos: Voi domni douăzeci de ani în cetate şi ce vor fi atunci visele tale?” Sfântul Ipatie le răspunse: „Spuneţi patriarhului că dacă vedenia pe care am avut-o se împlineşte, aceasta este o descoperire dumnezeiască; dacă nu, este un vis, o închipuire pe care am avut-o ca orice om.”

DESCARCĂ ACATISTUL NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, „SFÎNTUL ÎNCHISORILOR”

„Fratele nostru, mărturisitorul Valeriu Gafencu, vibrează în sufletele noastre de aproape 60 de ani, de când el a fost martirizat pentru Hristos şi s-a arătat cu adevărat unul din apărătorii şi mărturisitorii vieţii noastre creştine strămoşeşti.

M-aş bucura ca acest imn acatist, închinat martirului nostru Valeriu Gafencu, să fie pe buzele şi în inimile tuturor românilor care vor să-şi dea viaţa pentru Hristos şi aproapele lor.

Domnul să vă primească rugăciunea şi să vi-l trimită pe acest mărturisitor al Ortodoxiei româneşti ocrotitor neadormit în faţa ispitelor acestui veac.” (Părintele Justin Pârvu – Revista Atitudini, nr. 3∕2008)

FRAŢILOR ORTODOCŞI, PUTEŢI DESCĂRCA DE AICI VARIANTA .DOC A ACATISTULUI NOULUI MUCENIC VALERIU GAFENCU, „SFÎNTUL ÎNCHISORILOR”. ORICE CREŞTIN-ORTODOX POATE CITI ACEST ACATIST, ÎNCHINAT SFÎNTULUI NOU-MUCENIC VALERIU GAFENCU. DE ASEMENEA, PUTEŢI RĂSPÎNDI ACEST ACATIST! DOAMNE, AJUTĂ!

+++

Iată un răspuns ortodox la nedumeririle multor creştini-ortodocşi cu privire la cinstirea sfinţilor (încă) necanonizaţi  prin citirea de acatiste, închinarea la icoane, etc. Părintele Serafim Rose într-una din scrisorile sale către pr. Alexey Young:

“Nu, “grecii” nu l-au canonizat pe Vladica Ioan. Canonizarea este treaba episcopilor, care dau pecetea ultima si oficiala pentru o venerare locala a unui om sfint. Ceea ce a facut manastirea [Boston] a fost sa scrie (sau probabil sa traduca dintr-o lucrare a vreunei manastiri pe stil vechi care obisnuia sa-l numeasca Sfint pe Vladica Ioan) o Vecernie pentru Vladica Ioan (noi avem o copie si arata destul de bine), o practica foarte normala obisnuita de rusi atit pentru Sfintul Ioan de Kronstadt cit si pentru Fericita Xenia, cu multi ani înainte de canonizarea lor. Aceste slujbe ale Sfintilor necanonizati sunt savirsite în particular (de catre o persoana particulara sau o manastire) pina ce episcopii permit ca întreaga Biserica sa le savirseasca public.

Rugaciunile oricarui sfint trecut din aceasta viata trebuie oricum facute în particular, iar în unele cazuri, sfintenia unui sfint este asa de evidenta încit i se adreseaza rugaciuni mai mult sau mai putin public, cu mult înainte ca acesta sa fie canonizat. În cazul Vladicai Ioan, episcopii care au slujit la înmormintarea lui, deja cerusera deschis rugaciunile lui inserind în mod deliberat în anumite parti din slujba înmormintarii sau din panihida sintagma, “cu ale lui sfinte rugaciuni”.

Daca parintele Nichita [din Seattle] are într-adevar o icoana cu Vladica Ioan, nu face rau ca o foloseste pentru sine si nu în public, si aici nu trebuie ca nimeni sa se simta citusi de putin ofensat, pentru ca aceasta e o practica normala si de asemenea pentru faptul ca dusmanii Vladicai Ioan vor pricinui niscai probleme din aceasta cauza. Cu toate acestea, o multime de rusi vor fi fericiti sa o vada, fara sa viseze macar a o face public, adica oficiala. Un episcop rus pe care-l cunoastem s-a umplut de bucurie auzind ca exista o slujba greceasca închinata Vladicai Ioan, drept care a cerut sa fie tradusa imediat în slavona! Nu cred ca “grecii” în general sunt mai preocupati decit altii de chestiunea cinstirii deschise a unui sfint necanonizat; mai degraba din pricina mai multor rivnitori atit dintre greci cit si dintre rusi care fac acest lucru; si deci din pricina lor au hotarit episcopii ca în cele din urma sa-l canonizeze. În cazul Vladicai Ioan, atit rusii cit si grecii (slava lui Dumnezeu!) au fost gasiti “vinovati” în aceasta chestiune, fapt foarte normal în istoria Bisericii. (O calugarita rusoaica foarte asezata ne-a implorat sa scriem noi o slujba pentru Vladica Ioan imediat dupa moartea lui!) Cu toate acestea, este limpede ca o astfel de cinstire nu trebuie “fortata”, ci trebuie lasata sa creasca si sa se manifeste firesc pina ce în cele din urma se coace întru ziua cea mare a canonizarii.

În Biserica Ortodoxa nu este interzis sa te rogi la Sfinti “necanonizati” . De fapt, canonizarea ofera doar un statut oficial la ceea ce deja exista neoficial: oamenii se roaga unui sfint înainte ca Biserica, în cele din urma, sa-i stabileasca un cult general, moment în care i se stabileste o slujba, o icoana etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere sa se roage pentru noi oricarui crestin plecat dintre noi, asa cum obisnuim sa cerem rugaciunea crestinilor ortodocsi în viata – pentru ca toti sunt vii în Hristos; cu atit mai mult cineva a carui viata sfinta sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel ca el poate auzi rugaciunile noastre, mijlocind pentru noi…”

din cartea “Ne vorbeste parintele Serafim. Scrisori”

Campania românească „DIN TEMNIŢE SPRE SINAXARE”

“Acest secol a dat noian de sfinţi şi de martiri, numai că nu-i cunoaştem. Hristos este prezent în lumea de azi prin sfinţi, martiri, mărturisitori şi eroi. Dar lumea de azi nu e solidară cu sfinţii ei, căci nu le poate urma exemplul. Dacă sfinţii de acum ar fi fost la începuturile creştinismului, toată suflarea creştină ar fi trăit cu ei, prin ei, către ei. Noi nu suntem creştini şi de aceea nu ne cunoaştem sfinţii.”

Noul mucenic Valeriu Gafencu

Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, data reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.

În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”

Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 din Revista Atitudini – cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.

Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu. Acesta, cunoscut ca „sfântul închisorilor”, împreună cu părintele Ilarion Felea şi cu Ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor), vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.

În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mărturisitori – preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, părintele Ilie Lăcătuşu, Costache Oprişan şi mulţi alţii).

Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit şi minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori, iar Valeriu Gafencu s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din viaţă.

Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.

Pe site-ul oficial al campaniei, www.sfintii-inchisorilor.ro, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-erii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.

Campania are un caracter apolitic.

Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.

Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).

preluat de pe blogul lui Danion Vasile

Predica teologului DANION VASILE

După cum s’a şi anunţat, teologul, scriitorul şi fratele nostru de credinţă Danion Vasile a ţinut o predică în Chişinău, Duminică 10 august. În cuvîntul său de învăţătură ortodoxă, fratele Danion a atins problemele cele mai arzătoare cu care ne confruntăm noi, creştinii căldicei ai vremurilor de pe urmă. A vorbit din inima sa îndurerată şi rîvnitoare, suflet către suflet. Dumnezeu să-l întărească în faţa ispitelor şi înşelărilor drăceşti contemporane şi să-i dea putere să mărturisească Adevărul Răstignit şi Înviat fără ocolişuri!

Predica sa poate fi descărcată de pe următorul site ortodox (prin „save target as…”):

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/588/Danion_Vasile__Inmultirea-painilor

Danion Vasile va ţine o predică la Chişinău!

Duminică, 10 august, la biserica „Cuvioasa Maica noastră Parascheva” (pe str. Columna, între intersecţiile cu str. Eminescu şi V. Alecsandri), după săvîrşirea Sfintei Liturghii, fratele nostru întru Hristos, teologul de peste Prut Danion Vasile, va ţine o predică în faţa creştinilor, cu binecuvîntarea părintelui paroh. Sînt chemaţi să participite toţi iubitorii de Adevăr şi cuvînt ortodox, rostit răspicat în aceste vremuri tulburi de apostazie.

Răspîndiţi această ştire, ca tot creştinul dreptmăritor să afle! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Miniaturi

Unii aşteaptă ca la Judecată

Să-şi poată prezenta colecţiile de titluri,

De medalii, de ranguri şi de aplauze.

Nu îşi dau seama

Că cei din Juriu

Nu folosesc microscoape

Şi nu pot vedea altceva 

Decît inimi.

                                            Danion Vasile 

„Repere” de Danion Vasile

Am bucuria să vă recomand cartea „Repere – Duhovnicul, Rugăciunea, Postul” scrisă de fratele nostru de peste Prut, teologul Danion Vasile. Vă mărturisesc sincer că această carte merită citită îndeosebi de cei care sînt proaspăt intraţi în Biserică, dar şi de cei care se simt „veterani” în ale credinţei. „Repere” conţine multe sfaturi practice privitor la viaţa duhovnicească a fiecărui creştin.

Puteţi descărca cartea în format digital din mica bibliotecă a blogului, ce se află în coloana din dreapta a paginii (se încarcă în cîteva secunde). Înger la lectură şi nu uitaţi, după ce citiţi cartea, să-i îndemnaţi şi pe ai voştri la lectură !

 

 

 

BUCURIILE CRĂCIUNULUI – Scrisoare către „oamenii mari”

     Încep această scrisoare despre Crăciun mărtu­ri­sind ceea ce toţi creştinii adeveresc la prăznuirea Sfintelor Paşti: „Hristos a Înviat!”

Aceste cuvinte se spun primăvara, şi nu iarna: ştiu şi eu asta. Atunci de ce răstorn ordinea firească a lucrurilor?

Stimaţi părinţi (aş vrea să vă spun „iubiţi părinţi”, dar deoarece nu ne cunoaştem folosesc o formulă sobră), vă scrie un profesor de religie. Vă scriu pentru că am simţit nevoia să vă vorbesc în repetate rânduri. Am fost profesor de religie la o şcoală generală, la o şcoală postliceală, şi mai nou ţin ore la o grădiniţă creştină: am avut ocazia să cunosc un număr foarte mare de copii, de la trei până la peste douăzeci de ani, şi prin intermediul copiilor, mai mult sau mai puţin, i-am cunoscut şi pe unii părinţi.