„Gură de Aur îi vădește cu glas tare nu numai pe eretici, ci și pe cei care sînt în părtășie cu ei ca vrăjmași ai lui Dumnezeu.” (Sf. Teodor Studitul)

„De cei care arată că mărturisesc credința ortodoxă, dar sînt în părtășie cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această părtășie, de aceia trebuie nu numai să te desparți, dar nici frați nu se cuvine să-i mai numești.” (Sf. Vasile cel Mare)

„Oricine vorbește altceva decît cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinței, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ți fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor.” (Sf. Ignatie Teoforul)

vremurile de pe urmă: plată cu propriul trup

27 octombrie 2019 Lasă un comentariu

Sf. Ioan Damaschin despre harul și energia din materie

27 octombrie 2019 Lasă un comentariu

„Odinioară Dumnezeu cel netrupesc și fără de formă nu se zugrăvea deloc. Acum însă, prin faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup, a locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu. Nu mă închin materiei, ci mă închin Creatorului materiei, Creatorului Carele S-a făcut pentru mine materie și a primit să locuiască în materie și a săvîrșit prin materie mîntuirea mea; nu voi înceta de a cinsti materia prin care s-a săvîrșit mântuirea mea. Nu cinstesc materia ca pe Dumnezeu – departe de mine gîndul acesta! –, căci cum poate să fie Dumnezeu ceea ce își are originea în neființă?…

Cinstesc și respect de asemenea și cealaltă materie, prin care s-a săvîrșit mântuirea mea, ca una ce este plină de lucrare dumnezeiască și de har. Oare nu este materie lemnul crucii cel de trei ori lăudat și fericit?… Nu este materie cerneala și Prea-Sfînta carte a Evangheliilor? Nu este materie masa purtătoare de viață, care ne dă Pîinea Vieții?… Dar, înainte de toate acestea, nu sînt materie Trupul și Sîngele Domnului nostru? Sau suprimă cinstea și închinarea tutor acestora, sau admite, potrivit predaniei bisericești, și închinarea icoanelor, care sînt sfințite prin numele lui Dumnezeu și ale prietenilor lui Dumnezeu și umbrite din cauza aceasta cu harul dumnezeiescului Duh. Nu defăima materia, căci nu este netrebnică. Nimic nu este netrebnic din ceea ce este făcut de Dumnezeu.”

„Cinstesc și mă închin materiei prin care s-a făcut mîntuirea mea. O cinstesc nu ca pe Dumnezeu, ci ca fiind plină de lucrare dumnezeiască și de har.” 

„Mă închin […] oricărei biserici sfinte a lui Dumnezeu și oricărui loc în care se pomenește numele lui Dumnezeu. Nu din pricina firii lor, ci pentru că sînt vase ale lucrării dumnezeiești și pentru că Dumnezeu, prin ele și în ele, a binevoit să săvîrșească mîntuirea noastră.” 

„Vedeți, dar, cît de mare tărie și ce putere dumnezeiască se dă acelora care se apropie cu credință și cu conștiința curată de icoanele sfinților!”. 

 

sursa: Teologia energiilor dumnezeiști – de la origini până la Sfântul Ioan Damaschin,
Jean-Claude Larchet, Ed. Basilica, București, 2016.

sursa originală: Orationes de imaginibus tres, trad. de Pr. D. Fecioru, „Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaștilor”, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998. 

Duhoarea episcopilor răi

5 august 2019 Lasă un comentariu

Sf. Grigorie Teologul (329-390)

 

„Despre mine însumi și despre episcopi”
„Poți să te încrezi leului, leopardul poate să fie domesticit și chiar șarpele, e cu putință, va fugi de tine, chiar dacă ți-e frică de el; dar de un lucru să te păzești – de episcopii răi, nesmintindu-te în aceasta de vrednicia scaunelor lor!
Căci tuturor le este la îndemînă statutul înalt, dar nu și harul. Pătrunzînd cu vederea prin pielea de oaie, recunoaște sub ea lupul. Convinge-mă nu cu cuvinte, dar cu fapte. Urăsc învățăturile căror potrivnică le stă însăși viața. Lăudînd vopseaua coșciugului, mă îngrețoșez de duhoarea părților putrezite din el. 
– Cum așa? Ce înseamnă aceasta? Cum tu, carele grăiești întruna cuvîntări strălucite, nu vei grăi frumos și de data aceasta?
– De aceea că celui care suferă îi este firesc (de dragul vădirii) să-și verse scîrba către Domnul, către prieteni, părinți, vecini, musafiri sau, în cel mai rău caz, către vremea și generațiile care vin.”

 

Aici sf. Grigorie îi are în vedere nu pe episcopii eretici (care sînt minciuno-episcopi) – despre ei sfîntul vorbește în alte părți – ci se referă la episcopii care au devieri grave (și publice) de la viața creștinească (ex. sodomie despre care se știe și de care aceștia nu se căiesc), în contextul canonului 31 apostolic.

în context: Sfîntul Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Minunata lume nouă: suedezii își bagă cipuri sub piele

17 iulie 2019 Lasă un comentariu

La moment, peste 4000 de suedezi și-au implantat sub piele cipuri (aproximativ de mărimea unui bob de orez) pentru a desfășura activități cotidiene și pentru a înlocui cărțile de credit sau numerarul. Elita globală planifică ca milioane de oameni din întreaga lume vor accepta benevol acest mod de plată fără să mai aibă „grija” cardului de credit.

Mai mult, suedezii vor accepta treptat cipuri pentru monitorizarea sănătăţii, precum și înlocuirea cartelelor care le permite să intre în birouri și clădiri după ce au văzut cît de uşor pot să plătească în magazine cu o simplă atingere a mîinii. Suedia își doreşte să fie prima ţară din lume care renunță definitiv la banii cash, în favoarea plăților mobile și a cardurilor și, mai nou, a cipurilor introduse sub pielea mîinii.

Citește mai mult…

Cum să (nu) facem pravila de rugăciune

11 iulie 2019 Lasă un comentariu

 

Sf. Ignatie Brianceaninov. Fragment din cartea „Experiențe ascetice”, vol. 2, cap. 12

 

Intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns, şi Tatăl tău Cel Ce vede întru ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare (Mt. VI, 6). Iată instituirea de către Domnul însuşi a rugăciunii însingurate de chilie.

Domnul, Carele a poruncit rugăciunea însingurată, adeseori petrecea El însuşi întru dînsa în vremea pribegiei Sale pămînteşti, după cum povesteşte Evanghelia. El nu avea unde să-Şi plece capul – şi, de aceea, pentru El chilia tăcută, liniştită, o înlocuiau adeseori tăcutele înălţimi ale munţilor şi grădinile umbroase. Înainte de a merge la pătimirile prin care trebuia să fie cumpărată mîntuirea neamului omenesc, Domnul S-a rugat în însingurată grădina Ghetsimani de la marginea cetăţii. În vremea rugăciunii, Dumnezeu-Omul Şi-a plecat genunchii; din pricina încordării cu care Se nevoia în rugăciune, sudoarea îmbelşugată curgea în picături de sînge de pe faţa Lui pe pămînt. Grădina Ghetsimani era alcătuită din măslini seculari. Şi ziua, la lumina razelor soarelui, acolo era o umbră deasă – iar atunci era lăsată asupra ei noaptea întunecată a Palestinei. Nimeni nu împărţea cu Domnul rugăciunea Lui: departe de Dînsul se aflau ucenicii adormiţi, în jur – firea adormită. Într-acolo a venit cu făclii şi cu gloată înarmată vînzătorul: vînzătorul ştia locul şi vremea îndrăgite ale rugăciunilor lui Iisus.
Citește mai mult…

De ce să ne rugăm cu gura

9 iulie 2019 Lasă un comentariu
una din puținele icoane canonice ale Sf. Ignatie Brianceaninov

una din puținele icoane canonice ale Sf. Ignatie Brianceaninov

 

fragment din cartea „Experiențe ascetice”, vol. 2, cap. 14

Nimeni din cei ce vor să sporească în rugăciune să nu cuteze a cugeta şi a judeca în chip uşuratic cu privire la rugăciunea cea rostită cu gura şi cu glasul întru luarea aminte a minţii, socotind-o lucrare de puţină însemnătate, care nu merită cinstire. Dacă Sfinţii Părinţi vorbesc de sterpiciunea rugăciunii cu gura şi cu glasul care nu e împreunată cu luarea-aminte, de aici nu trebuie trasă încheierea că ei ar fi lepădat sau ar fi defăimat această rugăciune în sine. Nu! Ei doar cer luare-aminte în timpul acestei rugăciuni. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvîrşită întru luare-aminte e temeiul şi pricina rugăciunii minţii. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvîrşită întru luare-aminte e, totodată, şi rugăciune a minţii. Să ne deprindem mai întîi a ne ruga întru luare aminte cu rugăciunea gurii şi glasului: atunci vom deprinde cu înlesnire a ne ruga doar cu mintea întru liniştea cămării lăuntrice.

Rugăciunea cu gura şi cu glasul ne este arătată de Sfînta Scriptură; pildă atît a ei cît şi a cîntării cu glas tare ne-a dat însuşi Mîntuitorul, ne-au dat şi Sfinţii Apostoli, urmînd predaniei Domnului. Şi cîntînd, după terminarea Cinei celei de Taină, ne povesteşte Sfîntul Evanghelist Matei despre Domnul şi Apostolii Lui, au ieşit în muntele Măslinilor (Mt. XXVI, 30). Domnul S-a rugat în auzul tuturor înainte de a-l învia pe Lazăr cel mort de a patra zi (In. XI, 41-42). Sfîntul Apostol Pavel şi tovarăşul său Sila, închişi fiind în temniţă, se rugau lui Dumnezeu şi-I înălţau cîntare în miez de noapte: ceilalţi întemniţaţi luau aminte la ei. Fără de veste, la auzul cîntării lor, s-a făcut cutremur mare, de s-au clătit temeliile temniţei: şi numaidecît s-au deschis toate uşile, şi legăturile tuturor s-au dezlegat (Fapte XVI, 26). Rugăciunea Sfintei Ana, maica proorocului Samuil, adeseori dată de Sfinţii Părinţi ca pildă a rugăciunii, nu era doar rugăciune a minţii. Ea, spune Scriptura, grăia întru inima sa: doar buzele ei se mişcau, iar glasul nu se auzea (1 Împ. 1,13). Rugăciunea aceasta, cu toate că nu era făcută cu glas tare, era rugăciune a inimii şi totodată a gurii. Sfîntul Apostolul Pavel a numit rugăciunea cu gura roadă buzelor – îndeamnă pe creştini să aducă jertfă de laudă pururea lui Dumnezeu, adică roadă buzelor ce se mărturisesc numelui Lui (Evr. XIII, 15); le porunceşte să vorbească între ei în psalmi şi laude şi cîntări duhovniceşti, lăudînd şi cîntînd în inimile lor Domnului (Ef. V, 19), rugăciunea şi cîntarea avîndu-le totodată şi în gură. El dojeneşte neluarea-aminte în rugăciunea cu gura şi cu glasul. Trîmbiţa de va da glas fără de semn (necunoscut, neînţeles), spune el, cine se va găti la război? Aşa şi voi: prin limbă de nu veţi da cuvînt cu bună înţelegere, cum se va cunoaşte ceea ce veţi grăi? (1 Cor. XIV, 8, 9). Deşi Apostolul a zis cuvintele acestea pentru cei ce se roagă şi vestesc însuflările Sfîntului Duh în limbi străine, Sfinţii Părinţi pe bună dreptate le aplică şi celor ce se roagă fără luare-aminte. Cel ce se roagă fără luare-aminte, şi ca atare nu înţelege cuvintele pe care le rosteşte, ce este altceva faţă de sine însuşi decît un străin? Citește mai mult…

De ce o femeie i-a spart capul unui episcop

5 iulie 2019 Lasă un comentariu

Pentru că era eretică (ariană) și avea ură față de episcopul ortodox care intrase într-un oraș pentru a-l pune pe scaunul ierarhic pe un nou episcop hirotonit, în locul fostului minciuno-episcop arian. Este vorba despre Sfințitul Mucenic Evsevie al Samosatelor (în sud-estul actualei Turcii), pomenit astăzi de Biserica Ortodoxă, trecut la Domnul în anul 379 sau 380.

În continuare mai detaliat:

***

Samosata se afla canonic sub jurisdicția Antiohiei. În acea vreme (secolul 4), erezia lui Arie se întărise şi vătămase pe mulţi, iar Biserica lui Hristos era tulburată de el. După moartea Sf. Împărat Întocmai cu Apostolii Constantin, împărăţia Răsăritului a luat-o fiul său, Constanţiu, care primise erezia lui Arie. Acela ajuta intens arienilor şi se lupta pentru dînşii, făcînd prigonire şi răutate ortodocșilor. Episcopul Evsevie din acea pricină a pătimit de la arieni multe supărări. 

După ce Eudoxie, minciuno-episcopul Antiohiei, ereticul cel de un gînd cu arienii, a venit la scaunul arhiepiscopiei Constantinopolului pentru bogăţie, s-a făcut sinod în Antiohia de toţi episcopii Siriei, pentru a alege alt patriarh în locul lui Eudoxie. Puţin însă era atunci numărul episcopilor şi al creştinilor dreptcredincioşi, căci mai mulţi erau eretici arieni, urmînd împăratului lor cel răucredincios. În acel sinod, sfîntul Evsevie era unul dintre cei întîi-şezători. Deci Evsevie, ştiind bine pe sfîntul Meletie, episcopul Sevastiei din Armenia, cum că este dreptcredincios şi ţine întru totul la învăţătura hotărnicită la Sinodul cel dintîi din Niceea (325), sfătuia pe toţi să aleagă la scaunul episcopal pe Meletie. Dar cei ce aveau socoteala arienilor, neştiind credinţa cea dreaptă a lui Meletie şi socotindu-l că este de un gînd cu dînşii, au ascultat cu înlesnire sfatul lui Evsevie şi, alcătuind asupra lui judecata alegerii de obşte, au întărit-o cu iscăliturile mîinilor lor şi au încredinţat-o lui Evsevie. După aceea, trimiţînd rugăminte la Meletie, cu împărătească voire l-au adus pe el în Antiohia cu mare cinste, ieşindu-i tot poporul în întîmpinare. Citește mai mult…

„Despre Viața în Hristos” – carte de căpătîi

3 iulie 2019 Lasă un comentariu

Astăzi Biserica Ortodoxă face pomenirea unui sfînt teolog, filosof, liturghist, mistic, scriitor, savant și diplomat bizantin, reprezentant autentic al isihasmului (isihasm = Ortodoxie, în sensul în care fără isihasm nu există Ortodoxie, adică mîntuire). Nicolae Cabasila (1322-1391) a fost un apropiat al împăratului bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino, împreună cu care s-a retras la mănăstire. În disputa isihastă a luat partea monahilor atoniți, fiind apropiat cu sf. Grigorie Palama (1296-1359).

Lucrarea de căpătîi a sa este „Despre viața în Hristos” pe care o pun la dispoziție aici. Esența acesteia este în ideea că unirea cu Hristos este actualizată și desăvîrșită prin trei dintre tainele Bisericii, anume botezul, mirungerea și euharistia. Este structurată în șapte „Cuvinte”, după cum urmează:

  1. VIAŢA IN HRISTOS SE DOBÎNDEŞTE PRIN SFINTELE TAINE
  2. ROLUL SFÎNTULUI BOTEZ ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
  3. ROADELE SFÎNTULUI MIR ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ
  4. ROADELE SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCĂ
  5. CE ROADE ADUCE ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ TÎRNOSIREA SFÎNTULUI ALTAR?
  6. CUM PUTEM PĂSTRA ROADELE VIEŢII DUHOVNICEŞTI DOBÎNDITE PRIN SFINTELE TAINE
  7. CUM SE SCHIMBĂ SUFLETUL CREŞTINULUI DACĂ PE LÎNGĂ HARUL SFINTELOR TAINE SE ADAUGĂ ŞI STRĂDANIA PROPRIE

În lucrarea sa, Sf. Nicolae Cabasila „afirmă tranşant că nu este creştin decât acela care a realizat hic et nunc experienţa vie, conştientă a prezenţei Domnului. Cuvântul este înfricoşător pentru cei ce se străduiesc în Hristos fără a fi ajuns la o asemenea experienţă, şi scandalos pentru cei obişnuiţi – în spirit secular – să denunţe mărturiile sfinţilor ca basme ale unor veleitari. Însă afirmaţia sfântului trebuie acceptată ca mărturie a unei experienţe, a unui fapt trăit, şi nu ca o concluzie interesantă, “teoretică”, a unei antropologii hristologic-pneumatologice. Trebuie reţinut, de asemenea, că perspectiva sfântului Nicolae Cabasila nu este aceea a unui călugăr şi că, potrivnic ideii obişnuite (comode) despre privilegiile căii monahale în privinţa vieţii duhovniceşti, este o perspectivă spirituală realizabilă de orice credincios, în sfintele taine şi în viaţa comunităţii eclesiale.” (sursa) Citește mai mult…

Sf. Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

1 iulie 2019 Un comentariu
Григорий Богослов

Sf. Grigorie Teologul (de Nazians); Autor: Sf. Andrei Rubleov, anul 1408

În anul 378, episcop oficial al cetății Constantinopolului era un oarecare Demofil, de credință arian (dar cu reputație bună), în subordinea căruia se aflau toate bisericile orașului. După ce împăratul Valent a murit (pe 9 august 378), turma mică a ortodocșilor din Constantinopol, nerecunoscîndu-l drept episcop pe Demofil, l-au rugat pe Grigorie Teologul să le fie păstor. După lungi convingeri din partea cunoscuților (inclusiv, se presupune, din partea Sf. Vasile cel Mare, care a răposat pe 1 ianuarie 379), Sf. Ierarh Grigorie a acceptat rugămintea ortodocșilor și a sosit în capitală în 379. Întrucît toate lăcașurile bisericești erau sub stăpînirea, timp de deja 4 decenii, a Bisericii oficiale (eretice), inclusiv biserica „Sfînta Sofia”, sfîntul ierarh Grigorie a început să săvîrșească slujbele bisericești într-o cameră, amenajată ca biserică, dintr-o casă ce se afla în centrul orașului. Acea casă aparținea unui senator pe nume Avlavie (căsătorit cu verișoara de-a doua a ierarhului, Teodosia). Sfîntul a numit biserica – „Anastasia” (Învierea), în cinstea biruinței Ortodoxiei asupra arianismului și ca îndemn simbolic pentru „învierea” credinței adevărate în Constantinopolul cuprins de erezie.

Ereticii au încercat prin felurite metode să-l izgonească pe episcopul ortodox (dar „ilegal”) din capitală. Întîi l-au acuzat de „triteism” –  că chipurile în loc de Unul Dumnezeu, Grigorie ar introduce trei dumnezei. Apoi au început tentativele de lichidare fizică. Odată, în Sîmbăta Mare a anului 379, în timp ce Sf. Grigorie săvîrșea taina botezului, în biserică a dat buzna o grupare de arieni, inclusiv monahi din oraș, care au cerut izgonirea lui Grigorie și au aruncat în el cu pietre, după care, acuzîndu-l de o oarecare ucidere, l-au adus pentru anchetare conducătorilor capitalei care, deși aveau o atitudine rezervată față de ierarh, nu au susținut acuzațiile clevetitorilor, căci nevinovăția acestuia era evidentă. Citește mai mult…

(republicare) Altfel despre Paisie Aghioritul sau Adresarea unui monah atonit „schismatic” către unul „canonic”

24 iunie 2019 Lasă un comentariu

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor 19 mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezînd, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de fapte bune, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau deseori pe părintele Sava. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Cu toate acestea, cînd Patriarhul Ecumenic Dimitrie a conslujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Părintele s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suferi să se afle într-o așa de ostentativă Biserică ecumenistă. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a îngrădit de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor 19 mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele 19 mănăstiri sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi pomenitorii Patriarhului au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Părinte. Dar vizitele dese ce au devenit împovărătoare nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Părintele s-a simțit obligat să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita des, răspunzînd astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărîţi să îl convingă pe Părinte de greşeala sa. Iată textul scrisorii Stareţului:

* * *

În timpul vizitei la chilia noastră de acum cîteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe Patriarhul Dimitrie [Papadopoulos, patriarh de Constantinopol în perioada 1972-1991; a continuat promovarea ereziei ecumeniste propovăduită din plin de predecesorii săi]. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat.

În Pateric se scrie că atunci cînd avva Agathon a fost întrebat dacă era mîndru, curvar şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărţirea de Dumnezeu [1]. Citește mai mult…

Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

24 iunie 2019 Lasă un comentariu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire. Citește mai mult…

Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

27 mai 2019 Lasă un comentariu

 

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfînta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

Citește mai mult…

Sf. Teofan de Poltava – despre acțiunile nelegitime ale mitr. Antonie (Hrapovițki), primul întîistătător al ROCOR

21 mai 2019 4 comentarii

Acțiunile nelegitime ale mitropolitului Antonie (Hrapovițki)

Mitr. Antonie Hrapovițki (1863-1936)

 Mitr. Antonie Hrapovițki (1863-1936)

1) Patriarhul Tihon și soboarele[1] Sinodului din exil (din afara granițelor Rusiei) nu au recunoscut și nu recunosc autocefalia bisericii ortodoxe a Poloniei. Mitropolitul Antonie a recunoscut-o.

2) Soboarele din exil au osîndit introducerea stilului nou în biserica ortodoxă a Finlandei. Mitropolitul Antonie inițial a binecuvîntat introducerea stilului nou aici, iar apoi a osîndit-o, prin acest comportament contribuind mult la apariția tulburărilor bisericești în biserica ortodoxă finlandeză.

3) Atît autoritatea precedentă a Bisericii ruse, cît și soboarele din afara granițelor nu au recunoscut schisma[2] bisericii Bulgariei față de cea grecească. Mitropolitul Antonie cu îndărătnicie o recunoaște.

4) Soboarele din exil au hotărît să nu se intervină în treburile bisericilor carpato-ruse și cehe din Cehoslovacia, ci să se ofere autorității bisericești sîrbe lucrarea de orînduire a acestor biserici, pînă la restabilirea vieții normale în Rusia. Mitropolitul Antonie prin intervenții repetate în aceste chestiuni a încălcat grosolan hotărîrile soboarelor, prin aceasta asmuțind împotriva sa atît guvernul ceh, cît și, în parte, autoritatea bisericească din Serbia. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

4 iulie 2018 Lasă un comentariu

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 


ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta. Citește mai mult…

Cum o fată l-a păzit pe un monah de curvie

17 martie 2018 Lasă un comentariu

Fragment din Limonariu („Livada duhovnicească”), scrisă de Cuviosul Ioan Moshu, o antologie de povestiri şi îndemnuri duhovniceşti, aparţinînd călugărilor din mănăstirile răsăritene din secolele VI-VII. 

Capitolul 39.

Cînd am ajuns în Antiohia cea mare, am auzit pe un preot al bisericii povestind că spunea patriarhul Anastasie așa:

Un monah din mănăstirea lui avva Severian a fost trimis pentru o treabă în părțile Elevteropolei și a poposit la un sătean credincios. Acesta avea o singură fată, mama ei murise mai demult. Monahul stătea de trei zile în casa săteanului. Diavolul care întotdeauna ispitește pe oameni, a băgat în inima fratelui gînduri necurate și îl chinuia cu fata, așa că monahul căuta acum prilejul să-i facă siluire. Diavolul, care-i băgase ispita în suflet, a făcut să aibă și prilej. Pe cînd tatăl fetei era plecat la Ascalon pentru niște treburi, călugărul a rămas singur cu fata. Știind ca nu-i nimeni în casă decît el și fata, s-a dus la ea cu gîndul să o siluiască [violeze]. Ea, văzîndu-l tulburat și totuși pornit spre faptă, i-a spus: Citește mai mult…

Ce se întîmplă după moarte dacă faci fapte bune dar nu ai credința dreaptă

8 martie 2018 Lasă un comentariu

Fragment din Limonariu („Livada duhovnicească”), scrisă de Cuviosul Ioan Moshu, o antologie de povestiri şi îndemnuri duhovniceşti, aparţinînd călugărilor din mănăstirile răsăritene din secolele VI-VII. 

Capitolul 26.

VIAȚA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE ȘI DESPRE PĂRTĂȘENIA CU ERETICII

Un bătrîn cu numele Chiriac trăia în lavra Calamon din apropierea sfîntului rîu Iordan. Și era bătrînul îmbunătățit în fapte dumnezeiești. La el a venit un frate străin din ținutul Dara, cu numele Teofan, ca să-l întrebe pe bătrîn despre gîndul curviei. Bătrînul a început să-l sfătuiască cu felurite cuvinte de înțelpciune și viață curată. Folosindu-se mult fratele din cuvintele bătrânului, i-a spus:

– Eu, avva, am părtășie în țara mea cu nestorienii. De n-ar fi asta – aș fi rămas cu tine pe totdeauna!

Cînd a auzit bătrînul de numele lui Nestorie s-a întristat de pierderea fratelui și l-a sfătuit și l-a îndemnat să se despartă de această erezie vătămătoare și să vină la Sfînta Sobornică și Apostolică Biserică. Și i-a spus: Citește mai mult…

UNDE și CUM a murit „mitropolitul” Nicodim Rotov, tatăl duhovnicesc al „patriarhului” Kiril

6 martie 2018 Lasă un comentariu
Pagini 106 1

”Mitropolitul” Nicodim Rotov şi iezuitul Miguel Arranz

Metaniile ortodoxe și cele catolice folosite de „mitropolitul” Nicodim Rotov

Pagini 106 2

Slujba de pomenire a ereticului Nicodim Rotov la Vatican

Notă „Popas Alternativ”: 

Nicodim Rotov s-a născut în 1929 și a murit pe 5 septembrie 1978. În 1960, la „recomandarea” KGB-ului sovietic, a fost numit șef al Departamentului Relații Bisericești Externe al „Patriarhiei Moscovei” (PM), funcție în care s-a aflat pînă în 1972. A fost reprezentantul oficial al PM la „Consfătuirile panortodoxe” de la Rodos din 1961, 1963, 1964 și la cea din Chambesy din 1968 care au pregătit terenul pentru „Sinodul Panortodox”. Este cunoscut ca cel mai ecumenist „ierarh” al PM din secolul 20, o bună parte din biografia sa fiind jertfită pe altarul întîlnilor și conslujirilor ecumeniste cu Vaticanul – a 2-a casă a „mitropolitului” Nicodim Rotov. Ilustrativ este cazul cînd pe 14 decembrie 1970, în catedrala „Sfîntul Petru” din Vatican, Rotov i-a împărtășit pe „preoții” catolici – faptă vădit anti-canonică și eretică. Pe lîngă acestea, Rotov a susținut că „ateismul de tip comunist” nu este rău, întrucît „conține în sine principii morale care nu contravin normelor creștine”. Lucrarea ecumenistă intensă a lui Nicodim Rotov nu constituie o excepție, o particularitate personală a acestuia, ci reprezintă o urmare firească sau, altfel spus, faza a doua a serghianismului (relevant despre serghianism aici) – erezia pe baza căreia fost formată (de către Stalin în septembrie 1943) actuala „Patriarhie a Moscovei” – condusă în prezent de eresiarhul Kiril Gundeaiev. Înainte de și pe vremea cînd era arhiepiscop de Vîborg, actualul „patriarh” Kiril a fost ucenicul favorit al „mitropolitului” Nicodim, fiind tuns de către acesta în monahism în 1969.

Moartea subită a lui Nicodim Rotov a avut loc în contextul vizitei acestuia în fruntea delegației PM cu ocazia intronizării papei Ioan Paul I. 

„Mitropolitul” Nicodim Rotov cu actualul „patriarh al Moscovei” Kiril Gundeaiev

Imagine similară

(de la stînga la dreapta) Kiril Gundeaiev (actualul „patriarh” Kiril), Nicodim Rotov, Alexei Osipov

FRAGMENT din interviul cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morții lui Nicodim Rotov, prezent la întrevederea acestuia cu papa, ca interpret pentru limba rusă al papei. Interviul a fost acordat în 2006 periodicului italian 30 Giorni.

Citește mai mult…

Ce este Biserica Locală? Despre căderea bisericilor locale și veșnicia Bisericii lui Hristos

26 februarie 2018 Lasă un comentariu

Imagine similară

Scriitorul bisericesc rus Lev Reghelson a arătat de curînd că:

Concepul de Biserică ‘locală’ și-a pierdut de mult sensul său literal. Nimeni nu mai este surprins de existența comunităților Bisericii ruse din Africa, formate din localnici aborigeni. Astfel că acum ar fi mult mai corect să vorbim despre bisericile ruse autocefale, moștenitoare istorice ale Bisericii Ortodoxe a imperiului rus, care au depășit granițele principiului teritorial, statal și național. [1]

De fapt, nu doar că s-a pierdut conceptul de Biserică locală: administrarea Bisericii Ortodoxe ca pe un întreg a fost într-o stare de anarhie crescîndă de la căderea și risipirea Imperiului rus și a celui austro-ungar în 1917-1918. Schimbările politice enorme rezultate de aici, coroborate cu crearea unor minorități ortodoxe considerabile de diverse naționalități în țările neortodoxe ale Apusului, au creat uriașe probleme de administrare care au lărgit conceptul de biserică locală pînă aproape de punctul de rupere. Dacă aceste probleme ar fi afectat ereticele, dar mai mult sau mai puțin bine organizatele biserici ale “Ortodoxiei Mondiale” [patriarhiile și mitropoliile oficiale recunoscute și susținute de stat și părtașe la erezia ecumenistănota Popas Alternativ], ele ar fi amenințat să sfîșie complet dreapta credință, însă ele au divizat pe Adevăratele Biserici Ortodoxe. Acest articol este o încercare de a aduce cîteva clarificări în această dezbatere prin recursul la principiile de bază, pe de o parte, și la mărturia Istoriei Bisericii, pe de cealaltă parte. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 5)

4 ianuarie 2018 Lasă un comentariu

 

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

 

V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi

„Mărturisirile …” se reduc – integral – la următoarele trei teze:

  • în Biserică există episcopi care învaţă erezii şi aceste erezii molipsesc întregul trup al Bisericii:

„… cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii.”

„… cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale …”

„… îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia …”

„…ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”

„…unele mădulare ale Ei [Bisericii] sunt căzute în rătăcirea ecumenistă …”

„…aşteptând să dea semne de pocăinţă publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă (eretică) a fost publică …”

Aici am putea adăuga şi constatările unui important semnatar (autor) al acestor „Mărturisiri …” pr. prof. T. Zisis, făcute de dumnealui în cartea sa citată mai sus: Citește mai mult…

(emisiune) Cauzele oculte ale Revoluției „Ruse” din 1917

5 decembrie 2017 Lasă un comentariu

În această emisiune s-a discutat despre:

  • revoluția „rusă” din 1917
  • vremurile de pe urmă
  • Adevărul absolut vs adevărul relativ
  • unirea principatelor din 1859
  • cauzele Revoluției „franceze”
  • cauzele Iluminismului
  • cauzele Renașterii
  • mișcarea catarilor
  • cultul Mamonei
  • civilizația apuseană
  • și altele

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 4)

3 decembrie 2017 Lasă un comentariu

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR

Ultimul alineat al „Mărturisirii …” arată chintesenţa acestui document:

„Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învaţă o învăţătură străină Bisericii Ortodoxe, preoţii acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învaţă erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol. Deaceea, noi, cler şi popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia, cu dragoste, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu, precum şi pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuţi în înşelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism şi erezie.”

Trezeşte uimire structura logică a acestui alineat: „preoţii […] pot întrerupe pomenirea episcopului […]. Deaceea noi […] îi mustrăm pe [….] episcopii ….”. Din posibilitatea (inexistentă, de fapt, în Canon, după cum vom vedea în această secţiune) întreruperii pomenirii poate să rezulte ori acceptarea pomenirii, ori acceptarea nepomenirii: doar, potrivit autorilor, posibilitatea nu este nici negaţia absolută, nici acceptarea absolută. A putea face ceva înseamnă că de latitudinea celui care poate să facă ceva ţine să hotărască să facă ceea ce poate face, sau să nu facă.

Dar, în contradicţie cu această logică elementară, autorii ne spun: dat fiind că noi putem întrerupe pomenirea, noi nu o vom întrerupe, ci, în schimb, îi vom mustra. În schimb la ce? În schimb la întreruperea pomenirii celor care învaţă eresul. Adică, mustrarea vine să înlocuiască întreruperea pomenirii. Mustrarea ca echivalent al ruperii părtăşiei cu propovăduitorii eresului? Care este, atunci, rostul recurgerii la acest Canon a autorilor-sprijinitorilor dacă ei nu au deloc de gînd să-l folosească, adică nu au de gînd să întrerupă pomenirea despre care vorbeşte Canonul? Canonul vorbeşte de întreruperea pomenirii, iar autorii „Mărturisirii …” vorbesc despre mustrare. Pe ce cale logică autorii-sprijinitorii deduc mustrarea din „posibilitatea” (de altfel, inventată de către autori în locul obligativităţii) nepomenirii? Acest hiat de logică are, bineînţeles, o explicaţie, dar o vom da-o în partea a VI-a, deoarece ea rezultă din întregul mesaj implicit al documentului. Citește mai mult…

Două aspecte esențiale pentru mîntuirea omului

26 iunie 2017 Lasă un comentariu

 

Sfîntul Grigorie Sinaitul ne învaţă:

„Nici o lucrare trupească şi duhovnicească nu dă roadă, dacă nu e săvîrşită cu durere sau cu osteneală. Fiindcă «împărăţia Cerurilor se ia cu sila şi cei ce se silesc o răpesc pe ea» (Matei 11, 12). Iar «silă» a numit simţirea dureroasă a trupului în toate. Căci altfel, sînt, poate, mulţi cei ce au lucrat sau lucrează ani îndelungaţi, dar fiindcă nu au pus osteneală şi durere prin rîvna fierbinte a inimii, s-au lipsit de curăţie şi de împărtăşirea Sfîntului Duh, lepădînd asprimea durerilor. Cei ce lucrează fără grijă şi cu moleşală, ostenesc, poate mult, la arătare, dar niciodată nu vor culege roadă, din pricină că nu au pus durere în ea, rămînând în adîncul lor lipsiţi de ea.”

Filocalia românească, vol. 7, Despre liniştire şi despre cele două feluri de rugăciune, cap 14, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp, 185-186.

 

***

 

În cuvîntul său despre dreapta socoteală, Cuviosul Petru Damaschinul zice:

Omul înţelept se nevoieşte cu pricepere să-şi micşoreze, pe cît se poate, micile trebuinţe ale trupului, ca prin aceasta să ajungă să se îngrijească de puţine, sau să nu aibă grijă deloc, ca să păzească poruncile. Fiindcă, în grija de multe, nici pe sine însuşi nu se poate vedea cineva. Cum poate să vadă atunci cursele vrăjmaşului, gătite înainte de vreme? Căci vrăjmaşul nu obişnuieşte totdeauna să facă războiul la arătare, cum zice Gură de Aur. Dacă ar face aşa, nu am cădea uşor mulţi în cursele lui, ca să fie puţini cei ce se mîntuiesc, cum zice Domnul. De aceea, cînd vrea să-l arunce pe cineva în cele mari, îl face să nesocotească întîi cele mai mici şi arătate:

  • înainte de curvie, privirea deasă şi neînfrînată;
  • înainte de ucidere, mînia uşoară;
  • înainte de întunecarea cugetării, împrăştierea scurtă

şi înainte de acestea, iarăşi, aşa-zisa trebuinţă neapărată a trupului. Pentru aceea, Domnul, ştiind mai înainte toate, ca Unul Care este înţelepciunea Tatălui, luînd-o înaintea uneltirilor diavolului, porunceşte oamenilor să taie dinainte de vreme pricinile, ca nu cumva, socotind că cele mici sînt fără de primejdie, să cadă jalnic în păcatele cele mari şi înfricoşate”.

Filocalia românească, vol. 5, Despre dreapta socoteală, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, pp. 119-120.

 

 

 

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

27 aprilie 2017 Lasă un comentariu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 


Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat: Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 3)

24 aprilie 2017 2 comentarii

<< Partea 2

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei absurde sub aspect ecleziologic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 2)

24 aprilie 2017 Lasă un comentariu

<< partea 1 

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 1)

24 aprilie 2017 Lasă un comentariu

Am primit pe poșta electronică următorul material ortodox de o actualitate mare, în contextul controverselor ecleziologice iscate de-a lungul anilor în privința îngrădirii de erezie, a Canonului 15, a validității tainelor ș.a., iscate cu precădere în perioada de după „sinodul de la Creta”. În acest material este analizată în lumina învățăturii Bisericii lui Hristos două mărturisiri de credință scrise acum 3 ani în Grecia și muntele Atos, dar bine cunoscute creștinilor interesați de mîntuire din România și din alte țări. Unul din protagoniștii acestor mărturisiri este pr. Teodor Zissis, cel care recent a întrerupt pomenirea episcopului său pe motiv de ecumenism, continuînd însă să împărtășească o ecleziologie nu tocmai patristică, rădăcinile unei asemenea abordări fiind vădite în mărturisirea sa de credință de acum 3 ani, analizată cu atenție în materialul de mai jos. La fel, în lucrarea de față se poate găsi și o analiză de folos a mult-pomenitului în ultima vreme Canonul 15 de la Sinodul de la Constantinopol. 

Pentru o impresie de ansamblu asupra materialului care are 124 de pagini, vă propunem să vedeți structura acestuia. Vom publica lucrarea pe părți.


CUPRINS

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: 
I. CONTEXTUL ECLEZIOLOGIC: SEMNATARII „MĂRTURISIRILOR …” DESPRE BISERICA OFICIALĂ ŞI ERES. 
„Membri deplini ai Bisericii” şi „cuprinşi de erezii”.
Starea ecleziologică „de aproape 100 de ani” a Bisericii
II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL 
Cînd erezia se răspîndeşte nestingherit ?
„Aproape 100 de ani” de eres în Biserică ?
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ruperea categorică şi imediată a părtăşiei de potir cu ereticii
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: împărtăşirea dintr-un potir cu ereticii este împărtăşire cu diavolul
III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului
„Respingerea ereziei” şi „disocierea de ea” ca negare a osîndirii ei
„Mustrarea ereticilor” – o abordare nouă în ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR.
IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR  
CANONUL 15 despre falsitatea statutului de „episcop” al celui care propovăduieşte vreun eres
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: episcopul ortodox prin definiţie „învaţă cuvîntul Adevărului lui Dumnezeu”, dar nu minciuna.
CANONUL 15: dimensiunea ECLEZIOLOGICĂ ŞI SOTERIOLOGICĂ.
CANONUL 15: dimensiunea JURIDICĂ.
CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR  împotriva răstălmăcirilor din „Mărturisiri …” 
V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …”ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi
TEZA ÎNTÎI.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: Propovăduitorii ereziei nu sînt eretici. Ereticii se află în legătură organică cu Duhul Sfînt.
Biserica oficială şi Biserica lui Hristos.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: cripto-ecumenismul de expresie „ortodoxă”.
TEZA A DOUA.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: diversitatea „ortodoxo”-ecumenistă în unitate de potir
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: euharisto-centrismul
TEZA A TREIA: „mustrarea” ca părtăşie necondiţionată cu ereticii Bisericii oficiale.
VI. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: eresurile ei de căpătîi
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: unitate corporativă în locul unităţii de credinţă, al unităţii întru HRISTOS.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”:eresul „luptei din interior” – serghianismul
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: momeala pentru creştinii rîvnitori din Biserica oficială. 
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: pregătirea unui popor destoinic a-l primi pe Antihrist 
De la ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” înapoi  la ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: bariere şi capcane  
Anexa 1. 
Anexa 2. 

Citește mai mult…

Despre legătura dintre prezența Harului și Adevăr

25 martie 2017 Un comentariu

Găsim în viața Sfîntului Paisie cel Mare (secolul 5) următoarea întîmplare cu sens foarte actual pentru creștinii vremurilor de pe urmă:

Un monah foarte simplu cu socoteala minţii era ucenic al Sfîntului Paisie cel Mare şi asculta bine de toate poruncile lui. Acesta, ducîndu-se odată în Egipt să vîndă nişte lucruri de mînă, s-a găsit în cale cu un jidov (iudeu) şi mergea împreună cu dînsul. Iar jidovul, cunoscînd simplitatea monahului, cu pîngărita lui limbă a vărsat într-însul veninul şarpelui cel stricător de suflete care-l avea în inima sa, zicîndu-i:

„O, monahule, pentru ce credeţi voi aşa, la întîmplare, în Cel Răstignit, fiindcă nu este El Mesia cel aşteptat, ci altul! Pentru că altul este acela, iar nu acesta în Care credeţi voi, creştinii!” Citește mai mult…

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (3)

6 martie 2017 Lasă un comentariu
/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 


Aici capitolul 1 și capitolul 2.


Capitolul III

Semnificaţia ecleziastică a calendarului

Este binecunoscut faptul că Sfintele Canoane – sub pedeapsa cu caterisirea şi afurisirea – interzic participarea la tainele ereticilor sau schismaticilor şi chiar simpla rugăciune împreună cu aceştia. Creştinii ortodocşi nu pot fraterniza cu ereticii, nu doar în acele chestiuni care privesc cele sfinte, ci nici măcar, dacă este cu putinţă, în expresia vieţii obişnuite de zi cu zi, de exemplu:

1. Sfîntul Ioan Evanghelistul şi Teologul a refuzat să intre în băile publice în care era prezent Cerint, faimosul eretic al antichităţii. Citește mai mult…

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (2)

6 martie 2017 Lasă un comentariu
/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 


Aici capitolul 1.


Capitolul II

Calendarul praznical ca Predanie a Bisericii

Dacă înainte de 1924 Biserica nu ar fi luat poziţie faţă de problema calendarului, ar fi fost posibilă acceptarea unei discuţii pe marginea acestui subiect. Cu toate acestea, Biserica a analizat argumentele adversarilor ei cu mult timp în urmă şi cunoştea pe deplin neajunsurile astronomice ale calendarului său; însă, chiar aşa, a refuzat cu fermitate să-l schimbe. Biserica nu a exprimat doar un punct de vedere sau a lăsat chestiunea ca o teologumenă (o învăţătură teologică care poate fi dezbătută), ci, mai exact, ea a luat o poziţie clară, nu numai interzicînd utilizarea calendarului papal, ci chiar anatematisindu-l prin sinoade pan-ortodoxe. Prin urmare, cum putem noi, fără nici un motiv valid şi fără a încălca Predania, să revenim asupra acestei chestiuni care a fost deja analizată de Biserică şi în privinţa căreia ea și-a dat deja verdictul? Citește mai mult…

Noii mucenici ai Rusiei despre serghianism și „patriarhia Moscovei”

4 martie 2017 Lasă un comentariu

Din „Chemarea Kieveană”, alcătuită de Sfîntul Nou Mucenic Ep. Damaschin (Țedrik), împușcat în 1937:

„[…] Credem că nu noi, ci mitr. Serghie Stragodorţki şi cei dimpreună cu dînsul sînt cuprinşi de acel vis straşnic, cum că Biserica poate fi zidită pe concesii omeneşti şi pe neadevăr. Pe cînd noi afirmăm că minciuna poate da naştere doar minciunii şi nu poate fi temelie a Bisericii. Avem în faţa ochilor calea ruşinoasă a „bisericii celor ce viclenesc”, a renovaţionismului; de această ruşine, a cufundării treptate în mlaştina compromisurilor şi a lepădărilor tot mai straşnice, va avea parte societatea bisericească, dacă va merge pe calea schiţată de făptuirile sinodului”.

Citește mai mult…

Cît de gravă este în fața Domnului hirotonirea preoților și episcopilor nevrednici

3 martie 2017 Lasă un comentariu

Astăzi Biserica lui Hristos îl prăznuiește pe sfîntul Leon, papă al Romei între anii 440-461. În viața acestui sfînt găsim unele momente deosebite și actuale pentru vremurile noastre:

Cum l-a înfruntat Leon pe marele și înfricoșatul Atila, conducătorul hunilor

Cînd Atila, stăpînitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care se numea „biciul lui Dumnezeu”, biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei, vrînd să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzînd că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerînd de la El apărare şi chemînd în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dînsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu însuflate, l-a prefăcut din lup în oaie, că a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blîndeţe şi cu smerenie, minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte şi înspăimîntîndu-se de cinstita şi sfînta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

Boierii şi voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobişnuita şi grabnica lui schimbare în blîndeţe, îl întrebau pe dînsul: „Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dînsul şi l-a ascultat şi ca un biruit a fugit, lăsînd atîta pradă în pămîntul Italiei?” Atila le-a răspuns: „N-aţi văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, de amîndouă părţile papei, iar în mîini ţinînd săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu”. Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dînsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimînta.

Citește mai mult…

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

2 martie 2017 Lasă un comentariu

Publicăm, pe capitole, cartea „Problema Calendarului” (The Calendar Question) care a fost scrisă de părintele Vasile Sakkas în 1973. Această carte este de folos creștinilor care sînt sincer interesați să se lămurească din perspectivă ortodoxă în privința controversei stil nou – stil vechi, care este mai mult decît o simplă controversă; este o problemă ce ține de mîntuire, de rai și iad.


/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

Capitolul I

Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc

Calendarul ,,nu este dogmă” – susţin adversarii noştri, lăsînd astfel să se înţeleagă că oricine poate să facă cu el ce doreşte. Este chestiunea calendarului o problemă cu adevărat dogmatică? Fireşte, aceasta depinde de perspectiva din care examinezi problema. Barba şi rasa mea nu constituie cu siguranţă o dogmă, pentru că existenţa lor nu creşte sau micşorează numărul Persoanelor Sfintei Treimi. Cu toate acestea, dacă desconsider însemnele preoţiei mele cu care m-a onorat Biserica lui Hristos – pe care ea le socoteşte mai preţioase decît purpura împărătească – nu voi jigni astfel Biserica însăşi? Chiar dacă rasa şi barba mea nu constituie prin ele însele o dogmă, dacă le lepăd fără nici un motiv, nu necinstesc Biserica care m-a cinstit pe mine şi care este temelia tuturor dogmelor? Prin urmare, cum este cu putinţă să izolez dogmele de restul vieţii şi trăirii Sfintei, Soborniceştii Biserici Ortodoxe a lui Hristos? Citește mai mult…

Mărturii despre preotul Cleopa Ilie

28 ianuarie 2017 2 comentarii

fragment din cartea „Viața, pătimirile și minunile sfîntului Ierarh Glicherie Mărturisitorul”,

Ed. Schimbarea la Față, 2012

„Născut în anul 1912, părintele Cleopa a ţinut rînduiala sărbătorilor după calendarul iulian, alături de părinţii lui trupeşti, pînă la vîrsta de 12 ani (anul 1924). Cu toate acestea însă, el a fost cel mai cunoscut preot al stilului nou care a tunat şi fulgerat împotriva „stiliştilor” din România. Încă din anii ’50 ai secolului trecut, generaţii de oameni cu sau fără studii teologice îşi alimentau, din propovăduirile sale, ura şi atitudinea faţă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi de credincioşii ei. Toate aceste minciuni au fost adunate de către ucenicii săi şi publicate în seria de cărţi intitulate „Ne vorbeşte părintele Cleopa”. Citește mai mult…

Cînd poate fi primit ca preot cel hirotonit de ereticii ecumeniști

24 ianuarie 2017 14 comentarii

Publicăm un fragment din Scrisoarea nr. 53 a Sf. Teodor Studitul către citețul Ștefan și celor împreună cu el, scrisă în anul 809, din cartea „Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți – volumul 1”, Ed. Sophia, București, 2006.

Să cercetăm, dar, şi să ne grijim cu de-amănuntul de la cine sîntem datori să ne împărtăşim: dacă mărturiseşte dreapta credinţă, dacă nu a fost hirotonit pe bani, dacă nu este adevărat altceva din cele bănuite cu privire la viaţa lui şi din alunecările despre care s-a auzit în legătură cu el. Iar dacă are hirotonia dată de cutare, fie eretic, fie hirotonit pe bani, dar el nici eretic nu este, nici hirotonit cu bună ştiinţă de unul care ia bani, adică de un simoniac, ci mărturiseşte tot adevărul şi păzeşte şi credinţa, şi canoanele neştirbite, şi leapădă şi pe cei care le ştirbesc pe amîndouă, nu avem nici o pricină de îndepărtare faţă de el. Căci neosîndit este unul ca acesta, după sfinţii arătaţi mai înainte şi, prin ei, după toţi.

Deci astfel şi noi ne împărtăşim şi vă sfătuim şi pe voi să faceţi acelaşi lucru, dacă vom fi ascultaţi. Fiindcă dacă se cercetează prea mult, pe de-o parte, se alungă, precum s-a arătat, poruncile Părinţilor, iar pe de alta, încetează marele dar al preoţiei prin care avem numele de creştin; şi cădem iar în slujirea păgînească (ceea ce e nelalocul lui); şi în acest caz şi cei ce ţin cu scumpătate credinţa nu pot să găsească nici în Apus, nici în Răsărit ceea ce caută, fiindcă toţi sînt caterisiţi prin împreuna-liturghisire a unora cu alţii. Fiindcă e limpede că în vremea lui Tarasie, cu întîistătătorul romanilor au slujit împreună şi apocrisiarii [trimișii oficiali ai Bisericii din Roma la Constantinopol] trimişi de acolo, şi aceia poate au slujit împreună cu cei din Răsărit, şi de aici ruinate sînt toate cele ale preoției.

Sintetizînd cele scrise de Sf. Teodor Studitul, putem enumera criteriile după care un preot venit de la eretici poate fi primit de către cei ortodocși (adică de cei care nu se află în comuniune cu erezia și ierarhii/preoții eretici):

  1. Mărturisește întru totul dreapta credință (= este ortodox după credință)
  2. Păzește întru totul canoanele Bisericii (inclusiv calendarul bisericesc)
  3. Dacă nu sînt adevărate careva zvonuri privind eventuale devieri grave de comportament (sodomie, violenţă, vrăjitorie etc.)
  4. Nu a fost hirotonit pe bani (= simonie) de către un episcop care a fost hirotonit pe bani (este simoniac) și/sau care hirotonește pe alții pe bani
  5. Dacă a fost hirotonit de un ierarh eretic, la acel moment nu avea cunoștință despre erezia respectivă și despre credința eretică a episcopului pe care îl știa drept ortodox
  6. S-a lepădat de părtășia cu ierarhii, preoții și mirenii eretici și nu are nici o comuniune cu aceștia (nici în slujbă, nici în rugăciunile obștești și particulare, nici nu-i pomenește în vreun fel la slujbă și, în special, la proscomidie)

Notă: În vremurile noastre, principalele erezii în care au căzut de ceva vreme Bisericile Oficiale sînt ecumenismul (împreună cu nou-calendarismul ca parte componentă a ecumenismului) și (neo)serghianismul.

Cum s-a botezat un păgîn convertit la Ortodoxie

22 ianuarie 2017 Lasă un comentariu

Imagini pentru мученик ПОЛИЕВКТ

Pe 9/22 ianuarie, Biserica lui Hristos îl prăznuiește pe sfîntul mucenic Polieuct, în viața căruia se găsește un aspect mai deosebit al săvîrșirii Tainei Botezului în condiții excepționale:

În vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), împăraţii Romei, erau doi ostaşi cinstiţi, Nearh şi Polieuct, din cetatea Melitinei, pămîntul Armeniei, care împrietenindu-se între ei, aveau atîta dragoste unul către altul, încît nici între fraţi nu se afla aşa iubire, pentru că fiecăruia din ei i se părea că în prietenul său îşi are viaţa şi sufletul.

Nearh era creştin dreptcredincios şi în legea Domnului desăvîrşit, iar alesul Polieuct era elin (păgîn), neluminat cu credinţa cea adevărată, însă avea obiceiurile cele creştineşti şi se împodobea cu toate faptele bune, fiind în toate ca un măslin roditor; aceasta numai îi lipsea, căci încă nu era în casa Domnului (Biserică). Deci se îngrijea Nearh ca să-l aducă la credinţa creştinească, adeseori citindu-i dumnezeieştile Scripturi şi arătîndu-i deşertăciunea şi urîciunea închinării la idoli; dar încă nu venise ceasul întoarcerii lui şi al mîntuirii, cel înainte însemnat de Dumnezeu, pînă ce s-a auzit prin tîrguri şi prin uliţe citindu-se porunca cea fără de Dumnezeu a păgînilor împăraţi, care îi silea pe toţi la închinarea zeilor lor, şi-i îngrozea cu chinuri de multe feluri, dacă s-ar fi aflat cineva nesupus şi neascultător. Citește mai mult…

Cum „luptă din interior” un episcop nepomenitor

11 ianuarie 2017 5 comentarii

Filmul „Evadarea” – cu mesaj ortodox

3 decembrie 2016 Lasă un comentariu

Întrucît astăzi este Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități, este binevenită distribuirea acestui film făcut de un tînăr regizor din Republica Moldova, autorul filmului anti-avort „11:30”.

 

 

 

 

Apostazie continuă: „Mitropolia Moldovei” slujește deschis cu sectanții

19 octombrie 2016 Lasă un comentariu

untitled

Acum 1 an atenționam pe cei cărora le pasă de mîntuire despre o lucrare ascunsă (ocultă) săvîrșită de instituția care-și spune „Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove” și care se pretinde a fi „Biserica Ortodoxă din Moldova”. Este vorba despre conlucrarea și conslujirea pe față cu o sectă para-ortodoxă răspîndită în Rusia și din ce în ce mai mult în afara ei: așa-numiții kocetkovțî sau, cum își spun ei mai des „frății mici ortodoxe” în cinstea „Sfîntului Paisie de la Neamț” sau a „Schimbării la Față”. 

Articolul despre cum „mitropolia Moldovei” îi promovează, îi binecuvîntează pe acești sectanți și, cel mai relevant, ascunde aceasta cu bună știință se numește „Mitropolia Moldovei și ereticii lui Kocetkov sau cum anume diavolul s-a ascuns în mai multe detalii”

Orice erezie are o proprietate specifică: întunecă mintea omului care, prin urmare, se afundă din ce în ce mai mult în ea, considerîndu-o, cu „ajutorul” diavolului din ce în ce mai ortodoxă și patristică. Astfel, și în acest an mitropolia condusă de Vladimir Cantarean organizează 3 zile de promovare a acestei secte, inclusiv cu conslujirea în cadrul liturghiei care va avea loc în două locuri: la mănăstirea „Noul Neamț” de la Chițcani și la parohia euro-parohului Maxim Melinti de la Ghidighici. Programul îl puteți vedea alăturat: Citește mai mult…

NEAMUL ÎNTRE IDEOLOGII ŞI CONDIŢIA DE OM

1 iunie 2016 Lasă un comentariu

Publicăm o analiză, un studiu sincer și direct venit din Republica Moldova despre permanenta polemică românism-moldovenism. În premieră pentru spațiul românesc, această falsă dilemă este scotocită și deznodată multi-aspectual și, ceea ce este cu adevărat important, ortodox. Varianta pdf. a acestui material se poate vedea și descărca de aici.


Din păcate, opoziţia tranşantă dintre „moldovenism” şi „românism” a devenit o permanenţă a conştiinţei sociale a populaţiei Republicii Moldova şi este exploatată în cele mai barbare şi perfide moduri de către clasa politică din RM, nu rareori cu participarea prea puţin constructivă a unor personaje politice de la vest de Prut. După cum remarcă cu toată pertinenţa dl Iurie Roşca în editorialul său din 10.03.16[1], „aceste subiecte incendiare otrăvesc spaţiul public şi cantonează segmente largi ale cetăţenilor în zone de conflict iremediabil”. Dar ceea ce este mult mai grav, iarăşi, conform sentinţei perfect adevărate a aceluiaşi autor, „baricadele ridicate de cele două grupări „fundamentaliste” devin insurmontabile din perspectiva edificării unui stat funcţional şi a unei societăţi ce ar împărtăşi acelaşi set de valori şi repere comune.” Este o sentinţă nu numai în sens de judecată logică, dar, ceea ce este de-a dreptul ucigător, şi în sensul de condamnare. De condamnare a statului Republica Moldova la desfiinţare. Astfel, locul pe care îl ocupă această opoziţie în mentalul colectiv reprezintă singura sau una dintre cauzele esenţiale ale eşecului – cel puţin deocamdată – a statalităţii populaţiei Moldovei de Răsărit. Citește mai mult…

Altfel despre Mișcarea Legionară (2)

11 mai 2016 Lasă un comentariu

Continuarea Părții 1;

Unul dintre conceptele fundamentale ale legionarismului este cel de neam pe care C. Codreanu l-a definit în termeni civilizaţionişti anticipînd astfel cu cîteva decenii teoria civilizaţiilor. Astfel, Căpitanul vedea neamul în felul următor: „Cînd zicem Neamul Românesc, înţelegem toţi Românii vii şi morţi, cari au trăit de la începutul istoriei pe acest pămînt şi cari vor mai trăi şi în viitor.”[1]

Şi în continuare: „„Neamul are:

  1. Un patrimoniu fizic, biologic: carnea şi sîngele[2].
  2. Un patrimoniu material: pămîntul ţării şi bogăţiile.
  3. Un patrimoniu spiritual care cuprinde:

Citește mai mult…

Altfel despre Mișcarea Legionară (1)

9 mai 2016 Lasă un comentariu

Publicăm Prefața cărții „Mișcarea Legionară în Basarabia. Documente”, apărută în 2011 în Republica Moldova. Despre această carte am scris aici.


Cel ce stă indiferent, fricos şi laş în faţa ţării sale care moare, va fi blestemat de cei ce vin după el.

Ţară, cheamă-ţi feciorii şi vor răspunde. Cei ce te iubesc vor răspunde, iar laşii vor sta muţi…[1]

Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul

Culegerea de faţă reprezintă o contribuţie de-a dreptul inedită la istoria societăţii româneşti din perioada interbelică. Caracterul de contribuţie inedită îi conferă subiectul comun al acestor 300 de documente – crîmpeie din activitatea unor membri ai Legiunii „Arhanghelul Mihail” în Basarabia din cadrul României Mari aşa cum au fost acestea surprinse şi catalogate de agenţii mai puţin instruiţi[2] ai poliţiei şi siguranţei statului democrat român.

Aceste documente cuprind şi unele care ţin de alte organizaţii politice cum ar fi Liga Apărării Naţional Creştine (Partidul Naţional-Creştin, „cuziştii”), Partidul Ţărănesc al dr. N. Lupu, partidul comunist român, precum şi documente care ţin de asemenea reprezentanţi ai clasei politice româneşti ca Pantelimon Halippa şi Victor Iamandi. Aceste documente au fost incluse pentru a oferi o viziune mai largă asupra metodelor de lucru ale statului democrat român şi a atmosferei din acei ani.

Acest subiect – Mişcarea Legionară – a provocat, provoacă şi va provoca atitudini nu numai dintre cele mai diverse şi contradictorii, dar şi dintre cele mai vehemente. Şi asemenea atitudini au apărut din chiar momentul înfiinţării acestei mişcări într-o zi de iunie din anul 1927… Citește mai mult…

Ajutor financiar necesar pentru un scurtmetraj autohton

3 mai 2016 Lasă un comentariu

Este vorba despre filmul „Zaraza”, în baza nuvelei lui Liviu Rebreanu – „Cearta”:

https://guvern24.md/projects/zaraza-sustine-filmul-autohton/

Au rămas 7 zile pentru a putea contribui financiar la apariția acestui filmuleț. Din 2100 euro necesari s-au strîns abia 285 euro.

Din cîte am înțeles de la regizorul acestui film, creația aceasta artistică pare a fi o treabă bună: scurtă, clară și cuprinzătoare. 

Ce s-a întîmplat cu episcopul ortodox întemnițat de ereticii luptători-cu-icoanele

17 aprilie 2016 Lasă un comentariu

Astăzi, Biserica lui Hristos, pe lîngă Cuvioasa Maică Maria Egipteanca, face pomenirea sfîntului Iosif, făcătorul de cîntări și canoane (a alcătuit peste 300 de canoane, majoritatea parte din Mineiele lunare) care a trăit în vremea celei de-a doua prigoane iconoclaste (prima jumătate a sec. 9). În viața sf. Iosif, se poate găsi un fragment despre un episcop ortodox (închinător la icoane) care a fost întemnițat de ereticii luptători-cu-icoanele și care, din pricina greutății temniței, înclina să se lepede de dreapta credință și să treacă de partea ereticilor care pretindeau că sînt ortodocși. Iată acest fragment de folos vremurilor noastre de răspîndire și stăpînire a ereziei ecumeniste: Citește mai mult…

Episcopul din iad

5 decembrie 2015 Lasă un comentariu

Fragment din cartea numită „Limonariu (Livada duhovnicească)” sau „Patericul sinaitic”, scris în sec. 7, capitolul 44:

Cînd ne-am dus în Tebaida, ne-a povestit un călugăr următoarele fapte:

Un stareț îmbunătățit trăia în afara orașului Asinoe și stătuse în chilia sa cam 70 de ani.  Avea 10 ucenici; unul din ei însă nu se îngrijea deloc de mîntuirea sufletului lui. Starețul adeseori îl sfătuia și îndemna zicîndu-i:

– Îngrijește-te, frate, de sufletul tău! Ai să mori și ai să te duci în iad!

Fratele însă nu asculta niciodată de părintele său și nu primea sfaturile lui. S-a întîmplat ca să moară fratele după cîtăva vreme. Starețul s-a întristat mult pentru el, căci știa că a plecat din lumea aceasta fără să se îngrijească deloc de mîntuirea sufletului lui și că fusese foarte leneș. Și a început starețul să se roage și să spună:

– Doamne Iisuse Hristoase, adevarătul nostru Dumnezeu, descoperă în ce stare e sufletul acestui frate!

Și, într-adevăr, vede în vedenie un rîu de foc, iar în el mulțime mare de oameni; în mijlocul lor vede pe  fratele cufundat în rîu de foc pînă la gît. Atunci îi spune starețul:

–  Din pricina acestei osînde  te îndemnam, fiule, să te îngrijești de mîntuirea sufletului tău.

Fratele a răspuns și a zis starețului:

– Mulțumesc lui Dumnezeu, părinte, că cel puțin capul mi-e liber de chinuri, deoarece prin rugăciunile tale stau cu  picioarele pe creștetul unui episcop.

***

Cartea integrală, de mare folos pentru orice creștin, poate fi găsită aici:

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/limonariu.htm

Mitropolia Moldovei și ereticii lui Kocetkov sau cum anume diavolul s-a ascuns în mai multe detalii  

3 noiembrie 2015 Lasă un comentariu

Articolul poate fi descărcat de aici în varianta pdf.

Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă

şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.

(Luca 8:17)

 

Articolul de mai jos se adresează acelor oameni care caută să trăiască după învățătura ortodoxă, adică creștinilor.

Mitropolia cheamă doritorii la o „conferință internațională ortodoxă”

Acum 12 zile, în Moldova a avut loc un eveniment care poate părea, la prima vedere, nu foarte semnificativ. La o cercetare mai atentă însă, rînduită de bunul Dumnezeu care este Calea, Adevărul și Viața, evenimentul respectiv se arată a fi unul de o importanță și gravitate deosebite. Cele scrise în continuare nu pretind a fi o analiză complexă, ci o relatare factologică cu scurte comentarii, din care fiecare creștin temător de Dumnezeu ar putea să-și facă propriile concluzii spre mîntuirea sa și a aproapelui său. Citește mai mult…

Adormirea Maicii Domnului și jidovii

27 august 2015 Lasă un comentariu

Fragment din povestirea cea despre slăvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos care se prăznuiește mîine, 15/28 august de Biserica lui Hristos:

Acestea toate făcîndu-se aşa, s-a început petrecerea primitorului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfîntul Apostol Petru era la început cu Sfîntul Pavel, iar Sfîntul Iacov, ruda [verișorul, pe linia mamei] Domnului, şi cu ceilalţi mari Sfinţi Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfîntul Ioan [Teologul] ducea înaintea patului acea stîlpare strălucitoare de lumină [dată din rai Maicii Domnului de Arhanghelul Gavriil atunci cînd a înștiințat-o de apropierea Adormii ei]. Apoi venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului, cu lumînări şi cu cădiri împrejur, înainte mergînd şi urmînd şi cîntîndu-se cîntarea cea de moarte. Sfîntul Petru începea, iar ceilalţi după dînsul cîntau cu un glas psalmul lui David: Întru ieşirea lui Israel din Egipt…, şi la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cîntau şi alţi psalmi de prăznuire, de mulţumire şi de laude precum lucra Duhul Sfînt în gurile celor ce cîntau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani [unde erau înmormîntați și părinții Maicii Domnului – Ioachim și Ana]. Deasupra patului şi deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare şi luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobişnuită rază; iar prin nori se auzeau dulci cîntări îngereşti de uimire, care umpleau văzduhul şi totul se lucra pe pămînt în auzul poporului. Citește mai mult…

Despre un episcop ce era să cadă în erezie

17 aprilie 2015 Lasă un comentariu

Astăzi, Biserica lui Hristos îl cinstește pe Cuviosul Iosif scriitorul de cîntări și făcătorul de canoane, care a adormit întru Domnul în anul 883. O mare parte din viață sfîntul a trăit-o în vreme de stăpînire a ereziei iconoclaste, atît la nivel politic, cît și la nivel bisericesc – împăratul eretic Leon Armeanul i-a scos de pe scaunele arhierești pe episcopii ortodocși, prigonindu-i pentru dreapta credință, pe unii pînă la moarte, și înlocuindu-i cu minciuno-episcopi eretici care se pretindeau canonici și ortodocși).

În viața sfîntului se găsește următoarea mărturie, de mare folos și actualitate:

[…] Cu aceste cuvinte şi cu altele asemenea acestora, Cuviosul Iosif mîngîia şi întărea pe cei împreună cu dînsul legaţi, care, pentru cinstea icoanelor, erau închişi în temniţă. S-a întîmplat de era aruncat acolo cu dînşii un oarecare dreptcredincios episcop, care era prigonit de asemenea pentru cinstirea sfintelor icoane. Citește mai mult…

Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”

15 aprilie 2015 Lasă un comentariu

ortodoxianecenzurata.wordpress.com

<< DESCARCĂ varianta pdf. a articolului >>

***

PREÎNTÎMPINARE

Acest articol-atenţionare se adresează numai şi numai către creştinii Moldovei. Către cei care se socot ortodocşi – fie prin credinţa moştenită din strămoşi, fie prin tradiţie, fie prin însuşirea de sine-stătător a credinţei celei adevărate, fie prin venirea la Hristos ca urmare a luminării întru Domnul.

Către cei pentru care Cuvîntul lui Dumnezeu – spus oamenilor prin Sfînta Scriptură (Biblia), prin Sfintele Canoane ale Bisericii lui Hristos, prin scrierile însuflate de Duhul Sfînt-Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – este Adevărul.

Către cei pentru care Adevărul este

IISUS HRISTOS

Cel Întrupat, Răstignit şi Înviat.

Chișinău

2/15 aprilie 2015

 

Despre „împărtăşirea” lui Filat în altar

sau încă o dată despre starea „mitropoliei Moldovei”

 

 

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor
şi în calea păcătoşilor nu a stat
şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
ci în legea Domnului e voia lui
şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
(Psalmi 1:1-2)

Acum zece zile, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, 5 aprilie 2015, cetăţeanul Vladimir Filat (mai cunoscut prin pseudonimul său politic ca „Vlad Filat”) s-a „spovedit” şi s-a „împărtăşit” în altarul Catedralei Mitropoliei Moldovei din Chişinău. „Spovedania” în altar este documentată video de către un post tv, iar „împărtăşania” în altar a fost confirmată oficial de către Mitropolie. Citește mai mult…

Despre Moldova „majoritar ortodoxă”

12 aprilie 2015 Lasă un comentariu

Cum tin Postul Mare moldovenii:

50% – deloc

27% – 1 saptamana

8%   – tot Postul

Cum se impartasesc in Post:

41% – deloc

26% – depinde de circumstante

30% – сel putin o data

3%   – de mai multe ori Citește mai mult…

Cine este „patriarhul” Daniel Ciobotea. Pe cine pomenesc la fiecare liturghie (anti)ecumeniștii din ”patriarhia română”

26 martie 2015 Lasă un comentariu

de la stînga la dreapta: „mitropolitul Chișinăului și întregii Moldove” Vladimir Cantarean, Daniel Ciobotea și președintele RM Mircea Snegur

Note „Popas Alternativ”: 
*unde scrie Biserica Ortodoxă Română (BOR) a se citi Patriarhia Română, întrucît patriarhia lui Daniel Ciobotea și Biserica Ortodoxă sînt două entități paralele (opuse, de fapt)
*unde scrie Patriarhul Daniel a se citi eresiarhul (minciuno-patriarhul) Daniel

Zis-a Domnul: Eu sunt ușa; de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pașune va afla. FuruI nu vine decât numai să fure și să junghie și să piardă; Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să o aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul său pentru oi. Iar cel năimit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și Iasă oile și fuge, și lupul le răpește și le risipește. Dar cel năimit fuge, pentru că este năimit și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine; precum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl; și sufletul Îmi pun pentru oi. [Ioan, cap. 10]

***

preluare de pe adevarul.ro

Secretele Patriarhului Daniel – cum s-a infiltrat, în vremea lui Ceauşescu, tânărul călugăr Ciobotea în cercurile înalte ale BOR şi misterul din CV în anii ’89 – ’90

Citește mai mult…