Duhoarea episcopilor răi

Sf. Grigorie Teologul (329-390)

 

„Despre mine însumi și despre episcopi”

„Poți să te încrezi leului, leopardul poate să fie domesticit și chiar șarpele, e cu putință, va fugi de tine, chiar dacă ți-e frică de el; dar de un lucru să te păzești – de episcopii răi, nesmintindu-te în aceasta de vrednicia scaunelor lor!

Căci tuturor le este la îndemînă statutul înalt, dar nu și harul. Pătrunzînd cu vederea prin pielea de oaie, recunoaște sub ea lupul. Convinge-mă nu cu cuvinte, dar cu fapte. Urăsc învățăturile căror potrivnică le stă însăși viața. Lăudînd vopseaua coșciugului, mă îngrețoșez de duhoarea părților putrezite din el. 

– Cum așa? Ce înseamnă aceasta? Cum tu, carele grăiești întruna cuvîntări strălucite, nu vei grăi frumos și de data aceasta?

– De aceea că celui care suferă îi este firesc (de dragul vădirii) să-și verse scîrba către Domnul, către prieteni, părinți, vecini, musafiri sau, în cel mai rău caz, către vremea și generațiile care vin.”

 

Aici sf. Grigorie îi are în vedere nu pe episcopii eretici (care sînt minciuno-episcopi) – despre ei sfîntul vorbește în alte părți – ci se referă la episcopii care au devieri grave (și publice) de la viața creștinească (ex. sodomie despre care se știe și de care aceștia nu se căiesc), în contextul canonului 31 apostolic.

în context: Sfîntul Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”