ÎNTRE HRISTOS şi LOCUL DE MUNCĂ

„Nu am timp”, „Sînt la serviciu”, „Muncesc de dimineaţă şi pînă seara”, „Vin acasă foarte obosit” etc sînt scuze pe care creştinul le aduce în faţa duhovnicului atunci cînd e întrebat de programul zilnic în cele bisericeşti. Justificări întemeiate, frecvente, deja obişnuite, atît pentru creştini, cît şi pentru duhovnici, justificări ce motivează zeci de ani a zeci şi sute de mii (chiar milioane) de creştini ce nu cunosc şi nu trăiesc după poruncile lui Hristos.

Ce ştiu majoritatea creştinilor acestei ţări despre Evanghelie, Vieţile Sfinţilor, Proloage, Pateric? Cînd şi cîţi le-au citit ori măcar ştiu că există ele? Cîţi din popor cunosc cît de puţin din istoria Bisericii Ortodoxe (Române şi Universale) ori au cunoştinţe sumare despre Tainele Bisericii? Între grijile casei şi obligaţiile sociale dintre care prioritar e serviciul, pentru care e alocată cea mai mare parte a zilei, nu mai rămane loc şi pentru alte indeletniciri; astfel, e firesc ca mult lăudatul „om nou”, produsul acestei societăţi, să fie apostat, ateu, departe de orice preocupări creştineşti. Dacă astfel stă situaţia, ce pretenţii duhovniceşti poate avea duhovnicul faţă de creştinul căruia, pentru dezlegarea păcatelor, i se încredinţează o rînduială creştinească zilnică? Ce curaj trebuie să aibă preotul faţă de muncitorul ostenit după o zi de muncă pentru a-i cere să se ostenească puţin pentru Hristos şi pentru propriul suflet în metanii, închinăciuni, citiri de psalmi şi rugăciuni, precum Acatiste şi Paraclise, etc? De rugăciuni pentru suferinzi, flămanzi, săraci, pribegi fără căpătai, bolnavi, aflaţi in inchisori etc nici nu poate fi vorba! Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (şi) pentru om; tehnologia, progresul, bună-starea dimpreună cu toate reformele sociale pentru „o viaţă mai bună” ţes libertatea creştinului în gratii numite „obligaţii civice”, „prestări de activităţi sociale”, „servicii publice” etc, adevărate „găuri negre” ce sorb in neştire minute şi ani din viaţa omului şi a intregului neam, vlăguindu-l. Uzina, fabrica, şantierul, biroul, adevărate temniţe în care omul petrece zile şi nopţi sînt mai importante decît propria familie, decît mîntuirea, decît Însuşi Hristos Dumnezeu: aici işi asigură existenţa muncind, aici petrece cea mai mare parte a zilei, aici glumeşte, se bucură, se întristează, aici îşi jertfeşte anii tinereţii şi mai bine de jumătate din viaţă.

Aici, la locul de muncă, deprinde creştinul viaţa fără Hristos în atmosferă propice doar progresului, producţiei, între maşini şi aparate, hale şi furnale, birouri şi cabinete, spaţii străine de orice mesaj creştin, departe de învecinarea cu veşnicia. Pe strung, la ghişeu, în oţelărie, printre macarale şi poduri rulante, daruri duhovniceşti precum: trezvia atenţiei, gîndul la moarte, rugăciunea nerisipită, lacrimile duhovniceşti, dorirea celor veşnice, pacea lui Hristos nu pot poposi în inima creştinului. Într-o atare atmosferă, în care singuru ideal este munca, nimeni nu are păcate, nimeni nu se întreabă de păcatele proprii, nimeni nu se căieşte de vreun „rău”, fiindcă gîndul tuturor e „să facă treabă bună” şi „să meargă producţia”, fiind vigilenţi faţă de un singur „păcat”: neîndeplinirea „planului”, întarzierea la locul de muncă, abaterea de la program, încălcarea regulamentului.

Cînd instruirea, învăţătura, cultura anticreştină, agenţi ai viitorului Antihrist, baze teoretice ale societăţii industriale, Îl înlocuiesc pe Hristos, devenind idoli „europeni” ai sufletelor noastre, sfîrşind prin a face din muncă, hărnicie, pricepere virtuţi publice, daruri „cereşti”, pentru care trăim şi murim, teologie antihristică prin care societatea ia locul lui Dumnezeu. Societatea – Zeus, „mamă” a gîndurilor noastre, Marele Cenzor de conştiinţe, se revendică astfel „corect, elegant şi legal” ca Mare Stăpîn cu drepturi „divine” peste popoare, înlăturînd discret pe Hristos dintre oameni, trasînd între El şi creştini adînca prăpastie a „drepturilor omului” de a trăi împotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile Bisericii în schimbul acordării prestigiului de „cetăţean de onoare”, „exemplu de dăruire civică”, „luptător pentru fericirea omenirii” etc, „virtuţi cu care insuşi Antihrist va amăgi lumea. Aşadar, iată cum tandemul obligaţiilor şi recompenselor sociale face din fiecare slujbaş sclav al binelui obştesc o marionetă la dispoziţia poporului democrat, robot pentru care nu există: rai, iad, fericire ori chinuri veşnice; nu există Hristos, ci singurul „bine” prezent şi veşnic este „bunăstarea socială”; singurul „rai”, bucurie, fericire, destin unic şi ultim al omenirii. De aici, din această mocirlă a competenţei, profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice, omul european, care, din prea multă jertfire pentru societatea dorită perfectă, nu mai are timp de Hristos; serviciul, funcţia, grijile profesionale îl absorb pînă într-atît încat nu se roagă, nu se închină, nu se spovedeşte, nu poartă grija mîntuirii sufletului său, rupe orice legătură cu Dumnezeu. Aceasta e societatea ce-l scoate pe creştin din Biserică, desparte ucenicii de duhovnici, făcîndu-se zid între creştini şi Hristos; acesta e antihristicul monstru ce foarfecă zilnic suflete şi vieţi a milioane de clăcaşi, porecliţi „salariaţi„, robi ai marii colectivizări antihristice numită „integrare europeană„, Marele Prieten al omului nou, funcţionarul european, cîndva creştin, acum apostat, iar în viitor discipol-fruntaş, copil de suflet al Marelui Binefăcător al Umanităţii, integristul tătuc Antihrist al cărui „suflu nou” inspiră, însufleţeşte şi învăluie deja babilonica Europă.

extras din cartea „DESPRE CHIPUL OMULUI NOU”, de Ieromonah Martirie Pădurarul

* cartea poate fi descărcată de aici >>> http://mirem.ro/umanism.html – click dreapta > save target as…

IMPORTANT: Ce trebuie să ştim despre vaccinuri? [video în engleză]

Erau o familie fericită pînă şi-au vaccinat primul copil. Au hotărît să nu repete greşeala cu cel de-al doilea. Însă nu le-a reuşit. Pruncul a fost vaccinat cu forţa…

• 4 fetiţe care urmau să fie mai „sănătoase”, mai „imune”…

• Şi încă ceva

O sutime de secundă…

Ne pudrăm chipul, ne pudrăm trăirile, ne pudrăm neajunsurile, ne pudrăm viaţa, ne pudrăm moartea… Ne ştergem lacrimile sincere de pe obrajii pudraţi. Denumirea acestei pudre universale este „Democraţie & Succes”…

Oare odată pudraţi – mai sîntem noi înşine?

„Nu-mi şade cool cu centura de siguranţă…”

Dacă sînteţi sensibili din fire sau sînteţi deprimaţi – ocoliţi aceste clipuri video. Mă simt dator să vă previn, aşa că v-am prevenit.

„Dumnezeu nu Se lasă batjocorit”

„Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. ” (Galateni 6:7)

Iata povestea catorva barbati si femei care L-au luat in ras pe Dumnezeu:

• John Lennon (Cantaret): Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana, el a declarat: ‘Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea. Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El” (1966). Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Iisus Hristos, a fost impuscat de sase ori.

• Tancredo Neves (Presedinte al Braziliei): In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie. A obtinut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.

• Cazuza (Compozitor, cantaret si poet bi-sexual): In timpul unui spectacol in Canecio (Rio de Janeiro), in timp ce isi fuma tigarea, a pufait fumul in aer si a spus: ‘Doamne, asta e pentru tine.’ A murit la varsta de 32 de ani, de cancer pulmonar…

• Constructorul vasului Titanic: Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era vasul. El a raspuns cu un ton ironic: ‘Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda’…

• Marilyn Monroe (Actrita) A fost vizitata de Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol. Acesta a declarat ca „Spiritul Lui Dumnezeu” l-a trimis sa ii predice. Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus sectantul, ea a replicat: ‘N-am nevoie de Iisus al tau’. O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.

• Bon Scott (Cantaret): Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea: ‘Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern’. Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.

• Campinas (in 2005): In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti, au luat, in drum, o alta prietena…. Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, i-a spus, tinand-o de mana pe fata care se asezase in masina: ‘Fiica mea, mergi cu Dumnezeu si fie ca El sa te apere.’ Aceasta a raspuns: ‘Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, inauntru, ….e deja plin. ‘ Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era intact. Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi.

• Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica ) a declarat ca Biblia (Cuvantul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata. In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.

Viaţa de azi… (cuvîntul Părintelui Serafim Rose)

O fotografie…

Nu poti descrie in cuvinte tragedia prin care trece poporul chinez dupa cutremurul care a distrus practic tara. Agentiile de stiri abunda in fotografii cu oameni scosi de sub daramaturi. Insa, de departe, o fotografie aparuta joi in Daily Mail spune mai mult decat orice descriere. Un barbat si-a legat in spate corpul sotiei decedate ca sa o duca la morga.

Petre Ţuţea în faţa morţii