Murirea (I)

Democraţia liberală nu reprezintă nicidecum prioritatea majorităţii asupra părerii minorităţii, după cum cred cei naivi. Acest sistem nu egalează nici măcar votul individului cu cel al majorităţii. Democraţia situează votul minorităţii, în cazul în care aceasta este purtătoare de viciu sau păcat, deasupra părerii majorităţii. Dacă 100 de milioane de oameni sînt împotriva pederastiei şi 1000 pro, decizia va fi în favoarea minorităţii.

Într-un mediu de toleranţă şi îngăduire, cultivate prin respect pentru gusturile altora, vor apărea magazine, cluburi şi resurse mass-media, care vor deservi această categorie denaturată. Şi nu-i poţi contrazice : dacă Dumnezeu nu există, toţi sunt liberi să facă ce vor. Acoperirea consecinţelor colosale cu o frunză de smochin se exprimă prin interdicţia de a cauza prejudicii cu efect imediat. După logica de percepţie materialistă a lumii, un gust sau o orientare netradiţională trebuie respectate. Doar nu ne pot face nici un rău.

Unora le place borşul, altora – insectele fripte. În sex se aplică aceeaşi regulă: unora le plac relaţiile tradiţionale, alţii le preferă pe cele netradiţionale. În curînd, însăşi cuvîntul „netradiţional” va disparea. De ce? Cine determină tradiţia? Deocamdată, aceasta este asumată de acea parte a societăţii care păstrează conştient rămăşiţele „directivelor” religioase. Dar cu trecerea timpului se vor naşte generaţii „libere” de aceste „arhaisme”.

ÎNTRE HRISTOS şi LOCUL DE MUNCĂ

„Nu am timp”, „Sînt la serviciu”, „Muncesc de dimineaţă şi pînă seara”, „Vin acasă foarte obosit” etc sînt scuze pe care creştinul le aduce în faţa duhovnicului atunci cînd e întrebat de programul zilnic în cele bisericeşti. Justificări întemeiate, frecvente, deja obişnuite, atît pentru creştini, cît şi pentru duhovnici, justificări ce motivează zeci de ani a zeci şi sute de mii (chiar milioane) de creştini ce nu cunosc şi nu trăiesc după poruncile lui Hristos.

Ce ştiu majoritatea creştinilor acestei ţări despre Evanghelie, Vieţile Sfinţilor, Proloage, Pateric? Cînd şi cîţi le-au citit ori măcar ştiu că există ele? Cîţi din popor cunosc cît de puţin din istoria Bisericii Ortodoxe (Române şi Universale) ori au cunoştinţe sumare despre Tainele Bisericii? Între grijile casei şi obligaţiile sociale dintre care prioritar e serviciul, pentru care e alocată cea mai mare parte a zilei, nu mai rămane loc şi pentru alte indeletniciri; astfel, e firesc ca mult lăudatul „om nou”, produsul acestei societăţi, să fie apostat, ateu, departe de orice preocupări creştineşti. Dacă astfel stă situaţia, ce pretenţii duhovniceşti poate avea duhovnicul faţă de creştinul căruia, pentru dezlegarea păcatelor, i se încredinţează o rînduială creştinească zilnică? Ce curaj trebuie să aibă preotul faţă de muncitorul ostenit după o zi de muncă pentru a-i cere să se ostenească puţin pentru Hristos şi pentru propriul suflet în metanii, închinăciuni, citiri de psalmi şi rugăciuni, precum Acatiste şi Paraclise, etc? De rugăciuni pentru suferinzi, flămanzi, săraci, pribegi fără căpătai, bolnavi, aflaţi in inchisori etc nici nu poate fi vorba! Infailibila societate iubitoare de oameni nu mai are timp (şi) pentru om; tehnologia, progresul, bună-starea dimpreună cu toate reformele sociale pentru „o viaţă mai bună” ţes libertatea creştinului în gratii numite „obligaţii civice”, „prestări de activităţi sociale”, „servicii publice” etc, adevărate „găuri negre” ce sorb in neştire minute şi ani din viaţa omului şi a intregului neam, vlăguindu-l. Uzina, fabrica, şantierul, biroul, adevărate temniţe în care omul petrece zile şi nopţi sînt mai importante decît propria familie, decît mîntuirea, decît Însuşi Hristos Dumnezeu: aici işi asigură existenţa muncind, aici petrece cea mai mare parte a zilei, aici glumeşte, se bucură, se întristează, aici îşi jertfeşte anii tinereţii şi mai bine de jumătate din viaţă.

Aici, la locul de muncă, deprinde creştinul viaţa fără Hristos în atmosferă propice doar progresului, producţiei, între maşini şi aparate, hale şi furnale, birouri şi cabinete, spaţii străine de orice mesaj creştin, departe de învecinarea cu veşnicia. Pe strung, la ghişeu, în oţelărie, printre macarale şi poduri rulante, daruri duhovniceşti precum: trezvia atenţiei, gîndul la moarte, rugăciunea nerisipită, lacrimile duhovniceşti, dorirea celor veşnice, pacea lui Hristos nu pot poposi în inima creştinului. Într-o atare atmosferă, în care singuru ideal este munca, nimeni nu are păcate, nimeni nu se întreabă de păcatele proprii, nimeni nu se căieşte de vreun „rău”, fiindcă gîndul tuturor e „să facă treabă bună” şi „să meargă producţia”, fiind vigilenţi faţă de un singur „păcat”: neîndeplinirea „planului”, întarzierea la locul de muncă, abaterea de la program, încălcarea regulamentului.

Cînd instruirea, învăţătura, cultura anticreştină, agenţi ai viitorului Antihrist, baze teoretice ale societăţii industriale, Îl înlocuiesc pe Hristos, devenind idoli „europeni” ai sufletelor noastre, sfîrşind prin a face din muncă, hărnicie, pricepere virtuţi publice, daruri „cereşti”, pentru care trăim şi murim, teologie antihristică prin care societatea ia locul lui Dumnezeu. Societatea – Zeus, „mamă” a gîndurilor noastre, Marele Cenzor de conştiinţe, se revendică astfel „corect, elegant şi legal” ca Mare Stăpîn cu drepturi „divine” peste popoare, înlăturînd discret pe Hristos dintre oameni, trasînd între El şi creştini adînca prăpastie a „drepturilor omului” de a trăi împotriva lui Hristos, de a-I nesocoti Evanghelia şi poruncile Bisericii în schimbul acordării prestigiului de „cetăţean de onoare”, „exemplu de dăruire civică”, „luptător pentru fericirea omenirii” etc, „virtuţi cu care insuşi Antihrist va amăgi lumea. Aşadar, iată cum tandemul obligaţiilor şi recompenselor sociale face din fiecare slujbaş sclav al binelui obştesc o marionetă la dispoziţia poporului democrat, robot pentru care nu există: rai, iad, fericire ori chinuri veşnice; nu există Hristos, ci singurul „bine” prezent şi veşnic este „bunăstarea socială”; singurul „rai”, bucurie, fericire, destin unic şi ultim al omenirii. De aici, din această mocirlă a competenţei, profesionalismului, abnegaţiei pentru bunul mers al societăţii, ia fiinţă omul apostat cu psihologie şi trăsături antihristice, omul european, care, din prea multă jertfire pentru societatea dorită perfectă, nu mai are timp de Hristos; serviciul, funcţia, grijile profesionale îl absorb pînă într-atît încat nu se roagă, nu se închină, nu se spovedeşte, nu poartă grija mîntuirii sufletului său, rupe orice legătură cu Dumnezeu. Aceasta e societatea ce-l scoate pe creştin din Biserică, desparte ucenicii de duhovnici, făcîndu-se zid între creştini şi Hristos; acesta e antihristicul monstru ce foarfecă zilnic suflete şi vieţi a milioane de clăcaşi, porecliţi „salariaţi„, robi ai marii colectivizări antihristice numită „integrare europeană„, Marele Prieten al omului nou, funcţionarul european, cîndva creştin, acum apostat, iar în viitor discipol-fruntaş, copil de suflet al Marelui Binefăcător al Umanităţii, integristul tătuc Antihrist al cărui „suflu nou” inspiră, însufleţeşte şi învăluie deja babilonica Europă.

extras din cartea „DESPRE CHIPUL OMULUI NOU”, de Ieromonah Martirie Pădurarul

* cartea poate fi descărcată de aici >>> http://mirem.ro/umanism.html – click dreapta > save target as…

Visînd la un viitor mai bun !

Privesc la o Moldova liberala. O Moldova in care poponarii si poponarele in sfarsit au reusit sa obtina dreptul de a marsalui cu fundul gol impreuna cu Partidul Pedofililor, Partidul Narcomanilor si Partidul Zoofililor din Moldova. Celor din urma li s-a permis sa marsaluiasca doar cu animalele care au fost inregistrate legal.

Organizatiile crestine extrem de extremiste au fost scoase in afara legii, iar preotii care au refuzat „sa cunune” perechile homosexuale au fost trasi in sfarsit la raspundere pentru viziuni “intolerante”, „homofobe” “antidemocratice”, „retardate”, „inapoiate” si „antieuropene”, fiind trimisi in lagare de concentrare unde urmeaza sa fie reeducati in „spirit european”. In scuarul Teatrului de Opera si Balet, Sindicatul Prestatorilor de Servicii Sexuale a organizat un miting de protest impotriva guvernarii prin care au cerut adaos la salariu si reintroducerea patentei de intreprinzator. La recomandarea ministrului culturii, dl. Tudor Tataru, Doina Sulac a devenit presedinta Uniunii Scriitorilor.

In sfarsit, in scoli a fost introdus cursul „Deprinderi de viata”, iar conform planului cincinal al guvernului, fiecare institutie de invatamant a fost dotata cu un cabinet modern de avortare care deserveste gratuit, 24 din 24 de ore elevele conform standartelor europene. Psihologii din scoli organizeaza regulat sondaje in fiecare clasa, pentru a monitoriza nivelul de toleranta pe care il au copii.

Modul de viata al moldovenilor s-a schimbat radical. Aderarea la uniunea europeana ca urmare a Marii Revolutii Liberale din 2009, a adus si mari biruinte a democratiei: legalizarea marijuanei, pornografiei si a actelor sexuale in public. Unul din principalele puncte din programul revolutiei: Semnarea convenţiei privind micul trafic la frontieră a permis liberala circulatie a cetatenilor. Ca urmare la aceasta, ¾ din populatia Moldovei a emigrat in occident, iar in tara au ramas doar chinezii, negrii, gagauzii, rrrromii si clapaugii. In urma luptei aprige impotriva rusificarii, limba engleza a fost ridicata la rang de limba oficiala a statului moldav.

Presa galbena din ultima perioada a inceput sa vorbeasca despre existenta de candva pe aceste teritorii a unei populatii vorbitoare de limba romana, insa aceste zvonuri si barfe au fost vehement negate in cadrul emisiunii „In profunzime” de la ProTv de specialistii moldoveni care si-au facut studiile in occident, calificand aceste informatii drept o „provocare antieuropeana” si „incitare la ura si intoleranta”.

Intradevar, Moldova a devenit un colt de rai dupa reducerea populatiei. Locurile in care candva au existat comunitati rurale primitive au fost transformate in campii de rapovita de catre companiile americane, iar toata populatia din sate si raioane a emigrat in municipiul Chisinau. In acest fel, primarul Dorin Chirtoaca si-a implinit visul intregii vieti: dupa plecarea tuturor politicienilor la munca in Italia si Israel (dat fiind inutilitatea oricarei activitati politice dupa implinirea tuturor viselor poporului moldovenesc, realizata in urma Marii Revolutii Liberale) a devenit la adanci batranete presedintele republicii.

Romania a fost transformata intr-un judet al Republicii Europene si in urma unui referendum national si-a schimbat numele in „judetul rrom”. Judetul a renuntat la visul „marii uniri”, dupa ce Academia de Stiinte a Romaniei, bazandu-se pe un studiu profesionist realizat de Institutul Cultural Roman, in frunte cu Horia Romus Patapievici, a constatat ca stimatul cronicar a spus de fapt ca „de la rromi ne tragem”, iar moldovenii sunt prea balani, pentru a fi „romani”.

Toata lumea a devenit in sfarsit fericita. Pacea si toleranta s-au asternut pe intreaga planeta, pana cand a venit El…

Preluat de la OR