Zbuciumul sufletesc al războinicilor împotriva Cuvîntului (partea I)

Întrucît viermii neadormiţi luptători împotriva Cuvîntului continuă să sape şi să dilueze după cum le dictează conştiinţa înşelată învăţătura multiseculară a Bisericii lui Hristos, consider de mare necesitate să public un material care l-am primit pe mail. Ceea ce se publică acum este doar prima parte a materialului, continuarea urmînd. Să luăm aminte, cu atenţie şi răbdare.

~ + ~

,,În ce-i priveşte pe cei care trăncănesc, să-i lăsăm să  trăncănească despre lucruri fără  noimă cât doresc, iar pe defăimători să-i lăsăm să-şi rostească clevetelile. Noi suntem gata să  ne apărăm pe noi înşine în orice privinţă şi să respingem orice acuză se aduce împotriva noastră”

Sfântul Teodor Studitul

Doamne, ajuta!

Ca urmare a faptului ca ultimul timp cineva incearca intr-un mod sistematic, printr-o sumedenie de articole de pe internet si din diverse reviste, sa convinga ca ar avea dreptate si ca cei care nu le-ar marturisi convingerile personale ar fi pe dinafara Bisericii lui Hristos sau, de altfel, si ca atitudinea marturisitoare a vechilor-calendaristi/zilotilor – ce nu au inteles sa faca „ascultare” fata de ierarhii propovaduitori ai Anti-Ortodoxiei –, ar fi un extremism fanatic de care lumea trebuie sa se fereasca, am ajuns sa credem ca o astfel de preocupare efervescenta a unor asemenea oameni este rodul unor nelinisti si framantari sufletesti, straine de duhul patristic si nici pe departe nu aduce argumentul dragostei in Adevar, desi se lasa sa se inteleaga faptul ca dragostea ar fi monopolul ortodocsilor recunoscuti de catre Sistem. Textul de fata va aduce o argumentatie pentru sustinerea exact contrariului a ceea ce doresc unii sa dovedeasca si este de nedovedit in vecii vecilor.

Cand oare vor realiza acesti infocati avocati ai jurisdictiilor ecumeniste, supuse intereselor antihristice ale masoneriei, ca de fapt nu sunt in duel cu niste bieti vechi-calendaristi, ci tocmai cu Duhul Sfant ce a predanisit prin Sfintele Sinoade Ecumenice, Pan-Ortodoxe si Locale si cu Sfintii Marturisitori ai dreptei credinte? Cred ei oare ca vor reusi sa darame cu noianul lor de argumente si gloante oarbe, invatatura monolit si de nesurpat a Bisericii si sa reuseasca sa demonstreze ca vechii-calendaristi sunt cei care au facut schisma, pe care de fapt ierarhii inovatori au facut-o, acei ierarhi pe care acesti „luptatori” ii urmeaza?

Este cu neputinta una ca asta, oricat se vor cazni, pentru ca insusi principalul pilon de sustinere a lor, Pr. Epifanie Theodoropulos, a fost deja rusinat cu a lui invatatura gresita (a se vedea aici si cele 4 articole din seria „De vor tacea acestia, pietrele vor striga”: prima parte, a doua parte, a treia parte, ultima parte).

Sa nu uitam ca inaintea lor au mai fost si altii si mai insistenti, al caror prost exemplu este acum urmat, care au incercat sa ii amageasca spre intoarcere de la marturisirea curata pe cei care nu se supuneau ereziilor si sinoadelor in care se marturisea eretic. Si totusi, inca nu putini au fost aceia care au cedat presiunilor, invataturilor mincinoase sau diferitelor vedenii inselatoare, asa cum au cedat si cei care au acceptat jugul ierarhilor dezbinatori ce nu au facut voia lui Hristos.

Sa luam aminte!

Atata timp cat oamenii sinceri vor avea posibilitatea sa se hraneasca si din alte izvoare decat cele ale neo-teologiei oficiale, nu este deloc cu anevoie sa isi dea seama ca marturia per-ansamblu care se da pe site-ul razboiulcontraCuvantul si in revista Presa Anti-Ortodoxa, este un contra-exemplu vis-à-vis de cei care, inca din trecut, au marturisit Ortodoxia prin fapte si prin atitudini, nu numai cu vorba, asa cum fac unii cripto-ecumenistii oficiali de astazi, ce inca isi mai inchipuie ca pot stopa din “interior” (adica din afara Bisericii Ortodoxe) lucrarea masoneriei de creare a religiei preaspurcatului Antihrist, prin inghitirea Bisericilor “Ortodoxe” Oficiale.

Si tot in speranta ca ar reusi sa incline balanta argumentelor de partea lor, caci asa probabil percep ei acest demers, ca parte a unei polemici din care iese invingator cel care striga ultimul, se inscrie multimea lor de articole, din care alegem spre o mai detaliata analiza trei mai importante, pe care le-au postat razboiniciicontraCuvantul.

Primul apare la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/06/fericitul-filotheos-zervakos-hristos-nu-ne-a-invatat-despre-calendare-vechi-si-noi/, al carui titlul este Fericitul Filotheos Zervakos despre cei care contesta Tainele de pe stilul nou, despre catolici si unirea “bisericilor”,

al doilea la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/07/parintele-sofian-si-marturisitorii-calomniei/ cu titlul Parintele Sofian si “marturisitorii” calomniei,

iar al treilea la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/11/02/pentru-cei-care-vor-sa-paraseasca-biserica-crezand-ca-asa-slujesc-lui-dumnezeu-gheron-iosif-ucenicii-sai-si-calendarul/#more-8772 cu titlul Pentru cei care vor sa paraseasca Biserica, crezand ca asa slujesc lui Dumnezeu – Gheron Iosif, ucenicii sai si calendarul.

Plecam de la premisa ca de aceasta data, in cazul spuselor Pr. Filotheu Zervakos ce apar reproduse in primul articol, avem de-a face cu un text complet nealterat de autorul editiei in limba greaca a cartii, in urma vreunei “nuantari” a vorbelor sale sau de vreo traducere “politically corect” in limba romana, caci suntem deja obisnuiti cu astfel de tehnici ale editurilor si revistelor oficialilor, care mai “asezoneaza” anumite paragrafe. Lucrul acesta este de fapt recunoscut si de catre unii din cei care recurg la asemenea tehnici, dar bineinteles, cu scuza unui scop asa-zis nobil si anume ca sa nu se sminteasca oamenii care inca nu sunt pregatiti pentru primirea adevarului verde-n fata.

Prin reproducerea in acest articol a textului nedatat din cartea “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, ce a aparut si in limba romana, si omiterea cu buna stiinta si a marturiilor ulterioare ale Parintelui, se vadeste clar ca razboinicii nu cauta nicidecum Adevarul, ci doar cauta sa isi argumenteze propria pozitie de lasitate. Si noi am fost acuzati voalat de un lucru asemanator de catre Presa Anti–Ortodoxa, cum ca ne-am fi folosit de Gheron Iosif pentru a ne justifica “propria stare de neascultare fata de Biserica”, dar credem ca aceasta a fost lamurita inca din mesajul anterior. Nici pe departe nu vrem sa ascundem faptul ca Parintele Filotheu a avut si luari de pozitii impotriva aripii matheite a vechilor-calendaristi, in acea perioada incercand astfel sa justifice si pozitia pe care o avea ca membru al unei biserici ce urma noul-calendar.

In cele ce urmeaza, vrem sa precizam ca prin analiza primei parti a textului, dorim doar sa argumentam faptul ca, desi aproximativ cam toate afirmatiile gasite in acesta sunt reluate si astazi de alti oficiali nou-calendaristi, ele nu pot reprezenta o invatatura de referinta ce sa argumenteze ramanerea in comuniune cu ereziahii ecumenisti. Insesi ideile respective, desi intalnite si la Parintele Filotheu Zervakos, au fost demult contraargumentate, iar scopul nostru nu este nicidecum sa aratam ca Pr. Filotheu a exprimat unele sofisme, caci insusi acesta spre finalul vietii a dat o cu totul alta marturie decat cea pe care o intrevedem ca urmare a lecturarii textului de aprocimativ doua pagini, la care ne referim. Reproducerile de pe site sau din revista vor fi accentuate cu o culoare distincta.

• Nu sunt de acord cu acei creştini de stil vechi care predică  şi trâmbiţează că Tainele celor de pe stilul nou nu sunt valabile, deoarece nu ţin calendarul vechi. Într-adevăr, n-ar fi valabile, dacă preoţii ar cere ca noul sau vechiul calendar să se pogoare din cer pentru a sfinţi Cinstitele Daruri; însă ei cheamă Sfântul Duh, care sfinţeşte Cinstitele Daruri şi credincioşii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ceea ce spun ei este o mare amăgire şi erezie.

Aici este vorba de Tainele savarsite de catre schismaticii nou-calendaristi, iar cat ii priveste pe schismatici, este chiar inutil sa reamintim ca in intreaga Istorie a Bisericii nu a fost recunoscuta lucrarea Harului prin clericii acestora, caci altfel, implicit ar fi fost confirmate si alternativele la Biserica oferite de catre schisme. Plus ca de altfel si multi dintre cei care de atatea ori au cazut in cate vreo schisma, invocau pogorarea Duhului Sfant. Si este cu totul altceva, ca in unele situatii exceptionale, pentru reintoarcerea in Biserica, prin indreptare, sa se aplice iconomia privind nerepetarea  anumitor Taine ce au fost savarsite de catre unii ca acestia. Chiar daca este greu a fi acceptata de ratiunea umana o asemenea afirmatie, ea a fost o realitate de care da marturie Sfanta Predanie (Traditie). Aceasta oricum nu este o regula si face obiectul unei cercetari sinodale, nu a datului cu presupusul si a impunerii de catre cel care trebuie sa faca pocainta.

Tot privind acest subiect, chiar Fericitul Augustin sustinea, fiind aproape in aceasta privinta de vederea Sfantului Ciprian, ca: “Desi tainele schismaticilor pot fi socotite <<valide>>, ele nu sunt lucratoare”. Cu toate ca si in aceasta exprimare apare un echivoc, totusi este destul de clara. Precizarea ca se invoca Duhul Sfant si nu vreun canon, calendar sau alta hotarare incalcata, nu constituie argumentul ce sa indreptateasca afirmarea cu certitudine a  faptului ca Harul lui Dumnezeu se si pogoara, aproape obligat de catre niste apostati, in ciuda tuturor blasfemiilor ce I s-au adus de catre ereziarhii acestora, prin nesocotirea celor pe care Duhul Sfant le-a predanisit prin gura ierarhilor participanti la Sfintele Sinoade Ecumenice si Pan-Ortodoxe, tocmai pentru ca nimic din Traditia Bisericii sa nu fie schimbat sau lepadat. Duhul Sfant este Duhul Adevarului (Ioan 15:26 şi 16:13), iar “adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte” (Ioan 4:23), astfel ca numai asemenea închinători şi slujitori îi plac, caci Dumnezeu este zelos (Iesirea 34:14). Iar daca invatatura aceasta ne-a dat-o Insusi Fiul lui Dumnezeu, noi trebuie sa ii credem spusele Sale si sa le primim! Astfel ca trebuie sa constientizeze orice credincios ce tine noul-calendar, ca in momentul de fata nu face deloc voia lui Dumnezeu, ci chiar fara sa isi dea seama, voia vrasmajului Sau, cel care a rasucit mintile ierarhilor masoni spre distrugerea Bisericii.

Parintele Avacum, zilotul cel descult, vorbind cu Pr. Efrem de la Marea Lavra, calugar pe care il iubea mult, spunea ca slujirea dupa noul-calendar este o jertfa a lui Cain. De altfel, noi stim bine ca jerta lui Cain nu a fost primita de catre Domnul, pentru ca ea nu a fost adusa in duh si in adevar, cu pocainta si inima sincera, iar Cain, in loc sa isi indrepte inima catre Dumnezeu, sa se umileasca si sa ceara iertare, a ucis. Tot astfel s-au manifestat si sinodalii care au slujit si slujesc Marelui Arhitect al masoneriei (adica lui Lucifer), atunci cand pentru inovatia lor de neacceptat au fost mustrati de traditionalisti prin nepomenirea numelor lor la Sf. Liturghie (dupa cum da marturie intreaga Predanie ca trebuie procedat in astfel de situatii), iar ei in loc sa se indrepteze si sa se pocaiasca, au inceput a-i prigonii si chiar ucide pe vechii-calendaristi, urmandu-i lui Cain, tinand cu tot dinadinsul sa desavarseasca schisma si sa se taie pe ei din Biserica. Acea pretinsa creare a propriei Biserici, de catre cei care I-au urmat lui Hristos, poate fi acceptata in acest inteles, doar raportat la ziduri si localizare, insa cei care cu adevarat si-au faurit propria lor „biserica”, anti-canonica, sunt inovatorii, care nu mai sunt ortodocsi, adica drept-slavitori. Ei da – au ramas in acelasi loc, nu s-au deplasat – dar au cazut din credinta cu ale lor sinoade, pe acelasi calapod pe care s-au inscris si papistasii, care in momentul “semnarii” schismei din 1054, au continuat sa slujeasca in aceleasi biserici.

Dar de ce nimeni nu pomeneste si faptul ca atatea hotarari sinodale ale Bisericilor Oficiale, contesta lucrarea Harului lui Dumnezeu in Sfintele Taine savarsite de catre episcopii si preotii vechi-calendaristi? Probabil da bine autovictimizarea.

• Vai preoţilor nevrednici, şi mai mult celor care au vrăjmăşii între ei. Sfinţii îngeri participă  la sfintele slujbe şi Liturghii cu frică  şi spaimă, în vreme ce noi, oamenii păcătoşi, ne purtăm ca fiarele şi după aceea ne mândrim că suntem ortodocşi autentici, pentru că mergem după calendarul vechi şi credem că asta e de ajuns ca să ne mântuim.

Foarte adevarat si taios cuvant! Daca mai sunt si asemenea credinciosi sau slujitori ai altarelor, acesti vechi-calendaristi care au o astfel de atitudine, daca nu vor face pocainta, vor primi osanda vesnica. Credem ca nu este de nici un folos sa detaliem, ci doar amintim, ca asemenea tare a vrasmasiei si pizmuirii nu sunt lipsite nici in jurisdictiile oficiale.

• Hristos, care a venit în lume, nu ne-a învăţat despre calendarul vechi şi nou. Ne-a învăţat despre iubire, smerenie, blândeţe, răbdare, dreptate, înfrânare, cuminţenie. Citeşte Sfânta Evanghelie, izvorul adevărului şi luminii, şi vei vedea că  nicăieri nu este scris despre calendare.

Dar Sf. Vasile cel Mare lasa sa se inteleaga complet altceva, implicit si despre calendarul patristic:“Daca am incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavand mare importanta, nu ne-am da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale”¹.

Astfel, putem fi noi oare atat de liberali in Ortodoxie, incat sa afirmam ca Hristos nu ne-a invatat calendarul vechi si nou sau si mai rau, ca nu ne-a dat dogme si canoane inchistate de care sa ne impiedicam, dupa cum bine stim ca pe acest discurs delireaza ecumenistii pentru a-si sustine, zice-se, scripturistic ratacirea lor? Si in acelasi registru al “omisiunilor” s-ar inscrie multe altele, care nu au fost lasate in mod explicit ucenicilor de Mantuitorul Hristos pana la a Sa Inaltare. “Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” (Ioan 21:25). Bineanteles ca nu incercam cu acest verset sa acreditam ideea ca Iisus Hristos ar fi vorbit despre calendare, ci vrem sa facem o introducere pentru sustinerea importantei Sfintei Predanii, intreg din care face parte si Calendarul Bisericesc.

Tocmai de aceea Biserica recunoaste ca surse si izvoare ale Descoperirii dumnezeiesti, nu numai Sfanta Scriptura (in textul respectiv, limitativ mentionata este Sfanta Evanghelie), cat si Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie, transmisa prin viu grai si care ulterior, o parte, s-a hotarnicit in scris. Iar din Predanie fac parte si hotararile Sf. Sinoade Ecumenice si Pan-Ortodoxe, recunoscute de Biserica Ortodoxa. Lucrarea lui Dumnezeu este o lucrare si o indrumare a noastra continua, nu avem de-a face cu un Dumnezeu distant, care de aproximativ 2000 de ani s-a retras dupa ce si-a facut cunoscute toate invataturile pe care dorea sa le trasmita ucenicilor sai sau doar celor care au avut privilegiul de a-l intalni. Adevărul este Iisus Hristos, precum a dat mărturie despre Sine: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6) si El este Capul nevazut al Bisericii Sale, iar “Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu”. Astfel ca formularea „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte 15:28), in sinoadele ortodoxe, adica acelea ce luau hotarari ce confirmau Traditia Bisericii – caci dupa cum spune Sfantul Teodor Studitul, nu orice adunare de episcopi este sinod –, nu se spunea numai pentru adeverirea invăţăturile transmise, ci chiar dadea marturie vie a indrumarii si calauzirii ierarhilor din partea lui Dumnezeu. Nu se poate afirma ca anumite parti ale Sfintei Predanii nu ne-au fost lasate prin Descoperire dumnezeiasca, caci lucrarea lui Dumnezeu in Treime laudat, este unitara si nu fragmentata, in sensul ca ar trebui cumva crestinii sa caute sa se raporteze numai si numai la cuvantul Evangheliei, de parca toate cele nu ar fi scrise acolo, nu ar prezenta interes. Atatea si atatea hotarari sinodale ce au avut si au ca scop pazirea Bisericii de loviturile inselatorului, reprezinta de fapt jaloanele care marcheaza calea cea stramta a Bisericii lui Hristos de calea cea lata care duce la pieire si pe care, dupa cuvintele lui Iisus, multi o vor alege. Sf. Ioan Gura de Aur nu lasa loc nici unui echivoc: “socotim Predania Bisericii vrednica de crezare. E predania, nu cerceta mai mult².”

Trebuie sa intelegem in acest mod Ortodoxia, caci altfel riscam sa cadem intr-un protestantism de tip “ortodox”, ce tinde sa nu recunoasca Sf. Predania sau o decupeaza de elementele ei care incomodeaza lucrarea ereziei ecumenismului. Si incheiem cuvantul asupra paragrafului respectiv, cu un mustrator cuvant al Mantuitorului, adresat acelora care ii vor nesocoti atat pe Sf. Apostoli, cat si pe Sf. Parinti, cu toate invataturile lor, inclusiv hotararile sinodale drept-slavitoare: “Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine”. (Luca 10:16)

• Sfinţii Părinţi s-au sfinţit nu prin calendare, ci prin rugăciuni, posturi, privegheri şi alte nevoinţe, pe care le-au răbdat cu smerenie, pentru iubirea lui Dumnezeu. Şi cei ce se vor mântui, se vor mântui nu prin calendare, ci prin credinţa şi iubirea lor fierbinte pentru Dumnezeu şi prin faptele lor bune.

De fapt, Sfinţii Părinţi s-au sfinţit prin rugăciuni, posturi, privegheri, alte nevoinţe si  nu in ultimul rand, printr-o marturisire drept-slavitoare, iar pomenind de calendar, in intreaga perioada de la introducerea calendarului papist de catre papa Grigorie al XIII-lea in anul 1582, Sf. Parinti au dat marturie clara de respingere in Biserica a acestei inovatii. Si aceasta din urma, face parte tot din Sf. Predanie. Iar cei care afirma astazi ca in Bisericile nou-calendariste, nu este folosit calendarul gregorian, ci calendarul iulian indreptat, adica doar in privinta Mineiului decalat cu 13 zile, nu si a Pascaliei, sa nu uite ca si atunci in sec. XVI, inovatia papistilor a fost considerata tot numai o actualizare a calendarului iulian. Oricum sunt niste detalii fara nici o relevanta, caci Insusi Hristos spune: “Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (Matei 23:24)

[Biserica Ortodoxa a dat anatemei nu doar pashalia catolica (gregoriana), dar si intregul calendar gregorian care se refera la sarbatorile cu data neschimbatoare. Iata un fragment din Sigilionul statornicit in anul 1583:

Către toţi creştinii adevăraţi, mădulare ale Sfintei, Cafolicesti (Universale) şi Apostoleşti Biserici de Răsărit a lui Hristos din Constantinopol şi din tot locul, har, pace şi milă vouă de la Atotputernicul Dumnezeu.

Nici un pic de tulburare nu a făcut în Corabia din vechime furtuna care s-a ridicat din adâncuri. Şi dacă Domnul Dumnezeu, amintit de Noe, nu ar fi binevoit a potoli apele, nu ar fi fost nici o şansă de salvare a ei. În acelaşi chip şi împotriva Corabiei Bisericii Ortodoxe, ereticii au ridicat un război neîndurător, şi noi am socotit a fi voia lui Dumnezeu de a lăsa urmaşilor prezentul tom împotriva lor, aşa încât hotărârile cele scrise aici să fie fără doar şi poate în apărarea Ortodoxiei noastre. Dar pentru ca documentul să nu fie prea împovărător (greoi) pentru oamenii simpli, am hotărât a-l pune în opt capete lesnicioase, după cum urmează:

Din Vechea Romă au venit anumiţi oameni care au învăţat acolo să gândească latineşte. Dar cel mai rău lucru e că înainte au fost bizantini, născuţi şi crescuţi prin părţile noastre; dar nu numai că şi-au schimbat credinţa, dar au şi ridicat război Ortodoxiei şi adevăratelor dogme ale Bisericii de Răsărit şi s-au răzvrătit împotriva lui Hristos Însuşi, împotriva dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Sinoade ale Sfinţilor Părinţi care ni le-au lăsat. Drept pentru care i-am tăiat ca nişte mădulare putrede şi

HOTĂRÎM

VII. Orişicine nu ar urma hotărârile Bisericii statuate în cele Şapte Soboare Ecumenice şi Sfintele Paşti socotite pentru a le urma, ci vrea să urmeze noua invenţie a pascaliei şi a noului calendar al astronomilor atei papişti, şi vor să răstălmăcească şi să distrugă dogmele şi tradiţia Bisericii care noi le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi, anatema unora ca aceştia şi să fie îndepărtaţi de Biserică şi de împărtăşirea credinţei.

VIII. Rugăm pe toţi binecredincioşii ortodocşi: rămâneţi în credinţa strămoşească ce-aţi învăţat-o până acum, în care v-aţi născut şi crescut, şi când vremurile o vor cere, vărsaţi-vă sângele pentru a păstra credinţa moştenită de Sfinţii Părinţi. Luaţi aminte la cele scrise mai înainte şi credeţi că Hristos vă va ajuta să le împliniţi. Fie ca umila noastră binecuvântare să fie cu voi cu toţi. Amin.

Semnăturile ierarhilor:
† Ieremia al Constantinopolului
† Silvestru al Alexandriei
† Sofronie al Ierusalimului
dimpreună cu tot soborul episcopilor prezenţi în Sfântul Sinod
Anul 1583 de la naşterea Domnului, indictionul 12, 20 noiembrie.

Rugaciunile, posturile, privegherile si alte nevointe capata sens, isi indeplinesc rostul daca sint lucrate in Adevar, in Biserica lui Hristos. Sfantul Paisie Velicikovski spune clar celor care asculta de Biserica Sfintilor Parinti:

Dumnezeu Preamilostivul, prin credinţa ortodoxă şi fapte bune, şi darul Său, lucrează mântuirea sufletelor creştinilor ortodocşi. Credinţa ortodoxă este aceea pe care o ţine Una, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoliceasca Biserică a Răsăritului, iar fără ea, adică fără credinţa ortodoxă, nicidecum nu este cu putinţă nimănui a se mântui. Credinţa ortodoxă fără fapte bune moartă este, precum şi faptele cele bune fără credinţa ortodoxă sunt moarte. Iar cel ce vrea să se mântuie, trebuie să unească întotdeauna credinţa ortodoxă cu faptele cele bune şi să aibă fapte bune întru credinţa ortodoxă.]

• Oricum, dacă calendarul acesta nu te mulţumeşte, urmează-l pe cel vechi.

Dar asa cum intregul Predaniei este unul, asa si partile lui componente nu pot fi de doua feluri. Nu pot fi doua adevaruri, chiar daca in mintea noastra a oamenilor ne place sa mai credem uneori asta. Stim bineinteles ca ne vor fi aduse de catre cârtitori, binecunoscutele exemplele din istoria veche a Bisericii, cand in diferite teritorii, sarbatorile erau praznuite la date diferite, dar acestea sunt exemple ce nu isi gasesc nici un rost in aceste momente inaintate spre realizarea unicei religii mondiale.

Un calendar este al Bisericii lui Hristos, iar celalalt este cel folosit de schismatici, care s-au conformat vointei masoneriei.

Iar in privinta sfatului, aparent fara urmari, de a urma vechiul-calendar, este mai mult decat clar ca este imposibil una ca aceasta in jurisdictiile nou-calendariste, caci care preot sau staret ar indrazni aceasta. E limpede ca ar fi zburat in momentul doi, de ereziarhul Daniel sau vreun alt subordonat de-al sau  (da, ceilalti sinodali din BOR ii sunt subordonati, iar decizia este centralizata doar in mana sa; asa au acceptat chiar ei). De utopia acestui sfat, pana la urma, s-a convins chiar Pr. Filotheu Zervakos.

• Însă să nu te amăgească vrăjmaşul că te vei mântui deoarece eşti pe stil vechi.

Nici chiar Parintii care au participat la cele treisprezece sinoade ce au condamnat noul-calendar, nu au avut in vedere ca cei care vor ramane ortodocsi, adica vor rezista acestor presiuni de impunere a inovatiei, se vor mantui numai pentru ca au aparat Traditia. Credem ca mai de folos este urmatoarea inversare: Însă să nu te amăgească vrăjmaşul că te vei mântui daca esti pe stil nou, caci Biserica a osandit intru totul acest calendar anti-patristic:

1582   Papa Grigorie al XIII-lea schimba calendarul

1583 Sinodul Pan-Ortodox din Constantinopeol condamna si da anatemei, noul-calendar.

1587 Sinodul Pan-Ortodox din Constantinopeol condamna si da anatemei, noul-calendar.

1593 Sinodul Pan-Ortodox din Constantinopeol condamna si da anatemei, noul-calendar.

1670 Patriarhul Dositei al Ierusalimului si Sfantul Sinod al sau condamna  noul-calendar.

1827 Patriarhul Ecumenic Agatanghel si Sfantul Sinod al sau condamna  noul-calendar.

1895 Patriarhul Ecumenic Antim al VII-lea si Sfantul Sinod al sau condamna  noul-calendar.

1902 Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea si Sfantul Sinod al sau condamna  noul-calendar.

1903 Patriarch Damianos al Ierusalimului si Sfantul Sinod al sau condamna  noul-calendar.

1903 Sfantul Sinod al Bisericii din Rusia condamna noul-calendar.

1903 Sfantul Sinod al Bisericii din Romania condamna noul-calendar.

1903 Sfantul Sinod al Bisericii din Grecia condamna noul-calendar.

1904 Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea si Sfantul Sinod al sau din nou condamna  noul-calendar.

1919 Sfantul Sinod al Bisericii din Grecia din nou condamna noul-calendar.

(din cartea “The Struggle against Ecumenism”, Boston, 1998, pg. 311)

Din aceasta insiruire cronologica se vede bine ca presiunile papistasilor si apoi ale masoneriei au fost repetate pentru strapungerea Ortodoxiei, iar aceasta lepadare a Traditiei nu este nici pe departe ceva nesemnificativ pentru mantuire, asa cum incearca astazi sa isi invete ucenicii mai toti duhovnicii oficiali si neo-athonitii. Minciuna lor este mai mult decat data pe fata de catre intreaga marturisire care s-a dat in Biserica pentru apararea calendarului patristic.

• Hristos, când i-a trimis pe ucenicii Lui în lume, le-a spus: „Să propovăduiţi Evanghelia pe tot pământul” şi „Cel ce crede în asta se va mântui”. N-a zis: Să propovăduiţi vechiul calendar şi cel ce va crede în el se va mântui.

Atentie mare la asemea periculoase jocuri de cuvinte!

Cuvantul Sfantului Vasile cel Mare, mai sus amintit, a lamurit foarte bine ca orice imixtiune in Sfanta Predanie afecteaza direct Evanghelia in toate partile ei esentiale. Si oare o asemenea stare mai este Ortodoxie sau doar o pretinsa Ortodoxie, numai la nivel formal si exterior?

Chiar dumnezeiescul Pavel ne avertizeaza: “fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile³ pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.”(II Tesaloniceni 2:15) si “luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos”.(Coloseni 2:8)

Oricum, credinciosii din jurisdictiile oficiale trebuie sa fie constienti ca in scurt timp, va urma o puternica ofensiva, de data asta, chiar a ecumenistilor luptatori, separat de cea a cripto-ecumenistii – gen razboiulcontraCuvantul –, care vor isi vor argumenta erezia prin tot felul de sofisme pline de intelesuri complet anti-ortodoxe. Ne referim la motivatii aparent nevinovate, de genul: “credinţa […] este dată pentru a o trăi şi nu pentru a o transforma în formule care sunt toate insuficiente pentru a exprima misterul ei”⁴, facute de catre ereziarhul Serafim Joanta intr-un elogiu al scolii ultra-ecumeniste de la Saint Serge din Paris, locul de unde ravnesc sa se adape mai toti aspirantii la scaunele episcopale ale oficialilor si unde intre, 1986-1990, a “semnat condica de prezenta” si Teofan Savu. Iar despre acest institut, a marturie chiar ereticul Serafim Joanta: “Deschiderea ecumenică a profesorilor de la Sf. Serghie a marcat mişcarea ecumenică de la începuturile ei, când ortodocşii au pus bazele teologice ale participării lor. De asemenea, profesori ai Institutului au fost vreme îndelungată membrii în Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului mondial al Bisericilor.” Dar el spune ceva si mai cutremurator: “nu-i uşor să depăşeşti un sistem teologic stabilit de secole, care dă teologului confortul de a repeta ce au spus alţii înaintea lui şi „siguranţa” de a fi în „tradiţie”, cu scopul de a face un “efort […] de ieşire din „captivitatea babiloniană” […] în care teologia ortodoxă a fost antrenată şi ţinută de la originile ei (sec.XVII).”⁵

In realitate, prin aceasta spalare totala a constiintei ortodoxe, asemenea falsi ierarhi si neo-teologi, chiar daca isi dau sau nu seama, pregatesc religia lui Antihrist.

• Domnul ne-a poruncit să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi să ne rugăm pentru cei ce ne calomniază  şi ne ocărăsc. O parte a ortodocşilor o urăşte, o osândeşte şi o vorbeşte de rău, numind-o eretică, pe cealaltă parte. Nesocotesc cuvintele Domnului şi se numesc pe ei ortodocşi autentici! De vreme ce nu au iubire, nici ortodocşi nu sunt, nici nu se vor mântui. Căci pe cel ce n-are iubire, oricâte harisme ar avea – profetic, misionar etc. – nici chiar mucenicia nu-l mântuieşte“.

La acest ultim paragraf gasim oportun sa aducem in discutie materialul, aparut in Revista Orthodox Tradition, Volume XIV, Number 1, pp. 67-69, Originally from Professor Cavarnos’ book Blessed Elder Philotheos Zervakos, Vol. XI in his series Modern Orthodox Saints, Belmont, Institute for Byzantine and Modern Greek Studies, 1993, privind pozitia Pr. Filotheu Zervakos, din care se va vedea faptul ca parintele a fost mahnit de tulbrarea provenita din partea ambelor tabere ce se plasasera de o parte si de alta a inovatiei calendariste, deci nu chiar cum a aparut in textul tocmai reprodus.

“Inovatia nou-calendarista si roadele sale

Dr. Constantine Cavarnos despre punctele de vedere ale fericitului Batran Filotheu

Problema care a fost creata in Biserica Ortodoxa de introducerea noului calendar, cunoscut sub numele de calendarul gregorian (numit asa dupa papa Grigorie al XIII-lea, care l-a introdus in biserica latina in 1582), este una care l-a ingrijorat foarte mult pe contemporanul Batran grec, binecuvantatul Filotheu(Zervakos), de la momentul introducerii lui in Biserica Ortodoxa, in anul 1924, pana la adormirea sa. A insistat asupra acestei probleme in publicatiile si scrisorile sale de sfatuire catre cei ce se aflau sub indrumarea sa duhovniceasca. “Noul calendar papal si roadele sale” [To Neon, Papikon Hemerologion kai hoi Karpoi Autou. Philotheos Zervakos] – o carte-manifest de 40 de pagini – este cea mai extinsa tratare a sa asupra acestei inovatii. A fost publicata la Tesalonic, de periodicul Sf. Nectarie. Data publicarii nu apare mentionata. Dupa marturiile interioare, in special referirea la un articol al Arhiep. Iacov (al Bisericii Ortodoxe Grecesti a Americii de Nord si Sud), aparut la 25 sept. 1967, este clar ca publicarea a fost candva dupa aceasta data.
Doua citate la inceputul cartii, servesc drept o introducere la ceea ce parintele Filotheu vrea sa spuna. Primul, citat din Sfantul Sinod Ecumenic al VII-lea, este: : „Daca cineva da la o parte vreuna din traditiile Bisericii, scrise sau nescrise, sa fie anatema!”
Al doilea, care este luat din Sf. Augustin, spune: “Sa nu fie nici o inovatie, pentru ca inovatiile profaneaza traditiile vechi. Intrucat Mirele si Mireasa Lui, Biserica, sunt fara de pata.” Discutia despre inovatia calendaristica incepe cu o explicare a modului in care a fost introdusa in Biserica din Constantinopol in 1924 de patriarhul Meletie Metaxakis si curand, in acelasi an, de arhiepiscopul Hrisostom Papadoupolus de Athena. (Mai tarziu, noul calendar a fost adoptat de Patriarhiile Bulgariei, Romaniei si Alexandriei. Patriarhiile de Jerusalim, Serbia si Rusia, Arhiepiscopia Muntelui Sinai si Sf.Munte Athos au evitat aceasta inovatie).

Sfantul batran marturiseste ca atunci cand a fost instiintat ca noul calendar avea sa fie introdus in Biserica Greciei, a trimis o scrisoare arhiepiscopului Hrisostom, rugandu-l staruitor sa nu introduca calendarul papal, pentru ca aceasta inovatie va dezbina biserica greaca in parti ostile.

El a remarcat: “Vechiul calendar nu a adus vreo vatamare Bisericii in trecut si nici nu ii produce vreo paguba acum, pe cand adoptarea noului calendar va alunga pacea din poporul crestin grec, va cauza diviziuni, vrajmasie si harababura.”(pag 4-5)

Hrisostom, zicea, nu a luat in seama acest sfat si a trecut la introducerea noului calendar. Consecintele au fost exact acelea pe care le-a prevazut fericitul Filotheu. Aceasta l-a determinat imediat sa scrie o a doua scrisoare lui Hrisostom, in care-i spunea: “Roadele noului calendar pe care l-ati introdus necugetat, nepasator, anticanonic si nelegitim, sunt alungarea dragostei si provocarea vrajmasiei. Alunga dragostea si aduce intristarea. Alunga pacea si aduce diviziunea, conflictele, plangerile si ostilitatile. Mai inainte, crestinii erau uniti, insa tu i-ai divizat. Biserica Ortodoxa, care pentru 20 de secole a fost una, ai divizat-o in doua: cea a Vechi-Calendaristilor si cea a Nou-Calendaristilor” (p. 6).

Din pacate, remarca vrednicul de cinste Batran, arhiepiscopul Hrisostom Papadoupolus nu a dat atentie nici acestei scrisori.

Din acel moment, continua Batranul, au inceput roadele noului calendar. “Primii care le-au cules”, observa el, “au fost cei care l-au introdus”(p. 7.). El explica cum patriarhul Constantinopolului, Meletie Metaxakis, a fost batut de crestinii ortodocsi zelosi din Constantinopol si fortat sa-si caute refugiu in Grecia. Dupa un timp, ajunge patriarh de Alexandria. Apoi a urmarit scopul de a ajunge patriarhul mai mult prestigioasei Patriarhii de Jerusalim. Esuand in aceasta, a cazut bolnav de necaz. Torturat de boala si blamat de constiinta, Meletie Metaxakis a murit zicand: “Sufar pentru ca am scuipat Biserica”(p.7.).

In ceea ce-l priveste pe arhiepiscopul Hrisostom, parintele Filotheu il informeaza pe cititor ca acest inovator a fost lovit in fata si in cap cu foarfeci in timp ce s-a asezat pe scaunul episcopal intr-o biserica din Pireu. Omul care l-a lovit era un barbier care a vrut sa-l umileasca taindu-i barba. Parintele Filotheu continua sa descrie in variate detalii alte roade ale inovatiei nou-calendariste: diviziuni, disensiuni, plangeri, ura, variate forme de apucare pe o cale gresita (pp.8-31).

In timp ce compatimea profund comportamentul fanaticilor din ambele parti – vechii calendaristi si nou-calendaristii – Batranul revendica faptul ca “vechii calendaristi au facut bine neacceptand calendarul papal – care a fost introdus in Biserica Ortodoxa necanonic si nelegitim – si urmand Traditionalul vechi calendar, care ne-a fost lasat spre urmare de catre Sfintii Parinti de la Sfantul Sinodul I Ecumenic” (p. 28).

Descriind unele din diabolicele roade ale inovatiei calendariste, Parintele Filotheu, continua sa sfatuiasca cu privire la ce ar trebui facut pentru ca membrii Bisericii Ortodoxe sa se reuneasca si sa puna sfarsit disensiunilor si urii. Cu privire la Grecia, spune ca Sfantul Sinod al Bisericii Greciei trebuie sa se intruneasca si canonic si legal sa respinga noul calendar si sa reintroduca vechiul calendar, cel dupa Traditie.⁶“Daca guvernul va obiecta, sa tina el noul calendar pentru afacerile lui si corepondenta cu alte natii; pe cand Biserica trebuie sa-si pastreze vechiul calendar pentru sfintele sarbatori”(p.32).

Mai adauga: “Daca poate unii clerici si mireni, care sunt filo-papistasi sau filo-protestanti, inovatori si modernisti, s-ar opune acesteia, Biserica trebuie sa-i mustre o data sau de doua ori. Daca nu se indreapta sau persista in opozitia lor, Biserica trebuie sa-i excomunice ca pe madulare stricate” (p.32).

Continuand, Parintele Filotheu adauga faptul ca respingerea noului calendar si revenirea la cel traditional este necesara nu doar cu scopul de pune sfarsit diviziunilor din Biserica, disensiunilor si a urii, ci de asemenea pentru urmatoarele motive:

a) Pentru ca urmarea vechiului calendar face parte din Traditia Bisericii si cei care resping sunt subiecti anatemei Sfantului Sinod Ecumenic al VII-lea, care este citata la inceputul sau;

b) Pentru ca introducerea noului calendar anuleaza Postul Sfintilor Apostoli, care este o veche traditie a Bisericii: uneori il desfiinteaza complet, iar alteori il reduce la doar una sau doua zile.(La inceput, era un post de sapte zile, apoi a devenit mai lung).

In cele din urma, Fericitul Filotheu subliniaza faptul ca noul calendar, ca si calendar bisericesc, a fost condamnat si anatemizat de catre trei Sinoade Pan-Orthodoxe (in 1583, 1587 si 1593). Aceasta satira are meritul de a expune problema calendarului intr-o perspectiva cum se cuvine, analizand aspectele ei esentiale intr-o maniera concisa, clara si inteleapta. Nou-calendaristii cred ca problema este de 13 zile, despre corectitudinea astronomica, si-i privesc pe vechi-calendaristii ca pe niste simpli inversunati, persoane ignorante, cu aversiune fata de progresele stiintifice. Parintele Filotheu nu face nici o mentiune despre “corectitudine astronomica” versus “incorectitudine astronomica”, pentru ca nu aceasta este problema. Problema reala este daca crestinii ortodocsi trebuie sa ramana fideli, credinciosi Predaniei sau sunt liberi sa inoveze dupa bunul plac al politicii sau altor oportunitati si utilitati seculare, fara a tine cont de calea canonica a Bisericii de a face lucrurile si fara a considera relele consecinte intrevazute (“roade”) ale inovatiei lor pentru Biserica.

Mai trebuie adaugat faptul ca noul calendar a fost introdus in Biserica Ortodoxa nu de dragul corectitudinii astronomice, ci ca primul pas intru a realiza o fortata si falsa unire a Bisericii Ortodoxe cu trupurile neortodoxe nou-calendariste, de dragul unor anumite avantaje seculare pe care aceasta unire era de asteptat sa le aiba. Aceasta inovatie a reprezentat inceputul participarii Bisericii Ortodoxe in “Miscarea Ecumenica” – o miscare ce a favorizat mai departe diviziunea Bisericii Ortodoxe in grupuri ostile de ambele parti: ecumenistii si antiecumenistii. Toti grecii vechi calendaristi sunt antiecumenisti, pe cand unii dintre noii-calendaristi sunt ecumenisti, iar altii antiecumenisti. Astfel, roadele diabolice ale introducerii noului calendar, pe care fericitul Batran le-a intrevazut, continua sa sporeasca in numar.”

Reluam aici doar doua pasaje din fragmentul ce a aparut in mesajul nostru INTERPRETARILE PROPRII SI ERONATE ALE RAZBOINICILORINTRUCUVANT CONTINUA SA DERUTEZE OAMENII, ce sunt utile pentru a fi inteleasa mai bine evolutia in timp a pozitiei Parintelui Filotheu Zervakos:

“Iata ce spune prof. Constantine Cavarnos, ucenic al renumitului iconograf si teolog Fotie Kontoglu:

<< Încă din vremea în care se zămislea ideea introducerii Noului Calendar, Părintele Filotheu[n.n.: Zervakos] a trimis scrisori de protest, zicând: „Nu! Opriţi; nu faceţi aşa ceva!”, dar nu a fost ascultat. A scris scrisori şi broşuri protestând împotriva acestei inovaţii, până la vremea morţii sale. Prezicerile sale s-au dovedit a fi adevărate: spunea ca dacă veţi îngădui acestei inovaţii să existe, veţi împărţi oamenii în două tabere ostile. Aceasta proorocie a Părintelui Filotheu s-a împlinit pe deplin. În ultimii săi ani, când a văzut ca guvernul grec, Biserica Greciei (oficială) şi Patriarhia de Constantinopol nu îl ascultă, s-a gândit să se întoarcă pur şi simplu cu mănăstirea sa la Vechiul Calendar. Asupra acestei chestiuni, sugerez o lectură atentă a cărţii mele despre Cuviosul Părinte Filotheu. Unul din monahii săi în vârstă, părintele Leontie, cu care s-a întâmplat să mă întâlnesc la câţiva ani înaintea morţii sale, spunea ca Părintele Filotheu era foarte hotărât să anunţe că mănăstirea s-a întors la Vechiul Calendar. Dar a întâlnit opoziţia unora dintre bătrânii săi, în particular a părintelui Leontie. De fiecare dată când Stareţul părăsea mănăstirea pentru a călătorí ca Duhovnic, uneori vreme de săptămâni, Leontie era egumenul în funcţie. Aşa că glasul său conta. El accentua asupra faptului că dacă ar fi trecut mănăstirea pe Vechiul Calendar, atunci episcopul local ar fi intervenit de îndată şi i-ar fi silit să renunţe la această idee sau altceva s-ar fi intamplat. Acest „sau altceva” ar fi însemnat trimiterea poliţiei pentru a-i expulza pe călugări şi a spune că mănăstirea aparţine episcopului locului, de Paros şi Naxos.

Părintele Filotheu avea aproape o sută  de ani, părintele Leontie asemenea, şi şi-au închipuit ce însemna să  fie alungaţi din mănăstire. Ar fi fost o situaţie tragică. Aşa că ce a făcut Parintele Filotheu, a fost să moară pe Calendarul Vechi. A invitat un duhovnic din Muntele Athos [probabil necomemoraţionist (zilot) – n. red.], unde se urmează Vechiul Calendar, pentru a sluji la ultima sa mărturisire şi pentru a-l îngropa.>>

(fagment dintr-un articol de pe http://traditiaortodoxa.wordpress.com/)

[…]

o scrisoare a Pr. Filotei Zervakos catre Pr. Dimitrie Gagastathis:

<< Paros, 16 Mai 1973

Celui mai cinstit si iubit frate in Hristos si impreuna-slujitor, Parinte Dimitrie, salutari,

Hristos a inviat cu adevarat, daruindu-ne viata vesnica si Imparatia Cereasca tuturor credinciosilor e pazesc dreapta credinta si au cunostinta adevarului.

Am primit scrisoarea ta si raspund intrebarilor tale.

Mai intai despre Parintele Chiprian, ce s-a alaturat Miscarii Vechi-Calendariste[n.n.: sinodului florinit], fapt pentru care Biserica oficiala l-a depus, dar care inca slujeste si este “Staret al Sfintei Manastiri a Sfintilor Ciprian si Iustina”, da-mi voie sa-ti spun urmatoarele:

Daca Biserica oficiala l-a depus pentru Vechiul Calendar, pentru ca depunerea lui [din treapta] sa fie valida, este necesar ca:

• sa-i depuna pe toti cei ce urmeaza Vechiul Calendar

• sa osandeasca insusi Calendarul Vechi

• [sa osandeasca] chiar si Sinodul I Ecumenic, care pe temelia Vechiului Calendar – asa numit Calendar Iulian – a hotarat ca praznuirea Sfintelor Pasti sa fie neschimbate si vesnice

• sa osandeasca toate celelalte sase Sinoade Ecumenice, ce au urmat Vechiul Calendar

• sa osandeasca Sinodul de la Antiohia, care in primul sau canon hotaraste ca oricine ar avea indrazneala sa schimbe hotararea Sinodului I Ecumenic (ca Sfintele Pasti sa fie neschimbate vesnic⁷), daca este cleric sa fie caterisit, iar daca este mirean sa fie afurisit⁸

Nici un Sinod, al optulea Ecumenic sau local, n-a introdus Noul Calendar in Biserica Ortodoxa. Acesta a fost introdus necanonic si ilegitim de Meletie Metaxakis, mason de gradul 33, dimpreuna cu sase ierarhi cu credinta neortodoxa, pentru a dispretui Biserica Ortodoxa si Traditia Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti, in intelegere cu inovatorii, modernistii, schismaticii si ereticii papisti si protestanti luterani-calvinisti.

Noul Calendar Papist, Gregorian, pe care papa Grigorie l-a introdus prima oara in Apus, iar apoi a incercat sa-l introduca in Biserica Ortodoxa a Rasaritului, n-a fost doar neacceptat de Biserica ortodoxa, ci a fost chiar anatemizat de doua Sinoade locale, in Constantinopol.

Biserica oficiala trebuie sa se slobozeasca pre sine de sub doua anateme sub care cade⁹:

• Prima anatema este cea a Sinodului VII Ecumenic, care spune: “Celor ce calca orice Traditie a Bisericii, scrisa sau nescrisa, anatema!”

Intaiul Sinod Ecumenic, al celor 318 Purtatori-de-Dumnezeu Parinti, ne-a dat Vechiul Calendar. Noul Calendar a fost dat de papa Grigorie si de francmasonul, Meletie Metaxakis.

Biserica oficiala l-a primit fara nici o impotrivire, dispretuind si calcand Traditia Intaiului Sinod Ecumenic, anatema Sinodului VII Ecumenic, mai inainte numita, ca si aceasta anatema a aceluiasi Sinod Ecumenic: “Oricarei inovatii impotriva Sfintei Traditii si a invataturilor Sfintilor si pururea-pomenitilor Parinti, in trecut sau in viitor – intreita anatema!” (Sinodiconul Ortodoxiei)

Ilegitima si necanonica introducere a Noului Calendar papist de catre Meletie Metaxakis este o inovatie impotriva lui Dumnezeu si a Traditiei Sfintilor Sfintilor Purtatori-de-Dumnezeu Parinti.

• Cea de-a doua anatema este cea a trambitei lui Dumnezeu, Sfantul Apostol Petru: “Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! ” (Galateni 1:9)

Sfintii Apostoli ne-au lasat un post dupa Duminica Tuturor Sfintilor pe care ilegitima introducere a Noului Calendar il desfiinteaza complet din cand in cand. Postul Sfintilor Apostoli aproape ca nu exista, iar uneori are doar o zi, alteori doua. Anul acesta este de patru zile. >>”

Si pentru a nu folosi acest cuvant, anatema, fara sa intelegem semnificatia pe care i-o da Biserica, considerand dupa mintea noastra ca este doar o potentiala pedeapsa in viitor sau poate nici atat, sa-l ascultam pe Sf. Ignatie Briancianinov, care ne zice ca: “… anatema înseamna îndepartare, lepadare (blestemul lui Dumnezeu). Atunci când Biserica preda anatemei o învatatura oarecare, înseamna ca aceasta învatatura contine hula asupra Duhului Sfânt. Asadar, pentru mântuire, aceasta trebuie sa fie respinsa si îndepartata, tot asa cum otrava este tinuta departe de hrana”(din Cuvântul la Duminica Biruintei Ortodoxiei), detalii la adresa http://traditiaortodoxa.wordpress.com/2009/02/23/sfantul-ignatie-brianceaninov-ortodoxia-este-adevarata-cunoastere-si-cinstire-a-lui-dumnezeu/#more-140

Intotdeauna Biserica a predat anatemei pe cei care falsificau adevarul Evangheliei (cf. Gal. 1:7-9 ; I Cor. 16:22). Acest act de extrema severitate inseamna tăierea de la Trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos si excluderea definitiva din Biserica, daca cei asupra carora cade anatema nu-si recunosc  ratacirea si nu se indreapta, desi sunt intr-o perfecta cunostinta de cauza dupa ce li se pun atatea argumente in fata. Mai mult, dupa cum Pr. Filotheu a inteles pana la urma, e vorba chiar de cel putin doua anateme in situatia pe care o analizase, a Bisericilor nou-calendariste.

Iar acelora ce li se vor parea poate prea grele cuvintele pe care le rostim, vrem sa le reamintim ca acest „blestem” – anatema – va fi rostit chiar de catre Dreptul Judecator la judecata finala : „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui” (Matei 25:41).

Fugiti de acei duhovnici care va mint ca nu este atat de important dupa ce calendar sunt praznuite sarbatorile cu data fixa. Nu le ascultati hula!

“Cel care are teamă de trăsnetul straşnic al anatemei, care omoară sufletul şi trupul, acela să ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-şi îmblânzească îndărătnicia cugetului său, cu ajutorul legilor bisericeşti şi să se supună în toate maicii sale – Biserica…” – Sfantul Ioan Gura de Aur.

Noi asta trebuie sa marturisim, ceea ce si Biserica dintotdeauna a marturisit, fara a primi vreodata ispita de a cârti cumva impotriva lui Dumnezeu, daca El, in marea sa milostivire se indura si de suflete ce nu au ajuns la cunostinta adevarului, dupa cum si Sfantul Staret Iosif de la Optina a raspuns printr-o analogie: “Nu e treaba noastra sa judecam asemenea lucruri. Domnul poate ierta chiar si asa ceva, dar treaba noastra este sa implinim ceea ce porunceste Legea. Judecatorii trebuie sa pronunte pedeapsa pentru cel ce incalca legea, desi Ţarul poate arata mila si in astfel de situatii.” Speram ca de la acest cuvant sa nu se extrapoleze dupa socotinta proprie a cuiva si la savarsirea Sfintelor Taine in afara Bisericii (imposibil!), problema asupra careia ne vom apleca la momentul cuvenit.

Ceea ce se incearca acum, intr-un chip cu totul murdar, adica incercarea de justificare a ramanerii in comuniunea cu ereziarhii oficiali, prin postarea a tot felul de marturii despre chinurile Sfintilor Inchisorilor din Romania, este cu totul de neprimit, caci chiar acestia, care au fost muceniciti marturisindu-l pe Hristos si nu noul-calendar (situatie de prigoana), au fost lepadati de catre ierarhia oficiala sau uneori chiar trimisi de catre aceasta spre a putrezi in puscariile comuniste. Aceste jertfe ale marturisitorilor nou-calendaristi din inchisori, nici pe departe nu trebuie cumva sa ne faca sa minimalizam schisma pe care au produs-o ierarhii fara de Dumnezeu, ce au facut lucrarea vrasmasilor Bisericii, pentru ca Sf. Ioan Hrisostom precizeaza foarte clar, referindu-se la gravitatea schismei, ca “nici sangele martirului nu va sterge pacatul acesta”. Desi ar parea poate o contradictie cu cele ce afirmam in prezentul mesaj, trebuie sa recunoastem ca asa cum in Sinaxar sunt trecuti o multime de sfinti, care pana in momentul cand au fost ucisi nu au facut parte din Biserica Ortodoxa, iar prin mucenicia pentru Hristos, prin randuiala dumnezeiasca au devenit sfinti, primind botezul sangelui – de pilda generalul turc, caruia in anul 1326 i s-a taiat capul, atunci cand a exclamat “Cred in Hristos!”, dupa ce vazuse cum a ţâşnit Sf. Lumina din coloana de marmura de la Ierusalim si care are moastele in biserica Sf. Iacob din acelasi oras, sau unii dintre chinuitorii crestinilor, care se converteau vazand suferintele indurate in chip minunat de catre crestini si erau si ei imediat martirizati –, tot la fel noi trebuie sa nu ne preocupam de socotinta pe care o are Bunul Dumnezeu de a-i preamari pe Sfintii Inchisorilor ca sfinti ai Sai, desi la vremea respectiva acestia nu au inteles lucrarea ereziei ecumenismului care s-a facut prin inovatia calendarista. Ne intrebam insa de unde oare au ajuns unii sa creeze o punte de legatura intre Sinodul nou-calendarist si Sfintii Inchisorilor? Ea nu a existat defel in acele momente, desi marea majoritate dintre acestia erau nou-calendaristi si chiar daca ulterior, cei care au supravietuit prigoanei, s-au impartasit si se impartasesc in Biserica “Ortodoxa” Oficiala. Neputinta acestora de intelegere nu poate fi prezentat ca un exemplu pentru ortodocsii care trebuie sa urmeze Invatatura Bisericii, dar noi insa ne putem ruga lui Dumnezeu ca ei sa se intoarca!

Desi insusi Ioan Ianolide, in cartea Intoarcerea la Hristos (care nu este o carte teologica, ci o marturie vie), afirma la un moment dat ca “Azi am fost la Sfânta Liturghie la Patriarhie. Se petrece acolo o mare minune şi pentru ea merg adesea-n acest loc şi văd mulţi oameni vibrând de cele mai sfinte simţăminte şi năzuinţe”, neantelegand astfel imposibilitatea savarsirii in mod valid a Tainelor de catre ereziarhii serghianisti si ecumenisti, ce luptau sa zdrobeasca Ortodoxia, in continuare recunoaste ca “Dincolo însă de slujbele ce se fac aici, oamenii îmbrăcaţi în odăjdii episcopale nu merită nici încrederea, nici respectul, nici banul de dajdie pe care-l primesc. Şi nu mă gândesc în primul rând la păcatele lor personale – deşi nici acestea nu trebuie trecute cu vederea – ci la faptul trist că ei exercită asupra Bisericii ordinele ateiste ale Partidului Comunist”. Sau in alte locuri apar mentiunile:“în vreme ce ierarhia bisericească cocheta cu statul ateu, în temniţe creştinii erau martirizaţi” sau “o astfel de ierarhie bisericească este tiranică şi străină duhului creştin”, asa ca este de la sine inteles si marturiile pot dovedi, ca in Liturghia ce era savarsita in vreme de prigoana pe pieptul colegilor de celula martirizati, nu erau pomeniti tradatorii eretici sinodali oficiali, ci generic episcopii drept-slavitori, cu exceptia probabil doar a câtorva preoti ce ar fi constituit cazuri complet izolate. Iar episcopi drept-slavitori (care nu puteau fi in nici un caz episcopii antihristi comunisti) puteau fi doar cei care nu aveau nici o partasie cu sinodalii fara de Dumnezeu, aceasta comuniune cu ei putand fi socotita doar de catre Iisus Hristos.

Din capitolul despre Biserica in Comunism, extragem cutremuratoarea marturie: “Patriarhul Iustinian a contribuit la instaurarea ateismului, Patriarhul Iustin traieste din compromis si slugarnicie. Clerul depinde atat de mult de statul ateu, incat toti sunt obligati sa-i slujeasca [n.n.: mai mult sau mai putin]. Biserica oficiala este o oficina a puterii statului ateist. In aceste conditii Biserica este, evident, poporul, poporul care crede, poporul care jertfeste, poporul care lupta si care sufera.

Intre vladici si popor este o totala ruptura [n.n.: care se pastreaza si astazi]. Ei traiesc in afara sufletului crestin. Ei se incadreaza elitei statale. Desi credem in harul pe care-l poarta, nu credem in ei ca oameni.[…] Ei pretind ca obtin in acest fel libertatea credintei, dar noi consideram ca opera lor majora este justificarea guvernarii ateiste.

Cu ei sau fara ei, credinta ar fi trait. Chiar prigonita, credinta a trait si, dovada o fac sfintii si martirii inchisorilor. Ei insa nu percep credinta prin jertfa, ci prin servilism.”

Se cuvine aici totusi sa facem niste precizari. Daca pe deoparte se afirma “credem in harul pe care-l poarta”, dar si “oamenii îmbrăcaţi în odăjdii episcopale… exercită asupra Bisericii ordinele ateiste ale Partidului Comunist” sau “toti sunt obligati sa slujeasca statului ateu”, astfel incat unii ar crede ca in orice conditii Harul lui Dumnezeu trebuie sa se pogoare la savarsirea Tainelor, numai si numai pentru ca unii apostati inca se cred episcopi sau clerici, desi au lepadat dreapta credinta, Sf. Ioan Gura de Aur in Comentarii la Evanghelia de la Ioan, arata tuturor ca “harul nu se raspandeste in mod indiferent peste orice persoane, ci numai peste oamenii cu vointa buna. Acestora li s-a dat putere sa se faca fii ai lui Dumnezeu. Caci daca ei nu vor, acest har nu vine, si efectul este nul”. Inca daca se accepta ca acesti falsi-episcopi erau si sunt ca si astazi, in slujba sistemelor statale antihristice, iar Mantuitorul a specificat pe intelesul tuturor ca “nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6:24), putem foarte clar intelege, ca Dumnezeu nu poate fi obligat sa isi reverse Harul asupra acelora care Il hulesc.

Intrebarea retorica adresata lui Valeriu Gafencu, de catre politrucul penitenciarului: “dar nu este Patriarhul vostru cu toţi popii lui de partea noastră ?”, exprima foarte clar prapastia dintre tradatori si marturisitori.

De altfel nu trebuie sa uitam nici cazul acelor vechi-calendaristi care au infundat puscariile comuniste, ale caror suferinte sunt prea putin cunoscute, care atunci cand se dispusese deja eliberarea din inchisori, lor li s-a cerut de catre autoritatile securiste ce erau aliate cu episcopii oficiali, sa primeasca inovatia calendarista si sa se reâncadreze in Biserica Oficiala, iar pentru ca nu au primit propunerea, au mai avut de indurat in temnita.

Mai vrem sa notam faptul ca, sinodalii BOR in disperarea lor de a-i amagi pe oameni si a le abate atentia de la caderea lor in erezia ecumenismului, ar fi in stare sa faca si acest compromis al canonizarii Sfintilor Inchisorilor (cine stie daca nu chiar intr-un ritual ecumenist de sanctificare/canonizare la care sa participe toate “Bisericile” care au dat sfinti in inchisorile comuniste!), caci “Patriarhia” Moscovei deja a facut-o, precedentul fiind astfel creat, dar aceasta nu va fi deloc pe placul lui Dumnezeu si al Sfintilor Sai, caci ar fi doar o viclenie, facuta cu singurul scop de a-si justifica actiunile mârşave aceeiasi ierarhi si alti continuatori ai lor, ce sunt intr-un duh cu primii, care i-au vrasmasit in timpul vietuirii lor pamantesti pe acesti martiri. Cui oare ii vor creste “actiunile” printr-o canonizare oficiala, plina de fast? Raspunsul il stim cu totii, asa ca mai de folos ar fi pentru cei care din naivitate spera la recunoasterea Sfintilor Inchisorilor de catre dusmanii lui Hristos, sa ia aminte chiar la cuvintele Mantuitorului: “Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.” (Matei 7:6), tocmai pentru a nu le intina memoria.

Revenind la tema noastra, este mai mult decat stiut faptul ca Parintele Filotheu Zervakos a tot nadajduit un timp, ca ierarhii inovatori sa inteleaga grava greseala pe care au pricinuit-o, dar pana la urma a realizat ca totul este pierdut in ceea ce-i priveste pe acestia si ca nici pe departe nu se mai gandesc la pocainta, asa ca a realizat ca scaparea o poate capata doar personal. Iar daca suntem realisti si acceptam ca lucrurile au evoluat extrem de mult in acesti ultimi zeci de ani in privinta imbibarii in erezia ecumenista a jurisdictiilor oficiale, probabil ar trebui sa intrezarim si care ar fi fost astazi pozitia Parintelui, daca mai era printre noi acum.

Cu aceasta ocazie, credem ca au primit raspuns lamuritor si acei oameni care astazi mai indraznesc sa afirme ca inovatia calendarista de la 1924 nu cade sub nici o anatema, atata timp cat nu este insotita (!) si de catre schimbarea Pascaliei¹⁰, unii ca acestia intelegand totul intr-un duh legalist, al respectarii cu strictete al literei care ucide (in cazul respectiv fiind vorba de conjunctia “si”), dupa un limbaj si intelegere strict juridica. Unii ca acestia se refera la exprimarea din textul Enciclicii de la 1593, “Pentru aceasta, tăindu-i ca pre nişte mădulare putrede, poruncim cu hotărâre: oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe după cum au aşezat şi cele Şapte Sfinte Soboare Ecumenice, (care) au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru calendar, care bine l-au legiuit să-l urmam, şi vrea să urmeze după Pascalia şi după calendarul cel născocit de ateii lui papa şi se împotriveşte la toate acestea şi vrea să strice dogmele şi obiceiurile care ni le-au predat Sfinţii Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, să fie predat anatemei şi dat afară din rândul creştinilor sfintei noastre Biserici cârmuite de Domnul nostru Iisus Hristos.” Dar culmea este faptul ca in celelalte cazuri, cand li se pun celelalte argumentele in fata, chiar ei sunt aceia care striga sus si tare: “litera ucide duhul !!!”.

Ce ironie nereusita! Dar oare care sa fi fost duhul in care s-au dat asemenea hotarari? Cumva ca cei care vor schimba doar Mineiul, nu si Pascalia (pe care oricum o vor schimba in curand, dupa modelul experimentat de Biserica din Finlanda), sa nu poata fi atinsi de condamnarea sinodala respectiva? Subiectul intregii exprimari a acestei Enciclici, este oricine nu urmează învăţăturile Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe. Asa ca nu ramane decat sa constatam ca cei care au schimbat doar praznuirea sarbatorilor cu data fixa, nu si cele cu data variabila, deja se numara printre cei care s-au lepadat de Credinta Ortodoxa si intra sub anatema.

Si un lucru este cert, Parintele Filotheu Zervakos nu a invatat ca sinoadele vechi-calendariste sunt in afara Bisericii.

Aici ne exprimam nadejdea si dorinta, acum la aproape 30 de ani de la adormirea Parintelui, ca toti cei care sunt profund tulburati de acest ferment al ereziei ecumeniste din Bisericile Oficiale, ce a patruns prin inovatia calendarista, dar care nu realizeaza ca ei in prezent sunt sub anatemele Sinoadelor Pan-Ortodoxe si deci nu se stie daca isi vor castiga mantuirea, atata timp cat nu sunt in necunostinta de cauza, inclusiv ne referim si la redactorii de la razboiulcontraCuvantul, Presa  Anti-Ortodoxa, Parintele Aldea si altii ca ei, sa ajunga sa ia decizia cea bine placuta lui Dumnezeu, chiar daca pare aproape imposibil de facut acest pas, caci Mantuitorul Hristos nu leapada pe nimeni, ci da tuturor nadejde de indreptare, chiar si cand zice: “cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.” (Matei 10:38).

Parintele zilot Avacum din Sf. Munte, a explicat poate cel mai bine ce l-a determinat sa adopte o asemenea pozitie, de multi considerata fanatica. Cu “spontaneitatea sa dezarmantă, […] a dat un răspuns plin de un realism autentic: „Dar Dumnezeu îmi va cere socoteală! Şi îmi va spune: Avacume, tu care cunoşti legea Bisericii, de ce ai călcat-o în picioare?” Nimeni nu este infailibil, toti pot cadea in apostazie prin  marturisirea eresurilor celor pierzatoare de suflet, dar importanta este indreptarea spre Dreapta Credinta, nu ancorarea cu orice pret in starea actuala numai de dragul celor care ne inconjoara, caci insusi Sfantul Cuvios Gherasim, facatorul de minuni de la Iordan, căzuse în eresul lui Eutihie, dar ulterior a lepădat vătămarea eretică şi s-a întors la dreapta credinţă.

Si chiar daca Parintele Filotheu Zervakos, la un moment dat a marturisit si asa i s-a adresat si lui Meletie Metaxakis, anume ca: “Biserica Ortodoxa, care pentru 20 de secole a fost una” acum este divizata “in doua: cea a Vechi-Calendaristilor si cea a Nou-Calendaristilor”, este de la sine inteles ca nu poate fi primita o asemenea opinie, caci s-ar ataca astfel insesi Invatătura de Credinta Ortodoxă despre Sfânta Biserică ce este cuprinsa în articolul 9 din Simbolul de Credinta: “[Cred] si intr-Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească Biserică”. Dar ecumenistii vor replica pe viitor, dar unde a zis Hristos in Evanghelia sa ca trebuie sa credem in Biserica? El a zis sa fim buni, milostivi, rabdatori, sa ne rugam si alte asemenea, toate dogmele acestea sterile tot oamenii le-au facut.

Marturisirea de credinta in asezamantul sfant, întemeiat de Iisus Hristos pentru mantuirea noastra, prin care se arata insusirile Sfintei Biserici, a fost statornicit, alaturi de alte articole ale Crezului, de catre Sfintii Parinti participanti la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. In 1983, Sinodul ROCOR (Biserica Rusa din Afara Granitelor), sub conducerea Sfantului Mitropolit Filaret, a dat urmatoarea condamnare: Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri”, […] anatema!”, tocmai pentru ca inclusiv unii sinodali de-ai sai dadeau semne ca sunt de fapt lupi in piele de oaie, care urmareau de pe atunci ruinarea ROCOR in ecumenism si scufundarea in groapa “Patriarhiei” Moscovei (lucru pe care l-au realizat mai tarziu cu o mare parte din jurisdictie). Dar, Slava Domnului!, cu toate impedimentele si greutatile intampinate, marturisirea sinodala a fost facuta.

Trebuie să  fie lucru lamurit ca numai în sanul Bisericii, iar nu in afara Ei, Mantuitorul Iisus Hristos impartaseste prin Duhul Sfant, Harul mantuitor in Sfintele Taine, si din Ea nu fac parte, desi cred ca fac, cei care s-au rupt de Ea prin invataturi desarte, eresuri ori schisme.

Mai mult, cum s-ar putea justifica oare ca o anumita asa-zisa parte din Biserica, sa fie acum sub anatemele si blestemele Sfintilor Apostoli si ale Sinoadelor Bisericii Sobornicesti? Dar oare Biserica se anatemizeaza pe sine? Adica Duhul Sfant, care i-a indrumat spre hotararea cea buna pe episcopi si prin care a lucrat Hristos, Capul Viu al Bisericii, putea sa anatemizeze, chiar si pentru un  moment viitor, tocmai o jumatate, o treime sau o patrime, din trupul lui Hristos, caci “El este capul trupului, al Bisericii”(Efeseni 1:22) ?

Sfantul Ciprian  al Cartaginei precizeaza ca “nu poate avea pe Dumnezeu de Tată, cine nu are Biserica de mama”, iar tocmai si prin acest cuvant trebuie sa intelegem ca varianta mai usor acceptabila la nivel mental de catre cei din jursidictiile-oficiale, nou-calendariste sau nu numai, ca Biserica ar fi impartita, nu sta deloc in picioare, pentru ca prin cele spuse de Sf. Ciprian, ar reiesi ca “una” din acele mame este batjocorita in fel si chip de catre niste episcopi eretici, care nu au bagat si nici nu vor baga de seama cuvintele ”luati aminte de voi însivă si de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriti Biserica lui Dumnezeu, pe care a câstigat-o cu însusi sângele Său” (Fapte 20:28)

Pentru ca nu cumva sa ne amageasca cineva cu Cele doua extreme: ecumenismul si stilismul, sugerandu-ni-se pentru a nu stiu cata oara minciuna ca astfel de evenimente au mai fost in istorie (acum insa, vedem bine ca se lucreaza cu adevarat religia luiAntihrist) si trebuie ca “unitatea” Bisericii (de fapt, cea in neadevar, a celei Oficiale) sa fie pastrata, este cazul sa parcurgem sintetic, spre rememorare si o cronologie, ce nu se doreste exhaustiva, dar care demonstreaza de la sine ca cei care vin cu astfel de argumente nu socotesc cuvintele Mantuitorului, ci doar urmaresc pacea lumii acesteia.

“Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze”.(Ioan 14:24)

“Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus”. (Filipeni 4:7)

“Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie”. (Matei 10:34)

Dumnezeu va ingadui apostazia generalizata a ierarhilor “ortodocsi” si caderea totala a jurisdictiilor oficiale, pentru ca apele sa se desparta complet in perioada urmatoare, iar la Judecata, niciunul dintre “ortodocsi” sa nu aiba nici o justificare ca nu L-a urmat revenind in Biserica Sa, sub motivul vreunei iconomii sau a unei alte minciuni.

Hristofor Tarău

(altul decît autorul blogului „Popas Alternativ”)

(Va urma)