TRECEREA LA STILUL NOU ÎNSEAMNĂ TRĂDAREA ORTODOXIEI

Despre caracterul necanonic şi antiortodox al stilului nou

„…cînd va fi nevoie – şi sîngele vostru să-l vărsaţi pentru păzirea credinţei şi mărturisirii strămoşeşti” (Soborul Bisericesc din Constantinopol, 1583).

Nu este un secret că adepţii trecerii la stilul nou sînt foarte departe de adevărata trăire creştinească, de Sfînta Biserică şi de canoanele ei. Cuceriţi de pretinsele valori europene, ei refuză să le vadă reversul, dorind cu orice preţ să ajungă în Europa. Chiar şi cu preţul trădării propriului neam şi a propriei credinţe. În Postul Crăciunului, care este o perioadă de pregătire pentru întîmpinarea marii sărbători creştineşti – Naşterea Mîntuitorului lumii, a Domnului nostru Iisus Hristos (7 ianuarie), aceştia, într-o euforie artificială susţinută de mass-media, trîmbiţează că doresc să sărbătorească Crăciunul pe nou, adică pe 25 decembrie, ca apoi să întîlnească, fără impedimente, şi Anul Nou. Dar sărbătorirea Naşterii Domnului cu două săptămîni înainte de eveniment este un nonsens, aflîndu-se în contradicţie cu canoanele şi pravilele sfinţilor părinţi ai Bisericii. Cine oare dintre noi îşi serbează ziua de naştere cu două săptămîni înainte de evenimentul propriu-zis?

Cu această ocazie, considerăm oportun să amintim că schimbarea stilului din 1923 a fost înfăptuită de odiosul patriarh ecumenic al Constantinopolului, ales nelegitim – Meletie Metaxakis, un aventurier, eretic şi mason, adică anticreştin şi satanist. (Este grăitor faptul că trupul lui Meletie Metaxakis, a acestui lup în piele de oaie, după moarte s-a înnegrit ca tăciunele şi elimina un lichid puturos). Stăpînirea lui nu a fost de durată, însă deosebit de dăunătoare, semănînd dezbinare în Biserică. Introducerea, la insistenţa masonilor, într-un şir de biserici ortodoxe a calendarului nou, a pus începutul unei dezbinări (schisme) între creştinii cu frică de Dumnezeu şi acei creştini care s-au lăsat secularizaţi de duhul lumii acesteia.

Se ştie bine din mărturiile scrise şi verbale că introducerea stilului nou în România a întîmpinat o opunere hotărîtă din partea poporului binecredincios. Schimbarea calendarului s-a făcut cu forţa. Oamenii erau impuşi cu brutalitate să sărbătorească pe 25 decembrie: jandarmii umblau din casă în casă, urmărind îndeplinirea ordinului. Chiar şi astăzi, unii teologi români susţin că trecerea la stilul nou a fost o greşeală gravă. Chiar şi părintele Cleopa Ilie (cunoscut susţinător şi promotor al calendarului nebisericesc), întrebat fiind de călugării moldoveni de la Noul Neamţ despre problema calendarului, le-a spus: „Ţineţi aşa cum aţi ţinut (adică calendarul iulian, vechi) şi nu schimbaţi nimic”. Mai pe larg privind, schimbarea stilului nu semnifică doar schimbarea calendarului, ci şi schimbarea stilului şi a concepţiilor de viaţă. Acest lucru ni-l demonstrează cu prisosinţă Europa care, încălcînd poruncile lui Dumnezeu şi canoanele Sfintei Biserici, s-a postat pe calea autonimicirii moral-spirituale. Care este idealul Europei azi? Muncă pentru bani şi bani pentru satisfacerea plăcerilor trupeşti. Aceasta-i tot. Şi aici este începutul sfîrşitului.

Notă: menţionăm că atunci cînd ne referim la Europa, ne referim la civilizaţia occidentală per ansamblu, iar din ea face parte atît SUA şi Japonia, cît şi actuala „Rusie” (atît de îndepărtată ca duh şi interese „naţionale” de Rusia de pînă la revoluţia iudeo-bolşevică din 1917) cu toate ecumenismele şi modernismele sale: globalizare, înregimentare electronică, legislaţie juvenilă, industrie mediatică şi show-biz pervertitor de minţi etc. 

Trebuie să înţelegem că lipsa de discernămînt în problema calendarului este deosebit de periculoasă pentru mîntuirea noastră. Un suflet avem şi trebuie să facem dreapta alegere. Cu cine sîntem – cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, cu tot neamul nostru ortodox, care veacuri în şir a ţinut sărbătorile după datina străbună sau cu duşmanii ce luptă împotriva lui Dumnezeu şi sapă la temelia Bisericii noastre pentru a o distruge? Unii susţin că vor să fie în pas cu Europa, cu toată lumea civilizată. Însă cu care Europă? Cu cea care este împotriva lui Hristos? Cu Europa care de mult şi-a călcat în picioare credinţa strămoşească, alungîndu-L pe Hristos de peste tot: din şcoli, din instituţii, din presă, din Constituţie, din viaţă? Cu Europa, pe care Hristos a luminat-o cu lumina adevărului credinţei şi care acum nu mai are nevoie de El: în Italia sînt scoase crucile din şcoli, în Franţa şi în Anglia este interzis portul cruciuliţei la gît, în Germania, copiii, chestionaţi cu ocazia unui sondaj, nu ştiau cine s-a născut de Crăciun. Şi dacă Europa nu mai are nimic în comun cu Hristos, atunci oare nouă ne este în drum cu Europa?

Acelaşi lucru se întîmplă şi în America: cele zece porunci afişate mai mult de două sute de ani în instituţiile de stat, astăzi sînt lichidate, iar la ordinul lui Bush ilustratele cu felicitările de Crăciun „Merry Christmas!” („Crăciun fericit!”) brusc au fost schimbate cu „Sărbători vesele!”. Chiar şi amintirea despre Hristos îi deranjează.

Aşa-zisa lume civilizată astăzi, lipsită de adevărata credinţă în Dumnezeu, de morala creştină, înoată într-un ocean de păcate şi perversiuni, sfîrşitul cărora e iadul. Păcate, despre care auzind buneii şi părinţii noştri, roşeau de ruşine. Astăzi însă perversiunilor li se dă undă verde, adoptîndu-se legi cu privire la homosexuali, astfel viciile şi bolile societăţii fiind ridicate la rang de virtuţi, la rang de normalitate.

Vreţi să sărbătoriţi Crăciunul împreună cu Europă anticreştină şi perversă pentru care această sărbătoare nici nu mai există? Sau să ascultăm de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care erau rugători fierbinţi, postitori, nevoitori ai adevăratei vieţi creştineşti? Ei, fiind luminaţi de harul Duhului Sfînt, au rînduit canoanele şi pravilele Sfintei Biserici, care stau la temelia Bisericii şi nu pot fi nici schimbate, nici revizuite. Acceptînd schimbarea stilului, îi considerăm pe Sfinţii Părinţi mincinoşi. Dacă sîntem creştini, nu putem admite blasfemia acesta. Sau sîntem fii adevăraţi şi credincioşi ai Sfintei Biserici Ortodoxe, sau fii ai rătăcirii şi pieirii veşnice. În probleme de credinţă, cale de mijloc nu există!

Creştinul adevărat, care se străduieşte să-şi trăiască viaţa conform poruncilor dumnezeieşti şi canoanelor bisericeşti, înţelege că păcatul este păcat şi nicidecum nu poate fi virtute. La fel este şi în problema stilului: aici nu pot fi dubii – cine schimbă stilul rînduit de soboarele universale ale Bisericii, singur pe sine se dă blestemelor straşnice ale acestor soboare.

Chiar de la apariţia stilului gregorian (stilul nou), Biserica Ortodoxă l-a negat cu vehemenţă, întărindu-l pe cel ortodox. Patriarhul Ecumenic Ieremia al II-lea (Tranos) (†1595) a mustrat aspru calendarul gregorian (stilul nou) ca fiind o operă a papalităţii, – ostilă Răsăritului Ortodox – şi vedea acest calendar ca o inovaţie caracteristică unui sistem de inovaţii papale opuse tradiţiei Răsăritului Ortodox, considerîndu-l o armă a politicii papiste de cotropire a Bisericilor ortodoxe.

Soborul Bisericesc din Constantinopol (1583), convocat de patriarhul ecumenic Ieremia al II-lea, în decretul său trimis tuturor Bisericilor din Răsărit a declarat:

„Cine nu urmează obiceiurilor Bisericii şi hotărîrii poruncite nouă de cele Şapte Sfinte Soboare Ecumenice cu privire la Sfîntul Paşte şi a sărbătorilor de peste an instituite prin buna lege ce trebuie să o urmăm, dar doreşte să urmeze pascalia gregoriană cu sărbătorile de peste an, acela cu astronomii cei fără de Dumnezeu se opune tuturor hotărîrilor Sfintelor Soboare şi vrea să le schimbe şi să le slăbească – să fie anatema, lepădat de Biserica lui Hristos şi adunarea credincioşilor. Voi, însă, binecredincioşilor creştini ortodocşi, rămîneţi în aceea cum aţi fost învăţaţi, născuţi şi educaţi, – cînd va fi nevoie – şi sîngele vostru să-l vărsaţi pentru păzirea credinţei şi mărturisirii strămoşeşti”.

Iar patriarhul ecumenic Chiril al V-lea în adresarea sa din 1756 aplică tuturor creştinilor care au primit stilul nou blesteme grozave ce vizează atît viaţa vremelnică, cît şi cea veşnică: „Iereu sau mirean, să fie lepădat de Dumnezeu, blestemat şi după moarte să nu putrezească şi să se afle în muncile veşnice… Aceştia să moştenească lepra lui Ghiezie şi sugrumarea lui Iuda, pe pămînt să fie precum Cain, gemînd şi tremurînd şi mînia lui Dumnezeu să fie pe capetele lor şi moştenirea lor să fie cu Iuda-trădătorul şi cu iudeii urîtori de Dumnezeu. Îngerul lui Dumnezeu cu sabia să meargă pe urmele lor în toate zilele vieţii lor şi să fie sub toate blestemele Patriarhilor şi Soboarelor, sub veşnica lepădare şi în muncile focului veşnic. Amin. Aşa să fie!”.

Aceste blesteme nimeni nu le-a anulat.

Iubiţi fraţi şi surori, să ne ferim de neascultare!

Bisericile Ortodoxe care se conduc în prezent de calendarul ortodox sînt Patriarhia Moscovei, cea a Serbiei, a Ierusalimului, a Gruziei şi Muntele Athos. Ținerea calendarului bisericesc nu este însă un criteriu în sine, acesta fiind unicul instrument potrivit și binecuvîntat pentru viața și timpul liturgic al Bisericii lui Hristos, însă nu și suficient. Atît timp cît patriarhiile enumerate mai sus sînt părtașe (la nivel de declarații, documente semnate și fapte de slujire) la erezia ecumenistă și serghianistă – ținerea calendarului bisericesc nu este decît un paravan, un ambalaj aparent creștin sub care se ascunde urîciunea ereziei despărțitoare de Duhul Sfînt.

Sursa 

(material redactat și precizat de blogul „Popas Alternativ”)

Notă: O analiză mai profundă și mai actuală a problemei calendarului poate fi citită în articolul „Cele două calendare”.