Reacția mănăstirii Răciula și apostazia pr. Pafnutie

Declarația mănăstirii vine în contextul publicării acestui articol („Apostazie: Preotul Pafnutie, duhovnicul Răciulei, în spotul electoral al pro-sodomitei Maia Sandu”).

Mănăstirea Răciula mărturisește că se disociază de campania electorală (lucrare antihristică specifică demonocrației) și în același timp mărturisește că pomenește liturgic stăpînirea antihristică (adică inclusiv pe președinta Sandu, dacă aceasta va fi întronată de electorat sau de forțe neautohtone). Aceasta este serghianism. Iar serghianismul este erezie. Îndreptarea unei căderi nu este îndreptare atunci cînd prin aceasta se mărturisește o erezie. Nu este mîntuitor cînd se alege erezia în locul apostaziei. Pe de altă parte, această mărturisire serghianistă a Răciulei nu este surprinzătoare, din moment ce mănăstirea respectivă este parte componentă a organizației „Mitropolia Moldovei”, cult care se supune statutar și necondiționat statului, oricît de anticreștin ar fi acesta (de exemplu, împărtășirea în altarul catedralei centrale a pro-sodomitului Filat este doar unul din exemplele grăitoare; la fel de serghianiste în esență sînt, de exemplu, amenințările din 2013 ale ep. Marchel cu excomunicarea guvernanților pro-sodomiți care s-au dovedit în realitate a fi nimic altceva decît o retorică contextuală sterilă și paralelă cu Ortodoxia).

În declarația sa, mănăstirea Răciula recunoaște că cunoștea de faptul că s-au făcut filmări pe teritoriul mănăstirii. Faptul de care se arată deranjați – ceea ce nu înseamnă neapărat că i-a deranjat în realitate atît timp cît nu li s-a pătat „imaginea” de ortodocși prin vădirea pe internet a faptei săvîrșite de duhovnicul lor, Pafnutie – este că M. Sandu nu s-a obosit să-i informeze că filmările făcute de echipa ei vor fi „distribuite public”… Curat murdar: Maia Sandu, prin coincidență candidat electoral aflat în plină campanie electorală, bate la ușa mănăstirii Răciula pentru a vizita chilia mătușii sale răposate și, „printre altele”, vine cu operatorul în urma ei ca acesta să o filmeze cum discută amical cu preotul Pafnutie Popa. Și „normal”, face aceasta doar pentru videoteca personală, pentru că ea, ca „creștină îmbisericită” ce este, ține mult la imagini cu duhovnici cu autoritate, nu? Această întrebare este, firește, retorică și arată ipocrizia diplomației răciuliste pusă față în față cu realitatea de pe teren (ispita îngăduită de Dumnezeu pentru încercarea credinței și trezviei pr. Pafnutie) – o discuție amicală în curtea mănăstirii cu o activistă pro-sodomită notorie riscă să-i compromită imaginea de „duhovnic” a preotului Pafnutie, cleric al patriarhiei Moscovei. Totuși, acesta nefiind un simplu monah sau pelerin întîmplat prin curtea mănăstirii, este „acoperit” (cu scopul de a fi scos de sub lovitura mediatică, nu și duhovnicească) de o declarație semnată de stareță (care însă nu a vorbit sau, cel puțin, nu a apărut vorbind amical cu vrăjmașul lui Hristos, spre deosebire de pr. Pafnutie); formal și insituțional, arhimandritul Pafnutie este arhimandrit, autoritate duhovnicească a mănăstirii. El, și nu maica Eustolia sau Eustafia ia cuvîntul la proteste și își învață în fiecare Duminică de pe amvon enoriașii care caută la el. „… Cine este fricos şi puţin la suflet, acela să iasă şi să se întoarcă acasă, ca să nu facă fricoase şi inimile fraţilor lui, cum este inima lui.” (Deut. 20:8)

Reacția mănăstirii este un pas anti-PAS (amplificat de oponenții politici în contextul campaniei electorale), însă duhovnicește este doar o jumătate de măsură. De facto, apostazia preotului Pafnutie (este vorba de acea discuție amicală cu vrăjmașul lui Hristos) nu se dizolvă prin declarația „soborului” mănăstirii. La nivel informațional-electoral, un asemenea document este necesar. Nu însă în raport cu apostazia individuală. Din păcate, publicarea respectivei declarații mănăstirești încă nu îl poate face pe pr. Pafnutie să mărturisească într-un glas cu proorocul David: „Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urît şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am topit?” (Ps. 138:21). Dar, la Dumnezeu, niciodată nu este prea tîrziu. În această viață.

+ + +

Notă: autorul acestei scrieri este anti-politic, nu susține vreun candidat electoral și nu participă la „alegeri”.

Poezie anti-eretică în Duminica Tuturor Sfinților

primită pe email:

Azi toți Sfinții se adună,

Împreună să ne spună,

C-au răbdat în suferință,

N-au trădat Dreapta Credință,

Au făcut Sfinte Soboare,

Erezia s-o omoare.

Apoi au dogmatisit,

Credinț-au mărturisit.

Sfinții cei din sihăstrii,

Afuriseau erezii,

Se luptau pînă la sînge,

Minciuna de a înfrînge.

Toți Sfinții Arhierei,

Nevrednică lumea de ei,

Au ținut cu acrivie,

Dogmele-n Ortodoxie.

Iară cei de azi ierarhi,

Au ajuns ereziarhi,

Rostind cuvinte mișele,

Vrînd pe cei aleși să-nșele.

Azi toți Sfinți-i prăznuim,

Și cu ei mărturisim

Pe Hristos Cap totdeauna

În Biserica cea Una.

vremurile de pe urmă: plată cu propriul trup

Duhoarea episcopilor răi

Sf. Grigorie Teologul (329-390)

 

„Despre mine însumi și despre episcopi”

„Poți să te încrezi leului, leopardul poate să fie domesticit și chiar șarpele, e cu putință, va fugi de tine, chiar dacă ți-e frică de el; dar de un lucru să te păzești – de episcopii răi, nesmintindu-te în aceasta de vrednicia scaunelor lor!

Căci tuturor le este la îndemînă statutul înalt, dar nu și harul. Pătrunzînd cu vederea prin pielea de oaie, recunoaște sub ea lupul. Convinge-mă nu cu cuvinte, dar cu fapte. Urăsc învățăturile căror potrivnică le stă însăși viața. Lăudînd vopseaua coșciugului, mă îngrețoșez de duhoarea părților putrezite din el. 

– Cum așa? Ce înseamnă aceasta? Cum tu, carele grăiești întruna cuvîntări strălucite, nu vei grăi frumos și de data aceasta?

– De aceea că celui care suferă îi este firesc (de dragul vădirii) să-și verse scîrba către Domnul, către prieteni, părinți, vecini, musafiri sau, în cel mai rău caz, către vremea și generațiile care vin.”

 

Aici sf. Grigorie îi are în vedere nu pe episcopii eretici (care sînt minciuno-episcopi) – despre ei sfîntul vorbește în alte părți – ci se referă la episcopii care au devieri grave (și publice) de la viața creștinească (ex. sodomie despre care se știe și de care aceștia nu se căiesc), în contextul canonului 31 apostolic.

în context: Sfîntul Grigorie Teologul și slujirea în „apartament”

Cum să (nu) facem pravila de rugăciune

 

Sf. Ignatie Brianceaninov. Fragment din cartea „Experiențe ascetice”, vol. 2, cap. 12

 

Intră în cămara ta şi, încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău Celui într-ascuns, şi Tatăl tău Cel Ce vede întru ascuns îţi va răsplăti ţie la arătare (Mt. VI, 6). Iată instituirea de către Domnul însuşi a rugăciunii însingurate de chilie.

Domnul, Carele a poruncit rugăciunea însingurată, adeseori petrecea El însuşi întru dînsa în vremea pribegiei Sale pămînteşti, după cum povesteşte Evanghelia. El nu avea unde să-Şi plece capul – şi, de aceea, pentru El chilia tăcută, liniştită, o înlocuiau adeseori tăcutele înălţimi ale munţilor şi grădinile umbroase. Înainte de a merge la pătimirile prin care trebuia să fie cumpărată mîntuirea neamului omenesc, Domnul S-a rugat în însingurată grădina Ghetsimani de la marginea cetăţii. În vremea rugăciunii, Dumnezeu-Omul Şi-a plecat genunchii; din pricina încordării cu care Se nevoia în rugăciune, sudoarea îmbelşugată curgea în picături de sînge de pe faţa Lui pe pămînt. Grădina Ghetsimani era alcătuită din măslini seculari. Şi ziua, la lumina razelor soarelui, acolo era o umbră deasă – iar atunci era lăsată asupra ei noaptea întunecată a Palestinei. Nimeni nu împărţea cu Domnul rugăciunea Lui: departe de Dînsul se aflau ucenicii adormiţi, în jur – firea adormită. Într-acolo a venit cu făclii şi cu gloată înarmată vînzătorul: vînzătorul ştia locul şi vremea îndrăgite ale rugăciunilor lui Iisus.

(republicare) Altfel despre Paisie Aghioritul sau Adresarea unui monah atonit „schismatic” către unul „canonic”

Cinstitul Stareţ, părintele Sava, a urmat politica celor 19 mănăstiri conducătoare ale Muntelui Athos, crezînd, precum mulţi alţii, că trebuie să facem anumite concesii şi îngăduinţe în chestiunile Credinţei, pentru o perioadă.

De vreme ce era plin de fapte bune, cu intenţii sincere şi bune, părinţii ce au venit în ultima vreme la Muntele Athos îl vizitau deseori pe părintele Sava. Îl dădeau drept pildă ucenicilor lor şi spuneau că dacă opoziţia şi protestele ziloţilor ar fi fost bune, de ce nu li se alătură cucernicul părinte Sava?

Cu toate acestea, cînd Patriarhul Ecumenic Dimitrie a conslujit împreună cu Papa Romei, în decembrie 1987, Părintele s-a ridicat; sufletul său nu mai putea suferi să se afle într-o așa de ostentativă Biserică ecumenistă. Împreună cu alţi asceţi, a protestat şi s-a îngrădit de toţi ceilalţi părinţi ai Muntelui Athos, ce urmau celor 19 mănăstiri. Nu se mai ducea la biserică în vreuna din cele 19 mănăstiri sau în chiliile ori dependinţele ce le urmau.

Toţi pomenitorii Patriarhului au început să se agite; din mănăstiri şi din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Părinte. Dar vizitele dese ce au devenit împovărătoare nu au slujit la nimic.

În cele din urmă, Părintele s-a simțit obligat să răspundă în scris unui călugăr care îl vizita des, răspunzînd astfel şi tuturor celorlalţi, bine organizaţi şi hotărîţi să îl convingă pe Părinte de greşeala sa. Iată textul scrisorii Stareţului:

* * *

În timpul vizitei la chilia noastră de acum cîteva zile, aţi repetat declaraţiile dogmatice neortodoxe, cum că ne găsim în afara Bisericii, deoarece nu îl pomenim pe Patriarhul Dimitrie [Papadopoulos, patriarh de Constantinopol în perioada 1972-1991; a continuat promovarea ereziei ecumeniste propovăduită din plin de predecesorii săi]. Aţi mai făcut şi alte declaraţii, din care pricină ne vedem siliţi să scriem cele ce urmează, spre cunoştinţa voastră deplină, de vreme ce dovezile şi respingerile pe care le-am oferit în timpul discuţiei noastre v-au distrus liniştea şi v-au supărat.

În Pateric se scrie că atunci cînd avva Agathon a fost întrebat dacă era mîndru, curvar şi eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii, căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era un eretic, căci aceasta înseamnă despărţirea de Dumnezeu [1].

Cum și de ce să-L mărturisim pe Dumnezeu

 

Predica Sf. Ignatie Brianceaninov la Duminica Tuturor Sfinților

 

Deci, tot cela ce Mă va mărturisi pre Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pre el înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri. Iar cela ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dînsul înaintea Tatălui Meu, Carele este în ceruri (Mt. 10, 32-33).

 

Asta a grăit Domnul ucenicilor Săi, care stăteau atunci înaintea feţei Lui; asta a zis Atoatevăzătorul Domn, Carele priveşte viitorul îndepărtat ca pe cele de faţă – le-a zis tuturor ucenicilor Săi, fără deosebire de vreme și de loc; asta ne-a zis Domnul şi nouă, celor ce stăm aici, în biserica Lui, care ne-am înscris în numărul ucenicilor Lui prin Sfîntul Botez. Fulgerul aleargă cu repeziciune de la un capăt la celălalt al cerului: şi hotărîrea Domnului ne-a ajuns după optsprezece veacuri [Sf. Ignatie a viețuit în sec. 19], vestită nouă astăzi prin Evanghelie în toată puterea şi limpezimea sa. Ucenici ai Domnului nu sînt cei care doar se numesc creştini, după numele Lui, nici cei care doar au luat asupra lor făgăduinţele slujirii Lui. Ucenici sînt cei ce Îl mărturisesc în chip lucrător ca Domn al lor, care îl mărturisesc în chip lucrător ca Stăpîn cu drepturi depline asupra lor și ca Împărat Veşnic, urmînd învăţăturii Lui ca învăţăturii Domnului lor, împlinind poruncile Lui ca pe poruncile Domnului lor. Mărturisirea trebuie săvîrşită cu mintea, cu inima, prin cuvînt, prin faptă, întreaga viaţă. Ruşinea, sfiala, șovăiala sînt de neîngăduit în mărturisire.

Fundamental pentru un creștin: despre ce înseamnă închinarea „în duh și adevăr”

 

Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac. Învăţătura aceasta ne-a vestit-o însuşi Fiul lui Dumnezeu. Să credem învăţăturii lui Hristos! Să primim cu toată dragostea atotsfînta învăţătură a lui Hristos! Iar pentru a urma Lui în amănunţime, să cercetăm ce înseamnă a te închina lui Dumnezeu Tatăl cu Duhul şi cu Adevărul.

Sf. Teofan de Poltava – despre acțiunile nelegitime ale mitr. Antonie (Hrapovițki), primul întîistătător al ROCOR

Acțiunile nelegitime ale mitropolitului Antonie (Hrapovițki)

 Mitr. Antonie Hrapovițki (1863-1936)

1) Patriarhul Tihon și soboarele^[1] Sinodului din exil (din afara granițelor Rusiei) nu au recunoscut și nu recunosc autocefalia bisericii ortodoxe a Poloniei. Mitropolitul Antonie a recunoscut-o.

2) Soboarele din exil au osîndit introducerea stilului nou în biserica ortodoxă a Finlandei. Mitropolitul Antonie inițial a binecuvîntat introducerea stilului nou aici, iar apoi a osîndit-o, prin acest comportament contribuind mult la apariția tulburărilor bisericești în biserica ortodoxă finlandeză.

3) Atît autoritatea precedentă a Bisericii ruse, cît și soboarele din afara granițelor nu au recunoscut schisma^[2] bisericii Bulgariei față de cea grecească. Mitropolitul Antonie cu îndărătnicie o recunoaște.

4) Soboarele din exil au hotărît să nu se intervină în treburile bisericilor carpato-ruse și cehe din Cehoslovacia, ci să se ofere autorității bisericești sîrbe lucrarea de orînduire a acestor biserici, pînă la restabilirea vieții normale în Rusia. Mitropolitul Antonie prin intervenții repetate în aceste chestiuni a încălcat grosolan hotărîrile soboarelor, prin aceasta asmuțind împotriva sa atît guvernul ceh, cît și, în parte, autoritatea bisericească din Serbia.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 6 – ultima)

Fragmentele precedente:

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

>> Partea 5 <<

DESCARCĂ întreaga lucrare în format pdf.

 

---

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”

 ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” – eresurile ei de căpătîi

Poziţia promovată de autorii şi adepţii celor două „Mărturisiri …” este, din cîte putem vedea acum, una neortodoxă, în contradicţie cu cele predanisite de Sfinţii Părinţi în ceea ce priveşte atitudinea creştinilor faţă de eres şi eretici. Aceste „Mărturisiri …” se împotrivesc învăţăturii Bisericii Ortodoxe, Sfintei Predanii prin faptul că autorii lor nu rup părtăşia de potir cu ereticii (alias cu propovăduitorii ereziei). Prin această necurmare a părtăşiei cu ereticii, ei contribuie la răspîndirea ereziei în „tot trupul Bisericii” oficiale. Şi, după cum vom vedea, nu numai la aceasta.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 5)

 

>> Partea 1 <<

>> Partea 2 <<

>> Partea 3 <<

>> Partea 4 <<

 

V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi

„Mărturisirile …” se reduc – integral – la următoarele trei teze:

• în Biserică există episcopi care învaţă erezii şi aceste erezii molipsesc întregul trup al Bisericii:

„… cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii.”

„… cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale …”

„… îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhii şi credincioşii ce învaţă erezia …”

„…ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”

„…unele mădulare ale Ei [Bisericii] sunt căzute în rătăcirea ecumenistă …”

„…aşteptând să dea semne de pocăinţă publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă (eretică) a fost publică …”

Aici am putea adăuga şi constatările unui important semnatar (autor) al acestor „Mărturisiri …” pr. prof. T. Zisis, făcute de dumnealui în cartea sa citată mai sus:

(emisiune) Cauzele oculte ale Revoluției „Ruse” din 1917

În această emisiune s-a discutat despre:

• revoluția „rusă” din 1917
• vremurile de pe urmă
• Adevărul absolut vs adevărul relativ
• unirea principatelor din 1859
• cauzele Revoluției „franceze”
• cauzele Iluminismului
• cauzele Renașterii
• mișcarea catarilor
• cultul Mamonei
• civilizația apuseană
• și altele

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 

---

Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat:

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 3)

<< Partea 2

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

„… arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei absurde sub aspect ecleziologic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

„… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

„… ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

„…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

„…respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 2)

<< partea 1 

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

„Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”.

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 1)

Am primit pe poșta electronică următorul material ortodox de o actualitate mare, în contextul controverselor ecleziologice iscate de-a lungul anilor în privința îngrădirii de erezie, a Canonului 15, a validității tainelor ș.a., iscate cu precădere în perioada de după „sinodul de la Creta”. În acest material este analizată în lumina învățăturii Bisericii lui Hristos două mărturisiri de credință scrise acum 3 ani în Grecia și muntele Atos, dar bine cunoscute creștinilor interesați de mîntuire din România și din alte țări. Unul din protagoniștii acestor mărturisiri este pr. Teodor Zissis, cel care recent a întrerupt pomenirea episcopului său pe motiv de ecumenism, continuînd însă să împărtășească o ecleziologie nu tocmai patristică, rădăcinile unei asemenea abordări fiind vădite în mărturisirea sa de credință de acum 3 ani, analizată cu atenție în materialul de mai jos. La fel, în lucrarea de față se poate găsi și o analiză de folos a mult-pomenitului în ultima vreme Canonul 15 de la Sinodul de la Constantinopol. 

Pentru o impresie de ansamblu asupra materialului care are 124 de pagini, vă propunem să vedeți structura acestuia. Vom publica lucrarea pe părți.

---

CUPRINS

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: 

I. CONTEXTUL ECLEZIOLOGIC: SEMNATARII „MĂRTURISIRILOR …” DESPRE BISERICA OFICIALĂ ŞI ERES. 

„Membri deplini ai Bisericii” şi „cuprinşi de erezii”.

Starea ecleziologică „de aproape 100 de ani” a Bisericii

II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL 

Cînd erezia se răspîndeşte nestingherit ?

„Aproape 100 de ani” de eres în Biserică ?

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ruperea categorică şi imediată a părtăşiei de potir cu ereticii

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: împărtăşirea dintr-un potir cu ereticii este împărtăşire cu diavolul

III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului

„Respingerea ereziei” şi „disocierea de ea” ca negare a osîndirii ei

„Mustrarea ereticilor” – o abordare nouă în ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR.

IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR  

CANONUL 15 despre falsitatea statutului de „episcop” al celui care propovăduieşte vreun eres

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: episcopul ortodox prin definiţie „învaţă cuvîntul Adevărului lui Dumnezeu”, dar nu minciuna.

CANONUL 15: dimensiunea ECLEZIOLOGICĂ ŞI SOTERIOLOGICĂ.

CANONUL 15: dimensiunea JURIDICĂ.

CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR  împotriva răstălmăcirilor din „Mărturisiri …” 

V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …”ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi

TEZA ÎNTÎI.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: Propovăduitorii ereziei nu sînt eretici. Ereticii se află în legătură organică cu Duhul Sfînt.

Biserica oficială şi Biserica lui Hristos.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: cripto-ecumenismul de expresie „ortodoxă”.

TEZA A DOUA.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: diversitatea „ortodoxo”-ecumenistă în unitate de potir

ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: euharisto-centrismul

TEZA A TREIA: „mustrarea” ca părtăşie necondiţionată cu ereticii Bisericii oficiale.

VI. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: eresurile ei de căpătîi

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: unitate corporativă în locul unităţii de credinţă, al unităţii întru HRISTOS.

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”:eresul „luptei din interior” – serghianismul

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: momeala pentru creştinii rîvnitori din Biserica oficială. 

ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: pregătirea unui popor destoinic a-l primi pe Antihrist 

De la ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” înapoi  la ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: bariere şi capcane  

Anexa 1. 

Anexa 2. 

---

Despre legătura dintre prezența Harului și Adevăr

Găsim în viața Sfîntului Paisie cel Mare (secolul 5) următoarea întîmplare cu sens foarte actual pentru creștinii vremurilor de pe urmă:

Un monah foarte simplu cu socoteala minţii era ucenic al Sfîntului Paisie cel Mare şi asculta bine de toate poruncile lui. Acesta, ducîndu-se odată în Egipt să vîndă nişte lucruri de mînă, s-a găsit în cale cu un jidov (iudeu) şi mergea împreună cu dînsul. Iar jidovul, cunoscînd simplitatea monahului, cu pîngărita lui limbă a vărsat într-însul veninul şarpelui cel stricător de suflete care-l avea în inima sa, zicîndu-i:

„O, monahule, pentru ce credeţi voi aşa, la întîmplare, în Cel Răstignit, fiindcă nu este El Mesia cel aşteptat, ci altul! Pentru că altul este acela, iar nu acesta în Care credeţi voi, creştinii!”

Noii mucenici ai Rusiei despre serghianism și „patriarhia Moscovei”

Din „Chemarea Kieveană”, alcătuită de Sfîntul Nou Mucenic Ep. Damaschin (Țedrik), împușcat în 1937:

„[…] Credem că nu noi, ci mitr. Serghie Stragodorţki şi cei dimpreună cu dînsul sînt cuprinşi de acel vis straşnic, cum că Biserica poate fi zidită pe concesii omeneşti şi pe neadevăr. Pe cînd noi afirmăm că minciuna poate da naştere doar minciunii şi nu poate fi temelie a Bisericii. Avem în faţa ochilor calea ruşinoasă a „bisericii celor ce viclenesc”, a renovaţionismului; de această ruşine, a cufundării treptate în mlaştina compromisurilor şi a lepădărilor tot mai straşnice, va avea parte societatea bisericească, dacă va merge pe calea schiţată de făptuirile sinodului”.

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

Publicăm, pe capitole, cartea „Problema Calendarului” (The Calendar Question) care a fost scrisă de părintele Vasile Sakkas în 1973. Această carte este de folos creștinilor care sînt sincer interesați să se lămurească din perspectivă ortodoxă în privința controversei stil nou – stil vechi, care este mai mult decît o simplă controversă; este o problemă ce ține de mîntuire, de rai și iad.

---

/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

Capitolul I

Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc

Calendarul ,,nu este dogmă” – susţin adversarii noştri, lăsînd astfel să se înţeleagă că oricine poate să facă cu el ce doreşte. Este chestiunea calendarului o problemă cu adevărat dogmatică? Fireşte, aceasta depinde de perspectiva din care examinezi problema. Barba şi rasa mea nu constituie cu siguranţă o dogmă, pentru că existenţa lor nu creşte sau micşorează numărul Persoanelor Sfintei Treimi. Cu toate acestea, dacă desconsider însemnele preoţiei mele cu care m-a onorat Biserica lui Hristos – pe care ea le socoteşte mai preţioase decît purpura împărătească – nu voi jigni astfel Biserica însăşi? Chiar dacă rasa şi barba mea nu constituie prin ele însele o dogmă, dacă le lepăd fără nici un motiv, nu necinstesc Biserica care m-a cinstit pe mine şi care este temelia tuturor dogmelor? Prin urmare, cum este cu putinţă să izolez dogmele de restul vieţii şi trăirii Sfintei, Soborniceştii Biserici Ortodoxe a lui Hristos?

NEAMUL ÎNTRE IDEOLOGII ŞI CONDIŢIA DE OM

Publicăm o analiză, un studiu sincer și direct venit din Republica Moldova despre permanenta polemică românism-moldovenism. În premieră pentru spațiul românesc, această falsă dilemă este scotocită și deznodată multi-aspectual și, ceea ce este cu adevărat important, ortodox. Varianta pdf. a acestui material se poate vedea și descărca de aici.

---

Din păcate, opoziţia tranşantă dintre „moldovenism” şi „românism” a devenit o permanenţă a conştiinţei sociale a populaţiei Republicii Moldova şi este exploatată în cele mai barbare şi perfide moduri de către clasa politică din RM, nu rareori cu participarea prea puţin constructivă a unor personaje politice de la vest de Prut. După cum remarcă cu toată pertinenţa dl Iurie Roşca în editorialul său din 10.03.16[1], „aceste subiecte incendiare otrăvesc spaţiul public şi cantonează segmente largi ale cetăţenilor în zone de conflict iremediabil”. Dar ceea ce este mult mai grav, iarăşi, conform sentinţei perfect adevărate a aceluiaşi autor, „baricadele ridicate de cele două grupări „fundamentaliste” devin insurmontabile din perspectiva edificării unui stat funcţional şi a unei societăţi ce ar împărtăşi acelaşi set de valori şi repere comune.” Este o sentinţă nu numai în sens de judecată logică, dar, ceea ce este de-a dreptul ucigător, şi în sensul de condamnare. De condamnare a statului Republica Moldova la desfiinţare. Astfel, locul pe care îl ocupă această opoziţie în mentalul colectiv reprezintă singura sau una dintre cauzele esenţiale ale eşecului – cel puţin deocamdată – a statalităţii populaţiei Moldovei de Răsărit.