Arhiva

Archive for the ‘Atitudine’ Category

Cum părtășia cu erezia împiedică apropierea de Dumnezeu

27 Aprilie 2017 Lasă un comentariu

Găsim următoarea povestire (nr. 49) în Limonariu, una din cărțile de seamă ale Ortodoxiei scrisă de sfîntul Ioan Moshu în sec. 7: 


Preotul Anastasie ne povestește și această întâmplare.

Cînd Chivemer a ajuns duce al Palestinei, înainte de toate a venit să se închine în biserica Sfintei Învieri a lui Hristos Dumnezeu. Pe cînd se apropia, a văzut un berbec pornindu-se cu furie împotriva lui voind să-l împungă. Cuprins de mînie și frică, ducele s-a dat înapoi. Azaria, păzitorul Sfintei Cruci și ceilalți însoțitori l-au întrebat: Citește mai mult…

Anunțuri

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 3)

24 Aprilie 2017 2 comentarii

<< Partea 2

Pe parcursul textului „Mărturisirii …” adepţii (împreună cu autorii) ei declară în repetate rînduri atitudinea lor faţă de eres şi faţă de ereticii din Biserica lor oficială. Faţă de eresul ecumenist atitudinea lor se rezumă la respingerea eresului şi la disocierea de el:

arătăm şi respingem [s.n.] în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii.” [Am arătat mai sus contradicţia în termeni a expresiei absurde sub aspect ecleziologic „ereziile care au cuprins pe unii membri ai Bisericii.”]

… ne disociem [s.n.] de poziţia tuturor celor care învaţă sau practică ereziile …”

ne disociem [s.n.] de poziţia lor …”

…ne disociem [s.n.] de toate acţiunile lor ecumenist-sincretiste …”

respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică.”

Astfel, atitudinea semnatarilor faţă de panerezia ecumenismului care a cuprins de „aproape 100 de ani” „tot trupul Bisericii” lor ei o definesc exhaustiv drept respingere a ereziei şi disocierea lor (a autorilor şi a părtaşilor lor) de ea. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 2)

24 Aprilie 2017 Lasă un comentariu

<< partea 1 

Semnatarii „Mărturisirii …” îşi întemeiază atitudinea lor faţă de „cei care învaţă erezia”, formulată în finalul documentului, pe următoarele afirmaţii care, în esenţă, alcătuiesc fondul logic al acestei „Mărturisiri …”:

Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci şi pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii [s.n.]. Erezia predicată de episcop sau preot îi afectează şi pe credincioşi. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu înveţe erezia. […] De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce ameninţa Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Locale care au anatematizat erezia şi pe ereticii ce o susţineau, adică au tăiat din Trupul Bisericii învăţătura eretică şi pe cei ce o promovau. .[s.n.] […] Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem şi ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică [s.n.].”

Omisiunile pe care le consemnează punctele de suspensie dintre parantezele pătrate […] conţin, practic, numai citate din Scriptură care ilustrează, în viziunea autorilor documentului, cele afirmate de către ei, adică firul logic al expunerii din documentul analizat a fost păstrat cu rigoare.

Felul în care sînt formulate aceste afirmaţii împiedică o înţelegere limpede, fără echivocuri a adevărurilor (?) pe care doresc să le exprime semnatarii documentului.

Vom analiza pe rînd, după putinţa înţelegerii noastre, aceste trei propoziţii-cheie ale „Mărturisirii …”. Citește mai mult…

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: un Domn, o Credință, un Botez. Un Potir – O Biserică. (partea 1)

24 Aprilie 2017 Lasă un comentariu

Am primit pe poșta electronică următorul material ortodox de o actualitate mare, în contextul controverselor ecleziologice iscate de-a lungul anilor în privința îngrădirii de erezie, a Canonului 15, a validității tainelor ș.a., iscate cu precădere în perioada de după „sinodul de la Creta”. În acest material este analizată în lumina învățăturii Bisericii lui Hristos două mărturisiri de credință scrise acum 3 ani în Grecia și muntele Atos, dar bine cunoscute creștinilor interesați de mîntuire din România și din alte țări. Unul din protagoniștii acestor mărturisiri este pr. Teodor Zissis, cel care recent a întrerupt pomenirea episcopului său pe motiv de ecumenism, continuînd însă să împărtășească o ecleziologie nu tocmai patristică, rădăcinile unei asemenea abordări fiind vădite în mărturisirea sa de credință de acum 3 ani, analizată cu atenție în materialul de mai jos. La fel, în lucrarea de față se poate găsi și o analiză de folos a mult-pomenitului în ultima vreme Canonul 15 de la Sinodul de la Constantinopol. 

Pentru o impresie de ansamblu asupra materialului care are 124 de pagini, vă propunem să vedeți structura acestuia. Vom publica lucrarea pe părți.


CUPRINS

ECLEZIOLOGIA ADEVĂRULUI: 
I. CONTEXTUL ECLEZIOLOGIC: SEMNATARII „MĂRTURISIRILOR …” DESPRE BISERICA OFICIALĂ ŞI ERES. 
„Membri deplini ai Bisericii” şi „cuprinşi de erezii”.
Starea ecleziologică „de aproape 100 de ani” a Bisericii
II. ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ÎNVĂŢĂTURA BISERICII DESPRE PĂRTĂŞIA CU ERESUL 
Cînd erezia se răspîndeşte nestingherit ?
„Aproape 100 de ani” de eres în Biserică ?
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: ruperea categorică şi imediată a părtăşiei de potir cu ereticii
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: împărtăşirea dintr-un potir cu ereticii este împărtăşire cu diavolul
III. ECLEZIOLOGIA SEMNATARILOR „MĂRTURISIRILOR …”: Respingerea eresului şi disocierea de el. Mustrarea propovăduitorilor eresului
„Respingerea ereziei” şi „disocierea de ea” ca negare a osîndirii ei
„Mustrarea ereticilor” – o abordare nouă în ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR.
IV. CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …” împotriva ECLEZIOLOGIEI SFINŢILOR  
CANONUL 15 despre falsitatea statutului de „episcop” al celui care propovăduieşte vreun eres
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: episcopul ortodox prin definiţie „învaţă cuvîntul Adevărului lui Dumnezeu”, dar nu minciuna.
CANONUL 15: dimensiunea ECLEZIOLOGICĂ ŞI SOTERIOLOGICĂ.
CANONUL 15: dimensiunea JURIDICĂ.
CANONUL 15: ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR  împotriva răstălmăcirilor din „Mărturisiri …” 
V. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirii …”ÎMPOTRIVA ECLEZIOLOGIEI ORTODOXE: Trei teze – trei răsturnări ale Sfinţilor Părinţi
TEZA ÎNTÎI.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: Propovăduitorii ereziei nu sînt eretici. Ereticii se află în legătură organică cu Duhul Sfînt.
Biserica oficială şi Biserica lui Hristos.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: cripto-ecumenismul de expresie „ortodoxă”.
TEZA A DOUA.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: diversitatea „ortodoxo”-ecumenistă în unitate de potir
ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: euharisto-centrismul
TEZA A TREIA: „mustrarea” ca părtăşie necondiţionată cu ereticii Bisericii oficiale.
VI. ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: ECLEZIOLOGIA „viitoarei” „Biserici”.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: eresurile ei de căpătîi
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: unitate corporativă în locul unităţii de credinţă, al unităţii întru HRISTOS.
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”:eresul „luptei din interior” – serghianismul
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: momeala pentru creştinii rîvnitori din Biserica oficială. 
ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …”: pregătirea unui popor destoinic a-l primi pe Antihrist 
De la ECLEZIOLOGIA „Mărturisirilor …” înapoi  la ECLEZIOLOGIA SFINŢILOR: bariere şi capcane  
Anexa 1. 
Anexa 2. 

Citește mai mult…

Despre legătura dintre prezența Harului și Adevăr

25 Martie 2017 1 comentariu

Găsim în viața Sfîntului Paisie cel Mare (secolul 5) următoarea întîmplare cu sens foarte actual pentru creștinii vremurilor de pe urmă:

Un monah foarte simplu cu socoteala minţii era ucenic al Sfîntului Paisie cel Mare şi asculta bine de toate poruncile lui. Acesta, ducîndu-se odată în Egipt să vîndă nişte lucruri de mînă, s-a găsit în cale cu un jidov (iudeu) şi mergea împreună cu dînsul. Iar jidovul, cunoscînd simplitatea monahului, cu pîngărita lui limbă a vărsat într-însul veninul şarpelui cel stricător de suflete care-l avea în inima sa, zicîndu-i:

„O, monahule, pentru ce credeţi voi aşa, la întîmplare, în Cel Răstignit, fiindcă nu este El Mesia cel aşteptat, ci altul! Pentru că altul este acela, iar nu acesta în Care credeţi voi, creştinii!” Citește mai mult…

Noii mucenici ai Rusiei despre serghianism și „patriarhia Moscovei”

4 Martie 2017 Lasă un comentariu

Din „Chemarea Kieveană”, alcătuită de Sfîntul Nou Mucenic Ep. Damaschin (Țedrik), împușcat în 1937:

„[…] Credem că nu noi, ci mitr. Serghie Stragodorţki şi cei dimpreună cu dînsul sînt cuprinşi de acel vis straşnic, cum că Biserica poate fi zidită pe concesii omeneşti şi pe neadevăr. Pe cînd noi afirmăm că minciuna poate da naştere doar minciunii şi nu poate fi temelie a Bisericii. Avem în faţa ochilor calea ruşinoasă a „bisericii celor ce viclenesc”, a renovaţionismului; de această ruşine, a cufundării treptate în mlaştina compromisurilor şi a lepădărilor tot mai straşnice, va avea parte societatea bisericească, dacă va merge pe calea schiţată de făptuirile sinodului”.

Citește mai mult…

Calendarul bisericesc – o abordare ortodoxă (1)

2 Martie 2017 Lasă un comentariu

Publicăm, pe capitole, cartea „Problema Calendarului” (The Calendar Question) care a fost scrisă de părintele Vasile Sakkas în 1973. Această carte este de folos creștinilor care sînt sincer interesați să se lămurească din perspectivă ortodoxă în privința controversei stil nou – stil vechi, care este mai mult decît o simplă controversă; este o problemă ce ține de mîntuire, de rai și iad.


/ acest blog nu ține în vreo formă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România /

 

Capitolul I

Însemnătatea dogmatică a calendarului bisericesc

Calendarul ,,nu este dogmă” – susţin adversarii noştri, lăsînd astfel să se înţeleagă că oricine poate să facă cu el ce doreşte. Este chestiunea calendarului o problemă cu adevărat dogmatică? Fireşte, aceasta depinde de perspectiva din care examinezi problema. Barba şi rasa mea nu constituie cu siguranţă o dogmă, pentru că existenţa lor nu creşte sau micşorează numărul Persoanelor Sfintei Treimi. Cu toate acestea, dacă desconsider însemnele preoţiei mele cu care m-a onorat Biserica lui Hristos – pe care ea le socoteşte mai preţioase decît purpura împărătească – nu voi jigni astfel Biserica însăşi? Chiar dacă rasa şi barba mea nu constituie prin ele însele o dogmă, dacă le lepăd fără nici un motiv, nu necinstesc Biserica care m-a cinstit pe mine şi care este temelia tuturor dogmelor? Prin urmare, cum este cu putinţă să izolez dogmele de restul vieţii şi trăirii Sfintei, Soborniceştii Biserici Ortodoxe a lui Hristos? Citește mai mult…