Arhiva

Posts Tagged ‘calendar’

CELE DOUĂ CALENDARE: DOUĂ TIMPURI DEOSEBITE MĂSURATE

11 Ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Articolul de faţă tratează doar unele aspecte ale aşa-numitei „probleme a calendarului”. Această problemă a fost tratată, în general, sub toate aspectele ei – ecleziologic, tipiconal, moral, dogmatic, astronomic, social, politic, etnografic – de către persoane mult mai pregătite şi mai indicate. Printre aceste persoane se numără clerici şi savanţi, teologi şi ierarhi, inclusiv Sfinţi Mucenici şi Sfinţi Ierarhi. Rîndurile care urmează pretind să reprezinte o modestă contribuţie la o înţelegere mai exactă, din perspectivă profană, a problemelor pe care le-a stîrnit introducerea în cultul ortodox a două intrumente diferite de măsurare a timpului, precum şi semnificaţia soteriologică şi eshatologică a acestora.

+ + +

Ce măsoară cele două calendare

Mai că majoritatea celor care îşi dau cu părerea despre aşa-numita „problemă a calendarului” – atît cei care sprijină păzirea calendarului ortodox, cît şi cei care îndreptăţesc lepădarea acestuia în favoarea celui apusean – pun într-o oală măsurători diferite: unii zic că metrul este mai exact decît kilogramul, ceilalţi se zbat să demonstreze contrariul – kilogramul este mult mai exact decît metrul şi chiar decît litrul.

Ce vreau să afirm prin aceasta? Că cele două calendare – ortodox şi apusean – măsoară fenomene şi procese cu totul deosebite între ele care, practic, nu vin deloc în atingere unul cu celălalt. Faptul că termometrul are unitatea de măsură „grade”, iar tăria băuturii alcoolice se măsoară în unităţi numite şi ele „grade”, precum şi unghiurile se măsoară cu un măsurător numit raportor care de asemenea este divizat în unităţi numite şi ele „grade” nu rezultă nicidecum că toate aceste instrumente – termometrul, alcoolmetrul şi raportorul – măsoară acelaşi obiect cu aceleaşi unităţi de măsură. Ce am putea crede despre un cineva care ar pune un termometru într-un pahar cu vodcă şi ar declara triumfător şi sigur de „corectitudinea” şi „exactitatea” măsurării sale: „Vodca are 22 de grade! Iar pe etichetă e scris că are 40 de grade! Deci, e contrafăcută!” ?

În acest sens, faptul că atît un calendar, cît şi celălalt folosesc, formal, aceleaşi unităţi de măsură ca ore-zile-săptămîni-luni-an nu înseamnă că acestea măsoară acelaşi obiect. Astfel, calendarul apusean măsoară ritmicitatea rotaţiei aparente a Pămîntului în jurul axei sale raportată la părelnica rotaţie a Pămîntului în jurul Soarelui. Adică, calendarul apusean măsoară „timpul astronomic” care este folosit pentru organizarea activităţilor bancare – calcularea exactă a zilelor scadenţei, a profitului îndatorat, a dobînzilor acumulate etc. Cu toate că unitățile de măsură ale calendarului ortodox coincid, aparent (ca terminologie), cu cele ale calendarului apusean, acestea sînt de fapt distincte, calendarul bisericesc măsurînd timpul liturgic. Să vedem, mai exact, care sînt deosebirile. Citește mai mult…

Cheful de pe 25 şi prohodul „aleşilor poporului”

24 Decembrie 2013 Lasă un comentariu

Ne apropiem de ziua prăznuirii Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe data de 12 decembrie după calendarul bisericesc, dată ce corespunde zilei de 25 decembrie după calendarul european-bancar-papistăşesc-mamonic. Cu toate acestea, o parte dintre cei care se declară creştini ortodocşi pretind că în această zi sărbătoresc o sărbătoare pe care o numesc convențional “Crăciun”. În ritualul prăznuirii acestei sărbători intră shoppingul pe la mall-uri cu promoţii, împărţire de cadouri pe la cunoscuţi şi necunoscuţi, chef cu familia şi neamurile şi urarea încărcată de o adîncă profunzime metafizică – ”Crăciun fericit Citește mai mult…

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi (II): „este absolut obligatoriu să te separi de episcopii eretici”

13 Noiembrie 2010 4 comentarii
Continuarea primei părţi;

  • Afirmaţia 2. Un sinod ecumenic trebuie să îi condamne pe cei care predică erezia pentru ca ortodocşii să fie îndreptăţiţi să se separe de comuniunea cu ereticii.

Răspuns: Nu este necesară o combatere directă a acestei afirmaţii din partea noastră, pentru că pr. Vasile îşi abandonează propriul argument atunci când recunoaşte mai târziu că condamnarea sinodului local este suficientă pentru despărţirea de eretici. Apoi merge şi mai departe, admiţând că în anumite situaţii comuniunea cu ereticii a fost ruptă înaintea condamnării sinodale de orice fel, şi că acest lucru este permis de către canonul 15 al sinodului I-II.  Şi totuşi, el limitează aceste admiteri pretinzând că ,,nici un sfânt canon al Sfinţilor Părinţi nu a impus adepţilor ortodocşi întreruperea comuniunii ecleziastice cu ereticii înainte de hotărârea sinodală.” Vom reveni în scurt timp la această afirmaţie. Citește mai mult…

Problema nou-calendarismului conservator sau despre „tradiţionalismul” cripto-ecumenist (+video)

24 Mai 2010 14 comentarii

Discurs ţinut de Pr. Maxim (Maretta) la Conferinţa Interortodoxă „Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”,

Universitatea Chicago, 5/18 martie, 2007.

Sfinţiilor voastre, Părinţi şi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor,

Aş vrea sa vă vorbesc astăzi despre problema nou-calendarismului conservator. Cînd spun „nou-calendarişti conservatori”, mă refer la cei care consideră eronată, regretabilă sau chiar eretică, într-o oarecare măsură, introducerea calendarului gregorian şi participarea la mişcarea ecumenică, dar, cu toate acestea, rămîn în bisericile care ţin calendarul nou şi încurajează ecumenismul. Deşi nou-calendariştii conservatori consideră, pe bună dreptate, Ortodoxia drept unica şi singura Adevărată Biserică a lui Hristos şi păzesc dogmele şi rînduielile Ortodoxiei cu rîvnă admirabilă, ei sînt sub episcopi care neagă aceste dogme şi distrug evlavia tradiţională. Cu toate că această situaţie le este cu siguranţă incomodă, ei sînt nevoiţi să o justifice şi să invoce următorul argument:

  • Participarea episcopilor noştri la mişcarea ecumenică este greşită, însă aceasta este doar un abuz şi nu o erezie, iar dacă se consideră erezie, atunci doar la nivel personal, nu şi oficial.

Prin urmare, biserica ca un tot întreg nu este implicată în erezie şi ei pot, cu conştiinţa împăcată să rămînă în comuniune cu episcopii. Acest raţionament stă, în fond, la baza tuturor încercărilor riguroase de a justifica rămînerea în biserica nou-calendaristă sau ecumenistă şi nerevenirea la Biserica de stil vechi sau Biserica Ortodoxă tradiţională.

Argumentul în sine ridică întrebarea: Ce este de fapt un document oficial? În realitate, Sfinţii Părinţi nu au făcut niciodată o distincţie între erezia oficială şi cea neoficială. Istoria Bisericii atestă cazuri în care, dacă un episcop proclama o erezie predicînd în biserică, ascultătorii rupeau imediat comuniunea cu el, iar ceilalţi episcopi ai Bisericii făceau acelaşi lucru din momentul constatării veridicităţii acuzaţiilor, dîndu-i posibilitatea de a se lepăda de rătăcire. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi cazul lui Nestorie. Cu toate acestea, voi accepta provocarea şi voi demonstra că biserica de stil nou a adoptat, incontestabil, învăţături eretice la nivelul cel mai oficial posibil: proclamarea publică de către Patriarh şi aprobarea de către Sinodul Bisericii. Citește mai mult…

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (II)

14 Aprilie 2010 20 comentarii

"Patriarhul" mason Meletie Metaxakis împreună cu "arhiepiscopul" anglican Gordon Lang

"Patriarhul" mason Meletie Metaxakis împreună cu "arhiepiscopul" anglican Gordon Lang, 1930

A se vedea prima parte;

La sesiunile Congresului au luat parte nouă reprezentanţi: şase episcopi, un arhimandrit şi doi laici. Constantinopolul a fost reprezentat de Patriarhul Meletie al IV-lea ca preşedinte, Mitropolitul Callikos al Cizicului şi laicul V. Antoniadis, profesor la Institutul Teologic din Halki. Din Cipru a fost delegat Mitropolitul Vasilie al Niceei (mai târziu patriarh ecumenic între anii 1925-1929). Biserica Serbiei a avut doi reprezentanţi: Mitropolitul Gavriil al Muntenegrului şi Milutin Milankovitch, laic şi profesor de matematică şi mecanică la Universitatea din Belgrad. Biserica Greciei a fost reprezentată de Mitropolitul Iacov al Drachului, iar Biserica României de către arhimandritul Iuliu Scriban. Arhiepiscopul Alexandru (Nomolovsky) al Americii de Nord şi al Insulelor Aleutine, care la acel moment avea un statut canonic neclar (Sinodul Bisericii Ruse din Afara Granitelor – ROCOR – i-a adus acuzaţii canonice serioase, rezultatul acestora fiind transferul său la Exarhatul Evlogian, sub jurisdicţia Patriarhatului Ecumenic), a fost, de asemenea, prezent la lucrările congresului deşi nu a reprezentat practic nici una din Bisericile Ortodoxe.

La congres a luat parte şi Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovsky) al Chişinăului şi Hotinului, membru al Sinodului Bisericii Ruse din Afara Granitelor, care era la acea vreme în Constantinopol. El a anunţat la prima sesiune din 10 mai 1923 că nu avea ,,instrucţiuni clare din partea ierarhilor ruşi de la Karlovtsy în ceea ce priveşte problema calendarului”, părăsind curând această întâlnire neobişnuită. Citește mai mult…

Ce nu vor să înţeleagă nou-stiliştii cripto-ecumenişti (I)

12 Aprilie 2010 13 comentarii

Nou-stiliştii (următorii „stilului nou”) nu înţeleg sau, mai degrabă, se fac că nu înţeleg că „problema calendarului” nu se referă deloc la calendarul în sine, ci la „schimbarea” calendarului ca la o etapă stabilită din timp către înjugarea de facto a bisericilor ortodoxe la erezia ecumenistă. Ecumenismul este scopul, schimbarea calendarului – unul din paşii cruciali. Aceasta n-o spune „stilistul” X sau Y, ci însăşi cei care au lucrat intens la lepădarea calendarului Bisericii lui Hristos şi acceptarea calendarului ecumenist, lepădat de Biserică. Şi deci:

În anul 1902, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, în frunte cu Î.P.S. Patriarh Ioachim al III-lea, trimitea o enciclică patriarhală şi sinodală ,,către prea sfinţiţii Patriarhi ai Alexandriei şi Ierusalimului şi către Sfintele Biserici-surori întru Hristos autocefale din Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia şi Muntenegru”. Prin această scrisoare, sinodul ,,considera oportun un schimb de opinii între înalţii prelaţi ortodocşi” asupra ,,anumitor probleme de natură religioasă şi de mare importanţă”, printre care se numărau ,,relaţiile prezente şi viitoare cu cele două mari turme ale creştinătăţii: Biserica Apuseană şi Biserica protestanţilor”, iar ca un preambul ,,problema unui calendar comun, despre care deja se vorbeşte şi se scrie de o vreme încoace”.

Prin urmare, Sinodul Constantinopolului dorea să pună în discuţie ,,mai ales, metodele propuse pentru reformarea calendarului iulian care a dominat în Biserica Ortodoxă timp de secole sau pentru acceptarea celui gregorian”. Înalţii demnitari ortodocşi luau ,,în considerare şi modificarea datei Sfintelor Paşti după o înţelegere prealabilă”, părerile lor fiind împărţite în această privinţă. Astfel, o parte din ierarhi considera că ,,Sfânta Tradiţie este singura potrivită în Biserică, fiindu-ne încredinţată de Sfinţii Părinţi, şi care a avut întotdeauna acordul Bisericii”. Alţii, susţinători ai reformei calendarului, recomandau Bisericii Ortodoxe alinierea la standardele ştiinţifice ale Bisericii Apusene în ceea ce priveşte precizia măsurării timpului. Citește mai mult…

25 decembrie: Sfîntul Spiridon, cîntarea deşartă, rîvna cea bună şi ruşinarea ereticilor

25 Decembrie 2009 18 comentarii

Astăzi, 25 decembrie după calendarul papistăşesc-mamonic [notă: site-ul original nu funcționează] şi 12 decembrie după cel bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni. În acest sens, ţin să aduc la lumină cîteva fragmente mai puţin cunoscute, dar de mare folos, din slăvita viaţă a acestui mare Părinte al Bisericii lui Hristos, sărbătorit în această zi atît de Biserica Biruitoare din Ceruri, cît şi de Biserica Luptătoare de pe acest pămînt:

  • A cînta cu mîndrie în Biserică este urît Domnului

În insula aceia era un sat care se numea Eritra, departe de mitropolia Constandiei, nu mai mult de treizeci de stadii. Acolo mergînd marele Spiridon pentru oarecare trebuinţă, a intrat în biserică şi a poruncit unui diacon din cei ce erau acolo, să facă o sfîntă rugăciune pe scurt, pentru că sfîntul se ostenise de calea cea îndelungată, mai ales că era vremea secerişului şi era arşiţă mare. Iar diaconul acela cu zăbavă făcea ceea ce i se poruncise şi cu dinadinsul lungea rugăciunea, citind şi cîntînd cu mîndrie şi mărindu-se în deşert cu glasul său.

Deci fericitul, uitîndu-se la el, deşi era bun cu firea, îl ocărî cu asprime, zicîndu-i: „Taci!”. Şi îndată i s-a legat limba, încît nu numai glasul, ci şi vorba şi-a pierdut şi sta mut ca unul fără limbă. Atunci li s-a făcut frică la toţi care erau acolo, apoi s-a auzit despre aceea în tot satul şi s-au adunat toţi să vadă acea minune, iar diaconul a căzut la picioarele sfîntului rugîndu-se în tăcere, ca să i se dezlege limba. Se mai rugară pentru dînsul şi acei prieteni ai lui şi rudenii, încît abia l-au îmblînzit, pentru că sfîntul era aspru cu cei mîndri şi măreţi în deşert. Citește mai mult…