Prima pagină > Atitudine, Istorie, Ortodoxie > DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

DE CE adevăraţii ortodocşi sînt cu adevărat ortodocşi – împotriva poziţiei cripto-ecumeniste (I)

~ + ~

Un răspuns către pr.Vasile Gregoriades şi o justificare a ruperii comuniunii cu episcopii ecumenişti


Diavolul îi ispiteşte pe credincioşi în orice veac pe diferite căi: persecuţii, invazii străine, ademenirea cu farmecele lumeşti. Printre cele mai eficiente curse ale lui se află erezia şi schisma care, prin ruperea creştinilor de Biserică, îi depărtează de Hristos şi îi duce în înşelăciune duhovnicească şi apostazie. Șirul ereziilor care au pus la încercare Biserica de-a lungul veacurilor este lung: arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul, papismul, protestantismul şi multe altele. În zilele noastre şi-a făcut apariţia o nouă erezie care caută să-i adune pe toţi laolaltă şi din această pricină i se spune în mod nimerit ,,pan-erezie”. Aceasta este ecumenismul, pe care-l putem defini pe scurt ca fiind convingerea potrivit căreia sectele pe care Biserica le-a considerat în trecut eretice şi despărţite de ea sunt, de fapt, parte din ea într-un fel. Ameninţarea pe care o reprezintă ecumenismul pentru Biserică este poate mai mare decât cea a oricărei alte erezii din trecut, din două motive. În primul rând, până acum, cea mai mare parte din Biserică a cedat în faţa tentaţiei sale. În al doilea rând, roada ecumenismului este aceea de a tăgădui ideile fundamentale cu privire la ,,Ortodoxie” şi ,,erezie” aşa cum le-a  înţeles Biserica încă de la începuturi.

În pofida răspândirii ecumenismului, în cele mai multe dintre bisericile locale, rămăşiţa credincioşilor a stăruit neclintită în ortodoxie. Aceşti creştini ortodocşi sunt cunoscuţi ca fiind ,,adevăraţii ortodocşi”, sau ,,ortodocşii tradiţionalişti”, sau uneori ,,vechii calendarişti”. Ultima denumire este folosită pentru că una dintre primele manifestări ale ecumenismului a fost schimbarea calendarului liturgic al Bisericii, pentru a se potrivi cu cel al catolicilor şi al protestanţilor. De vreme ce calendarul papal a fost demult osândit de către Biserică, ortodocşii l-au respins atunci când l-au adoptat nou calendariştii, şi au rupt comuniunea cu episcopii care l-au susţinut.

Aproape la fel de tulburător ca erezia ecumenismului este faptul că mulţi oameni cu convingeri, de altfel, ortodoxe, au rămas în ascultare faţă de episcopii ecumenişti, deşi ei se contrazic cu curaj cu aceşti episcopi în chestiunile legate de credinţă. Pentru uşurinţă, putem să-i numim pe aceştia ,,nou-calendariştii conservatori”, deşi ar putea fi mai bine descrişi ca ,,adepţii conservatori ai ortodoxiei mondiale” de vreme ce mulţi dintre ei urmează calendarul patristic. Sub o denumire sau alta, ei au deja o lungă istorie în a nu-i susţine pe cei care urmează tradiţiile Părinţilor, sau în a-i denigra pe aceştia numindu-i schismatici, sau de a pretinde că, deşi ecumenismul este greşit, nu este atât de grav încât să justifice separarea de episcopii care-l predică sau îl cultivă. S-au scris multe critici răutăcioase de către aceştia împotriva credincioşilor care au rupt comuniunea cu episcopii ecumenişti. Probabil că cea mai răspândită dintre aceste critici este reprezentată de un articol scris acum câţiva ani de către pr. Vasile Grigoriates, intitulat ,,Anti-patristic: atitudinea vechilor calendarişti zeloţi”. Această controversă reuneşte în fond toate argumentele folosite împotriva vechi-calendariştilor; astfel că pentru a-l combate este nevoie de o îndreptăţire completă, de pe poziţia Ortodoxiei şi o argumentare împotriva defăimătorilor Ei.

Se spune în Sfânta Scriptură: ,,Dojeneşte-l pe cel înţelept, şi el te va iubi; dă sfat celui înţelept şi el se va face şi mai înţelept; învaţă-l pe cel drept şi el îşi va spori ştiinţa lui.” [1] Nădejdea autorului este ca cititorul acestui răspuns, fiind un om înţelept, va înţelege greşelile pr. Vasile şi ale celor de aceeaşi mentalitate, va rupe comuniunea cu ecumeniştii şi va îmbrăţişa poziţia Sfinţilor Părinţi.

Partea I.

Argumente canonice: situaţia ereticilor necondamnaţi.


Înainte de a cerceta vreo anume erezie, ar fi de folos să ne întemeiem pe învăţătura generală Bisericii cu privire la erezie; mai ales că aceasta alcătuieşte esenţa argumentaţiei părintelui Vasile. Sunt ereticii mădulare ale Bisericii înainte de a fi condamnaţi de un Sinod? Şi este de trebuinţă, este sau nu îngăduit a avea părtăşie cu ei? În abordarea acestor probleme, ne îndreptăm spre trei surse de autoritate: canoanele Bisericii, scrierile Sfinţilor Părinţi şi rânduiala practică a Bisericii de-a lungul veacurilor. Aici putem cerceta cele mai importante două canoane. Primul şi cel mai puţin explicit este Canonul 31 Apostolic, care le interzice creştinilor să se rupă de episcopul lor, cu excepţia situaţiei în care episcopul se face vinovat ,,în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii”. De vreme ce episcopii ecumenişti s-au făcut în multe feluri vinovaţi ,,în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii” (chiar şi când aceste concepte sunt definite în modul cel mai limitat cu putinţă), acest canon, în pofida limbajului său obişnuit, îi îndreptăţeşte de la sine pe ortodocşi să rupă comuniunea cu ei [2]. Cel de-al doilea şi mai explicit canon este Canonul 15 al Sinodului I-II, care ne înştiinţează că:

Cât despre aceştia… ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe minciunoepiscopi şi pe minciunoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări. [3]

Această hotărâre ne oferă temelia canonică fundamentală (spre deosebire de cea patristică şi istorică) pentru atitudinea Bisericii Vechi Calendariste faţă de „Ortodoxia Mondială”. Marea majoritate a argumentelor utilizate împotriva creştinilor ortodocşi ai vechiului calendar constau în denigrarea, marginalizarea, banalizarea sau neluarea în seamă a acestui canon, după cum vom vedea în următoarele afirmaţii ale pr. Vasile.

  • Afirmaţia 1Ereticii care au fost condamnaţi printr-un sinod sunt în afara Bisericii, şi nici un creştin ortodox nu poate avea părtăşie cu ei. Cei care au comuniune cu ei cad sub aceleaşi condamnări ca şi ereticii înşişi.

Răspuns: această afirmaţie de început şi validă este introdusă de pr. Vasile fără nici o altă intenţie clară, decât aceea de a-i discredita pe cei care rup comuniunea cu ereticii care nu au fost condamnaţi sinodal.  De fapt, pasajele pe care le citează din Sfinţii Părinţi pentru a-şi susţine afirmaţia validă nu se referă la ,,ereticii condamnaţi”, ci doar la eretici în general. Textul pe care îl citează nu face nici o deosebire între ereticii care au fost condamnaţi printr-un sinod şi cei care nu au fost. Și asta nu întâmplător, căci nu există canoane sau texte patristice care să afirme rămânerea în comuniune cu ereticii care nu au fost condamnaţi încă de un sinod. Este mai degrabă adevărat contrariul: Scripturile şi Părinţii declară că un eretic, prin simplul fapt că este eretic, s-a osândit pe sine însuşi. Sfântul Pavel, în epistola sa către Tit, declară în mod explicit: ,,de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”. [4] Acest fapt este dezvoltat din abundenţă în scrierile unor Părinţi ca Sfântul Ciprian al Cartaginei, care a formulat învăţătura definitivă a Bisericii pe acest subiect. El afirmă că un eretic este ,,de sine osândit [5] şi  izgonit în afara izvoarelor raiului”. [6]

Iarăşi,

Dacă ereticii sunt pretudindenea numiţi nici mai mult nici mai puţin decât duşmani şi antihrişti, dacă sunt socotiţi ca fiind oameni demni de evitat, şi ca fiind stricaţi şi de ei înşişi osândiţi,  pentru care motiv nu ar fi ei vrednici de condamnare de către noi, de vreme ce prin mărturie apostolică este vădit că sunt prin ei înşisi osândiţi? [7]

Sfântul Ciprian nu îngăduie mai multor credinţe să coexiste simultan în interiorul Bisericii. Biserica are o singură credinţă. Nici nu le îngăduie ereticilor să fie în Biserică: dacă cineva devine eretic, prin definiţie se găseşte în afara Bisericii. Sfântul Firmilian de Cezareea adevereşte această învăţătură, scriind că ,,toţi (ereticii), este vădit, s-au auto-osândit, şi şi-au atras asupra lor o condamnare de neînlăturat deja dinainte de Ziua Judecăţii”. [8]

Sfântul Ciprian atinge această problemă centrală iarăşi şi iarăşi: ereticii sunt în afara Bisericii prin însăşi erezia lor. Astfel,

Apostolul lămureşte, învăţând şi poruncind ca un eretic să fie evitat… ca fiind de sine însuşi osândit. Căci acel om va fi vinovat de propria sa pieire, cel care, nefiind izgonit de episcop, ci prin propria sa voie abandonând Biserica, este osândit de sine însuşi prin îngâmfarea lui eretică. [9]

Există multe pilde din istoria Bisericii şi din vieţile sfinţilor care arată lămurit că Biserica îi consideră pe eretici ca fiind în afara Bisericii chiar dinainte de a fi condamnaţi printr-un sinod. În Disputa cu Pir a sfântului Maxim Mărturisitorul, citim că patriarhul monotelit Pir s-a lepădat de această erezie, şi astfel ,,s-a unit cu Sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică.” [10] Aceasta se petrecea în 645, înainte de sinodul local din Cartagina (ţinut mai târziu în acelaşi an) şi de cel din Roma (ţinut în 649), şi cu mult înainte de cel de-al şaselea Sinod Ecumenic din 681, dintre care toate au anatemizat monotelismul. [11] Din nou, Sfântul Maxim afirmă public, în ce-i priveşte pe monoteliţi,

S-au excomunicat singuri din Biserică şi sunt cu totul nestatornici în credinţă. Mai mult, au fost separaţi şi dezbrăcaţi de preoţie de către sinodul local ţinut la Roma. Ce fel de Taine pot ei atunci săvârşi? Sau ce duh se coboară asupra celor hirotoniţi de ei? [12]

Tot la fel, sfântul Ipatie, stareţul unei mănăstiri din Constantinopol, i-a spus ereticului Nestorie, ,,din momentul în care am aflat că a spus lucruri nedrepte despre Dumnezeu, nu am mai fost în comuniune cu el şi nu îi mai pomenesc numele; pentru că el nu este episcop.[13] Aceasta s-a spus înainte ca Nestorie să fie condamnat la cel de-al treilea Sinod Ecumenic.

Iarăşi, cu mulţi ani înainte de cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic, Sfântul Ștefan cel Nou i-a spus episcopului iconoclast Teodosie,

Aşa sunt şi hotărârile voastre împotriva cinstirii sfintelor icoane, care au fost proclamate nu de către fiii Bisericii soborniceşti, ci de către preacurvarii nelegiuiţi. Dreaptă este zicala proorocului: cârmuitorii popoarelor s-au unit cu păstorii mincinoşi şi cu năimiţii împotriva lui Hristos şi a scumpei Sale icoane! [14]

Defapt, prima întrunire a celui de-al şaptelea Sinod Ecumenic a fost în întregime dedicată chestiunii despre cum trebuie primiţi iconoclaştii înapoi în Biserică. Ereticii erau consideraţi ca fiind deja în afara Bisericii dinainte de începerea sinodului, după cum se afirmă clar în cererile episcopilor eretici:

Teodor, episcop al Mirei, a fost adus înainte. El a spus: ,,chiar şi eu, un păcătos şi un nevrednic, după ce am căutat şi cercetat adânc, alegând partea cea bună, îl implor pe Dumnezeu şi pe sfinţiile voastre ca, printre ceilalţi, să mă unească şi pe mine cu Biserica sobornicească “. Eftimie, episcop al Sardesului a spus: ,,binecuvântat fie Domnul, care l-a unit pe el cu biserica sobornicească”. Atunci Ioan, împuternicitul tronului Antiohiei a spus: ,,prea sfinţiţi părinţi, pentru mulţi dintre noi se ridică problema felului în care trebuie să îi primim pe cei ce se întorc din erezie; pentru care motiv cerem acestui sfânt şi sfinţit Sinod să poruncească să fie tipărite cărţile sfinţilor părinţi, ca mulţi dintre noi să le cerceteze şi să capete deplină siguranţă despre felul în care ar trebui primite aceste persoane, pentru că noi nu ne-am lămurit în această chestiune.” [15]

Sinodul a citit atunci multe mărturii despre felul în care au fost primiţi ereticii în trecut, fără a face deosebire între cei care fuseseră condamnaţi de vreun sinod şi cei care nu fuseseră. Aceasta dovedeşte destul de limpede că Părinţii Sinodului nu au făcut nici o deosebire între ei in această privinţă. În timpul convorbirilor, Ioan, vicarul tronului Antiohiei a spus tare că ,,erezia îl desparte pe om de Biserică.” Sfântul Sinod a răspuns: ,,aceasta este foarte limpede”[16]. Această constatare este încă limpede pentru adevăraţii ortodocşi, dar pr. Vasile şi ai lui par să o fi uitat.

La finalul consfătuirilor, Sfântul Sinod a spus: ,,episcopii să păşească înainte şi să îşi citească lepădările, de vreme ce voiesc acum să intre în Biserica Sobornicească”. Tarasie a răspuns: ,,să le citească (lepădările), acum că aceste două chestiuni de interes au fost cercetate – şi anume, primirea celor care vin din rândurile ereziei în Sfânta Biserică Sobornicească, şi a celor care au fost hirotoniţi de către eretici.” [17]

Ereticii şi-au citit lepădările, iar Tarasie a spus: ,,de vreme ce şi-au făcut cunoscută mărturisirea de credinţă prin lepădarea de erezie, să aibă loc primirea lor într-una din şedinţele viitoare, dacă nu mai există şi alte obstacole.” [18]

În final, Sinodul, în Crezul său, a făcut oficial cunoscută poziţia ortodoxă cu privire la ereticii care nu au fost încă condamnaţi de un sinod, afirmând următoarele: ,,pentru că ei (iconoclaştii) au îndrăznit să defăimeze frumuseţea dumnezeiască a sfintelor Taine, fiind numiţi ,,preoți” fără să fie de fapt.” [19]

Pentru că dezbaterile celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic oglindesc la nivelul cel mai înalt concepţia Bisericii cu privire la situaţia ereticilor necondamnaţi de vreun sinod, această concepţie trebuie să fie de necontestat pentru ortodocşi. A pretinde că astfel de eretici necondamnaţi rămân mădulare ale Bisericii, cum face pr. Vasile, contrazice total poziţia celui de-al şaptelea Sinod.

(VA URMA)

Note:

[1] Proverbe. 9:8-9

[2] Aceasta se spune în comentariile standard la Canon din Pidalion.

[3] Pidalionul, Sinodul I-II, Canonul 15, p.471

[4] Tit 3:10-11

[5] Subliniere adăugată; şi la fel pretutindeni

[6] Ciprian al Cartaginei, ep. 73, 10.3.173

[7] Ciprian al Cartaginei, ep. 74, 2.3.37-41

[8] Ibid. 5.3.101-105

[9] Ibid. 69.2.89-93

[10] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Dispută cu Pir, 220.

[11] Şi Pir în persoană la ultimile două sinoade

[12] Sfântul Dimitrie al Rostovului, Marea colecţie a vieţilor sfinţilor, Vol. 5, p. 380

[13] Καλλινίκου Μοναχού, Βίος Ἁγίου Ὑπατίου τοῦ ἐν Ρουφινιαναῖς, ed. G.J.M. Bartelink, Vie d’Hypatios(Sources Chrétiennes 177. Paris: Éditions du Cerf, 1971): 32.12-14.

[14] Στεφάνου Διακόνου, Βίος Ἁγίου Στεφάνου τοῦ Νέου, ed. M.-F. Auzépy, La Vie d’ Étienne le Jeune par Étienne le Diacre (Birmingham Byzantine and Ottoman monographs 3. Aldershot/Brookfield: Variorum, 1997): 44.9-23.

[15] Mansi, 12, 1011c.

[16] Ibid. 1022c.

[17] Ibid. 1050d.

[18] Ibid. 1050e.

[19] Conciliorum Oecumenicorum Generaliumque Decreta, 310.38-41.

Sursa: Ortodoxia Necenzurată


Anunțuri
  1. Antonia
    14 Noiembrie 2010 la 20:45

    Am observat ca in ultimul timp s-au repictat mai multe biserici ortodoxe pe stil nou. In locul icoanelor imparatesti in care Iisus Hristos era reprezentat ca imparat au aparut o ciudatenie: Iisus ne face cu mana dreapta un semn masonic. Tine degetul aratator si degetul mic in forma de … coarne. Cautand pe internet, simbolurile masonice, am vazut ca acest semn are urmatoarea semnificatie:

    ,,Urecheată Dumnezeu Reprezintă coarne zeul de vrăjitorie.

    Pan sau Cernunnos.

    Notă degetul mare sub degetele şi administrat de către mâna dreaptă.”

    Eu nu pot avea evlavie la icoane daca vad ca sunt pictate astfel. Caut pana gasesc o icoana pictata corect. In icoanele vechi sfintii sunt prezentati degetul aratator si cel mijlociu in forma de cruce, iar inelarul, degetul mare si degetul mic unite in cinstea Sfintei Treimi.

  2. Stanca
    15 Noiembrie 2010 la 17:57

    Daca suntem atenti, si deschidem mari ochii, vedem multe caderi, pe langa ochiul in triunghi si atfel de icoane, de care acum aud, ce-i drept. Vedem de exemplu cum nu mai stiu sa faca un botez canonic, valid. Cei din BOR au renuntat la slujba completa a botezului si nu mai fac intreita afundare. Intamplarea face ca in ultimii doi ani am fost sa vad botezuri pe banda rulanta in BOR. Eu am plecat din BOR dar am fost din obligatie si m-am dus asa, ca la cinema. Si m-am ingrozit. In doi ani, in diverse locuri din Bucuresti, NU AM VAZUT NICI MACAR UN BOTEZ FACUT PRIN INTREITA AFUNDARE.
    Si toti se fac ca nu observa acest lucru. Ochi au si nu vad. Urechi si nu aud. Nu vor vedea nici uraciunea pustiirii cand se va afisa in toata ,,splendoarea” ei.

  1. 13 Noiembrie 2010 la 17:35
  2. 22 Iunie 2011 la 10:27

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: