Minunata lume nouă: suedezii își bagă cipuri sub piele

La moment, peste 4000 de suedezi și-au implantat sub piele cipuri (aproximativ de mărimea unui bob de orez) pentru a desfășura activități cotidiene și pentru a înlocui cărțile de credit sau numerarul. Elita globală planifică ca milioane de oameni din întreaga lume vor accepta benevol acest mod de plată fără să mai aibă „grija” cardului de credit.

Mai mult, suedezii vor accepta treptat cipuri pentru monitorizarea sănătăţii, precum și înlocuirea cartelelor care le permite să intre în birouri și clădiri după ce au văzut cît de uşor pot să plătească în magazine cu o simplă atingere a mîinii. Suedia își doreşte să fie prima ţară din lume care renunță definitiv la banii cash, în favoarea plăților mobile și a cardurilor și, mai nou, a cipurilor introduse sub pielea mîinii.

Cît de departe e sfîrşitul lumii ? (video)

A se face abstracţie de coloana sonoră pe alocuri nepotrivită.

Murirea (epilog)

continuarea primei părţi

Lumea reală este formată dintotdeauna de cea virtuală. La început apare ideea, gîndul sau dorinţa – toate acestea sînt produse virtuale. Apoi acestea sînt transpuse în realitate. Odată cu apariţia tehnologiilor informaţionale s-a făcut posibilă crearea unui nou tip de spaţiu virtual, fapt care a dus la creşterea considerabilă a dependenţei lumii reale de cea virtuală.

În lumea virtuală poţi face orice, chiar şi să tai capul cuiva. Pentru dauna adusă unei fiinţe virtuale nu va purta nimeni răspundere. Astăzi, băieţeii (şi nenii adulţi) se distrează cu jocurile „action”, ucigînd oameni virtuali. S-ar părea: ce e rău aici, e doar un joc… Băieţii se jucau mereu de-a războiul şi nimănui nu-i trecea prin cap să vadă ceva rău în aceasta.

Totul e însă foarte simplu – înainte, formatul jocului nu se apropia de realitate. Uciderea din joc şi uciderea din realitate se deosebeau enorm. Însă odată cu progresul tehnologiei calculatoarelor, realitatea şi virtualitatea se vor apropia foarte mult. Conştiinţa omului ajuns în spaţiul cibernetic se va schimba. Mizeria virtuală curge în lumea reală. Astăzi, această mizerie ucide oameni, dar nimeni nu observă relaţia cauză-efect.

Statele Unite ale Africii: un cap al fiarei din Apocalipsă

preluare de pe site-ul revistei „Credinţa Ortodoxă”

Orice s-ar întâmpla în lume, distrugătorul Satana mărşăluieşte cu ochii ficşi doar spre ţinta lui: realizarea unui guvern mondial şi instaurarea împărăţiei lui Antihrist. E în război cu Dumnezeu şi nu ţine cont de nimic, mai ales că are iluzia unor succese incontestabile în ultima sută de ani.

Un slujitor al său, colonelul Ghaddafi, preşedintele Libiei, fost prieten al lui Ceauşescu, mare dictator şi mason african, a declarat, la începutul acestei luni, că s-au pus bazele Statelor Unite ale Africii. Actuala Uniune Africană a avut o şedinţă (vezi „Adevărul.ro” din 4 iulie curent) şi elitele continentului negru au hotărât „crearea unei autorităţi care va vorbi într-un singur glas în numele Africii”. „Ideologul” Ghaddafi susţine că acesta e primul pas, cam mic, e drept, pentru crearea Statelor Unite ale Africii, monolit foarte necesar populaţiei de acolo ca să se poată împotrivi…globalizării, după eliteasca opinie a tartorului libian. De fapt, lucrarea şefilor africani se integrează grăbitei globalizări impuse de mai marii lumii actuale, iar populaţia e sfătuită să înţeleagă prin asta că se opune dictaturii globale. Cu suficienţă şi cu trufie anunţă acest satrap extinderea Noii Ordini Mondiale, coagularea unui singur stat african, aşa cum e în Europa.

Actual şi zguduitor: Ar trebui să fie Biserica ,,în pas cu vremurile” ? – de vlădica Averchie Tauşev (ROCOR)

Într-o vreme în care sub numele de creştinism, chiar creştinism ortodox, este oferit oamenilor orice fel de compromis şi surogat, oameni a căror sete duhovnicească poate fi ostoită doar cu Adevărul care nu cunoaşte compromisul, s-au împuţinat păstorii spirituali care vorbesc cu sinceritate cuvântul mântuitor. Arhiepiscopul Averchie, stareţul Mânăstirii Sfintei Treimi din Jordanville, New York, şi un ierarh conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, este unul dintre aceşti puţini. În paginile ziarului religios rus publicat de mânăstire, Orthodox Russia, vocea sa se face auzită neîncetat, chemând la credincioşia faţă de Sfânta Ortodoxie şi avertizând despre judecata iminentă a lui Dumnezeu asupra acestei generaţii rele.

* * *

,,Ştim că trebuie să slujim, nu vremurilor, ci lui Dumnezeu”

Sfântul Atanasie cel Mare, Epistolă către Dracontie

În pas cu vremurile ! Iată lozinca tuturor acelora care, în vremurile noastre, se străduiesc atât de intens să conducă Biserica lui Hristos departe de Hristos, să conducă Ortodoxia departe de adevărata mărturisire a credinţei creştine ortodoxe. Probabil, această lozincă nu răsună întotdeauna, nici pentru oricine atât de tare, clar şi făţiş – dar aceasta ar putea îndepărta ceva, până la urmă ! Faptul important este urmarea practică a acestei lozinci în viaţă, strădania într-un fel sau altul, într-un grad mai mare sau mai mic, de a o pune în practică.

„Totul s-a sfîrşit”

„Bogatul Stăpân al casei a pregătit un ospăţ îmbelşugat pentru numeroşii Săi prieteni, şi pentru mulţi alţii pe care ar dori să-i invite la masă şi să-i alăture acestora. Un belşug de mâncăruri duhovniceşti de o fineţe aleasă se vor oferi oaspeţilor aşezaţi la această masă şi, la sfârşitul ospăţului cei prezenţi vor fi încărcaţi de daruri duhovniceşti.

După ce oaspeţii de seamă vor pleca, Stăpânul casei va arunca o privire prin uşa încăperii în care a avut loc ospăţul, şi va remarca în faţa ei o mulţime de cerşetori înfometaţi, care ar fi fericiţi să li se ofere fărâmiturile rămase de la ospăţ. Preamilostivul va porunci slugilor să nu mai adune fărâmiturile şi va chema cerşetorii înfometaţi să se bucure de ele, cu tot aspectul lor neîngrijit şi nevrednic de somptuozitatea palatului. Timizi şi indecişi, cerşetorii vor intra în măreaţa încăpere, se vor apropia în neorânduială de masă, fiecare mâncând ce va găsi în faţa lui, adunând toate fărâmiturile. Evident, nici unul dintre ei nu va găsi un platou intact, nici nu va beneficia de oficiile elegante de care s-au bucurat oaspeţii, nici nu vor audia corul cântăreţilor care i-a încântat pe meseni. Iată de ce nici un cerşetor, chiar dacă printre ei se vor afla oameni foarte dotaţi şi inteligenţi, nu-şi va putea face o idee clară despre ospăţ. Mulţumiţi de fărâmiturile adunate, vor trebui să se mângâie cu o idee vagă despre ospăţul strălucitor la care au participat oaspeţii de vază. Când vor deşerta masa de tot ceea ce se putea mânca, cerşetorii se vor prosterna în faţa Stăpânului casei, şi-i vor mulţumi pentru această mâncare, cum n-au văzut şi n-au mâncat niciodată.

El le va spune: ”Fraţilor, când am dat dispoziţiile pentru pregătirea acestui ospăţ nu m-am gândit la voi; de aceea nu v-am putut oferi această masă după tot protocolul, şi nu v-am făcut cadouri pentru că acelea s-au împărţit oaspeţilor stabiliţi dinainte”. Cu un singur glas, cerşetorii vor exclama:” Stăpâne, chiar dacă nu ne-ai făcut cadouri! Chiar dacă nu ne-ai oferit un ospăţ fastuos, n-avem cuvinte să-Ţi mulţumim că nu ne-ai îndepărtat cu dispreţ şi dezgust! Nouă, care suntem plini de tot felul de răni, ne-ai îngăduit să intrăm în palatul Tău şi ne-ai salvat de la moartea prin înfometare!” Cerşetorii se vor împrăştia mulţumind milostivului Stăpân şi binecuvântându-L. Stăpânul întorcându-se spre slugi, le va zice”. Acum strângeţi masa şi încuiaţi porţile palatului. Oaspeţi nu mai sunt; toată mâncarea disponibilă a fost oferită. Totul s-a sfârşit.”

Sfîntul Ignatie Briancianinov – „Fărîmiturile ospăţului” (sursa)

Paisie Aghioritul: „Sîntem răspunzători dacă nu vorbim”

Cuvînt rostit de părintele Paisie cu 17 ani în urmă

– Părinte, trebuie ca totdeauna să ne mărturisim „crezul” nostru ?

– Este trebuinţă de discernămînt. Sînt momente cînd nu trebuie să vorbim, şi momente cînd trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, pentru că sîntem răspunzători dacă nu vorbim. În aceşti ani grei fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil şi ceea ce nu se poate face omeneşte să lase în seama lui Dumnezeu. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut ceea ce am putut face. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din mormînturi. Aceia au suferit atîtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea? Grecia, Ortodoxia, cu tradiţia ei, cu sfinţii şi eroii ei să fie luptată de grecii înşişi, şi noi să nu vorbim? Este înfricoşător! Am spus cuiva: „De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm”, îmi spune, „miroase urît”. „Dacă miroase, de ce nu vorbiţi? Loviţi-l!„. Nimic, îl lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat: „Să spui: «Nu sînt de acord cu aceasta!»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc, aceştia vor face mai rău. Iar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gîndi. Dar nici creştinii de azi nu sînt luptători. Primii creştini erau nuci tari, schimbau lumea. Şi în epoca bizantină, dacă scoteau o icoană din biserică, se împotrivea toată lumea. Hristos S-a răstignit pentru noi ca să înviem, iar noi rămînem nepăsători! Dacă Biserica [ca instituţie socială] nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioriţii iarăşi nu vorbesc, ca să nu le taie veniturile*, atunci cine să vorbească? Am spus unui egumen: „Dacă vă spun că vă vor tăia venituile, să le spuneţi: «Vom tăia şi noi primirea de străini», ca să îşi facă probleme”. Profesorii de teologie etc. nu strigă, pentru că zic: „Sîntem funcţionari, ne vom pierde salariul şi apoi cum vom mai trăi?”. Mănăstirile între timp au luat-o cu pensiile. Oare de ce eu nu vreau să iau nici acea pensie smerită de agricultor? Să-l mai aibă pe monah încă şi aisgurat la Asigurările pentru Agricultură, nici aceasta nu-i cinstit. Să-l ştie că este sărac, fără venituri, da, aceasta îi aduce cinste. Dar să-l aibă asigurat la Organizaţia Agricolă, pentru ce? Monahul a lăsat pensiile mari, a plecat din lume şi a venit la mănăstire ca să ia iarăşi pensie!? Şi pentru pensie ajungem să-L vindem pe Hristos!

– Părinte, dar dacă o monahie a lucrat ca învăţătoare cîţiva ani şi i se cuvine o oarecare pensie, să n-o ia?

– Bine, una ca aceasta, în sfîrşit. Dar dacă şi aceasta pensie o dăruieşte undeva, va lua pensie mai mare de la Hristos.

* Părintele se referă la rentă în bani (sau veniturile de la metoace), adică o sumă de bani pe care statul grec s-a angajat să o dea începînd din 1924 [la un an de la „sinodul” care a hotărît lepădarea calendarului bisericesc], în fiecare an, mănăstirilor din Sfîntul Munte, deoarece mănăstirile au dat refugiaţilor metoacele lor, de la care aveau în fiecare an untdelemn, vin, etc.

~ + ~

… Am în vedere un alt ateu, un hulitor pe care îl lasă să vorbească la televiziune, deşi a spus atîtea cuvinte hulitoare despre Hristos şi despre Maica Domnului. Şi Biserica nu ia poziţie ca să-i afurisească pe cîţiva. Pe aceştia trebuie să-i afurisească Biserica. Le pare rău de afurisire?

– Părinte, ce vor înţelege din afurisire, dacă nu primesc nimic?

– Cel puţin să se vadă că Biserica ia poziţie.

– Tăcerea ei, Părinte, este ca şi cum ar consimţi.

– Da. A scris unul nişte blasfemii despre Maica Domnului şi nimeni n-a vorbit. Îi spun unuia: „N-ai văzut ce scrie acela?”. „Ei, ce să-i faci”, îmi răspunde. „Te murdăreşti dacă te preocupi de ei”. Se tem să vorbească.

– De ce se tem, Părinte?

– Să nu scrie nimic despre ei şi astfel să se compromită, de aceea suportă să fie hulită Maica Domnului. Să nu vrem să scoată celălalt şarpele din gură, ca să avem noi linişte. Aceasta este lipsă de dragoste. Pe urmă omul începe să se mişte potrivit interesului. De aceea vezi un duh astăzi: „Să avem legături cu cutare, ca să ne vorbească de bine. Cu celălalt să ne avem bine, sa să nu ne clevetească etc. Să nu ne ia drept imbecili, să nu ne expunem la represalii”. Altul este nepăsător şi nu vorbeşte. „Să nu vorbesc”, spune el, „ca să nu apar în ziare”. Adică cei mai mulţi sînt complet nepăsători. Acum a început să se mai mişte cîte ceva. Atîta timp n-a scris nimeni nimic. Cu cîţiva ani mai înainte am strigat la unul în Sfîntul Munte. „Ai mult patriotism”, îmi răspunde. Peste puţin timp a revenit şi m-a găsit. „Pe toate le-au distrus”, îmi spune, „familia, învăţămîntul…”. Îi spun şi eu la rîndul meu: „Mult patriotism ai!”.

Toată această stare a făcut un rău şi un bine. Răul este că şi aceia care au avut ceva înlăuntrul lor încep să fie nepăsători, pentru că spun: „Pot eu să îndrept situaţia?”. Binele este că mulţi au început să-şi facă probleme de conştiinţă şi să se schimbe.

fragment din cartea „Trezire duhovnicească” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2003

Vremurile de mîine

Preiau de pe blogul fratelui întru Hristos „Saccsiv” un articol lămuritor pentru cei care ştiu cîte ceva despre vremurile de astăzi, de mîine şi de poimîine, şi şocant pentru cei care încă nu s-au prins, dar vor… Acest articol nu pretinde că ar epuiza subiectul. Este doar un „hmm…” izvorît acum, nu mîine. Pentru o mai limpede conturare a vremurilor în care trăim, voi încerca, cu acordul lui Saccsiv, să mai public cîte ceva din ceea ce circumcişii şi cei de un duh cu ei numesc „teoria conspiraţiei”. Să luăm aminte:

„Am considerat necesara postarea textului de mai jos ca urmare a constatarii ca majoritatea prietenilor, cunostiintelor, inclusiv a comentatorilor articolelor INTREBARE FUNDAMENTALA: Ce facem DUPA CE refuzam actele cu cip incorporat? si Pregatirea pentru vremurile din urma – ce era mai important din mesajul parintelui Iustin, nu realizeaza ce urmeaza a se petrece iminent pe plan global, cu toate ca in general imi dau dreptate referitor la informatiile si concluziile ce le prezint in cuprinsul acestui blog. Randurile de mai jos se adreseaza in egala masura crestinilor si necrestinilor, celor convinsi ca sfarsitul vremurilor bate la usi sau din contra.

Multumita bunului Dumnezeu am avertizat de peste un an asupra unor evenimente ce intre timp deja s-au infaptuit (declansarea voita a crizei economice, alegerea lui Obama, etc.) dar si asupra celor ce se vor petrece incepand cu anul acesta. Acest articol nu reprezinta de fapt decat o grupare la un loc a previziunilor mele asupra viitorului foarte apropriat, cateva scurte explicatii si link-uri spre articole foarte detaliate si utile pentru intelegerea pe ansamblu a evenimentelor ce se vor derula de acum incolo intr-un ritm ametitor.

Walther Rathenau scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse :

„ Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „

Pentru inceput, consider folositoare citirea pe indelete a articolului:

• Criza financiara din SUA , etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE

Veti intelege astfel ca sub ochii nostri se desfasoara ultima etapa a unei munci indarjite pe care ELITELE o duc de peste 200 de ani: edificarea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. O munca dusa cu tenacitate dupa un plan pregatit minutios ce a tranformat istoria moderna intr-o foarte lunga revolutie cu impact in toate domeniile activitatii umane. O revolutie continua punctata la intervale de timp de teribile crize (revolutii mai „mici”, crize economice planetare sau razboaie mondiale) declansate de acesti maestrii ai tenebrelor practicanti ai cultului paladin pentru realizarea din cand in cand a unor „salturi”, a unor etape pregatitoare strict necesare folosite pe post de fundatie solida a viitorului imperiu mondial.

Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

” Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.”

Terifiant este insa faptul ca aceasta revolutie continua inceputa odata cu crearea SUA si declansarea revolutiei franceze, nu se limiteaza doar la construirea unui imperiu economic si militar la nivel planetar, ci lucreaza de zor si la rasturnarea valorilor traditionale, la distrugerea tuturor conceptelor de baza ce au definit umanitatea timp de milenii. Se duce un efort sustinut pentru stricarea insasi a definitiei de om valabila pana nu demult in toate societatile de pe intreg cuprinsul globului si inlocuirea ei cu un surogat, cu un fals, totul pentru transformarea maselor in unelte, in cetateni de rang doi, inferiori, cu mentalitate de albine intr-un urias stup.

Bertrand Russell scria in 1953:

„Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.”

   Si tot Bertrand Russell adauga in "Impactul Ştiinţei În Societate„:

„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie. „

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie, să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.„

Imperii mai mari sau mai mici au tot fost, este insa pentru prima data in istorie cand se procedeaza astfel. Acelea se edificau militar, prin cuceriri, acesta lucreaza nu doar militar, ci si din interiorul statelor ce il vor forma, folosind precum in cancer, celule proprii. Ca aceste celule initiale sa se strice, s-a folosit insa, cum bine spunea Dan Puric, o tactica similara celei din evul mediu: in timpul asediului unei cetati, atacatorii aruncau peste ziduri trupuri de ciumati. Acesti ciumati au fost toti cei din lista lui Churchill si multi altii asemenea lor, straini si dusmani ai oricaror popoare in mijlocul carora s-au nascut, ce au declansat in sanul mega revolutiei de care vorbesc mai sus si o sinistra revolutie impotriva pruncilor nenascuti si alta revolutie sexuala, au fost activisti ai homosexualitatii, ai eugeniei, ai anticrestinismul, teoreticieni ai STANGII finantati de mereu aceleasi ELITE. Multumita bunului Dumnezeu am reusit sa aduc la lumina multe din aceste informatii. Cititi va rog si articolul:

„ IARNA DEMOGRAFICA „ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

Revenind la etapele instaurarii GUVERNULUI MONDIAL, sa le trecem rapid in revista pe cele mai importante:

Declansarea primului razboi mondial, avand drept rezultat infiintarea Ligii Natiunilor. Cititi va rog si articolul:

ENDGAME – ALEX JONES , subtitrare in limba romana , analiza documentarului

Declansarea celui de al doilea razboi mondial, avand drept rezultat infiintarea ONU, FMI, Banca Mondiala si nu in ultimul rand crearea unui formidabil zid concentric protector in jurul elitelor sioniste. Cititi va rog si articolul:

NAZISMUL ( partea 2 ) : finantatorii si sustinatorii national-socialismului

In afara evenimentelor globale, au creat imense laboratoare ale NOII ORDINI MONDIALE la nivel de continent. Cititi va rog si articolele:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

PAPUSARII – Uniunea Europeana

Pe plan religios, au facut pasi uriasi in pregatirea mentalului maselor pentru acceptarea antihristului. Cititi va rog si articolul:

„ INGERUL DIGITAL „ ( Digital Angel ) documentar ortodox subtitrat in limba romana si o ampla analiza a sa

Si ajungem astfel si la ceea ce ne doare de cateva zile incoace: cipurile. Dar aceasta problema n-a aparut acum un an sau zece, ci este si ea de mult pregatita. Cititi va rog si articolul:

BIG BROTHER, CIPURI, IMPLANTURI, MICROCIPURI, 666, SEMNUL FIAREI: faza finala a experimentului inceput de colaborarea IBM-nazism, coordonarea masoneriei

PREVIZIUNI:

Pentru ultima etapa, cea tocmai declansata, au nevoie insa de un cumul de crize atat de grave, incat chiar oamenii sa zbiere deznadajduiti: vrem imperiu, dati-ne un imparat. De aceea criza economica o vor coordona in asemenea masura incat sa se ajunga la foamete, care va duce la ample manifestari de strada, moment in care vor intra in scena anarhistii, cea mai perversa dintre toate „altenativele” anti-sistem. Cititi va rog si articolul:

Un pericol iminent: ANARHISMUL, „alternativa anti-sistem” creata si coordonata de ELITE pentru motivarea statului politienesc

Se cuvine sa zabovim un pic asupra acestui aspect, deoarece foarte multi cad in aceasta plasa, ba chiar si dintre crestinii incepatori ce isi inchipuie benefica o astfel de alianta. Observati va rog cat de larg este frontul luptei anti-cip: ortodocsi si alte culte crestine, yoghini, atei, partide mai mult sau mai putin neo-naziste. In afara de crestini, toti ceilalti nu doresc decat inlocuirea ELITELOR existente cu altele. Altele cred insa ei ca ar fi, in naivitatea lor, neintelegand ca la varf, acestea, ca si celelalte, sunt inchinatoare acelorasi draci, ba chiar ca au si relatii stranse intre ele. De aceea in Romania, ortodocsii trebuie sa fie cu foarte mare luare aminte, caci multi dintre ceilalti se vor folosi de ei pentru a-i rataci in falsele lor „religii” dar si ca masa de manevra pentru tulburarile de care insasi SISTEMUL are nevoie … Trebuie insa sa intelegem ca, de faptul ca sunt folositi, nu-si dau seama nici marea masa a necrestinilor luptatori pe frontul acesta mare anti-cip. Aici este marea viclenie a diavolului.

Si ca dezastrul sa fie total, va mai urma si un cumplit razboi, cum n-a mai fost de cand este om pe pamant. ACESTA ESTE PLANUL. Ca este sau nu acesta sfarsitul vremurilor, doar Tatal Ceresc stie. Nu-i rau insa sa fim pregatiti ca si cum ar fi:

Cuvant GRAV al unui preot: cei ce se opun noilor pasapoarte sunt ERETICI

In incheiere vreau sa subliniez ca ceea ce ni s-a pregatit are proportii gigantice si nu mai poate fi oprit decat de Dumnezeu, nu prin mitinguri de protest la adresa autoritatilor inregimentate lojelor obediente ritului scotian antic si acceptat ( NOTA 1 ), nu prin petitii catre marionete ale ELITELOR, nu prin oricare din „alternativele” lumesti necrestine. De aici incolo sunt doar doua variante. Sau bunul Dumnezeu va pune capat mega nebuniei ELITELOR planetare si ii va starpi El stie cum. Sau chiar sfarsitul vremurilor este la usi. In ambele cazuri noi crestinii nu avem decat o solutie: aceea pe care a avut-o si biserica primara: nadejdea in Domnul si Stapanul vietii noastre. Caci in oricare din cazuri, de prigoana tot vom avea parte, caci NOUA ORDINE MONDIALA se doreste a fi, prin insasi definitia ei data de catre cei ce au gandit-o inca de la inceput, cea mai teribila forma de anti-crestinism de doua mii de ani incoace.

Ce putem face? Cat mai repede sa luam cat mai in serios cele spuse de Sfanta Scriptura, de Sfintii Parinti si de marii duhovnici. Sa constientizam pe cat mai multi, sa-i trezim prin orice mijloace: marsuri de avertisment (ATENTIE DECI, O MARE DIFERENTA FATA DE MITINGURILE DE PROTEST), conferinte, bloguri, care sunt ziaristi sa lase orice obedienta politica si cu riscul de a fi dati afara sa propovaduiasca Cuvantul delimitandu-se insa si de „alternative”. Mai mult, sa ne adresam rudelor, prietenilor, cunoscutilor. In acelasi timp insa, sa ne pregatim si de ce va fi lumesc mai rau. In acest scop, sa facem precum ne-au invatat profetiile. Sa lasam in urma stilul de viata cu care ne-am obisnuit si sa ne pregatim cu unul nou. Ca sa pricepem si mai bine, sa citim cu atentie capitolul 24 din Matei:

„Iubirea” ecumeniştilor – armă antihristică

Un cuvânt rostit de cel mai înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şochează pe orice creştin ortodox care îşi trăieşte credinţa după învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cuvântul este următorul, zis la Sinodul BOR din 8-9 iulie 2008: „Considerăm că, printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă”. La auzul unei asemenea afirmaţii, tremurul şi spaima din sufletul ortodoxului de la talpa ţării sunt legitime, pentru că ele izvorăsc din frica de Dumnezeu: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 25; Marcu 13, 31; Luca 21, 33). Dau mărturie trei Sfinţi Apostoli pentru tăria adevărului revelat, veşnic şi neschimbător, aşa precum este Însuşi Domnul Iisus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este mai tare decât tot universul şi decât a-toată-făptura raţională sau bestială, pentru că „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6), Însuşi Domnul mărturisind despre Sine că El este Adevărul. Acest adevăr ne-a fost dat, l-am primit în dar în Sfintele Evanghelii, prin cuvintele celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Iisus Hristos Dumnezeu, şi prin cuvintele celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, revărsat prin prooroci şi prin Sfinţii Părinţi. Despre acest dar, Apostolul neamurilor zice: „Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1, 8-9). Făptura (îngerul şi omul, fiinţele raţionale) se află sub interdicţia scornirii „evangheliilor” şi „dogmelor”noi, cad sub blestem apostolic cei care au de adăugat „altceva”, de modificat adevărul dobândit o dată pentru totdeauna.

Ce sunt dogmele? Sunt adevărul de credinţă ortodoxă, primit de la Domnul Iisus Hristos şi de la Duhul Sfânt. Aşadar, adevărul de credinţă nu este inventat şi definit de oameni, pentru că Sfintele Soboare erau prezidate de Duhul Sfânt şi ele au statuat Crezul. Adevărul vine cu înţelepciune şi cu putere de Sus. În schimb, definiţia aparţine logicii raţionale a făpturii, nu Logosului divin. Ea este schimbătoare, după cum bate vântul raţiunii, de aceea este mereu redefinibilă şi niciodată ancorată în Adevăr, adică în Hristos. Cine sunt inspectorii care, de două mii de ani încoace, definesc, revizuiesc, redefinesc, generaţie după generaţie, adevărurile noastre de credinţă? Cine provoacă rătăcirile, confuziile, amestecurile, răstălmăcirile, zăpăcelile, indefinirile prin atâtea şi atâtea definiri ale adevărului de credinţă? Cine sunt cei care trudesc, cu sudori reci şi abundente, la schimbarea dogmelor de credinţă ortodoxă? Există un contestatar-şef, şarpele cel mare Satana, şi legiunile lui de contestatari-de-serviciu, începând cu fariseii şi saducheii care L-au răstignit şi au plătit cu aur trădarea Lui dar şi minciuna anti-Învierii, regăsiţi în urmaşii urmaşilor lor, cu kipe ori cu pălării roşii, alţii cu pălării negre, cu mitre bătute în pietre scumpe ori cu turbane pe cap, cu toiege de arhipăstori, ori cu buzdugane de împăraţi în mâini, cu şorţuleţe fine de zidari ai unei lumi ticăloşite, cu tichii şi pelerine de academicieni, cu peniţe şi călimări la brâu şi mulţi, mulţi alţii, fiecare după numele specializării lui în osteneala vană de a-L uzurpa pe Hristos. Revizori de dogme! Inspectori ai adevărului revelat! Dregători ai minciunii! Urzitori de „altceva”! Aşa au născocit „biserici”, culte, credinţe, confesiuni, organizaţii, comisii şi comitete, consilii şi congregaţii, ideologii, imperii, misiuni şi ordine, loje, religii, politică eclezială corectă, „adevăruri” adecvate raţiunii superioare. Unii au strâmbat dogmele, adică le-au definit după capul lor, după care s-au gâlcevit şi s-au războit secole de-a rândul, iar acum alţii, cu miile, cu zecile de mii, le redefinesc, în fapt le strâmbă iarăşi şi iarăşi, sub pretextul potolirii dezbinării iniţiale, fără să observe că, în loc să anuleze separarea, adâncesc şi lărgesc prăpastia. Prin mutilarea adevărului revelat vor să împlinească „unitatea eclezială” şi să altoiască „iubirea în adevăr”. Părintele Iustin Pârvu spune metaforic:„Aceasta este o îndrăzneală prea înaltă, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc – ca noi să revizuim dogmele. Înseamnă să ne tăiem capul. Să rămână numai picioarele, capul să se ducă în altă parte; capul să meargă într-o parte, iar picioarele într-alta” (Interviu de Victor Roncea în „Ziua” din 22 iulie 2008). Unirea eclezială prin schilodirea adevărului de credinţă înseamnă o biserică fără Capul său, fără Hristos, adică ar fi la un loc numai „picioarele”, făpturile de pământ orbecăind prin împărăţia Satanei.

De fapt, revizuiesc pentru a putea separa şi înlocui. Ambele scopuri Îl privesc pe Dumnezeu: să-L separe de credincioşii care au mai rămas şi să-l substituie cu alt zeu. Dacă revizorii de dogme şi constructorii aceştia de pace, bunăstare şi filantropie universală ar ţinti către împărăţia lui Dumnezeu şi şi-ar zdrobi minţile pentru mântuirea tuturor creştinilor, atunci şi-ar pleca frunţile smeriţi în faţa Adevărului revelat. Dar ei nu au ca scop mântuirea, viaţa de veci, netezirea căilor către împărăţia din cer. „Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Spinoasă e libertatea în adevăr, de aceea mulţimi nenumărate, cu vlădica în frunte, o părăsesc şi preferă robia la alt stăpân. Pare mai uşor şi e mult mai atrăgător, cum zice şi la a treia ispitire de pe Muntele Carantania: „I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. […] Acestea toate ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie” (Matei 4, 8-9). Bogăţie, slavă şi putere sunt năluciri ale „picioarelor fără cap”, ale „chipului de lut” fără chipul lui Hristos în el. Aceasta e separarea care se insinuează viclean în redefinirea dogmelor: chipul de lut să se desfacă de chipul lui Hristos! Să rămânem numai trup cu cele dobitoceşti în el. Afară cu Hristos din unirea eclezială! Afară cu Sfânta Treime! Afară cu harul mântuitor! Afară cu asemănarea întru Dumnezeu! Pace între trupuri şi bucuria cărnii să covârşească! Separaţi-vă şi voi de Adevăr, ca să fim una! Una cu pământul şi cu diavolul! Acesta e dialogul ecumenist. Cum se sfătuieşte Sfânta Treime? „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). Adică, zidire întru veşnicie! Cum dialoghează oamenii chipuri de lut? „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă…” (Fac. 11, 4). Vânare de vânt, lucrare ce prisoseşte astăzi, inclusiv în constituirea Babilonului eclezial. Netrebnicie mai mare şi minciună mai sfruntată nici că am întâlnit: după opinia unora ca aceştia, dezbinarea milenară, războaiele şi toate nenorocirile ar veni din cauza dogmelor de credinţă, deci a adevărului revelat. Nu din necredinţă, din erezie, din păcate îngrozitoare se abat nenorocirile asupra noastră, ci pentru că nu am căzut la învoială cu aceia care au schimbat dogmele, motiv pentru care ar trebui să le re-definim, ca să fim una în moartea cea veşnică! Redefinirea înseamnă să ne supunem hulelor lor!

Pentru a ne separa de Dumnezeul adevărat, trebuie mai întâi să ne rupă de adevărul Lui, de dogmele şi învăţăturile dreptei credinţe. „Este un trup şi un Duh, după cum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde” (Efes. 4, 4) se transformă în „să fim un trup fără Duh”, precum a fost şi încă este la păgâni, pentru ca numai prin trup şi prin „binecuvântările” lui să fie toţi chemaţi la „nădejdea” altei împărăţii, aceea a lui Antihrist. În acest „adevăr” se mută „iubirea” ecumeniştilor de astăzi. „Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efes. 4, 5) a devenit „există domni şi credinţe şi botezuri felurite”, după fiecare raţiune în parte, toţi hristoşii sunt adevăraţi, toate credinţele şi botezurile sunt valide, trebuie doar să devenim una în diversitatea credinţelor, adică să construim una fără de credinţă şi fără adevăr, eclezia babilonească în care să guverneze Satana nestingherit de prezenţa Crucii. Şi pentru aceasta îţi recită făţarnic cuvântul evanghelic „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), dar uită să mai spună „sfinţeşte-i întru adevărul Tău” (Ioan 17, 17) pentru a fi una în viaţa veşnică, ci vor să fie una aici, pe pământ, în slava de la stăpânul întunericului, motiv pentru care sacrifică dogmele, chiar şi pe Însuşi Hristos. Perversiunea acestei învăţături pierzătoare se bizuie pe neştiinţa, naivitatea, bunăvoinţa şi încrederea dreptcredincioşilor în cler, mai ales în ierarhi. Metoda este înlocuirea. Duhul Sfânt, prin glasul Sfinţilor Părinţi, ne învaţă că Biserica poate fi una, sfântă, sobornicească şi apostolească pe toată planeta pe calea cea mai simplă: pocăinţa. Toţi care au greşit, care au căzut în erezie, în rătăcire, în tulburare, intră uşor, instantaneu, fără negocieri de o mie de ani, în cea Una Sfântă Biserică, atât pe pământ cât şi în cer, dacă se pocăiesc sincer şi se leapădă de eresuri. Numai calea dumnezeiască are atâta simplitate, atâta limpezime şi atâta profunzime! Însă aceasta nu-i place deloc diavolului. Soluţia ecumenistă, inventată de el, este să substituim pocăinţa cu dialogul. Aţi văzut cum zice şi discursul întâistătătorului: „Printr-un dialog teologic sincer şi profund, pot fi redefinite dogmele…”. Să strâmbăm adevărul după interese! De ce n-a spus: „Prin pocăinţă sinceră şi profundă toţi vor recunoaşte dogmele…”? Neagă pocăinţa prin înlocuirea ei cu negocieri şi nu negustoresc orice, ci pun în pericol mântuirea tuturor, viaţa veşnică a tuturor, sufletele tuturor. Prin pocăinţă, toţi ar reprimi în dar dogmele, dreptarul credinţei şi calea vieţii. Prin conversaţii şi compromisuri se vinde şi se cumpără împăcarea întru moarte.

Negaţia pocăinţei îşi sprijină nelegiuirea pe lipsa apostaziei, pe afirmarea, sus şi tare, a principiului că toţi ereticii sunt drepţi. Din acest principiu se plămădeşte şi o poruncă arhierească aspră (conţinută de aceeaşi cuvântare, citată la început): „Este necesar ca ortodocşii clerici, monahi şi mireni, să nu folosească cu uşurinţă şi patimă cuvinte grele ca „erezie” şi „eretici”, „apostazie” şi „trădare”, la adresa altor ortodocşi sau la adresa altor creştini, deoarece, adesea, sub pretextul că salvăm Ortodoxia, ne urâţim sufletul, întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea creştină smerită”. Sfântul Apostol Pavel ne dă, însă, altă poruncă: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te!” (Tit 3, 10) sau „Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă” (Efes. 5, 11). Mustră-l şi separă-te, zice apostolul. Dreapta credinţă să se smerească în faţa ereziei, îndeamnă discursul ecumenist. Aici apare diferenţa dintre adevărul revelat şi minciuna provenită direct de la tatăl ei. Osândeşte erezia şi dă-o anatemei, rostesc hotărât Sfinţii Părinţi. Eşti uşuratic şi pătimaş, dacă te aperi de eretici, decretează ecumenistul în numele iubirii creştine. Aceasta este „iubirea” lor care roade adevărul la rădăcină, precum filoxera viţa de vie. Probabil aşa cred marele contestatar şi legiunile lui de contestatari-slujitori că strigoiul ecumenist pe care l-au conceput şi-a înfipt letal colţii în adevărul dreptei credinţe, neştiind, sărmanii, că Adevărul Acela este piatra din capul unghiului. Monstrul lor îşi sfărâmă dinţii în această piatră şi se destramă ca fumul…

http://credinta-ortodoxa.ro

„Într-adevăr, ne temem!” – cuvînt de mare folos de la Ieromonahul Hristodul Aghioritul

Unii spun fără să se gândească prea mult: ”Si de ce ne temem ?” Amintim tuturor acestora care găsesc încontinuu ”pretexte pentru păcatele lor” că începutul întelepciunii este frica de Dumnezeu (Psalm 110, 10), care este însă o teamă dezinteresată, izvorând din străduinta unui suflet cucernic si credincios, de a nu face ceva ce nu i-ar plăcea lui Dumnezeu sau ceva care L-ar mâhni. In ceea ce priveste subiectul nostru, dacă ne temem, ne temem să nu-L întristăm pe Sfântul Duh: ”Să nu întristati Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ati fost pecetluiti pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30), asa cum spune îndemnul Apostolului nostru. Toti cei care protestează si pun înainte piepturile lor arată că nu se tem de nimeni si merg împotriva sistemului mondial; lucru pe care ceilalti nici măcar nu-l pot întelege, fiindcă se tem să nu piardă bunurile materiale de care se bucură si care, toate, provin direct de la cei care-si impun planurile lor antihriste.

Părintele Porfirie, întrebat fiind de către staretul unei mânăstiri de ce n-a spus ceva lumii despre acest subiect al cărtilor de identitate si al numărului 666, a dat următorul răspuns, în care e cuprins întregul adevăr; iată cum explică părintele de ce unii desconsideră subiectul în cauză:

”Si eu lupt pentru această problemă, dar în mod diferit. Am constatat că mintea omului, iubind patimile, este întunecată si nevăzătoare. Asadar, orice as spune, pentru că mintea aceasta a omului e lipsită de lumină si nu vede, fiindcă e întunecată de patimi, cuvintele mele nu vor ajuta cu nimic. De aceea, toate eforturile mele constau în a-l face pe om să înteleagă că din cauza patimilor sale e orb si că de aceea e firesc să nu vadă. Fac acest lucru pentru a-l îndemna pe om să-si curete sufletul ca să poată vedea si singur toate câte se întâmplă în zilele noastre”.

Aceasta este astăzi o constatare obisnuită. Vedem teologi, duhovnici etc. care pe de o parte spun ”este”, iar pe de alta spun ”poate nu este”, arătând astfel, fără să se ascundă, că ei însisi sunt lipsiti de vederea duhovnicească si că sunt purtati si ”dusi de valuri, purtati încoace si încolo de orice vânt al învătăturii, prin înselăciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Prin această purtare si prin această conduită a lor, singurul lucru pe care-l reusesc este să se expună continuu pe ei însisi si să dovedească în mod real că nu văd. Sfintii nostri când spuneau ”da” era ”da” si când spuneau ”nu” era ”nu”. Adeverind acest lucru, Apostolul Pavel scrie: ”Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da si nu” (II Corinteni 1, 18). Astfel, ei însisi, prin atitudinea lor, arată tuturor celor care îi ascultă că dau atentie cuvântului Evangheliei si toate câte le scrie Părintele Paisie în cartea sa „Părinti atoniti si întâmplări din Muntele Athos”: ”Dacă cumva cineva dintre noi, părintii egumeni, este putin nevăzător duhovniceste, să nu cerem supunere oarbă de la călugări, ca să nu cădem cu totii în prăpastie, asa cum scrie: „Si dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapăť” (Matei 15, 14). Părintele Paisie, datorită sufletului său curatit si mintii sale cu totul limpezi si curate, a văzut toate câte se întâmplă. De aceea, foaia sa care se numeste Semne ale vremurilor-666 (vezi Ierom. Hristodulos Aghioritul, Părintele Paisie, p. 188 ) scrie: ”(…) în timp semnele apar foarte limpezi; „fiara” de la Bruxelles, cu 666, a sorbit aproape toate statele în computer. Cartea de identitate sau introducerea pecetii, ce altceva arată ?”. Vedem cum toti se ocupă numai si numai de introducerea numărului 666 în viata noastră si nu vorbesc deloc de lucrurile profetite care deja se împlinesc în zilele noastre si care sunt legate direct de promovarea acestui sistem economic mondial. Aici nu ne vom mai ocupa de subiect. Aceia dintre dumneavoastră care doriti să vedeti ce se întâmplă exact, unde ne găsim si care sunt acele lucruri despre care sufletul curătit al părintelui Paisie spune că se văd foarte limpede, în timp ce noi nu le vedem, vor avea posibilitatea să le cunoască în cartea care va apărea curând si care se numeste: „Păziti-vă de rătăcire„, carte a ieromonahului Hristodul Aghioritul.

Supunerea noastră trebuie să dovedească discernâmânt

Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos respectă ca nimeni altul libertatea persoanei umane si niciodată nu ne încalcă libertatea personală, va trebui să avem discernământul necesar în ceea ce priveste această temă delicată pe care o analizăm mai departe, fiindcă am văzut nelinistea unor frati ai nostri care, ascultând câteodată vreun patriarh, vreun episcop sau vreun duhovnic, spunându-le ceva ce nu consună cu traditia noastră ortodoxă, se întreabă dacă trebuie să asculte sau nu, având în vedere că acestia poartă un grad în ierarhia preotească.

Trebuie să întelegem toti foarte bine că toti oamenii avem o calitate, pe care bineînteles o acceptăm de bunăvoie si în libertate: suntem toti robi ai Domnului nostru Hristos. Si patriarhul, si arhiepiscopul, si episcopul, si diaconul, si călugărul, si mireanul, toti suntem robi ”îndatorati” a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Si toti uniti alcătuim împreună cu capul, care este Hristos, trupul Bisericii. Asadar, Dumnezeu a rânduit să fim toti împreună uniti cu El. El să fie capul, iar noi toti să fim mădularele trupului, într-o unire de nedesfăcut; adică un membru să depindă în totalitate de celălalt, ceea ce înseamnă că dacă un singur mădular suferă, atunci să sufere întreg trupul. Dumnezeu a rânduit ca un mădular, despărtit de trup, să nu poată exista de unul singur; si acest lucru l-a făcut bunul Dumnezeu ca să ne unească cu dragostea desăvârsită. Aducem aici un mic exemplu: patriarhul, care este cel dintâi în ierarhia robilor Lui, nu poate săvârsi de unul singur Taina Sfintei Euharistii, ci e nevoie obligatoriu să fie de fată cel putin încă un membru de rând al Bisericii; si se arată generozitatea lui Dumnezeu, faptul că a rânduit ca un singur mădular să aibă absolută nevoie de celălalt si să depindă unul de altul. Apostolul Pavel analizează foarte bine faptul că suntem ”trupul lui Hristos si mădulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27).

Asadar, toti robii din ierarhia Bisericii de la treapta cea mai înaltă, a patriarhului, si până la treapta cea mai mică, a mireanului, au o singură datorie: să se supună si să asculte în mod absolut de cuvântul lui Dumnezeu. Singura diferentă care există este aceea că treptele superioare ale ierarhiei Bisericii si-au asumat lucrarea de a transmite cuvântul lui Dumnezeu spre treptele inferioare, si acest lucru pentru că Dumnezeu, asa cum se spune: ”Nu este Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii„, Care voieste ‘‘ca toate să se facă cu cuviintă si după rânduială” (I Corinteni 14,33,40).

Trebuie însă să întelegem foarte bine că, în ciuda faptului că există o ierarhie a robilor Bisericii care sunt obligati să fie strâns legati si uniti cu Capul, totusi, pentru că ei sunt robi, dar trăiesc în libertate, în orice moment vor dori pot refuza cuvântul Domnului nostru si folosi propria lor judecată si pot urma propria lor vointă. Aici începe problema, pentru că, în timp ce aparent sunt robi ai lui Dumnezeu, de fapt servesc propria lor vointă, făcând uz de propria lor judecată.

Să vedem ce ne spune Domnul despre ceea ce trebuie să facem în acest caz:

Pe când Domnul Hristos se afla pe pământ împreună cu ucenicii si cu Apostolii Săi, la un moment dat i-a îndemnat să fie atenti la învătătura fariseilor; si aceasta pentru a distinge dacă ei caută cu adevărat cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: ‘‘Cărturarii si fariseii au sezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceti-le si păziti-le; dar după faptele lor nu faceti, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3). Să vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: ”Cărturarii si fariseii au sezut în scaunul lui Moise”. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face cunoscut ucenicilor Săi că scaunul pe care sezuse mai înainte proorocul Moise si din care învăta poporul cuvântul lui Dumnezeu ca reprezentant al Lui îl luaseră acum cărturarii si fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu toate că scaunul si l-au însusit oameni plini de patimi, Hristos nu îi îndeamnă totusi pe ucenicii Săi si nici poporul să plece de lângă acest fel de învătători si nici nu-i îndeamnă să nu-i asculte, ci îi sfătuieste în felul următor: ”Toate câte vă vor zice vouă, faceti-le si păziti-le”. Să fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: „Cele ce vă spun să păziti, să păziti!”. Vedem că Hristos Domnul nostru, pentru că ei se găsesc ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat poruncă să ascultăm de ce este al lor, adică de produsul propriei lor ratiuni si gândiri, adică de ceea ce izvorăste din criteriile lor interesate. Ne-a dat porunca să-i ascultăm numai în ceea ce ne spun să păzim. Cuvântul ”a păzi” se referă la tot ceea ce Domnul ne-a spus să împlinim sau tot ceea ce e scris în Sfânta Scriptură (sau tot ceea ce a fost legiuit de Sfintii Părinti ai Bisericii la Sinoadele a Toata Lumea). Ei, asadar au datoria de a asculta cuvântul lui Dumnezeu si, prin urmare, de a ne îndemna pe noi să-l păzim. Dacă ei, ca robi ai lui Dumnezeu, aflându-se în libertate, nu vor voi să dea ascultare anumitor lucruri, vor fi liberi să nu dea ascultare, suportând însă toate consecintele pe care le aduce cu sine apostazia, această neascultare si îndepărtare a lor de cuvântul lui Dumnezeu. Noi, fiindcă suntem datori să ascultăm numai poruncile Domnului nostru, întrucât cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne îndeamnă să păzim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori să-i ascultăm; dacă am fi datori, cuvântul lui Dumnezeu ar spune: toate câte vi le spun vouă să le faceti, faceti-le; adică toate câte vi le spun să le înfăptuiti, înfăptuiti-le. Dimpotrivă, nu numai că nu trebuie să ascultăm de părerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru si spune: ‘‘Chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceasta pe care v-am vestit-o – să fie anatema !” (Galateni 1, 8). Domnul nostru, Care după învierea Sa i-a trimis pe Apostoli la capătul lumii, nu le-a dat poruncă să meargă si să-i învete pe oameni învătături diferite, porunci omenesti, cuvinte frumoase teologice si povesti frumoase. Două sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunând: ‘‘Drept aceea, mergând, învătati toate neamurile, (1) botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al S fântului Duh, (si 2) învătându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă„ (Matei 28, 19-20).

Vedem, asadar, că cea dintâi poruncă este de a-i boteza pe credinciosi, pentru a se sălăslui Dumnezeu însusi în cei botezati si că cea de-a doua este de a-i îndemna pe credinciosi să păzească toate câte El a dat poruncă să fie păzite.

Prin urmare, Sfintii Apostoli si apoi urmasii lor, patriarhii, episcopii, preotii, teologii si asa mai departe, nu pot să-i învete pe oameni ceea ce le spun propriile lor gânduri că e corect sau ceea ce ei însisi cred că trebuie să facem în fiecare situatie. Fie cineva patriarh, arhiepiscop, duhovnic, preot, diacon, călugăr sau mirean, este obligat să ne transmită cuvântul lui Dumnezeu, sfătuindu-ne anume să păzim poruncile Domnului nostru: ”Căci nu ne propovăduim pe noi însine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi însine suntem slugile voastre, pentru Iisus” (II Corinteni 4, 5).

Asa trebuie să avem o ascultare plină de discernământ, la care putem ajunge numai prin umilintă adevărată. De asemenea, trebuie ca toti robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au în ierarhie prin iconomia lui Dumnezeu, să fie uniti prin ascultare cu Capul Bisericii, Care este Domnul Iisus, pentru că, dacă un singur mădular e tăiat, acest fapt aduce ”neorânduială” în tot trupul, iar acest membru va da socoteală pentru dezordinea pe care o va crea.

Terminând cuvântul Său, Domnul a spus: ”Dar după faptele lor nu faceti, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3). Aici ne putem minuna de măretia dragostei lui Dumnezeu, Care ne îndeamnă să păzim tot ce ei ne spun să păzim, nu însă să si facem ce fac ei, pentru că prefăcându-se, ei vor spune, dar nu vor înfăptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arată că nu trebuie să-i judecăm, si faptele lor viclene să nu devină cauză a depărtării noastre de El; ne spune că trebuie să păzim cu credintă ceea ce ne spun să păzim, indiferent dacă ei însisi în esentă nu-L slujesc, nici nu-L iubesc, ci sunt nevoiti de scaunul pe care sunt asezati să se prefacă, îndemnându-ne să păzim poruncile Lui.

Deosebind acum voi însivă adevărul, vedeti ce veti face, dacă: 1. un episcop vă spune: ”Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos ne-a profetit în capitolul 13 al Apocalipsei că va veni cineva care ne va impune să acceptăm semnul cu numărul 666 pe mână sau pe frunte. Lucrul acesta nu trebuie să-l acceptăm, pentru că vom fi osânditi pe veci si, ca să nu-L mâhnim pe Hristos, nu trebuie să-l acceptăm nici pe cartea de identitate, nici pe vreun card si nici să votăm proiectul de lege prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr, pentru că asa cum e scris „oricine te sileste să mergi cu el o milă, mergi cu el două”. 2. Un alt episcop va sustine că: ”Toate acestea sunt prostii. Nici un număr 666 si nici un semn exterior nu vă va vătăma. Nu vă ocupati de asta, acceptati-l ca să vă faceti treaba si nu mai ascultati toti fanaticii si pe toti care văd pretutindeni numai demoni”.

Cred că din acest exemplu fiecare dintre voi îi poate distinge pe aceia care îl iubesc si îi slujesc lui Dumnezeu si care au grijă de propria voastră mântuire, si pe ceilalti, interesati numai ”să fie văzuti de oameni” (Matei 6, 5) si care vă însală, voind să se arate buni fată de voi si să-si justifice atitudinea lor de apostati, de întoarcere de la Hristos, urmând să-si trăiască viata asa cum le e lor mai bine, pentru a se sluji pe ei însisi si nu pentru a-L sluji pe Hristos. Pentru cei din urmă, să nu uităm că e valabil si ce spune Apostolul Pavel; ”Fiindcă toti caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (Filipeni 2, 21).

In Ortodoxie, nici un papă nu L-a înlocuit pe Domnul nostru Hristos prin infailibilitatea sa. Prin urmare, dacă vedem că cineva nu caută cele ale lui Dumnezeu, avem atâtia alti buni episcopi si preoti etc. care le caută pe cele ale lui Hristos si putem să-i ascultăm pe ei spunându-ne ce trebuie să păzim. Apostolul Pavel, într-un asemenea caz, sfătuia asa: ”Iar de învată cineva altă învătătură si nu se tine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos si de învătătura cea după dreapta credintă… depărtează-te de unii ca acestia” (I Timotei 6, 3, 5).

Crestinii, dându-si seama că au început să apară unul unul câte unul ”semnele”, se găsesc, asa cum ne găsim noi toti, în situatia dificilă în care se găsea si Pilat, care în timp ce avea în fata lui întreg Adevărul, se întreba: ”Ce este adevărul” (Ioan 18, 38). Multi frati ai nostri sunt nelinistiti si se întreabă pe bună dreptate în legătură cu multe din aceste chestiuni si în special cu subiectul cărtii de identitate electronice.

Intr-o zi, un grup de patru tineri discuta despre cartea de identitate si fiecare avea câte o părere diferită.

Asadar, spuneau:

• Eu m-am sfătuit cu duhovnicul meu si mi-a spus că nu trebuie să primim cartea aceasta de identitate – a spus cel dintâi. Sigur, ca o dovadă mi-a adus foaia părintelui Paisie.

• Mie mi-a spus duhovnicul că sunt ”ridicole” toate aceste lucruri si că numai cartea de identitate nu mă poate vătăma în vreun fel, a spus al doilea.

• Duhovnicul meu mi-a spus că dacă primesc cartea de identitate si pun peste ea o cruce, n-o să-mi poate face rău, a spus al treilea tânăr.

• Eu l-am întrebat pe duhovnicul meu si mi-a spus că el nu se ocupă cu Antihristul, ci cu Hristos si m-a sfătuit să fac si eu la fel, a completat cel de al patrulea.

După toate acestea, tinerii se întrebau cu nedumerire dacă ar trebui să asculte de duhovnicul lor, si dacă da, atunci ce se întâmplă când duhovnicii au păreri diferite si, mai mult decât atât, cu totul contrarii una fată de cealaltă.

Mai apoi m-au întrebat si pe mine si le-am spus că fiecare trebuie să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna noastră maică Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunta si va conduce lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi si norii cei întunecati.

Unii frati ai nostri spun că anumiti preoti îsi exprimă, siguri de ce spun, părerile si că le si publică în cărti, devenind astfel publică diferenta de păreri, cu următorul rezultat: dacă cineva se află în adevăr, atunci se va împărtăsi de acest adevăr multă lume, dar dacă acesta nu se află în adevăr, multă lume se va sminti. Biserica noastră spune că nu o să fie cuprinsi de hătisuri si nici nu se vor rătăci toti cei care vor avea grijă ca mintea lor să fie plină de râvnă, curată si de trezvie, cu ajutorul Sfintelor Taine si al ascultării duhovnicesti. Biserica noastră iubitoare ne învată că Sfântul Duh este Unul si că pentru fiecare problemă are o singurâ părere si o singură vointă. Din acest motiv este imposibil ca firea Sa cea bună să-i ”informeze” în legătură cu una si aceeasi temă pe cei patru preoti, reprezentantii Lui, pe fiecare în mod diferit. Aceasta se datorează firesc faptului că înainte de a ne dedica pe noi însine slujirii lui Dumnezeu, nu ne-am îngrijit atât cât trebuia pentru curătirea suf letului nostru. Dacă fiecare duhovnic si-ar fi lepădat propria lui vointă si propria lui părere, ne-am fi unit toti în Unul Hristos, Care este Adevărul cel adevărat, si am fi lăsat astfel harul să lucreze si am învăta toate câte El ”ne-a poruncit”. Asadar, nu trebuie să ne înstrăinăm atunci când ne aflăm în fata unei multitudini de păreri, ci bine ar fi să avem în vedere porunca Apostolului: ”Nu vă lăsati furati de învătăturile străine cele de multe feluri; căci bine este să vă întăriti prin har inima voastră” (Evrei 13, 9); si cât vom putea, să ne împărtăsim de Sfintele Taine, ca să se lumineze mintea noastră ”să nu mai fim copii dusi de valuri, purtati încoace si în colo de orice vânt al învătăturii, prin înselăciunea oamenilor, prin viclesugul lor spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 1, 14).

Până când maica noastră Biserica, prin preacucernica ei ierarhie îsi va conduce ca un bun păstor turma, si credem că acest lucru se va întâmpla curând, ”tu însă rămâi în cele ce ai învătat si de care esti încredintat, deoarece stii de la cine ai învătat, si fiindcă de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot să te înteleptească spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus” (II Timotei 3, 14-15).

Cine nu este teolog ?

Intr-o revistă s-a reprodus un text publicat de o altă revistă, care, după ce a fost citit, i-a scandalizat pe foarte multi crestini. Vom prezenta aici câteva puncte ale acestui articol, pentru a constata fiecare că sunt aspecte inacceptabile pentru Ortodoxia noastră. Asadar, acolo scrie: 1. ‘‘Trebuie să subliniem că nu sunt teologi toti cei care identifică Antihristul cu 666″.

Revista în cauză, republicând articolul, arată că nu cunoaste si că dispretuieste întru totul textele sfinte ale Scripturii noastre, cu impietate spunând ”că nu sunt teologi (de Dumnezeu cuvântători)” atâtia si atâtia sfinti ai Bisericii noastre care ne-au lăsat prin traditie scrieri si opere foarte pretioase, unde s-au pronuntat în legătură cu tema noastră; să pomenim numai câtiva: Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Irineu episcop al Lyonului, Sfântul Andrei episcopul Noii Cezareei, Sfântul Ipolit papă al Romei, Sfântul Areta episcopul Noii Cezareei si atâtia alti sfinti ai Bisericii noastre. Oare nu se rusinează necredinciosii să spună că sfintii nostri ”nu sunt teologi (de Dumnezeu cuvântători)” ? (Noi, considerând această necinstire adusă Sfintilor o necinstire a propriei noastre persoane, le spunem că numai prin faptul de a dispretui, de a desconsidera si de a necinsti pe sfintii nostri si de a se considera teologi pe ei însisi arată în ochii tuturor căderea duhovnicească pe care au suferit-o, potrivit cu legea duhovnicească, care spune: ”Oricine se înaltă pe sine (mai presus de sfintii nostri) se va smeri” (Luca 18, 14).

2. Acelasi articol arată că autorul nu cunoaste absolut deloc pozitia Bisericii lui Hristos si, prin extindere, nici pe cea a Sfântului Sinod [al Greciei, din 1997], care ca o Maică, prin circulara sa, a făcut apel si printre altele a explicat fiecăruia că: ”Astfel, cu durere observăm că progresul civilizatiei în domeniul aplicatiilor electronice s-a legat asa cum nu trebuia de numărul 666, care se foloseste ca număr principal de cod în respectiva tehnologie. Se spune în mod limpede în Sfânta Carte a Apocalipsei că numărul acesta este numărul Antihristului… Si, prin urmare, nu e cu putintă ca un crestin să fie indiferent atunci când constată introducerea voită si sistematică a acestui număr în viata sa; si în viata natiunii elene, care este aproape în întregimea ei crestină si ortodoxă” (fragment din circulara nr. 2626/7 aprilie 1997 a Sfântului Sinod). La sfârsit, ne întrebăm: redactorul articolului în cauză si revista care l-a republicat (ca pe un ”răspuns” !), ei însisi ”au fost străini în Ierusalim si nu cunosteau cele din cetate” (Luca 24, 18 ) sau au proclamat vreo biserică a lor, spunând numai ceea ce în mod arbitrar judecă ei însisi singuri a fi corect ? Altfel, nu se explică atitudinea lor.

Sfânta Comunitate de la Sfântul Munte Athos, prin circulara nr. 5 din 18 martie 1993 mărturiseste foarte clar că: ”Fără nici o îndoială, se pregăteste terenul pentru pecetea nesuferită, urâtă si antihristă a lui 666″. Asadar, autorul articolului si redactorul revistei, dacă sunt constienti de ceea ce fac, numai atât se cuvine să facă: reconsiderându-si părerile, să le ceară iertare cititorilor si să se adune în jurul pozitiilor ortodoxe ale Bisericii noastre, smerindu-si gândirea, care e mai degrabă trufasă, si să cumpănească si să socotească bine cele spuse de fericitul Părinte Paisie, cel care a spus si a scris: ‘‘Mă uimesc ! Nu-i pun pe gânduri toate aceste fapte si întâmplări ? De ce nu pun fie un semn măcar de întrebare la interpretările creierului lor ? Dacă ajută Antihristului pentru pecete, cum oare nu vor târî si alte suflete spre pierzanie ? Asta se întelege de la sine, pentru că este scris: ”(…) ca să ducă în rătăcire, dacă se poate, pe cei alesi” (Marcu 13, 22). Vor fi dusi în rătăcire cei ce vor interpreta aceste lucruri numai cu mintea lor”.

Sursa

Înşelarea simţurilor

Sfîntul NICOLAE VELIMIROVICI

Predică Despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti

Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5 : 13-14).

Cei care se hrănesc cu laptele reflecţiilor bazate pe simţuri nu pot discerne binele de rău. Aceştia îndeobşte trag concluzia că toate credinţele au în final aceeaşi valoare; că păcatul este umbra indispensabilă a virtuţii; că în general răul este tovarăşul inevitabil al binelui. Adevăratul creştin însă nu ajunge niciodată la asemenea concluzii eronate, deoarece el nu mai este prunc. El este adevăratul om matur care nu se mai hrăneşte demult cu lapte, el este omul care nu mai crede orbeşte simţurilor trupului, el este omul care judecă mult mai fin realitatea şi face distincţii mult mai precise între toate lucrurile bune care au fost odată şi toate care sînt acum. Creştinului într-adevăr îi este dat să vadă clar descoperirea lui Dumnezeu prin Care el distinge precis binele de rău; totuşi şi lui îi este neapărat necesar studiul îndelung şi laborios al Sfintelor Cărţi pentru a putea cunoaşte limpede ce este bine şi ce este rău în orice situaţie concretă a vieţii, indiferent cît de complicată. Pentru a fi demnă de încredere şi fără greş, această cunoaştere trebuie să fi trecut şi în inimă şi simţuri. Căci şi răul şi binele vor ca să atingă inima omului. De aceea omul trebuie să fie educat, exersat, obişnuit să recunoască imediat cu inima care este duhul celor ce se apropie de el, aşa cum recunoaşte cu limba săratul de nesărat, dulcele de amar.

Fraţilor, să ne străduim zi şi noapte să ne educăm inima, ca ea să poată recunoaşte întotdeauna fără greş binele de rău. În toate cele ce ni se întîmplă şi vin asupra noastră, trebuie să ne punem întrebarea: Ce e bun de aici, şi ce e rău? Tocmai de aceea ni se şi întîmplă tot ceea ce ni se întîmplă, ca să putem discerne din toate calea cea bună şi să o urmăm. Ne aflăm în asemenea situaţii de ispită şi poate de cîte o sută de ori pe zi. Cel care are ochi de văzut, să vadă.

O, Doamne, Iubitorule de oameni, încălzeşte inimile noastre cu toată darea cea bună care vine numai de la Tine! Înţelepţeşte, Doamne, inimile noastre ca să putem deosebi binele de rău! O, Stăpâne întăreşte-ne pe noi pururea în îmbrăţişarea binelui şi aruncarea la o parte a răului pentru dragostea Slavei Tale, O, Iubitorule de oameni şi pentru mântuirea sufletelor noastre! Căci a Ta este mărirea şi mulţumită în veci, Amin.

razboiintrucuvant.ro

Noua Ordine Mondială, la fel de reală ca şi recenta „criză financiară globală”

Cred că merită privit acest mic clip video care arată clar că aşa-numita „Nouă Ordine Mondială” nu este o sintagmă paranoică a adolescenţilor conspiraţionişti, ci o stare a lucrurilor care se întrezăreşte tot mai clar la orizontul lumii acesteia. Este îngrijorător ce se întîmplă pe acest pămînt, sîntem slabi cu duhul şi comozi cu credinţa. Numai cu nădejdea vie în Hristos Mîntuitorul putem avea o atitudine normală (nepsihotică, dar nici nepăsătoare) faţă de evenimentele globale ce se apropie cu paşi grăbiţi de noi creştinii – turma mică…

video preluat de pe http://mdzr.blogspot.com

Ca să înţelegem cele ce se întîmplă acum pe pămînt trebuie să ne conducem de anumite repere statornice. Aceste repere se numesc „semnele vremurilor” şi pot fi înţelese corect doar cu ajutorul unei tîlcuiri corecte (la fel cum ne folosim de manualul ajutător atunci cînd dorim să folosim corect un anumit produs; altfel – stricăm produsul sau pe noi înşine). De aceea vă recomand (pentru cei care încă nu au reuşit) să luaţi cunoştinţă cu cele scrise de părintele Serafim Rose la această temă.

„VIS” – Fratele cel mai Mare

Sub pretextul luptei împotriva terorismului şi a combaterii imigraţiei ilegale, Parlamentul European a aprobat pe 7 iunie 2007, construirea celei mai mari baze de date biometrice din lume – European Visa Information System (VIS). Sistemul este pregătit să stocheze 70 de milioane de înregistrări ale vocii, ADN-ului, amprentelor digitale şi fotografiei irisului, indiferent dacă persoanele în cauză sunt pe lista suspecţilor de terorism sau a infractorilor. Practic, în această bază de date pot fi înregistrate datele oricărui cetăţean al Uniunii Europene. Pasul următor va fi solicitarea obligatorie a acestor date biometrice pentru a putea călători într-o altă ţară.

„Implicaţiile sînt mari şi îi vor afecta pe toţi cetăţenii Uniunii Europene”, a declarat parlamentarul european Philip Bradbourn. „Acest proiect prevede utilizarea datelor ADN ale oricărui cetăţean UE, chiar dacă acesta nu este suspectat sau condamnat pentru vreo infracţiune. Este un exemplu clasic despre cum încearcă anumite ţări să-şi impună propriul sistem asupra celorlalte state membre.”

Peter Hustinx, supervizor în cadrul Direcţiei de Protecţie a Datelor Europene, şi-a exprimat şi el îngrijorarea: „Categoria subiecţilor ce pot fi incluşi în acest sistem nu este limitată la persoanele suspecte sau condamnate pentru o infracţiune.”

Europarlamentarul britanic Sarah Ludford a fost printre cei care au susţinut această propunere, dar a precizat: „Consecinţele potenţiale ale utilizării greşite a acestor date sau abuzul ar putea submina sever libertăţile civile.” Tot ea recunoaşte şi că: „VIS nu are ca principiu combaterea terorismului sau a crimei. Să ne aducem aminte că 99,9% dintre turiştii din Uniunea Europeană au acte în regulă, nu au avut niciodată antecedente penale şi nici nu sunt imigranţi ilegali.”

***

Pe 5 iunie 2008, George Bush a dat o directivă prezidenţială prin care cere agenţiilor federale să accelereze şi să îmbunătăţească procesul de strângere, stocare şi utilizare a datelor biometrice. Bush a cerut acestor agenţii să pună accent mai ales pe standardizarea şi compatibilizarea informaţiilor pentru a putea fi utilizate în comun. Fiecare agenţie este obligată să pună la dispoziţia celorlalte toate informaţiile biometrice şi biografice ale persoanelor despre care „există suspiciunea că ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale”.

Documentele oficiale arată că „scopul directivei prezidenţiale de siguranţă naţională este crearea unui cadru de lucru pentru a garanta că  agenţiile folosesc în mod reciproc metode compatibile şi legale legate de informaţia biometrică.” Directiva impune şi anume standarde şi protocoale de culegere şi stocare a datelor, pentru o mai mare operativitate. Acesta este un pas important către crearea unei baze de date naţionale.

În termen de 90 de zile, procurorul general împreună cu secretarii de stat pentru apărare, securitate naţională şi servicii secrete trebuie să elaboreze un plan de acţiune care trebuie să includă printre altele şi „stabilirea categoriilor de indivizi care, înafara teroriştilor cunoscuţi şi deja suspectaţi, ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.”

CUVÎNT TARE DE LA VLADÎCA AVERCHIE (Tauşev) DESPRE VREMURILE DE ACUM

Până nu demult cuvintele “creştin” şi “ortodox” păreau încă limpezi şi lipsite de orice ambiguitate.

Astăzi, însă, trăim într-o epocă teribilă, viciată de atâtea greşeli şi iluzii, încât aceste cuvinte prin ele însele nu mai sunt suficiente, ele necesitând lămuriri suplimentare. Cuvintele respective nu mai exprimă demult realitatea, ci mai degrabă sunt înţelese de o manieră subiectivă şi decepţionantă.

Numeroasele societăţi şi organizaţii ce se numesc “creştine”, deşi nu există nimic creştinesc în ele, merg adeseori până la respingerea dogmei de căpetenie a creştinismului: Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos (ca de pildă, în cazul celor ce se intitulează “martori ai lui Iehova”, pentru care Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu). În realitate aceste organizaţii nu sunt decât nişte secte străine de adevărata Biserică Creştină, cât şi de învăţătura Sfintelor Evanghelii.

Totodată, cuvântul “ortodox” nu mai exprimă ceea ce ar fi trebuit să exprime, deoarece mulţi dintre cei ce, în fapt, au apostaziat de la Adevărata Ortodoxie, trădând Credinţa Ortodoxă şi Biserica, continuă să se numească pe sine “ortodocşi”. Din rândul acestora fac parte “inovatorii”, cei ce au respins duhul Ortodoxiei şi au devenit potrivnicii sfintelor canoane; “renovatorii” aşa-zisei “Biserici vii”, o biserică ultra-modernă, instalată de autorităţile bolşevice la începutul revoluţiei din Rusia. Sfântul patriarh Tihon a condamnat această biserică (oprind şi reforma calendarului care tocmai începuse); “neo-ortodocşii” contemporani pretind că Ortodoxia ar trebui “renovată”, în realitate “reformată”, întrucât Biserica Ortodoxă este “depăşită” şi “muribundă”! Emisarii lor circulă peste tot, repetând încontinuu aceleaşi idei ale lor şi uitând să-si concentreze atenţia mai curând asupra “renovării” sufletelor lor şi asupra “reformei” firii lor păcătoase, supuse patimilor. Ei doresc cu orice preţ o unire fără unitatea în duh şi adevăr, singura care face posibilă o astfel de unire. În vremurile noastre, dintre aceştia fac parte ultimii patriarhi ai Constantinopolului, care, după ce au recunoscut “Biserica vie” sovietică, acum îl recunosc pe “papa de la Roma”, ca “primat de onoare” în Biserica lui Hristos. Acestora li se întâmplă să-i primească pe papistaşi la Sfânta Împărtăşanie, fără ca aceştia să fi fost în prealabil reprimiţi în Sfânta Biserică Ortodoxă.

Deci aşa procedează cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică”, şi care depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică deosebită de toate confesiunile existente.

Cine oare ne va contesta dreptul de a nu-i recunoaşte pe aceştia în calitate de ortodocşi, deşi ei insistă să se numească ca atare, asumându-şi importante funcţii şi înalte demnităţi în Ortodoxie. Într-adevăr, citim în istoria Bisericii cum au fost osândiţi solemn de Biserică şi depuşi din treaptă numeroşi eretici şi chiar ierarhi de rang înalt, ca de pildă Nestorie, patriarh al Constantinopolului, osândit la Sinodul III ecumenic.

Dar ce vedem astăzi?

Vedem că ne aflăm în perioada unor concesii fără limite şi colaborări dubioase. Acţiuni dintre cele mai heterodoxe nu deranjează pe nimeni. Aproape că nimeni nu mai reacţionează în vreun fel la apostazia eretică şi puţini sunt cei ce se gândesc la aşa ceva!

A cui conştiinţă oare se poate împăca cu situaţia din zilele noastre? Cine poate să-şi închidă ochii la vederea atâtor încălcări, atâtor minciuni, fără a se tulbura câtuşi de puţin?

Pare ciudat când îi auzi pe unii ce se cred ortodocşi şi care ne tratează de “schismatici”, “retrograzi”, “obscurantişti”, pentru că nu mergem în pas cu epoca şi nu părăsim învăţăturile evanghelice ale Sfintei Biserici Ortodoxe.

De fapt, nu suntem noi schismaticii, ci toţi cei ce urmează spiritul schismatic şi se separă de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, sfidând Credinţa Sfinţilor Părinţi, Credinţa dreptslăvitoare care ţine lumea.

Cât despre unire – noi ne aflăm în unire cu al nostru Cap, Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii Săi ucenici şi apostoli, cu Sfinţii Părinţi şi doctori ai Bisericii, cu marii luminători şi stâlpi ai Credinţei şi ai evlaviei, care au trăit în Patria noastră, sfânta Rusie şi în lumea întreagă.

Prin urmare, cine sunt cu adevărat schismatici?

Aceştia, bineînţeles, nu sunt cei ce urmează duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci toţi cei ce se îndepărtează de la dreapta Credinţă a lui Hristos şi resping adevăratul duh patristic al evlaviei dreptslăvitoare, chiar dacă vom întâlni printre ei pe cei mai mulţi dintre patriarhii contemporani care au denaturat Ortodoxia Sfinţilor Părinţi…

Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici, care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii…

Iată de ce noi propunem să fie reexaminată terminologia acceptată până acum, pentru că nu este îndeajuns să se numească cineva “creştin”, ci s-ar cuveni să i se spună “adevărat creştin”, şi de adăugat “ortodox”, pentru a nu fi confundat cu ortodoxia modernistă.

În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia. Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor.

Toţi adevăraţii ziloţi ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi.

Cine sunt ei?

Ei sunt în acelaşi timp cei din patria noastră Rusia, captivi ai fraţilor lor, potrivnici lui Dumnezeu. În Rusia aceşti ziloţi au intrat în catacombe asemeni creştinilor din primele veacuri, iar în Grecia, patria noastră soră, Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte nu numai noul calendar, ci şi orice altă inovaţie.

Să remarcăm evlavia lor deosebită faţă de acest atlet al Sfintei Ortodoxii, care a fost Sfântul Marcu, mitropolit al Efesului, cel ce a refuzat falsa unire impusă la Florenţa, în 1439.

În lupta noastră fermă pentru adevărata Credinţă şi Biserică e necesar să nu amestecăm nimic personal – nici un orgoliu, nici o exaltare – care conduc inevitabil la nenumărate greşeli şi chiar la căderi, după cum s-a observat de atâtea ori. Noi nu ne proslăvim pe noi înşine, ci proslăvim curata şi neprihănita Credinţă a lui Hristos. Nu este îngăduit nici un “fanatism”, întrucât orbirea ochilor duhovniceşti a celor ce au “râvnă fără de cunoştinţă”, în loc să întărească în credinţă, nu face decât să îndepărteze de la credinţă.

Important este să conştientizăm că adevăratul creştin ortodox nu este cineva care respectă formal dogmele Ortodoxiei, ci numai acela care, potrivit unei expresii reuşite a Sfântului Tihon de Zadonsk, gândeşte în chip ortodox, trăieşte în chip ortodox şi transpune duhul ortodox în viaţa sa.

Duhul ascetic – această renunţare la lume, susţinută cu atâta claritate în scrierile Sfinţilor Părinţi, sunt combătute de “neo-ortodocşii” care vor cu orice preţ să se ghideze după duhul acestei lumi “care zace în rău” şi a cărui tată, după cuvintele lui Hristos Însuşi, este diavolul.

Ei vor să-i fie pe plac nu lui Dumnezeu, ci prinţului lumii acesteia, diavolului, încetând în acest fel de a fi creştini ortodocşi, chiar dacă continuă să se numească astfel…

Dacă vom cerceta cu seriozitate şi în profunzime problemele respective, ne vom da seama că modernismul ne conduce departe de Hristos şi de adevărata Biserică şi ne vom îngrozi observând cu ce repeziciune progresează apostazia…

Să nu ne fie teamă că vom rămâne în minoritate, departe de posturile şi de titlurile pompoase. Să ne amintim de Caiafa, care deţinea cinul de înalt preot al Dumnezeului Celui Adevărat, şi totuşi, în ce prăpastie a căzut, devenind deicid [ucigător de Dumnezeu].

Prin urmare, necăutând la faptul că trăim într-o lume care s-a lepădat de Dumnezeu, să luptăm nu pentru slava lumească, care nu ne va mântui, ci pentru a fi împreună cu mica turmă a lui Hristos.

Să fim ADEVĂRAŢI CREŞTINI ORTODOCŞI!

Sursa

Vremuri noi, viaţă nouă – cu Satana de mînă

De ce un ortodox nu poate fi ecumenist

~ 1 ~

Creştinii ortodocşi mărturisesc în Crez că sînt fii ai unei Singure Biserici Ortodoxe – cea Sfîntă, Sobornicească şi Apostolică, al cărei singur Cap este Hristos Dumnezeu-Omul. Nu pot fi alte „credinţe” mîntuitoare căci numai Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Nu pot fi două sau mai multe „biserici surori” precum nu sînt mai mulţi hristoşi, căci numai Unul Hristos S-a răstignit pe Cruce. Aşadar orice religie, cult, „consiliu ecumenic” sau „biserică” din afara Ortodoxiei sînt socotite de către Sfinţii Părinţi drept erezii; iar ereziile nu sînt biserică şi nici nu pot fi în veac biserici ale mîntuirii.

~ 2 ~

Ecumenismul, prin dorinţa sa de a strînge laolaltă toate religiile lumii, îl pune pe Hristos alături de ceilalţi dumnezei ai celorlalte (ne)credinţe. Prin „reconciliere” şi „toleranţă”, ecumenismul ignoră Sfînta Cruce, huleşte fecioria Maicii Domnului şi neagă făţiş Sfînta Treime, împotrivindu-se prin aceasta apostoleştilor cuvinte care mărturisesc că în Ortodoxie este doar un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Botez (Efeseni 4:5).

~ 3 ~

Ecumenismul înşeală pe ortodocşi chemîndu-i să se roage, sau să facă slujbe religioase, sau să se împărtăşească împreună cu netrebnicii eretici şi păgîni, ridicîndu-se astfel împotriva celor Şapte Soboare a Toată Lumea la care Sfinţii Părinţi au rînduit pentru veşnicie Sfintele Canoane ce mărturisesc: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul care numai s-a rugat cu ereticii – să se afurisească, iar dacă le-a îngăduit ereticilor să lucreze ceva ca şi clerici, să se caterisească.” (Canonul 45 al Sfinţilor Părinţi)

~ 4 ~

Ecumenismul, prin întemeierea „Consiliului Ecumenic al Bisericilor”, doreşte să înghită în chip viclean Biserica lui Hristos, prin chemarea Ortodoxiei la falsa unire cu mincinoasele „biserici” apostate, religii păgîne şi culte eretice; ecumenismul împacă făţarnic toate „dumnezeirile” şi cutează să amestece în acest sincretism chiar învăţătura ortodoxă despre Hristos. Prin aceste înşelări, C.E.B. doreşte să se impună lumii ca o nouă „biserică” supra-naţională, supra-confesională şi universală, spre a înlocui în conştiinţa ortodocşilor adevărata Biserică şi adevărata învăţătură a lui Hristos.

~ 5 ~

Ecumenismul nesocoteşte şi desfiinţează Sfintele Taine ale Bisericii zicînd că şi catolicii, monofiziţii, armenii, copţii, protestanţii au aceleaşi „taine” ca şi ortodocşii. Fraţilor, numai în Biserica Ortodoxă lucraeză Duhul Sfînt pentru că numai Ortodoxia a păstrat învăţătura lui Hristos neschimbată şi are neruptă continuitatea Harului dăruit Sfinţilor Apostoli la Cincizecime. Numai la ortodocşi vine de înviere Sfînta Lumină la Ierusalim, numai în Ortodoxie sînt sfinţi cu sfinte moaşte.

~ 6 ~

Ecumenismul înşeală pe ortodocşi, zicîndu-le prin „teoria ramurilor” că fiecare credinţă, orice religie sau cult au aceeaşi rădăcină şi toate deţin o părticică de adevăr, iar prin unirea tuturor în ecumenism se va obţine „adevărata credinţă” cu adevărul „reîntregit”. Aceasta ar însemna că Hristos nu este singurul Dumnezeu, nu întrupează tot Adevărul şi că Biserica întemeiată de El nu poate călăuzi sufletul omului botezat la sfinţenie, la mîntuire, la viaţa veşnică în Împărăţia Cerurilor.

~ 7 ~

Ecumenismul trădează Ortodoxia voind s-o atragă într-o unire cu credinţele pe care Sfînta Biserică le-a osîndit acum sute de ani. Ortodocşii primind ecumenismul, alunecă încet în rele pogorăminte în care învăţăturile ortodoxe suferă schimbare – răstălmăcirea învăţăturilor de credinţă, cenzurarea Sfintelor Scripturi, schimbarea sfintelor slujbe şi rînduielilor bisericeşti, pentru a nu „supăra” celelalte credinţe apostate, eretice şi păgîne din „Consiliul Ecumenic”.

~ 8 ~

Ecumenismul vorbeşte despre o libertate fără de Cruce, propovăduieşte o „iubire” fără dreptatea  sfintelor porunci, plănuieşte unirea credinţelor în diversitatea dumnezeilor. Ecumenismul este o globalizare religioasă ce nu vede omul drept chip al lui Hristos, de aceea cînd vorbeşte despre Hristos, ecumenismul îl înfăţişează în chip tainic pe Antihrist.

~ 9 ~

Venirea ecumenismului a fost proorocită de Sfinţii Apostoli: „Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sînt înfieraţi în cugetul lor.” (1 Timotei 4:1) Ecumenismul nu arată celor din afara Bisericii Ortodoxe calea către adevărata pocăinţă, nu cheamă neortodcşii la Sfîntul Botez cel în numele Sfintei Treimi, ci îi întăreşte pe eretici şi păgîni a rămîne în necredinţa şi răzvrătirea lor, amăgindu-i că ar fi şi ei „biserici” şi că ar avea parte de mîntuire.

~ 10 ~

Ecumenismul, prin ereticele sale învăţături privind unirea „inter-religioasă” şi credinţa într-un „dumnezeu universal”, arată asemănare cu gîndirea şi lucrarea masoneriei. În fapt, amîndouă îmbrăţişează căderile umanismului, prin care se pregăteşte împărăţia şi ridicarea templului lui Antihrist; au aceiaşi conducători ce luptă pe dinlăuntru Biserica – prin depărtarea turmei lui Hristos de Adevărul credinţei – , iar pe dinafară ecumeniştii rup porţile Bisericii spre amestecarea ortodocşilor cu toţi nebotezaţii, cu schismaticii, cu ereticii şi păgînii.

~ 11 ~

Prin „iubirea” tolerantă faţă de „minorităţile sexuale” (sodomiţi, gomorence, transexuali) şi a impunerii preoţiei femeilor, ecumenismul se ridică împotriva rînduielilor Sfinţilor Apostoli, împotriva învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, împotriva a toată Ortodoxia. Aceasta este adevărata „înfrăţire”, aşa arată răzvrătirea pătimaşă cu care ecumenismul loveşte împotriva dragostei răstignite a lui Hristos.

~ 12 ~

Această erezie ce şade în spatele unirii tuturor credinţelor eretice – ecumenismul – se doreşte a fi crezut drept „biserică” deasupra „bisericilor”, cult peste toate cultele, religia religiilor, arătîndu-se a fi de fapt noua religie ce va sluji în noul templu din apropiata împărăţia a lui Antihrist. Ecumenismul prin lucrările sale este antiortodox, antibisericesc şi apostatic, pregătind venirea lui Antihrist. Iar amăgitorii care luptă dinlăuntru Biserica Ortodoxă sînt „ortodocşii” ecumenişti care se împotrivesc învăţăturilor Sfinţilor Apostoli şi predaniilor Sfinţilor Părinţi, căci „Cei ce sînt în Biserica lui Hristos aparţin adevărului, iar cîţi nu aparţin adevărului, nu sînt nici în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos”.

(din „Sfătuire duhovnicească în douăsprezece capete, unde se arată de ce un ortodox nu poate fi ecumenist”, alcătuire a ieromonahului Vasilisc Hristea)

Danion Vasile va ţine o predică la Chişinău!

Duminică, 10 august, la biserica „Cuvioasa Maica noastră Parascheva” (pe str. Columna, între intersecţiile cu str. Eminescu şi V. Alecsandri), după săvîrşirea Sfintei Liturghii, fratele nostru întru Hristos, teologul de peste Prut Danion Vasile, va ţine o predică în faţa creştinilor, cu binecuvîntarea părintelui paroh. Sînt chemaţi să participite toţi iubitorii de Adevăr şi cuvînt ortodox, rostit răspicat în aceste vremuri tulburi de apostazie.

Răspîndiţi această ştire, ca tot creştinul dreptmăritor să afle! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Sfaturi pentru vremurile de prigoană care ne aşteaptă (de la părintele Iustin Pîrvu)

” – Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?

– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?

– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.

Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.

– Dar dacă noi nu avem credinţa lor, ce facem?

“Acum mai aproape este nouă mîntuirea decît am crezut”

“Indraznesc sa spun acum ca nevoie este ca, mai ales noi, “fetele bisericesti”, sa “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) in care ne aflam istoric, spre a lucra impreuna cu Domnul in via Lui – si sa tragem in aceeasi directie cu El.

Vremea este a cernerii. Va trebui sa pierdem pe multi din randurile preotilor si din numarul credinciosilor: aceasta in Apus s-a si facut, mai ales dupa razboi, indeosebi din anii ‘50 incoace; iar cei ce au ramas – dintre acestia sunt cei care acum recunosc, si iubesc – si primesc, acolo, Ortodoxia.

Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a pazit, intr-o masura, in felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiti sa vedem propasiri si izbanzi din partea catolicismului si a celorlalte secte; sa ne vedem facuti de ras si de rusine de catre mass-media, si pe noi insine, si pe iubita noastra Biserica, si tot ce avem mai scump si mai sfant in lume; sa rabdam ocari si prigoane din afara, iar dinlauntru smintiri, si poticniri, si vanzari (Apoc. 13, 7).

Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul – mai ales cu minciunile acestui veac trecator: caci a inceput “ceasul lor, si stapania intunerecului“ (Lc. 22, 53). Si daca “s-a dat lor stapanire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta impotriva voii lui Dumnezeu?

Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta impotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, si Mireasa Hristosului Lui? Caci judecand dupa Scripturi, precum si dupa privelistea care ne inconjoara, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica – adica noi – sa se curete de toate preacurviile ei, sa se spele de toata necuratia ei (Iez. cap. 16), sa se “lamureasca”, intru cele din urma, ca aurul in cuptorul ispitirii, sa se lepede de tot ce este strain sfinteniei ei, sa se smereasca pana in sfarsit, sa se gateasca Mireasa in asteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).

Acum va trebui sa se lamureasca credinta noastra; acum se va vedea, in sfarsit, ce va fi fost Biserică – si ce nu; acum – care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), si ce anume va ramanea “neclatit de portile iadului” (Mt. 16, 18)… si ce va trebui sa cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, in sfarsit, Vremea sta sa nasca Vesnicia.

Infricosatoare lucruri… dar nu “bagandu-ne capul in nisip”. ca strutul, ne vom pregati pentru ceea ce nu vom putea stavili. Infricosata vreme; dar, daca de la Dumnezeu ingaduita – mantuitoare. “Acum mai aproape este noua mantuirea decat am crezut” (Rom. 13, 11), si decat cand au crezut stramosii nostri; ca in zilele Sfantului Ioan Botezatorul doar “se apropiase” Imparatia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “langa usi“ (Mc. 13, 29), si “mladitele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a si inceput acea vreme cand “cel ce nedreptateste – mai nedreptateasca, si cel ce spurca – mai spurce“ (Apoc. 22, 11) – si oare nu s-a umplut intreg globul pamanesc de “promiscuitate” si de libertinaj neinfranat, ca cele de negandit in urma cu vreo treizeci de ani – acum sunt “moneda curenta”? – dar, desi mai putin vadit, si vremea cand “si cel drept mai faca dreptate, si cel sfant mai sfinteasca-se“, ca “Cel ce este sa vie va veni, si nu va [mai] zabovi“, si “plata Lui in mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.

Vremea este ca Biserica sa se intoarca intru ale sale, sa ne reinvatam mai multa incredere in Dumnezeu decat in cele vazute si “mai la indemana“, si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decat pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, indeosebi cand aceste mijloace ne silesc sa imbratisam si atitudinile acestei lumi, punand deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos. Ca astazi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi insine, cand ne vor intampina “portile iadului“ (Ier. 12, 5)? – “Nu intru putere mare, nici intru tarie, ci intru Duhul Meu, zice Domnul Atottiitorul” (Zah. 4, 6)”.

Părintele Rafail Noica (“Scrisoare catre un Arhiereu”)

Discuţie virtuală între doi creştini

Un prieten mi-a trimis pe net o discutie dintre doi crestini, care mi s-a parut de folos. De aceea, fratilor, am hotarat sa o public aici, ca sa o poata citi cine doreste sa se foloseasca sau doar sa afle cum mai gandesc crestinii vremurilor de acum. Numele sint conventionale.

Germenele discutiei este ziarul ortodox „Rusia Ortodoxa”, care insa este prigonit de ierarhia ecumenista din Rusia pentru Adevarul ideilor exprimate. Acum, directorul ziarului este anchetat penal.

–––––––––––––––––––––––––––––

Nicolae: Русь Православная (www.rusprav.org) este un ziar sectar, mi se pare ca este condamnat de biserica ortodoxa rusa.

Vasile: 🙂

Nicoale: Cum vrei, principalul este ca ti-am spus.

Vasile: foarte bine. Asta inseamna ca ziarul spune Adevarul. Intelepciunea lumii acesteia este nebunie pentru noi, crestinii. Si invers. Multumesc ca mi-ai spus… imi pare bine ca ai grija de mine

Nicolae: Mda, dar vad ca in zadar.

Vasile: fiindca grija ta nu este de fapt grija…

Nicolae: Daca crezi asa…

Vasile: in zadar va fi atat timp, cat nu va fi in duh si Adevar.

Nicolae: Crezi ca cunosti Adevarul?