Înşelarea simţurilor

Sfîntul NICOLAE VELIMIROVICI

Predică Despre creşterea treptată a vieţii duhovniceşti

Oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvîntul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvîrşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul (Evrei 5 : 13-14).

Cei care se hrănesc cu laptele reflecţiilor bazate pe simţuri nu pot discerne binele de rău. Aceştia îndeobşte trag concluzia că toate credinţele au în final aceeaşi valoare; că păcatul este umbra indispensabilă a virtuţii; că în general răul este tovarăşul inevitabil al binelui. Adevăratul creştin însă nu ajunge niciodată la asemenea concluzii eronate, deoarece el nu mai este prunc. El este adevăratul om matur care nu se mai hrăneşte demult cu lapte, el este omul care nu mai crede orbeşte simţurilor trupului, el este omul care judecă mult mai fin realitatea şi face distincţii mult mai precise între toate lucrurile bune care au fost odată şi toate care sînt acum. Creştinului într-adevăr îi este dat să vadă clar descoperirea lui Dumnezeu prin Care el distinge precis binele de rău; totuşi şi lui îi este neapărat necesar studiul îndelung şi laborios al Sfintelor Cărţi pentru a putea cunoaşte limpede ce este bine şi ce este rău în orice situaţie concretă a vieţii, indiferent cît de complicată. Pentru a fi demnă de încredere şi fără greş, această cunoaştere trebuie să fi trecut şi în inimă şi simţuri. Căci şi răul şi binele vor ca să atingă inima omului. De aceea omul trebuie să fie educat, exersat, obişnuit să recunoască imediat cu inima care este duhul celor ce se apropie de el, aşa cum recunoaşte cu limba săratul de nesărat, dulcele de amar.

Fraţilor, să ne străduim zi şi noapte să ne educăm inima, ca ea să poată recunoaşte întotdeauna fără greş binele de rău. În toate cele ce ni se întîmplă şi vin asupra noastră, trebuie să ne punem întrebarea: Ce e bun de aici, şi ce e rău? Tocmai de aceea ni se şi întîmplă tot ceea ce ni se întîmplă, ca să putem discerne din toate calea cea bună şi să o urmăm. Ne aflăm în asemenea situaţii de ispită şi poate de cîte o sută de ori pe zi. Cel care are ochi de văzut, să vadă.

O, Doamne, Iubitorule de oameni, încălzeşte inimile noastre cu toată darea cea bună care vine numai de la Tine! Înţelepţeşte, Doamne, inimile noastre ca să putem deosebi binele de rău! O, Stăpâne întăreşte-ne pe noi pururea în îmbrăţişarea binelui şi aruncarea la o parte a răului pentru dragostea Slavei Tale, O, Iubitorule de oameni şi pentru mântuirea sufletelor noastre! Căci a Ta este mărirea şi mulţumită în veci, Amin.

razboiintrucuvant.ro

„Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…”

Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine.

Avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli, sa învinovăţim destinul şi amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.

Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta, murim.

Octavian Paler

* * *

Am învăţat unele lucruri în viată pe care vi le împărtăşesc şi vouă!!

Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi.

Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese.

Am învăţat că durează ani să câştigi încredere şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.

Am învăţat că nu contează CE ai in viaţă. ci PE CINE ai.

Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca. 15 minute, după aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.

Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă, ci cu ceea ce poţi tu să faci.

Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.

Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde, s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp, după ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie indiferent de consecinţe.

Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.

Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.

Am învăţat că prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă, iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată.

Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…

Am învăţat că indiferent cât de bun îţi este un prieten, oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.

Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fi iertat de alţii, câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.

Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.

Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc, şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.

Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc, şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru, şi pot vedea ceva total diferit.

Am învăţat că indiferent de consecinţe, cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învăţat că scrisul, ca şi vorbitul, poate linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învăţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc, ca să pot să fiu iubit.

Kathy Kane Hansen

Am învăţat că pentru a învăţa ceva, trebuie să-ţi dai seama că nu ştii nimic.

Am învăţat că nu toţi prietenii îţi sînt prieteni şi nu toţi cunoscuţii îţi sînt doar cunoscuţi.

Am învăţat că a-ţi îndreptăţi căderea înseamnă a-ţi sugruma posibila ridicare.

Am învăţat că a amîna iertarea înseamnă a-ţi amîna mîntuirea.

Am învăţat că o inimă învîrtoşată este cea mai mare piedică în calea pocăinţei.

Am învăţat că Dumnezeu ne vrea sau fierbinţi în credinţă sau deloc.

Am învăţat că a pătimi pentru Dumnezeu cu mîndrie de pretins „mucenic” înseamnă a-ţi anula întreaga nevoinţă şi a-l bucura pe cel rău.

Am învăţat că nu e niciodată tîrziu să intri în tine şi să faci curăţenie. Tîrziu e deja atunci cînd la uşă bate Stăpînul casei, iar uleiul în candelă ne lipsește.

Am învăţat că pentru Dumnezeu contează mai mult intenţia decît efectul.

Am învăţat că Dumnezeu nu-i ajută pe cei care nu vor să fie ajutaţi.

Am învăţat că Dumnezeu nu este „corect”, nu este „logic”, nu este „tolerant”.

Am învăţat că în faţa lui Dumnezeu sîntem întîi de toate inimă, abia apoi minte…

Am învăţat că cea mai bună dovadă pentru o prietenie adevărată este jertfirea de sine, indiferent de preţul acesteia.

Am învăţat că cei atotştiutori nu se cunosc pe sine.

Am învăţat că a crede în Dumnezeu înseamnă a face ceea ce spune El. Altfel, e o credinţă necredincoasă…

Am învăţat că a mărturisi Adevărul cu voce tare este de datoria fiecărui creştin care pretinde la un loc lîngă Adevărul mărturisit.

Am învăţat însă că mărturisirea orgoliasă a Adevărului este o cale directă către un loc lîngă cel Orgolios…

Autorul blogului

 

CUGETUL SFINŢILOR PĂRINŢI şi MÎNTUIREA NOASTRĂ (foarte important!)

Un fragment de o importanta capitala pentru fiecare credincios ortodox din cartea “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose“ (Editura Sophia, 2005) despre modul duhovnicesc si neinselator de citire si de raportare la Sfintii Parinti ai Bisericii si despre importanta vitala pentru mantuire a insusirii de catre noi a Duhului si a cugetului lor:

CUGETUL PĂRINŢILOR

Cand, intr-o noapte de toamna, privesc cerul senin presarat cu nenumarate stele, atat de felurite ca marime, dar revarsand o lumina unica, imi spun in sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! Cand, intr-o zi de vara, privesc marea nemarginita, acoperita de tot felul de corabii, cu panzele intinse ca niste aripi albe de lebada, plutind sub acelasi vant catre acelasi tel, acelasi liman, imi spun in sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! Cand aud un cor armonios pe mai multe glasuri, in care feluritele glasuri, in eleganta armonie, canta un singur cantec dumnezeiesc, imi spun în sine-mi: Asa sunt si scrierile Parintilor! (Sf. Ignatie Briancianinov)

“Nu a mai existat nicicand”, scria Pr. Serafim, “o asemenea epoca de invatatori mincinosi precum acest jalnic secol al XX-lea, atat de bogat in tot felul de nimicuri materiale si atat de sarac la minte si la suflet. Orice parere ce se poate inchipui, chiar si cea mai absurda si chiar cele respinse pana acum de consensul universal al tuturor popoarelor civilizate, are acum propriul program si proprii <<invatatori>>. Cativa dintre acesti invatatori demonstreaza sau promit <<putere spiritulala>> si false minuni, cum fac unii ocultisti si <<harismatici>>; dar cei mai multi dintre invatatorii contemporani nu ofera decat o zeama lunga de idei nedigerate, luate <<din aer>>, cum s-ar zice sau de la vreun <<intelept>> modern autoproclamat, care stie mai bine decat toti cei vechi, numai fiindca traieste in <<luminatele>> noastre vremuri moderne. Ca urmare, filosofia are mii de scoli, iar <<crestinismul>> mii de secte. Unde sa afli adevarul, daca mai este de aflat vreun adevar in aceste vremuri atat de ratacite?

Este un singur loc unde se afla izvorul adevaratei invataturi venite de la Insusi Dumnezeu, neimputinata de-a lungul veacurilor, ci pururea proaspata, fiind una si aceeasi la toti cei ce o invata cu adevarat, ducandu-i la mantuirea vesnica pe cei ce urmeaza. Acest loc este Biserica Ortodoxa a lui Hristos, izvorul este harul Preasfatului Duh, iar adevaratii dascali ai dumnezeiestii dogme ce se revarsa din acest izvor sunt Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe“.

Pe masura ce Pr. Serafim se avanta duhovniceste spre culmi in pustie, sufletul lui sorbea din izvorul harului din Biserica: dumnezeieste-insuflatele Scripturi ale Bisericii si din nemincinosii talcuitori ai Scripturii, Sfintii Parinti.

“In Sfintii Parinti“, scria el, “aflam <<cugetul Bisericii>>, intelegerea vie a descoperirii lui Dumnezeu. Ei sunt veriga de legatura intre vechile texte ce cuprind descoperirea lui Dumnezeu [adică Sfintele Scripturi] si realitatea astăzi. Fara o asemenea legatura, fiecare om este de capul lui, rezultatul fiind zecile de mii de interpretari se de secte“.

Intr-un alt loc, Pr. Serafim cita din teologul patristic Teofan, Arhiepiscopul Poltavei, spre a lamuri acest lucru: “Biserica este casa lui Dumnezeu Celui viu, stalp si intarire a adevarului (1 Tim. 3, 15). Adevarul crestin se pastreaza in Biserica, in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie; dar cere o pastrare dreapta si o talcuire dreapta. Insemnatatea Sfintilor Parinti sta tocmai in aceasta: ei sunt cei mai iscusiti pastratori si talcuitori ai acestui adevar, in virtutea sfinteniei vietii lor, a adanci cunoasteri a Cuvantului lui Dumnezeusi a belsugului harului Duhului Sfant ce salasuieste in ei”.

De-a lungul anilor de vaste lecturi, Pr. Serafim a adunat o cuprinzatoare cunoastere a invataturii patrsistice. Cand trata o anumita tema in scrierile sale, facea uz de o gama larga de izvoare patristice, atat vechi, cat si moderne, atat din crestinismul rasaritean cat si din cel apusean [cel apusean din primul mileniu, nota noastra], multe dintre ele destul de obscure si netraduse in engleza pana atunci. Insa nu tintea sa ajunga un erudit specializat in Sfintii Parinti. Asemenea experti, scria el, sunt adeeori “total straini de adevarata traditie patristica, nefacand decat sa-si castige existenta pe seama ei“. Ca intotdeauna, el trebuia sa mearga mai adanc, ca sa descopere intregul context. Trebuia nu doar sa-i cunoasca pe Parinti, ci si sa dobandeasca in mod auetntic cugetul lor, sa invete sa gandeasca, sa simta, sa priveasca lucrurile la fel ca ei. Prea adeseori in ortodoxia contemporana exista tendinta de a reinterpreta credinta pentru a se potrivi cugetului omului modern. Pr. Serafim stia ca trebuie sa faca exact invers: sa-si potriveasca constiinta dupa cugetul Parintilor, sa se cufunde cu totul in continuitatea de doua milenii a experientei crestine. Dobandind cugetul Parintilor, adica cugetul Bisericii, dobandea in acelasi timp cugetul lui Hristos, Care este capul Bisericii si Care calauzeste Biserica Sa la plinatatea Adevarului.

Intr-o discutie libera cu niste convertiti ortodocsi la schit, pr. Serafim a vorbit despre felul cum putem incepe sa dobandim cugetul patristic. Una dintre chei este statornicia. “Statornicia”, spunea el, “este ceva ce se lucreaza printr-un regim duhovnicesc intemeiat pe intelepciunea predanisita de Sfantii Parinti – nu simpla supunere fata de traditie de dragul traditiei, ci mai curand o asimilare constienta a ceea ce barbatii de Dumnezeu inteleptiti au vazut si au scris. In aspectul sau exterior, aceasta statornicie se lucreaza printr-un pic de rugaciune, rugaciune pe care o avem in slujbele bisericesti ce au ajuns pana la noi. Fireste, in alte locuri ea se savarseste mai mult sau mai putin, dupa puterile fiecaruia.

Statornicia presupune si citirea scrierilor duhovnicesti, de pilda la masa. Trebuie sa fim necontenit injectati cu nelumescul, ca sa putem lupta cu partea opusa, cu lumescul, care ne roade neincetat. Daca incetam, fie si numai pentru o zi, aceste <<injectii>> cu nelumescul, evident ca lumescul incepe sa ne copleseasca. Petrecand o zi fara ele, lumescul ne invadeaza; doua zile – inca si mai mult. Si curand ne dam seama ca gandim din ce in ce mai mult in chip lumesc, pe masura ce stam tot mai mult in contact cu acel tip de gandire si tot mai putin in contact cu gandirea de tip nelumesc.

Aceste injectii – injectii zilnice cu hrana cereasca – sunt partea exterioara, iar partea launtrica este ceea ce se numeste viata duhovniceasca. Viata duhovniceasca nu inseamna a fi in nori, rostind Rugaciunea lui Iisus sau trecand prin felurite miscari; ci inseamna a descoperi legile vietii duhovnicesti ce se aplica propriei pozitii, propriei situatii. Aceasta vine in decursul anilor, prin citirea atenta a Sfintior Parinti cu carnetelul in mana, notand pasajele care ni se par cele mai semnificative, studiidu-le, descoperind cum ni se aplica si, daca e nevoie, revazand parerile anterioare asupra lor pe masura ce le patrundem ceva mai adanc, descoperind ce spune un Parinte despre un lucru, ce spune al doilea si asa mai departe. Nici o enciclopedie nu-ti da aceste lucruri. Nu poti sa hotarasti ca vrei sa afli totul despre un anumit subiect sa sa incepi a-i citi pe Sfintii Parinti. Unele scrieri au indexuri, dar nu poti ajunge pur si simplu la viata duhovniceasca in acest mod. Trebuie sa o iei putin cate putin, asimiland invatatura pe care poti sa o absorbi, revenind asupra acelorasi texte in anii urmatori, reabsorbindu-le, luand mai mult, si ajungand treptat sa-ti dai seama in ce fel ti se aplica tie acele texte duhovnicesti. Facand astfel, ne dam seama ca de fiecare data cand citim un Sfant Parinte aflam lucruri noi. Patrundem intotdeauna tot mai adanc…